Mihaela Aldea


Despre mine: 

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Morbi vestibulum quam arcu, sed feugiat turpis. Sed urna felis, blandit non malesuada sit amet, laoreet in nisl. Etiam non elit purus, vel cursus turpis. Etiam a varius dui. Mauris accumsan nisl eget ipsum fringilla fermentum. Morbi eget imperdiet diam. Nam ultricies ullamcorper lacinia. Donec in suscipit eros. Mauris a gravida justo. In id quam at nisi tempus blandit. Cras in pulvinar augue. Proin at enim diam, ut convallis nibh. Aliquam convallis aliquet mi sit amet fermentum. Curabitur nec posuere risus.







reflecţii...

postat 16 mai 2012, 11:34 de emil marian

cel care are frumosul în sine
prin vene îi curge curat
în suflet are cerul
şi calcă pământul în vârful degetelor
să nu-i omoare
sămânţa de viaţă
în priviri are zarea
nu se poticneşte să privească
siluete arcuite cu migală
de linii curbe
ce înţeapă frânt 
atât de aproape 
aude doar sunete
în simfonia timpului
zgomotelor le pune lacăt
în fiecare secundă

cel care are frumosul în sine
ştie că nimic nu înecepe
şi nimic nu sfârşeşte
cu el

Suflet de vânt ...

postat 1 apr. 2012, 01:05 de Raul Marian

suflet de vânt
mă porţi biezmetic
peste troieni de gânduri
să descopăr o oază
din care să pot 
să respir 

lumina verde 
n-a apărut 
cuvintele stau ghiduşe
la răscruci ...
miezul lor dulce
caută fruct
să îi poată da 
puţină dulceaţă,
smălţuit în 
aşteptarea răsăritului

mă las purtată
de tine...

Umbra

postat 1 apr. 2012, 00:17 de Raul Marian

am căutat 
îndărătul meu
să regăsesc urme...
paşi hoinărind
peste tâmple de timp
ce-şi înalţă 
coloane 
să m-agaţe 
pe mine de mine
ca-ntr-o peşteră
conuri de-un negru-opac
cu-aceiaşi culoare
şi-acelaşi miros
venind din dureri de pământ
sau din norii
căzuţi printre ape

mă uit peste umăr
ceasu-i tecut de amiază

Tacerea de inger nu minte...

postat 16 feb. 2012, 01:03 de Raul Marian

când, mult şi greu
gândul înnopteză în suflet,
pansează urme scrijelate
de dincolo de furtună,
dezgoleşte spectrul carnal cu care
începe petrecerea împerecherii...
cu un vals de sânge regesc între...
două ventricole şi două atrii.
inima despicată în formă de gheizer
arcuire fierbinte peste tâmpla bolnavă.
decupez urme de paşi înfipţi
pe chip de gheaţă dorinţă
efemeră clipă

Tăcere de înger
nu minte.

Candva...

postat 12 feb. 2012, 22:54 de Raul Marian

Cândva, eram doar două arip(e)
Mi-e teamă...pe când vom fi... două căderi
Dintre un ieri, desenat cu câteva clipe
Şi-un mâine, cântat de azi...nicăieri.

Cândva, pluteam pe oceanul de rouă
Al minusculului vis, mustind de culori...
Însă, astăzi ucid albul in două...,
Rămânând suspendată nesupusei candori.

Cândva, eram eu... aceiaşi cu mine...
Şi-aripă de vis, şi-aripă de gând.
Cascade, azi au venit în neştire...
Să-mi ucidă... nicăieri cu nicicând.

Introspectie...

postat 11 feb. 2012, 00:33 de Raul Marian

Am rupt câte-o clapă la pian
când neguri
îmi fumează în fiecare zi
aceiaşi sinapsă
rămasă invalidă între doi neuroni,
care joacă ping-pong...
plictisiţi de gazdă
şi, câteodată încheie
un proces-verbal de predare-primire
cu eu mă primesc pe mine
mine primeşte pe -mă
într-un tetraedru regulat
în vârfurile căruia încolţesc idei
ce-şi înfing rădăcinile
în câte-o jumătate de retină,
să mă văd mare şi răsturnată
când mi se-ntâmplă să gândesc
cu două dintre tarsienele
ce mă dezechilibrează
de pe axa -∞ +∞
care, pentru mine nu-i dreaptă
se arcuieşte până când
simt alunecarea
din vârful curbei lui gauss

am uitat să număr clapele

Evadare

postat 11 feb. 2012, 00:18 de Raul Marian

Ia-mă de mână!
Străini, fugim odată cu toamna
pe calea risipei
de gânduri.
prin foşnetul ocru,
clipe trecute tiptil ţin umbră.
salbă de oglinzi sparte
ne aruncă în păcat,
când două vise
păşind pe negrul nopţii
se mai ţin îmbrăţişate, de-un colţ de cuvânt...
n-au apucat încă răsăritul
din curcubeie de lacrimi
se trezesc doar la apus
atunci, înnoptarea ciocneşte
cristaluri de amintiri...
din veşnicia unei secunde
aninată de geana-ti
prelung căzută,
pe portativul c-o singură notă...
dintr-o simfonie
fără sfârşit şi fără
început.
a uitat să facă primul
pas.

Poemul ochilor tai...

postat 8 feb. 2012, 09:17 de Raul Marian

Am alergat desculţă, prin labirinturi albe, de gânduri
Să strâng polenul verde, aşezat pe tăcutele-ţi şoapte.
Să-l amestec în tonuri, cu pulberea iubirii de-adâncuri
Dar ochii tăi, au luat clorofila luminii din noapte.

Am fugit apoi, fredonând imnuri, pe o strună de harpă,
Să desluşesc din pupilele-ţi negre, virgine poeme
Dar atâta culoare cântă...sub negre-ţi gene, în grabă
Încât, şi timpul buimac s-a oprit într-un timp, să-i contemple.

Am păşit îmbătată, de miresme de irişi-poveste
Să pot fura de la iarba târzie în treacăt, savoare
Dar mi-este teamă de ziua, când iarna retinii loveşte
Şi totul îngheaţă în jur, şi verde-n priviri pun zăvoare.

Paradox...

postat 8 feb. 2012, 09:13 de Raul Marian

îmi place starea de vid...
sufletul are concediu
dar eu, îl etalez pe tarabă.
dă bine la negustorii de kitschuri.
sunt mioapă
văd frumos doar aproape,
aud când muzica prinde zgomot de manea,
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool,
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit, dând viaţă.
zâmbesc...
ieri mi-am pus doi
canini din fildeş...
îmi apără imaginea
intransigentă.

iubesc efectul de turmă
şi transhumanţa
obedienţii nu pierd niciodată
îşi aşteaptă doar rândul
dacă nu astăzi,
mâine.

gândesc, când nu gândesc
că pot gândi... deşi coerentă,
unii se uită ca la urs
atunci, devin anormal de normală.
aş putea compara fenomenul cu...
percepţia iubitului...
deşi îl iubeşti, nu-l poţi vedea
mintal.
sau când, pentru cea mai mare durere
lacrimile intră in criză
pentru c-au plâns prea mult...
când au luat împrumut
sentimente vremelnice de la F.M.I.

sunt atât de obosită când mă odihnesc.

Sybilla...

postat 7 feb. 2012, 23:27 de Raul Marian

Străbătând din timpuri pustii si neguri de vreme
Încărcată de mituri, de poveşti, de legende…
Sybilla ne ţese-n umbre, lumini de dileme
E cea, care uninversuri de clipe transcende.

Priveşte sfios tăcerea, atât de pierdută…
Poteci işi astupă, clipind, cărări işi croieşte.
Din freamăt de codru işi face trista redută,
Cu foşnet de iarnă şi alb, tăcând iţi grăieşte.

Îmbrăcată in mantie de vis si mistere
Pe umerii fragezi acum, o istorie poartă…
Zăreşte prin hău, în alte lumi paralele
Pământenii, recreând-o mirific prin artă.

Privirea-i blajină se conturează cu taine
Rostind sintagme albastre, surori in surdină
Atâtea frumuseţi ne răscoleşte prin craine
Adevăr relativ va ieşi, când ea suspină.

Şi printre arbori străvechi, de păduri milenare
Din amintiri adormite, doar vânt povesteşte...
Ca povestea, rătăcind prin inepţii seculare
Să ne răstălmăcească azi, din ceea ce este.

Doar o dumbravă fiindu-ţi aproape agnată
Te urmează cu gemete pierdute, pe tine,
Scriind pe-o frunză volantă, de vânt o diadă
Noi muritorii, să nu te vedem o neştine.

Natura din jur, cu plecăciuni să se închine
Pe trunchiuri de arbori laşi scrijelit, câte-o soartă
Aşa văd eu, Sybillo, povestea cu tine
Caci alte mistere, nu stiu pe und’ te poartă.

Aş vrea să fii, la vară, dezgolită-ntr-o floare,
Să te-adulmec şi să iţi ghicesc plânsul din gând
Din polenu-ţi albastru pigmentează-mi izvoare,
Putând s-ajung la tine cu ochii închişi, oricând.

Îţi caut inocenţa pe-al geţilor vechi munte,
Pe-o Cruce de Cer, prin lumi cufundate-n mister...
Te invoc prin valuri de gând, veşnic tăcute,
Sybillo, pentru mine atât, misterul ţi-l cer...

( inspirata din pictura domnului Mihai Catruna)

1-10 of 22

Comments