Cartea de onoare

Promoția 2020

Mă bucură faptul că am avut prilejul să ne întâlnim, să comunicăm, să ne cunoaștem ! Sunteți un colectiv minunat ! Baftă la BAC, la Admitere, în Viață... Cu toată prețuirea mea, vă doresc tuturor multă sănătate, succes și elan !

Cu mare drag, profu’ de Geogra, Bobi Arcălean

Să aveți curiozitatea de a cunoaște, să luați din viață ceea ce este util, să nu uitați de rolul primordial pe care îl are chimia în civilizația umana ! Mult succes, multă sănătare !

Prof. Dorel Coroș

Vă așteaptă lucruri mari. Faceți-le! Dar nu uitați să vă bucurați de cele mici. Veți fi fericiți nu înmulțindu-vă averile, ci împuținându-vă dorințele. Nimic nu se compară cu soarele care răsare, cu primul măr care s-a copt... Te întorci dintr-o călătorie. Aprinzi lumina, la robinet curge apă caldă, găsești mâncare, cineva se bucură că te-ai întors. Ești acasă.

Fericirea e totdeauna prin preajmă. – prof. Vasile Filip

Clasa a XII a B reprezintă pentru mine o BUCURIE! Anii de școală pe care i-am petrecut împreună sunt o amintire de neuitat. Mă rog Bunului Dumnezeu să vă călăuzească pașii spre lumină. Așa cum v-am spus de multe ori: când vă veți simți singuri și dezamăgiți de situații sau de cei din jur, priviti o clipă spre CER....de acolo vin toate darurile și implinirea.

Cu părintească dragoste, al vostru preot profesor Lazăr Cozman

XII B = copii frumoși la chip și suflet, carora mi-a fost drag să le dezvălui din farmecul literaturii și nu numai, m-ați cucerit de la primele ore cu seninătatea, deschiderea și curiozitatea voastră, atât de rare în vremurile pe care le trăim.

Prof Mihaela Iacob

Dragi absolvenți, vreau să vă mulțumesc pentru atitudinea, caracterul, implicarea și modul de abordare în general, pe care l-ați avut în relația cu mine și implicit cu disciplina pe care o predau. Ati fost, sunteți și veți fi un XII B model, vă definiți prin educație și bun simț, calități atât de absente în zilele noastre. Vreau să le mulțumesc părinților voștri pentru implicarea lor în formarea unor caractere puternice, foarte bine pregatite pentru viitoarele provocări. Sunteți de departe clasa mea preferată și pentru asta vă respect. Mult succes în noul vostru drum !

Prof. Leonida Ilieșiu

DRAGILOR,...Să nu uitați, fiecare dintre voi este special și unic, în univers! Vă doresc să vă găsiți locul și rostul în lumea aceasta, să vă bucurați unii de alții, să fiți înțelepți, ambițioși, curajoși, fericiți...să găsiți putere în voi să zâmbiți, să visați, să iertați, să iubiți... !!! Mulțumesc pentru momente frumoase, seriozitate și colaborare, XII B !

Cu drag, profa de bio (Gabriela Moș)

You have achieved another milestone today. I’m proud of your achievement, and I can’t wait to see what the future holds for you. I have no doubts that you’ll continue to thrive in college. Keep up the good work!

Xoxo Ms. Schuster

Dragi elevi, sunteți la finalul unei călătorii și începutul unei noi aventuri. Să fiți călăuziți în viață de cele trei valoriabsolute, fundamentale ale omului Adevărul, Binele și Frumosul! Keep in touch!

Prof. Lucia Gherman

Deoarece vă cunosc și cred în voi, la întâlnirea de 10 ani vă aștept cu răspunsul la o problemă căreia, în douăzeci de ani, eu nu am reușit să îi gasesc un răspuns. Când este Soarele mai aproape ? Dimineața – că este mai mare. La amiază – că este mai fierbinte. Seara – că este mai blând.

Prof. Ioan Luca

Pentru un profesor este o bucurie mare să întalnească elevi interesați de materia sa, de ceea ce are să le spună, să-i vadă cum progresează de la o saptămână la alta. O asemenea clasă de elevi a fost XII-B pentru mine. O să-mi rămană în memorie acești tineri încântători, curioși și veseli, către care mergeam întotdeauna cu plăcere.

Prof. Gălățan Constantin

Aș dori să încep prin a mulțumi părinților voștri pentru sămânța de omenie și bunătate pe care au sădit-o în voi și pentru încrederea pe care ne-au acordat-o permițându-ne să o cultivăm mai departe în școala noastră. Apoi, vă mărturisesc că fiecare zi alături de voi a fost pentru mine bucurie, inspirație și mândrie. Cred cu tărie in voi și in puterea voastră de a construi un viitor frumos ! Pentru mine, voi sunteți PERFECȚI !

A voastră, Alice Trif

Dragii mei elevi,

știu ca ați învățat mult de-a lungul timpului si noi, profesorii, suntem mândri de voi. Aveti mereu încredere în forțele proprii, urmați-vă visele și mai ales nu renunțați la pasiuni.Fiți atenți la cei din jurul vostru, fiti rigurosi în tot ceea ce faceți și căutați compania oamenilor de la care aveți ce învăța. Veți avea un loc special în amintirea mea, dincolo de timp și spațiu, dincolo chiar de cuvinte.

Diriginte, prof. Simona Simionca

La revedere, dragii mei dragi absolvenți mascați! Fie ca visurile voastre să prindă viață! Cu sau fără mască sufletul vostru să zâmbească mereu!

Prof. Țirău Liana

V-ați așezat în bănci unul lângă altul, pașii vi s-au suprapus, Destinul a devenit comun. Împreună ați învățat să dăruiți, să aveți răbdare, să iertați, să iubiți, să visați. Bucurați-vă că ați trăit experiențe unice, rămâneți prieteni! Fiți puternici și motivați în a depăși obstacole!

Îndrăzniți să fiți voi!

Adina Maria Sărmășan

Dragi absolvenţi ai promoţiei 2020,

V-am cunoscut atunci când fiecare dintre voi avea nevoie să se construiască, să înveţe puterea visului frumos, să caute răspunsuri la întrebări nerostite, să adune şi apoi să risipească clipe, săptămâni, ani... Toate pentru ca apoi să trăiască și să înţeleagă farmecul anilor minunaţi de liceu, sa învațați zborul maturităţii.

Vă leagă amintiri frumoase ale unor momente care vor rămâne unice în viaţa voastră. V-aţi format frumos şi iată-vă astăzi absolvenţi. Sunt mândra de voi! Sunt onorata ca v-am avut elevi, veți rămane pentru mine o generație specială!

Vă doresc să fiţi puternici în lumea dezlănţuită, să înfruntaţi cu mult curaj furtunile şi să arătaţi lumii că sunteţi construiţi pentru a fi cei mai buni. Am încredere în voi şi ştiu că veţi reuşi în viata. Vă doresc sa ajungeți la vârsta adevăratei frumuseți și înțelepciuni și vă doresc ceva mai mult, pentru țara aceasta: să fiți voi vremea frumoasă!

Cu mult drag, profesor de biologie

Câmpan Felicia.

Dragi elevi ai clasei a 12 a D,

proaspeţi absolvenţi ai Colegiului Naţional Liviu Rebreanu,

promoţia 2020,

Deși pare a fi sfȃrșitul unei perioade lungi, adesea anevoioasă, cu multe eșecuri dar și realizări, vă aflaţi de fapt, în faţa începutului unui nou capitol, a unei noi etape din viaţa voastră de adulţi în devenire.Sunteţi pe punctul de a scrie o nouă poveste care nu va semăna deloc cu ceea ce aţi mai trăit.Orice noutate aduce frică, îndoiala că veţi reuși dar orice lucru nou pare iniţial imposibil de realizat pȃnă vă gasiţi voinţa, motivaţia și modurile în care să acţionaţi.Orice ne propunem să obţinem începe cu hotărȃrea de a încerca.

Luaţi cu voi amintirile: o voce, un cȃntec, niște versuri, un gȃnd, chioșcul de la subsol și pauzele mult prea scurte, zȃmbetele profesorilor cȃnd vă lăudau sau încruntarea cȃnd mai voit sau nu ,îi supăraţi.

Ȋn faţa voastră aveţi toate visele și dorinţele pe care vi le puteţi imagina și sunteţi înconjuraţi de dragostea tuturor celor dragi vouă.

Ceea ce vă rămȃne să realizaţi este să vă descoperiţi forţa interioară pentru a reuși în tot ceea ce vă propuneţi și sunt convinsă că așa va fi chiar dacă nu veţi reuși de fiecare dată, nu uitaţi învaţăm din greșeli și înfruntăm totul din nou și de la capat cu capul sus, pentru că avem încredere în noi,în forţele nostre și nu, în ultimul rȃnd, în succesul nostru.

Prof. Simona Singiorzan


Dragi tineri ai clasei a XII- a E,

Vă rog să închideți ochii și să vă transpuneți în tabloul ” Câmp cu maci” al lui Claude Monet. Viața se așterne în fața voastră ca o pajiște cu miros proaspăt de aventură și cu flori gata de a fi admirate și culese. Vă doresc să aveți curiozitatea și perfecționismul lui Leonardo da Vinci, puterea de muncă a lui Michelangelo , îndrăzneala lui Picasso și non-conformismul lui Dali!

Aveți curajul să fiți creativi și să vă urmați visele până la îndeplinire!

A voastră profesoară de arte plastice,

Petra Baciu

Finalul a patru ani școlari petrecuți împreună se dorește a fi un moment de bilanț. Această perioadă a fost una și cu bune, și cu mai puțin bune. Aș dori să aplicăm acum zicala populară „Cele bune să se adune, cele rele să se spele” – să ținem minte ceea ce a fost bun în această perioadă și să lăsăm, deoparte, cu înțelepciune, ceea ce nu a fost așa cum ne-am fi dorit.

Vă aflați într-un moment important al vieții și al devenirii voastre, în pragul bacalaureatului, care marchează ieșirea voastră din faza copilăriei și adolescenței și intrarea voastră în vârsta adultă. Veți avea de făcut alegeri importante și de susținut examene grele în anii și în deceniile următoare. Vă doresc să aveți succes la aceste examene și să să fiți inspirați în alegerile pe care le veți face, să vă împliniți visurile și să ajungeți acolo unde vă doriți pe toate planurile.

Pentru a vă face o idee despre ceea ce vă așteaptă, aș dori să închei cu un citat aparținând lui Zig Ziglar, un clasic al literaturii motivaționale: „Viața este cel mai dur profesor. Întâi dă testul, apoi predă lecția.”

Prof. Silvius Ovidiu Chiș

I wish you all the best and may all your dreams come true. You have your bright future ahead so make the most of it. Don't let anyone bring you down. Follow your dreams!

GOOD LUCK!!!

Your English teacher, Renata Leonte

Dragii mei absolvenți,

Cu atâtea necunoscute în ecuație și educație, cu siguranță sunteți promoția CNLR 2020. Drumurile ni s-au intersectat atunci când fiecare dintre noi avea nevoie să caute răspunsuri la întrebări nerostite, să reînveţe puterea visului frumos, să adune şi apoi să risipească clipe, luni, ani... Ați devenit niște mici oameni MARI: la fel de frumoși, de inteligenți și deosebiți, pregătiți pentru zborul maturității. Sunt mândră de voi! Ați încheiat niște etape. Acum nu vă rămâne decât să încetați să mai fiți cine erați și să vă transformați în cine sunteți!

Veți avea mereu un loc special în inima mea!

Diriginte clasa a XII-a E,

Prof. dr. Loredana Zbînca

Final de liceu, acum se configurează la orizont un nou început pentru un grup de absolvenți minunați.

Se derulează ciclic şi bineînțeles pe parcurs ne intersectăm, noi, ca profesori, cu generații mai mult sau mai puțin echilibrate, atunci când vorbim despre educație. Tocmai de aceea, dragi absolvenți vreau să vă mulțumesc pentru atitudinea, caracterul, implicarea şi modul de abordare, în general, pe care l-ați avut în relația cu mine şi implicit cu disciplina pe care am parcurs-o împreună, motiv pentru care aş îndrăzni să o numesc puțin mai academic "Educație prin mişcare".

Mult succes să aveți în noul vostru drum.

Cu respect, prof. L. Ilieşiu

I have really enjoyed working with you and even if English was not one of your priorities, you still managed to bring a part of your personalities to my class. I am thankful for that and also for the fact that you have also taught me a lot of things. I wish you all the best in the next stage of your lives, keep going and don't let anyone stop you. GOOD LUCK!!!

Prof. Renata Leonte

26 de oameni tineri cu 26 de vise. Urmați-le. Transformați-le în realitate. Dar nu uitați să învățați ceva din fiecare pas și din fiecare oprire pe care le presupune drumul spre visul împlinit.

Fiți fascinanți. Fiindcă oamenii fascinanți au puterea de a schimba lumea.

Diriginte Monica Halaszi

„On ne voit bien qu’avec le coeur. L’essentiel est invisible pour les yeux.” Je vous souhaite donc, petits Princes et Princesses, d’avoir le courage d’écouter votre coeur et de poursuivre vos rêves! Bon voyage dans la vie!

Alice Trif

Dragi elevi

Se încheie una din etapele cele mai importante din viața fiecărui om; sunteți absolvenții prestigioasei școli CNLR, clasa a XII a G, secția germană. Școala pentru voi va continua în universitățile unde veti aplica ce ati învățat de la dascălii voștri, începând cu doamna învățătoare Armean Cristina, care s-au străduit să vă formeze și să vă înzestreze cu tainele științelor, timp de 12 ani.

În calitate de profesor de limba engleză, v-am predat de când ați intrat pe porțile școlii, din clasa I, iar apoi ca profesor diriginte am reușit, sper, să vă cunosc din ce în ce mai bine, să vă înțeleg, să vă formez ca și colectiv, dar și în plan individual.

Drumul, ca orice drum important, nu a fost ușor, dar, iată, ora bilanțului a sosit: vă așteaptă examenele, unde va trebui să arătați tot ce știți și pentru care eu, ca dirigintă, și întregul corp profesoral al acestui colegiu vă urăm MULT SUCCES!

Nu pot să închei fără a-i felicita și pe distinșii voștri părinți, care au fost mereu aproape de voi și de școala noastră.

MULT SUCCES ÎN VIAȚĂ!

Diriginte,

Teodora Țifu

Am ajuns în ultima zi de liceu, ,,zi frumoasa ca voi" după eforturi conjugate ale voastre, ale părinților și cu modestie vă spun, ale noastre!

Este un capăt de drum la care vă așteaptă examene dificile, dar mai ales marele examen al vieții. Acolo aș dori, din toată inima, să reușiți, aducând mulțumire celor dragi, dar mai ales acestui colegiu care v-a primit cu brațele deschise și care își pune mare speranțe în voi.

Va îmbrățișez cu drag, diriga clasei a XII-a H, Rodica Pop. La revedere!

Este un timp când copiii vin, se așează în bănci, curioși și neastâmpărați. Tot în timp, fără să știi când, ei devin inteligenți, rafinați și mai maturi. Sunt elevii tăi, știi că vor pleca și te surprinzi că ești deopotrivă bucuros și trist. Dar așa se scrie cartea vieții. Drum bun dragii mei!

Prof. Constantin Gălățan

Dumnezeu să vă scoată oameni buni în cale și vremuri mai bune!

Prof. Monica Cioanca

Dragi absolvenți ai claselor a XII-a C și H, ați fost și veți rămâne o generație de care îmi voi aminti cu mult drag. Vă doresc mult succes în toate! Să aveți încredere în voi și fie ca tot ce ați devenit în acești patru ani de liceu să aducă rezultate frumoase în profesia pe care o veți practica și în viața de zi cu zi. Vă imbrațisez cu mult drag!

Prof. Diana Ilieș

Dragi elevi de clasa a XII-a, după patru ani în care ați învățat multe de la noi, ați reușit să descoperiți legi ale fizicii și ale firii, v-ați antrenat mintea, sufletul și corpul, ați visat, v-ați maturizat sau v-ați imaginat liberi și independenți, acum este acel moment când drumurile noastre se despart pentru că ciclul este complet! Da, am atins o limită a timpului petrecut împreună. Acum a venit vremea sa plecați pentru o vreme, pentru o viață.

Vă dorim să deveniți oamenii pe care i-am inspirat, să trăiți satisfacția de a reuși în tot ceea ce v-ați propus, să vă amintiți mereu unii de alții, să continuați să visați pentru ca niciodată nu este destul, să credeți în voi înșivă și să nu încetați să fiți copii.

Și cum spunea latinul: Per aspera ad astra! (Prin lucruri grele se ajunge la stele.)

Noi vă putem promite ca vă vom urmări zborul.

Profesor Andreea Chiș

Dragii mei elevi,

Mă bucur că v-am fost profesor, veneam cu drag la clasă, fiind, poate, printe puținii care așteptau să se sfârșească vacanța, în mijlocul vostru simțindu-mă în elementul meu. M-am bucurat atât de frumusețea voastră sufletească, cât și de inteligența voastră, mulți dintre voi fiind și foarte creativi. Majoritatea dintre voi sunteți destul de maturi pentru vârsta pe care o aveți, dar toți sunteți pregătiți pentru a înfrunta valurile vieții. Eu sper că voi veți construi o nouă Românie, curată, ordonată, bazată pe adevărate valori morale, în care și noi, cei mai în vârstă să apucăm să ne putem bucură de zile senine.

Profesor Ivănescu Petru