Chapter 2
Let's Meet Them!
Let's Meet Them!
14.01.2022
Ce se întâmplă când din mâinile și mințile uniriștilor ies lucruri nemaivăzute, străbătând cele mai diversificate orizonturi — o interpretare teatrală, un interviu sau o critică de modă? Când Iulia Albu se întâlnește cu Președintele Iohannis și decid să împartă aceeași scenă? Când vocile reușesc să subjuge minți, iar dansurile să ne lase pielea de găină?
La începutul lunii noiembrie, Consiliul Elevilor a cutreierat holurile Colegiului Național “Unirea” în căutarea unor uniriști abia intrați pe băncile liceului, urmând ca aceștia să devină protagoniștii în încercarea noastră de a face un bal la fel de frumos ca pe vremuri. Am fost bucuroși să vedem că pandemia nu a reușit să ne ia și spiritul de implicare și creativitatea, bobocii demonstrandu-ne că nimic nu duce la dispariția nucleelor de energie, ci că trebuie doar un mic impuls, o scânteie, pentru a fi declanșate. Mulți doritori ne-au bătut la ușă așteptând să ne încânte, dar odată cu înscrierile în număr atât de mare, a crescut și greutatea deciziei pe care noi, în calitate de organizatori, a trebuit să o luăm.
A fost o seară plină de emoții, sinceri fiind, mai mult pentru ei, de la anxietate și îngrijorare, la bucurie și mândrie. Bobocii și-au depășit fricile, lăsând deoparte orice mască, și au trecut prin toate stările posibile, reușind să ne transmită spiritul necesar unui concurent la Miss și Mister CNU! Devenind vulnerabili în fața noastră, elevii au avut de alcătuit un număr pe baza temei "Personalități celebre", dând dovadă de creativitate, carismă, amuzament și talent. Pe lângă numărul pregătit de aceștia, li s-au adresat și câte două întrebări, pentru a observa modul în care reacționează într-un timp scurt și raționamentul dezvăluit pe moment. După lungi discuții, analize, punctaje și observații contradictorii, organizatorii au stabilit 14 boboci — 7 fete și 7 băieți, considerați potriviți pentru a intra în etapa următoare și pentru a ne dovedi de ce sunt capabili.
Băieții nu au ezitat să ne impresioneze, dând dovadă de o creativitate aparte și umplând sala de râsete și energie. Printre cei care au intrat în etapa următoare se numără Voinea Rareș care ne-a demonstrat că arta pianului nu se va demoda vreodată, Răzvan Balaban reliefând seriozitatea prin teatru, dându-i culoare lui Adolf Hitler, Ștefan Carabă și-a exprimat personalitatea conturând o scenă din Stăpânul Inelelor, în timp ce Marin Dan ne-a făcut să râdem printr-o prezentare originală de marketing, iar Rareș Mircea ne-a sfărâmat orice nelămurire printr-o scenetă amuzantă cu Denise Rifai. În cele din urmă, teatrul și comedia au mers mâna-n mână pentru Stoica Lorenzo — devenind pentru o noapte un mare star al fotbalului, dar și pentru Roiniță Alexandru — ce s-a transformat în însuși Klaus Iohannis.
În rândul fetelor, seara a fost deschisă de către Bratu Ioana, care ne-a animat seara printr-un joc de cuvinte inedit, a continuat cu Andreea Stancu, care pentru câteva minute a închis la propriu ochii și a bântuit fără direcție, având doar pianul alături de ea. Mai apoi am luat parte la discursul Denisei Bercariu, dar și la demonstrația de volei a Rianei Bobeică. Pentru că nu puteam încheia preselecțiile fără o doză zdravănă de râs, boboacele au schimbat puțin registrul — Ioana Ștefan s-a transformat în criticul de modă Iulia Albu, iar Ioana Apostolie a prezentat Keeping Up with CNU. În final, Mădălina Vasilache a umplut scena cu vocea sa, aducând o notă personală asupra interpretării piesei “De-ai fi tu”.
În sala de festivități, pentru câteva ore, poveștile lor s-au intersectat la întâmpinarea dorinței de a-și valorifica talentele, de a se (re)descoperi și de a forma legături cu oamenii din jurul lor. Iar pentru cei 14 boboci selectați, acesta este doar începutul.
Apostolie Monica Ioana
Balaban Răzvan Andrei
Bercariu Denisa
Bratu Miruna Ioana
Carabă Ștefan
Stoica Lorenzo Iulian
Vasilache Maria Mădălina
Marin Dan Ștefan
Mircea Rareș Ștefan
Bobeica Riana Ingrid
Roiniță Alexandru-Gabriel
Stancu Andreea
Ștefan Ioana Raluca
Voinea Rareș Florin