Teheran


Republica Islamica Iran

 

  Home Page

 

 

 

Linkuri Conexe:

 

Blog - Fara Frica Spre Succes

Blog - Viitorul este acum

 

 

 

Linkuri Preferate:

Wikipedia

======================
Teheran

07.09.2007, ora 14.00.

 

Ajunsi la  Otopeni aflam ca ni se refuza imbarcarea pe motiv ca nu avem viza de Iran. Dupa cca. 20 de minute de negocieri ni se da permisiune dupa ce afla ca in anumite conditii Iranul da si vize la sosirea pe aeroport.

 Decolam spre Amsterdam cu un avion Boeing 737 al KLM. Dupa circa 3 ore, aterizam pe modernul aeroport Schiphol. Avem cca. 4 ore pana la celalalt zbor, timp suficient sa bem cate o bere Heineken Draught.  Alergam...prin galeria cu multe magazine de produse de lux si electronice de aproape 1 Km. (folosim de fapt benzile rulante).  Ajungem in capatul nordic al aeroportului unde este singura zona cu  restaurante ce permit fumatul. Timpul fuge si dupa doua beri musai trebuie sa mergem la poarta unde se face ambarcarea spre Teheran. Aici peisajul se schimba, se vorbeste farsi si femeile au adoptat deja portul islamic.

Zburam cu un Airbus 330 tot al KLM, dotat insa cu un sistem multimedia de exceptie. Filme, o colectie de muzica impresionanta, posturi de radio sau contra cost acces internet si telefonic.E greu sa te decizi ce vei face aproximativ 6 ore cat dureaza zborul. Gasesc in bogata colectie muzicala multe din melodiile dupa care ma dau in vant. Am hotarat in final, renunt la filme, nu rezist tentatiei de a reasculta muzica preferata.

Insotitoarele de bord ne servesc ritmic cu wisiky, vin din Chile si bere olandeza. Toti pasagerii stiu ca o perioada, cel putin cat vor sta in Iran o sa le duca lipsa.

Se intuneca. Timpul trece rapid, zburam iar peste Romania, trecem pe undeva prin nordul Bucurestiului, survolam si Turcia.

Am intrat in spatiul aerian al Iranului. Dam ceasurile inainte cu o ora si jumatate.  De la 10 000 de metri, orasele iraniene luminate feeric se vad ca bucatile de jar dintr-un foc risipit.

 

 Aterizam la Teheran la 1 noaptea. Surpriza placuta chiar pe pista, langa scara avionului un individ cu o pancarda cu numele meu pe ea  ne astepta cu un minibus. 

  Plecam, minibusul ne duce la salonul VIP al aeroportului. Ni se iau pasapoartele si ni se dau formulare de completat. Asteptam....

Dupa circa doua ore de asteptare primesc viza pentru 7 zile, neextensibila. Miraculos, bagajele erau deja in portbagajul unui taxi. Cineva se ocupase in aceasta perioada de ele.  Au sarit astfel peste minutiosul control vamal de la sosire aplicat celorlalti calatori.

Ajungem in 30 minute la hotelul Esteghlal Grand Hotel, fost Hilton dupa o cursa de noapte nebuna pe soselele expres ale Teheranului. Am aflat ulterior ca acesta e cel mai mare hotel de 5 stele din Iran.

Dimineata am admirat impresionata panorama a masivului muntos Alborz sau Elburz care isi ridica varfurile semete la peste 5000 m altitudine si care inconjoara si domina Teheranul. In fapt Teheranul este un oras de munte construit pe o panta a acestuia cu altitudini intre 800 si 1200m.

Atmosfera e  clara dimineata, incat se poate vedea cu ochiul liber conul vulcanic al Muntelui Damavand cu cei peste 5610 m ai lui chiar daca e la cca. 60 Km. departare.

 

Temperatura exterioara ziua e de 34*C dar senzatia e foarte placuta. datorita aerului uscat.

De altfel toata saptamana a fost destul de constanta, nu a depasit 35*C.

 

Dar...Surpriza neplacuta am constatat-o la scurt timp dupa micul dejun. Incercand sa sun acasa, am constatat ca mobilul meu nu mai avea voie sa se conecteze la nici una dintre retelele mobile din zona. Curios, noaptea la sosirea in Iran pe aeroport roomingul functiona fara probleme, am si dat un SMS acasa ca am ajuns cu bine. Oricum problema aceasta a ramas nerezolvata pana la plecarea din Iran. Operatorul roman Vodafone a banguit doar o explicatie idioata, faptul ca telefonul meu fiind prea nou nu era complet compatibil cu retelele mobile iraniene.

Hotelul avea insa  sala de acces internet, ca si Hot Spot Wi-Fi, chiar daca la o viteza destul de amarata si la un pret de  5 $ ora.

 

Prima zi a avut ca tema „ Sa ne cunoastem casa, pardon hotelul si imprejurimile”, asa ca toata ziua m-am invartit prin hotel, prin curte, prin galeria lui de magazine, prin cele cateva restaurante de la primele nivele.  Am baut cate o cafea si am tras cate un pui de somn de cate ori am considerat necesar.

 

Televizoarele din hotel receptionau 13 programe mare parte nationale controlate de regimul islamic, dar sic..si cateva internationale prin satelit ca: BBC, CNN, Euronews. Surprinzator, din moment ce in Iran antenele satelit sunt complet interzise, fiind in contradictie cu tendinta sistemului de a controla fluxul de informatii.

Barbatii nu au voie sa poarte cravata si femeile (chiar turistele) poarta obligatoriu imbracaminte in acord cu Codul Islamic de vestimentatie Hejab, fiind obligatorie acoperirea capului si a gatului cu un batic lung si purtarea unui fel de pardesiu.  Tinerele mai moderne, mai open-mind  incearca sa pacaleasca codul purtand o esarfa transparenta si lunga ca un fular lasata pe spatele capului si  o vaga imitatie de pardesiu mini si cu maneci scurte, facut dintr-un material de usor  purtat peste blugi.

E o atitudine destul de curajoasa, aceasta putand fi catalogata oricand ca „Bad Hejab” si sanctionata ca atare.

 

Femeile fundamentaliste siite (destul de numeroase si vizibile pe strazi) insa poarta un vesmant negru ce le acopera din crestetul capului pana la talpi, un fel de cearsaf ce ascund multe alte straturi de imbracaminte, excedand mult prevederile Hejab-ului.

 

Teheranul ca oras arata superb - curat, cu strazi largi, brazdat de drumuri expres cu 3-5 benzi pe sens, plin de verdeata. Copaci inalti strajuiesc multe din arterele oarasului si mari suprafete din teritoriul oarasului sunt rezervate parcurilor superbe cu alei si piatete placate cu marmura. Pe multe strazi gasesti cam din 100 in 100 de metri grupuri de doua bancute de marmura sau din metal dispuse in V la marginea trotuarului pentru pietonii obositi. Strazile care urmeaza panta muntelui au o rigola intre carosabil si trotuarul curat, rigola de unde se ridica falnicii copaci ce strajuiesc strazile si prin care curg paraiasele cristaline ce vin de pe versanti.

Pe strazi multe, foarte multe masini, mai ales Peugeot si Kia manufacturate indigen.

 

In privinta securitatii personale,  Teheranul se numara printre cele mai sigure, cu exceptia momentului cand doresti sa traversezi ca pieton o strada folosind chiar trecerile cu zebra. Trecerile pentru pietoni sunt locul unde tu trebuie sa dai prioritate autovehiculelor si nu invers. 

In dorinta autoritatilor de a mai stavili elanul automobilistilor multe din aceste treceri sunt supraanaltate. Chiar in aceste conditii nu e recomandabil sa traversezi fara sa fii cu ochii in patru.

 

Cladiri moderne inalte si  invelite in sticla se ridica pe arterele comerciale. Strazile laterale marilor artere sunt strazi mai inguste cu blocuri inalte cu curte proprie sau vile cu cateva nivele majoritatea noi si unele purtand fin amprenta arhitecturala a orientului.  Se construieste mult si mai ales pe structura de cadre de otel semn ca ne aflam intr-o zona cu seismicitate relativ ridicata.

Magazine cu produse occidentale de lux sunt pretutindeni, intercalate cu magazine de covoare (De.., doar ne aflam in Persia!!) de mobila si de bijuterii. 

Am ramas surprins ca nu am vazut nicaieri aur, asa am zis la prima vedere. In fapt ceea ce credeam initial ca ar fi argint cu monturi de diamante s-a dovedit a fi aur alb.

 

Ultima zi in Teheran a corespuns chiar cu inceputul sarbatorii Ramadanului, perioada in care musulmanii mananca numai dupa apusul soarelui. Am vazut chiar si un mic targ, oarecum asemanator targurilor de Craciun de la noi, deschis cu aceasta ocazie. Magazinele forfoteau de cei care doreau sa cumpere pe ultima suta de metri cadouri, uzual dulciuri sau fructe confiate.

Fast food-urile care pe parcursul zilei intrasera in somaj se reprofilasera si, cu apropierea serii scosesera in strada pe trotuar mari cazane in care fierbea un terci pe baza de orez cu nuci in care cate un individ mesteca cu un linguroi.

 Nostim, imediat ce soarele a dat coltul dupa varful muntilor  la cazane s-au format cozi de doritori infometati dupa prima zi de post.

 

Seara decolam cu un Airbus 340 Air France, destinatia Paris – Charles de Gaulle. Am apucat sa beau o bere frantuzeasca. Oboseala de peste zi si-a spus cuvantul  si la scurt timp dupa decolare am adormit.

Pe aeroport Charles de Gaulle orientarea este dificila si consumatoare de timp. Aeroportul, mai bine zis cladirea centrala proiectata si realizata prin anii *60 fara posibilitatea de a fi extinsa. Ulterior a aparut necesitatea cresterii capacitatii aparand si o alta serie de terminale imprastiate. Deplasarea de la unul la altul se face cu autobuze care se invart intr-o bucla halucinanta de la o cladire la alta. Cladirile noilor terminale ele insasi sunt un adevarat labirint de culoare intortochiate. Fara existenta personalului de securitate si indrumare si a indicatoarelor dispuse din loc in loc  orientarea fiind aproape imposibila.

Ajungem dupa circa o ora de cautari la cladire terminalului de unde urmeaza sa zburam la Bucuresti. Intrati inauntrul cladirii constatam ca nu avem voie sa fumam inauntru si nici nu mai avem voie sa iesim din ea.

Prizonieri ai reglementarilor U.E.!!!

Descoperim insa rapid unul din cele doua baruri ale cladirii si servim la micul dejun o bere „Fabrique en France”.

Urmarim cu amuzament un grup de Scotieni, haidamaci in „in fustite cu carouri”,  kilt-urile traditionale, care dupa aparente se deplasau undeva aiurea in Europa sa-si sustina echipa de fotbal favorita.

Dupa cca.doua beri decolam spre Bucuresti.

Avionul zboara incet peste Paris la joasa altitudine si aproximativ 25 de minute putem sa urmarim bulevardele si strazile lui ca pe o harta.

Survolam Alpii cu crestele inzapezite. De la 10 000 de metri par a fi atat de mici si  plati. Imi aduc aminte de  plantele presate si pregatite pentru ierbarul din clasa a-V-a.

 Vedem sub noi si lacul Balaton cred, si curand aterizam la Otopeni. Acasa.

 E deja amiaza zilei de 14 Septembrie 2007.

 

Home