este o poezie simbolistă care exprimă singurătatea, apăsarea și disperarea eului liric. Poetul se află într-un spațiu închis, asemănător unui cavou, unde totul pare mort și lipsit de viață. Repetarea cuvântului „plumb” sugerează greutatea sufletească, monotonia și imposibilitatea evadării. Dragostea este și ea „moartă”, iar sentimentul dominant este angoasa existențială și deznădejdea.