Activități
desfășurate în cadrul Proiectului Erasmus +2024-1-RO01-KA122-SCH-000230765
desfășurate în cadrul Proiectului Erasmus +2024-1-RO01-KA122-SCH-000230765
Mobilitate elevi
Participarea unui grup de elevi cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani (clasele V-VIII) și 2 profesori însoțitori la mobilitate în perioada 7-13.04.2025
Școala : OSNOVNA SKOLA VUK KARADZIC, Serbia
Cursuri
” Active citizen- The power is in your hands!”- în Thesaloniki, Grecia (20-29.07.2025)
Furnizor curs: Edu2grow, Portugalia
” Successful teaching in a mixed ability classroom” în Split, Croația (17 – 23.08. 2025)
Furnizor curs: Erasmus+ Courses, Croația
” Welcome to STEM wonderland”- Erasmus+ Courses Croația (17 – 23.08. 2025)
Furnizor curs: Erasmus+ Courses, Croația
Mobilitatea elevilor
La activitate a participat un grup de elevi cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani (clasele V–VIII), însoțiți de doi profesori. Dintre aceștia, cinci elevi au fost selectați din rândul copiilor proveniți din grupuri dezavantajate, fiind elevi expuși riscului de a dezvolta comportamente nesustenabile și nesănătoase.
Cursul „Active Citizen” s-a adresat profesorilor interesați de dezvoltarea competențelor de educație nonformală, menite să încurajeze viața democratică în școală, cetățenia activă a elevilor și creșterea gradului de conștientizare privind valorile europene.
Teme abordate:
•stereotipuri și prejudecăți în mediul școlar;
•valori culturale și de grup;
•voluntariat comunitar;
•jocuri și activități pentru îmbunătățirea comunicării;
•promovarea voluntariatului în școală;
•valorile europene și activismul societății civile;
•solidaritatea în școală și în comunitatea locală;
•instrumente de coaching educațional;
•abilități de cetățenie activă;
•dezvoltarea și implementarea proiectelor comunitare.
În cadrul cursului „Successful Teaching in a Mixed Ability Classroom”, profesorii au desfășurat activități menite să crească gradul de conștientizare privind importanța promovării unei echități sporite în rândul elevilor, prin respectarea și satisfacerea unei game variate de nevoi individuale.
Activitățile au vizat:
•încorporarea colaborării și a activităților din care pot beneficia elevii cu abilități diverse;
•utilizarea tehnologiei în clasă pentru a sprijini diferite stiluri de învățare;
•diferențierea tiparelor de învățare ale elevilor, în vederea asigurării unor instrumente adecvate procesului educațional;
•folosirea jocurilor și a tehnologiei pentru motivarea și implicarea activă a elevilor în procesul de învățare;
•aplicarea strategiilor specifice modelului „Flipped Classroom”.
La acest curs au participat patru profesori din arii curriculare diferite, aparținând ciclurilor primar, gimnazial și liceal.
La cursul „Welcome to STEM Wonderland” au participat trei profesori din domenii corelate STEAM, precum și un profesor pentru învățământul primar. Aceștia și-au propus să abordeze disciplinele din domeniul științelor într-o viziune integrată.
Participanții au dobândit competențe privind realizarea unui demers educațional STEM incluziv și accesibil tuturor elevilor, sprijinindu-i în integrarea cunoștințelor și abilităților din domenii diferite pentru rezolvarea de probleme, precum și în dezvoltarea capacității de a gândi critic, de a cerceta și de a crea conexiuni.
Teme abordate:
•conceptul de educație STEM;
•creșterea interesului elevilor pentru disciplinele STEM;
•planificarea unor lecții care să includă activități interactive;
•dezvoltarea și implementarea propriilor activități STEM;
•încurajarea elevilor să își îmbunătățească abilitățile de rezolvare a problemelor prin integrarea activităților practice la clasă;
•descoperirea științei în contexte neașteptate;
•dezvoltarea gândirii critice a elevilor prin diverse tipuri de proiecte STEM.