CU PARTICIPARE NAȚIONALĂ
,,EDUCAREA COPIILOR ÎN SPIRITUL RESPECTULUI SI DRAGOSTEI PENTRU OBICEIURILE SI TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI, PRIN ACTIVITĂȚILE ȘCOLARE SI EXTRAȘCOLARE”
EDIȚIA A V-A
COPILARIA-CEA MAI FRUMOASA POVESTE
EDITIA X
CRACIUNUL IN CASA MEA
EDITIA I
Coordonatori,
Olguța Dinu
Nella Dinu
CUNOAȘTEREA ȘI PROMOVAREA VALORILOR SPIRITUALE ALE POPORULUI ROMÂN, PRIN PĂSTRAREA TRADIȚIILOR ȘI OBICEIURILOR NAȚIONALE
Ghid didactic în sprijinul orelor de limba și literatura română, educație civică
Prezenta carte apare în cadrul simpozionului:
,,EDUCAREA COPIILOR ÎN SPIRITUL RESPECTULUI SI DRAGOSTEI PENTRU OBICEIURILE SI TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI, PRIN ACTIVITĂȚILE ȘCOLARE SI EXTRAȘCOLARE”
Proiectul este derulat în Şcoala Gimnazială Nr.6, Râmnicu Sărat ,jud.Buzău
Parteneri în derularea simpozionului-la nivel municipal
-CENTRUL CULTURAL ”FLORICA CRISTOFOREANU”, RÂMNICU SĂRAT, DIRECTOR ,PREDONESCU VIOLETA-RAFAELA-PRIMĂRIA MUNICIPALĂ RM. SĂRAT, PRIMAR,PROFESOR SORIN VALENTIN CÎRJAN
-ASOCIAȚIA DE TINERET, CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE ”SPERANȚA RÂMNICEANĂ”,PREȘEDINTE, MATEEVICI VOLODEA
La nivelul unităţii şcolare, coordonare generală:
PROF. TOADER MARINELA
PROF. DINU OLGUȚA
ECHIPA DE PROIECT :
Prof. Barbu Olga
Prof . Bălan Dragomir Irina
Prof. Olaru Florentina
Prof. Oprea Diana
DURATA DESFĂȘURĂRII PROIECTULUI 2019 - 2020
DURATA DESFĂŞURĂRII PROIECTULUI :2015 - 2019
Friptu Mara, clasa a II-a, Sc. Gimn. Elena Vacarescu- București, Prof. Dr., FLORENTINA RADUCANU
Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține în EXCLUSIVITATE autorilor
COLABORATORI
1 . PROF. FĂNICĂ DANIEL,. BUZĂU
2. PROF. STEGĂRESCU PAULA- BUZĂU
3, PROF.GODEANU CORINA ALINA, MEHEDINȚI
4. PROF. ÎNV. PRIMAR DR. FLORENTINA RĂDUCANU- BUCUREȘTI
5. PROFESOR PIȚIGOIU NICOLETA, BACĂU
6. PROF. TUREA GABRIELA – IAȘI
7 PROF. POTORAC SILVIA , BUCUREȘTI
8. BIBLIOTECAR, IOSIF ELENA AIDA, BUZĂU
9. MOCANU MIRELA- PROFESOR PSIHOPEADGOG, BUCUREȘTI
10. SLEDZ CARMEN- PROFESOR PSIHOPEADGOG, BUCUREȘTI
11. BIBLIOTECAR BELU ANIȘOARA CORINA, BUZĂU
12. PROF.PALOȘANU CRISTINA, ROMAN
13. PROF. ÎNV. PRIMAR AVARVARI IOANA, ILFOV
14. PROF. ÎNV. PRIMAR CONU DANIELA, ILFOV
15. PROF. GOGOCI MIRUNA-COSTINA- BUZĂU
16. PROF. CUREA FLORINA MIRELA- CARAȘ SEVERIN
17. PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR : LUȚĂ CORNELIA- CARAȘ SEVERIN
18. BIBLIOTECAR DRĂGULINESCU FLORENTINA- BUZĂU
19. PROF. ÎNV. PRIMAR CHELBA ELISAVETA, SUCEAVA
20. PROF. JAKAB ENIKŐ, HARGHITA
21. PROF. RADU SIMONA ,ARGEȘ
22. PROFESOR BONDOC DENISA-GEORGIANA, ARGEȘ
23. PROF. MIȘU DENISA CĂTĂLINA ,DÂMBOVIȚA
24. PROF. TANASĂ GABRIELA, C.Ș.E.I. BUZĂU
25. PROF. NEGREA TAMARA ROXANA, VÂLCEA
26. PROF. TULVAN CODRUȚA-FLAVIA, BIHOR
27. PROF. ORĂSCU IOANA, BUCUREȘTI
28. PROF. COJOCARU MĂDĂLINA, BUCUREȘTI
29. PROF. SABĂU CORINA, MUREȘ
30. PROF. BUDUREAN CORINA, ORADEA
31. PROF : ZAVRACU VIOLETA, DOLJ
32. PROF. ÎNV.PRIMAR MITROI LORENA , MEHEDINȚI
33. PROF.ÎNV.PRIMAR GOGÎLTAN CONSTANTIN MEHEDINȚI
34. PROF. ÎNV. PRIMAR CREANGĂ DIANA, MEHEDINȚI
35. PROF. GHERGHINOIU ELENA MIHAELA, VÂLCEA
36.PROF. OLGA BARBU, BUZĂU
37.PROF.BĂLAN DRAGOMIR IRINA, BUZĂU
38. PROF. VÎNTU MĂDĂLINA IULIA- OLT
CRĂCIUNUL DE ALTĂDATĂ ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. FANICĂ DANIEL
Școala Gimnazială Cândești, jud. Buzău
Privind prin fereastra sufletului, ne dăm seama că multe obiceiuri ale Crăciunului nostru tradițional, nu mai sunt ca altădată. Din păcate, mai există doar în amintirile bătrânilor din sat, care povestesc, cu nostalgie despre vremurile când, Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos era o sărbătoare a iubirii, a apropierii dintre oameni, nu una închinată mâncării, cadourilor scumpe și vacanțelor exotice. Aspectul comercial ocupă primul loc în așteptarea Crăciunului, când totul este ,,ambalat ” în forme atrăgătoare, cu mii de beculețe, ornamente multicolore, ghirlande, crăciunei și crăciunițe, spiriduși sau cine mai știe ce alte născociri ale modernității. Ne-am îndepărtat atât de mult de tradiția creștină.
Doar etnologii sau programele de televiziune încearcă să mai recupereze câte ceva din magia acestei sărbători. Un prieten apropiat, plecat de mult la oraș, îmi spunea cu nostalgie în suflet : ,,Așteptam cu nerăbdare Crăciunul, cum îl așteptam în copilărie, și l-am dorit întocmai ca atunci. De câțiva ani, nimeni nu ne-a bătut la ușă să ne pună pe urma magilor, călăuzindu-ne după o stea. Pe copii nu i-am mai auzit colindând ; zadarnic i-am așteptat. Seara de Crăciun nu se deosebește cu nimic de celelalte seri. Trăim marele eveniment doar din amintire și ne mângâiem, parcurgând anume pagini de literatură ”. Intimitatea acestei atmosfere de înălțare sufletească este într-adevăr înveșnicită prin creațiile literare. George Coșbuc, a fost cel mai aproape de sufletul neamului său, a lăsat spre nemurire câteva poezii cu o mare sensibilitate : Colindătorii, Crăciunul în tabără (Pe câmpia Smârdanului ), Pomul Crăciunului. Pe aceeași temă se înscrie și Alexandru Vlahuță cu creațiile sale : Un Crăciun, Amintiri, și În ajunul Crăciunului, în care, micii lui eroi își mutau nădejdile din an în an fără să se realizeze vreodată : ,,Noi stăm cu ochii pironiți/ Și fără de suflare ;/Sunt îngerii din cer veniți/Cu Leroi, Domnul Mare !/ Și cântă-nălțător și rar/ Cântări de biruință (… )/Și până nu tăceau la prag,/ Noi nu vorbeam nici unul -/ Sărac ne-a fost, dar cald și drag/ În casă-ne Crăciunul (Colindătorii).
În opera lui Mihail Sadoveanu, atât în ,,Vestitorii ”, cât și în ,,Moș Crăciun ”, eroii sunt recrutați din lumea copiilor, care, din dorința de a întâmpina venirea în lume a Mântuitorului, înfruntă deopotrivă, gerul iernii și pericolul care îl aduce noaptea pe drumuri necunoscute. Ei sunt dirijați în drumurile pe care le fac, de-o dorință care a fost înainte a părinților și străbunicilor lor. Atmosfera din ,,Vestitorii ” lui Sadoveanu ne întâmpină și în ,,Colindătorul ” Otiliei Cazimir, cu deosebirea că aici avem un singur erou, care înfruntă frigul și riscurile nopții pentru a ajunge la oraș, la spital, unde lucrează sora lui, s-o colinde. Povestea este reluată și refăcută de Ion Pilat, în poezia ,,Nașterea Domnului ”, care reconstituie drumul până la ieslea unde s-a născut Iisus, sub protecția boilor care au ,,ascultat” rugămintea Fecioarei și i-au asigurat liniștea necesară : ,,Bouleni, fiți alduiți/ Și de mine fericiți,/de mine, de Dumnezeu/Și de sfânt fiuțul meu ”. Ideea este preluată și de Vasile Voiculescu, în ,,Colind uitat ” : ,,Stau în staul jos/ Boi vărgați cu sânge/ Între ei Hristos /Dezmierdânu-i plânge ”. Celebră rămâne pentru totdeauna poezia lui Eminescu ,,Colinde,colinde ” sau versurile lui Lucian Blaga : ,,Doarme colo în poiată/ Pruncușor fără de tată/ Și măicuța, mama Lui/ Se tot plânge boului/ C-a născut în Viflaim ”.Dar nu putem trece cu vederea pe Ion Creangă cu minunatele sale ,,Amintiri din copilărie ”. Nici Goga n-a rămas dator acestui eveniment crucial din istoria omenirii. Poezia ,,Moș Crăciun ”este atât de cunoscută în lumea cititorilor : ,,Moș Crăciun cu barbă albă,/Moș Crăciun cu traista plină,/Vechi stăpân atât de darnic al copilăriei mele/Azi la noi în sat te-așteaptă toată casa cu lumină,/Cu colinde și cu cântec și cu crai ceteți în stele ”. Crăciunul a fost și va trebui să rămână, înainte de toate, o sărbătoare a copiilor și a tinereții, așa cum a încercat să ne sugereze Elena Farago și Otilia Cazimir : ,,Prin nămeți în fapt de seară,/ a plecat către oraș/Moș bătrân c-un iepuraș/ înhămat la sănioară ”.
Cu scriitoarele amintite se asciază și Nichifor Crainic și Ion Alexandru. Preocupări importante legate de sărbătorile de iarnă le-a avut și scriitorul Ion Agârbiceanu care a scris romanul ,,Strigoiul ”, dar și Al. O. Teodoreanu sau Ion Minulescu cu poezia ,,Rânduri pentru Moș Crăciun ” : ,,Iartă-mă că te salut numai din ușe…/Te-aș pofti și-n casă-/ Dar mi-e teamă,/Că-mi aduci aceeași veșnică păpușe/Și același vechi refren de panoramă !” Și, exemplele ar putea continua pe pagini întregi.
Cu toată frumusețea lor, zilele Crăciunului de altădată n-au putut să rămână neschimbate. Moș Crăciun nu mai este cel așteptat ca în literatura lui Coșbuc, Vlahuță, Sadoveanu, Goga sau Agârbiceanu, ci unul modern, aflat sub influența orașului, dar mai ales a mirajului european.
TOBOL DIN ,,IARNA BĂRBAȚILOR” REALIZEAZĂ UN ACT RITUALIC, PLIN DE SEMNIFICAȚII
Profesor STEGĂRESCU PAULA-MIHAELA
Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu,Buzău
Albul acoperă toată câmpia înghețată care pare încă adormită dis-de-dimineata, iar frigul cumplit învăluise tot peisajul. Din cauza gerului, trăsneau copacii, se auzeau pocnituri dinspre pădure, fluviul înghețase. Singurul care se aventura în ceața, care cuprinse întreaga suflare fusese„un lup care a trecut pe lângă soare, săltându-și labele peste sloiurile Dunării și tăind cu spinarea țepoasă și cu coada sură discul galben de pe cerul vânăt”[1].
Lupul reprezintă un simbol care amenință și sfâșie soarele, un simbol solar, un animal singuratic, călăuzitor în lumea morților, adică în întuneric. Parcă acesta vestește schimbările care vor veni, trecând cu ușurință printre sloiurile de gheață.
„Numeroase mituri și credințe dedicate acestui animal justifică afirmația lui Eliade că dacii își spuneau lupi sau cel puțin ideea că poporul român pare născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor și emigrărilor”
Ca și strămoșii săi daci, Tobol cu prietenii lui vor să treacă iarna de pe un mal pe altul, printre sloiurile de gheață, veniți dintr-o lume și intrând în alta nouă. Făcându-și apariția întreaga ceată de oameni, lupul se retrage, izgonit de mișcările oamenilor și lovind accidental, cu coada, soarele care nu se ivise încă. Apariția lupului prevestește ceva, o emigrare a oamenilor într-un loc necunoscut. Bărbații doresc schimbarea, fără a amenința stabilitatea universului deoarece, în credințele populare, oamenii răi sau blestemați se metamorfozează în lupi, ca mai apoi să devină pricolici sau vârcolaci.
Tobol slab, cu o căciulă mare, se desprinde din rândul bărbaților care căutau un loc de coborâre spre Dunăre și pornește spre fluviul înghețat ca mai apoi, să sară pe sloiurile nemișcate: „Tobol - după ce a mers spre mijlocul albiei, pipăind cu tălpile locurile mai albe, a mai făcut cu picioarele lui lungi, căteva salturi, lăsându-se să cadă cu zgomot - s-a suit pe buza unui sloi care lucea lată în soare, s-a ridicat pe vârfuri, și-a dat căciula pe ceafă, și-a dus palmele pâlnie la gură și a strigat spre cei de sus”
În rândul comunității, Tobol este recunoscut drept un om plin de curaj și, de cele mai multe ori, este văzut ca un temerar adevărat. Se sacrifică, urcând pe sloiurile de gheață, fără frică pentru a-i chema și pe ceilalți să treacă pe malul celălalt. De altfel, are și o calitate, și anume, picioarele sale lungi îl ajută. Ritualul ce va urma, nu face decât să întărească cele scrise.
Traversarea lui Tobol peste apă simbolizează intrarea în șirul devenirilor. Personajul vrea să uite vechea stare de lucruri și să intre în noua stare. Este primul dintre cei prezenți care încearcă să treacă fluviul înghețat bocnă:
„...când omul ajunsese pe fluviu și încerca grosimea gheții sărind cu toată greutatea pe sloiurile nemișcate.” După ce a verificat grosimea gheții, omul și-a pus două oase de cal sub tălpi și un lemn lung și gros cu cui în vârf ca să treacă fluviul. Astfel echipat, el traversează apa, lăsând săniile și femeile pe mal. Este singurul care dovedește un curaj ieșit din comun. Se pregătise demult pentru acest lucru. A uitat trecutul , contează doar viitorul.
EDUCAREA COPIILOR IN SPIRITUL RESPECTULUI ȘI DRAGOSTEI PENTRU OBICEIURILE ȘI TRADIȚIILE ROMANEȘTI, PRIN ACTIVITAȚILE ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE
Prof.GODEANU CORINA ALINA,
Școala Gimnazială Voloiac și Școala Gimnazială Butoiești, Mehedinți
Mulți dintre noi știu că respectul pentru anumite lucruri se obține în timp, dar puțini realizează că este necesar să depui eforturi vizibile pentru a câștiga respectul față de acele lucruri.
Obiceiurile și tradițiile românești sunt un subiect totdeauna discutat și tratat fie de persoane îndreptățite să facă acest lucru ,istorice ,etc.Tradițiile și obiceiurile păstrate din moși strămoși le cultivăm noi adulții și încercăm să le punem în vedere copiilor prin filmulețe ,vizite la muzeuri istorice cu epoci și timpuri care nu mai sunt ,trecute de mult timp,dar care se păstrează în amintire prin dovezi ce păstrează tradiții și obiceiuri ale unui popor trecut prin istorie de-a lungul timpului.
Vizitele la muzee sunt realizate împreună cu profesorii de la clasă. Toată vizita în muzeu este însoțită de un ghid care vorbește permanent despre fiecare lucru întâlnit în muzeu. Au rămas vii în amintirea noastră vremuri când oamenii trăiau la țară, purtând ii și covoare țesute manual de către femei și țărani care se ocupau de aceste lucruri în epoci trecute.
Elevii trebuie să respecte aceste tradiții, lucru pe care îl fac participând la serbări și alte evenimente. Noi, adulții, avem datoria să sădim aceste tradiții în inimile lor.
O țară fără istorie e ca un copil fără părinți, este o țară fără rădăcini.
În toate activitățile extrașcolare, elevii sunt răsplătiți pentru munca lor și încurajați pentru eforturile viitoare.
“ROMÂNIA, ȚARA MEA!” - PROIECT EDUCATIV
Prof. înv. primar dr. FLORENTINA RĂDUCANU
Școala Gimnazială “Elena Văcărescu”-București
ARGUMENT:
Identitatea unui popor se păstrează prin intermediul tradițiilor și obiceiurilor care îl însoțesc de-a lungul veacurilor. Fie că este vorba despre costumul popular românesc, despre arta meșteșugurilor, despre datini și obiceiuri de sărbători, fiecare element tradițional constituie piatra de temelie a unui popor. Patrimoniul cultural care cuprinde valorile tradiționale reprezintă punți între generații.
Educația în spiritual acestor valori se poate realiza în cadrul disciplinelor curriculare dar și în activitățile extrașcolare. Prin proiectul de față ne propunem familiarizarea elevilor de vârstă școlară mica cu tradițiile și obiceiurile diferitelor zone etnografice existente în țara noastră și cunoașterea portului popular românesc, a bucătăriei românești, a valorilor culturale tradiționale.
GRUP ȚINTĂ:
Elevi din clasele I-IV.
Cadrele didactice din unitatea de învățământ și din alte localități.
RESURSE:
Umane: școlarii și cadrele didactice participante la activitățile proiectului.
Materiale: lucrări ale elevilor, panouri cu expoziții, diplome, cameră video, aparat foto, materiale birotică, videoproiector, computer.
SCOPUL PROIECTULUI:
Familiarizarea copiilor cu conceptele de tradiție, obicei popular, artă meșteșugărească.
Educarea școlarilor mici în spiritul aprecierii valorilor tradiționale ale poporului român.
Cunoașterea valorilor culturale populare.
Deschiderea elevilor și cadrelor didactice către o atitudine pozitivă cu privire la valorile culturii populare, tradițiile și obiceiurile la români.
OBIECTIVE:
Să cunoască tradițiile și obiceiurile din diferite zone etnografice ale țării noastre, cu ocazia anumitor sărbători religioase .
Să cunoască elemente ale portului popular din diferite zone etnografice ale țării.
Să cunoască produse alimentare specifice diferitelor zone din țara noastră.
Să participe la ateliere de lucru, serbări, șezători, vizite, cu tematica tradițiilor și obiceiurilor populare.
Să-și exprime atitudinea pozitivă față de valorile tradiționale românești prin realizarea unui lapbook cu activitățile proiectului.
PROGRAM DE ACTIVITĂȚI:
1. Portul popular românesc.
Ø Cunoașterea portului și a tradițiilor celorlalte zone geografice.
Ø Realizarea de lucrări artistico-plastice și literare cu portul național al fiecărei zone geografice.
Ø Organizarea unei expoziții cu lucrările elevilor.
Ø Locul de desfășurare: Vizită la Muzeul Național Grigore Antipa (colecțiile de etnografie și antropologie) și la Muzeul Național al Satului , școala.
Ø Perioada: septembrie- octombrie.
2. Bucătăria tradițională
Ø Cunoașterea produselor alimentare specifice diferitelor zone etnografice.
Ø Realizarea unui târg de produse alimentare tradiționale, cu prezentarea acestora și degustarea lor.
Ø Întocmirea unei reviste gastronomice cu rețetele produselor prezentate.
Ø Locul de desfășurare: curtea școlii.
Ø Perioada: noiembrie.
2. Sărbătorile iernii în satul românesc.
Ø Cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor populare cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou (capra, ursul, colindatul, Steaua, Sorcova ș.a.)
Ø Realizarea unei șezători cu colinde, dansuri populare, lucrări practice aparținând diferitelor zone etnografice.
Ø Loc de desfășurare: excursie la Bran –Moeciu, școala.
Ø Perioada: noiembrie-decembrie.
3. Mărțișorul- simbol al primăverii
Ø Vizionarea de filme și PPT despre tradiția mărțișorului și semnificația acestuia
Ø Atelier de lucru: Confecționarea de mărțișoare cu ocazia zilei de 1 Martie.
Ø Realizarea unei expoziții cu lucrările realizate.
Ø Loc de desfășurare: școală
Ø Perioada: februarie-martie.
4. Sărbătoarea Paștelui la români
Ø Masă rotundă: discuții despre Sărbătoarea de Paști și semnificația religioasă a acesteia.
Ø Cunoașterea obiceriurilor și tradițiilor de Paști. Atelier de lucru: încondeierea ouălor.
Ø Întocmirea unui album cu fotografii din cadrul activităților desfășurate.
Ø Loc de desfășurare: școala.
Ø Perioada: aprilie- mai.
5.România, țara mea!
Ø Realizarea unui lapbook pe echipe, cuprinzând imagini, informații din activitățile din cadrul proiectului.
Ø Prezentarea lapbookurilor în cadrul festiv și acordarea de diplome echipelor câștigătoare.
Ø Loc de desfășurare: școala.
Ø Perioada: iunie
EVALUAREA PROIECTULUI:
Ø Expoziții cu lucrările artistico-plastice și literare ale elevilor și cu albumele foto.
Ø Realizarea unei reviste gastronomice cu rețete tradiționale din diferite zone etnografice.
Ø Realizarea de lapbookuri cu activitățile proiectului.
Ø Diplome acordate tuturor participanților la proiect și la concursurile desfășurate.
BIBLIOGRAFIE
Opran (coord.), Constantin, Stan, Sergiu, Năstasă, Steluța, Abaza, Bogdan, 2001,- Managementul proiectelor, Editura Comunicare.ro, București.
VALENȚE EROTICO-POETICE ALE FORMULEI
,, TE IUBESC”
PROFESOR PIȚIGOIU NICOLETA
COLEGIUL TEHNIC GRIGORE COBĂLCESCU MOINEȘTI, JUD. BACĂU
În viața de zi cu zi m-am întâlnit cu diferite situații care au făcut să-mi pun întrebarea ce înțeles are pentru noi, astăzi, ,, te iubesc”.
La această întrebare au încercat să răspundă, de-a lungul timpului, numeroși filosofi, scriitori, muzicieni, pictori și alții.
De exemplu, Hegel este de părere că realitatea umană nu mai era definită doar prin rațiune sau putere de înțelegere, ci prin cele două intrigi fundamentale: întâlnirea cu celălalt, relația cu ființa, deși Pascal subliniase în repetate rânduri că nu iubim niciodată persoanele, ci doar calitățile lor.
Marcel Proust însă va aduce o contribuție inedită, susținând că dragostea nu se adresează nici persoanei, nici particularităților sale: ea vizează enigma Celuilalt, distanța sa, modul de a nu fi niciodată pe aceeași lungime de undă cu Celălalt.
Balzac consideră că iubirea este poezia simțurilor. Ea are soarta a tot ce este măreț în om și a tot ce naște din gândirea lui. Ori este ceva sublim, ori nu este deloc.
Dante o considera o forță cosmică ,,care mișcă sori și stele”.
Oricât s-a încercat să se răspundă la această întrebare, totuși sentimentul iubirii, deși etern și irepetabil, pare să se sustragă încercărilor de definire.
,,Te iubesc,, este în primul rând, o formulă asertivă: ea proclamă un extaz, afirmă un paroxism, denumește o fericire.
,,Te iubesc,, este apoi un optativ: spunem aceste cuvinte în speranța de a redeveni ,,eu,, care nu mai sunt de când iubesc, pentru a reintra în împărăția de interioritate din care am fost izgonit.
În sfârșit, ,,te iubesc,, trebuie înțeles la interogativ: tu mă iubești? Întrebare disperată, deoarece de răspuns depinde intrarea ,,celui iubit,, în paradis.
Des întâlnită în creațiile erotice românești și străine, expresia ,,Te iubesc,, ridică unele întrebări pentru cititorul acestor poezii și anume: ,,Te iubesc. Pe tine? Meritele tale? Strălucirea surâsului tău? Grația ta? Fragilitatea ta? Caracterul tău? Faptele tale? Simplu fapt că exiști? “
Poetul rostește ,, te iubesc,, , expresia fiind expresia emoțiilor. El poate vorbi despre sine dar ne poate vorbi și despre iubirile sale. Îl credem, nu pentru ceea ce spune, ci pentru felul în care o spune, ca poet: el se exprimă ca fiind capabil de dragoste, pentru că opera lui exprimă lumea dragostei.
Bineînțeles că există o legătură strânsă între inteligență și iubire. Inteligența trezește iubirea, la fel iubirea dă un imbold inteligenței pentru a merge mai departe. Iubirea se servește de inteligență pentru a merge și mai departe în cunoașterea persoanei iubite.
Prin urmare, poetul are un sentiment acut al libertății, care se naște din inspirația sa. Artistul veritabil are o libertate în măsura în care inspirația ia în posesie inteligența sa legată de sensibilitate, de imaginație și de iubire, căci inspirația implică elemente afective. Astfel, prin intermediul inspirației, inteligența poetică ne face să depășim toate realitățile existente.
De multe ori ne regăsim, trăim, împărtășim acest sentiment nobil când citim nu numai versuri, ci și proză. Îmi pun problema dacă elevii apelează la această metodă pentru a-și mângâia sufletele cu iubire.Dar este suficient să citești pentru a simți acest sentiment? Cred cu tărie că iubirea nu trebuie împărtășită numai cu familia, ea trebuie să se reverse și peste elevii pe care îi îndrumăm, peste colegii cu care ne petrecem timpul, câteodată mai mult decât îl petrecem cu familia.
Mulți pot spune că acest fapt ar fi în zadar deoarece semenii noștrii nu înțeleg sau nu doresc să se întâmple așa.Dar are importanță? Eu încerc să aduc bucuria, pacea, iubirea în jurul meu, atât pentru sufletul meu cât și al celorlalți. Însă și de ei depinde ca lumea să fie mai bună.
Îmi vine în minte acum cel mai bun exemplu din toată istoria omenirii în care dăruirea iubirii nu a fost impusă sau condiționată: răstignirea și moartea Domnului Iisus Hristos pentru nemărginita iubire purtată oamenilor. Fiecare dintre noi ar trebui să-și amintească de jertfa Lui și la rândul său, să-și iubească semenii.
Bibliografie:
Balotă, Nicolae, Despre pasiuni, Editura Albatros, București, 1971
Vianu, Tudor, Despre stil și artă literară, Editura Tineretului, București, 1965
UN NEAM
Prof. TUREA GABRIELA
Colegiul Național “Al. I. Cuza”
Neamul nostru românesc este
Parcă rupt dintr-o poveste
Nicicând nu îmbătrânește
Se dezvoltă și înflorește.
Are datini și obiceiuri ferecate
Cu sfințenie păstrate
Ce transmit la generații
Demnitate și ambiții.
Un neam cu oameni gospodari
Harnici și cu inimi mari
Ce pe câmp eroic a luptat
Pentru a nu fi uitat.
“ SĂRBĂTORILE DE PAȘTE LA ROMÂNI” – PROIECT EDUCATIV INTERDISCIPLINAR
Profesor pentru învățământul primar, POTORAC SILVIA
Școala Gimnazială “Elena Văcărescu”, București
Tema proiectului: Sărbătorile de Paște la români
Clasa: a II-a A
Perioada : 2 săptămâni
Obiectiv general: Cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor de Paște ale românilor, așa cum se practică la sat sau la oraș
Obiective de referință:
- să participe la activitățile organizate, observând specificul tradițiilor românești de Paște
- să comunice impresii, idei pe baza observațiilor făcute
- să redea teme plastice specifice desenului, picturii, colajului cu hârtie și materiale diverse pentru a ilustra aspecte legate de Paște și de anotimpul primăvara
- să audieze piese muzicale corale legate de sărbătoarea Paștelui și să interpreteze cântece despre primăvară, folosind și acompaniament
- să participe la activități de voluntariat pentru a oferi cele necesare de Paște unor copii nevoiași.
Strategia didactică:
- Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, observația, exercițiul, jocul didactic, problematizarea
- Resurse materiale: filme, videoproiector, internet, materiale pentru ora de Arte
Activități desfășurate:
Plimbare în parc- activitate extracurriculară
Observarea schimbărilor care s-au petrecut în natură: a răsărit iarba, au apărut ghioceii, brândușele , copacii au muguri.
Se discută despre activitatile oamenilor în anotimpul primăvara, ajungându-se la discuții despre Paște
Vizionare film
Elevii urmăresc un film care prezintă obiceiuri ale românilor de Paște și de Florii, așa cum se respectă ele la sate; discuții, observarea costumului popular
Cântece
Se audiază piese muzicale corale legate de sărbătoarea de Paște; se intonează cântece despre anotimpul primăvara. Intonarea cântecelor se însoțește cu mișcare pe ritm.
La biserică-activitate extracurriculară-excursie
Copiii vizitează o biserică și stau de vorbă cu părintele despre Marea Sărbătoare. Biserică/Mânăstirea Comana
Arte vizuale și abilități practice
Elevii realizează desen și pictură pe tematica propusă( ouă de Paște, flori, grădini, parcuri, copaci înfloriți); încondeiază ouă; lucrează felicitari, colaje.
Se efectuează activități gospodărești: curățenie în sala de clasă, în curtea școlii
Voluntariat
(Activitate extracurriculară)
Se amenajează un punct de vânzare a obiectelor realizate de copii, în curtea școlii. Din sumele adunate se vor cumpara cele necesare de Paște unor copii defavorizați.
Bibliografie:
Dumitru, A., Dumitru, V.-G. Jocuri didactice pentru formarea și dezvoltarea unor competențe la elevii din clasele învățământului primar. Editura Corint. București. 2013
DRAGOBETELE – SĂRBĂTOAREA PRIMĂVERII ȘI A IUBIRII LA ROMÂNI.
Bibliotecar, IOSIF ELENA AIDA
Liceul cu Program Sportiv
„Iolanda Balaș Soter” Buzău
An de an, tradiția românească este păstrată cu multă atenție și transmisă cu multă bucurie copiilor noștrii. Spiritul românesc trebuie să dăinuie prin voința comună a tuturor celor ce conștientizează și simt, asemenea înaintașilor noștri, dorința și importanța păstrării cu bucurie și onoare, portul, obiceiurile, tradițiile și principiile românești.
În februarie, iarna ne aruncă la ferestre ultimii fulgi de nea înainte de a se retrage și a face loc celui mai așteptat dintre anotimpuri, primăvara. Fiecare an aduce cu sine, în februarie, o sărbătoare a renașterii naturii, a redeșteptării la viață. Este luna lui Dragobete, dedicată din vremuri îndepartate iubirii.
Dragobetele este sărbătoarea românească prin care sentimentul de iubire este pus în scenă pentru a i se acorda atenția pe care o merită. Dacă în foarte multe locuri din lume iubirea este sărbătorită în 14 februarie, tinerii din România au ocazia să sărbătorească de doua ori, iar 24 februarie este data care dă naștere altor declarații de dragoste, cadouri și legături strânse între îndrăgostiți. Puțini știu însă că Dragobetele este o sărbătoare cu puternice rădăcini în tradițiile românești. Dacă ziua îndrăgostiților este o sărbătoare împrumutată recent, Dragobetele se sărbătorește de sute de ani și are o mulțime de povești interesante de spus.
Legenda povestește că Dragobete a fost fiul unei tinere deosebit de frumoase pe nume Dochia și al Duhului Muntelui. La naștere, copilul a avut patru ursite: zâna primăvara, care i-a dăruit iubirea și tinerețe fără bătrânețe, zâna vară care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei, zâna toamnă care i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare, zâna iarna i-a dat o îmbrăcăminte albă cu sclipiri de diamante. Dragobete s-a bucurat de toate cadourile ursitoarelor, iar când a crescut, tatăl său, Duhul Muntelui, l-a chemat sus pe munte, departe de toți și toate, unde picior de om nu călcase, pentru a proteja natura și animalele în locul lui, deoarece acesta îmbătrânise. Astfel Dragobete a învățat toate tainele vieții și ale naturii, trasnsformându-se el însuși într-un duh al muntelui, protejând suflarea omenească și animalele totodată. Primavara, Dragobete cânta la fluierul său primit de la ursitoare, cantecele sale auzindu-se de sus de pe munte. Cu timpul Dragobete s-a transformat în legendă, iar atunci când lumea avea mai mare nevoie să i se amintească importanța dragostei de sine și de celălalt, Dragobete aparea în vis și punea în sufletele oamenilor câte ceva din cadourile primite de la ursitoare.
Așa cum Valentin’s Day prinde amploare de la an la an și este sărbătorit în aproape orice colț al țării, și Dragobetele este prezent în mai toate locurile din România. Sărbătoarea specifică odinioară doar Olteniei și Munteniei s-a extins, ușor-ușor, în Transilvania și Moldova, adică în zonele în care nu a existat niciodată.
Asa se face că, fără să fie denumit ca atare, Dragobetele se sărbătorește astăzi în toate zonele țării. De exemplu, tinerii ardeleni se înâlnesc în prima săptămână din postul Paștelui, culeg flori de primavara, sarbatorind astfel dragostea. In Transilvania fetele din sat se întâlneau în fața unui măr sau păr înflorit și făceau cununițe din flori și, purtându-le deveneau surori de cruce. În Oltenia și Muntenia, ziua de Dragobete era cea în care se legau jurăminte între frații de cruce, ceea ce înseamnă că unul era foarte prezent în viața celuilalt și participa la toate evenimentele fie ele triste sau fericite.
Din vremuri stravechi răzbat pâna la noi asemenea tradiții care devin actuale și ne fac să descoperim în sufletele noastre bucuria de a darui mereu sentimente.
În liceul nostru, această sărbătoare reprezintă, în fiecare an, un prilej prin care elevii își exprimă dragostea lor pentru valorile strămoșești, pentru frumos pentru viată.
În cadrul proiectului ,, Dragobete creativ”, am organizat o expoziție de pictură în holul liceului, intitulată ,,Tradiții în culori”. Primăvara s-a arătat în toată splendoarea ei în cele 100 de desene, demne de a fi admirate și apreciate de întregul colectiv al liceului. Artiștii atât la nivel gimnazial cât și liceal au făcut un efort deosebit s-au documentat asupra semnificațiilor acestor legende, au căutata motive tradiționale autentice și au re-creat în lucrările lor, o poveste colorată, o lume mitică, care să aducă speranță și bucurie tuturor celor care doresc să viziteze expoziția noastră. Dar nu doar pictura a înfrumusețat această zi!
Pentru cei talentați în arta cuvântului, am organizat medalionul literar ,,Dragobete în ospeție la tinere talente”, la care au venit cu creații proprii elevi din învățământ gimnazial și liceal. Profunzimea și inocența s-au revărsat din graiul curat al participanților, creațiile fiind veritabile opere, demne de publicat.
Proiectul ,,Iubește românește”, adresat câtorva clase de liceu, a avut un adevărat succes. Fetele și băieții au primit de la un Dragobete modern scrisori de dezvăluire a sentimentelor, dar și de susținere sau recunoștință. Unele scrisori au avut un expeditor anonim, altele au fost semnate, iar acela care primea scrisoarea și își dădea seama cine este expeditorul, trebuia să trimită un mesaj la acesta. Scrisorile au ajuns întai la bibliotecă, după care Dragobetele, cu ajutoarele sale, le-a împărțit la destinatari. Au fost clipe de bucurie dar și de tristețe pentru cei care nu au participat.
Și în biblioteca liceului a fost amenajată o expozitie cu câteva volume care fac referire la sărbătoarea Dragobetelui. De exemplu: Eliade, Mircea. ,,Nunta în cer”. Petrescu, Camil. ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi”. Petrescu, Camil. ,,Patul lui Procust”. Preda, Marin. ,,Cel mai iubit dintre pământeni”. Preda, Marin. ,,Viata ca o pradă.” Hobana, Anton. ,,O moarte care nu dovedește nimic”. Aceste volume din colecțiile bibliotecii, reunite sub genericul ,,Iubirea ca un mod de viață”, îi poate ajuta pe tineri să afle istoria apariției și dezvoltării acestui sentiment de-a lungul veacurilor, cum să cunoască psihologia emoțiilor și a sentimentelor.
Legendele mai spun că Dragobetele nu se lasă văzut fiindcă acum mult timp oamenii l-au dezamăgit. Tânărul de o frumusețe incredibilă a auzit ,,ocări care l- au făcut să nu se mai lase văzut niciodată între pământeni. Il vor simți doar cei dispuși să pătrundă mai departe cu gândul, cei care nu au voie să vadă pentru a crede. Și adevărul este că nu trebuie să vedem pentru a crede în iubire. Poate de aceea avem nevoie ca în fiecare an să îl sărbătorim pe tânărul nevăzut, care ne aduce aminte că dragostea nu se vede, nu este ceva palpabil. Ea se simte și totul pornește de la gândurile pe care le lăsăm să își facă un culcuș în mintea și în inima noastră.
Dragobetele devine o sărbătoare superbă, un moment din an în care să îți amintești că ești dator, mai presus de orice, să iubești. Sincer și curat, ca un început de primavera.
Bibliografie:
https://w.w.w.dragobetele-legendă.
SPECIFICUL TERAPIEI INTEGRATE LA ELEVII CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE
MOCANU MIRELA- profesor psihopeadgog- Școala Gimnazială Specială nr. 8, sector 1, București
SLEDZ CARMEN- profesor psihopeadgog- Școala Gimnazială Specială nr. 8, sector 1, București
Activitățile de învățare orientate terapeutic declanșează și susțin dezvoltarea compensatorie. Mecanismele dezvoltării compensatorii pot fi susținute eficient când activitățile de învățare se sprijină pe un demers metodologic adaptat particularităților dezvoltării la elevii în cauză.
La copilul cu cerințe educaționale speciale, relația învățare-dezvoltare se transformă într-o relație cu trei factori, și anume în relație învățare-dezvoltare-compensare.
Integrarea școlară vizează adaptarea oricărui copil la cerințele școlare, iar cea socială nu poate fi separată de cea școlară. Școala, ca parte a vieții sociale, trebuie să asigure progresul în dobândirea autonomiei, competenței sociale, dezvoltării intelectuale, ca finalitate educațională. Integrarea profesională, ca formă particulară a integrării, poate fi realizată dacă există autonomie și independență socială. De aceea, este imperios necesar ca formularea obiectivelor, stabilirea conținuturilor instruirii, modalitățile de transmitere a informațiilor în clasă și evaluarea elevilor să se facă diferențiat folosind metode si procedee adecvate, care să permită dobândirea unor abilități indispensabile în vederea integrării sociale. În activitățile didactice destinate elevilor cu C.E.S. se pot folosi metode ca și pentru elevii tipici, cum sunt de exemplu metodele expozitive- (povestirea, expunerea, explicația, descrierea), dar trebuie respectate anumite cerințe: să se folosească un limbaj adecvat pe care elevii cu C.E.S. să-l înțeleagă; conținuturile să fie clare, precise, bine sistematizate; să se folosească materiale intuitive; elevii să fie sprijiniți pentru a înțelege conținuturile, intervenindu-se cu explicații suplimentare atunci când este cazul. Terapia ocupațională și-a dovedit eficiența în recuperarea copiilor cu C.E.S.. Caracteristica esențială a terapiei ocupaționale este implicarea activă a individului în procesul terapeutic.
În cadrul activităților de terapie educațională complexă și integrată se urmărește recuperarea elevilor cu C.E.S. prin terapia ocupațională, de exemplu- artterapie și meloterapie. Arta dramatică este un instrument terapeutic pentru toate tipurile de deficiențe. Teatrul este un cadru al exprimării de sine, al flexibilității, al sintetizarii și filtrării trăirilor. Din punct de vedere educațional teatrul este vazut ca o metodă a introducerii participanților în nuanțele gândirii, subtilității și distincțiilor verbale și în pattern-urile comportamentale acceptate. Arta dramatică este o formă non agresivă, prin care se experimentează situații de viață și se găsesc soluții optime pentru adaptare. Terapia prin dans se dezvăluie ca o alternativă de lucru valoroasă în explorarea universului interior propriu și ca o oportunitate de a lucra efectiv pentru propria stare de bine într-un grup de dezvoltare personală.
Lumea poveștilor este lumea fantastică ce-i fascinează pe copii încă de la cea mai fragedă vârstă. Teatrul pentru copii și jocul au vârsta copilăriei, iar copilăria, după cum știm, are vârsta jocului și misterul teatrului, acesta din urmă fiind un mijloc inedit de exprimare a tuturor posibilităților și iluziilor conștiente. Teatrul pentru copii este magie, joc, iluzie și sugestie, un miracol aflat în apropierea mitului, iar jocul este mijlocul prin care ființa umană, de la începuturile existenței sale, intră în contact cu lumea cunoașterii. Spiritul ludic, acel ceva plin de mister pe care viitorul „actor” îl descoperă, îl apropie de farmecul și bucuria copilăriei, îl învață să perceapă lumea ca pe ceva magic.
În învățământul special dramatizările au o valoare deosebită în viața și sufletul copiilor. Dramatizarea îl face pe copil atât actor, cât și spectator, aducându-i totodată vitalitate și un zâmbet în plus. Este un mijloc de influențare a sentimentelor și convingerilor morale, a gustului estetic și a caracterului în formare. Dramatizarea realizată în școlile speciale este o metodă euristică, bazată pe utilizarea adecvată a mijloacelor și procedeelor artei dramatice, folosindu-se, în general, dramatizarea ca variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest, mimică, decor). În cadrul activităților de Terapie Educațională Complexă și Integrată din școala noastră, acest tip de activități se desfășoară frecvent, atât din necesitatea antrenării în comunicare a copiilor cu deficiențe în relaționare, comunicare, limbaj, cât și din nevoia de socializare a copiilor. Alături de scenete, teatru de umbre, teatru de păpuși, dramatizările le dezvoltă copiilor încrederea și stima de sine, cooperarea și comunicarea verbală și nonverbală, implicarea afectivă. Exersarea abilităților proprii în domeniul limbajului, psiho-motricității, afectivității sau socialului conferă copiilor cunoaștere de sine și încredere în forțele proprii. Alegerea textului ce urmează a fi pus în scenă trebuie realizată cu mare grijă de către cadrul didactic ținând cont de particularitățile de vârstă, dar și de cele psiho-individuale ale copiilor. Din cauza lipsei de flexibilitate a vorbirii, a frecventelor tulburări de limbaj pe care le au acești copii, dramatizările realizate în versuri și povestirile scurte reprezintă formele principale sub care se realizează dramatizările, mai ales la clasele mici. Poezia se adresează în primul rând afectivității copiilor, poate fi memorată mai ușor și produce multă plăcere prin rimă și muzicalitate. O singură strofă bine construită transmite mai multe cunoștințe decât o întreagă activitate și poate modela mai mult decât orice sfat sau concluzie moralizatoare, prin impresiile și emoțiile puternice pe care le generează.
Piesele muzicale ce însoțesc aproape întotdeauna textul au versuri adaptate, sau chiar compuse de către cadrul didactic pentru a întări morala poveștii. Exercițiile de mișcare scenică sugerate de muzică sau de versuri, compunerea de expresii faciale sau comportamentale duc la dezvoltarea capacității de exprimare nonverbală a sentimentelor. Dincolo de bucuria în sine a jocului, dramatizarea presupune și asigurarea acelor condiții materiale menite să-i asigure reușita. De aceea, dramatizările includ și activități de realizare a decorului și costumelor.
Astfel, putem spune că realizarea unei dramatizări în școlile speciale reprezintă produsul activităților desfășurate pe o mare perioadă de timp, aceasta însumând atât activitățile de expresie verbală, cât și pe cele de expresie corporală, meloterapie, expresie plastică și abilitare manuală.
Joc și magie pe de o parte, dezvoltare, exersare și cunoaștere pe de altă parte, dramatizarea reprezintă una dintre metodele ce asigură realizarea unui pas important în stabilirea unui nivel de dezvoltare al copiilor cu C.E.S., cât mai apropiat de normal posibil.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996
2. Druțu, I., Psihopedagogia deficiențelor mintale, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1995
3. Mușu, I., Taflan, A., (coord.), Terapia educațională integrată, Editura Pro Humanitate, București, 1997
4. Popovici D.V.- Terapie ocupațională pentru persoane cu deficiențe- Editura Muntenia, Constanța, 2005
5. Verza E., Verza F.E.- Tratat de psihopedagogie specială- Editura Universității din București, 2011
TRADIȚIE ȘI ROMANTISM
Bibliotecar BELU ANIȘOARA CORINA
Colegiul Național ,,B.P. Hasdeu” Buzău
Câte nu ni se întâmplă în anotimpul primăverii! Tineri fiind, suportăm cu bărbăție totul: ajustări de toalete, menaj, învățătură, sport, confruntări, cultură, distracție, prietenie și multe altele. Cele mai multe dintre aceste activități țin de cerințele vieții actuale și le trăim ca atare. Altele provin din vechime și ne stârnesc, arzând de dorința de a le pătrunde, de a ni le apropia și înțelege. În această ultimă categorie se încadrează toate practicile încetățenite de bunii și străbunii noștri și oferite nouă astăzi ca tradiții. În fond sunt niște idei, obiceiuri, credințe, datini sau manifestări artistice care n-au de ce să ne fie indiferente, atâta timp cât fac parte din tezaurul de valori spirituale ale poporului român.
Tradiția constituie unul din factorii importanți și permanenți ai vieții și activității tuturor formelor de comunitate și organizare socială, un element al instituțiilor și al raporturilor sociale, în special al raporturilor dintre generații. Definirea atitudinii față de tradiție se pune în mod acut, în special în epoci de tranziție, așa cum este și epoca pe care o străbatem astăzi. Destinul tradițiilor este hotărât de însăși natura lor, de contextul social, de atitudinea față de tradițiile înapoiate, ca să le zic așa. Cercetătorul sublinia ,,necesitatea unei cercetări profunde pe tema raporturilor dintre tradiție și inovație, în procesul succesiunii generațiilor.”
Asupra tradiției lucrează continuu inovația, expresie a unor necesități noi, devenite conștiente, a inițiativei și a creativității fiecărei noi generații. După poetul ,,pătimirii noastre”: ,,Tradiția nu înseamnă neapărat anchilozare. Tradiția adevărată e o simplă merinde sufletească... În sânul ei se pot uni întotdeauna trecutul cu viitorul spre a oglindi prezentul.”( O. Goga)
În această ordine de idei, aș menționa câteva dintre reprezentările practicate în zona noastră, de toate categoriile de oameni, în preajma ,,calendarului babelor”, care amplifică mrejele zburătorului.
Zânele sunt înfățișate ca niște femei foarte frumoase și cu puteri supranaturale, care protejează vegetația de primăvară și strecoară în sufletele tinerilor, în special, nu numai speranța ființei iubite, dar și fantoma acesteia.
Ielele sunt închipuite tot ca niște zâne cu puteri nefaste; ele pot întuneca mințile credulilor, tulburându-le comportamentul, tinerii fiind de cele mai multe ori cei care le cad pradă. In “Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele “nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoși”. Pentru vraja lor malefică, au intrat și în ritualul blestemului:
,, Nu stiu Soarele ce spune,
Însă ielele sunt bune
S-ajungă în laț de bete
Pe mâna lui Dragobete,
Să le scoată dintre fete
Și din cadâne bete,
Și-acolo să le prăvale,
De la Urali mai la vale.”
Joimărițele apar ca niște ființe cu înfățișare de femei urâte, care pocesc fetele tinere când acestea stau la tors, în loc să-și gătească gospodăriile de Sfintele Sărbători. Ele se arată numai la sărbătoarea de Joi-Mari.
Rusaliile reprezintă fantome ce urmăresc pe cei ce nu le respect eresurile și lucrează în ziua respectivă, în loc să meargă la horă sau în pețit. Pedeapsa este pocitul neinițiaților.
Ursitoarele, jucate în zilele noastre de femei care asistă la primul scăldat al nou-născuților, oferă la naștere copiilor, traista cu calități și defecte, cu care vor fi înzestrați viitorii cetățeni. Dacă i se așează la căpătâi o carte, un creion sau un caiet, individul va deveni neapărat un intelectual, iar dacă i se strecoară în scăldătoare boabe de cereale, va rămâne agricultor.
Sânzienele, Drăgăicele și Paparudele s-au mutat în plină vară și rămân sub vraja lui Pann, protejând, ocrotind, fertilizând sau umezind ogoarele pline cu vegetație folositoare omului.
Dragobetele nu poate fi decât fiul adoptat al Dochiei, și aceasta mult mai târziu, căci din latinul Traian și femeia Dochia nu putea să răsară o mlădiță slavă. Este un fel de zburător, desigur blond, nicidecum cel imaginat de Eminescu: ,,Zburător cu plete negre…” , care, ca și miticul nostru, ia chipul unui flăcău frumos, ce deșteaptă sentimentul erotic, aducând zbucium și suferință, alinate prin vrăji și descântece:
,,Dragobete, Dragobete,
Făt de slav înamorat
I-ai prins Dochiei trei bete
Și te-ai și văzut bărbat.”
Babele intră în calendarul primăverii cu o întreagă diversitate de chipuri, de manifestări, de trăiri, pentru tot atâtea ființe umane care o adoptă. O întreagă decadă a lui Martie stă sub această zodie, orice om având posibilitatea să-și afle ursita, de la copil și până la moșneag. Babele sunt mereu tinere, hazlii, fermecătoare și au darul de a se lipi de viață, de făptura hărăzită:
,,La români e-o datină
Sfântă-adusă de romani:
Baba nu se clatină,
Ea-i tânără mii de ani.”
Babele simbolizează perenitatea poporului nostru, trăinicia lui și continuitatea milenară pe plaiuri mioritice:
,, Ca baba de pe Bucegi,
Dacă vrei să înțelegi.”
O activitate desfășurată în biblioteca colegiului a fost ,,Dragobetele - iubirea la români”. Elevii au aflat că în zona Buzăului, Dragobetele, este un obicei păstrat cu sfințenie de secole. I se mai spune și ,,Ioan Dragobete”, ,,Drăgostețele” sau ,,Însoțitul paserilor”. Se spune că în dimineața acestei zile, fetele și băieții, îmbrăcați în straie de sărbătoare, se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era frumoasă, tinerii porneau în grupuri prin pădure, fetele căutând primele flori de primăvară, pe care le păstrau până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare, iar băieții adunau lemne pentru foc, pentru ca mai apoi, adunați în jurul focurilor aprinse, să stea de vorbă. În această zi, fetele și femeile tinere strângeau zăpadă, pe care o topeau, iar cu apa obținută se spălau pe cap, crezând că vor avea părul plăcut admiratorilor.
,,Cunoscând istoria, eroii, tradiția, ne facem mai sociabili, mai altruiști, mai iubitori de om și viață.” – Nicolae Iorga
MOȘTENIREA CULTURALĂ
Prof.PALOȘANU CRISTINA,
Colegiul Tehnic,,Petru Poni’’Școala de Artă,,Sergiu Celibidache’’,Roman
Fiecare dintre noi este diferit, avem anumite obiceiuri, respectăm anumite tradiții, celebrăm anumite sărbători, dar vom descoperi în jurul nostru oameni cu care împărtășim toate aceste lucruri. Astfel, putem vorbi de valori comune, unele pe care le-am primit ca "moștenire" de la înaintașii noștri, și de aceea trebuie să le prețuim, să le respectăm și să educăm copiii și tinerii în acest sens.
Atunci când vorbim despre "moștenire", ne gândim la ceva care vine din trecut. Astfel, moștenirea culturală se referă în mod riguros la valorile trecutului care au trecut testul timpului și pe care generațiile următoare le consideră demne să fie păstrate, conservate și transmise mai departe.
Tradiție înseamnă transmiterea unor elemente culturale, idei, credințe, valori constituite în cadrul unei comunități cu privire la un anumit eveniment, o activitate, un aspect al vieții etc.
Obiceiurile sunt fapte culturale menite să organizeze viața oamenilor,să marcheze momentele importante ale vieții sau să le modeleze comportamentul.
În lucrarea sa, ,,Obiceiurile tradiționale românești", Mihai Pop afirmă că datina este termenul general pentru tot ceea ce se practică după anumite reguli de demult, în timp ce cuvântul obicei este folosit curent ca termen tehnic în studiile de specialitate..
Deși obiceiurile romȃnești au o stuctură ȋn general unitară pe tot teritoriul patriei,fiecare zonă are moduri proprii de exprimare.Multe din ele ȋși au originea ȋn cultura traco-dacă, altele le-am moștenit de la romani,de la popoarele vecine sau de la cei cu care am intrat ȋn contact ȋn diferite perioade istorice.Biserica a introdus și ea o serie de obiceiuri și a contribuit la schimbarea sensului și formelor obiceiurilor mai vechi.
Ȋn folclorul romȃnesc ,datinile de Crăciun și Anul Nou au o semnificație și un farmec aparte.
Colindele sunt cȃntece populare de urare,adaptate de Biserică la sărbătoarea Crăciunului.Ele si-au păstrat caracterul laic,cu elemente de mit,baladă sau cȃntec liric ȋmpletite pe subiecte religioase.
Un obicei de primăvară răspȃndit la aproape toate popoarele europene este acela de a pune la 1 Mai ramuri verzi la porțile curților și la ușile caselor.
Dragobetele este sărbătoarea ȋndrăgostiților ,a iubirii.Ȋncă din vremuri străvechi, pe meleagurile noastre existau simboluri ce marcau ieșirea din iarnă și bucuria revenirii la viață a ȋntregii naturi.
Ȋn anul 2008 a fost creată oficial lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO ,iar din acest an pȃnă ȋn 2015 ,Romȃnia a ȋnregistrat ȋn această listă patru ,,comori’’:Călușul oltenesc,Doina,Colindatul ȋn ceată bărbătească și Jocul fecioresc.
Călușul oltenesc este considerat unul dintre cele mai impresionante spectacole și una dintre cele mai valoroase creații populare ale spiritului romȃnesc.
Doina este o creație lirică vocală sau instrumental improvizată și spontană ,care era considerată singurul gen muzical ȋn multe din regiunile țării noastre pȃnă ȋn anul 1900.
Colindatul ȋn ceată bărbătească este un obicei tradițonal foarte vechi,care poate fi ȋntâlnit ȋn toate regiunile României,iar Jocul fecioresc este un dans care celebrează bărbăția tinerilor din comunitate și afirmă statutul lor social.
Moștenirea culturală este importantă pentru fiecare dintre noi și de aceea tradițiile și obiceiurile trebuie păstrate și transmise mai departe. Depinde de noi să păstrăm vii toate aceste elemente care scot ȋn evidență originalitatea identității noastre naționale.
Bibliografie:
-Cojocaru, Nicolae,Istoria tradițiilor și obiceiurilor la români,Ed.Etnologică,București,2008
-Tradiții și obiceiuri românești,Ed.Alias Publishing,2021
MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ! TRADIȚII ȘI OBICEIURI
Prof. AVARVARI IOANA
Prof. CONU DANIELA
Școala Gimnazială Nr.1 Pantelimon, Ilfov
Activitățile extrașcolare reprezintă „totalitatea activităților educative organizate și planificate în instituțiile de învățământ sau în alte organizații cu scop educațional, dar mai puțin riguroase decât cele formale și desfășurate în afara incidenței programelor școlare, conduse de persoane calificate, cu scopul completării formării personalității elevului asigurată de educația formală sau dezvoltării altor aspecte particulare ale personalității acestuia”. (Țîru, C.)
Activitățile extrașcolare țin de educația nonformală, prin intermediul lor urmărindu-se identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini,talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, stimularea comportamentului creativ în
diverse domenii.
Ele se desfășoară într-un cadru informal, acest lucru permițând elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății, atmosfera de desfășurare fiind una relaxată și antrenantă.
Calitatea timpului petrecut în familie a scăzut considerabil odată cu dezvoltarea mijloacelor mass-media, a mijloacelor de comunicare electronice, cu apariția platformelor de tip social-media. În aceste condiții, principala sursă de divertisment pentru copii s-a mutat în mediul mass-media și online, iar timpul petrecut cu părinții s-a redus dramatic.
În acest context, activitățile extrașcolare realizate în parteneriat cu părinții vin să împlinească nevoi atât ale copiilor cât și ale părinților, oferind ambelor părți oportunități de înțelegere a rolului fiecăruia în pregătirea pentru viitor a copiilor.
De cele mai multe ori părinții se concentrează pe elementele de asigurare a securității personale, a stării de sănătate, pe satisfacerea trebuințelor primare, fiind mai puțin orientați spre implicarea în formarea și dezvoltarea personalității copiilor pentru integrarea lor în viața socială.
Un moment potrivit pentru ca părinții să realizeze activități împreună cu copiii este cel al sărbătorilor de iarnă, când pot fi promovate valori ale familiei, legate de obiciuri și tradiții străbune sau de aspecte religioase.
Iată câteva tipuri de activități extracurriculare care pot fi organizate pentru elevii din învățământul primar împreună cu părinții:
- Serbarea de Crăciun – este un moment încărcat de emoție, când pot fi interpretate colinde, scenete legate de nașterea Domnului, Plugușorul, mersul cu capra, cu sorcova, cu ursul, în funcție de specificul local și de tradițiile zonei. Pot fi valorificate aptitudinile vocale, talentul actoricesc pe care părinții le-au cultivat până acum sau poate acum le descoperă.
- Ateliere de creație – părinții pot participa împreună cu copiii la un astfel de atelier, unde să confecționeze diverse obiecte specifice sărbătorilor de iarnă :decorațiuni de brad, sorcove, măști tradiționale.
- Acțiuni de voluntariat – părinții pot găsi finanțare pentru sponsorizarea unor acțiuni caritabile pentru copii nevoiași și împreună cu copiii lor să participe la împărțirea darurilor. Sunt promovate astfel valori precum grija față de semeni, întrajutorarea. Exemplul personal oferit ce către părinți are un impact mult mai mare asupra copiilor decât oferirea unor sfaturi de viață. Bunătatea se învață cel mai bine trăind în preajma oamenilor care fac fapte bune.
Unele dintre activitățile extracurriculare desfășurate împreună cu părinții, cum ar fi atelierul de creație, pot fi susținute și online, dat fiind contextul în care școala s-a aflat în ultima perioadă din cauza pandemiei.
Astfel de activități pot contribui la schimbarea în bine a atitudinii față de școală a multor părinți și la îmbunătățirea relațiilor cu copiii.
BIBLIOGRAFIE:
Țîru, C. – „Pedagogia activităților extracurriculare” – suport de curs, Cluj Napoca, 2007
PĂSTRÂND VIE TRADIȚIA: CUM ÎI EDUCĂM PE COPII SĂ IUBEASCĂ ȘI SĂ RESPECTE OBICEIURILE ȘI TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI
Prof. GOGOCI MIRUNA-COSTINA
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ,,Traian Vuia”
Județul Buzău
Într-o lume în continuă schimbare și globalizare, este crucial să cultivăm în copiii noștri dragostea și respectul față de tradițiile și obiceiurile românești. Aceste valori reprezintă rădăcinile noastre culturale și identitatea noastră colectivă, iar trecerea acestora mai departe este o responsabilitate esențială pentru a asigura continuitatea și vitalitatea lor în societatea noastră.
Educația în acest spirit începe în școli, dar nu se oprește acolo. Prin intermediul activităților școlare și extrascolare, putem oferi copiilor noștri oportunități diverse de a învăța, experimenta și aprecia bogăția tradițiilor noastre.
Un aspect important al acestui proces este integrarea tradițiilor românești în curriculumul școlar. Studiul limbii române, literaturii și istoriei naționale devine astfel mai mult decât o simplă materie școlară; devine o călătorie de descoperire a rădăcinilor noastre culturale și a valorilor care ne definesc ca popor. În paralel, învățarea tradițiilor și obiceiurilor locale, cum ar fi sărbătorile populare sau meșteșugurile tradiționale, poate fi integrată în programele școlare pentru a oferi o perspectivă autentică și experiențe practice.
Pe lângă curriculumul școlar, activitățile extrascolare joacă un rol crucial în educația în spiritul tradițiilor românești. Cluburi și ateliere de dansuri populare, cântec și muzică tradițională, meșteșuguri locale sau chiar excursii la muzeele și siturile istorice pot oferi copiilor oportunități de a se conecta cu tradițiile într-un mod interactiv și plin de viață. Astfel de experiențe nu numai că îi învață pe copii despre tradiții, ci îi și încurajează să le îmbrățișeze și să le împărtășească în continuare.
Alături de aspectele practice, educația în spiritul tradițiilor românești este, de asemenea, despre transmiterea valorilor și înțelepciunii cuprinse în aceste tradiții. Copiii trebuie să înțeleagă că tradițiile noastre nu sunt doar ritualuri exterioare, ci exprimă și principii profunde de respect, solidaritate și comunitate. Învățând să respecte tradițiile, copiii învață și să respecte trecutul, să prețuiască diversitatea și să își dezvolte un simț al identității și apartenenței.
În concluzie, educația în spiritul respectului și dragostei față de tradițiile și obiceiurile românești este esențială pentru conservarea și promovarea identității noastre culturale. Prin intermediul activităților școlare și extrascolare, putem construi un cadru în care copiii noștri să învețe, să aprecieze și să transmită mai departe moștenirea noastră culturală bogată, asigurând astfel că tradițiile noastre vor continua să trăiască și să inspire generațiile viitoare.
MAGIA TRADIȚIILOR NOASTRE
Elev: Florea Ovidiu
Profesor îndrumător: MIRUNA GOGOCI COSTINA
Clasa: 381 A
Școala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ,,Traian Vuia’’
În inima țării noastre, într-un sat pitoresc adăpostit între dealuri îmbrățișate de vânturi blânde, trăia o comunitate ce-și păstra cu sfințenie tradițiile și obiceiurile strămoșești românești. Fiecare sărbătoare, fiecare moment de bucurie sau încercare era marcat de gesturi și practici încărcate de semnificație, transmise din generație în generație.
Primăvara, odată cu venirea primelor raze de soare și încolțirea primelor flori, satele românești prindeau viață într-o explozie de culoare și veselie. În sâmbăta dinaintea Paștelui, femeile se adunau în bucătării și începeau să coacă cozonaci și să vopsească ouăle în culori vii, în timp ce bărbații pregăteau grătarul pentru mielul care urma să fie gătit în ziua de Paște. Copiii se jucau în curțile largi ale satului, iar voci cristaline cântau cântece populare ce răscoleau sufletele tuturor.
De Sânziene, în ziua cea mai lungă a anului, întreaga comunitate se aduna în jurul unui rug în mijlocul satului. Fetele îmbrăcate în straie albe își împleteau coroane din flori de sânziene, iar băieții le ofereau flori și le invita la dans. În jurul focului sacru, se cântau cântece vechi și se recitau descântece pentru a alunga spiritele rele și a aduce noroc și belșug în gospodării.
Toamna, odată cu recolta bogată, se sărbătorea Rusaliile, o tradiție străveche în care oamenii își aduceau roadele pământului la biserică pentru a fi sfințite. După slujba de mulțumire, comunitatea se strângea în jurul mesei bogate, împărtășind bucuria recoltei și împărtășind povești și amintiri din vremuri de demult.
Iarna, odată cu venirea zăpezii și a Crăciunului, casele erau împodobite cu ramuri de brad și stele strălucitoare, iar aroma cozonacilor și a sarmalelor umplea fiecare bucătărie. În Ajunul Crăciunului, copiii mergeau colindând din casă în casă, împărtășind bucuria nașterii Mântuitorului și primind în schimb daruri și colaci. În noaptea de Crăciun, întreaga comunitate se aduna în biserică pentru a participa la slujba, iar clopotele sunau cu putere, vestind nașterea Domnului.
Astfel, tradițiile și obiceiurile strămoșești românești își continuau drumul lor prin timp, aducând comunitățile mai aproape unul de altul și legându-le de rădăcinile lor într-un mod ce depășea granițele timpului și spațiului.
Din perspectiva copiilor, tradițiile și obiceiurile strămoșești reprezintă o parte esențială a vieții lor și a comunității în care cresc. Acestea sunt percepute ca fiind un prilej de bucurie, aventură și învățare, aducându-le un sentiment puternic de apartenență și identitate culturală. Iată cum se văd aceste tradiții din ochii copiilor:
Pentru copii, participarea la tradiții și obiceiuri strămoșești este adesea asociată cu experiențe memorabile și pline de emoție. Ei își amintesc cu drag momentele petrecute în mijlocul sărbătorilor, cum ar fi împodobirea bradului de Crăciun sau dansul în jurul focului de Sânziene.
Copiii văd tradițiile ca pe o oportunitate de a explora și a învăța despre istoria și cultura locului lor. Fie că este vorba despre ascultarea poveștilor bunicilor sau participarea la activități tradiționale, cum ar fi coacerea cozonacilor sau confecționarea coroanelor de sânziene, ei se bucură de fiecare moment ca pe o mică aventură.
Tradițiile și obiceiurile strămoșești aduc împreună întreaga familie și comunitate în jurul unui scop comun. Copiii se simt legați mai strâns de părinți, bunici, frați și surori în timp ce împărtășesc aceste momente speciale împreună.
Participarea la tradiții și obiceiuri strămoșești îi învață pe copii valori importante, cum ar fi respectul pentru vârstnici, generozitatea și solidaritatea. Ei înțeleg că aceste tradiții au o semnificație profundă și că este important să le păstreze și să le transmită mai departe.
Pentru copii, tradițiile și obiceiurile strămoșești sunt o parte integrantă a identității lor. Ele îi fac să se simtă conectați cu istoria și cultura locului lor de proveniență și le oferă un sentiment puternic de apartenență la o comunitate mai mare.
În concluzie, tradițiile și obiceiurile strămoșești sunt percepute de către copii ca fiind o sursă de bucurie, învățare și conexiune cu familia și comunitatea lor. Aceste momente speciale îi ajută să-și dezvolte identitatea culturală și să înțeleagă mai bine lumea din jur.
FĂȘANCUL
Profesor: CUREA FLORINA MIRELA
Profesor învățământ primar : LUȚĂ CORNELIA
Liceul Tehnologic ,,Clisura Dunării ,,
Moldova Nouă
Una dintre sărbătorile care se țin în toată zona Clisurii Dunării este Fășancul .
Se pare că acest obicei ar fi apărut în neolitic , legat de cultul fecundității și fertilității.A fost preluat de daci și transformat în ritual de izgonire a spiritelor rele .
S-a perpetuat în lumea germană, maghiară-catolică, extinzându-se in zona ortodoxă a Banatului , la români si sârbi și marchează debutul perioadei de austeritate a Postului Mare, dar si inceperea unui nou ciclu al naturii,
Chiar simularea nunții și a înmormântării în timpul ultimei zile de Fășanc simbolizează îngroparea anotimpului rece si inceperea celui cald.Ceremoniile fășancului fac din el unul din momentele cheie ale calendarului popular .
Obiceiul fășancului (sau farsang, fasang) se afla sub semnul măștii, o recuzită indispensabila a sărbătorii. La adăpostul ei, omul se manifestă liber si renunță la constrângerile cotidiene.
Semnificația lui este complexă, prin ironie, satiră, se parodiază, se scot la iveală relele omenești , neplăcerile, necazurile pricinuite de om și natură in acel an.
Se oferă șansa purificării corporale și sufletești (simbolic prin atingerea cu o nuia sau recipient de plastic) in postul Paștelui, lucru ce îl îndeamnă pe om să fie mai bun, mai tolerant, mai darnic chiar. De asemenea, fășancul este un spectacol, un carnaval al costumelor și măștilor.
Începe în prima duminică după Lăsata Secului, cu 6 săptămâni înainte de postul Paștelui. În acea duminică are loc "fășancul cel mic" ,al copiilor. Luni si marți este "fășancul cel mare" ,al tinerilor . Fășancul durează astăzi 3 zile -duminică, luni, marți.
În ultimii ani s-a observat o diminuare a numărului de participanți , poate din cauza îmbătrânirii populației , poate din cauza lipsei de interes a tineretului din era ,,Tik-Tok ,, .
Pentru a ne educa elevii în spiritul respectării tradiției , a dragostei față de obiceiuri am cooptat și părinții și copii , participând la ,,fășancul copiilor,, .
Bucuria și distracția au fost de fiecare dată la cote înalte.
Sursa :
1. Otilia Hedeșan, Lecții despre calendar, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005, p. 165-184
2. Internet
SĂRBĂTORI TRADIȚIONALE DE IARNĂ
Bibliotecar DRĂGULINESCU FLORENTINA
Colegiul Național ,,B. P. Hașdeu” Buzău
Civiliația noastră tradițională are un farmec aparte, dat de coexistența credinței și ritualilor creștine, cu superstiții, obiceiuri, practici magice de origine necreștină. Cercetătorii au demonstrat că multe dintre acestea din urmă își au originea în timpuri străvechi, înainte chiar de crearea poporului român.
Tradiția este ceva special. Ea nu ar trebui dată uitării. Tradițiile și obiceiurile ne definesc pe noi ca popor, dar și ca oameni. Aceasta pentru că, păstrându-le, dovedim că nu ne-am uitat rădăcinile și că nu renunțăm la ceva ce face parte din noi. Pentru că așa cum bucatele ne hrănesc trupul, tradițiile ne hrănesc sufletul.
Iarna se însușesc multe obiceiuri care amintesc cele două tipuri de existență arhaică românească – cea agrară și cea pastorală. Ele se reunesc cu sărbătorile creștine din această perioadă. Iată câteva dintre aceste obiceiuri tradiționale românești de la sfârșitul toamnei până la Bobotează.
Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) este considerată una dintre cele mai mari zile ale vrăjitoriei românești.
Se crede că în noaptea Sfântului Andrei ies strigoii din morminte. Pentru a se feri oamenii ung cu usturoi ușile, ferestrele, clanțele, astupă hornurile, pun oalele cu susul în jos. Sfântul Andrei este și patronul lupilor și ziua lui este considerată începutul iernii.
Fiind o noapte magică, de Sfântul Andrei sunt semnalate diverse practici divinatorii și farmece de dragoste.
În Bucovina fetele puneau sub pernă 41 de fire de grâu pentru a-și vedea ursitul. În aceeiași noapte, în alte zone, fetele merg la fântână, aprind o lumânare de Paște și o scufundă cu ciutura până se luminează apa din fântână. În Moldova se practică ,, păzitul usturoiul” de către băieți și fete care a doua zi petrec, usturoiul astfel păzit având puteri terapeutice. Tot acum se pune grâu la încolțit pentru că grâul verde de Anu Nou pus în noaptea Sfântului Andrei aduce noroc.
De 4 decembrie se sărbătorește Îmbărburarea. Este ziua Sfintei Varvara, patroana femeilor gravide, apărătoare de boli și de primejdii. Acum mamele îmbărburează copiii, adică îi ung pe față cu miere de albine ca să fie feriți de bubat. Tot acum se rup două crengi de cireș, de prun sau de vișin care se pun în oale cu apă, Dacă înfloresc până la Crăciun aduc noroc și fetele se mărită. Aceste ramuri se folosesc drept sorcove de Anul Nou.
De Ignat (20 decembrie) biserica îl comemorează pe Ignatie Teoforul. La noi sărbătorea acestui Sfânt se suprapune cu preluarea unor elemente din cultul păgân al soarelui, focului și porcului. Acum se taie porcii pentru ca din sângele lor să se întârescă forțele slăbite ale soarelui.
Cea mai cunoscută tradiție românească se practică în preajma Crăciunului: împodobitul bradului. Acesta este considerat un arbore sfânt datorită vârfului său ce pare a se întinde spre cer, dar și cetinii verzi pe tot parcursul anului, ce aduce aminte de viața veșnică. Cu toții știm legendele bradului. Însă puțin știu despre asemănarea pe care călugării din timpurile mai vechi, o făceau între forma triunghiulară a lui și Sfânta Treime. Pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri, bradul era împodobit în ajunul Crăciunului. Acum însă acest obicei se practică începând cu ziua de 6 decembrie. Cel mai probabil ca atmosfera sărbătorilor să persiste în casele noastre.
De Ajunul Crăciunului (24 decembrie), pe lângă colindele ce cântă Nașterea Domnului, se remarcă practii cu amprente magice. Acum se așează masa rituală ce pune capăt postului – la care participă atât cei vii cât și cei plecați în lumea cealaltă. La masa din noaptea Crăciunului trebuie să se mănânce tot pentru a se păstra bogăția casei. De asemene acum nu se scooate nici un obiect din casă și nici nu se împrumută nimic. Nici cenușa sau gunoiul nu se aruncă, pentru că în ele s-ar cuibări spiritele strămoșilor.Se crede chiar că gunoiul strâns din Ajun până la Bobotează are proprietăți magice, favorizând recolta bogată în anul următor.
De Crăciun (25 decembrie) se omagiază Nașterea Domnului prin colinde, dar sunt organizate și jocurile cu măști: țurca, buzata, capra, jocuri cu rolul magico-mitic de a favoriza rodirea. Seara Crăciunului marchează începutul renovării timpului și al refacerii ordinii cosmice.
La fel de cunoscută este și tradiția colindatului. Fiecare dintre noi a fost o data, la colindat.Tradiția spune că, în ajunul Crăciunului, copiii pornesc pentru a vesti nașterea Domnului Isus Hristos. Și acest obicei este început, în zilele noastre, mai devreme, primii colindători apărând pe la uși din data de 6 decembrie.
În noaptea Sfântului Vasile, Sânvăsâi (31 decembrie) se practică multe obiceiuri legate de riturile agrare. Aceasta pentru că înainte Anul Nou era primăvara și, odată cu mutarea începutului de an în mijlocul iernii, s-au preluat și obiceiurile agricole de primăvară. Acum se merge cu Vasileaca o căpățână de porc împodobită cu panglici și mărgele, și mai ales cu plugușorul.
Țurca are rădăcini totemice și este, de fapt, o mască zoomorfă (cerb, țap) foarte împodobită cu mărgele și panglici și continua cu o fustă femeiască la fel de împodobită. Jucătorul intră sub această haină și imită mișcările unui patruped. Acest joc are menirea de a favoriza prin ritual magic fertilitatea pământului și a oamenilor. Jocul nu este foarte răspândit deoarece se crede că cel ce joacă țurca se distanțează 6 săptămâni de îngerul cel bun.
Tradițiile ar trebui păstrate, sunt importante atât pentru sufletul nostru, cât și pentru cei ce vor să ne cunoască mai bine ca popor, ca oameni. Cu toate că nu pare, obiceiurile spun multe despre noi.
OBICEIURILE ȘI TRADIȚIILE POPULARE
OGLINDITE ÎN ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE
Prof. înv. primar CHELBA ELISAVETA
Liceul Tehn. „Ion Nistor” Vicovu de Sus
Motto: „…datinile, proverbele, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preț ca averea de cuget și simțire inclusă și păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moșilor și strămoșilor noștri.” - Alexandru Vlahuță
Activitățile extrașcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai eficiente și oportune modalități de valorificare a tradițiilor, obiceiurilor și datinilor populare locale și naționale.
Obiceiurile și tradițiile noastre populare reprezintă o bogăție neprețuită de comori pentru toți aceia ce-și iubesc rădăcinile și neamul. Tradițiile românești constituie una dintre valorile inegalabile și incontestabile ale poporului nostru și nu trebuie să lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm, fiind alături de literatură un factor cu eficiență deosebită în educație având o contribuție remarcabilă.
Orice copil se simte atras de creațiile populare, încă de când își ascultă bunica cum deapănă firul unui basm sau al unei legende, în care eroii sunt înzestrați cu calitățile țăranului român, îl simte din cântecul duios de leagăn al mamei, din proverbe și zicători, din ghicitori, în care sunt elogiate cinstea, onestitatea, eroismul, patriotismul, respectul, omenia, bunătatea, curajul, modestia, înfierându-se lăcomia, minciuna, lenea, lașitatea, necredința.
Prin activitățile extrașcolare oferim eficiente și oportune modalități de valorificarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor populare locale și naționale. Scopul acestor activități este de a dezvolta atitudini valorice față de cultură, să conservăm și promovăm folclorului autohton, sentimente de bunătate, caritate, toleranță, respect, demnitate.
Varietatea folclorului nostru dezvăluie copilului, în mod treptat, frumusețile tradițiilor populare, în al căror conținut sunt înlănțuite sentimentele poporului nostru. Prin educație, prin diverse activități extrașcolare vom reuși să-i determinăm pe elevi să îndrăgească limba pe care o vorbesc și obiceiurile țării în care s-au născut, asigurând astfel continuitatea tradițiilor în generațiile următoare, debutând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viața poporului, continuând cu frumoasele costume populare și terminând cu cântecele, dansurile și strigăturile nelipsite la aceste datini, izvorul lor este nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască și să le adune în mănunchi pentru a le dărui din nou.
În scopul cunoașterii, păstrării și perpetuării tradițiilor și obiceiurilor populare românești, elevii cărora le-am fost învățătoare, au fost implicați în numeroase activități, cum ar fi:
· descoperirea tradițiilor și obiceiurilor locale prin organizarea unor expoziții cu diferite obiecte artizanale, unelte și obiecte de uz casnic și costume populare colecționate de elevi și părinți de la bunici și străbunici;
· organizarea unor șezători, în care s-au îmbinat armonios activitățile recreative cu cele literar – artistice (de ziua mărțișorului când elevii deapănă și legende legate de Baba Dochia);
· prezentarea de programe artistice la serbările școlare, la sărbătorile orașului;
· dezbateri, discuții și întâlniri cu bunicii și străbunicii, care au luptat în al doilea război mondial;
· conștientizarea și sensibilizarea copiilor privind valoarea obiectelor, costumelor și a obiceiurilor populare - cusutul unor costume populare (șablon din hârtie cartonată), covorașe cu model popular, semne de carte, coronițe, haine populare pentru păpuși;
· practicarea unor datini și obiceiuri locale specifice din preajma sărbătorilor de iarnă;
· confecționarea felicitărilor de Crăciun, Paște și a ornamentelor pentru împodobirea bradului, respectiv ornarea mesei la sărbătorile pascale;
· confecționarea, asamblarea unor mărțișoare, pictarea și finisarea altora, valorificarea lor de către elevi;
· realizarea unor expoziții cu lucrări ale elevilor: ouă încondeiate, măști confecționate de elevi, prezentarea unor panouri decorative pentru ornarea holurilor școlii și a sălilor de clasă.
Valorificând achizițiile din cadrul activităților extrașcolare, copiii nu fac altceva decât să perpetueze frumosul, valoarea și tradiția moștenită de la părinții părinților noștri și să ducă mai departe aceste obiceiuri și tradiții unice in lume, cu cinste și mândrie că aparțin nației române.Ei trebuie îndrumați să-și îndrepte atenția spre fondul străbun de valori artistice pentru a-l aprofunda, a-l iubi și a-l răspândi, iar dascălii sunt chemați să-i îndrume în acest sens.
BIBLIOGRAFIE:
1. Fișer, Mirela, Grigorescu, Adriana, Ion, Florina, „Diversitate în cultură și tradiții”, Editura Caba Educațional, București, 2008;
2. Pop, Mihai, „Obiceiuri tradiționale românești”, Editura Univers, București, 1999.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI STRĂMOȘEȘTI, ÎN VIZIUNEA COPIILOR
Prof. JAKAB ENIKŐ,
Școala Gimnazială „Petőfi Sándor” Cristuru Secuiesc
Rolul părinților în dezvoltarea emoțională a copiilor, legată de tradiții și obiceiuri srămoșești, este un fapt dovedit. Fiecare persoană trebuie să își cunoască rădăcinile, de unde provine, ce tradiții și obiceiuri caracterizează viața poporului și națiunii sale. Copiii pot învăța cel mai bine despre obiceiurile străvechi de la părinții lor. Școlile pot ajuta atât cât pot, dar implicarea părinților este esențială.
Exemplul părinților este important pentru a învăța să își exprime sentimentele. Este benefic dacă părinții își exprimă sentimentele dând un exemplu. Manifestarea emoțiilor de multe ori nu este ușor (din cauza lipsei de educație parentală), dar cu cât este mai devreme copiii sunt încurajați să îndrăznească să își exprime emoțiile, cu atât mai mult este emoțional mai sofisticați devin. Imitația poate fi deosebit de importantă la această vârstă.
În plus față de modelare, este esențial ca părinții să le ofere părinților, verbal și nonverbal, posibilitatea de a-și comunica sentimentele, emoțiile, opiniile, obiceiurile și tradițiile. Explicațiile sensibile îi ajută pe copii să învețe să își exprime sentimentele și trăirile.
De asemenea, copiii trebuie să fie ascultați, trebuie să li se răspundă la întrebări și să li se înțeleagă eventualele curiozități. Faber și Mazlish (2016) scriu despre acest lucru:
1) Copilul trebuie ascultat în tăcere, cu atenție.
2) Sentimentele copilului trebuie să fie acceptate și exprimate cu compasiune,
3) Sentimentele copilului trebuie să fie numite, să arate că părintele le înțelege.
4) Este, de asemenea, important să se acorde dorințe în mod imaginativ, însă mesaje emoționale nefondate, chiar și în disimularea emoțiilor, pot duce la sentimente de vinovăție și inadecvare.
Lauda este o expresie a acceptării și aprecierii. Laudele pot fi foarte pentru multe lucruri. Lauda poate fi acordată pentru încercare, pentru efort, pentru perseverență, pentru progresul și realizările de succes. Povestirea este un mijloc străvechi de transmitere a emoțiilor. Prin intermediul poveștilor educația prin intermediul poveștilor pentru a dezvolta și alte abilități cognitive și noncognitive pe lângă emoții dezvoltarea emoțiilor (Mező F. 2017, Mező K. 2017).
sunt reflectate în procesul de povestire. În plus, exprimarea emoțională a părinților comportamentală poate servi, de asemenea, drept exemplu în timpul povestirii împărtășite.
Dacă micuții sunt familiarizați cu obiceiurile strămoșilor lor în mod corect, ei vor duce mai departe tradițiile, obiceiurile populare nu vor fi niciodată uitate și va exista întotdeauna cineva care să povestească basmul popular sau să cânte cântecul strămoșilor.
Bibliografie
Mező Ferenc (2017): Az IPOO kreatív meseterápia. In Bujdosóné Papp Andrea: „A gyermeknek mese kell”. A mese szerepe az óvodai és az iskolai nevelésben. Hagyományok Háza, Budapest. pp. 183-198.
Mező Katalin (2017): A mese szerepe a kreativitás fejlődésében. In Bujdosóné Papp Andrea: „A gyermeknek mese kell”. A mese szerepe az óvodai és az iskolai nevelésben. Hagyományok
Háza, Budapest. pp. 23-42.
Faber Adele, Mazlish Elaine (2013): Beszélj úgy, hogy érdekelje, hallgasd úgy, hogy elmesélje. Editura Reneszánsz Kiadó, Budapest.
Mező Katalin (2018). A kora gyermekkori családi nevelés hatása az érzelmi intelligencia kialakulására és fejlődésére. In: Vargáné, Nagy Anikó (szerk.) Családi nevelés 3.Debrecen, Magyarország : Didakt Kft. pp. 43-59. ISBN 978-615-5212-44-4
https://csaladpedagogia.files.wordpress.com/2018/06/csalc3a1di-nevelc3a9s-3-180507.pdf
EDUCAREA COPIILOR ÎN SPIRITUL RESPECTULUI PENTRU TRADIȚII PRIN ACTIVITĂȚILE ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE
Prof. RADU SIMONA
Școala Gimnazială „Alexandru Davila”, Pitești
„A iubi un copil nu înseamnă să îi faci toate capriciile, ci a scoate tot ce este mai bun din el și a-l învăța să iubească dificultățile.” – Nadia Boulanger
Procesul educațional prin care trece copilul pentru a atinge performanțele urmărite, este puternic influențat de mediul în care acesta se desfășoară. Fie că vorbim despre mediul familial, care își pune o amprentă definitorie asupra întregii vieți a copilului și viitorului adult, sau de mediul școlar în care acesta își desfășoară activitatea intelectuală în anii de formare și pregătire, alegerea unui curriculum potrivit care să fie completat de o serie de activități extracurriculare adecvate, devine de o importanță majoră.
Elevul are nevoie de o expunere cât mai variată la activități din domenii care să implice comunicarea autentică, pe care urmează să o folosească în viața de zi cu zi și care să facă uz de acele deprinderi ale sale uneori neglijate în urmărirea atingerii finalităților curriculare. Școlarul are nevoie de situații reale, care să îi provoace imaginația, creativitatea, să îi forțeze puțin limitele, astfel determinând o ieșire din zona sa de confort și conducând spre noi reușite, ce îl vor încuraja și motiva spre autodepășire și, totodată, spre autocritică și dorință de perfecționare. Prin urmare, elevul trebuie încurajat să ia parte la activități cât mai variate, activități ce, atent selectate și împletite cu o îndrumare corespunzătoare, vin în întâmpinarea nevoilor acestuia, cu scopul de a-l stimula intelectual, în același timp expunându-l la o serie de experințe noi, declanșând astfel noi trăiri și provocări care să îl deconecteze de la ritmul unei ore obișnuite și de la procesul clasic de predare-învățare-evaluare.
Atunci când elevul participă la acțiuni de voluntariat, de exemplu, la dezbateri, lucrări de grup și de echipă, evenimente comuninare și campanii de conștientizare, acesta va învăța, prin propria și directa implicare, ceea ce nu reușește să exemplifice teoria din cadrul orelor de curs. Totodată, ritmul și atmosfera destinsă ce caracterizează aceste activități extracurriculare, vor îndepărta sau anula eventuala inhibiție, timiditate sau șovăială ce pot apărea în timpul orelor și care, de cele mai multe ori împiedică elevul să își valorifice la potențial maxim abilitățile pe care le deține și informația de care acesta dispune. În perioada dedicată programului “Școala Altfel”, ce a avut loc la școala unde predau chiar înaintea sîrbătorilor de iarnă, am implicat elevii într-o serie de activităși din domenii variate, printre care cunoașterea tradițiilor românești și în acest sens am organizat o vizită a unui preot ce le-a vorbit elevilor despre importanța educației religioase și a postului, cât și a conduitei corecte și morale din punct de vedere creștinește în această perioadă. Elevii au participat la o vizită într-un muzeu cu specific tradițional, unde au putut afla informații despre istoria uneia din familiile importante din orașul nostru, au văzut mărturii ale vieții românești din secolele trecute și au putut participa la un atelier de decorare a căsuțelor din turtă dulce. Aceasta reprezintă o tradiție de câteva generații pentru familia care se ocupă cu acest desert în zona noastră și au aflat mici secrete ale acestui meșteșug delicios.
În contextul social actual, este cu atât mai important ca elevii să participe susținut la astfel de activități educaționale extrașcolare, căci numai așa putem crește și educa cetățeni responsabili care mai târziu în viață să înțeleagă importanța implicării active în toate aspectele vieții lor și impactul pe care îl pot avea asupra celor din jur, contribuind la schimbarea societății în general.
Bibliografie:
- Chiș, Ionesc, M., , V., Mijloace de învățământ și integrarea acestora în activitățile de instruire și autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
EDUCAREA COPIILOR ÎN SPIRITUL RESPECTULUI ȘI DRAGOSTEI PENTRU OBICEIURILE ȘI TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI
Prof. BONDOC DENISA-GEORGIANA
Școala Gimnaziala Nr.1 Corbeni
Cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor românești este esențială pentru fiecare individ, fie copil sau adult, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine lumea în care trăim și unde ne-am născut.
Tradițiile, acele lucruri transmise din tată în fiu, din generație în generație, sunt valori ale fiecărui popor care nu trebuie uitate. Pornind de la vârste fragede, copiii încep să ințeleagă poporul din care fac parte, obiceiurile de demult și tradițiile pe care încercăm să le transmitem tocmai pentru a le insufla respectul și dorința de a duce mai departe la rândul lor ceea ce ne reprezintă ca popor.
Fiecare obicei și tradiție are în spate o poveste. Adesea cunoașterea ei amplifică experiența și ajungem să apreciem mai mult anumite lucruri.
Educarea copiilor în spiritul respectului și dragostei pentru tradiții si obiceiuri incepe din copilărie, de la părinți și continuă la școală cu ajutorul cadrelor didactice. În cele ce urmeaza voi enumera câteva mijloace și procedee la care se recurge în instituțiile de învățământ pentru a-i ajuta pe cei mici să dezvolte pasiunea și dorința de a învăța despre trecutul poporului român, obiceiurile sale păstrate din strămoși și tradițiile care ne-au format identitatea națională.
Cele mai cunoscute exemple sunt perpetuarea obiceiurile din jurul marilor sărbători creștine: colindatul, serbările de Crăciun, scenetele cu tematică specifică, așteptarea lui Moș Crăciun, așteptarea lui Moș Nicolae, serbările de Paște, sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, sărbătorirea zilei de 1 Martie (Mărțișor) și 8 Martie (Ziua Mamei).
O altă sursă de a cunoaște tradițiile poporului român o reprezintă literatura. Legendele țesute în jurul anumitor monumente, istoria unui sat sau oraș, fac parte din acele valori naționale și locale care formeaza identitatea unei persoane. Îndrumarea elevilor pentru a parcurge cărți cu legende și mici istorii ale unor locuri, instituții sau monumente favorizează dezvoltarea interesului pentru cultura româneasca și cunoașterea ei de la începuturi. La nivel de unitate școlară se pot organiza cluburi de lectura pe tema tradițiilor, legendelor și obiceiurilor românești cât și panouri tematice cu poze reprezentând diverse tradiții.
Excursiile și vizitele în locuri culturale, artistice si religioase specifice poporului român (muzee, mănăstiri, cetăți, castele) este o altă sursă de educare a copiilor în spiritul tradițiilor românești.
Cele enumerate mai sus sunt doar câteva exemple de transmitere a obiceiurilor și tradițiilor unui popor. Rolul nostru, al părinților, al cadrelor didactice, al tuturor este acela de a ne implica cât mai mult pentru ca tradițiile sa rămână vii și să dăinuie într-o societate în continuă mișcare și schimbare.
BIBLIOGRAFIE:
1. Silistraru, N., (2021) Etnopedagogie și educație, Chișinău, Editura Știința
2. Șerbănescu, B., (2000) Valori naționale și educaționale, București
IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN FORMAREA COPIILOR NOȘTRI
Prof. MIȘU DENISA CĂTĂLINA
Școala Gimnazială Produlești
Județul Dâmbovița
Școala și familia sunt doi stâlpi de rezistență ai procesului instructiv-educativ; ele reprezintǎ cele douǎ aripi de care copilul are nevoie pentru a reuși în viațǎ. O bună colaborare între școală și familie este posibilă numai atunci când familia înțelege bine menirea școlii, iar școala consideră familia un aliat, un colaborator sincer, permanent, direct interesat în procesul instructiv-educativ.
Ȋn familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija față de unele lucruri încredințate. Așadar, în mediul familial copilul mai mult se formează, în timp ce în mediul școlar copilul se informează. Școala are un rol decisiv în formarea omului. Misiunea școlii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale.
Fără sprijinul activ al familiei, școala nu poate realiza obiectivele educaționale stabilite, oricât de competenți ar fi dascǎlii. Părinții trebuie să devină conștienți de influența pe care o exercită prezența lor în viața copilului, trebuie să fie convinși de faptul cǎ un copil va reuși în viațǎ dacǎ va avea în permanențǎ sprijinul lor.
Orice activitate educativă realizată în cadrul școlii sau în afara acesteia, poate fi considerată o piatră de temelie în formarea caracterului, personalității și modului de a gândi a copilului.
Profesorii dețin un rol cheie în atragerea și motivarea copiilor de a participa la activitățile școlare și extrașcolare, atât prin modalitatea în care exercită actul de predare, cât și prin implicarea în dezvoltarea unor activități conexe care au, de asemenea, rol educativ și de integrare. Varietatea activităților presupune și interacțiunea elevului cu o gamă largă de actori în cadrul unor interacțiuni sociale menite să asigure o dezvoltare armonioasă a copilului. Rolul cadrului didactic este acela de a conștientiza și pune în valoare atât punctele tari ale copilului, valențele formative ale interacțiunilor sociale, cât și ameliorarea punctelor slabe.
Activitătile în parteneriat cu Biserica, participarea la diferite ateliere de lucru ce presupun formarea de priceperi și abilități, excursiile, participarea la concursuri, programe artistice desfășurate cu prilejul anumitor sărbători (1 decembrie – Ziua Națională a României, Ziua Eroilor, Ziua Copilului) etc., oferă elevului posibilitatea de a culege precum albinele nectarul informației, al adevărului, al binelui și al frumosului din jurul său.
Ȋn primul rând, participarea la activitătile educative contribuie la dezvoltarea capacității de relaționare, posibilitatea asimilării unor informații ce dezvoltă cultura generală.
Ȋn al doilea rând, activitățile educative pot sensibiliza, ne pot face mai buni, ne pot corecta comportamentul, ne pot ajuta să conștientizăm dacă suntem pe drumul cel bun al vieții. Ȋn acest sens, aș vrea să scot în evidență activitățile desfășurate în parteneriat cu biserica.
Ȋn perioada pandemiei, atunci când cursurile se desfășurau on-line, mulți dintre copiii comunității noastre au găsit un refugiu în Biserică, această corabie ce ne adăpostește atât în vremuri de liniște, dar mai ales în vremuri de furtună. Ȋn biserică s-au desfășurat foarte multe activități ,respectându-se bineînțeles regulile impuse de acea perioada: au fost comemorate zilele de Sf. Andrei si 1 decembrie – Ziua Națională a României; muzica de care copiilor le era dor a fost valorifică prin intermediul frumoaselor colinde ce umpleau sufletul de bucurie, iar simpla participare la slujbele bisericii a schimbat destinele multora dintre copiii noștri care s-au apropiat practic de divinitate.
Așadar, Biserica a avut, are și va avea întotdeauna un rol important în dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Parteneriatul biserică-școală-familie a funcționat și funcționează in beneficiul copiilor, sporind astfel toleranța, cooperarea, suportul reciproc. Sunt promovate astfel valori precum adevărul, binele și frumosul.
Comunitatea deține un rol crucial în procesele educative de formare și de integrare socială a viitorilor membrii ai comunității. Ȋmbunătățirea procesului educațional și cresterea calității acestuia presupune implicarea activă a comunității, punându-se accent pe participare, implicare, cooperare și promovarea incluziunii sociale.
BIBLIOGRAFIE
*Adrian Nicolae Dan, După scoală, educația continuă, Ghid de bune practici, București, 2011, p.22.
*https://edict.ro/importanta-activitatilor-educative-in-parteneriat-cu-parintii-parteneriatul-scoala-familie/
*https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/importanta-activitatilor-educative-in-parteneriat-cu-parintii.
OBICEIURI ȘI TRADIȚII SPECIFICE REGIUNILOR ROMÂNIEI -BOGĂȚIE ȘI DIVERSITATE CULTURALĂ
Prof. TANASĂ GABRIELA, C.Ș.E.I. Buzău
Obiceiurile și tradițiile românești reflectă bogăția și diversitatea culturii acestui popor. Una dintre cele mai importante sărbători este Crăciunul, când familiile se adună pentru a decora bradul și a pregăti mâncăruri tradiționale precum sarmalele și cozonacul. Un alt moment important este Paștele, care este marcat cu tradiții precum vopsitul ouălor și mâncarea de miel. De asemenea, în diverse regiuni ale țării există obiceiuri specifice, precum sărbătoarea Dragobete în care se celebrează iubirea sau Junii în care tinerii își arată priceperea în dansuri și cântece tradiționale. De-a lungul anului, românii sărbătoresc și alte momente importante, cum ar fi Ziua Națională a României sau Ziua Copilului. Aceste obiceiuri și tradiții nu numai că întăresc legăturile dintre membrii comunității, dar și păstrează vii valorile și identitatea culturală a poporului român.
Obiceiurile și tradițiile românești sunt diverse și reflectă istoria și multiculturalismul acestei țări. Printre cele mai cunoscute tradiții se numără colindele, care sunt cântate în perioada Crăciunului, și datinile legate de Moș Nicolae sau Moș Ajun. În timpul Sărbătorilor Pascale, românii participă la slujbele religioase, iar tradițiile includ vopsirea ouălor în culori vibrante și jocuri precum "ouăle roșii".
În zonele rurale, festivalurile agricole precum "Sânzienele" și "Moșii de vară" sunt importante pentru comunități, marcând momente cheie în ciclul agricol. În plus, fiecare regiune a României are tradițiile și obiceiurile sale specifice. De exemplu, în Bucovina se organizează "Hora de la Prislop", un eveniment în care participanții dansează în jurul unei mese cu mâncare, în timp ce în Maramureș, "Hora miresei" este o tradiție populară la nunți.
Obiceiurile legate de viața cotidiană, cum ar fi obiceiurile de nuntă, de botez sau de înmormântare, sunt păstrate și transmise din generație în generație. Chiar și în era modernă, aceste tradiții rămân o parte integrantă a identității culturale a poporului român, aducând comunitățile mai aproape și păstrând legătura cu trecutul lor bogat și variat.
În satele românești, tradițiile au o importanță deosebită și sunt păstrate cu grijă. De exemplu, în timpul sărbătorilor de iarnă, se organizează colinde și se întreprind obiceiuri specifice pentru a alunga spiritele rele și a aduce noroc pentru noul an. În unele regiuni, oamenii obișnuiesc să aprindă focuri mari în curți sau pe dealuri, cunoscut sub numele de "focul lui Zamolxe" sau "focul lui Ignat".
De asemenea, tradițiile gastronomice sunt extrem de importante. Mâncărurile tradiționale românești, precum mămăliga, sarmalele, cârnații sau plăcintele cu brânză, sunt consumate cu bucurie în cadrul diferitelor sărbători sau evenimente de familie. Prepararea acestor mâncăruri este adesea însoțită de povești și secrete transmise de la o generație la alta.
În ceea ce privește costumele tradiționale, fiecare zonă a țării are propriul său stil distinct. Aceste costume sunt purtate cu mândrie în cadrul diverselor evenimente și sărbători locale, contribuind la păstrarea identității culturale și la promovarea diversității etnoculturale a României.
Tradițiile și obiceiurile românești sunt o parte vitală a identității naționale și sunt transmise cu drag și respect de la o generație la alta. Ele reprezintă nu doar o modalitate de a marca momentele importante din viața comunității, ci și o expresie a valorilor, credințelor și spiritului românesc.
Bibliografie:
1. KERNBACH VICTOR, Universul mitic al românilor, Editura Științifică, București, 1994;
2. MARIAN S. FLOREA, Sărbătorile la români,vol. I-II, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994;
3. OLTEANU ANTOANETA, Calendarul poporului român, Editura Paideia, București, 2001.
ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE
Prof. NEGREA TAMARA ROXANA
Liceul Tehnologic „General Magheru” Rm. Vâlcea
Majoritatea școlilor din Romania pun un accent deosebit pe activitățile extrașcolare, realizându-se o îmbunătățire evidentă a performanței școlare. S-a observat faptul că activitatea de învățare dă rezultate mult mai bune dacă este îmbinată și cu activități de recreere, cu activități care să vină în beneficiul elevului.
În momentul în care optează pentru diverse activități extracurriculare, copiii sunt nevoiți să le îmbine armonios cu studiul, care nu poate fi ignorat sau pus pe locul al doilea. Aceștia devin mai responsabili cu datoriile pe care le au, învață să-și organizeze programul eficient și își formează cât de timpuriu un simț al managementului timpului, ce le va folosi pe viitor în carieră. Scopul acestor activități este de a implica toți elevii și cadrele didactice în activități care să fie în concordanță cu cerințele și preocupările elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii.
Excursia ajută la dezvoltarea intelectuală și fizică a elevului, la educarea lui cetățenească și patriotică. Ea este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuiește însușirea unei experiențe sociale importante, dar și îmbogățirea orizontului cultural științific. Prin excursii, elevii își suplimentează și consolidează instrucția școlară dobândind însușirea a noi cunoștințe. Excursia reprezintă finalitatea unei activități îndelungate de pregătire a copiilor, îi ajută să înțeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării din atmosfera de muncă de zi cu zi, ci și ca un act de ridicare a nivelului cultural.
Serbările și festivitățile marchează evenimentele importante din viața școlarului. Din punct de vedere educative, importanța acestor activități constă în dezvoltarea artistică a elevului, precum și în atmosfera sărbătorească instalată cu acest prilej. Aceste mici serbări organizate de către cadrele didactice, le oferă elevilor răsplata primită după muncă și, de asemenea, au un rol de motivare.
Concursurile școlare sunt o metodă extrașcolară utilizată cu scopul de a stârni interesul elevului pentru diferite arii curriculare având, în același timp, o importanță majoră și în orientarea profesională a elevilor, facându-le cunoscute toate posibilitățile pe care aceștia le au.
Parteneriatele ajută elevii să facă schimburi de experiență cu alți elevi, să aibă o altă viziune față de școală și mai târziu să aplice ceea ce au dobândit prin astfel de parteneriate în viața de zi cu zi. Atunci când școala reușește să atragă părinții, elevii și ceilalți membri ai comunității prin astfel de acțiuni, să realizeze activități cu caracter educațional împreună, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcționeze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi.
Un aspect foarte important îl reprezintă promovarea activităților prin realizarea de conferințe de presă, unde pot fi invitați reprezentanți din mass media pentru popularizarea evenimentului respectiv, informarea publicului larg și implicarea comunității, aplicarea unor chestionare elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru analiza atentă a impactului activităților desfășurate, realizarea de articole de presă, prezentarea activităților pe site-ul propriu, fotografii sau filme.
Bibliografie:
v Cernea, Maria, Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, ,,În învățământul primar”, nr. 1/2000, Editura Discipol, București;
v Decun, Livia, Contribuția activităților extrașcolare în optimizarea procesului de învățământ, ,,Învățământ primar”, nr. 4/1998, Editura Discipol, București;
v Crăciunescu, Nedelea, Forme de activități extracurriculare desfașurate cu elevii ciclului primar, în ,,Învățământul primar”, nr. 3/2000, editura Discipol, București;
v Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2002.
COPILĂRIA ȘI JOCUL ÎN LITERATURĂ
C.N. „Avram Iancu”, Ștei
Prof. TULVAN CODRUȚA-FLAVIA
Literatura este redescoperirea…jocului, pentru că literatura ca orice artă prezintă viața, iar viața este întreagă, dupa cum Schiller afirmă, când ne jucăm. În mintea mea, jocul și literatura sunt forme ale cunoașterii. De preferat ar fi să rămână o cunoaștere luciferică, așa cum L. Blaga dorea, o cunoaștere care să nu descifreze misterul universal, însă o cunoaștere autentică și profundă. Astfel, jocul este o temă literară, însă mai mult de atât, e un mod de a exista. Nu întâmplător, jocul este prima noastră manifestare pentru că toată copilăria sub semnul jocului, vorba lui Stefan a Petrii: ,,Dacă-i copil să se joace; dacă-i cal să tragă; și dacă-i popă să cetească..’’. Scrisul artistic însuși este un joc, unul superior, al creativității. Jocul în literatură este jocul cu literatura. În jocurile literaturii sunt jocurile vieții.
Înainte de a privi jocul ca temă literară, trebuie să înțelegem jocul ca formă de acționare a unui om, care-i dezvăluie personalitatea, felul de a fi. Jocul a fost de-a lungul timpului asociat anumitor vârste, profesii, pasiuni, însă cu siguranță în percepția tuturor jocul se confundă cu etapa copilariei. În primii ani de viață, copilul participă la joc înconștient față de convențiile jocului în sine. Copilul se joacă pentru distracție, amuzament, pentru a se exprima și pentru a explora lumea, inteligența, De accea jocul înseamnă nu doar plăcere, ci și îndrazneală, risc, anunțând vocația și voința copilului. În timp, pentru copil și apoi pentru adolescent, jocul capătă forme și sensuri mai profunde : spirit de imitație, descărcare de energie, pregătire pentru viață, exercițiu de stăpânire de sine, competiție, efort, exercițiu mental, imaginație, spirit de echipă, nevoie de evadare. Prin joc, copilul încearcă să scape din normalitate, să se afirme, să se descopere, să identifice farmecul vieții. Raportându-ne la joc vom descoperi nu doar copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea omului, ci viața în general. La toate aceste vârste, omul caută o stare de maximă libertate și fericire spre sursele și resursele vieții!
Noi, ca oameni, învățăm să trăim jucându-ne. Viața se aseamănă cu teatrul. La început doar imităm acțiuni, apoi devenim actori, ca într-un final să ne asumăm rolul de protagoniști autentici. Afirmând adevărul că adultul se regăsește prin joc, ne îndepărtăm ușor spre concluzia că jocul pentru omul ajuns la maturitate constiuie formula destinderii, plăcerii, pasiunii, o compensare iluzorie a unor frustări. Joaca se naște din nevoia conștientizată de evadare din imediat în virtual. Astfel, jocul poate să dezvăluie ascunzișurile sufletului omenesc.
Văzând asftel în joc o activitate complexă și profundă, teoriticienii acestei practici au considerat că există mai multe feluri de joc. În funcție de vârsta omului, cunoaștem jocurile copilăriei: ,,de-a v-ați ascunselea’’, ,,baba oarbă’’, jocurile din parcurile de distracții. Apoi adolescentul preferă jocurile declanșate spontan, deliberate, cum ar fi cele sportive, dansul, jocurile de la calculator. Adultul evadează/se refugiază în jocurile minții: șah, poker, rebus, cuvintele încrucișate, popice sau jocuri sportive. Și oamenii în vârstă se delectează cu jocurile tinereții, iar sărbătorile, petrecerile, nunțile sunt ocazii prielnice manifestărilor recreative, ludice, de bunedispunere.
Jocul, ocupând un loc fundamental în viața oamenilor, chiar și în lumea animalelor, după cum constata J. Huizinga, a reprezentat dintotdeauna un spațiu ideal spre care se întorc scriitorii adeseori. Tema jocului este o temă eternă și se naște din sensurile sale adânci. Preferând un anume joc, omul tăinuiește practic anumite complexe, neîmplinite, violență, idealism, poate. Există o ,,copilărie a copilului universal’’, așa cum ne învață I. Creangă, dar jocul copilăriei are conotații personale, biografice, temperamentale și de caracter. Specificul literaturii dedicată jocului constă în aspectele ludice, neîncredere în real, experimentarea unor noi aspecte ale lumii, noi spații de viață și ,,jocul cu literatura’’. Între scriitorii pasionați de tema jocului amintim pe: Ion Creangă, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Gellu Naum, John Fowles, G.Topârceanu, Lewis Caroll, Nina Cassian, Umberto Eco, Simona Popescu și Suzanne Collins. În operelor acestor mari scriitori ai literaturii autohtoni și ai literaturii universal, jocul se întalnește cu adolescența, copilăria, iubirea, educația, familia și autocunoașterea.
Adeseori, întoarcerea la copilărie este o întoarcere la joc, la condiția de maximă fericire și libertate a omului. Acești mari scriitori preocupați de teme înalte și grave nu au evitat a scrie despre joc, copilărie și creație, pentru că însăși literatura e un joc superior, un joc cu limbajul.
Conceptul de ludic asociat literaturii înseamnă prezența acelor imagini izvorând din neîncrederea în realitate și crearea unor spații care dezvăluie posibilitatea unor relații între obiecte și ființe, existența unor noi limbaje, gramatică, vocabular. Adeseori, în literatura dedicată jocului întâlnim umorul, ironia, parodia, persiflarea, grotescul. Tocmai având în vedere acestea, lectorul avizat trebuie să decodifice banalul și să înainteze prin relectura spre multiplele sensuri ale cărții.
Jocul rămâne una dintre temele preferate ale scriitorilor, prin care ne pregătesc petru viața de mai târziu.
O NOUĂ VIAȚĂ
Prof. ORĂSCU IOANA
Școala Gimnazială Nr. 197- București
După o lungă așteptare,
Cu zile lungi, cu soare și cu frig,
Apare ușor în depărtare,
O strălucire și încep să strig;
O nouă viață, cu ochii ca marea,
Un țipăt sparge întreg misterul,
Și parcă a apătut culoarea,
Se luminează întreg cerul.
Cu ursitoare colorate,
Un curcubeu de gânduri bune,
Urări, descântece minune,
Sunt cu sfințenie păstrate.
A apărut degrab momentul
Când haină nouă să îmbrace
Și repede scăldat în apa
Ce sigur va aduce pace.
Botezul sfânt, el îl primește
Și vesel gângurește-n brațe,
E liniștit, plăpând și tace,
Împărtășit cu busuioace.
CARACTERUL POPULAR ȘI SPECIFICUL NAȚIONAL ÎN LITERATURĂ
Prof. COJOCARU MĂDĂLINA
COLEGIUL TEHNIC MIHAI BRAVU BUCUREȘTI
Prin caracterul popular al literaturii artistice înțelegem, în primul rând, strânsa legătură cu folclorul, literatura orală făcând parte integrantădin știința literară, deoarece a existat și mai există încă o interacțiune continuă între literatura orală și cea scrisă. Fără studiul literaturii populare nu putem înțelege procesele dezvoltării literaturii, originea și evoluția genurilor și a procedeelor noastre literare.
Literatura orală, creație anonimă și colectivă, este, mai ales, o creație populară, creație a poporului, devenită bun al colectivității.
Caracterul popular al artei literare presupune faptul că scriitorul surprinde aspirațiile, trăirile și felul de a recepta arta de către colectivitate și că el vorbește pentru și în numele colectivității. De aici cerința ca arta să fie accesibilă.
Literatura, ca orice altă formă a conștiinței sociale, pretinde mereu eforturi de a cuceri noi niveluri de înțelegere artistică. Accesibilitatea nu îmseamnă concesie, ci, dimpotrivă, exigență în cercetarea și cucerirea unor noi valori artistice.
Asemenea științei, literatura devine populară prin cunoașterea ei, prin însușirea noilor valori și forme de realizare artistică.
Păstrând ce e valoros din creația literară a trecutului și reinterpretând totul la nivelul cerințelor spirituale ale epocii, trebuie să fim receptivi, cu discernământ critic, și la elementul novator al artei actuale.
Caracterul național al literaturii este dat de suma trăsăturilor caracteristice unui popor. Fiecare popor are un mod specific de existență, un fel de a fi al său care se reflectă, în mod firesc, și în literatură. Acest element specific oglindit în literatură devine principala formă de contribuție a unei literaturi naționale la literatura universală.
Specificul național al unui popor este dat de sinteza creatoare și originală a unor elemente multiple. Poporul român a moștenit cultura materială și spirituală a dacilor și romanilor. Prin romani și princontacte ulterioare a făcut legătura cu gândirea și cultura Greciei antice. La aceasta se adaugă conviețuirea cu slavii și influența slavă prin vocabular, iar, mai târziu, influența bizantină prin cultură. Acestea sunt o parte din elementele de bază care nuanțează fondul primar, arhetipul fizionomiei spirituale și morale a poporului român. Asemenea elemente de cultură și civilizație pot fi moștenite. Un popor primește și dă influențe și împrumuturi de tot felul, dar fizionomia proprie și-o făurește fiecare popor în parte, în funcție de istoria sa, de traiul în anumite tipuri de viață social-economică, de lupte și războaie, de ocupație și mod de producție, de mediul geografic și de alți factori.
Condițiile generale în care a trăit poporul român mai ales între secolele VII – XI, când a fost nevoit să se retragă din fața unor popoare migratoare, l-au înfrățit cu muntele, cu codrul și cu plaiul. În aceste condiții istorice și geografice ia naștere poezia doinei și a dorului cu melencolia lor ce transfigurează sugerința, paralel cu vivacitatea expresivă a dansurilor și cu umorul și ironia protestatară a snoavelor, a proverbelor și zicătorilor.
Toate aceste elemente se armonizează într-un complex psihologic și de cultură specific, în care predomină un echilibru moral și rațional, caracterizat prin omenie (humanitas), cumințenie (cum mente), printr-un simț al măsurii (mensura), care duce la o judecată dreaptă și înțeleaptă, la un cult al armoniei și ordinii, la disciplinarea exceselor.
Această trăsătură a spiritualității poporului român condiționează o afirmare a patriotismului:un patriotism fierbinte și teance, fundamental ostil șovinismului, cu largă simpatie și înțelegerefață de alte neamuri, dar și demn și intolerant la imixtiuni și presiuni externe. Această atitudine explică raporturile frățești dintre români și naționalitățile conlocuitoare, dintre poporul român și popoarele vecine, din cele mai vechi timpuri și până astăzi.
Aceste elemente care dau specificul național al poporului român sunt oglindite și în literatură, atât în cea orală cât și în cea scrisă, constituind specificul ei național.
Natura cu elementele sale și, mai ales, codrul, care e frate cu românul, plaiul, cadru al dramei din Miorița, participă la viața omului, îl ocrotește și îl sprijină, pentru că, spune Eminescu: tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,/Mi-e prieten numai mie... . Plecând de la mediul natural și social, ca și de la evoluția istorică a poporului român, literatura prezintă structura lui psihică și concepția sa despre viață.
La toate acestea se adaugă caracterele proprii ale limbii române, o limbă ce cuprinde membrii întregii națiuni române. Expresivitatea și armonia limbii, particularitățile ei formează materialul care dă încă o notă specifică literaturii române.
Bibliografie:
1. *** Istoria literaturii române, Ed. Academiei, București, 1964;
2. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Vlad&Vlad, București, 1993;
3. Ov. Papadima, Literatura populară română, E.P.L., București, 1968.
EDUCAȚIA COPILULUI ÎN SPIRITUL VALORILOR NAȚIONALE
Prof. SABĂU CORINA
Palatul Copiilor Târgu-Mureș
Tradiția este o legătură între trecut și prezent, este cartea de vizită a unui popor, de aceea copiii trebuie să cunoască și să respecte portul, obiceiurile zonei în care s-au născut și ale țării în care trăiesc.
La școală, prin activități precum serbări, șezători, etc., elevii au ocazia să reînvie tradițiile străvechi, activitățile îi ajută să înțeleagă mesajul și conținutul acestora. Șezătorile, de pildă, sunt reuniuni cu caracter educativ și cultural, fiecare participant aducându-și contribuția cu o ghicitoare, cu un cântec. Unii cos, alții cioplesc diferite obiecte, toți fiind îmbrăcați în costume populare. În cadrul ansamblurilor folclorice, copii învață să danseze și reînvie horele satului de altădată. Costumele populare-ia, fota, opincile, ițarii- sunt pregătite pentru spectacol. Prin purtarea acestor veșminte tradiționale, elevii învață să respecte ceea ce este autentic si valoros, dar și își dezvoltă capacitatea de a deosebi autenticul de fals. Astfel de activități au rolul de a trezi în conștiința copiilor dragostea față de popor.
Tradițiile și obiceiurile populare sunt elemente ce definesc un neam, oferindu-i identitate, de aceea este necesar să fie cunoscute, conservate și protejate.
Pătrunderea copilului în cultură se produce în familie, în primii ani de viață și continuă în comunitățile sociale din care face parte și în mod sistematic în unitățile de învățământ.
Educația pentru valorile cultural-istorice naționale are ca scop cultivarea sentimentului patriotic, de atașament față de simbolurile naționale, față de trecut și prezent, față de tradițiile și obiceiurile românilor. Folclorul face parte dintre comorile neamului românesc care, odată cu trecerea timpului, probează incontestabil identitatea noastră între celelalte culturi ale lumii. Dacă uităm tradițiile și obiceiurile naționale putem spune că nu ne mai știm rădăcinile, actul nostru de identitate ca popor.
Școala trebuie să fie elementul care să conștientizeze copilul asupra valorii creațiilor populare transmise din generație în generație de-a lungul timpului. Ea trebuie să păstreze și să cultive interesul pentru cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor, de la cele mai mici vârste, ca un semn de respect pentru trecutul nostru românesc. Indiferent de materialele sau tehnicile folosite, modul de transpunere în limbaj plastic a unor obiceiuri și tradiții populare facilitează dezvoltarea la școlarul mic a atitudinilor și capacităților de tip creativ, reflexiv, cognitiv, de interacțiune socială și de comunicare.
Valorificând în mod optim orele de compoziții plastice, dar și în cadrul activităților extrașcolare, elevii vor fi capabili să recepteze arta, să comunice prin limbajul artei și să devină ei înșiși creatori de artă, modelându-și personalitatea în spiritul unor valori unanim recunoscute și acceptate în societate.
Pentru păstrarea portului popular, a tradițiilor și a folclorului, știut fiind faptul că folclorul este singura școală care a existat și a continuat să existe ca izvor mereu viu și present, trebuie urmărite următoarele obiective:
dezvoltarea interesului pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea portului popular românesc, a tradițiilor și obiceiurilor specifice poporului nostru;
cunoașterea folclorului și prețuirea acestuia ;
dezvoltarea la elevi a respectului față de înaintași ;
identificarea și cunoașterea portului popular, a tradițiilor și folclorului din zona noastră;
dezvoltarea la elevi a capacităților de a interpreta cântece populare românești;
învățarea unor pași de dans popular;
formarea unor trăsături morale pozitive folosind în joc proverbe,zicători ,strigături;
însușirea unor abilități de țesut, cusut, confecționare de măști ;
cunoașterea succesiunii sărbătorilor religioase și manifestările folclorice destinate lor.
Propuneri de activități:
confecționarea unor panouri decorative pentru ornarea holurilor școlii și a sălilor de clasă;
realizarea unor expoziții cu lucrări ale elevilor: ouă pictate, măști confecționate de elevi și părinți;
achiziționarea de costume populare;
participarea la șezători populare; de ziua mărțișorului când elevii deapănă și legende legate de Baba Dochia și de simbolul mărțișorului; de ziua Sfântului Andrei, de Joia mare etc.
prezentarea de programe artistice la serbări școlare și ori de câte ori se ivesc prilejuri;
Prin varietatea folclorului, copiii pot să cunoască ,să înțeleagă și să prețuiască mai mult trecutul glorios al poporului nostru, ocupația, obiceiurile, sentimentele, năzuințele generațiilor de ieri .
Bibliografie:
1. Revista „Învățământul primar” nr 3-4, 1999, Ed. Discipol.
2. MIHAI POP – „Obiceiuri tradiționale românești”. Editura Univers, București, 1999.
3. Wikipedia – Enciclopedie liberă – Despre folclor.
VALORIFICAREA TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE
PROF. BUDUREAN CORINA
COLEGIUL TEHNIC „TRAIAN VUIA” ORADEA
Educația tinde să devină, în vremurile noastre, o cale prin care tinerii se integrează în comunitatea în care trăiesc, iar școala este instituția prin intermediul căreia își desăvârșesc formarea profesională. Prin realizarea unei educații continue, ei aspiră la atingerea unor idealuri pe care și le-au propus, la punerea în valoare a calităților pe care le posedă, la proiectarea viitorului conform țelurilor acestora. Dobândită la început în familie prin învățarea unor tipuri de comportament, educația este desăvârșită la școală când copilul și, mai târziu adolescentul, își formează un bagaj de cunoștințe generale sau își alege cariera pe care vrea s-o urmeze. Școala are un rol important în susținerea ascensiunii tinerilor implicându-i în activități educative sau în diverse proiecte.
Multe dintre activitățile desfășurate la școală sunt legate de diferite sărbători, în special religioase, celebrate și în familie. De aceea, aceste activități vin să desăvârșească frumusețea sărbătorilor și să accentueze importanța acestora. Printre activitățile educative la care elevii participă cu mult drag se numără și cele care au ca temă sărbătorile de iarnă, deoarece acestea sunt cele mai iubite de copii. Astfel de activități se pot realiza în perioada de dinaintea Crăciunului, unul dintre obiectivele acestora fiind și integrarea elevilor cu CES și stabilirea unor relații de colaborare între școală și familiile elevilor, părinții fiind cei care le asigură copiilor materialele necesare construirii unor obiecte decorative specifice sau care gătesc preparate tradiționale pentru a păstra obiceiurile caracteristice zonei din care provin. Una dintre activitățile desfășurate în această perioadă poate fi numită „Magia sărbătorilor de iarnă” pentru a fi pusă în evidență frumusețea și importanța acestor momente în care se celebrează nașterea lui Iisus. Obiectivele ce se impun în cadrul desfășurării acestei activități sunt: cunoașterea semnificației și a importanței sărbătorilor de iarnă, sensibilizarea elevilor față de respectarea tradițiilor și a obiceiurilor specifice acestor sărbători, conștientizarea importanței integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale în fiecare aspect al vieții sociale, economice și culturale, precum și a importanței educației sociale și artistice în viața noastră prin realizarea unor creații artistice care să ilustreze frumusețea sărbătorilor de iarnă și a acestui anotimp.
În timpul activității, elevii pot realiza și susține prezentări Power Point în care să fie subliniate semnificația și importanța sărbătorilor de iarnă ce marchează Nașterea lui Iisus sau să descrie tradiții și obiceiuri specifice fiecărei zone a țării noastre. De asemenea, elevii pot fi încurajați să prezinte câteva obiceiuri caracteristice colectivităților rurale din care provin: colindatul, Capra, Viflaimul, Sorcova, Plugușorul, Steaua sau să recite fragmente care aparțin acestor tradiții specifice sărbătorilor de iarnă și, în special, Crăciunului. Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în sate când, în seara de Ajun până după miezul nopții și uneori până la ziuă, copiii se strâng în cete și merg din casă în casă cu colinda, pe la vecini și prieteni, fiind răsplătiți cu nuci, covrigi, bomboane, mere. „Viflaimul” sau „Irozii” este o altă datină specifică acestei perioade pe care elevii o pot pune în scenă, prezentând căutarea Fiului lui Dumnezeu de către Cei Trei Crai de la Răsărit, Melchior, Gaspar și Balthazar, care vor să i se închine. Activitatea poate pune în valoare și abilitățile unor elevi de a confecționa obiecte de recuzită specifice acestor obiceiuri și tradiții, cum ar fi: o stea construită din carton și hârtie creponată, împodobită cu beteală și clopoței și pictată cu scene biblice care au ca temă nașterea lui Iisus.
Elevii cu cerințe educaționale speciale pot fi implicați în aceste activități, fiind ajutați să realizeze sarcini mai ușoare precum realizarea unor felicitări, desene și obiecte decorative care să ilustreze magia sărbătorilor de iarnă și frumusețea anotimpului în care acestea se manifestă. Se pot folosi mai multe tehnici de lucru și mijloace materiale care să ilustreze cromatica sărbătorii Crăciunului. Prin intermediul acestor activități se empatizează cu elevii cu cerințe educaționale speciale, încercându-se încadrarea lor în învățământul de masă.
Activitățile extrașcolare oferă elevilor ocazia de a cunoaște tradițiile specifice românilor, dar și de a-și manifesta creativitatea, realizând obiecte artizanale prin care să-și aducă astfel contribuția la păstrarea acestora, la conservarea specificului nostru național. De aceea, în perioada Paștelui, se pot organiza activități prin care să se marcheze Sărbătoarea Învierii lui Iisus în care elevii să învețe tehnici de încondeiere a ouălor și să descrie modul în care comunitatea din care fac parte își manifestă credința. Obiectivele unei astfel de activități pot fi: cunoașterea semnificației zilei de Paște și a simbolurilor legate de această sărbătoare, valorificarea unor tradiții locale legate de Sărbătoarea Paștelui, însușirea unor cunoștințe legate de tehnica înroșirii și a încondeierii ouălor, dezvoltarea și cultivarea gustului pentru tradițiile locurilor legate de sărbătoarea Paștelui, dezvoltarea la elevi a unor abilități practice, cum ar fi cele legate de decupat, desenat, pictat, încondeiat, dezvoltarea capacitații de a lucra în echipă.
Elevii pot avea sarcina de a descrie câteva obiceiuri caracteristice localității din care fac parte și modul în care ei se implică pentru ca acestea să se păstreze în familia și în comunitatea lor. În acest fel ei conștientizează necesitatea păstrării unor tradiții prin care să se păstreze specificul național al culturii românești. De asemenea, pot învăța câteva tehnici de înroșire și de încondeiere a ouălor, încercând apoi să pună în practică cunoștințele dobândite. Prin munca făcută în echipă, elevii pot dobândi priceperi și deprinderi de colaborare și de comunicare. Ei au posibilitatea de a decora în diverse variante ouăle și de a realiza cu acestea aranjamente prin care să celebreze sărbătoarea Învierii Domnului. Confecționarea unor felicitări sau realizarea unor picturi pe sticlă prin care să se transmită mesaje de bucurie și de împlinire sufletească cu ocazia Sărbătorii Paștelui vor avea rolul de a dezvolta simțul estetic al elevilor, aceștia devenind creatori de frumos.
Prin intermediul acestor activități desfășurate cu ocazia diferitelor sărbători care marchează momente specifice religiei creștine, elevii vor conștientiza importanța respectării tradițiilor în viața lor. Totodată, realizarea de către elevi a prezentărilor PowerPoint care descriu obiceiuri și tradiții specifice mai multor zone ale țării se poate sublinia importanța continuării de către tineri a acestor tradiții și obiceiuri prin care se pune evidență specificul național al poporului nostru. Totodată, elevii sunt determinați să conștientizeze importanța activităților extrașcolare și a muncii în echipă, implicându-se în totalitate în desfășurarea lor și dovedind interesul pentru temele propuse. Valorificarea talentului și a aptitudinilor artistice ale elevilor, precum și încurajarea acestora de a păstra nealterate tradițiile și obiceiurile specifice poporului nostru reprezintă însă obiectivele principale pe care profesorii le pot urmări în cadrul acestor activități, contribuind astfel la desăvârșirea lor ca oameni.
Bibliografie:
1. Pop, Dumitru, Obiceiuri agrare în tradiția populară românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989 ;
2. Pop, Mihai, Ruxăndoiu, Pavel, Folclor literar românesc, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991.
TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI PĂSTRATE PRIN ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE
Profesor: ZAVRACU VIOLETA
Liceul Teoretic ,,George St. Marincu”, Poiana Mare, Dolj
Educația extrașcolară își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității copiilor noștri. Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intellectual, ele vizează, de regulă, acele activități cu rol complementar orelor clasice de predare-învățare. Acestea pot fii: serbările școlare cu ocazia unor sărbători, vizitele la muzee, expoziții, monumente și locuri istorice, case memoriale.
O multitudine de astfel de activități, cu rol complementar orelor clasice, care se desfășoară într- un alt mediu mult mai atractiv sau deosebit și care concură la o dezvoltare cât mai armonioasă a copilului prin formarea unei atitudini pozitive față de învățare, prin formarea unor abilități diverse, dar și prin creșterea stimei de sine sau a sentimentului de implinire sufletească.
În acest context, profesorul poate să lucreze nu numai cu dimensiunea raționalintelectivă a elevului, dar și cu cea afectivă, motivațională, atitudinală și socială. Elevii devin capabili să înțeleagă lumea în care trăiesc și să o transforme, să se cunoască pe sine și să se transforme, să recepteze și să transmită mesaje, exprimându-și gândurile și sentimentele fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat și nuanțat, fie prin creație plastică. Ilustrând realitățile vieții lor cotidiene, activitățile specifice școlii, familiei și comunității din care fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator cât și informator. Rezultatul actului lor creator devine astfel cartea lor de vizită, a familiei, a școlii sau a comunității din care fac parte.
Din multitudinea activităților extrașcolare, un loc aparte îl constituie valorificarea obiceiurilor și tradițiilor specifice anumitor sărbători. Deși dezideratul vremurilor în care trăim este “Să nu-i educăm pe copiii nostri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari si nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i invățăm să se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”), consider că este foarte important să le oferim posibilitatea copiilor de a se ancora în trecutul părinților sau bunicilor prin cunoașterea modului în care au trăit, au muncit, s-au adaptat condițiilor sau schimbărilor impuse de vremuri, pentru a putea conștientiza transformările și stabili diferențele cu ceea ce reprezintă ,,prezentul lor” , pentru a învăța că adevăratele valori sau simboluri națioale trebuie păstrate și transmise mai departe, astfel încât, când vor clădi ,,lumea lor“ să se poată adapta, transforma, reinventa prin valorizarea zestrei naționale.
Sărbătorile de primăvară și implicit cea mai importantă dintre ele, Învierea lui Hristos când rostim cu bucurie ,,- Hristos a înviat!” și ,,-Adevărat a înviat!”, ne înnoiesc, ne purifică și ne învață să respectam cu strictețe anumite obiceiuri, de la mic la mare.
Îmi amintesc și acum mirosul de curat din casa părinților și a bunicilor mei. Cele mai bune prăjituri erau pe masa aranjată de mama, iar vopsirea ouălor era un adevărat ritual. Ouăle cele mai frumoase le păstram, pentru a le folosi la ciocnit în curtea bisericii.
Ce copii fericiți! Pe fețele tuturor oamenilor se putea citi bucuria.
An de an le citesc elevilor mei poezia ,,La Paști”, de George Coșbuc. Suntem datori față de străbunii noștri să păstrăm tradițiile și obiceiurile sărbătorilor românești. Există atâtea modalități prin care elevii pot întâmpina această sărbătoare: poezii, cântece, serbări cu temă pascală, diverse lucrări realizate la orele de Arte vizuale și abilități practice, târguri de Paște etc.
În aceste zile premergătoare marii sărbători, elevii mei s-au bucurat să vopsească ouă din polistiren expandat, pe care le-au așezat în coșulețe, să confecționeze și câte un iepuraș din polistiren și hărtie colorată, pe care lau așezat deasupra oușoarelor din coșuleț, să povestească apoi despre Iisus, cel care a înviat pentru fiecare dintre noi.
Învierea Domnului-Sfintele Paști, cumulează numeroase obiceiuri populare tradiționale, au un repertoriu bogat și variat, cu elemente specifice diferitelor zone ale țării.Toate pornesc din specificul fiecărei regiuni, sunt creații ale oamenilor de la munte sau de la șes, tineri sau bătrâni aparținând diverselor straturi sociale, sunt mărturii care confirmă spusele lui Lucian Blaga ,,Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”, ale faptului că vrednicia și statornicia poporului român pe aceste meleaguri trebuie cunoscute de către cei mici și neapărat duse mai departe.
În cursul vremurilor au intervenit anumite modificări în conținutul creațiilor populare sau ale obiceiurilor practicate, dar în cazul celor mai multe, adânc înrădăcinate, atât cele cu conținut laic cât și cele cu conținut religios s-au păstrat și dezvoltat, fiind deosebit de valoroase, căci oglindesc preocupările și credința oamenilor. Pentru a afla aceste informații am organizat ,,întâlniri cu bătrânii satului” care au povestit atât întâmplări din trecutul lor, legate de diverse obiceiuri.
Tot la aceste întâlniri, copiii au aflat regionalisme specifice locului, proverbe, zicători, cântece populare sau bisericești.
O altă variantă la îndemâna tuturor ar fi vizitarea caselor memoriale, muzeelor de artă populară sau Muzeul satului/ țăranului român. Activitățile realizate în parteneriat cu bisericile din localitate, participarea la slujbe sau la activitățile premergătoare marilor sărbători, culegerea salciei și pregătirea bisericii de Florii sau de Paști, pregătirea ,,prescurii” sau a ,,Paștilor”, dau posibilitatea copiilor de a pătrunde în lumea arhaică, a înaintașilor, de a face cunoștință cu lucruri și obiceiuri care se păstrează cu sfințenie. Săptămâna Mare, cu toate obiceiurile specifice ei poate fi analizată prin tehnici diverse: documentare pe internet, studierea arhivelor/cărți vechi, bisericești, lecturarea unor texte din monografii ale satelor, ale unor scriitori consacrați sau vizitarea unor mănăstiri în care se păstrează și se practică ritualuri străvechi.
Activitățile extrașcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc interes, produc bucurie, lărgesc orizontul cultural al elevilor, constituie un mijloc de formare a competențelor, contribuie la educarea morală, estetică a elevilor, reprezintă și un mijloc de formare a deprinderilor elevilor de a-și folosi, în mod rațional, timpul liber, sunt propice manifestării spiritului de independență și inițiativei. Rezultatele muncii lor, ale activităților desfășurate, materializate în diverse fișe de proiect, de documentare, interacțiunile cu persoane care nu aparțin universului lor apropiat, în desenele sau colajele realizate, lucrările literare, în produsele sau acțiunile cărora le stau dovadă fotografiile făcute sau albumele realizate, demonstrează pe deplin influențele educative complexe pe care le aduc aceste activități deosebit de importante în formarea personalității lor. „Oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare, i se poate transmite cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă, dacă materia este prezentată într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă ușurință și mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoștințelor.”- Jerome Bruner. Procesul de învățare ,,îmbracă” forme diverse, de la clasicele lecții desfășurate în școală, la activități diverse, cuprinse în calendarul proiectelor extracurriculare sau extrașcolare, materializate sub forma unor serbări, întâlniri cu diferite persoane, documentări, jocuri, concursuri, activități practice, vizite, excursii, etc.
Serbările asigură un cadru optim demonstrării unor aptitudini, talente pe care elevii le manifestă, oferindule posibilitatea de a prezenta părinților cunoștințele asimilate. (Bîrlea, 1981) În parteneriatul școală-familie-comunitate, putem specifica câteva tipuri de activități care reflectă implicarea familiei și a comunității locale în procesul educațional din școală. Păstrarea obiceiurilor și a tradițiilor străvechi ce dăinuie din antichitate până în zilele noastre, atribuie zonei originalitate și în același timp identitate etnografică și culturală. (Cuisenier, 2005)
Bibliografie:
Bîrlea, Ovidiu, Folclor românesc I, București, Editura Minerva, 1981.
Cuisenier, Jean, Tradiția populară, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2005.
1 MARTIE –MĂRȚIȘOR
Prof.nv.primar MITROI LORENA
Școala Gimnazială Nr.6, Drobeta Turnu Severin
Sărbători importante:
1 martie – Sântoader, Dochia, Mărțișorul, Intrarea în Zilele Babei;
9 martie – Mucenicii, Moartea Dochiei, Ieșirea din Zilele Babei, Sâmbra Plugului, Anul Nou Agrar;
10 martie – Intrarea în Zilele Moșilor – Caii lui Sân Toader;
17 martie – Alexii, Ziua Șarpelui, Ziua Peștelui;
25 martie – Blagovestenia (Buna-Vestire), Ziua Cucului.
În România, luna martie are denumirea populară Mărțișor. În luna martie (Mart) începe primăvara, vremea se încălzește treptat. Este o lună capricioasă, legendele spunând că Mart a luat câte o zi de la fiecare lună pentru a-și depăși toți frații.
Mărțișorul este considerat simbolul primăverii, al revenirii la viață a naturii și a tot ce o înconjoară. Este oferit în fiecare an pe data de 1 martie, zi în care se respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru un an îmbelșugat.
Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie.
Mesajele transmise în această zi fac trimitere la simbolistica mărțișorului, la idea de renștere a naturii și vieții. Urările de la început de primăbară sunt pline de bucurie, speranță și optimism.
Ghioceii, primii vestitori ai primăverii, răsar devreme de sub stratul de zăpadă pentru a întâmpina noul anotimp. Albul lor curat semnifică puritate, dar și primul semn timid al vieții care renaște sub razele calde ale soarelui. Aceleași raze vor călăuzi mai apoi natura spre explozia culorilor și a formelor lumii vegetale. Românii cunosc și îndrăgesc această floare deosebit de gingașă și frumoasă.
Adesea, la începutul lui martie, buchetul de ghiocei însoțește mărțișorul. El reprezintă o tradiție românească ce datează din cele mai vechi timpuri. Firele - de lână, de ață, de mătase – alb și roșu sunt împletite împreună. Odinioară, de ele se atârna un ban de aur sau de argint, a cărui strălucire evoca lumina soarelui. Simbolistica mărțișorului cunoaște diverse interpretări, cea mai răspândită fiind bazată pe faptul că, în folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara este roșie, vara este verde, toamna este neagră, iar iarna este reprezentată prin culoarea albă. A dărui mărțișoare este un gest de dragoste, prietenie, respect și apreciere.
Legenda populară spune că firul mărțișorului ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte. De aceea, simbolic, firul mărțișorului este firul anului, al tuturor zilelor de peste an. Tradiția mărțișorului datează de sute de ani. Potrivit cercetărilor arheologice efectuate pe teritoriul țării, au fost descoperite amulete ce se aseamănă cu mărțișoarele acum mai bine de 8.000 de ani. Acestea constau în pietricele perforate în culorile alb și roșu, care erau purtate la gât sub formă de coliere. Cele două culori au fost alese deoarece roșul era asimilat cu sângele, cu referire la ritualurile de sacrificiu ce erau practicate la începutul primăverii, iar albul simboliza puritatea zăpezii, a gheții și a norilor.
Obiceiurile și tradițiile străvechi exprimă strânsa legătură a omului cu natura. Obiceiurile calendaristice și cele legate de viața de familie sunt o componentă perenă a culturii tradiționale.
Anotimpul primăvara, anotimpul renașterii, este bogat în obiceiuri populare străvechi, uneori contopite cu tradiția creștină, alteori dăinuind izolate, cu toate ciudățeniile lor precreștine, pe care azi ne este greu să le mai luăm în serios, dar pe care cei din vechime le credeau și le respectau cu strictețe țesându-și existența pe ele, ca pe o urzeală tainică, vegheată din veac de sufletele strămoșilor.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE CRĂCIUN
Prof.înv.primar GOGÎLTAN CONSTANTIN
Școala Gimnazială ,,Regele Mihai I” Dr.Tr.Severin
Crăciunul sau Nașterea Domnului (Nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie în fiecare an.
Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei; este ocazia când toți se reunesc, părinți, copii, nepoți își fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
O altă tradiție importantă este chiar masa de Crăciun. În data de 25 decembrie ia sfârșit postul Crăciunului, care durează aproximativ șase săptămâni. În această zi, oamenii se pot desfăta cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, lebăr, sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri, salate, cârnați sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea bucatelor de Crăciun este proaspătă, întrucât de Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului.
În Ajunul Crăciunului, grupuri de colindători merg la casele oamenilor să vestească venirea lui Hristos prin colinde. În funcție de zonă, colindătorii sunt îmbrăcați în port popular, cu broderie specifică locului. Persoanele care sunt colindate oferă nuci, covrigi, mere și, mai ales în zonele urbane, bani.
Pe lângă colindele religioase există vechi colinde laice cum sunt: Capra, Ursul, Cocostârcul, Caiutii. Acestea sunt în fapt, jocuri cu măști și costumații speciale confecționate de meșteri locali și care ironizează personajele negative ale lumii satului.
Colindătorii sunt așteptați în casele lucind de curățenie și frumos împodobite și sunt răsplătiți de gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colăcei sau chiar bani.
De la Crăciun și până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlnește la toate popoarele creștine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit nașterea lui Iisus și i-a călăuzit pe cei trei magi.
O altă tradiție nelipsită în acest colț al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariției magilor și al păstorilor ce prevestesc Nașterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostașii și mulți alții, în funcție de cât de mare este ceata.
Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou.
Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată și încrețită, sau se lipește o piele subțire cu păr pe ea.
Aparținând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.
Plugușorul se recită din casă-n casă în Ajunul Anului nou, seara, sau până în dimineața Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenți, ca si acum.
Bradul de Crăciun se ornează în Ajunul Crăciunului și simbolizează viața infinită, deoarece este un copac veșnic verde. Acesta are mereu în vârf o stea care amintește de cea care i-a călăuzit pe magi spre Hristos.
Tradiții de Crăciun în regiunile istorice ale României
Transilvania
În Bistrița-Năsăud încă se păstrează tradiția „belciugarii”. În Ajunul Crăciunului, tinerii se costumează în diferite personaje – capra, soldat, urs, mire, mireasă, doctor sau jandarm – și joacă o scenetă în fiecare casă pe care o vizitează. Se crede că gospodăriile în care au fost belciugarii vor fi bogate în anul care urmează.
Moldova
O tradiție care încă se mai păstrează este cea a colăceilor. În Ajunul Crăciunului, femeile coc aluat sub forma unui opt incomplet, care este apoi agățat pe perete, lângă icoane, până la echinocțiul de primăvară. Când bărbatul iese la arat, rupe colăcelul în trei: o bucată o pune sub brazdă, una o dă animalelor și ultima o mănâncă el.
Oltenia
Un vechi obicei al românilor din satele unor zone ale țării, ca de pildă cele din Oltenia, era acela ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească dimineața devreme, să facă focul în sobă și cu o rămurică a unui pom din grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei și să spună: „Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși; /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă……și tot așa se continua cu ceea ce gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună: La anul și la mulți ani!
SFINTELE SĂRBĂTORI DE IARNĂ
LA ROMÂNI
Prof. înv. primar CREANGĂ DIANA
Școala Gimnazială Nr. 6, Drobeta Turnu Severin
Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiții și obiceiuri. Călătorul va fi surprins să descopere în România un loc plin de legende, mituri și tradiții, păstrate de-a lungul secolelor.Folclorul românesc este plin de obiceiuri de sărbători, care de care mai originale, care diferă de la o regiune geografică la alta.Iarna, satul românesc devine un colț de rai. Este singurul anotimp din an în care domnește principiul repaosului și al odihnei.
În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de Sărbătoare.Decembrie este cea mai așteptată și mai îndrăgită lună a anului de toată lumea, dar în special de copii. Marile bucurii pe care ni le aduce această ultimă lună a anului sunt Sărbătorile Crăciunului, cu toate credințele și datinele care le însoțesc.
Primul semn că se apropie Sărbătorile este dat de Sfântul Nicolae: în fiecare casă, copiii (dar și unii adulți) își pregătesc ghetele, lustruindu-le și punându-le lângă ușă. Vine în noaptea de 5 spre 6 decembrie, atunci când Moș Nicolae trece pe la toate gospodăriile pentru a lăsa câte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni și cuminți sau câte o nuia pentru cei neascultători.
Una dintre cele mai importante tradiții care are loc înaintea Crăciunului, mai precis în 20 decembrie, este Ignatul sau tăierea porcului. Porcul este considerat în vechile culturi animal sacru.După tăierea porcului, gospodinele încep să pregătească bucatele tradiționale pentru marea sărbătoare. În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică „scormonitul în foc”. Toți membrii familiei se adună în jurul focului și, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineața lui Ajun /Că-i mai bună a lui Crăciun / Într-un ceas bun / Oile lânoase / Vacile lăptoase / Caii încurători / Oamenii sănătoși / Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.
Împodobirea pomului de Crăciun este un moment unic, plin de emoție și voie bună, petrecut în mijlocul celor dragi, trăit cu maximă intensitate de către toți românii, indiferent de vârstă și condiție socială. Datina Bradului de Crăciun este o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creștinismul și care simbolizează “pomul vieții”. Istoria acestui obicei de Crăciun este datată de pe vremea egiptenilor, care își decorau casa cu frunze de palmier. Mai târziu, tradiția a fost preluată de către romani, aceștia înlocuind palmierul cu crengi de brad. În România, datina împodobirii bradului de Crăciun a luat naștere cam pe la jumătatea secolului al XX-lea, ea păstrându-se cu sfințenie până în zilele noastre.
Pe 24 spre 25 decembrie , în aceasta zi de Ajun a Crăciunului, începe marea Sărbătoare a Nașterii Domnului. Primele semne le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate și prosperitate. Colindătorii vestesc Nașterea Domnului, urează gazdelor sănătate și bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere și chiar colăcei pe care gospodinele care respectă tradiția le-au pregătit cu mult timp înainte.Poate unii dintre dumneavoastră vă veți întreba cine au fost creatorii minuntelor colinde românești, pe care le fredonăm cu toții în fiecare seară de Ajun. Ei bine, în majoritatea cazurilor, numele acestor făuritori de cântece religioase nu sunt cunoscute.
Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care ne face să ne privim viața altfel, să-i vedem pe ceilalți într-o lumină favorabilă, să ne deschidem sufletul mai ușor.
Bibliografie:
Carmen Văduva, Seara de Crăciun, editura Donaris, 2009, Sibiu, pag.107,108
George Arion,Traditii și obiceiuri românești, editua Flacăra, 2011, București, pag.16,17
IMPORTANȚA PROMOVĂRII TRADIȚIILOR STRĂMOȘEȘTI PRIN ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE
-studiu-
Prof. GHERGHINOIU ELENA MIHAELA
Școala Gimnazială Nr. 13 Rm. Vâlcea
Educația în spiritul respectului și dragostei pentru obiceiurile și tradițiile românești prin activități școlare și extracurriculare este esențială pentru formarea unei identități culturale puternice și a unui sentiment de apartenență la comunitatea națională.
Consider că valorificarea tradițiilor strămoșești prin intermediul activităților didactice ar trebui să fie prioritară în zilele noastre.
Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intelectual. Activitatea extrașcolară ca fenomen educațional prezintă o sumă de particularități și se supune unor exigențe pedagogice specifice, pe care desigur profesorii diriginți trebuie să o cunoască și să țină seama de ele. În procesul activității extrașcolare, preponderent este exercițiul - ca metodă de educație- înțeles în sens larg: a studia și cerceta natura și viața înconjurătoare mergând și văzând, cântând și stând de vorbă cu cei care ar avea ceva interesant de comunicat; a lucra efectiv în diferite domenii care-i atrag mai mult pe elevi și în procesul cărora își pot cultiva înclinațiile și aptitudinile: a da o mână de ajutor la înfrumusețarea vieții cotidiene, a se înfrăți cu cântecul și jocul, a-și căli organismul prin practicarea sportului, a drumeției, deci acționând și iarăși acționând.
Ne vom opri în cele ce urmează asupra șezătorilor. De ce? Deoarece șezătorile constituie un mijloc complex de educație, deoarece îi familiarizează pe copii cu unele elemente de folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru tradițiile populare, le dezvoltă dragostea pentru frumos, pentru armonie, le cultivă rabdarea, stăpânirea de sine, spiritual de echipă. Datinile și obiceiurile populare ne reprezintă si constituie o adevarată,, valută’’ a țării noastre, apreciată în lume, fapt care determină dorința de a cunoaște frumusețea si naturalețea obiceiurilor, a folclorului autentic, a portului popular și a graiului local. De asemenea au rolul de cunoaștere de către copii a specificului zonei si a frumuseților din jur.
Șezătorile, fară un efort deosebit, constituie serbări în miniatură, organizate într-un cadru mai restrâns, dar cu o eficiență educativă mai mare.O frumoasă tradiție, pastrată de la batrânii satului, pe care o scot la iveală din lada de zestre, mai ales în serile lungi de iarnă este sezatoarea, ce încă nu și-a pierdut identitatea in mediul rural. În cadrul organizării șezătorilor, elevii cos la gherghef, scarmănă si torc lână, împletesc, cioplesc, împletesc obiecte din pănuși de porumb. La aceste șezători, elevii vin îmbracați in costume populare autentice. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități. Nici nu va imaginați bucuria elevilor mei, ori de câte ori le propun câte o șezătoare/ program artistic care are la bază păstrarea tradițiilor românești.
Pentru a ne păstra ca români, folclorul trebuie cultivat in inimile și mințile generețiilor care se succed pe acest tărâm, ca o valoare autentica de creație. Așa s-a pomenit și sunt mîndră de faptul că pot transmite generațiilor care vin obiceiurile și tradițiile noastre strămoșești.
„Nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită decât ca să facem părtași pe cei mai tineri de bunurile sufletești moștenite din vechime, căci zestre mai de preț nu e alta, ca averea de cuget și simțire închisă și păstrată cu grijă sfântă de-a lungul anilor, în adâncurile sufletului creștin al moșilor și strămoșilor noștri,..", spune G.Breazu îndemnându-ne pe toți să cunoaștem, să păstrăm și să continuăm tradițiile poporului român, întru menirea neamului și păstrarea identității acestuia.
În concluzie, integrarea tradițiilor în activitățile extrașcolare poate spori înțelegerea și aprecierea elevilor pentru diversitatea culturală și poate contribui la dezvoltarea lor personală și culturală.
.
BIBLIOGRAFIE
1. IONESCU, M.; CHIȘ, V., Mijloace de învățământ și integrarea acestora în activitățile de instruire și autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;
2.LESPEZEANU M., Tradițional și modern în învățământul preșcolar, Editura S.C. Omfal, București, 2007;
3.Revista Învățământul primar nr 3-4 ,1999 Editura Discipol
4.MIHAI POP -Obiceiuri tradiționale românești, Editura Univers, București, 1999;
5.Wikipedia-Enciclopedie liberă –Despre folclor.
OBICEIURI TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI ÎNSCRISE ÎN UNESCO
Prof. VÎNTU MĂDĂLINA IULIA,
Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina
În anul 2008 a fost creată oficial lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, în conformitate cu prevederile „Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial”, adoptată la Paris, în 2003. Din 2008 și până în prezent, șapte obiceiuri românești au fost înregistrate în această listă.
Pe 29 martie 2021, România, împreună cu Republica Moldova, au depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naționale de experți din România și Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de către Ministerul Culturii din România.
Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, România:
· Ritualul Călușului (din 2008)
· Doina (2009)
· Artizanatul ceramicii de Horezu (2012)
· Colindatul de ceată bărbătească (2013), înscriere multinațională cu Republica Moldova
· Jocul fecioresc (2015)
· Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței (2016), înscriere multinațională cu Republica Moldova
· practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (2017) – Mărțișorul, înscriere multinațională cu Republica Moldova, Bulgaria și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Primul dintre ele, înscris încă din 2008, este „Ritualul Călușului“, un obicei vechi de secole, considerat unul dintre cele mai impresionante spectacole și una dintre cele mai valoroase creații populare ale spiritului românesc. Are loc în săptămâna Rusaliilor și este cel mai important obicei al acestei perioade. Prin jocul lor, călușarii, îmbrăcați în costume populare, apără comunitatea de iele, dar și vindecă și repară relele provocate de acestea.
În anul 2009, Călușului i s-a alăturat „Doina“, esența folclorului românesc. Creație lirică vocală sau instrumentală improvizată și spontană, era considerată singurul gen muzical în multe dintre regiunile țării noastre, până în anii 1900. În prezent, au fost localizați aproximativ 15 păstrători ai acestui obicei, reprezentativi pentru diferite tipuri de doină.
Anul 2012 a adus pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO „Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu“. Conform instituției, ceramica de Horezu este o artă meșteșugărească unică, reflectând cunoașterea și abilitatea acumulate de generații. Tradiția ceramicii de Horezu este divizată între bărbați și femei: bărbații strâng lutul și îl prelucrează, apoi olarii produc ceramica, iar la final, femeile o decorează.
„Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova“ este datina populară inclusă pe listă, în anul 2013. Acesta este un obicei tradițional foarte vechi, care poate fi întâlnit atât pe întreaga arie a României, cât și în Republica Moldova. Obiceiul colindatului în ceată bărbătească din seara Ajunului de Crăciun este considerat a avea origini latine, iar această opinie a ajuns să fie general acceptată. Cetele de tineri pleacă în sat colindând fiecare gospodărie, iar gazdele îi răsplătesc cu produse sau cu bani.
2015 și „Jocul fecioresc“ Dansurile băieților sunt un gen de dans popular masculin din România practicat în viața comunității în ocazii festive, precum nunți și sărbători, precum și în timpul spectacolelor de scenă. timp ce al doilea lider este selectat pentru abilitățile sale de interpret și conduce dansul.
„Tehnici tradiționale de realizare a Scoarței în România și Republica Moldova‟. În trecut, covoarele de perete produse de țesători în comunitățile din România și Republica Moldova erau folosite nu numai ca trăsături decorative și surse de izolație, ci și ca parte a zestrei unei mirese. Au fost necesare o varietate de tehnici pentru a produce piesele cu motive impresionante. Anumite tipare indicau și de unde era țesătorul.
Lista a fost actualizată în 2017 cu obiceiurile de marțișor. Conform Unesco, practicile culturale asociate cu 1 martie cuprind tradiții transmise din cele mai vechi timpuri pentru a sărbători începutul primăverii. Principala practică constă în realizarea, oferirea și purtarea unui fir roșu și alb, care este apoi dezlegat atunci când se vede primul copac de înflorire, rândunică sau barză. Câteva alte practici locale fac, de asemenea, parte dintr-o sărbătoare mai largă de primăvară, cum ar fi acțiunile de purificare în Moldova. Se consideră că artefactul oferă o protecție simbolică împotriva pericolelor, cum ar fi vremea capricioasă, practica asigurând o trecere sigură de la iarnă la primăvară pentru indivizi, grupuri și comunități.
Prezența acestor tradiții pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO ajută atât la păstrarea și promovarea lor, cât și la valorificarea tradițiilor populare și agroturismului.
BIBLIOGRAFIE
www.wikipedia.org
MĂRȚIȘORUL ÎN CULTURA POPULARĂ
Preda Erik David, Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina, Prof., VÎNTU MĂDĂLINA IULIA
În satul tradițional din Transilvania, Banat, Maramureș, centrul Munteniei, vestul Olteniei și sudul Dobrogei, luna echinocțiului de primăvară și a Anului nou agrar se numea Mărțișor. Acesta era o reprezentat doar de șnurul bicolor, fără alte accesorii. Se spune că cele mai vechi mărțișoare erau făcute din lână albă și neagră sau albă și albastră și se dădea în dar în ziua din martie în care apărea Luna Nouă. Firul tors înseamnă trecerea timpului și a vieții omului. (după I. Ghinoiu 2020)
Mărțișoarele sunt simboluri ale renașterii naturii, în lupta ciclică dintre iarnă și primăvară, și au rol de talismane. Albul semnifică puritate, iar roșul protejează de rele în credința populară. „Șnurul este mai important decât obiectul atașat lui. Acesta este mărțișorul autentic“, spunea Dr. Virgil Nițulescu (manager, Muzeul Național al Țăranului Român).
“Mărțișorului tradițional i se spunea Marț, Mărțug sau Mărțiguș și era o amuletă alcătuită dintr-un bănuț de argint, prin care trece șnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului, roșul, atribut al vitalității – sănătate, frumusețe sau iubire, dar și victoria soarelui asupra frigului, care marchează renașterea naturii. În credința populară, Mărțișorul are o funcție magică, protectoare într-un prag temporal important – primăvara și o funcție festivă, care marchează o dată importantă din calendarul popular, căci el este supranumit Cap de primăvară”. (INP)
Mărțișoarele erau lucrate în casă, de femei și fete, și se purtau la gât, la mână, la pălărie și mai rar, la piept. Inițial, acesta era perceput ca o amuletă ce trebuia să-l apere pe purtător de “forțe malefice și întruchipări ale duhului iernii care încerca să împiedice instaurarea primăverii. Această protecție era dată de firul roșu” (I.Godea 2007).
La aromâni, mățișorul se purta la picior. Prin asocierea celor două elemente cromatice (roșu însemnând viață, căldură, iar alb, absența vieții), mărțișorul reprezintă o luptă pentru viață, pentru regenerare și un nou început. Fetele îl purtau pentru a fi frumoase, iar din dorința de a avea fața curată, adăugau șnurului un bănuț de argint. Despre monedele cu rol de mărțișor se știa că atrag bogăția, dar și că pot exociza demonii păgubitori pentru sănătatea omului. Mărțișorul se purta doar în momentul în care iarna era considerată învinsă. (I.Godea 2007)
Astfel, în funcție de zonă, ziua mărțișorului se stabilea fie la 9 martie, fie la Bunavestire, la Florii, atunci când apăreau primele păsări călătoare sau când înfloreau vișinii și caișii. Șnurul se lega de ramurile pomilor fructiferi, pentru ca aceștia să rodească. În unele zone din Moldova, șnurul se lega de tufe de trandafiri albi sau roșii și se cumpărau produse albe și roșii (pâine, caș, vin). În Bucovina, șnurul alb cu roșu era păstrat tot anul pentru a feri purtătorul de deochi. (I.Godea 2007)
Oamenii din Transilvania agățau mărțișorul la uși, la ferestre sau de coarnele animalelor pentru a speria duhurile rele. În Bihor, oamenii se spălau cu apă de ploaie pe 1 martie pentru a-și înfrumuseța și însănătoși trupul, iar în Banat fetele tinere credeau că vor fi iubite dacă se spală cu zăpadă.
Știm despre mărțișor că e prezent și în cultura altor popoare din sud-estul Europei, cum sunt bulgarii, sârbii și grecii, care îl contextualizează în mod similar poporului român. Mărțișorul este o tradiție de primãvarã transmisã încã din Antichitate. “În Roma antică, Anul Nou se celebra pe 1 Martie, până în anul 153 î.Hr., putem atribui primei zile de primăvară semnificația de început al calendarului moștenit din tradiția europeană”(Ioana Ruxandra Fruntelată, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română).
În alte contexte, spunem Mărțișor când ne referim la ziua de 1 martie, ziua Dochiei, la luna martie în întregime sau la ramurile de salcie primite de la biserică în ziua de Florii.
Toate aceste tradiții și obiceiuri au conturat în timp și câteva legende ale marțișorului, care încearcă explicarea originii obiceiului prin basme și personificări, acestea fiind: “Tânărul care a salvat Soarele”, “Baba Dochia”, “Lupta Primăverii cu Iarna”, “Fratele și sora hanului” (basm bulgăresc), “Femeia și bărbatul”.
Păstrarea și transmiterea obiceiului de a dărui și primi acest simbol al sosirii primăverii este încurajată an de an și de instituțiile de cultură prin activități de învățare informală, în ateliere de creație, în cercuri și programe școlare.
BIBLIOGRAFIE
www.wikipedia.ro
1Ştefan Bănulescu, 1991:Iarna bărbaţilor, Bucureşti, Editura Minerva, p.74;
2Doina Ruşti, 2009: Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Bucureşti, Editura Polirom,p.256;
3Idem p.75;