Uniunea Europeană (UE) a acordat o atenție deosebită egalității de gen și promovării drepturilor femeilor în cadrul statelor membre. Principiul egalității de gen este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene- consideră ca fiind esențială pentru promovarea justiției sociale, a drepturilor omului și a demnității umane.
Acest principiu a fost reflectat în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În următoarele rânduri vom afla în ce arii acționează și prin ce metode este integrată și consolidată egalitatea de gen.
Ce presupune egalitatea de gen?
Strategia privind egalitatea de gen
Ce a realizat UE pentru egalitatea dintre femei și bărbați?
Cine se ocupă de realizarea obiectivelor?
Conform site-ului oficial al Comisiei Europene, egalitatea de gen este “Promovarea independenței economice în condiții de egalitate pentru femei și bărbați, eliminarea diferenței de remunerare între femei și bărbați, promovarea echilibrului de gen în procesul decizional, încetarea violenței bazate pe gen și promovarea egalității de gen în afara UE. “
Cu alte cuvinte Uniunea Europeană se asigură că atât femeile cât și bărbații sunt tratați și priviți în mod egal. Ambele genuri dispun de aceleași drepturi, niciunul dintre ei neavând mai mult sau mai puțin unul față de celălalt, toate acestea pentru a combate conflictele sociale dintre bărbați și femei în țările membre UE și nu numai.
Uniunea Europeană a reușit să ajungă la un nivel promițător al egalității dintre femei și bărbați. Numărul femeilor care devin independente financiar este în creștere dar UE nu-și a atins încă idealul. Statisticile arată că doar o jumătate dintre cetățenii europeni consideră că egalitatea de gen a fost dobândită în politică, la muncă și în pozițiile de conducere.
Unele dintre obiectivele Comisiei este de a înlătura orice formă de violență( verbală, fizică ori psihică) asupra femeilor cât și atenuarea conflictelor/ formelor agresive dintre femei și bărbați, obținerea de echilibru în aria salarială, în pozițiile politice/ de conducere cât și în gestionarea rolurilor familiale.
Uniunea Europeană (UE) a luat o serie de măsuri și inițiative pentru promovarea egalității de gen între femei și bărbați. Aceste acțiuni vizează să abordeze disparitățile și să promoveze egalitatea de șanse și tratament în diferite domenii ale vieții sociale, economice și politice.
Directiva privind egalitatea de tratament în ocuparea forței de muncă: Adoptată în 1975, această directivă interzice discriminarea pe motive de sex în ceea ce privește accesul la angajare, condițiile de muncă, promovarea profesională și formarea profesională.
Strategia UE pentru egalitatea de gen (2010-2015): Acesta a fost un plan de acțiune strategic care a stabilit obiective și acțiuni concrete pentru a promova egalitatea de gen în diferitele domenii ale politicii UE, inclusiv ocuparea forței de muncă, educația, sănătatea, violența de gen și înaltele funcții de decizie.
Directiva privind echilibrul între viața profesională și viața privată: Aceasta a fost adoptată în 2019 și a introdus drepturi minime pentru concediile de maternitate și paternitate, precum și pentru concediile de îngrijire a copiilor și concediile de îngrijire a membrilor familiei.
Fondul Social European (FSE): Alocă finanțare pentru proiecte care promovează egalitatea de gen și combat discriminarea pe motive de sex, inclusiv programe de formare și reintegrare pe piața muncii.
Campanii de conștientizare și educație: UE desfășoară campanii de informare și educație pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanța egalității de gen și pentru a promova schimbări de mentalitate în societate.
În Uniunea Europeană, responsabilitatea principală pentru promovarea egalității de gen și realizarea obiectivelor în acest domeniu este împărțită între mai multe organisme și instituții, inclusiv Comisia, Parlamentul și Consiliul European.
În sprijinul lor vin numeroase organizații și instituții specializate printre care și:
Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA): FRA monitorizează respectarea drepturilor fundamentale în UE, inclusiv drepturile femeilor și ale bărbaților în ceea ce privește egalitatea de gen,
Grupul de lucru al Consiliului pentru problemele de egalitate între femei și bărbați (EPSCO) Acest grup este format din reprezentanți ai statelor membre și este responsabil pentru coordonarea politicilor și acțiunilor UE în domeniul egalității de gen.
Societatea civilă și organizațiile neguvernamentale (ONG-uri): Aceste organizații joacă, de asemenea, un rol important în promovarea egalității de gen în UE, monitorizând implementarea politicilor și furnizând feedback și propuneri pentru îmbunătățirea acestora.
https://what-europe-does-for-me.europarl.europa.eu/en/social?search=gender%20equality
https://euneighbourseast.eu/ro/gender-equality/