AMINTIREA PLOII

postat 5 mai 2012, 06:47 de emil marian

Spre pătura de nori privesc îngândurată

Şi amintirea-mi dulce mă duce-n altădată

Când vorbele-ţi vibrante mă fermecau galante

Şi-n lacrimile zilei mă sărutai , bărbate.

 

Sub aburul de ploaie cântam foarte vioaie

Speranţa mă-mbrăca, un verde înmugurea

Izvorul meu de sânge se alerta a frânge

Iar roşul din obraz se zbenguia în haz.

 

Nici griul cenuşiu, nici ploaia repezită

Nu ne oprea din vene iubirea dezmorţită

Iar tunetul cel falnic degeaba încerca

Cu toba lui năvalnic să rupă acea za.

 

Cu hainele udate ne alergam cu şoapte

Prin ploaia zbuciumată, noi mai cădeam prin baltă

Eram ca doi copii, frumoşi, nebuni prin vii,

Cu struguri ne-mbătam şi-apoi ne-mbrăţişam.

 

Acum doar amintirea a mai rămas din noi

Prin foile ucise de lacrimi şi de ploi

Iar rănile deschise mi-alungă alte vise

Realul mi-l aduce, iubirea mea se duce.

 

Dar fulgerul din ceruri cu biciul mă tot ceartă

Să nu gândesc aiurea căci viaţa mea nu-i moartă,

Să iau crenguţa verde căzută printre vedre

Să-mi văd iar fericirea, să-mi cânt din nou iubirea.

 

 Irina Nedelciu la 4 mai 2012

Comments