Ediţia a V-a 2018

STUDIU INTRODUCTIV

Prezenta apariție editorială este prilejuită de celebrarea celei de-a cincea ediții a Zilei Dreptului Internațional Umanitar. Manifestarea este dedicată marcării centenarului Marii Uniri și abordează aspecte privind spiritualitatea românească exprimată în situația patrimoniului, tradițiilor și valorilor naționale în contextul Anului European al patrimoniului Cultural. Semnificația acestei problematici este una deosebită deoarece ne ajută să înțelegem ceea ce ne face unici și speciali în spațiul de zămislire ancestrală și trăire zbuciumată a prezentului, de întreaga ființă românească.

Am considerat potrivit să încep acest studiu supunând atenției dumneavoastră aprecierile unuia dintre istoricii momentului, care conștientizează împlinirile, dar mai ales neîmplinirile cu care poporul roman se confruntă la cei 100 de ani de la formarea statului național unitar roman.

Întrebat care este cel mai important proiect pe care și l-ar dori realizat cu ocazia Centenarului Unirii, președintele proaspăt ales al Academiei Române, academicianul Ioan-Aurel Pop spunea: „Aș vrea să văd realizat un proiect pentru prosperitatea spirituală a românilor, pentru împlinirea confortului lor sufletesc. Trebuie să fim convinși că „la început a fost cuvântul”. Dar asta nu se poate face fără prosperitate materială, pentru că oamenii nu pot trăi doar cu aer și cu idei. Cel mai mare plan pe care l-aș vedea realizat ar fi legat de școala românească. Popoarele care prețuiesc și organizează bine educația sunt salvate pentru posteritate, pot viețui cu demnitate, au șansa viitorului. Dacă, în cinstea Centenarului Marii Uniri, îi vom convinge pe români că cei mai buni dintre ei trebuie să fie profesori (sau și profesori, măcar pentru o parte din viață), atunci generațiile viitoare vor fi bune, bine pregătite, și nu mediocre sau slabe, vor prețui viața și țara. Aș vrea să ajung să-i văd, măcar pentru o clipă – în ziua de 1 Decembrie 2018 – pe toți românii fericiți de românitate, de rudele care să-i înconjoare, de casa-casă și de masa-masă, de copii și de nepoți, de părinți și de bunici și de câte toate! Să-i văd pregătiți de Nașterea Domnului și de renașterea poporului nostru. Aș vrea ca, la Crăciunul din 2018, „când se strâng străinii pe la case/ și lumini se-aprind din pomii lor”, să nu ne pătrundă frigul prin oase și să nu ni se mai facă dor de casă, ci să fim cu toții acasă, să ne bucurăm de casa noastră, de patria noastră, cu cei dragi în jurul meselor, cu cozonacii aburinzi, cu zvonul de colinde peste tot … Dacă aș putea, aș face un asemenea proiect și l-aș aplica. Dar nu pot. Și atunci aș vrea să putem sărbători secolul trecut de la Marea Unire așa de frumos și de demn, încât să spună ceilalți europeni că „nasc și la România oameni”. Aș vrea să-i văd pe cei risipiți și răpiți acasă, pe cei înfometați sătui și pe cei însetați plini de sevă, pe toți pătrunși de dragostea de oameni și de dragostea de românii noștri. Iar să revărsăm dragoste în jurul nostru, și nu ură, se poate, fiindcă dragostea nu are hotare”.

Un rol important în realizarea proiectului imaginat de istoricul și românul pasionat, îndrăgostit de românitate, Ion Aurel Pop, se bazează pe cunoașterea și promovarea realizărilor cu o mare semnificație în domeniul patrimoniului, tradițiilor și valorilor culturale ale poporului român. și în acest context aveți justificarea acestei abordări.

Obiectivul urmărit prin manifestările organizate de Ziua Dreptului Internațional Umanitar îl reprezintă conștientizarea și sensibilizarea instituțiilor cu răspunderi și a opiniei publice, pentru promovarea dreptului internațional umanitar prin forme care să „umanizeze” prevederile convețuirii sociale la nivel local, național, dar mai ales internațional. (concursuri de pictură, creatii civico-literare, expoziții de pictură și ateliere tematice etc

Dacă în ediția de anul trecut, am abordat problematica patrimoniului cultural al omenirii, cu intenția de a semnala pericolele care duc la pierderea unor importante valori culturale, în acest an ne-am îndreptat atenția spre patrimoniul, tradițiile și valorile culturale specifice spațiului românesc.

Anul Centenarului Marii Uniri, dar și coincidența declarării acestui an drept Anul European al Patrimoniului Cultural, reprezintă ocazia pentru organizatorii și partenerii noștri să aducă în atenția opiniei publice aspecte ce privesc patrimoniul, tradițiile și valorile culturale naționale ca elemente importante care dau specificitatea unui popor. Ele proiectează și afirmă configurația identitară, fără a lua în considerare faptul că teritoriul genezei unui popor este împărțit pe criterii de interese politice efemere, și care nu pot fi șterse prin efectul politicilor de deznaționalizare promovate de stăpânitori și nici de anumite diferențe în dezvoltarea economică, politică sau socială.

În vederea marcării Centenarului Marii Uniri, la nivel național, în luna iulie 2016 a fost înființat Departamentul Centenar, ca structură din cadrul Cancelariei primului-ministru. Importanța structurii a fost reconsiderată și în august 2017, Departamentul Centenar a fost redenumit Departamentul Identității Naționale şi mutat în cadrul Ministerului Culturii.

Promovarea Centenarului se face prin afișarea unui logo, pe care îl găsiți plasat și pe materialele noastre publicitare și care „a fost construit pornind de la doua cercuri reunite de simbolul infinitului. Cercurile sunt compuse din puncte individuale care cresc și se dezvoltă. Hora infinită obținută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistență și creștere”.

La nivelul Județului Prahova, autorităţile judeţene şi locale, precum şi o serie de instituţii de știință, educație și cultură au iniţiat diverse proiecte. Între susținătorii consecvenți ai acestor proiecte se află ing. Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „MihaiViteazul” Ploiești, Ludmila Sfârloaga, vicepreședintele CJ Prahova, reprezentanți ai Fundației C-tin Stere, academicieni, studenți și politicieni de pe ambele maluri ale Prutului. Așa cum confirmă Departamentul Identitate Naţională din cadrul Ministerului Culturii, Prahova se situează printre judeţele țării, cu o implicare activă în aniversarea Centenarului. „Judeţul Prahova a transmis către Departamentul Identitate Naţională 36 de propuneri de proiecte, între care se numără: propuneri înaintate de Consiliul Judeţean, Municipalitate, Instituţia Prefectului, Direcţia Judeţeană de Cultură, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie, Biblioteca Judeţeană Nicolae Iorga, Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu Quintus”, la care se adaugă propunerile transmise de alte localități din judeţ. Propunerile de proiecte au ca obiectiv editare de carte, ridicare de monumente, expoziţii, conferinţe, reabilitări, evenimente publice şi comemorări”, a menţionat secretarul de stat Paul Claudiu Cotîrleţ, șeful Departamentului Identitate Națională, la solicitarea ziarului Prahova.

Datele parțiale centralizate arată faptul că în cadrul Ministerului Culturii unde îşi desfăşoară activitatea Comisia de evaluare a proiectelor, s-au aprobat, la nivel naţional, un număr total de 2.041 de propuneri. După obţinerea avizului, proiectele vor deveni publice împreună cu toate detaliile de aplicare.

Patrimoniul, tradițiile și valorile culturale se situează deasupra întregului eșafodaj care concură la închegarea unei Patrii, a unui Stat Național. Pasiunile și diferențele politice ar trebui să se topească în creuzetul dragostei și responsabilității față de prezentul și viitorul Țării. Indiferent de evoluțiile și modificările teritoriale impuse cu forța, memoria colectivă a comunităților are întodeauna tendința de a se reface în matca inițiala, stabilită de Divinitate.

Așa se face că memoria Regatului Daciei nu a putut fi ștearsă de stăpânirea romană în ciuda eforturilor de a distruge și însușire forțată a unora dintre elementele spritualității poporului dac. Și că este așa ne-a demonstrat-o marele și inegalabilul vizionar Mihai Viteazul, la care ne raportăm acum, când este vorba de unitate națională. Apoi, peste ani, la 1918, după etape succesive, la „momentul astral al poporului român” s-a înfăptuit, chiar dacă nu într-o formă completă, statul național unitar, visul dintotdeauna al românilor.

Cunoașterea zestrei culturale comune are o importanță deosebită pentru descifrarea originilor poporului român. Aceasta dezvăluie acele repere care permit plonjarea în adâncurile istoriei, dar și așezarea pe locuri cât mai vizibile în matricea spirituală mondială peste ani. Iată de ce toți cei care pot face ceva, instituțional sau personal, pentru a promova patrimoniul, tradițiile și valorile naționale, sunt obligați de trecutul absolut fabulos al acestor meleaguri, dar și de răspunderea pentru generațiile viitoare de a nu lăsa în uitare acest tezaur strămoșesc. Doar așa la rândul lor vor avea cu ce să se prezinte la întâlnirea cu istoria!

Patrimoniul, valorile și tradițiile specifice poporului român se exprimă într-o mare diversitate de forme ceea ce reprezintă un argument al existenței unei culturi și civilizații consolidate și bine articulate. Fără a epuiza paleta formelor aducem în atenție principalele domenii în care se manifestă specificitatea creațiilor materiale și spirituale care ne definesc românitatea între națiunile lumii. Este vorba despre:

Patrimoniul cultural: material și spiritual, instituții culturale și științifice, patrimoniul religios, patrimoniul arhitectural, tradiții și obiceiuri, meșteșuguri, gastronomie, personalități care au marcat diverse domenii, valori cum ar fi simbolurile statului – drapelul, stema și imnul de stat etc.

Instituții și legislație națională cu privire la gestionarea patrimoniului cultural național

La nivel național există o structură organizatorică reprezentată de instituții cu responsabilități precise în gestionarea aspectelor care privesc Patrimoniul Cultural Național.

În cadrul Ministerului Culturii și Cultelor funcționează Institutul Național al Patrimoniului. Tot pe lângă minister se organizează „Comisia Națională a Monumentelor Istorice, organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul protejării monumentelor istorice”[1].

Problema discutabilă cu privire îndeplinirea obligațiilor acestor structuri este aceea a lipsei de atenție acordată protejării conservării și promovării patrimoniului cultural printr-o slabă, aș spune eu nu neapărat intenționată dar condamnabilă, finanțare a proiectelor specifice. Și cum să nu fie așa dacă în repetate rânduri la conducerea acestor structuri au fost numite persoane de alte naționalități, cărora nu le facem un proces de intenție pentru acțiuni de rea credință, deși la același rezultat se poate ajunge prin inacțiuni de bună credință!

Unul dintre cei mai mari sculptorii din lume, l-am numit pe Constantin Brâncuși, ne-a lăsat o operă de o valore excepțională. Lipsa noastră de recunoștință, față de marele sculptor s-a manifestat prin refuzul autorităților statului de a primi opera sa. În amintirea lui ziua de 19 februarie, a fost declarată „Ziua Brâncuşi”, amintind de data naşterii marelui sculptor român, respectiv 19 februarie 1876.

Celebrarea, au arătat inițiatorii legii, reprezintă „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru” (...) „Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncu (...) și să-l păstrăm în memoria noastră.”

Prin OG nr. 10/2016, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, se fac precizări cu privire la funcționarea Comisiilor zonale ale monumentelor istorice. „Comisii zonale ale monumentelor istorice funcţionează pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme ştiinţifice de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, din teritoriu, ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără personalitate juridică.[2]

Conform prevederilor Legii 422/2001, Capitulul II, intitulat „Atributiile autoritatilor administratiei publice locale”, sunt stabilite obligațiile acestor structuri, în ceea ce privește protejarea, repararea, întreținerea și prevenirea degradării monumentelor istorice.

Dar pentru că monumentele nu pot striga ci imploră tăcute mai multă atenție, de regulă nevoile lor sunt plasate nemeritat, în plan secundar. Cu toate acestea își poartă cu demnitate mesajul cu care au fost înzestrate de creatorii lor și așteaptă tăcute momentul când va veni și vremea lor!

Despre Patrimoniul cultural imaterial

Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial cuprinde elemente culturale imateriale din toată lumea, şi are scopul de a le proteja și de a promova înțelegerea semnificației lor. Această listă este publicată de Comisia Interguvernamentală pentru păstrarea Patrimoniului Cultural Imaterial, iar membrii acesteia sunt aleși de statele membre întrunite în Adunarea Generală a ONU.

Lista a fost înființată în 2008 când a intrat în vigoare Convenția pentru Conservarea Patrimoniului Cultural imaterial din 2003.

Până în prezent România a înscris în Patrimoniul Cultural Imaterial al umanităţii șase dosare cu obiceiuri, meșteșuguri şi tradiţii înscrise de România sau în colaborare cu Republica Moldova: „Ritualul Căluşului“ (2008), „Doina“ (2009), „Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu“ (2012), „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova“ (2013) și „Jocul fecioresc“ (2015), „Tehnicile tradiţionale de realizare a Scoarţei în România şi Republica Moldova” (2016) și „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)” în cooperare cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia (2017).

A se observa faptul că Romania și Republica Moldova, au depus împreună, solicitari de a fi acceptate ca parte a Patrimoniului Cultural Imaterial, ceea ce duce la concluzia că valorile și tradițiile spirituale ale celor două țări au foarte multe puncte comune.

Ultima solicitare este cea din decembrie 2017 când s-a acceptat înscrierea în Lista UNESCO a „practicilor culturale asociate zilei de 1 martie”.

Spaţiul românesc se numără, alături de zona de nord a Balcanilor, printre arealurile în care Mărţişorul este un obicei care s-a păstrat din timpuri îndepărtate.

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, la reuniunea de la Jeju, din Republica Coreea, înscrierea „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)‟ în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității .

Despre lucrare

Lucrarea supusă de această dată atenției cititorului, este cea de-a 14-a din „Colecția – Cartea ARDUPH”, apărută la Editura Karta Graphic sub egida Asociației Române de Drept Umanitar Filiala Prahova. Titlul acesteia „Drept Internațional Umanitar. Patrimoniul, tradițiile și valorile culturale românești în Anul Centenarului Marii Uniri ” exprimă tematica generală a ediției, căreia îi sunt subordonate toate manifestările și formele de exprimare publică organizate în acest an.

În debutul lucrării sunt prezente două mesaje din partea unor personalități implicate activ viața socială a comuității prahovene – Doamna deputat Rodica Paraschiv și Doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, care au fost alături de manifestările noastre la toate cele cinci ediții.

Primul capitol „Răspunderea instituțiilor publice și a românilor de pretutindeni pentru protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului, valorilor și tradițiilor culturale naționale”este dedicat materialelor care abordează dintr-o perspectivă teoretică aspectele cu privire la statutul patrimoniului cultural și a legislației care stabilește cadrul instituțional în acest domeniu. Simbolic acest capitol conține materiale semnate de specialiști în domeniul Armatei, Școlii și Bisericii, cei trei piloni fundamentali ai conștiinței specificului național.

Cele trei comunicări prezentate de Col. prof. univ. dr. Filofteia Repez de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Prof.dr. Mariana Gheorghe inspector pentru istorie la Inspectoratul Școlar Prahova și Preotul Augustin Ioan PÂRLEA de la Parohia „Sf. Petru și Pavel” subliniază implicarea și răspunderea instituțiilor menționate pentru formarea conștiinței unității naționale și în același timp obligațiile pe care le au pentru promovarea patrimoniului cultural național.

Analiza prezentată de prof. Valentin Bădescu, pesimisto-realistă îl determină să-și pună întrebarea: „dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei?”

Studiul său care este un adevarat curs de istorie, cultură și civilizație, educație patriotică și bun simț constructiv, identifica probleme și propune soluții.

Prof. Mariana Gheorghe, inspector școlar pentru istorie arată că afirmarea propriei identități etno-culturale și naționale, fără a le nega pe cele ale celorlalți, respectul pentru pluritate și diversitate etno-culturală, toleranța față de alte credințe religioase și dialogul cu oamenii aparținând altor confesiuni sunt principalele repere ale educației civice și democratice și, deopotrivă, sarcinile pe care predarea istoriei trebuie să și le asume.

Cu privire la rolul bisericii și credinței, este de remarcat contribuţia acestora la menținerea identității naționale de-a lungul timpului, precum și în caz special al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

„BOR a fost participantă activă, în limita competenţelor ei, la Războiul de Întregire Naţională, prin cei 250 de preoţi confesori care au asigurat nu numai o îndrumare spirituală, ci şi o asistenţă medicală şi socială Armatei Române, dar şi populaţiei române afectate de Marele Război. Totodată, Biserica Ortodoxă Transilvană a fost catalizatoarea, în Ardeal, dar şi la nivelul întregului areal românesc, alături de liderii politici ai Partidului Naţional Român, a procesului de unificare naţională. (...) Dumitru Stăniloaie afirma că nu lupta împotriva altor popoare este esenţa naţionalismului, ci împiedicarea acelor popoare de a înăbuşi viaţa poporului în sânul căruia te-a aşezat Dumnezeu.”[3]

Unificarea eclezială, sub conducerea Sfântului Sinod din Bucureşti, a contribuit implicit şi la consolidarea statală a României Mari.

Printre ierarhii care au contribuit la unificarea eclezială, a întregii Biserici Ortodoxe în spaţiul românesc, s-au numărat Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1882-1955) şi Episcopul Caransebeşului de atunci, dr. Miron Cristea, devenit ulterior Mitropolit, în martie 1919, şi Patriarh al României în anul 1925.

În acest cadru istoric, al unei dezbateri privind reorganizarea bisericească la nivel naţional, preotul teolog ardelean Gheorghe Ciuhandu (1875-1947) considera că unificarea bisericească trebuie construită pe baze canonice şi istorice de continuitate, fiind primul teolog care declară urgenţa înfiinţării Patriarhiei Române.”[4]

Capitolul II, „Patrimoniul cultural și educativ, cale spre promovarea și afirmarea identității naționale la nivel European: teorie vs practică” aduce în atenția noastră specificul manifestărilor dedicate Anului European al Patrimoniului Cultural, iar în acest context ne sunt prezentate câteva aspecte concrete referitoare la complexitatea și semnificația profundă a unor elemente ce țin de specificul spiritual al poporului nostru, exprimate în tradiții, obiceiuri, acțiuni ș.a.

Capitolul III, intitulat „Copiii – promotori ai conservării și promovării patrimoniului cultural național” este dedicat ca de fiecare dată celor mai reușite creații civico-literare selecționate în baza concursului organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Prahova și Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”. Concluzia, dar și mesajul pe care reprezentanții tinerei generații îl transmit prin creațiile lor, sunt acelea că ei, tinerii, au nevoie de patrimoniul, tradițiile și valorile culturale naționale spre a se legitima în viitor în concertul popoarelor lumii.

Fără a vă afecta curiozitatea de a divulga și alte amănunte vă menționez faptul că toate materialele prezentate conțin informații interesante de la persoane cu expertiză în domeniul pe care l-au abordat din toate zonele locuite de români de dincoace și de dincolo de Prut.

Concluzia generală a demersurilor noastre, susținute de multitudinea elementelor concrete și profunde ale unei spiritualități venite din negura timpurilor, este aceea că trebuie să răspundem cu promptitudine la amenințările venite din partea unui proces de globalizare generalizat la nivel planetar. Și pe bună dreptate, prof. Veronica Huțanu în materialul prezentat se întreabă: „Este intrarea noastră în acest proces o renunțare la spiritul identitar și o trecere la uniformizare? Veacuri de credință, de sânge și de cântec ar fi șterse definitiv din memoria colectivă și din sufletul românesc. Viitorul nostru ar fi incert. De aceea, tocmai această frumusețe neîmblânzită, nealterată, neprelucrată, magică, dar fragilă în contextul actual, trebuie protejată.”

Mulțumiri tuturor celor care, cu suflet românesc și simțire creștină, au acordat o parte din timpul lor pentru a ne pune la dispoziție această paletă impresionantă de informații.

Muțumiri speciale, dnei Veronica Pârlea-Conovali și dlui col. (r.) Andrei Covrig din Bsarabia noastră dragă, pentru paginile de istorie și patriotism, care demonstrează că prin spiritualitatea sa robustă, poporul român a supravețuit și se va manifesta cu vigoare în viitor într-o Patrie comună a tuturor românilor.

Mulțumiri, de asemenea, se cuvin tuturor celor care au fost alături de noi și au făcut posibilă apariția acestei lucrări.

[1]Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, Art. 30, alin. (1)

[2] OG nr. 10/2016, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (art. 34, alin. 1)

[3] Drd. Sorin Stanciu, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, conferinţă cu tema ,,Teologia şi construcţia naţiunii în anii ’30”

[4] Idem