Programele pentru calculatoare se elaborează în baza algoritmilor.
Algoritmul reprezintă o mulţime finită de instrucţiuni care, fiind executate într-o ordine bine stabilită, produc în timp finit un rezultat.
Procesul de elaborare a algoritmilor se numeşte algoritmizare
În informatică noţiunea de algoritm se asociază în mod obligatoriu cu noţiunea de executant.
Executantul reprezintă un obiect care poate îndeplini anumite comenzi. Mulţimea acestor comenzi formează repertoriul executantului.
De exemplu, televizorul poate fi tratat ca un obiect care îndeplineşte următoarele comenzi: conectarea la reţea, deconectarea de la reţea, mărirea volumului, micşorarea volumului, recepţionarea canalului nr. 1, recepţionarea canalului nr. 2 ş.a.m.d. Comenzile respective sunt comunicate televizorului prin intermediul butoanelor de pe pupitrul de comandă.
Definirea exactă a unui executant include:
1) descrierea setului (repertoriului) de comenzi pe care executantul le poate îndeplini;
2) descrierea mediului în care lucrează executantul
Acest executant reprezintă un program de calculator, care poate îndeplini următoarele comenzi:
PAS – Cangurul se deplasează cu un pătrăţel, trasând segmentul respectiv de dreaptă;
SALT – Cangurul se deplasează cu un pătrăţel, însă nu desenează nimic;
ROTIRE – Cangurul se roteşte cu 90º după ácele de ceasornic.
1) Bara de meniuri, care include meniurile standard Fişier, Editare, Comenzi, Opţiuni, Ajutor;
2) Centrul de comandă, care include butoanele Pas, Salt, Rotire, Execută, Stop, Control, Executare manuală, Executare automată, Ieşire;
3) Zona de editare a programelor;
4) Mediul de lucru al Cangurului, care reprezintă un câmp dreptunghiular, liniat în pătrăţele
Deosebim două moduri de comandă a executanţilor: comandă manuală şi comandă prin program.
Modul de comandă manuală presupune introducerea separată a fiecărei comenzi şi îndeplinirea ei de către executant.
De exemplu, presupunem că se doreşte desenarea unui pătrat. În cazul comenzii manuale, utilizatorul va acţiona butoanele Pas, Rotire şi Salt din componenţa Centrului de comandă în aşa mod, încât Cangurul să deseneze pătratul respectiv
În cazul modului de comandă prin program, utilizatorul va memora în zona de editare a programelor secvenţa de instrucţiuni (comenzi) care asigură desenarea pătratului. Să reţinem că începutul şi sfârşitul fiecărui program se indică cu ajutorul cuvintelor auxiliare ÎNCEPUT şi SFÂRŞIT
Programul reprezintă un algoritm scris în limbajul executantului. Procesul de elaborare a programelor se numeşte programare.
În general, programele pentru executanţi se scriu cu ajutorul unor limbaje speciale, denumite limbaje de programare. Aceste limbaje conţin instrucţiuni şi cuvinte auxiliare. De obicei, comenzile executantului sunt în acelaşi timp şi instrucţiuni ale limbajului de programare. De exemplu, limbajul de programare al executantului Cangurul conţine instrucţiunile PAS, SALT, ROTIRE şi cuvintele auxiliare ÎNCEPUT şi SFÂRŞIT.