SCMUPT 2024

Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT

A XII-a ediție

android_logo
ios_logo
winphone_logo
unity_logo
logo_upt

SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT, ediția a 12-a, 2013-2024) este o competiție cu tradiție, dedicată aplicațiilor mobile, și a fost concepută pentru studenții de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Competiția se organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național.

Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al proiectelor, ci cauta idei valoroase cu impact în societate. Ce am invățat este că ideile bune se pot ascunde de multe ori în spatele unor aplicații obișnuite, la prima vedere. Anul acesta am organizat competiția pe două secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: Utility & Lifestyle Apps și Community, Entertainment & Games

La fel ca în ultimii ani, suntem onorați să colaborăm cu ARIES-TM, Timișoara Mobile Development Group, și Banat IT Association care s-au asociat cu noi de-a lungul timpului. Evenimentul nostru va fi mai vizibil comunității locale, avându-i spectatori pe toți cei interesați de domeniul mobile: profesioniști, antreprenori, studenți pasionați, elevi curioși, și nu numai. Evenimentul este disponibil pe Facebook și pe Meetup. În plus, competiția este organizată și sub egida IEEE, ca parte a Chapterului Național SSIT (IEEE Society on Social Implications of Technology).

Concursul va fi organizat pe 29 ianuarie, de la ora 17:00, la Biblioteca UPT, pe două trackuri paralele.


Programul de desfășurare este următorul:

Track 1  Utility & Lifestyle Apps - ora 17:00, Biblioteca UPT, amfiteatrul K1

Juriul este compus din:

utility_logo

Concurenții sunt programați după cum urmează:

Track 2  Community, Entertainment & Games - ora 17:00, Biblioteca UPT, amfiteatrul K2.

 Juriul este format din:

Concurenții sunt programați după cum urmează:

În urma jurizării, și a numarului de participanți, am decis să prezentăm top 3 la secțiunea Utility & Lifestyle, și top 3 la secțiunea Community & Entertainment, iar clasamentul este:

Utility & Lifestyle Apps

1. Androne Tudor - Focus: Track and manage your interruptions  &  

1. Bârsan Glad - Cool Pos: HORECA POS System with entertainment modules

2. Berejnec Adrian - HikeConnect: Aplicație dedicată conectării pasionaților de hiking

3. Joldea Andrei, Lazarov Andrei - Language Assistant: AI enhanced visual learning app for various languages

utility_logo

Community, Entertainment & Games

1. Billich Steven, Stoica Diana - Let’s Party! Party planning made easy - so you can focus on having fun

2. Tomuța Vlad - CardChess: Aplicație pentru un joc modern de șah

3. Gostian Loredana - Safe ME: Aplicație dedicată asigurării siguranței  &

3. Mateaș Mario-Mihai, Mandreș Giulia - Time Treasure: Trimite și primește mesaje la timpul potrivit

Mulțumim ARIES-TM care va premia câștigătorii cu bilete de intrare la "Mobile World Congress Barcelona" (MWC), cel mai mare eveniment european dedicat tehnologiei mobile, care va avea loc în perioada 26 - 29 februarie 2024 în Barcelona.

Felicitări tuturor participanților.

Organizatori

Alexandru Topîrceanu, Marius Marcu, 

Adrian Militaru, Bogdan Morariu, Tudor David, Darian Velciov, Claudiu Groza, Cristian Apostol.

Structura unei prezentări:

Durata prezentării este de maxim 8 minute, urmată de 4 minute de întrebări. Prezentarea unui live demo este încurajată, fie de pe emulator, fie de pe telefon prin aplicația Vysor pentru mirroring pe PC. Vă rugăm să fiți succinți și la obiect în prezentări.

Succes.