In drumul spre imaginaia copiilor , Povestirile istorice beneficiaz i de un alt at: ilustraiile impresionante ale lui Valentin Tnase, artist plastic care s-a impus, prin monumentala sa oper, att n ar ct i n strintate i unul dintre cei buni graficieni pe care i-a avut vreodat lumea editorial romneasc. ntr-o perfect comuniune cu textul, fiecare imagine creat de Valentin Tnase are darul s amplifice valenele emoionale ale fiecrei povestiri, iar Istoria devine mai apropiat i mai clar.



De fiecare data profesorul Almas cucerea auditoriul prin capacitatea si talentul sau de a reconstitui trecutul, adresandu-se atat mintii cat si sufletului celor prezenti. Imi amintesc ca, la staruinta directoarei unei gradinite din Drumul Taberei, frecventata de fetita mea, l-am invitat pe Dumitru Almas (unchiul meu) sa vorbeasca unor copii de 5-6 ani. S-a asezat pe un scaunel, in fata lor, si le-a povestit despre Ecaterina Teodoroiu. Fata copiilor se lumina atunci cand profesorul evoca batalia de la Jiu si curajul cu care tanara eroina se avanta in lupta pentru apararea patriei invadata de oamenii rai, dar se intuneca afland ca a fost ranita, iar multi aveau lacrimi in ochi cand au aflat despre moartea ei tragica. La sfarsit, dupa cateva momente de ezitare, mai multi copii, baietei si fetite, s-au apropiat de profesor, l-au prins de gat si au inceput sa-I sarute, ca pe un parinte drag. Cartile sale intitulate Povestiri istorice - bazate pe documente, scrise cu un exceptional talent de scriitor, beneficiind si de o ilustratie bogata si sugestiva s-au tiparit in tiraje de sute de mii de exemplare, fiind citite cu interes nu numai de copii, ci si de oamenii mari. Anii s-au scurs, profesorul Dumitru Almas a trecut in. Jurnea umbrelor", dar opera sa a intrat in patrimoniul spiritual al oporului roman.


Noua editie, a pachetului Povestiri Istorice Dumitru Almas cuprinde 72 dintre povestirile sale istorice, care readuc in actualitate evenimente cu valoare de simbol, personalitati exceptionale, dar si oameni de rand care la un moment dat au devenit, prin fapta lor, eroi anonimi ai istoriei romanilor. Povestile, in sinea lor, au un rol foarte important in dezvoltarea caracterului. Pe langa plus-ul de atentie pe care il ofera activitatea de a citi, legendele si povestirile isotrice ne antreneaza imaginatia si ne ofera o noua perspectiva asupra realitatii. Cu toate ca anumite evenimente s-au petrecut doar in zone foarte restranse, acestea au avut o influenta foarte importanta asupra comportamentului pentru intreg poporul. Si pentru ca ne dorim ca totul sa fie cat mai accesibil pentru citiori, am luat toate masurile pentru ca lectura sa fie cat mai placuta si fluida. Lucrarea de fata beneficiaza de o ilustratie impresionanta, datorata lui Valentin Tanase, artist plastic care s-a impus prin opera sa, atat in tara, cat si peste hotare. Lucrarile sale de pictura murala impodobesc sediile unor importante institutii publice, inclusiv biserici, picturile sale impresioneaza prin maniera de abordare a unor teme importante, in centrul carora se afla Omul.


Prin implicarea sa in aceasta carte, pictorul Valentin Tanase dovedeste ca a patruns in esenta povestirilor istorice scrise de Dumitru Almas, sporindu-Ie valentele intelectuale si emotionale. Picturile sunt realizate intr-un stil original, pline de culoare si expresvitate, fapt ce ii confera pictorului Valentin Tanase o nota de originalitate si rafinament. Acestea au fost realizate sub o atenta observare i evaluare din partea autorului, Dumitru Almas. Acesta s-a asigurat ca ilustratiile corespund eveniementelor descrise i pot contribui pentru a capta ntr-un mod mai placut, atenia cititorilor. Cartea de fata raspunde unei necesitati tot mai evidente in societatea romaneasca actuala. S-a crezut o vreme ca internetul si tehnica sunt atotcuprinzatoare, astfel ca orice om care"apasa pe un buton" obtine informatiile trebuitoare. Ca urmare, istoria ca si literatura nu-si mai au locul intr-o lume moderna tot mai informatizata. Cei care au gandit si au actionat - in acest fel nu au luat in seama un fapt esential: Omul nu este si nu poate fi redus la nivelul unei masini, oricat de sofisticata ar fi ea.


Povestiri Istorice Dumitru Almas Download Free


Download 🔥 https://shurll.com/2y2wTC 🔥


 ff782bc1db

download j sisters shuka bwana

freedom vpn

sandisk eye fi software download

download driver ricoh aficio 3030

download google input tools