Broastele de George Toparceanu comentariu literar
George Toparceanu (1886-1937) a fost un poet, prozator, memorialist și traducător român, reprezentant al curentului literar neoromantic. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără volumul de versuri Balade vesele și triste, publicat în 1919, care conține și poezia Broastele.
Broastele De George Toparceanu Comentariu Literar
Broastele este o poezie satirică, în care autorul ironizează comportamentul uman prin intermediul unor personaje animaliere. Poezia este alcătuită din șase catrene cu rimă încrucișată și măsură variabilă. Fiecare catren prezintă o scenă diferită, în care broastele își manifestă diverse defecte morale, cum ar fi lenea, ipocrizia, vanitatea, invidia sau mândria.
Poezia începe cu o descriere idilică a naturii, în care broastele se bucură de liniște și pace: Când soarele apune-n zare / Și luna crește-n depărtare / Pe lacul cel albastru-întunecat / Broaștele cântă ne-ncetat. Autorul folosește epitete sugestive pentru a crea o atmosferă plină de farmec și armonie: soarele care apune, luna care crește, lacul care este albastru-întunecat. De asemenea, autorul folosește verbe la prezent pentru a exprima actualitatea și continuitatea acțiunii: când soarele apune, broaștele cântă.
Dar această imagine idilică este contrazisă de următoarele catrene, în care autorul dezvăluie adevărata natură a broaștelor. Ele nu cântă din plăcere sau admirație pentru frumusețea naturii, ci din orgoliu și vanitate. Ele se cred superioare celorlalte viețuitoare și își etalează vocea cu ostentație: Cântând ele cred că-s mai presus / Decât oricare alt animal / Și-și dau aere de muzical / Cu glasul lor răgușit și aspru. Autorul folosește antiteza pentru a evidenția contrastul dintre pretențiile broaștelor și realitatea lor: ele se cred mai presus, dar au un glas răgușit și aspru; ele se dau aere de muzical, dar cântecul lor este un zgomot deranjant pentru ceilalți.
Autorul continuă să critice comportamentul broaștelor în celelalte catrene, folosind alte figuri de stil, cum ar fi hiperbola, comparația sau personificarea. De exemplu, el exagerează mărimea gurii broaștelor, comparând-o cu o fântână: Când una-ncepe să răcnească / Gura-i e ca o fântână / Și toate celelalte trec / S-o vadă cum se screme-n van. El le atribuie broaștelor trăsături umane, cum ar fi ipocrizia sau invidia: Când una cânt-o melodie / Celelalte o laud-ar vrea / Dar inima le e pustie / Și-n loc de laudă o-njură. El le ironizează pe broaștele care se cred savante și filozofe, dar nu au nicio idee despre lume: Când una spune-o vorbă-nțeleaptă / Celelalte o ascultă-n tihnă / Dar nici una nu pricepe nimic / Și toate dau din cap că da.
Poezia se încheie cu o morală, în care autorul trage o concluzie generală despre comportamentul broaștelor și, implicit, al oamenilor: Așa-s broaștele pe pământ / Cântând din gură fără minte / Și cred că-s buricul lumii / Când ele-s doar niște morminte. Autorul folosește metafora pentru a exprima ideea că broaștele, ca și oamenii, sunt goale pe dinăuntru, fără suflet și fără valoare: ele sunt niște morminte. De asemenea, autorul folosește aliterația pentru a crea un efect sonor și ritmic: cântând din gură fără minte, cred că-s buricul lumii, ele-s doar niște morminte.
Astfel, poezia Broastele este o satiră la adresa societății umane, în care autorul folosește umorul și ironia pentru a demasca ipocrizia, vanitatea, invidia și mândria celor care se cred superiori celorlalți, dar care nu au nicio calitate sau merit. Poezia este un exemplu de artă poetică neoromantică, în care autorul îmbină elemente de realism cu elemente de fantastic și simbolism.
Sursa: [Broastele De George Toparceanu Comentariu Literar]
a7a7d27f09