Datini si obiceiuri

Ouale de Paste

Ouale de Paste, potrivit traditiei, erau adunate din cuibar in miercurea din a patra saptamana a Postului Mare, numita si „miercurea Paresimilor". Exista obiceiul ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, gospodinele sa nu stranga ouale. Era credinta ca ouale alese in aceasta zi nu se stricau pana la Paste. Acum se alegeau ouale pentru mancarea de Pasti si ouale ce urmau sa fie inrosite.

Chiar daca ele erau stranse in aceasta zi, vopsitul lor avea loc in joia din saptamana de dinaintea Pastelui, insa, niciodata in Vinerea Mare.

Oul vopsit este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace.

Ouale rosii sunt numite in Bucovina merisoare, iar cele cu ornamente sunt numite incondeiate, inchistrite sau impistrite.

Ornamentica oualor decorative este extrem de variata, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe si religioase. Iata cateva simboluri si semnificatii utilizate:
- linia dreapta verticala = viata ;
- linia dreapta orizontala = moartea ;
- linia dubla dreapta = eternitatea ;
- linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea ;
- linia usor ondulata = apa, purificarea ;
- spirala = timpul, eternitatea ;
- dubla spirala = legatura dintre viata si moarte.

Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Hristos.

Ciocnitul oualor se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula "Hristos a inviat", la care se raspunde "Adevarat a inviat".

In Bucovina, cojile oualor de Pasti, sunt aruncate in rau, pentru ca apa sa le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, incarnari ale copiilor morti nebotezaţi, al caror loc de vieţuire se afla la "capatul lumii", aproape de Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii stiu ca pentru toti crestinii a venit Pastele.

La tarani, mai exista obiceiul ca, in dimineata din duminica Pastelui, sa-si spele fata cu apa noua sau apa neinceputa, in care pun un ou rosu, avand credinta ca astfel vor fi tot anul frumosi si sanatosi ca un ou rosu. Dupa consumarea oualor, cojile rosii sunt pastrate pentru a fi puse in brazde, la arat, crezandu-se astfel ca pamantul va da rod bun.

Obiceiuri de Sfintele Pasti


Obiceiuri de Sfintele Pasti

Ciclul pascal

Cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Invierea Domnului, este prilejul, pentru romani, de a trai clipe de bucurie sfanta, dar si de a sarbatori in cadrul comunitatii.

Pastele, cum denumesc romanii sarbatoarea Invierii, isi are etimologia in cuvantul ebraic pesah, trecere. Pastele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Rosie, din robia Egiptului, in pamantul fagaduintei, Canaan. Pastele crestinilor este, in primul rand, sarbatoarea Invierii Domnului, dupa al carui model vor invia toti crestinii.

Dar inainte de a face o discutie aprofundata asupra sarbatorii Pastelui, trebuie sa spunem ca ea nu este una izolata. Antreneaza un intreg ciclu de sarbatori si evenimente, care fac sa se individualizeze, clar, in calendarul romanilor, momentul pascal. Acesta cuprinde mai multe sarbatori, de la intrarea in Postul Mare pana la Pogorarea Duhului Sfant (Rusaliile), adica perioadele numite, in termeni bisericesti, a Triodului si a Penticostarului.

Pe planul culturii populare, inceperea Postului Mare este marcata prin distractia care se face inainte de post. In Vestul tarii, dar si in zonele cu populatie catolica, aceasta poarta numele de farsang, fasanc sau fashing. Este, de fapt, un carnaval al intregului sat, la care tinerii se mascheaza, iar cei mai in varsta asista. Mastile sunt fie confectionate ad-hoc, din materiale existente prin gospodarie - haine vechi, perdele, obiecte vechi, etc. - fie sunt consacrate prin traditie, cum e cazul "berbecilor" de la Slatina - Timis, din judetul Caras - Severin.

Cele mai des intalnite scenarii la farsang, nelipsite din cele mai multe locuri, sunt "nunta", "medicul" si, obligatoriu, "inmormantarea". Aceasta din urma mimeaza ceremonialul unei inmormantari traditionale, numai ca mortul este ... farsangul - o papusa din paie, imbracata in straie vechi. Ea este arsa, la sfarsitul carnavalului, ca semn al mortii iernii si al venirii primaverii. Momentul marcheaza si sfarsitul carnavalului, care se desfasoara in ultima zi a saptamanii branzei. Mascatii umbla pe strada, sau joaca, sau colinda pe la casele oamenilor, jucand mici scenete improvizate, sau doar urand ceva gazdei. Deoarece multi dintre ei sunt feciori de insurat, "spargerea carnavalului" se soldeaza, de regula, cu o petrecere, la care sunt invitate si fetele din sat.

Intre datinile de Lasata Secului, se individualizeaza obiceiul "Cucii", specific Dobrogei (mai demult) si satelor din sesul Dunarii. Astazi obiceiul este sporadic intalnit, cel mai spectaculos carnaval fiind in comuna Branesti, langa Bucuresti.

Acum obiceiul este o parada a mastilor de cuci si cucoaice, urmat de o bataie si de hora. In vechime este atestat un obicei mai amplu, in trei parti. Prima se desfasura in dimineata zilei de Lasata Secului, cand cucoaicele (flacai travestiti in femei), cutreierau satele simuland bataia cu chiuliciul (un bici in varful caruia atarna o opinca rupta). A doua parte a obiceiului o constituia o piesa care o avea in centru pe "bunica cucilor", in jurul careia se adunau, in mijlocul satului, miri si mirese, ciobani si ciobanite, vanatori si vraci, constituind o parada zgomotoasa. Dupa ce trageau trei brazde simbolice, in forma de cerc, unul dintre ei (de obicei mirele) era udat cu vin.

Seara se desfasura ultima parte a carnavalului, cand mastile erau rupte de pe cap, se tranteau la pamant, se calcau in picioare si se striga:

"Sa piara cu tine
Tot ce-i rau in mine
Si sa fie luminat
Cum am fost inturnat" [1]
Sfarsitul era, fireste, hora.

Dar acestea nu sunt singurele manifestari consemnate in cultura populara romaneasca. Pe langa ele, au existat si alte obiceiuri la prinderea postului, numite "Refenele" [2] sau "Vergel", Alimori, Hodaite (in Hunedoara) sau Priveghi (in Banat), strigarea peste sat sau alte obiceiuri.

"Refenelele" sunt petreceri ale tinerilor din duminica dinaintea Lasatului de Sec. Ei se adunau pe la unele case, unde petreceau (dansau) aceleasi jocuri ca la hore, dar insotite de chiuituri (strigaturi). Dupa ce se infierbantau putin feciorii, se luau de fetele suparate ca au trecut caslegile prea repede si le ironizau:

"Lucra, mama, ce-i lucra
Si-mi porneste ursita
Doara ma pot marita,
Ca-s batrana ca si tine
Si rad oamenii de mine.

Vinde, mama, gastele,
Risipeste-mi gatele,
Ca sa trec Caslegile!
Dup ce-oi trece pe prag,

Mi-o iesi grija din cap,
Oi pune furca-n carare,
Mai mult nu te-oi supara." [3]

Feciorii necasatoriti, luati in batjocura, se dezvinovateau astfel:

"Socotit-am sa ma-nsor,
S-aduc maicii ajutor;
Socotit-am sa ma las,
Sa nu-i fac maicii necaz".

La Lasatul Secului de branza, pe inserate, tinerii aprindeau focuri pe dealul din jurul satului. Dansau in jurul lor, sau sareau peste foc, iar baietii cu un taciune sau cu un bat aprins la un capat, faceau cercuri in aer, strigand: "Alimori! Alimori!".

In alte zone, in prima duminica a Postului Mare, feciorii satului strangeau doua carute cu paie, de la fiecare gospodarie cate o furca. Afara din sat puneau deasupra paielor o figura de barbat si una de femeie, facute din lemn, ca doi indragostiti. Apoi aprindeau niste roti de lemn puse in varful unor bete si le roteau. Alti tineri faceau un fel de pod, de care se loveau rotile aprinse si sareau in sus, strigand: "Asta am aruncat-o in norocul Mariei!". Iar cu cat roata sarea mai sus, cu atat se spunea ca va fi norocul mai mare.

In muntii Apuseni se practica o sarbatoare a focului viu, numita Hodaite, varianta locala a Alimorilor. Ea avea loc intr-o zi din saptamana alba (a branzei) sau in prima zi a Postului Mare. Pe dealurile sau pe muntii dimprejurul satelor, copiii mai maricei (peste 12 ani) dadeau drumul unor manunchiuri de nuiele impletite cu foi de porumb si paie, strigau:

"Pazea, ca vine roata de foc,
Cu belsug, cu noroc;
Pazea, ca vine soarele
Si va arde picioarele,
Pazea, pazea!" [4]

Obiceiuri de Pasti

Obiceiuri de Pasti

 

Noaptea, dupa primul cantat al cocosilor, toata suflarea satului se scoala pentru a pleca la slujba de Inviere. Inainte de a pleca de acasa toti oamenii, varstnici si tineri, se spala pe fata cu un ou rosu si un banut de argint, in credinta ca vor "fi sanatosi ca oul si curati ca argintul". Apoi barbatul ia cosul cu pasca si intreaga familie se indreapta catre biserica.

 

Alta data, semnalul de plecare la biserica era dat cu secaluse iar in timpul slujbei de Inviere se aprindeau focuri in jurul cladirii si se impusca cu aceleasi secaluse.

 

Dupa slujba de noapte, bucovinenii isi ordoneaza, pe doua randuri jurul  bisericii, cosurile cu pasca, pentru a fi sfintite de catre preot. La intoarcerea spre casa, fiecare duce in mana si lumanarea aprinsa la Inviere.

 

Alta data, in momentul in care intra in casa, capul familiei afuma cu lumanarea de la Inviere semnul crucii pe "mester - grinda" (barna transversala), ceea ce facea posibila aflarea vechimii unei case dupa numarul de cruci afumate pe care le avea in "casa cea mare".

 

Dupa o scurta perioada de odihna, toti membri familiei se aseaza la prima masa festiva de Paste, dar nu inainte de a se spala, inca o data, in mod ritual, cu oul rosu si banul de argint. Festivitatea este deschisa de cel mai varstnic barbat din familie care ciocneste primul ou rosu cu sotia sa, apoi ciocneste oua cu toti ceilalti.

 

Ciocnitul oualor rosii se face cu solemnitate si cu respectarea unor reguli precise: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste violent "capul" oului tinut de partener, in timp ce rosteste "Hristos a Inviat" iar partenerul ii raspunde "Adevarat a Inviat". In prima zi, duminica, ouale se ciocnesc "cap la cap", a doua zi, "husca la husca" iar in cea de-a treia zi, si "burta in burta".

 

Fiecare membru al familie trebuie sa manance mai intai un ou sfintit dupa care  consuma din toate bucatele sfintite la biserica. Abia dupa aceasta se poate manca din celelalte feluri de mancare asezate din abundenta pe masa festiva.

 

In zilele de Pasti existau interdictii severe: in prima zi nu era permisa plecarea din sat, nu se matura prin casa, nu se pregatea mancare iar masa de Pasti nu se ridica timp de trei zile. Astazi, in a doua zi de Pasti, finii se duc in vizita la nasi, cu colaci, pasca si oua rosii iar copiii merg la parinti. Nasii ii ospateaza pe fini, dupa care merg impreuna la hora satului, acolo unde, cu totul intamplator, se mai poate intalni scranciobul cel mare (Dorna Arini, Brosteni, Bosanci).

 

In Bucovina, se obisnuia sa se construiasca, pentru zilele de Pasti, scrancioburi mici, pentru copii, in fiecare gospodarie, si un scranciob mare, pe toloaca satului, pentru tineri. Acesta din urma era facut din lemn, avea forma unei roti uriase, montata pe doi stalpi verticali. Perechile de tineri se asezau si se "invarteau" pe cele patru scaune montate pe roata, in timpul in care ceilalti se prindeau in hora satului. Uneori, tinerele neveste se "invarteau" si ele in scranciob crezand ca, in acest fel, canepa le va creste mai mare. In credinta locala, scranciobul era reprezentarea simbolica a corpului lui Iuda, cel care s-a spanzurat in gradina in care l-a vandut pe Iisus iar trupul sau s-a leganat in copac timp de trei zile.

 

In dupa - amiaza primei zile de Pasti, inainte de vecernie sau dupa aceasta, lumea satului, tineri si batrani, se aduna in curtea bisericii pentru a ciocni ritual oua, pentru a bate toaca si a trage clopotele, petrecand impreuna clipe de neuitat.

 

In cea de-a doua si in cea de-a treia zi de Pasti avea loc stropitul ritual cu apa, in amintirea readucerii la viata a fetei de evreu, lesinata la aflarea vestii invierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apa de catre tinerii ce treceau intamplator prin zona. Lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat iar martea fetele ii udau pe feciori. Obiceiul contemporan, de a stropi cu parfum rudele si prietenii vizitati a doua zi de Pasti, este o reminiscenta tarzie si "emancipata" a acestei datini.

 

Prima saptamana de dupa Pasti, ce se incheie cu Duminica Tomei, este numita Saptamana Luminata. Se crede ca "cine moare in aceasta saptamana merge direct in rai". Din aceasta saptamana incep cele noua joi si cele noua marti numite "oprite", despre care se credea ca sunt periculoase pentru grindina. "Joile oprite" erau serbate de catre femei prin abtinere de la muncile casnice, crezandu-se ca, astfel, se asigura sanatatea oamenilor si prosperitatea turmelor si se fereau semanaturile, viile si livezile de grindina, furtuni, brume si ingheturi tarzii. Ciclul acestor sarbatori se incheia cu cea de-a noua joi, numita "Joia Verde" sau "Joia bulcilor".

Comments