este o poezie romantică și filosofică care explorează iubirea imposibilă și dorința de absolut. Ea urmărește relația dintre Cătălina, o muritoare, și Luceafărul (Hyperion), o ființă cerească nemuritoare. Dorința Cătălinei de a-l atinge pe Luceafăr este umană și pământească, în timp ce acesta trăiește în lumea infinitului și a cunoașterii, incapabil să renunțe la nemurirea sa. Poezia vorbește despre distanța dintre ideal și realitate, tristețea iubirii neîmplinite și tânjirea după absolut.