Profesori coordonatori: Ludmila Gîrjev (Chișinău), Anca Roman (București)
În România, conform programei școlare în vigoare (Anexa nr. 1 la O.M.E.C.I. nr. 5099/09.09.2009 – Limba și literatura română, clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului), romanul a fost studiat în cadrul unității de conținut „Iubirea”, cu accent pe componenta tematică, pentru dezvoltarea competenței de lectură și a interesului față de comunicarea interculturală.
În Republica Moldova, romanul Maitreyi de Mircea Eliade a fost propus elevilor din clasa a VIII-a în cadrul atelierului de lectură Romanul de dragoste. Lumea textului. Dincolo de cărți, ca parte a unității de conținut Dragostea, cu accent pe competența de lectură și receptare a textului literar, utilizând diverse strategii de interpretare, care demonstrează spirit de observație și atitudine creativă.
Obiectivele acestei activități au fost:
dezvoltarea abilităților de interpretare a textelor literare;
promovarea empatiei și a înțelegerii culturale prin prisma lecturilor;
dezvoltarea abilităților de comunicare;
cultivarea gândirii critice și reflexive;
stimularea creativității și a expresiei personale;
îmbunătățirea deprinderilor de lucru în echipă.
Paula Barbul, Alina Iachimov, Patricia Hurmuzache
Arina Todică
Paula Gaitur
Alexandru Gorea
Nelea Gînga
Emilia Zagaievski
„Romanul ei”
Alexia-Maria Marcu, Adelina Mihăilă, Bianca Bidireci, Ștefan Bercaru, Emma Lixandru
„Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi
Cine a fost Rabindranath Tagore?
Tania-Selena Canbolant-Mateș, Maria Sanda
Dramatizarea unei secvențe din roman
Actori: Diana Căciulă, Mihnea Stănescu
Coloana sonoră: Tania Canbolant-Mateș
Regie: Ana-Maria Udroiu, Maria Sanda
Costume: Mara-Laura Popa, Teodora Nicolae
Desene inspirate de problematica romanului
Coperte de Mihaela Ștefaneț
Copertă și semn de carte de Nicoleta Trifan
Bandă deseneată de Maria Ștefania Kosta și Cristina Ceban
Portrete de Teodora Nicolae, Andrada Armangic, Patrick Pătru
Ana-Maria Tudorache, Ana-Maria Udroiu, Teodora Nicolae
Anastasia Chitoroagă
Ilinca Tănase, Alice Stanciu, Cezara Constantinescu
Evelina-Maria Deleu
Daniela Corciu, Arina Pleșca
Maxim Gârstea
Dragoș Melnic
Adrian Nastas, Cristian Covganeț, Daniel Roșca, Dragoș Jorneac
O cercetare teologică
Sara Ilieș, Karina Pantazi, Ana-Maria Tudorache
Harta călătoriei lui Allan
Diana Alexe, Carina Mitrea, Mara Popa,
Beatrice Armangic
„Maitreyi” -
partea psihologică a romanului
Ana-Maria Gârjoabă, David Gruianu, Letiția Pojoga, Irina Velea, Amanda Vîlcea
Daniel Botnaru
Maxim Buștiuc
Diana Cociaș
Mădălina Corghenci
Carolina Furtună
Arina Grati
Matei Guzun
Elisa Luca
Miruna Lupan (1)
Miruna Lupan (2)
Octavian Moraru
Melinda-Ioana Ojog
Viviana Paraschiv (1)
Viviana Paraschiv (2)
Andreea Safaleru
Beatrice Solomițchi
Adelina Turcan (1)
Adelina Turcan (2)
Timofei Verbenco
Citește părerile celor trei elevi din documentul atașat. Scrie o scrisoare către unul dintre ei, exprimându-ți acordul sau dezacordul cu privire la punctul său de vedere. Important: respectă convențiile textului epistolar (loc, dată, formule de început și de încheiere etc.) și adresarea directă, familiară.
Florin Ioniță, Cartea cu teste: Limba și literatura română, București, Editura Art, 2012, p. 78-79
Diana Căciulă
Cezara Constantinescu
Alexia-Maria Marcu
Adelina Mihăilă