Peștera V1 din Dosul Vârtoapelor, Grădiștea de Munte, Munții Șureanu, lângă cavitățile cu important depozit arheologic

1   Noiembrie 1982. Eliza Anghel, la intrarea Peșterii V1 din Dosul Vârtoapelor. Foto: Ică Giurgiu.

Ică Giurgiu  (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București)

 

Descoperită în octombrie 1982 de Ică Giurgiu, Gigi Chiriloi, Eliza Anghel. Se află între Ponorul 1 și Ponorul 2 din Dosul Vârtoapelor (vezi toată informația despre zonă la https://sites.google.com/site/romanianatura51/home/carpatii-meridionali/sureanu/pesterile-dacilor-muntii-sureanu).

29 metri dezvoltare și 11,9 (-11,3/ +0,6) metri denivelare am topografiat la data descoperirii (imagini 1, 2, 3).

2   Noiembrie 1982. Gigi Chiriloi, la debutul Peșterii V1 din Dosul Vârtoapelor. Foto: Ică Giurgiu.

Casa lui Dumitru Dudaș, cea mai apropiată de peșteră, potrivit hărții topografice, este/ era la 930 metri altitudine absolută. Atunci, altitudinea absolută a Peșterii V1 din Dosul Vârtoapelor este de 922 metri.

Peştera este un fost ponor. Intrarea ei, destul de strâmtă și joasă permite accesul într-o galerie îngustă, cu meandre şi nivele de eroziune, cu mai multe trepte/ săritori pe podea, a cărei înălţime ajunge la 10 metri.

Pe 31 decembrie 1982 am intrat în peșteră să vedem ce s-ar mai putea descoperi. Am ridicat dezvoltarea ei la 32 metri și denivelarea la 15,65 (-12,9; +2,65) metri. Un decolmataj a fost efectuat la cota minimă dar nu prea mai sunt speranțe de prelungire a galeriei.

 


3   La intrarea Peşterii V1 din Dosul Vârtoapelor, ianuarie 1984. În dreapta, Nicu Gligan (Clubul de Speologie Politehnica Cluj-Napoca), cu care am făcut explorări deosebit de plăcute şi eficiente în mai multe peşteri din Munţii Şureanu. La stânga, gazda noastră de la Vârtoape, Dumitru Dudaş, care, pe parcursul explorărilor s-a transformat dintr-un localnic amabil într-un complotist (ne-a furat blițurile, convins că sunt aparate foto, ca să vadă locurile cu „comori”), convins că noi scoatem din peşteri bogăţii din care nu-i dăm şi lui... Foto: Ică Giurgiu.