Noutăți‎ > ‎

Ziua Ușilor Deschise la UST

postat 2 mai 2018, 03:22 de Universitatea Tiraspol

 La 28 aprilie 2018 la Universitatea de Stat din Tiraspol a avut loc Ziua Ușilor Deschise, la care au participat elevi și profesori din instituțiile de învățământ preuniversitar din toată republica. Pentru cadrele didactice au fost organizate seminare științifico-metodice pe domenii certificate cu credite, iar pentru elevi au fost organizate diverse concursuri intelectuale, demonstrări experimentale și ale tehnologiilor moderne. 
    


În cadrul manifestării a fost organizată și ceremonia de premiere a participanților la concursul republican „Cea mai bună lecție SMART”, la care au participat profesori din diverse domenii educaționale. Fondul de premiere – 20000 lei a fost repartizat celor mai interesante lucrări cu utilizarea tablei interactive.


Comments