Executăm toate tipurile de lucrări protetice: din ceramică pe suport Cr-Co, pe implante sau pe suport de zirconiu, proteze scheletate cu diferite tipuri de sisteme speciale, lucrări metalice total sau partial fizionomice, proteze parțial sau total mobilizabile.
Toate materialele folosite sunt omologate de Ministerul Sănătății și sunt produse în Comunitatea Europeană.
Suntem o echipă nouă, tânără și capabilă cu o experiență de peste 15 ani în domeniul medical, deschisă noilor cerințe și tehnologii de pe piața medicală. Vrem să dovedim că suntem serioși și că suntem cei de care au nevoie doctorii stomatologi cu pretenții.
Pentru noi estetica, forma și funcția dintelui sunt un studiu permanent, de asta încercăm să menținem calitatea lucrărilor la un standard ridicat în funcție de noile materiale și aparaturi apărute pe piață și prin prezența noastră la cursurile de specialitate.
Laboratorul nostru, situat în Sibiu, este dotat cu aparatură nouă (IVOCLAR, RENFERT, KAVO, MVK, DEGUSSA, NEY, PIIDENTAL) și consumabile de cea mai bună calitate din import (VITA, GC, IVOCLAR, BEGO, BREDENT, RHEIN, ANKORVIS) care ne ajută la efectuarea lucrărilor protetice conform standardelor occidentale.
Toate serviciile oferite de laboratorul nostru sunt prezentate la un excelent raport calitate/preț, totul în favoarea medicilor cu care colaborăm și a pacienților. Vă facem cunoscut faptul că apelând la serviciile noastre vă vom oferi o gamă largă de lucrări protetice de bună calitate, la termenele stabilite și la prețuri competitive.