File din Poveste...


Aceasta este pagina mea de Jurnal, unde exprim ocazional o parte din frământările care mă macină, pe modelul camerei ascunse care stă, filmează, acumulează, apoi pune cap la cap "concluziile". E un exerciţiu de (auto)cunoaştere, însă şi un prilej de a vă provoca la Poveste. Fiindcă Povestea, în primul rând, înseamnă a povesti, adică a transforma lucrurile din realitatea înconjurătoare în episoade memorabile. Aşa că îi invit pe toţi Povestaşii să se adune roată în acest spaţiu şi să se pregătească pentru o Poveste fără de sfârşit. Bine, îmi veţi spune, dar nu ai fi putut cu mult mai multă uşurinţă să-ţi deschizi un blog? Iată că nu, am deschis un Jurnal. Urăsc ideea de blog, pentru că e prea limitativă şi cu totul lipsită de creativitate. Dacă tot este un Jurnal personal, atunci lăsaţi-mă să mi-l modelez aşa cum ştiu eu, nu cum vor alţi! Ceea ce nu înseamnă că "alţii" nu sunt bineveniţi în acest spaţiu intim. Dimpotrivă! Căci Cuvântul din Poveste, înainte mult mai este...

18 noiembrie 2018

ÎNVIEREA de iarnă

Am descoperit o sursă inepuizabilă de optimism: scrierile gazetarilor care erau în floarea vârstei în decembrie 1918. Erau bărbați care au trecut printr-un război mondial, care își văzuseră idealurile curmate, trecuseră prin toate gradele de speranță și desperare, date de situația frontului: vin ai noștri, pleac-ai noștri, vin ai noștri. Sunt oameni care au scris și despre "pacea" de la București (înfrângerea și ciuntirea Regatului României), și despre Unirea de la Alba-Iulia (victoria și întregirea României). Nimic fără Dumnezeu! Ei au înțeles pe deplin minunea care se petrecuse între timp, s-au alimentat cu energiile inepuizabile ale neașteptatei Mântuiri a Neamului. Erau oameni născuți în persecuție, formați în sacrificiu, trăiți în sărăcie și muncă, ce au rodit în răbdare și au dospit aluatul României Dodoloațe. Pentru ei, miracolul anului 1918 poartă un singur nume: ÎNVIERE. Și toată viața lor ulterioară trăiește și se hrănește din energiile Învierii. Un val de entuziasm veșnic, nesecat, care depășește suta de ani și vrea să ne mângâie și pe noi, scepticii confortului postmodern!


17 noiembrie 2018

A fost tăiat un brad bătrân...

În fiecare an asistam la spectacolul aducerii cu platforma unui camion a unui brad cât Sequoia Gigantea, pus la orizontală, legat în chingi, transportat cu girofare pornite până în Piața Mare, apoi ridicat "din morți" de o macara și împodobit cu zorzoane. Pe tot drumul de aducere a bradului rămâneau urme de crenguțe și ace, ca dârele de sânge de la sacrificarea unui animal mitologic. În ianuarie, la final de târg, veneau câteva echipe de muncitori care, ajutați de brațul mecanic al macaralei și de motofierăstraie, disecau cadavrul bradului, ram cu ram, până nu mai rămânea decât trunchiul, ca un stâlp gros ce se subția spre vârf. Nu știu dacă ați văzut vreodată cum se jumulește o găină, dar aceea era impresia. Se făcea curat, era adunat tot mormanul inutil, apoi pe site-ul Primăriei apărea o dare de seamă despre valorificarea lemnului. În urmă, numai ace pe tot drumul dintre Parcul Astra și Piața Mare. Apoi, în fiecare noiembrie, spectacolul în care o mână de termite jucau soarta arborelui cosmic se relua cu sânge rece, și multă reclamă: anul acesta, bradul din Piața Mare călătorește cu un transport special din pădurea din jud. Harghita (zic și eu!) până la Sibiu! Ei bine, în 2018 i-a luminat Dumnezeu pe angajații Primăriei să facă bunătate să aducă un brad artificial. Adevărat, mai slăbuț, mai simbolic, dar frumușel. Care va fi bun și la Crăciunul viitor și ne va salva de sălbăticia sacrificării unui pom natural, an de an. Ei bine, ce credeți? Pe câtă lume înjura mai an că ni se taie pădurile, pe atâta comentează acum că figura de plastic e o rușine pentru orașul nostru. Asta în condițiile în care fiecare sibian are la el în sufragerie o "rușine" mai mică și mai puțin elegantă decât cea din Piața Mare. Moftul Românului, dom'le!

16 noiembrie 2018

DEVORATORUL DE METAFORE
Pe strada pe unde-mi plimb cățelușa, într-o curte, un zdrahon de câine lup se dă de ceasul morții să ne latre. Nu am mai văzut niciodată un comportament canin atât de isteric. De obicei câinii mai mari sunt și cei mai rezervați. Protagonistul nostru, total atipic: de nervi, se învârte în jurul cozii fără oprire, aleargă de la un capăt la altul al porții, se mai învârte de câteva zeci de ori, se năpustește cu botul în feronerie... Genul care moare încercând. Dacă n-ar fi închis, cred că strada lui ar fi un cimitir de război. Cu toată demența lui, care implică și disconfort sonor de fiecare dată când trece vreun pieton prin dreptul porții, cineva i-a aflat leacul: o sticlă de plastic. Dulăul, nefiind foarte mintos, își face de lucru cu sticla și lasă lumea în pace. Așa că, oricât a încercat azi cățelușa mea să-l provoace, Rex s-a uitat urât la ea și s-a năpustit să smotocească plasticul, substituind simbolic un inamic inabordabil cu un dușman tangibil, maleabil și nereactiv. "De fiecare dată când mă enervez, tot eu lupt și tot eu câștig!". Dacă ar fi fost om, ar fi aruncat săgeți în fotografia rivalului de pe perete până l-ar fi transformat în arici.

9 iulie 2018 - Plouă-n paharul de cafea

De câteva zile bântui în jurul unui automat de cafea din alimentară și am sentimentul de neputință al femeii siro-feniciene : Dacă ai Tu apă vie, dă-mi și mie, ca să nu mai vin în toată vremea la fântână! Nu-i vorbă, mă obișnuisem și cu drumurile, că sunt sprinten de picior... Dar ce te faci când automatul e defect de săptămâna trecută, am postit de cafea în cele mai ploioase/somnoroase zile, și nimeni nu vine să repare defecțiunea! Dau în mintea bătrânilor: să vină statul, să vină armata, numai să vină!

Azi aveam speranțe noi de izbândă. N-am încercat de dimineață, doar e prima zi a săptămânii, nu-l repară nimeni așa devreme, poate că nici nu s-au prins încă... Dar, binișor spre prânz, mai treacă-meargă! Mă reped scurt prin ploaie, fără umbrelă, intru-n magazin... Stupoare: același scotch pus de-a curmezișul fantei pentru bancnote! Mă uit neajutorat către Doamna-cu-ce-vă-servesc. Îmi vine să torn o tiradă amară despre corupție, birocrație, stat de drept, capitală culturală, drepturile omului... Dar îmi dreg vocea cu zahăr și întreb:

-Nu l-au reparat încă, dup-atâta vreme?

Ridică din umeri, viclean:

-Ghinion!

Prostia era, ce-i drept, a mea: nu -mi notasem telefonul pentru "deranjamente". N-aveam, prin urmare, de unde să bănuiesc că și acela e la fel de stricat ca și automatul. M-am întors, plouat, la treabă. Mie nu-mi iese cafeaua la ibric, iar cea care-mi iese, mă adoarme. Numai cea de automat îmi pușcă-n cap acel glonț amar de energie. Nu-i vorbă, m-am întors mai deștept decât eram. Vă împărtășesc filosofia mea: Niciodată să nu disprețuiți oamenii simpli, nici măcar vânzătoarele de la alimentară. Pentru că, în eficiența lor, au înțeles "rezumatul", acel "ceva" existențial care nouă ne scapă. România profundă, de pe fundul paharului gol de hârtie. Vă spun cinstit, cu dragoste: care beți cafea la ora asta, să vă stea în gât!

8 iulie 2018 - Micul comestibil și votul indigest

Un prieten și-a tras în poză o porție de mulți mici plătiți de el la un restaurant. Imediat, s-au găsit ”binevoitorii” să-i comenteze: un mic de la P.S.D.? Nu înțeleg meschinăriile astea: zici că numai pesediștii mănâncă mici, iar toți ceilalți mănâncă...critica rațiunii pure! Eu aș face marcă înregistrată: MIC șpăgar: cel mai ROȘU pe grătar. După care aș urmări pe camerele video din supermarketuri câți moftangii "de dreapta" cumpără micii mei. De foame, nu din simpatie. Pentru că orice filosofie, nu-i așa, trece mai întâi prin stomac! Nu sunt pesedist, dar nici nu cred că e ilegal să fii pesedist într-o democrație liberă și pluralistă. Alt prieten mă luminează: ”N-ați înțeles ideea. Era vorba de faptul că pesediștii oferă mici unor oameni naivi ca să le obțină votul”. Ba da, fix ideea asta am înțeles-o, dar pe dos: anume că non-pesediștii panicarzi văd în fiecare farfurie de boier o șpagă electorală. Sincer vă spun, ca românul: eu primesc și micul și mă duc să și votez împotrivă. Care-i legătura cauză-efect? Se poate cuantifica numărul micilor care-au născut voturi? Cred că rata natalității e foarte scăzută, inclusiv pe acest palier. Și vă mai zic una: personal am ajutat la pregătirea de plase cu ulei și cu sigla PD-L pentru un amic primar (anti-pesedist convins!) într-o comună din jud. Brașov. Plasele s-au luat, voturile, nu știu. Așa-i românul: primește plasă de la toate partidele, întoarce punga cu sigla înăuntru, o folosește cât poate, dar rămâne apolitic, ”imparțial”, ca să nu se pună rău cu nimeni. ROMÂNUL VOTEAZĂ DOAR CU EL ÎNSUȘI. Primește "like"-uri grase de la toți, dar votul și-l păstrează pentru el. Poate-or fi și alții mai puțin mintoși, admit, dar românul adevărat e mereu în stare de ”opoziție lucrativă” sau de ”înregimentare subversivă”. Vorb-aceea: ”în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul, imparțial”... Părerea mea!


25 mai 2018 - Datele pasionale. Pardon, personale!

O banala experienta de farmacie. Stiti ca toate farmaciile au propriile carduri de reduceri, prin care iti fac un discount de cateva procente fata de pretul afisat la raft, dar cu tot cu reducere, de fapt ajungi la pretul normal, deci castigul e o reducere a adaosului, nu a pretului. Ma duc azi la "Catena" sa cumpar un banal pachet de vata. Farmacista ma intreaba daca am actualizat cardul. Zic: nu stiu! I-l dau, scaneaza cardul cu un smartphone conectat la o aplicatie Catena, constata ca nu e actualizat, imi cere sa dau pe rand: nume-prenume, numarul de telefon, adresa de e-mail, adresa fizica de acasa. Apoi ma roaga sa semnez, cu degetul pe ecranul smartphone-ului. Abia cand am pus degetul am constatat ca semnam finalul unui contract lung cat 3-4 ecrane de Samsung pe care nu il citisem si despre care nu mi se spusese ca imi dau acordul. Sub presiunea momentului si a oamenilor de la coada, am semnat. Numai apoi am putut primi pachetul de vata. Cu o reducere de 0,42 lei, ca am fost baiat cuminte si am semnat pactul cu CARD-ul. Ghinionul lor ca toate datele pe care le-am dat erau aiurea. N-or sa ma gaseasca-n veci la contactele astea. Desi cel mai cinstit este sa refuzi si sa predai cardul. Si apoi sa platesti la fiecare produs cumparat „taxa pe libertate“, pretul fara card de reducere.


21 martie 2018 - Ziua Poeziei, stimulate prin cafea.

Sibiu, capitală culturală 2007, Ziua Poeziei, centrul istoric. Foarte puține localuri s-au alăturat anul acesta campaniei Julius Meinl de a încuraja crearea incognito de versuri prin gratuitate la cafea/ceai pentru scriitori. Sloganul campaniei mi se pare inspirat: POEZIE, CAUT CÂNTEC. Am dat o raită pornind din Piața Mare, pe strada pietonală, str. Cetății, Arhivelor, retur în Piața Mare. Drumul în sine este o poezie în acest decor diafan al ultimei ninsori și sunt convins că Eminescu ar fi scris din mers, memorându-și pașii prin parcul Cetății sau Sub Arini. Totuși, frigul și răceala mi-au dat ghes să caut inspirația pe partea dinlăuntru a unei ferestre calde, amirosind cafeaua. Am găsit un singur local care sărbătorește cum se cade Ziua Poeziei, în Piața Mare, lângă pasajul ”Gaura Generalului”: Monsieur Joben. Rezultatul îl veți citi voi în comentarii, mai jos. Ziua e lungă, au mai trecut pe-aici și alți poeți de ocazie, așa că invitația rămâne deschisă pentru oricine-și poate stoarce mințile de măcar patru versuri. Creație proprie, musai! Cu creionul pe hârtie, la o ceașcă de inspirație poetică. Provocare!


14 Februarie 2011 - Dragoste cu si(g)la

Noua formulă euforică portocalie, după celebra "Să trăiţi bine!", a devenit "Prin Dragoste Legaţi", o găselniţă bazată pe iniţialele denumirii partidului. mai mult >>

*

03 Noiembrie 2009 - "Poporul și televizorul”

             Astăzi vecinul de deasupra a reuşit să fie adorabil. Pentru prima oară după mult timp. Şi, vă asigur, complet lipsit de orice intenţie reală de a fi astfel.

E vorba despre un personaj care s-a născut şi trăieşte în televizor, un personaj care urmăreşte cu atât de mare implicare emoţională canalele TV încât totul se transformă în spectacol, iar asta nu din pricina televizorului. mai mult >>