start‎ > ‎poezie2‎ > ‎

Mangaiere

Dintr-o mângâiere

 

Palmele mele s-au umplut de chipul tău,

Mi-ai pătruns în amprente, în pori sau, mai rău,

În sângele fiinţei care, clocotind ca de-o boală de moarte,                      

Te-a purtat din venă în venă spre inimă, şi chiar mai departe.

Şi iată, degetele au început să-mi vibreze iară

Ca-ntr-o atingere de corzi ce învie adormita chitară,

Doar că de astă dată cântul nu curgea din mână-n strune,

Ci din corzi spre mâna toată care începea să sune.

Muzica ţâşni în valuri de pe chipul tău spre mine

Revărsându-se prin palme ce te mângâiau vrăjite,

Iară simţurile prinse în aluat de ghicitură

Plămădeau acorduri multe din întreaga ta făptură.

Şi-am rămas îmbrăţişându-te captiv într-un refren

Repetat la nesfârşire de ecouri de poem,

Lumea-ntreagă se umpluse de-adiere şi de cânt,

Noi eram o simfonie cuprinzând acest pământ.

Însă totul nu durase decât preţ de-o mângâiere

După care-ai deschis ochii şi-n jur s-a lăsat tăcere.

De pe frunte spre obraji pielea-ţi răzbătea de rouă

Acolo unde, -ntipărite, stăteau mâinile-mi amândouă.

De-atunci, şi astăzi port cu mine în pumnul încleştat fierbinte

Icoana chipului tău blând, amprentă-n palmă şi în minte.

Şi de fiecare dată când deschid palmele mele

Se stârneşte-o melodie ce răzbate de prin ele...

Comments