Johann Peter Hebel

O povestire

„Într-un alt oraș, un cetățean mergea pe stradă în jos repede și cu un aer foarte serios. Se vedea că merge într-un loc unde avea de făcut ceva important. S-a întâmplat atunci că a trecut pe lângă el distinsul judecător din oraș, care se pare că era un om curios și impulsiv; aprodul mergea chiar în urma lui. „Unde mergeți așa de grăbit?“ zise el cetățeanului? Acesta răspunse cu un aer foarte calm: „Stimate domn, asta nici eu nu știu.“ — „Nu prea arătați ca și cum ați face o plimbare de plictiseală. Trebuie că aveți ceva important de făcut într-un loc.“ — „Se prea poate“, continuă cetățeanul, „însă încotro merg, asta nu știu nici eu, la drept vorbind.“ Asta-l înfurie peste măsură pe judecător. Probabil că a intrat la bănuială că omul vrea să facă undeva ceva rău, ceva despre care nu vrea să vorbească. Pe scurt, îi ceru acum solemn să spună încotro merge, amenințându-l că-l va ridica îndată de pe stradă și-l va băga la închisoare. Asta nu ajută însă cu nimic; așa că, în cele din urmă, judecătorul dădu ordin aprodului să-l umfle pe acest om îndărătnic. Însă acum omul, foarte înțelegător, spuse: „Vedeți, mult prea stimate domn, că am rostit adevărul și doar adevărul. Cum puteam eu să știu acum un minut că voi ajunge să fiu închis în turn – și știu eu acum sigur că merg într-acolo?“ — „Nu, spuse acum judecătorul, nu o să mergeți“. Spusele glumețe ale cetățeanului l-au făcut să cadă pe gânduri. A regretat în sinea lui că a fost așa de irascibil și l-a lăsat pe om să meargă liniștit mai departe.“