home

Interviu cu Prof. Dr. Ion Coja revista AGERO Stuttgart cotidianul mureșean Zi de Zi

De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic

Suflet generos, deschis și sincer. Crescut în spiritul unor valori de excepție: dragoste de neam șțară. A adunat la un loc, într-o viață de om, speranțe dar și deziluzii. A înțeles însă că procesele istorice, indiferent unde se petrec ele, sunt influențate. De cele mai multe ori, de factori externi care acționează direct sau indirect. Are curajul și răspunderea să spună întotdeauna lucrurilor pe nume. Chiar și atunci când este vorba despre subiecte delicate. Brutal de sincer și dureros de adevărat. Cadru didactic universitar și om cu o bogată experiență de viață, profesorul Ion Coja a aceptat să acorde un interviu, în exclusivitate, pentru cotidianul mureșean Zi de Zi.

Reporter: De ani buni, trăim o criză materială evidentă, dar de ceea ce este și mai grav, trăim o criză morală fără precedent. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media. Dilentantismul și impostura au invadat întreaga viață publică. Este oare o consecință inevitabilă a societății de consum, a globalizării și aplatizării conștiințelor sau un proces indus, cu scopuri bine definite, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung. Dumneavoastră ce părere aveți domnule profesor?

Ion Coja: Nu poate fi vorba de ceva spontan, necontrolat, nedirijat! Când Petre Roman a desființat Comitetul de stat pentru planificare, celebrul CSP, spunând că planificarea este un atribut al societății totalitare, comuniste, i-am transmis, prin mai multe declarații publice, că în felul acesta, renunțând la propria noastră planificare, nu facem decât să intrăm sub efectul planificării făcute de alții, în alte cancelarii ale lumii! Căci orice om serios și orice țară serioasă elaborează proiecte pentru viitorul său apropiat sau mai îndepărtat. Planificarea este apanajul inalienabil al suveranității! Ca stăpân, numai ca stăpân îți faci planuri, proiecte. Iar ca slugă pui în practică planurile altora. Cum a făcut Petre Roman, punând în practică planuri de transformare a noastră în slugi! Petre Roman a lucrat în interiorul planului de pierdere a suveranității noastre naționale. Din această perspectivă, într-adevăr nu mai aveam nevoie de niciun CSP. Însăși prestația lamentabilă, propriu-zis criminală, a lui Petre Roman s-a defășurat după un plan, un proiect elaborat cu mult înainte de decembrie 1989. Vă dau un singur exemplu: în ultimele minute ale guvernării sale, când minerii îl fugăreau prin București, Petre Roman a mai avut timp, pentru ce credeți? Să semneze destituirea directorului de la Arhivele Naționale!… De ce a făcut-o? Pentru că o avea în caietul de sarcini primit la investitura de prim ministru, iar respectivul director era un naționalist, un istoric patriot care nu ar fi permis jaful din arhive care s-a dezlănțuit ceva mai târziu, când au început să fie căutate dovezi ale Holocaustului… Alt exemplu: eu am fost senator PDAR, partidul agrarienilor. Eram convins că acest partid a fost înființat de Victor Surdu, după ideea sa, ori a altui agronom din România. Abia după vreo trei ani am aflat că în toate țările fost socialiste se înființase un partid pereche al PDAR!… Evident, după un proiect, după o planificare. A cui? Nu mai are importanță! În nici un caz nu era un proiect românesc sau polonez!… Iar procesul de decădere morală la care vă referiți este un obiectiv extrem de important în strategiile și proiectele care ne vizează fără ca noi să știm de ele, cine sunt autorii, ce intenții au… Putem, în cel mai bun caz, să ne dăm seama că nu poate fi vorba de întâmplare, de coincidențe, ci de lucruri care se leagă logic între ele. Firește, este vorba de logica răului, a destructurării, a disoluției!… Acest răspuns la întrebarea dumneavoastră nu eludează faptul că un rol important l-au jucat și trădătorii, cozile de topor! Dar eu pe aceștia nu-i am în vedere atunci când mă gândesc la popor, la neam!

ReporterȘtiu că i-ați evocat cu multă căldură și în mai multe ocazii, pe Alexandru Graur și pe Petre Țuțea, oameni pe care îi considerați părinți spirituali, adevărate modele pentru dv., dar și pentru generațiile trecute. în treacăt fie spus, generația mea încă își mai amintește cu mare plăcere de ”tabletele” de gramatică românească pe care ni le oferea Al. Graur, la radio, într-un mod cât se poate de acccesibil și util. Puteți să-i evocați pe scurt și mai ales în ce a constat influența acestor oameni asupra domniei voastre?

Ion Coja: Al.Graur a fost fiul unui „evreu pământean”. Și-au dat acest nume evreii din România care, pe la sfârșitul veacului al 19-lea, au ales să fie cetățeni loiali ai statului român, să se stabilească definitiv în România, să se asimileze în măsura în care acest proces era spontan și natural. Despre acești evrei ne-a vorbit însuși Graur la curs, la cursul dedicat numelor de persoane, pornind de la detaliul onomastic caracteristic pentru acești evrei: ei au dat copiilor nume românești care nu proveneau din fondul de nume de origine iudaică, gen Gabriel sau Daniel, ci nume ca Nicolae, Constantin, Ștefan, Alexandru, Aurel etc. Din asta se înțelege cât de liber gândea Graur, liber de orice prejudecată. Avea o singură grijă: adevărul. Fusese comunist încă din 1938. Poziția sa de om corect, dedicat adevărului, i-a adus multe necazuri din partea comuniștilor habotnici, intriganți, ahtiați după putere, de teapa unui Leonte Răutu. Pe vremea aceea, lunar, profesorii participau obligatoriu la ore de așa-zis „învățământ politic”. Uneori, aceste lecții erau conduse de Graur și se transformau imediat în dezbateri de idei științifice. De la Graur, la aceste ore de învățământ așa-zis politic, am deprins argumentele cele mai solide împotriva formalizării și matematizării domeniului lingvistic. Am adăugat și eu alte argumente…Nu mi-l puteam închipui pe Graur susținând idei sau teze în care să nu creadă. La un astfel de învățământ politic l-am auzit spunând, de la catedră, că „de-aia mi-e frică mie când aud la radio că se vor face îmbunătățiri!” După 1990, am aflat că Al.Graur, când a văzut că mi se pun piedici la angajarea ca asistent universitar deoarece nu aveam dosar politic bun, a amenințat că-și dă demisia din învățământ dacă nu se ia în considerație voința sa de a mă angaja ca asistent… Viața mea ar fi fost cu totul alta! Mă bucur să mă simt dator la un astfel de om! Ca și în cazul lui Petre Țuțea… Cred că l-am cunoscut prin 1970… Îl știam din vedere și mi-era antipatic. L-am ocolit o vreme. Mi s-a părut prea gălăgios. Era mereu înconjurat de tineri de vârsta mea, dintre care câțiva mi-erau bine cunoscuți câte parale făceau!… După o vreme Țuțea a rămas singur în holul de la Athenee Pallace unde își bea zilnic cafeaua. I-o oferea gratis nea Nicolae, un chelner bătrân care știa cu cine are de-a face… Într-o zi ne-am nimerit la aceeași masă, numitorul comun fiind Florin Pucă, adică prietenul comun. Am stat de vorbă până ne-au dat afară din restaurant, trecut de miezul nopții… Țuțea mi-a dat argumentele cele mai convingătoare pentru sentimentul în care am fost crescut de părinții mei, oameni simpli, veniți de lațară: mulțumirea, satisfacția de a mă ști român… Țuțea a teoretizat acest sentiment, l-a transformat în idee, judicios argumentată. Așa am ajuns la descoperirea că prin legionari, noi, românii, am dat umanității câteva modele sublime de comportament civic. În primul rând Căpitanul!… Moțși Marin… Nicadorii… Decemvirii… O justă înțelegere a epocii respective se poate face împărțind lumea românească după acest criteriu: capacitatea de a înțelege rostul înalt al Mișcării Legionare. Unii au avut organ pentru a pricepe noutatea și profunzimea (sau înălțimea!) gândirii și acțiunii legionare, alții n-au avut această capacitate. Pe aceștia trebuie să-i privești ca pe niște persoane cu handicap! Nu ca pe niște adversari de idei!

Reporter: Karl Marx – filosof studiat și azi în universitățile care se respectă, studiat nu numai din perspectiva istoriei filosofiei, dar mai ales ca și conținut al doctrinei pe care a întemeiat-o alături de Engels – considera că, citez „acumulările cantitative pregătesc saltul calitativ”. Privit din perspectivă istorică, „saltul” este un proces ciclic inevitabil. Temporal vorbind, nu cred că mai este mult până la acel moment. Istoria, privită din perspectivă filosofică, este un continuu proces de „negare a negației”. Văzând și trăind în mod direct ceea ce se întâmplă acum și aici, știind și care ne sunt „acumulările cantitative” din ultimii 20 de ani, care credeți că vor fi consecințele pentru statul român, după acel moment inevitabil al „saltului”?

Ion Coja: Momentul 1989 o fi fost un salt, dar a fost un salt în gol!…Nu știu dacă este adevărată teza marxistă, cu acumulările cantitative, teză preluată, dacă nu mă înșel, de la Hegel… Oricum, după 1990 nu prea văd ce acumulări cantitative s-au produs. Dimpotrivă, pierderi în toate planurile s-au produs!… O adevărată hemoragie! Suntem, mai mult ca oricând în ultimii 200 de ani, în cumpănă cu pieirea! Nu sunt de acord cu fonfăiții care fac pe moraliștii și consideră că noi, românii, suntem principalii vinovați!… Un asemenea diagnostic ne îndepărtează de identificarea cauzei și deci ne îndepărtează de găsirea remediului! Or, în realitate noi suntem un popor și un stat agresat! Nu de ieri, de alaltăieri, ci de câteva decenii bune, ca să nu zic secole!… Am fost foarte conștient de asta atunci când am înființat Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR. Cei care ne agresează azi nu vor să ne ocupe și să ne pună la muncă pentru ei, așa cum, bunăoară, a fost modelul clasic de agresiune, bunăoară cea otomană otomană. Sau modelul rusesc, care a avutțintă sufletul nostru românesc, să-l părăsim, să ne facem ruși! De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic de pe aceste meleaguri! În cazul cel mai bun, să părăsim Țara, cum ne îndeamnă însuși președintele Țării… Ne vor căzuți în fundul prăpastiei! În aceste condiții, una din două: primejdia de moarte se va împlini până la capăt sau poate să genereze reacția de apărare, acea reacție firească la orice ființă căreia i se ia viața. Potrivit vorbei românești „mor cu el de gât”! Trebuie deci să ne pregătim pentru această reacție, să ne organizăm viața în acest sens, astfel încât rău-voitorii noștri să ia aminte și să bată în retragere! Inimicii noștri care, împing prea departe ura și antipatia lor, e timpul să priceapă că începe să fie riscantă meseria de dușman al neamului românesc!

Reporter: Despre rolul elitelor în evoluția societății au scris în special Vilfredo Pareto și Gaetano Mosca, iar la noi, Tudor Vianu. Dumneavoastră sunteți o prezență activă în viațștiințifică și academică, iar din această perspectivă, v-aș ruga să ne indicați câteva repere din rândul elitelor de azi, de aici, de pe mioriticul plai și mai ales ce ne oferă ele nouă, vulgului, „stupid people” cum ne definea cineva, mai puțin inspirat – eu i-aș zice chiar cu intenție peiorativă – în urmă cu mai bine de un deceniu.

Ion Coja: Modele?… Eu am avut și alte modele, puțin sau deloc cunoscute publicului. Cum ar fi Constantin Boceanu… Fost director al închisorii Văcărești!… Când m-am arătat mirat că un om ca el a putut fi director de închisoare, mi-a deschis ochii: pe vremea aceea, erai director de închisoare numai după câțiva ani de magistratură ireproșabilă. Prin el am cunoscut elita românească de odinioară, consistența aristocrației românești, a boierimii, pe care unii politruci nefericiți ca Paul Georgescu sau Petru Dumitriu nu au înțeles-o sau nu au cunoscut-o! Dar a existat o aristocrație autentică românească, ar trebui recuperată, cu grija de a o distinge de venituri (plural de la venitură!, nu de la venit…), de ciocoi, de venetici… Chiar și azi am modele, persoane la a căror ținută morală aspir sau regret că nu mai am vreme să ajung… Să dau și câteva nume? Doctorul Tiberiu Turculeț… Dintre persoanele cunoscute, aș numi modele pe generalul Ioan Costaș, din Basarabia, pe istoricii Gheorghe Buzatu și Ioan Scurtu. Nu e deloc întâmplător că cei doi istorici nu au încăput sub bolta Academiei Române… Istoricii ajunși academicieni excelează prin grija de a ocoli subiectele riscante pentru cariera unui autor, cum ar fi legionarii, Antonescu, așa-zisul Holocaust, Ceaușescu… Dintre tinerii pe care îi cunosc, Marian Munteanu sau Dan Dungaciu… L-aș numi și pe Miron Scorobete, autorul clujean al volumului Dacia Edenică, o carte care va intra în definiția neamului românesc, alături de alte câteva, nu foarte multe… Sper să capete circulația și notorietatea pe care o merită câtă vreme autorul mai este în viață! Doctorii Pesamosca sau Dănilă… Și, de ce nu?, doctorul Aurel Coja, fratele meu mai mare, care mi-a fost model de când mă știu!… La multe prostii m-a învățat! Când am intrat la facultate, mi-a trimis o scrisoare în care mă atenționa că numai în anii următori, de studenție, mi se îngăduie să fac ceea ce nu voi mai putea face niciodată după aceea! Dacă-ți vine cheful să te urci în vârful unui stâlp, numai acum, câtă vreme ești student, o poți face!… I-am urmat sfatul de câteva ori, sfatul și pilda! Nu știu dacă eu însumi sunt un model pentru alții… Am avut în vedere această postură, măcar ca părinte să contez, pentru copiii mei! Drept care m-am ferit în mod programatic să cad în păcat. Am greșit deseori, dar nu sunt greșeli de care să-mi roșească obrazul! Nici al meu, nici al copiilor sau al eventualilor simpatizanți… În oarecare măsură mi-am planificat viața… Cu o singură excepție: nu-mi vine să-mi planific moartea. Nu mă pot gândi la cumătra cu toată seriozitatea, măcar că am trecut de mult de vârsta la care s-a prăpădit bietul tata…

Reporter: Petre Țuțea, pe care eu l-am auzit vorbind pentru prima dată în primii ani după decembrie 1989 și care m-a cucerit prin harul și vivacitatea sa, considera că un om de dreapta este un „român absolut”. De fapt, ce ar trebui să înțelegem prin această dreaptă națională, pentru că la noi – s-ar putea să greșesc – dar am impresia că nu există o graniță, o delimitare între dreapta, stânga, centru… Nu mai vorbesc de ușurința cu care unii politicieni, trec de la stânga la dreapta și viceversa. Dar asta este în primul rând o problemă de caracter, de conștiință și nu de convingeri politice. Percepția mea asupra doctrinelor românești de azi, este aceea că ele nu sunt încă nici conceptual bine definite. Domnule profesor, dumneavoastră vă considerați un om de dreapta? De ce?

Ion Coja: Expresia „român absolut” Petre Țuțea a folosit-o referindu-se la aromâni, la macedo-românii din Mișcarea legionară, la comportamentul lor în detenția comunistă. Eu nu mă consider mai mult de dreapta decât de stânga. Încă nu m-am hotărât. Mă consider și aspir să fiu naționalist! Și nu mi-aș permite să spun că naționalismul este o caracteristică exclusiv a dreptei! Dimpotrivă, insist și subliniez de câte ori se ivește prilejul: naționalismul nu respinge politica de stânga în mod obligatoriu, încă din teorie. Nu este monopolul unui partid anume, al unei ideologii anumite! Luați exemplul unor naționaliști de stânga din America Latină. Eu unul nu practic distincția aceasta. Aș merge încă o dată pe mâna lui Țuțea: un om normal este de stânga la tinerețe, iar când se maturizează devine de dreapta. Cu mențiunea că la mine, probabil, ordinea s-a inversat: am început prin a fi de dreapta și așa am rămas până în decembrie 1989. Adică, pe vremea comuniștilor m-am simțit în opoziție și, deci, de dreapta. După 1990, când am văzut câte haimanale se dau de dreapta, când am asistat la atacul acestora la adresa statului, la adresa interesului național, m-am manifestat deseori ca și când așfi fost de stânga. Repet: opoziția corectă este între naționaliști și anti-naționaliști. Între patrioțși trădători. Între profesioniști autentici și impostori.

Reporter: În altă ordine de idei, știu că ați fost acuzat de anti-semitism, că aveați chiar un proces intentat prin 2009 și care se baza pe acuzația că ați fi negat Holocaustul. În opinia mea, un om care îl consideră ca unul dintre părinții săi spirituali pe un evreu – Alexandru Graur a fost evreu – nu cred că poate fi considerat un anti-semit. Este o chestiune de logică elementară. Ce ne puteți spune însă despre acel proces? S-a încheiat? Cum anume?

Ion Coja: Sunt mai multe procese. Cele împotriva mea s-au încheiat fără a ajunge în instanță, acuzațiile respective dovedindu-se a fi neîntemeiate. Dar am deschis și eu proces împotriva unor așa ziși lideri evrei. I-am acuzat de calomnie. Cu dovezi mult mai serioase. Am făcut câteva greșeli de strategie, căci l-am dat în judecată și pe Aurel Vainer, președintele comunității evreiești. Or, acesta, ca parlamentar, are imunitate. Pregătesc alt proces, împotriva comunității evreiești, dacă aceasta va continua să blocheze accesul la arhivele sale. Arhivele noastre sunt la dispoziția oricărui cercetător evreu. Arhivele evreiești sunt ținute sub șapte lacăte!

Reporter: Dumneavoastră ați invocat la un moment dat, pentru elucidarea unor importante aspecte privind Holocaustul, „Memoriile” scrise de Wilhelm Filderman, fost lider al comunității evreiești din România, în perioada interbelică și apoi antonesciană, un om care a dispus prin testament, ca acele „Memorii” să fie donate după moartea sa Academiei Române. Se pare că – spuneați dv. – acele scrieri au luat alt drum. Agenți ai Mossad-ului le-ar fi ridicat și dus în Israel. De ce atâta interes din partea unui serviciu secret pentru acele scrieri?

Ion Coja: Pentru că autorul acestor memorii este martorul cel mai important al celor petrecute în România, în mod special în Transnistria. Din alte documente rămase de la Wilhelm Filderman, liderul evreimii românești, rezultă clar părerea și mărturia sa: în România nu a fost Holocaust și nici prigoană anti-evreiască, iar Ion Antonescu a fost un protector al evreilor!

Reporter: La final domnule profesor, v-aș ruga să-mi spuneți dacă mai credeți sincer că acest popor se va mai ridica la acea statură morală și acel respect de care se bucura cândva? Ne pleacă copiii prin cele străinătăți, mamele își abandonează pruncii proaspăt născuți, oamenii mor cu zile prin spitale, rata abandonului școlar crește alarmant și în aceeași proporție și analfabetismul, prăpastia între cei bogațși săraci se adâncește tot mai mult și pe zi ce trece, revizionismul și iredentismul maghiar găsesc acum cel mai propice câmp de manifestare… Mai avem vreo șansă? Care este calea?

Ion Coja: Cunoașteți vorba cum că în tot răul e și un bine! Traversăm o perioadă foarte grea. Ea ne ajută însă să distingem grâul de neghină. Este o perioadă în care fiecare arată măsura consistenței sale morale, civice. Iar în privința românilor care au plecat să muncească sau să trăiască în Occident, partea bună este că în felul acesta, prin contact direct cu lumea civilizată, românii vor descoperi că sunt cel puțin egalii celorlalți. Se vor vindeca de complexul de inferioritate pe care l-au avut și pe care o bună parte din mass-media îl cultivă pur și simplu printre noi, în mentalul românesc colectiv. Nu avem niciun motiv temeinic să stăm timorațși sfiiți dinaintea altor culturi și civilizații. Iar ca persoane, ca indivizi, aproape întotdeauna românii sunt remarcabili, sunt plăcuțși interesanți. Străinii ne descoperă cu uimire. Deci am o părere optimistă cu privire la viitorul nostru. Cu condiția ca românii să priceapă că trăim într-o lume anormală, că trebuie să ne organizăm, să elaborăm o strategie națională de supraviețuire, să reacționăm în maniera lui Avram Iancu față de cei ce ne vor capul! Toleranța este o atitudine potrivită față de persoane slabe, care au nevoie de un ajutor. Dar față de cel care te atacă, față de cel care vrea să te scoată din casa și din propria ta istorie, nici vorbă nu mai poate fi de toleranță. Mâna pe par! Sau, în termeni mai poetici, aux armes, citoyens!

Nicolae BALINT



Petre Roman (Neuländer) a recunoscut ca a fost spion pentru KGB. Walter Roman (Erno Neuländer), locotenent-colonel NKVD: “Dupa noi vom veni tot noi”
12 martie, 2010

Petre Roman a facut, miercuri seara, in timpul emisiunii “Nasul” de la B1Tv, o dezvaluire extrem de interesanta. Practic, fostul premier al Romaniei de la inceputul anilor ’90 a recunoscut ca a facut spionaj militar in perioada in care era un simplu doctorand in Franta.
Dezvaluirea lui Roman vine dupa ce Cornel Dinu a insinuat ca acesta ca a facut parte din reteaua Caraman, care Mihai Caraman a fost singurul spion roman decorat de KGB. Petre Roman a povestit ca, in perioada in care se afla la doctorat in Franta, a avut ocazia sa vada planurile unui fel de baraj acvatic militar si, dorind binele tarii, a facut poze sau a copiat acele poze si planurile barajului. Pe care le-a trimis ulterior in tara. Roman a precizat a fost singura data cand a facut asa ceva in viata lui si ca gestul sau a fost determinat de patriotism.
Interesant este cum putea sa faca asa ceva un simplu doctorand, daca nu avea legaturi cu Securitatea. Practic, din “patriotism”, Petre Roman a riscat sa fie acuzat de spionaj militar. La fel de interesant este unde a trimis aceste documente Petre Roman. Contactat de Agentia de Investigatii Media, fostul premier a refuzat sa dea explicatii despre acest episod. “Nu vreau sa vorbesc. Imi ajunge ce am spus pana acum”, a declarat Petre Roman.
Agentia de Investigatii Media a stat de vorba cu personaje care au jucat un rol important in Revolutia din 1989 si care stiu, de asemenea, detalii despre activitatea lui Petre Roman. De asemenea, am stat de vorba si cu istoricul Marius Oprea, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai perioadei de dinainte de 1989.
Sergiu Nicolaescu: “Ceva adevarat este”
Sergiu Nicolaescu a refuzat sa comenteze acuzatiile lui Cornel Dinu si dezvaluirea facuta de Petre Roman, dar a precizat ca “ceva adevarat este”. “Eu ma abtin sa comentez. Cel putin deocamdata. Este normal sa iti pui semne de intrebare. Va spun un singur lucru: adevarul se afla pe undeva. Ceva adevarat este”, ne-a declarat Sergiu Nicolaescu.
Gelu Voican: “Caraman il simpatiza pe Roman”
Gelu Voican Voiculescu refuza sa creada ca Petre Roman ar fi putut avea legaturi cu Securitatea. “Eu refuz sa cred ca avea legaturi cu Securitatea. O fi facut-o din patriotism. Oricine putea sa faca asa ceva. Barajele nu sunt obiective militare. Nu trebuia sa aiba legaturi cu Securitatea pentru a face asa ceva. Securitatea nu se apropia de oameni ca Petre Roman. El era fiul lui Walter Roman”, ne-a spus Gelu Voican Voiculescu. Acesta sustine ca Petre Roman era simpatizat de Caraman, dar ca nu a facut parte din reteaua care a adus cele mai mari prejudicii NATO. “Activitatea lui Caraman s-a incheiat in 1969. Roman a plecat la doctorat in ’71, deci cu doi ani mai tarziu. Ei nu s-au cunoscut decat in ianuarie 1990. Ce putea sa faca un doctorand cum era Roman in reteaua Caraman. Acolo erau folositi cetateni francezi, belgieni si asa mai departe. Nu romani. Astea sunt fabulatii. Niste speculatii. Nu stiu ce ratiuni in determina pe Cornel Dinu sa zica asa ceva. Poate ca este inca suparat ca nu l-a pus Roman ministru al Sportului. Dupa ’89, Petre Roman nu a avut nici o legatura cu numirea lui Caraman la SIE. Eu m-am ocupat de asta. Am avut mai multe optiuni, dar, in final, a fost ales Caraman. L-am anuntat cand eram in birou la generalul Stanculescu si planuiam inlocuirea generalului Nicolae Militaru. Raporturile lui Caraman cu Iliescu nu au fost cele mai bune. Mihai Caraman si Petre Roman s-au inteles bine. Caraman chiar il simpatiza pe Roman”, ne-a declarat Gelu Voican Voiculescu.
Virgil Magureanu: “Nu vreau sa mai vorbesc”
Fostul sef al Serviciului Roman de Informatii din perioada 1990-1997, Virgil Magureanu, nu mai doreste sa comenteze pe marginea subiectului privind posibilele legaturi ale lui Petre Roman cu reteaua Caraman. “Eu nu vreau sa ma mai bag in asa ceva. Nu cunosc nimic. Va spun sincer ca nu imi place subiectul. Despre asemenea lucruri eu nu mai vreau sa vorbesc”, ne-a spus Virgil Magureanu.
Marius Oprea: “Roman a ajuns pe alte filiere”
Fostul director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, istoricul Marius Oprea, crede ca ascensiunea lui Petre Roman se datoreaza nu retelei Caraman, ci altor filiere. De asemenea, acesta lasa sa se inteleaga ca premierul de la inceputul anilor ’90 era un agent. “Petre Roman a fost promovat prin alte filiere. El a fost la Toulouse, dar dupa desfiintarea retelei. Nu exista dovezi ca domnul Roman a facut parte din reteaua Caraman. Ce ridica cele mai mari semne de intrebare este faptul ca domnul Caraman a devenit seful SIE in 1990. El nu a fost recomandat pentru aceasta functie de catre Petre Roman, caci nu putea sa-l recomande un agent. L-a recomandat cel care coordona reteaua KGB din Romania, adica Ion Iliescu. A fost o decizie dictata de Moscova si pusa in practica de Iliescu. Este halucinant ca domnul Caraman, cel care a facut un aprig spionaj contra Vestului si unul de mare succes, a ajuns in fruntea SIE. El a furat cele mai mari secrete ale NATO, din cauza lui fiind nevoie de schimbarea amplasamentelor rachetelor. Numirea lui la SIE a fost un semnal dat de Romania impotriva NATO si care demonstra ca noi ne alaturam fostului bloc sovietic”, sustine istoricul Marius Oprea.
sursa: AIM
În noaptea de marţi spre miercuri, fostul mare fotbalist Cornel Dinu a făcut dezvăluiri de senzaţie la un post tv unde se dezbăteau probleme legate de evenimentele din decembrie 1989. Dacă tot ceea ce a afirmat Dinu este adevărat, atunci unele din “legendele” de atunci trebuie reconsiderate.
“Nu Ion Iliescu a apelat la ajutorul sovieticilor. Petre Roman este cel care a discutat într-o rusă perfectă, eu o înţeleg, cu consulul sovietic şi a solicitat ajutor trupelor sovietice. Petre Roman era tare speriat de ce se întâmpla.”
“Eu am stat în aceeaşi încăpere cu Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Română, de la 9 seara până dimineaţa la 7.20”, a menţionat Dinu, el explicând astfel de unde ştie aceste lucruri. El a mai arătat că interlocutorul lui Petre Roman ar fi spus că nu poate fi vorba decât de sprijin cu logistică antiteroristă.
“Domnul consul a explicat clar: «Nu ne amestecăm. Trupele sunt debarcate, în două ore sunt în centru, dar nu ne putem amesteca în treburile interne»”, a mai arătat Dinu.
În legătură cu afirmaţia consulului sovietic privind faptul că ar exista ceva trupe în România, Dinu a precizat că din ce a aflat (menţionăm că, în decembrie 1989, Cornel Dinu a fost într-o prima fază un fel de gardă de corp a lui Ion Iliescu şi ulterior, pentru o scurtă perioadă, a deţinut unele funcţii în stat), “încă din septembrie, trupele sovietice erau debarcate în munţi”.
Cornel Dinu a mai declarat că în decembrie 1989 a fost vorba de “o lovitură de stat cu public”, în care au fost implicate armata, Securitatea şi mai multe servicii secrete străine (“Pe 22 dimineaţa, la ora 8.30, generalul Iulian Vlad a dat ordin securiştilor care asigurau inelul de pază al Comitetului Central să ridice dispozitivul. Dacă nu se întâmpla asta, nimeni nu intra în veci în Comitetul Central. Ăsta nu este un semn că a fost ceva organizat, o lovitură de stat” – Cornel Dinu). Fostul dinamovist a mai menţionat că omul-cheie al loviturii de stat a fost generalul Atanasie Stănculescu.
Puloverul, semn de recunoaştere pentru pucişti
Cornel Dinu a lăsat să înţeleagă că Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan ş.a. nu purtau întâmplător pulovere în acele zile fierbinţi. El nu a dat explicaţii clare, dar a reieşit din afirmaţiile lui că puloverele constituiau un fel de semn de recunoaştere (probabil de către oganizatorii din punct de vedere tehnic ai loviturii de stat) a persoanelor care trebuiau să preia puterea politică în stat. Dinu a mai afirmat că Silviu Brucan era agent al mai multor servicii secrete străine, că Mircea Dinescu era agent GRU, iar Dumitru Mazilu, al serviciilor secrete sovietice.
Tot în cadrul emisiunii de marţi noapte, istoricul Alex Stoenescu – el a confirmat în mare parte informaţiile lui Dinu – a afirmat dezinformările şi diversiunile care au apărut pe postul naţional de televiziune şi care ar fi contribuit la escaladarea focului în seara zilei de 22 decembrie i-ar fi avut drept autori pe contraamiralul Cico Dumitrescu şi un general pe nume Tudor.
22.000 de spioni ruşi sunt acum în România
Cornel Dinu a mai afirmat că, în urma înţelegerilor dintre marile puteri, s-a decis ca după 1989 România să rămână în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. “În decembrie 1989 în România erau 1.100 de spioni ruşi. În 2002 erau 10.000, iar acum sunt 22.000”, a reprezentat o altă declaraţie şocantă a lui Dinu. El a explicat că spionii la care se referă sunt de fapt ruşii care deţin sau controlează direct şi indirect firme şi companii în România. “Practic, acum s-a pus în aplicare planul lui Petru cel Mare de lărgire la maxim a sferelor de influenţă, iar capitalul rusesc este prezent peste tot”, a conchis Dinu.
Tatal lui Petre Roman, Valter Roman (Erno Neulander), locotenent-colonel intr-o unitate NKVD
Dl. Petre Roman spune ca tatal sau a fost un patriot roman. Documentele vremii il prezinta insa ca pe un om care si-a dedicat viata bolsevismului international. Erno Neulander s-a nascut in Oradea si a fost recrutat in miscarea comunista de kominternistul Nicolae Golberger care l-a ajutat sa plece in URSS via Cehoslovacia. Potrivit documentelor din arhivele sovietice, Neulander a devenit locotenent-colonel intr-o unitate NKVD si a fost trimis in Spania sub numele Walter Roman. Acolo a detinut functia de ofiter CI al batalionului de artilerie “Ana Pauker,” si a avut ca acoperire pozitia de “comisar politic.” In Spania, Walter Roman s-a casatorit cu Angelina, nepoata fostei lidere a PC Spaniol Dolores Ibarruri (“La Passionaria”), de care a divortat apoi la cererea Kominternului. Angelina a fost deportata la Taskent.
Decorat cu Steaua Rosie
Dupa infrangerea Republicii Spaniole, Walter Roman s-a reintors in URSS. Acolo a condus, pentru o perioada, sectia romana a postului de radio Moscova, unde a lucrat impreuna cu Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi. Ana Pauker s-a reintors in Romania imbracata in uniforma sovietica, Walter Roman s-a reintors pe un tanc sovietic, ca sef de stat major al unei brigazi de voluntari (Horea, Closca si Crisan). In 1945 a fost decorat de Moscova cu “Steaua Rosie” asa cum rezulta dintr-un alt document sovietic:
NKID URSS, Sectia Tarilor Balcanice
Noiembrie 1945, Nr. 791/bs
Ambasadorului URSS in Romania,
tov. S.I. Kavtaradze
Va trimitem imputernicirea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS pentru inmanarea decoratiei si ordinului “Steaua rosie” – nr. 1651765 cu diploma insotitoare – nr. 283631 privind decorarea lucratorului de la radiodifuziunea speciala, Walter Roman, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 iunie 1945.
La inmanarea decoratiei este necesar sa se intocmeasca un protocol si sa se transmita prin NKID la Sectia pentru decoratii a Prezidiului Sovietului Suprem al URSS.
Loctiitorul Sectiei tarilor balcanice,
A. Lavniscev
“Dupa noi vom veni tot noi”
In 1946, Walter Roman a fost numit sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane si a primit sarcina sa o transforme intr-o filiala a Armatei Rosii. Apoi a devenit ministrul Postelor si Telecomunicatiilor si membru al CC al PCR. Ulterior el a fost marginalizat, impreuna cu ceilalti NKVD din conducerea Romaniei, devenind director al Editurii Politice.
Walter Roman in “Secolul XX: Secolul Marilor Revolutii”, Bucuresti, 1970: “Cine va veni dupa noi?”, intreaba profetic evreul comunist, referindu-se la comunistii care conduceau URSS si tarile din Europa de Est. “Dupa noi vom veni tot noi,” raspunde autorul. “Noi nu scriem istoria. Noi o cream.” Cele doua fraze erau lozinci afisate in birourile consilierilor sovietici ai Securitatii.
Si de ce nu l-am crede pe Pacepa cand el insusi este un evreu ceh?!


Cea de-a 93-a aniversare a Unirii Bucovinei cu România

De Dacian Dumitrescu/ București / Moldova.ORG/ -- Luni 28.11.2011 am participat ca invitat împreună cu dl. Clenciu Marian la conferinţa despre cea de-a 93-a aniversare a Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, care s-a desfăşurat la sediul AGIR din P-ţa Romană, Bucureşti.

Conferinţa a fost organizată de preşedintele Asociaţiei Culturale "Bucovina" dl. Col (r) GALAN.
S-a cântat Imnul Naţional.

Dl. Preşedinte Galan a prezentat sintetic contextul internaţional al anului 1918 în care România s-a reîntregit în fruntariile ei naturale.

S-au prezentat succint şi etapele reunificării cu Basarabia la 27.03.1918.

În continuare a vorbit dl. Profesor universitar Pavel Ţugui. A enumerat personalităţile bucovinene care au adus o contribuţie importantă la actul Unirii: Ion Nistor, Iancu Cavaler de Flondor, baronul Eudoxiu Hurmuzachi, profesor universitar dr. Honoris Causa Ion Sbierea sau ardeleanul Sextil Puşcariu care era decan al Universităţii Cernăuţi şi director la "Glasul Bucovinei" etc.

Un alt membru al asociaţiei "Bucovina" dl. Hostiuc Ştefan, din Cernăuţi a prezentat viaţa celulalt mare militant unionist Iancu Cavaler de Flondor şi genealogia sa pâna la Alexandru Lăpuşneanu. Este prezentată cu umor diversiunea prin care Iancu Cavaler de Flondor reuşeşte să pună Legiunea înarmată Ucraineană ce ocupase în noiembrie 1918 principalele instituţii din Cernăuţi: le spune că ştie sigur că vine Armata Română. Evenimentul s-a întâmplat abia în ianuarie 1919 după ce Regele Ferdinand a semnat actul Unirii cu Bucovina la 31.12.1918.
Vorbeşte şi deputatul Irimescu din Bucovina românească. Reface tabloul evenimentelor şi punctează faptul că "Astăzi ştim sigur despre fruntaşul unionist Iancu Cavaler de Flondor că era agent al serviciilor de informaţii militare româneşti!"

Sala aplaudă cu vădită emoţie şi entuziasm.

La final actriţa Ghiţescu recită o poezie vibrantă despre " Unire". Urmează un program muzical în care o soprană ne încântă şi este acompaniată de un pian şi o vioară.

Conferinţa se termină cum a început cu intonarea Imnului Naţional. Nu ne vine să plecăm şi mai rămânem puţin să socializăm. Facem cunoştinţă cu avocatul Pătraş şi cu soţia sa. Acesta este un bucovinen mândru şi sobru din Hrinceşti – o comună de lângă Galiţia, fosta frontieră de stat dintre Romînia şi Polonia.

În 1999 a avut "nesăbuinţa" să-l ducă în comuna sa natală, azi în componenţa Ucrainei pe ... Regele Mihai!
Drept urmare SBU-securitatea Ucraineană i-a făcut mandat de arestare şi abia a scăpat cu fuga el şi soţia sa doar cu hainele de pe ei! De atunci nu a mai călcat prin locurile de baştină.

Aruncându-ne privirea prin sală, fără să vrem am descoperit şi "fantomele trecutului", bătrâni trecuţi de 80 de ani, cunoscuţi ca foşti agenţi KGB-işti, majoritatea cu rădăcini ruseşti sau ucrainene.
Fosta coloană a 5-a sovietică! Sincer despre unii credeam că au murit demult. Dar iată că nu au murit şi o "mână nevăzută " îi scoate din casele lor şi îi mai aduce încă la tot felul de acţiuni culturale ce se referă la Basarabia şi Bucovina.

Să vadă şi să audă, ce spun românii şi ce vor românii...
A fost singurul moment de " eclipsă" al frumoasei sărbători.

Plec împreună cu Marian Clenciu. Acesta îmi povesteşte pe drum că pe 26.11.2011 a fost la filiala lor de la Oneşti la o acţiune asemănătoare. Acolo în faţa întregii filiale au fost prezentaţi trei veterani ai Frontului de Est de 94, 95 şi 96 de ani. Ultimii doi reprezentau "primul tanchist român intrat în Cernăuţi în iunie 1941 iar celălalt era ultimul tanchist român care a părăsit Cernăuţiul în iunie 1944 în faţa tăvălugului sovietic". Dacă-mi ajută Dumnezeu voi face un interviu cu cei trei eroi!

Dar de fapt am scris acest material de supărare că nu am văzut niciun articol în presa română care să marcheze în vreun fel cei 93 de ani de la Unirea Bucovinei cu România! 



ARC PESTE TIMP

Unirea Bucovinei
Reintregirea Romaniei
Pe data de 28 noiembrie 1918 in Sala de Marmura a Palatului Mitropolitan din Cernauti se desfasoara Congresul General al Bucovinei. Iancu Flondor este acceptat ca presedinte si in aceasta calitate citesteste, dupa citirea adeziunilor Consiliului National Polonez si a Consiliului National al Germanilor, "Motiunea Congresului general al Bucovinei" , propunind : "Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare, pina la Ceremus, Colacin si Nistru, la Regatul Romaniei." Iancu Flondor s-a adresat apoi delegatilor prezenti la Congres : " Va asigur ca voi pasi cu toata energia si fara pic de sovaire pe unica cale ce duce la limanul mintuirii neamului nostru".

Dupa 73 de ani, in aceeasi zi de 28 noiembrie, un roman nascut in Bucovina, ales deputat in  Basarabia , in parlamentul celui de-al doilea stat romanesc se adresa Parlamentului Romaniei. Deputatul era Mircea Druc si vorbea despre reintregirea Romaniei. Re-unirea ramine si astazi "unica cale"


"VREM REÎNTREGIREA PATRIEI!"


Alocuţiune - București, noiembrie 1991  

   

"Mircea Druc: Reunirea! Altă soluţie nu există"


Alocuţiunea rostită de Mircea DRUC, deputat în parlamentul de la Chișinău, din partea Frontului Popular din  Moldova, la 28 noiembrie 1991 în sala Parlamentului României din Dealul Mitropoliei în cadrul ședinței festive, cu participarea deputaților și senatorilor, consacrată aniversării a 73 de ani de la  Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Onorată asistență,

Stimați colegi,

Comemorăm, oarecum liberi, ziua de unu decembrie! Dar …

Nu cred că de dragul retrospectivei. Comemorăm pentru a transforma trecutul în prezent. Şi prezentul în viitor. Trecutul nostru, şi tragic, şi glorios, nu e decât o cale istorică spre ziua de astăzi. Iar prezentul nu e altceva decât un scurt popas în drumul nostru spre  un viitor necunoscut.

Nu cred că am putea admite la infinit, ca o parte a naţiunii române să constate cu amărăciune, zicând: "Căci vai de cine-şi pierde ţara/ Ca să şi-o ceară de la voi ...".  Aşa cum o făcea marele poet al tuturor românilor înstrăinaţi, ardeleanul Octavian Goga, înainte de Marea Unire din 1918.

Nu cred că un român fără de ţară, "purtând blesteme în cerul gurii drept moştenire din părinţi", ar putea fi oarecum fericit, tot aşteptând o viaţă de om, ca abia la 50 de ani să-i fie permis să treacă Prutul ca să ajungă să-şi vadă capitala ţării.

Nu cred că vorbele mele v-ar face să bănuiţi că aveţi în faţă un "populist". Melodramatic şi puţin cam exaltat. Nu, nicidecum! Cu toate că vă întreb retoric: - De ce Mircea Druc, feciorul lui Gheorghe şi Ileana, ţărani români dintr-un judeţ din nordul Basarabiei, fiind ales deputat, de către alegători români, într-o circumscripţie pe  pământ românesc, nu poate lua cuvântul în parlamentul României, decât aşa, ocazional?  Ca acum,  la o aniversare, într-o şedinţă festivă.

Nu cred că cineva, fie de la Chişinău, fie de la Bucureşti sau din altă parte ar reuşi să mă convingă că n-ar fi fost cazul să vorbesc aici, acum şi anume aşa. În acest context, unicul reproş, pe care îl admit la adresa mea, e: anticiparea. Da, recunosc: eu cuget şi acţionez ca şi cum reunirea s-ar fi produs deja. Şi mă gândesc la ceea ce avem de făcut mai departe, într-o ţară reîntregită.

Cred  însă că adevărul şi libertatea, fără de care ar fi imposibil să ieşim din criză, nu ne pot fi servite pe tavă de cineva din afară. Nici obţinute sub formă de credite nu pot fi. Căci nu există o bancă mondială ce ar da cu împrumut libertate şi adevăr celor captivi. Celor rătăciţi sau induşi în eroare. Adevărul se cere trăit. Iar libertatea cucerită prin luptă. Şi menţinută - cu preţul unei vigilenţe eterne.

Am cedat destul, noi, românii! Explicaţiile şi justificările nu au acum nici un rost. Nu merită prea mare atenţie nici insinuările unor străini ce vor să ne ţină în captivitate, la propriu şi la figurat. Nici frica patologică din oasele românilor  nu o putem scoate rapid. 

Noi, românii credincioşi, spunem: "Vrem reîntregirea patriei!". Străinii şi românii timorați vehiculează: "Moscova n-o să ne dea gaz şi petrol". "Occidentul preferă acest status quo". "La Kiev nici nu vor să audă". Mai e și  Budapesta unde se inventează mereu nişte simetrii. Iar la Chişinău - tactica paşilor mărunţi: unul înainte, doi înapoi. Și, vorba Leonidei Lari, unii se vor "domnitori peste o stână şi trei judeţe". La Bucureşti elitele mai stau la cumpene: ce câştigă cu ideea naţională fiecare partid sau lider politic în parte? Toate acestea sunt premize false. Uşor de combătut: cu argumente de ordin istoric, economic și geopolitic. Cu silogisme, statistici și fapte. Şi  le vom  combate mereu.  Ori de câte ori vom avea ocazia.

Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: "Reunirea".

Iată liantul care ne lipseşte. Pornim pe calea reîntregirii patriei. Vom face să dispară o bună parte din actualele animozităţi, care ne macină pe noi, românii de pretutindeni. Vom crea premizele concilierii. Vom mai tempera egocentrismul şi politicianismul  din noi.

"Reunirea!". Altfel, între Ucraina şi România, va apărea o nouă Irlandă de Nord. Un nou Liban. Un nou Cipru. Nu putem admite libanizarea teritoriilor strămoşeşti, răpite odinioară. Vor avea de pierdut nu numai românii. Nu numai Europa de Est. Ci şi occidentalii, atât de nereceptivi la problemele României nedreptăţite.

De aceea consider necesar şi de urgenţă:

1. Astăzi, mâine parlamentul şi guvernul României să ia poziţie faţă de referendumul din Ucraina. Recunoaşterea Statului Ucrainean în devenire e posibilă numai după soluţionarea problemelor legate de consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, adică după retrocedarea teritoriilor româneşti anexate de către imperiul sovietic.

2. Parlamentul României până la finele acestui an să adopte o lege vizând cetăţenia românilor din fostele colonii sovietice, dând curs astfel apelului celor zece organizaţii care formează Alianţa Naţională "16 decembrie", apel susţinut şi de grupul parlamentar al Frontului Popular din  R. Moldova.

Iată de ce, vin cu rugămintea către toţi românii:  

- Să răbdăm măcar şase luni fără acte de violenţă şi exhibiţionism;

- Să se facă alegerile necesare respectând legile şi regula, democraţia şi bunul simţ;

- Să spunem clar, cu fermitate: "Vrem reîntregirea ţării!".

Ştiu, cineva îmi reproşează chiar în clipa aceasta:  " - Suntem un popor dezamăgit, domnule Druc! Ne-am epuizat. Nu mai putem lupta. Am sacrificat destul!".

Nu! Nu e adevărat! Niciodată, dar niciodată, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Şi mai avem de dat o luptă. Ultima. Și decisivă. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scară naţională. Ca un proces de selecţie naturală. Produsul acestei selecţii vom fi chiar noi, generaţiile de români în viaţă. Şi ne vom împărţi treptat în două seminţii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în faţa răului… Ca şi ciobanul moldovean din balada "Mioriţa". Pe aceştia îi vom numi români mioritici şi vom încerca să-i recuperăm. Cea de a doua seminţie va fi a românilor încrezători în viitorul naţiunii şi în Dumnezeu. Aceştia nu vor ceda niciodată. Nici chiar în faţa îngerului ceresc, care ar putea veni să-i anunţe că nu mai este loc şi pentru ei în paradis. Aceşti români vor protesta, cerându-şi dreptul, căci urmează calea adevărului.

Numai reuniți  vom reuşi. Pentru început, o altă ieşire din impas nu există. Şi nimeni nu ne poate  garanta că vom supravieţui în cea de a treia conflagraţie mondială. De data aceasta o conflagrație economică și ecologică,  care ne va cuprinde încurând.

"Reunirea". Altă soluţie nu există. Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng, după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină. Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul unirii. "Sindromul amputării" nu va dispărea niciodată.

Eu cred: Reîntregirea patriei se va face, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile. Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească. Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi românii se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună. În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu.

Cred că e timpul să se deprindă o lume toată cu ideea că în curând se vor prezenta în parlamentul Ţării toţi deputaţii, din toate teritoriile strămoşeşti aflate deocamdată sub ocupaţie străină.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!


  


Cum ne-au furat sovieticii câteva insule din Delta Dunării. Câteva documente noi

Posted by george damian on 16 noiembrie 2011

După ocuparea Basarabiei din 28 iunie 1940, sovieticii şi-au amintit că nu au ocupat tot ce le trebuia. Negocierile privind trasarea liniei de graniţă (las aici deoparte chestiunea ţinutului Herţa) s-au dovedit a fi foarte dificile. Sovieticii cereau nici mai mult nici mai puţin decât braţul Chilia din Delta Dunării. Noua poziţie a sovieticilor nega graniţa din 1878 (stabilită tot de Moscova!).

Voi n-aveţi ce face cu braţul Chilia, dar nouă ne trebuie!

În prima fază a negocierilor (6 septembrie – 24 octombrie 1940) generalul sovietic Matvei Malanin a spus că România rămâne cu canalele Sulina şi Sfântul Gheorghe care îi sunt de-ajuns, aşa că ar face bine să cedeze canalul Chilia. În ciuda argumentaţiei originale a sovieticilor, românii au refuzat să cedeze. În noaptea de 25-26 octombrie 1940 sovieticii au făcut ce ştiau ei mai bine: au plecat la furat. În această noapte au fost ocupate insulele Daleru Mare şi Salangic, iar 6 grăniceri români au murit în luptele date cu această ocazie. Pe 26 octombrie 1940 sovieticii au ocupat şi insulele Tătaru Mare, Daleru Mic, Maican şi Limba – astfel braţul Chilia a devenit curs de apă interioară a Uniunii Sovietice. Ministerul român de Externe a depus un protest oficial, la care a răspuns comisarul adjunct pentru afaceri străine al URSS, Andrei Vîşinski. Sovieticul a spus că România ar trebui să renunţe la acest protest deoarece respectivele insule nu îi trebuiesc, însă sunt foarte importante pentru Uniunea Sovietică.

Poveste veche, probleme noi

Istoria insulelor din Delta Dunării a continuat şi după 1944.  Pe 4 februarie 1948 premierul comunist Petru Groza a semnat la Moscova un ”Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS”. Sovieticii nu au îndrăznit să meargă cu hoţia la Conferinţa de Pace de la Paris din 1947 (acolo unde insulele din Delta Dunării şi Insula Şerpilor au rămas în componenţa României). Aşa că au preferat să se folosească de uneltele lor instalate la Bucureşti. Prin acest protocol România a renunţat la Insula Şerpilor, dar şi la insulele Tătaru Mic, Daleru Mic și Mare, Maican și Limba.

Povestea braţului Chilia nu s-a oprit aici. Ucraina a preluat această hoţie de la Uniunea Sovietică şi se ţine de ea cu dinţii. În 2010 au apărut ceva discuţii despre modificarea graniţei din Delta Dunării dintre România şi Ucraina (pe baza ideii că s-a modificat cursul apei şi astfel ar trebui modificată şi graniţa).

Documentele noi

Relativ la toată această poveste am găsit corespondenţa diplomatică germană referitoare la evenimentele din octombrie 1940, când Uniunea Sovietică a ocupat insulele din Delta Dunării. În câteva zile sper să spun aici povestea din aceste documente.



Conferinţa despre Transnistria
PDFImprimareEmail
Dacian Dumitrescu   
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 20:24
Afis Conferinta despre Transnistria
Bucureşti, 1 noiembrie 2011 - Conferinţa despre Transnistria

În prezenţa unei adunări entuziaste, majoritatea foarte tineri, mulţi basarabeni, studenţi, la facultatea de Istorie, marţi, 1 noiembrie 2001, începând cu orele 18.00, la Clubul Ţăranului – Muzeul Ţăranului Român s-au desfăşurat lucrările unei conferinţe organizate de Institutul Fraţii Golescu - Director Mihai Nicolae, în colaborare cu Asociaţia „Pro Basarabia şi Bucovina" - Preşedinte Marian Clenciu, având ca temă Transnistria. În sală, alături de cunoştinţe mai vechi, precum George Simion, venit cu băieţii lui, şi-au făcut simţită prezenţa personalitati remarcabile ale jurnalisticii şi artei contemporane, ziaristul George Damian şi regizorul Marian Voicu. Ca de atâtea alte ori, domnul director Mihai Nicolae a vorbit emoţionant, despre românii din jurul României, de data aceasta referindu-se la românii din Transnistria. La rândul meu, am relatat pe scurt argumentele istorice privind continuitatea neamului românesc în Transnistria, am prezentat o colectie de reviste „Transnistria" editate acolo, în limba română în perioada 1941-1943 şi câteva cărţi mai vechi sau mai noi despre Transnistria. A urmat proiecţia unui film de 25 de minute realizat de regizorul Marian Voicu în satele româneşti din „cealalta Transnistrie", inclusiv cele de la Bug. Filmul, un documentar realist vibrant şi emotionant este excelent realizat şi foloseşte ca pretext „Mişcarea de la Balta - mişcarea inochentistă''. Pe scurt, satele compacte de moldoveni din Transnistria, inclusiv din apropierea Bugului, dar in special din fostului judet românesc Balta, sătui de deznationalizarea totala la care erau supuşi de Rusia Ţarista, apoi de U.R.S.S. administrativ sau prin biserica rusă, se rup total de instituţiile sovietice şi formeaza o grupare în jurul Ieromanahului Inochentie care ţine slujbele în limba româna. Autorităţile bolşevice intervin, il exilează pe acesta, dar şi grupuri intregi de moldoveni, în Siberia. Inochentie moare, moldovenii se întorc în satele lor şi continua să trăiască după învăţăturile acestuia. Majoritatea dintre ei continuă şi azi acelaşi mod de viaţă: nu merg la şcoli ruseşti, la biserici ruseşti nu învaţă limba rusă, nu au legături cu autorităţile ruse sau ucrainene, nu au buletine şi nici paşapoarte, nu au acte pe case dar nici nu le pasă.
Montaj foto Conferinta despre Transnistria
Filmul este zguduitor, prin mărturiile filmate magistral de Marian Voicu şi echipa TVR, conţine mărturii ale unor persoane în vârstă dar şi ale unor primari locali actuali, toate relatate în limba română. A luat cuvantul şi realizatorul acestui vibrant documentar, domnul Marian Voicu, care a povestit toate peripeţiile şi greutăţile întâmpinate de echipa TVR în Ucraina de azi. A fost aplaudat

îndelung, acordându-i-se doua diplome de merit : una înmânată de Preşedintele Asociaţiei „Pro Basarabia si Bucovina", domnul Marian Clenciu, iar celalată, oferită personal de domnul avocat Ruslan Deleanu şeful „Institutului pentru Drepturi Civile Europene". La final fost invitat să vorbească jurnalistul George Damian, autorul reportajului: „Românii din Bugeac, pe cale de dispariţie. O călătorie prin satele româneşti din sudul Basarabiei" realizat cu sprijinul D.R.P. Ne-am adunat cu toţii la o cafea şi un suc, am schimbat cărţi de vizită şi impresii. Cu nespusa bucurie am aflat de la domnul Marian Voicu, că de la 1 decembrie 2011, Radio România va emite oficial şi de la Chişinau, că este posibil ca şi TVR să facă acelaşi lucru din 2012.
Am mai fi stat şi acum la povesti, dar timpul acordat expirase deja.

Grafica - Ion Măldărescu
Articol preluat din revista ART-EMIS




DE LA CITITORII NOSTRII:

IACOB CAZACU-ISTRATI

                         CANADA

                                                    

    Scriu… Scriu din Dragoste şi    Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa la un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea... Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal.  Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa,  cum îmi iubesc Mama, Limba şi Vatra srămoşească...         

         Lung e drumul şi cotit…, dar mergi pe el Drept, ca să nu te clatine îndoielile şi vei ajunge la împlinire…            Speranţă! Credinţă! Victorie!                                 

                                                                            Iacob Cazacu-Istrati

                            

                                Despre comoara noastră…

 

     Stau şi mă gândesc, dacă mai face să scriu şi eu despre limba mea, pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu din născare, ce astăzi se află în centrul atenţiei şi este obiectul discuţiei în presa din România noastră mică. Scriu acei care o iubesc, dar şi acei care o urăsc. Da. Sunt şi de aceştia...care s-au vândut străinilor, care au schimbat limba mamei pe avere, pe putere.

      Odată cu viaţa, mama ne-a dat şi limba, acel dulce grai pe care fiecare din noi l-a auzit pentru prima oară la sânul mamei. Şi l-a auzit în cele mai duioase, mai frumoase cuvinte, pe care doar o mamă le poate spune odorului său scump. A mai auzit acest dulce grai tot atunci în leagănul de la sânul măicuţei prin cântecele eterne ale celei mai fragede copilării: nani, nani puiul mamei... Cum se poate să uiţi?! Cum se poate să te dezici de darurile mamei, care te-a zămislit şi ţi-a dat viaţă, de limbă şi cântec?

        Dar, cu părere de rău, mai avem trădători...ce li-i ruşine să vorbească în limba sa, preferând o limbă străină...Nu condamn pe acei, care cunosc mai multe limbi. Nu! Din contra, îi stimez...Dar la tine acasă, în familie, pe vatra ta să comunici cu fraţii în limbă străină...e o ruşine, e o trădare de neam, ţară, mamă!

       Sireaca limba mea...Prin câte i-a fost dat să treacă?!...Ne-au furat-o duşmanii şi au ascuns-o după multe cetăţi: cetatea minciunii, urii, umilinţei... Dar n-au rezistat zidurile cetăţilor tâlharilor, s-au dărâmat, căci dragostea faţă de limba mamei s-a dovedit a fi mult mai puternică...Totul se poate fura, chiar şi demnitatea unora, dar limba şi cântecul măicuţei - niciodată! Nici chiar să ne-o îmbrace în alte haine, cum au dorit-o atât Imperiul Ţarist cât şi Imperiul Sovietic, îmbrăcându-i limbii noastre veşminte slavone... Au eşuat toate planurile lor, căci prin dragostea noastră faţă de cele mai mari vălori naţionale: limbă, tradiţii, obiceiuri ne-am păstrat ca neam, ca etnie cu toate, că acei ani sub cele două Imperii şi-au lăsat amprenta pe unii din noi, care sunt astăzi rătăciţi, şi-au pierdut mama (deseori şi mama e vinovată de rătăcirea copiilor). Acei rătăciţi se vor întoarce în marea majoritate, găsind drumul revenirii. Mai rău e de ceilalţi, care nici nu vor să caute acel drum...care au apucat drumul trădării şi îi trag şi pe alţii după sine prin diferite căi şi metode, una din ele fiind presa.    Exemplu: „Elena Matei, o tânără din Republica Moldova, pasionată de modelling, actorie și muzică, este prima concurentă care a trecut de  preselecțiile X Factor, transmite libertatea.ro
Elena i-a impresionat pe cei trei membri ai juriului, Adrian Sînă, Mihai Morar
și Paula Seling cu vocea ei puternică, dans dar și cu o înfățișare slavonă. După ce moldoveanca a interpetat…”

         Se vede, că e scris articolul de un “rătăcit” sau mai rău… Oare să nu ştie, că majoritatea strămoşilor noştri dacii aveau ochii albaştri şi părul blond? În mod special au slavizat tânăra fată, accentuînd rădăcinile înrudite, neştiute  ale “moldoveniştilor” cu slavii?

      Dacă un părinte al domnişoarei este de origine slavă, îmi cer iertare, iar dacă nu?!...

      Sărbătoarea Limbii Române? Este o mândrie pentru poporul nostru român basarabean.  Ziua de 31 august este declarată sărbătoare națională  în România Mică (RM). Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 (la un an de la evenimentul istoric), sub numele de „Limba noastră cea română”. Anual această sărbătoare este marcată cu manifestări de înalt patriotism, de regăsire a rădăcinilor... Pentru mine cea mai mare biruintă a luptei noastre pentru renaşterea naţională a fost decretarea limbii române ca limba de stat şi trecerea la grafia latină.  

    Sărbătoarea Limba Noastră cea Română nu este numai sărbatoarea noastră, a românilor basarabeni, ci o sărbatoare a tuturor românilor, care vorbesc limba părinţilor, bunicilor şi străbunicilor. Este o sărbatoare sfântă, care ar trebui să fie decretată ca sărbătoare naţională a tuturor românilor, românilor de pretutindeni: fie din Basarabia, Bucovina şi Cetatea Alba, Voievodina sârbească ori America. Trebuie de înveşnicit cel mai puternic stîlp al istoriei pe care se sprijină neamul nostru – Limba.

    Au trecut peste 20 de ani, dar Bucureştii tac…

    Dorim noi sau nu dorim, dar Limba Română în chip de Domniţă, în straie de aur îşi ocupă locul meritat pe tronul  eternităţii neamului românesc.

 

Eşti o floare astră-n geam

 

Dacă n-ai fi tu pe lume

N-ar avea nici Codrul nume,

Nu am şti de zi, de noapte

Limba mea fără de moarte...

 

Dacă n-ai avea cuvinte

N-am şti toate cele sfinte,

N-ar fi zi, ci veşnic noapte

Limba mea fără de moarte …

 

De n-ai fi un grai, un nume

N-am avea doine străbune ,

Nici iubiri cu dor cântate

Limba mea fără de moarte...

 

De nu zămisleai cuvântul

Îmi era orfan şi gândul,

Şi înstrăinat de carte

Limba mea fără de moarte…

 

Eşti o floare astră-n geam,

Eşti comoara unui neam!...


                                                                                 

Un film de Marian Voicu




Aniversarea de 90 de ani a Regelui Mihai I de România

 
Maiestatea Sa Regele Mihai implineste azi 90 de ani si a invitat la Bucuresti 70 de capete incoronate...


Principesa Margareta a declarat, luni seara, la un eveniment caritabil organizat la Ateneul Roman, ca discursul pe care Regele Mihai il va sustine, marti, la Parlament, va dura aproximativ opt minute, scrie Mediafax. 

Principesa Margareta: Discursul Regelui nu va fi lung, va dura cam opt minute. Intrebata daca va fi un discurs lung, principesa Margareta a declarat: "Nu, nu e lung, e mai mult o declaratie, cred ca are cam opt minute". Regele Mihai a mers, luni seara, la Parlament, pentru a vedea sala de plen in care isi va rosti discursul marti dimineata, in cadrul sedintei solemne, zi in care va implini 90 de ani. 

Regele Mihai e asteptat, marti, in Parlament, pentru a rosti un discurs, primul in fata forului legislativ dupa mai bine de 60 de ani, eveniment de la care insa vor absenta, desi au fost invitati, presedintele, premierul, patriarhul BOR, prezenta multor parlamentari ai puterii fiind si ea incerta. 

La sedinta solemna a Parlamentului au fost invitati sa participe presedintele Romaniei, fosti sefi de stat, consilieri prezidentiali, Guvernul, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, primarul Capitalei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, directorii SRI, SIE, SPP, STS, Avocatul Poporului, presedintii Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Curtii de Conturi, ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Academiei Romane, Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, Asociatiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", membri ai corpului diplomatic. 

Maiestatea Sa Regele Mihai implineste azi 90 de ani si a invitat la Bucuresti 70 de capete incoronate, de pe doua continente. Romanii pot vedea cu ochii lor regi si regine, printi si printese, arhiduci, baroni, duci si ducese, marchizi si marchize. 

70 de regi si principi la Bucuresti Exact ca in povesti.... 
Va fi o zi foarte incarcata pentru Regele Mihai care aniverseaza 90 de ani si va fi inconjurat de intreaga familie si de 70 de capete incoronate. 

La ora 10, va participa la o sedinta solemna in plenul Camerei deputatilor. La ora 19.00, peste 5.000 de persoane vor putea vedea cu ochii lor regi, printi, duci, baroni, marchizi etc, veniti de pe doua continente, care participa la un spectacol de gala in sala mare a Operei Romane. 

Primaria va instala ecrane si sistem de amplificare afara, in parc, astfel incat sa se vada tot ce se intampla pe scena. La sfarsitul evenimentului, Regele Mihai va saluta bucurestenii de pe treptele Operei, apoi va primi invitatii in holul central al Palatului CEC, la un dineu oficial. 

Regele Mihai s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, in perioada domniei tatalui sau, Regele Carol al II-lea. A devenit rege pentru prima oara la moartea bunicului sau Ferdinand, in 1925, dupa ce tatal sau a renuntat la tron, apoi din septembrie 1940, pana in decembrie 1947. 

A fost constrans sa abdice si s-a stabilit in Elvetia, unde a locuit 45 de ani. Revenirea lui in tara nu a fost permisa pana in 1997. Este casatorit din 1948 cu printesa Ana de Bourbon-Parma, cu care are cinci fiice: Margareta, Elena, Irina, Sofia, Maria. 

70 de regi si principi la Bucuresti - Uitati ce invitati de seama vin sa-l felicite! 

Spania: Maiestatea Sa, Regina Spaniei 
Regina Silvia si Regele Gustav ai Suediei, invitati de onoare 

Suedia: Regele si Regina Suediei, Contesa Madeleine Bernadotte Kogevinas 

Austria: Arhiducele Georg si Arhiducesa Eilika, Arhiducele Martin si Arhiducea de Austria, Arhiducele Dominic si Arhiducesa Nella, Arhiducesa Maria Magdalena si baronul Hanns Ulrich von Holzhausen 

Belgia: Printul Alexandru 

Franta: Baronul Axel de Sambucy de Sorgue 

Germania: Printul Georg Friedrich si Principesa Sophie de Prusia, Contele si Contesa de Baden, Ducele Mostenitor si Ducesa de Wurttemberg, Printul Bernhard si Principesa de Baden, Printul Ludwig si Principesa de Baden, Printul Ludwig al Bavariei 

Grecia: Principesa Irini a Greciei 

Italia: Principele si Principesa de Savoia, Ducele si Ducesa de Aosta 

Liechtenstein : Principesele Margarita si Isabelle 

Luxemburg: Marele Duce de Luxemburg, Principele Guillaume si Principesa Sibilla 

Familia regala a Greciei 

Regele Bulgariei 

Principele Belgiei 


Sărbătoare în Basarabia, incursiune în infernul lui Igor Smirnov

 La sfârşitul

La sfârşitul lunii august avocatul Mihai Nicolae mă sună şi mă întreabă dacă pot pleca în Basarabia. Colaborez de vreo doi ani cu ONG-ul său, "Institutul Fraţii Golescu ". Ne întâlnim şi îmi dă toate detaliile acţiunii. Pe 29.08.2011, seara, plec cu trenul, împreună cu amicul şi colaboratorul meu Edy. Dimineaţa ajungem la Chişinău. Suntem pentru prima oară în Basarabia şi evident şi la Chişinău! Avem emoţii; păşim pentru întâia oară pe pământurile Basarabilor şi ale Muşatinilor, pe pământurile noastre sfinte şi atât de des udate cu sânge românesc, de la Ştefan cel Mare şi până in 1944, ba chiar şi multă vreme în perioada prigoanei bolşevice în care acest teritoriu

 a fost anexat cu forţa la URSS. Un tânăr prieten ne aşteaptă şi facem împreună un scurt tur de oraş. Chişinăul este un oraş curat, aerisit şi arată mult mai bine decât ne aşteptam noi sau românii în general. Din când în când tineri cu trăsături slave vorbesc tare pe stradă în limba rusă ceea ce ne zgârie timpanele rău de tot. Tresărim şi întoarcem capul oripilaţi. Dar, la Chişinău cam jumătate din cei ce trec pe stradă vorbesc ruseşte, aşa încât chinul nostru a fost prelungit. La prânz mâncăm la o pizzerie cochetă. Tânărul însoţitor ne povesteşte că localul face parte dintr-un lanţ de pizzerii “luat cu japca”de fiul lui Voronin, Oleg, în perioada celor opt ani de dictatură comunistă ai tatălui său.

            După prânz luăm legătura cu Florin Cârlan din New York. Acesta se află şi el la Chişinău, tocmai îl vizita pe academicianul Nicolae Dabija. Ne invită şi pe noi şi ne dă adresa. Ajungem la sediul redacţiei “Literatură şi Artă” situat lânga ambasada SUA şi facem prezentările. Academicianul Dabija e un om care te cucereşte prin simplitatea şi profunzimea sa, prin patriotismul său debordant. La plecare îmi dă ultimul său roman scos în 2011, “Temă pentru acasă”, cu dedicaţia sa olografă.

            A fost o zi plină în Chişinău unde am rămas impresionaţi de curăţenie, arhitectură dar şi de oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit. Pe la ora 18.00 ne suim într-un microbuz de linie şi ajungem după o oră cu „rutiera” cum spun localnicii, la Căuşeni.

Facem cunoştinţă cu profesorul Valeriu Ostaş-directorul „Casei Limbii Române” din Căuşeni. Ne arată sediul spaţios şi frumos organizat al „Casei Limbii Române”. Contribuim şi noi cu o mica donaţie de carte din partea noastră şi a domnului Mihai Nicolae. Apoi ne conduce la un motel unde vom fi cazaţi prin grija Consiliului Raional Căuşeni. Luăm cina împreună cu alţi 20 de români invitaţi şi ei să participe la Ziua Limbii Române la Căuşeni. Dupa cină ieşim pe terasă si socializăm la o bere, un pahar de vin…

Toţi fac parte din Asociaţia Culturală “Pro Basarabia şi Bucovina”. Facem cunoştinţă cu domnul Marian Clenciu, care de vreun an este noul preşedinte al Consiliului Naţional al respectivei asociaţii. Este un om energic, hotărât, care a reuşit să mobilizeze cinci filiale din “Pro Basarabia şi Bucovina” şi să aducă oamenii aici la Căuşeni la aceasta frumoasă acţiune. Ne povesteşte că a participat pe 16 iulie a.c. şi la sfinţirea bisericii româneşti de la Hagi Curda, azi Camâşovca, în sudul Basarabiei istorice unde fusesm şi noi. Participase deasemeni la sfiinţirea Crucii Mântuirii Neamului din luna august de la Nisporeni. Marian Clenciu pare un om hotărât să facă ceva, să se implice în acţiuni culturale legate de românii din jurul României. Ne vorbeşte despre proiectele sale imediate: o acţiune în Apşa de Mijloc, în Maramureşul istoric sau Transcarpatia, apoi o altă acţiune în Serbia, la românii din Valea Timocului. Ne explică viziunea sa şi faptul că vrea să repoziţioneze ONG-ul pe care-l conduce, la nivelul la tiulaturii sale.

            Pe 31.08.2011, la ora nouă dimineaţa, ne adunăm la bustul poetului Alexei Mateevici, autorul poemului si imnului “Limba Noastră-i o Comoară”. Primarul, preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Raional, procurorul-şef al oraşului, directorii de licee, inclusiv Ion Iovcev-directorul liceului “Lucian Blaga” din Tiraspol, iau cuvântul. Suntem invitaţi şi noi cei din delegaţia românească să rostim un scurt cuvânt.

            Apoi suntem invitaţi cu toţii în sala de conferinţe a Consiliului Raional Căuşeni.

Aici găsim o frumoasă atmosferă prilejuită de sărbătoarea “Limba Noastră cea Română”. La Căuşeni, din cei 18000 de locuitori, 82 la sută sunt români. La feerica sărbătoare participă şi decanul Facultăţii de Istorie de la Universitatea de Stat din Chişinău, dar şi consilierul politic Valentin Maleş de la Ambasada României. Din nou toată lumea ia cuvântul începând cu notabilităţile oraşului.

            Urmează un moment emoţionant, în care Ilie Gluh, preşedintele Consiliului Raional Căuşeni, ne înmânează câte o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova şi desprinderea ei de URSS. Sărbătoarea continuă cu o masă festivă. Fratele procurorului din Căuşeni locuieşte în Corcmaz, pe malul Nistrului. Ne relatează despre românii căzuţi acolo în al Doilea Război Mondial pentru dezrobirea Basarabiei şi pe care i-au scos ruşii mai târziu din mormintele lor şi i-au aruncat pe toţi intr-o groapă comună, fară cruce. Marian Clenciu se alătură şi el discuţiei. Este vorba de peste o sută de militari români căzuţi în luptă pe malul Nistrului. Toţi suntem de acord că ar trebui sesizaţi cei de la ONCE (Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor) şi împreună să găsim o soluţie pentru ridicarea unui monument la Corcmaz.

            După amiază profesorul V. Ostaş vine cu un microbuz şi plecăm impreună în satul Zaim. Aici vizităm casa memorială “Alexei Mateevici”. Custode este poetul şi profesorul Ion Găină care ne prezintă curtea şi casa cu numeroase efecte personale ale familiei Mateevici. În curte ne intâmpină, dăltuite în piatră cuvintele preotului Vasile Ţepordei,fost director al ziarului”Basarabia”, cu un îndemn nemuritor împotriva dictaturii.

            La întâi Septembrie sună clopoţelul în toate scolile din R. Moldova. Profesorul Ostaş ne împarte în două grupe şi începând cu ora 08.30 luăm parte la deschiderea noului an şcolar la liceul „A. Mateevici” si liceul „M. Eminescu”. La Căuşeni sunt patru licee româneşti şi un liceu cu predare în limba rusă.

            Eu ajung cu grupul meu la liceul „M. Eminescu”. Părinţii şi copii sunt deja adunaţi în careu. Se intonează Imnul. Apoi diverşi elevi cântă sau recită înduioşător. Adresăm şi noi un scurt cuvânt de încurajare micuţilor elevi. O fetiţă de şase ani, urcată în spatele tatălui ei face un tur al careului sunând din clopoţel, ceea ce inaugurează practic noul an şcolar. Facem cunoştinţă cu directoarea liceului şi stăm de vorbă amical la o cafea. Doamna Director ne prezintă realizările liceului, aspiraţiile copiilor dar şi greutăţile pe care le întâmpină.

            După încheierea festivităţilor ne adunăm lângă liceu şi ne suim într-un microbuz. Profesorul Ostaş aranjase împreună cu conducerea raională sa facem o mică excursie în Transnistria. “O incursiune în infernul lui Igor Smirnov”- cum ne tachinau profesorii liceului. Pe la ora 10.45 trebuia să demarăm excursia. Vreo doua doamne din grupul nostru plecară cu un vicepreşedinte al Consiliului Raional la deschiderea anului scolar intr-un sat din apropiere si întârziau. Nervozitatea în grupul nostru creşte, iar profesorul Ostaş prpăune să plecăm fără ei, dar dă un telefon şi nu i se permite. Ne reunim tot grupul şi plecăm abia pe la 12.45. după ce petrecem circa o oră în vamă. Pe la ora 14.30 reuşim să intrăm în autoproclamata republică moldovenească nistreană. La aşa-zisa vamă declarăm că mergem să vizităm mănăstirea Noul Neamţ. Imediat după artificialul punct de frontieră, o pancartă uriaşă ne înştiinţează că “la 2 septembrie 1990 a fost proclamată independenţa republicii moldoveneşti nistrene”. Vameşii era chiar moldoveni, vorbeau bine româneşte şi nu ne-au făcut probleme inutile. Ne suim iar în microbuz, plecăm şi după câteva minute intrăm în Tighina. Oraşul e mare şi aerisit, dar străzile sunt aproape pustii! Separatiştii îi spun acum Bender (după vechia denumire turcească), să nu-şi mai aducă aminte românii de Tighina. Noi insistăm să vedem cetatea. Profesorul Ostaş ne spune că ruşii au transformat-o în unitate militară. În concluzie nu putem s-o admirăm decât de la distanţă şi doar pe dinafară. Trecem Nistrul pe un pod rutier, mergem vreo doi kilometrii spre Răsărit si apoi întoarcem. În sfârşit, vedem vechea Cetate a Tighinei, construită de Ştefan cel Mare, in toată splendoarea ei! Evident, este înconjurată de santinele ruseşti. De altfel, toată Tighina şi toată Transnistria sunt împânzite de unităţi militare şi santinele ruseşti. La intersecţii, la intrările şi ieşirile din oraş, soldaţii ruşi veghiază atent traficul rutier. Evident, suntem şi noi opriţi şi controlaţi ca şi alte vehicule cu numere moldoveneşti. Filtrele ruseşti nu caută bombe şi nici arme, ci doar cărţi româneşti cu grafie latină,-probabil cele mai periculoase arme în viziunea separatiştilor. Pe la ora 15.00 ajungem la liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina. Profesorii, elevii şi directoarea plecaseră deja la acea oră, după o lungă aşteptare, dar au lăsat intenţionat toate clasele descuiate. Vizităm liceul şi rămânem impresionaţi de curăţenie dar şi de dotări. Pe holul liceului, pe un perete se află tablourile voievozilor Moldovei, iar în continuarea lor sunt aliniaţi cei patru regi ai României. Într-o clasă găsim hărţi ale Moldovei din perioada lui Duca-Vodă din epoca în care Moldova se întindea până la Bug. Profesorul Ostaş ne relatează că în Transnistria mai sunt doar trei licee cu predare în limba română, toate finanţate de la Chişinău, care se îngrijeşte să trimită şi manuale cu grafie latină. Mai există în regiune şi vreo trei şcoli generale cu “predare in limba moldovenească, dar cu grafie slavonă”, administrate de separatişti. Observăm că liceul nu are nici un firmament şi nimic care să anunţe că localul adăposteşte o şcoală românească sau orice altceva. Cu o zi înainte directorul Ion Iovcev ne povestea că de curând liceul “Lucian Blaga” din Tiraspol a fost înconjurat de separatişti cu trei rânduri de sârmă ghimpată ca să-i delimiteze de o grădiniţă de-a lor...

            Suntem chemaţi la microbuz pentru plecare. Eu rămân printre ultimii în curtea liceului „Alexandru cel Bun”. Ca din pământ apar două femei: o profesoară şi femeia de serviciu care trebuiau să încuie uşile şi poarta după plecarea noastră. Încerc să intru în vorbă cu ele. Sunt speriate şi nu vor să spună cum le cheamă. Abia cu greu reuşesc să aflu că pe directoare o cheamă Roibu Maria şi să obţin adresa ei de e-mail. În final cele două femei regretă şi mă roagă să nu-i scriu; “altfel ne faceţi mult rău şi nouă dar mai ales la copii”. Promit că nu o să-i scriu doamnei director, mai ales că văzusem pe un panou pozele unor copii atât de frumoşi şi cu nume neaoşe româneşti.

            Urcăm în “rutieră” şi plecăm să vizităm „Noul Neamţ”. Este vorba de un complex ce cuprinde trei mânăstiri superbe dintre care una are o turla înălţată pe cinci etaje. Găsim un calugăr moldovean şi vorbim cu el să ne însoţească într-un tur al complexului. Când aude că suntem din România, o ia la fuga. Evident că nici el nu vrea probleme. Până la urmă suntem însoţiţi în turul complexului de un călugăr rus, unul Iuri, care „o rupea ghinişor pi moldovineşte.

Plecăm. Trecem repede vama înapoi, cam în 15 minute şi intrăm în R. Moldova. Suntem conduşi la o frumoasă mânăstire de maici „Sfintele Marta şi Maria”. După ce vizităm lăcaşul, măicuţele ne invită la o masă cu delicioase bucate produse în ograda lor. La plecare aflăm că de fapt mânăstirea aparţine de Mitropolia Chişinăului, care, spre deosebire de Mitropolia Basarabiei, se subordonează Patriarhiei Ruse. Pe la 18.30 ajungem înapoi la Căuşeni şi mergem să vizităm Biserica “Adormirii Maicii Domnului”. Asta este o relicvă construită în urmă cu peste 500 de ani, pe vremea când Bugeacul era ocupat de tătari, iar Căuşenii erau capitala Bugeacului Tătărăsc, ne spune o doamna care este actualul custode al bisericii-muzeu. Biserica este săpată în pământ, la vreo trei metri sub nivelul solului iar deasupra se înalţă iarăşi vreo patru metri. Este singura biserică din Basarabia şi probabil a doua din Europa care s-a mai păstrat cu aceste caracteristici arhitecturale unice din acele vremuri de demult. Explicaţia acestor particularităţi arhitecturale constă în faptul că pe vremea dominaţiei tătătrăşti acestia cereau ca toate clădirile din regiunea lor, indiferent de destinaţie, să nu fie mai înalte decât un călăreţ cu suliţa ridicată. Aşa au găsit localnicii inovaţia ca jumătate din înălţimea bisericii să fie ascunsă sub pamânt. Doamna custode mai relatează că au primit bani de la ambasada S.U.A. pentru repararea acoperişului. Pe pereţii bisericii picturile sunt si ele vechi şi degradate dar impresionează prin specificul „roşu de Căuşeni”, la fel de celebru ca şi „albastrul de Voroneţ ”.

            Seara, după cină, discutăm iar la o bere, la un pahar de vin... Schimbam impresii despre Transnistria, despre mânăstirile şi bisericile vizitate.

            Pe 02.09.2011 are loc „masa de la revedere”. Participă iarăşi notabilităţile oraşului. Impresionează prin cuvântul ţinut, atât preşedintele Consiliului Raional Ilie Gluh, primarul Grigore Repesciuc şi inimosul profesor Valeriu Ostaş. Ne luăm rămas bun de la toţi şi pe la ora 14.00 plecăm şi la ora 15.00 ajungem la Chişinău. Ne preia un prieten, fost „frontist” si combatant în luptele din Transnistria. Făcuse rost de o invitaţie si ne introduce la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Armatei Naţionale care se serba în avans cu o zi, de la ora 15.00 la Palatul Naţional. Intrăm în sala de ceremonii şi prindem discursul ministrului Apărării Marinuţă si discursul premierului Filat. La sfârşit ţine un scurt cuvânt şi Mitropolitul Vladimir al Chişinăului. De-a lungul peretilor, militarii din Regimentul de Gardă poartă toate drapelele de luptă ale Moldovei din diferite perioada istorice: primul din faţa scenei fiind celebrul cap de lup Dacic, iar al treilea, drapelul României Mari din perioada interbelică, pe care se  vede bine acvila regală. La plecare ne întâlnim cu un alt român, tot „vechi frontist”, care ne spune :”nu trebuie pierdută speranţa, dar mai este încă mult de luptat. Instituţiile statului nostru sunt încă pline de foştii „tovarăşi”, inclusiv de foşti ofiţeri KGB. Cu toate astea progresele sunt evidente iar în ultimii doi ani au devenit decisive, dar mai este mult de muncă. Nu va fi uşor ! Rusia nu va renunţa la Basarabia şi nici la Transnistria cu una,cu două !”

            Ne despărţim şi ajungem la gară. Plecăm tot cu trenul. După ce ni se schimbă iar osiile la Ungheni, ca pe vremea URSS-ului şi după ce intrăm în România, parcă respirăm mai altfel, ne relaxăm şi adormim buştean până la Bucureşti.

            Avem în bagaje peste 600 de poze, câteva zeci de videoclipuri dar şi mii de amintiri ce ne vor marca pentru multă vreme. Sunt amintirile legate de Basarabia, cu oamenii ei calzi, minunaţi şi locurile unice de care ne-am îndrăgostit şi care parcă ne cheamă iar.

Un articol de Dacian Dumitrescu


Armata Naţională a RM a arborat Stema României Mari


Stema României Mari a fost arborată de Armata Naţională de la Chişinău la concertul festiv dedicat aniversării a XX-a de la înfiinţare. 

Potrivit Ziua Veche, militarii care au defilat pe scena Palatului Naţional purtau mai multe steaguri, drapele, stindarde şi pavilioane. Pe două dintre acestea, era imprimată Stema Regală a României Mari. 

Pe aceeaşi scenă a fost arborat steagul alb, cu acvila cruciată, al lui Mihai Viteazul, tricolorul revoluţionarilor români de la 1848, cu celebrul slogan “Dreptate Frăţie”, tricolorul cu stema Principatelor Unite, trei variante ale tricolorului Republicii Democratice Moloveneşti (care a votat Unirea cu România, în 1918) şi alte drapele de luptă ale Voievodatului şi Principatului Moldova.


Steagul lui Mihai Viteazul


Dreptate Frăţie - Steagul revoluţionarilor români de la 1848

Merită menţiontă şi o replică a steagului domnitorului Ţării Româneşti Constantin Ipsilanti. Drapelul include însemnele heraldice ale Valahiei şi Moldovei, pentru că domnitorul intenţiona, în perioada 1806-1807, refacerea Regatului Daciei, prin unirea Moldovei, Ţării Româneşti şi a Serbiei.


Steagul lui Constantin Ipsilanti

Articol preluat din Timpul.md








SĂRBATOARE ÎN R. MOLDOVA


La 27.08.2011, R. Moldova a sărbătorit 20 de ani de 
la desprinderea de U.R.S.S. și proclamarea independenței 
de stat. La 31.08.2011, în R. Moldova s-a sărbătorit pentru 
a 20-a oară "Ziua Limbii Române". La 01.09.2011 s-a 
inaugurat noul an școlar, serbare la care au participat în mai 
multe localitați și invitați din România. La 03.09.2011,  
Armata Națională a R. Moldova a serbat cea de-a 20-a aniversare,prilej cu care, la 02.09.2011 a avut loc festivitatea de aniversare care a fost gazduită începând cu ora 15, la Palatul Național din Chișinău. În deschiderea festivităților, au vorbit Ministrul Apărării Dl. Vitalie Marinuță și premierul Vlad Filat în prezența Corpului Diplomatic acreditat, a reprezentanților guvernului, a generalilor și a conducătorilor oștirii. Festivitățile s-au încheiat cu un spectacol în care artiștii Operei da Stat au interpretat arii celebre. 





Dacian Dumitrescu: Capra cu trei iezi și SBU, securitatea ucraineană

Foto: colaj roncea.ro
Pe 11 august îmi sună telefonul. Este Maria, o femeie de vârstă medie care a fost cu noi pe 16 iulie 2011 într-unul din autocarele ce au mers la Sfințirea bisericii românești din Camâșovca. Ne vedem la o terasă la un pahar cu apă rece.

În București căldura ne copleșește. Maria începe să povestească: "M-am întors aseară din Sudul Basarabiei. Inițial plecasem pentru câteva zile la Chișinău. Era ziua de naștere a mamei. Apoi ce mi-am zis: "Să trec la întoarcere prin localitatea natală din Raionul Reni". Mai am acolo o soră mai mică și o mătușă care e profesoară în localitatea natală. La Chișinău am stat o săptămână. A fost totul bine și frumos. Cum am trecut în Ucraina au și apărut problemele.

Am locuit la sora mea. A doua zi dimineață ne-a ciocănit SBU la ușă. Doi zdrahoni au intrat în casa surorii mele, fără să mai ceară permisiunea, fără nimic. Au intrat direct în subiect: "Ați fost în autocarele alea cu români care au participat pe 16 iulie la Sfințirea bisericii românești din Camâșovca?" Eu zic: "Da, am fost." Atunci au început cu un șir de întrebări: "Cine v-a trimis?", "De ce v-au trimis?", "De fapt voi ați venit politic, nu pentru sfițire, nu-i așa?", "Haide recunoaște!", "Câte ONG-uri au participat?", "Cine vă coordonează?", "Ați fost trimiși cu sarcina să românizați Regiunea Odesa?", "Lucrați pentru slujbele secrete românești?". Eu am răspuns că: "Nu și nu și nu" la toate.

După vreo trei sferturi de oră au plecat bombănind că nu vreau să spun adevărul, dar o să văd eu ce-o să pățesc. După ce mi-am revenit puțin, am plecat la școala din comună unde predă mătușa mea. Tocmai terminase treaba și se pregătea să plece acasă cu fiica ei cea mică, Măriuca, pe care o botezasem eu. Îmi face semn să ieșim în curtea școlii. Aici mătușă-mia îmi povestește:"Fată dragă, la vreo 3-4 zile după ce ați fost voi la sfințirea aia au apărut cei de la SBU. Noi eram la școală și făceam pregătire cu o parte din elevi." Eu zic: "Aici la noi în sat? Ce-au căutat?" Mătuși-mea zice "Am auzit că au fost în mai multe sate care au școli cu predare în limba moldovenească. Au căutat cărțile romănești. Au ridicat până și cărțile de povești pentru copii în limba română, au motivat că au conținut subversiv la adresa unității teritoriale a Ucrainei! LE-AU ADUNAT ÎN SACI, AU PUS SACII CU CĂRȚI ROMÂNEȘTI IN MAȘINILE SBU ȘI DUȘI AU FOST! Alergau copiii noștri din școală să le dea inapoi măcar o carte de povești dar n-a fost chip să se ințeleagă cu ei. Măriuca, deși are numai patru ani, se plictisește acasă și vine cu mine la școală, mai ales în vacanță. Ia o carte din biblioteca școlii și stă cu ea într-o bancă până termin eu treaba. Când au năvălit în școală cei de la SBU, Măriuca s-a speriat și ținea strâns la piept o carte de povești pe care se tot uita de vreo săptămână ba la poze, ba încerca să buchisescă niscaiva litere. Un civil s-a apropiat de ea și i-a smuls cartea. A silabisit cu voce tare: "Capra cu trei iezi". Apoi a declarat că-i subversivă și trebuie arestată. Eu întreb năucă:" Au arestat-o pe Măriuca?" Mătuși-mea mă liniștește:" NU, nu pe Măriuca, au arestat cartea! Au zis că-i subversivă și are conținut dușmănos la adresa unității statale a Ucrainei!" Eu și mai năucă întreb: "Cine-i subversivă, capra?" Mătuși-mea explică contrariată:" Nu știu exact, capra, iezii. CIVILUL ĂLA SPUNEA CĂ DE FAPT CEI TREI IEZI SIMBOLIZEAZĂ CELE TREI PRINCIPATE, IAR CAPRA SIMBOLIZEAZĂ ROMĂNIA MARE CARE-I ȚINE UNIȚI PE CEI TREI IEZI! În fine a confiscat cartea. Eu n-am zis nimic. Mi-era frică să nu ne aresteze și pe noi profesoarele dacă tot ținem asemenea cărți periculoase in școală. Măriuca o întrerupse pe maică-sa: "MI-AU LUAT CAPLA CU TLEIIEZI, DA' EU DEJA STIU POVESTEA SI O S-O SPUN LA TOȚI COPIII". Apoi Măriuca se gândește un pic ne privește intens cu ochii ei albaștrii și zice: "DA' EU TOT O SĂ IUBESC LIMBA ROMÂNĂ, CHIAR DACĂ MI-AU LUAT CARTEA! CÂND O SĂ FIU MARE O SĂ ÎNVĂȚ ÎNTR-O ȘCOALĂ FRUMOASĂ DIN ROMÂNIA SI CU PUȚIN NOLOC POATE SCAP DE AICI!"

Maria mai ia o înghițitură de apă rece și continuă relatarea: "Eram bulversată și răvășită de cele auzite. Într-un târziu întreb: "Și cum, mătușă, dar cărțile poetului nostru național Mihai Eminescu de le-am primit donație de la Statul Român, pe tabel și pe-alea le-au confiscat?" Mătușica răspunde: "Nu. Au cerut toate volumele de Eminescu, au zis că nu ni le confiscă, să le scoatem pe toate că vor doar să le vadă. Le-am scos d-apăi ce era să facem? A venit un civil cu ochelari așa înalt, tuns scurt și albit și le-a luat la cercetat. A CĂUTAT ÎN FIECARE VOLUM POEZIA DOINA ȘI A RUPT PAGINILE ȘI LE-A LUAT CU EL. Volumele ni le-a lăsat așa văduvite și jumulite..." Mă uit înmărmurită la mătușă și o-ntreb:" Da' care-iDOINA, că nu-mi vine-n minte-acu' nici să mă bați ". Mătușa începe și recită:" DE LA NISTRU PÂN ' LA TISA / TOT ROMÂNU ' PLÂNSU-MI-SA / CĂ NU MAI POATE STRĂBATE / DE-ATÂTA STRĂINĂTATE".

Mă abțin cu greu să nu plâng și-i zic mătușii: "Asta era, vezi mătușă? De-aia nu le place DOINA lui Eminescu la ucrainenii ăștia!"

Îmi iau rămas bun de la mătuși-mea și plec. Avusesem o zi plină, stresantă și tulburătoare. Merg la biserică să mă reculeg. Aici îl găsesc și pe preot. Este un bătrân tare de treabă. Este moldovean de-al nostru și ține slujbele in moldovenește. La el la slujbă mai vin moldoveni din alte două sate că la ei se ține slujba doar pe ucrainește, de frica autorităților. Cu ceva vreme în urmă i-am dus preotului din sat Cazania în limba română.Vreau să-i mai duc și alte cărți bisericești în română că nu prea are. A rămas doar c-o Psaltire veche cu litere slavone, dar e atât de veche că s-au șters buchileși preotul e bătrân și nu mai vede să citescă. Preotul mă cunoaște de multă vreme. Și eu și soră-mea mai mică am cântat în corul bisericii pe vremea când eram eleve de liceu. Îl văd pe preot mâhnit, mă așteptam măcar la el să găsesc alinare. Îl întreb: "Vă văd supărat părinte, s-a întămplat ceva?" Preotul mă privește lung și-mi răspunde cu reproș: "Da' cum să nu fiu supărat pe tine? Ai venit la mine cu ziariștii ăia doi, cu Damian și celălalt, nu mai știu cum îl cheamă, care au scris cartea aia "Românii din Bugeac pe cale de dispariție". M-ai îndemnat să le dau și eu un interviu, să le spun cum merg treburile pe la noi și cum suferim neștiuți de nimeni și le-am dat interviul, mi-am deschis sufletul în fața lor... Și când colo, ce-mi aud urechile? Aud că de fapt au profitat de bunătatea noastră și de naivitatea noastră și au scris de rău românii ăia și de noi și de satul nostru și de biserica noastră..." Cănd aud așa sar ca arsă și strig: "Dar nu este adevărat părinte, băieții ăia n-au scris de rău, dimpotrivă au scris de bine și ne-au susținut cauza! Cine-a mai scornit-o și p-asta? Cum puteți să susțineți părinte așa ceva, ați văzut cartea?" Părintele mă privește nedumerit: "Eu n-am văzut-o, de unde păcatele mele, dar au venit unii într-o zi, de la ăștia de la SBU și mi-au zis că românii ăia de-au scris cartea m-au păcălit, m-au tras de limbă, au aflat tot ce-au vrut și apoi au scris numai măscări despre comunitatea noastră și despre biserica noastră. Mi-au zis că altădată să fiu mai atent să nu mă mai încred în străini și să nu mai dau interviuri la români că sunt parșivi și răstălmăcesc totul împotriva noastră." Mă uit la dânsu' prostită și zic: "Părinte să știi că golanii ăia de la SBU te-au păcălit, nu ziariștii români. Dar dumneata pe cine crezi părinte? Pe mine sau pe diversioniștii ăia de la SBU?" Părintele răspunde: "Chiar că m-ai făcut curios. Ai cartea? Să mi-o aduci să văd și eu cu ochii mei".

A treia zi am plecat. N-am mai rezistat să văd și să aud despre atâtea umilințe, manipulări, dezinformări... Să mai dau nas în nas cu profesioniștii minciunilor oficiale ce-și luaseră demult Doctoratele la materiile: deportări, torturi, intoxicări, dezbinări și diversiuni. PROFESIONIȘTII RĂULUI! Am citit articolul pe care l-ați scris: "Sfinţire cu peripeţii la Hagi Curda". Mi-a plăcut pentru că ați scris Adevărul. De-aia am vrut să ne vedem și să vă povestesc ce se-ntâmplă pe Planeta Ucraina. Poate mai scrieți un articol. Poate citește cineva, poate se întâmplă ceva până la urmă. Și noi suntem TOT ROMÂNI, dar din păcate cei mai batjocoriți dintre toți și nimeni nu zice nimic!

Maria scoate un șervețel și își șterge o lacrimă ce începe a se rostogoli: "PĂI ESTE POSIBIL DOMNULE SĂ CONFIȘTE CĂRȚILE DE POVEȘTI DOAR PENTRU CĂ SUNT ÎN ROMÂNĂ? SĂ ARESTEZE CAPRA CU TRI IEZI PENTRU CĂ S-AR PUTEA GÂNDI COPIII LA ROMÂNIA MARE ȘI CELE TREI ȚĂRI ROMÂNE? Cărțile noastre de povești au ajuns să fie subversive și să atenteze la integritatea teritorială a Ucrainei? Pe ce planetă ați mai văzut Dvs asemenea reacții isterice, paranoice și total disproporționate? Eu am apucat și am trăit și înainte de 1991 pe vremea URSS, eram acolo, dar parcă mai slăbise prigoana împotriva moldovenilor. Dar ucrainenii ăștia sunt nebuni de tot, sunt parcă mai răi ca rușii domnule!"

Apoi Maria s-a ridicat și a plecat încet, ușor gârbovită, încovoiată parcă de necazurile tuturor ROMÂNILOR DIN BUGEAC, cel din sudul Basarabiei.




Pe 25.07.2011 ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin iese la rampa cu o afirmaţie «sforăitoare» şi-l acuză pe preşedintele Băsescu de «fascism» deoarece acesta a declarat la postul de televiziune BTV ca şi el ar fi dat ordin Armatei Române să treacă Prutul în 22 iunie 1941 exăplicând clar că „ România avea un aliat şi nişte teritorii de recuperat».

Apoi tovarăşul Rogozin mai stă un pic, mai cugetă puţin şi trânteşte altă declaraţie mai „înveninată» pe blogul său personal: «Românii s-au purtat mai rău şi dacât germanii pe teritoriul URSS în al Doilea Război Mondial».

Cam astea-s panseurile cu care deloc întamplător şi deloc de capul lui ambasadorul Rusiei la NATO «gratulează» România, naţiunea Română şi pe preşedintele Băsescu.

De fapt ambasadorul Rogozin e doar una din trompetele «sparte» ale Moscovei. Acolo, un întreg cor de neo-stalinişti desfăşoară de săptămâni bune un spectacol de saltimbanci care înghit şi scot flăcări pe gură la comandă, tot acest circ grotesc cu argumente scoase din rastelul propagandei anilor ’50 fiind îndreptat evident împotriva României.

Nu ştim precis dacă scurta incursiune istorică a Preşedintelui României i-a supărat aşa de tare pe noii autocraţi de la Kremlin sau mai degrabă pierderea controlului asupra Republicii Moldova în urma scrutinului din iunie 2011, în care majoritatea decisivă a moldovenilor a optat pentru ruperea de „ umbra trecutului» şi dorinţa pentru un viitor euro-atlantic.

Dar in mod evident conducătorii Rusiei şi «gorniştii» lor, aceşti neo-politruci suferă de amnezie profundă când vine vorba de Rusia, România si al Doilea Război Mondial.

In primul rând ei nu vor să priceapă nici în ruptul capului că România intrând în război la 22 iunie 1941, nu intra înt-un război nedrept ci într-unul cât se poate de firesc, având de recuperat Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei pierdute la 28.06.1940 in urma ultimatumului sovietic.

Teoretic Rusia a denunţat şi ea Pactul Molotov- Ribbentrop dar doar pe hârtie şi de ochii lumii.

Consecinţele acestui odios pact sunt şi azi în vigoare, cel puţin în ce priveşte România.

Deci România intră în luptă pe 22 iunie 1941 şi suferă pierderi enorme şi în vieţi omenşti dar şi pagube materiale. Apoi România în august 1944 sub presiunea URSS intră intr-o a doua campanie militară, de data asta împotriva Germaniei.

Numărul jertfelor umane creşte astfel că la sfârşitul războiului în mai 1945, Armata Română înregistrează 800.000 victime din care 100.000 morţi 335.000 răniţi şi 370.000 dispăriţi.

La sfârsitul războiului România pierde un teritoriu de 44.304 kmcu o populaţie de 4.000.000 locuitori, nevorbind de Transnistria si nepunând la socoteală Cadrilaterul.

Când a presat România să întoarcă armele împotriva Germaniei, URSS-ul a făcut României tot felul de promisiuni, că se va ţine cont de contribuţia României, etc.

După Tratatul de Pace de la Paris din 1956 URSS-ul nu numai ca a uitat definitiv promisiunile făcute dar mai greu sub protecţia tancurilor sovietice a luat despăgubiride război de zece ori mai mult, evident necuvenit, decât se stipulase prin respectivul Tratat de Pace.

Başca, la trei ani de la sfârşitul războiului URSS a luat cu japca din trupul Tării şi Insula Şerpilor- singura insula din Marea Neagră a carei importanţă geostrategică este evidentă pentru oricine.

În sfidarea deplină a tuturor normelor de Drept Internaţional, Insula Şerpilor a fost răpită României la 23 mai 1948 printr-un simplu «Proces verbal» semnat de secretarul unu de la Ambasada URSS şi un secretar de stat de la MAE al României, lucru nemaiîntâlnit în uzanţele diplomaţiei mondiale.

Cât despre teyaurul încredinţat în custodie Rusiei cu acte în 1916, în valoare de 40 de milioane de napoleoni aur, conducătorii URSS şi ulterior ai Federaţiei Ruse au fost loviţi de amnezie de câte ori Romania a adus vorba despre asta.

Dar cel mai tare îi loveşte amnezia pe liderii de la Kremlin când vine vorba de comportamentul Armatei Roşii pe teritoriul României dupa 1944.

Doar din Basarabia şi Nordul Bucovinei, circa un milion de români au fost ucişi în lagărele din Siberia de unde nu s-au mai întors.

În România sute de mii de români au fost băgaţi în puşcării sau trimişi la Canal de ocupanţii sovietici şi puţini au fost cei care au supravieţuit.

Cel mai cumplit a fost pentru militarii români şi pentru ofiţerii Armatei Regale, care întorşi acasă din război au trebuit să facă faţă unui alt război mult mai perfid.

Altfel ruşii se tot miră şi ne tot acuză că ne aliem cu americanii şi cu occidentalii. Se pare că nu înţeleg de ce nu putem să ne aliem şi cu ei, cu «ursul rusesc» cum mereu aduce vorba tovarăşul Rogozin.

Păi vulturul american, vulturul german şi acvila română ar putea până la urmă să se „încuscrească» între ele dar o «combinaţie» cu «ursul rusesc» ar fi una de-a dreptul „împotriva naturii».

Tot mormăie şi ne tot ameninţă «ursul rusesc» .

Ce-o să facă? O să prindă cumva acvila Română din înaltul cerului? Sau va fi folosit «ursul» pe post de scut anti-rachetă? Ce-i drept Maica Rusia fiind anesteziată zilnic cu doi litri de votcă pe «cap de urs» , e posibil ca în caz de coliziune cu vreo rachetă din Vest, ursul rusesc să nu mai simtă nimic, dar nici nu se va mai trezi din hibernare.

Un articol de Dacian Dumitrescu



Sfințire cu peripeții la Hagi Curda
(Reportaj de Razboi Rece in sudul Basarabiei)

Pe data de 15.07.2011 la ora 23:30 trei autocare s-au aliniat in fata hotelului Intercontinental din Bucuresti. Doua Dintre acestea erau ale D.R.P. M-am suit in cel de-al treilea autocar la invitatia lui George Simion, liderul "Noilor Golani",impreuna cu amoicul Edi care se ocupa de partea tehnica la blogul si la site-ul meu si pe care l-am rugat sa faca cat mai multe fotografii. Autocarul nostru a plecat primul la ora 23:40 si pe la ora 4:00 am sosit la Galati. Am trecut frontiera in R. Moldova pe la Giurgiulesti si dupa ciraca un kilometru am ajuns la frontiera Moldo-Ucraineana la punctul de frontiera Reni in jurul orei 6:00. Eram primul autocar sosit si vama ucraineana era aproape pustie la aceea ora. La cateva minute in urma noastra a mai sosit un microbuz pe care scria "PRESA" si in care se aflau majoritatea jurnalistilor romani, cu exceptia catorva care au calatorit in autocarul nostru. Politistii de frontiera ucraineni ne-au intrtebat unde mergem iar George Simion le-a spus direct ca mergem la sfintirea bisericii romanesti din Camasovca. Ne-au mai intrebat daca avem bagaje iar noi am raspuns negativ. Ne-au abandonat acolo si au plecat ofuscat cu caschetele lor uriase-model URSS anii '50-'60. Cand mai treceau cu treaba spre vre un tir sau autocar ucrainean se uitau la noi ca prin sticla, devenisem invizibili. Dupa vreo doua ore de asteptare ne pierdem rabdarea si cerem explicatii. Ucrainenii ne raspund senini ca "nu ne pot lucra pasapoartele pentru ca nu au curent electric". Adica vezi-Doamne ei ar fi vrut dar factori externi, independenti de vointa lor ii impiedica sa-si faca datoria. Intre timp apare sii o masina a Consulatului Roman de la Odesa. Functionarul consular a inceput sa se agite si sa intervina ca sa plece microbuzul cu ziaristi dar chestia asta i-a intaratat si mai rau pe ucraineni. Intre timp noi am discutat cu vamesii moldoveni. Jumatate din cladirea de la punctul de frontiera Reni apartine ucrainei iar cealalta jumatate R. Moldova. Vamesii moldoveni dezmint diversiunea cu pana de curent si ne informeaza ca la ei curentul nu este oprit. S-a facut ora zece. Autocarul nostru nu are aer conditionat iar ventilatia nu face fata valului de caldura. Coboram din autocar si analizam situatia la o tigara. Ii urmarim pe ucraineni cu privirea si le pandim miscarile dar ramanem in continuare invizibili pentru ei. Caldura mare, simtim ca ni se inmoaie asfaltul sub pantofi. In vama ucraineana nu exista nici bufet, nici chiosc, nici automat pentra apa sau cafea, absolut nimic. Soarele dogoreste tot mai tare, atmosfera e sufocanta iar oboseala incepe sa-si spuna si ea cuvantul. Mergem iar la ucraineni pentru explicatii. Ei incep sa tipe tla noi intr-un amestec de ucraineana si moldoveneasca stricata: "daca nu stati cuminti in aftobuz o sa-i chemam pe cei de la SBU pentru control fizic si vor desface si aftobuzul in bucati si veti mai sta inca patru ore si o sa dati si declaratii scrise (in ucraineana deoarece formularele nu erau traduse)Apoi isi varsa focul pe ziaristii romani din microbuz. Doi jurnalisti, Simona Lazar de la Jurnalul National si sotul ei Valentin Tigau-ziarist la Radio Romania sunt dati jos din microbuz si declarati indezirabili.
Cei doi "infractori" sunt acuzati ca 
au mai trecut pe aici in anul 2009 si au scris niste reportaje despre conditiile in care traiesc comunitatile romanesti din sudul Basarabiei. Sunt condusi pe jos de un politist inarmat "din post in post" ca in vremurile de glorie ale urss si in final predati organelor din R. Moldova. Sa se spele pe cap cu ei. Edy coboara si face poze. Acesta face poze intr-una cu riscul de a ramane cel  putin fara aparatul foto. Soseste si autocarul DRP. Toata lumea este agitata. Slujba de sfintire a inceput la ora 10:00. Este ora 11:00. Suntem de la 6:00 in vama. Caldura e naucitoare. Ce au de gand paganii astia cu noi? Trimit sms-uri in tara si explic toata situatia. Toti jurnalistii romani se agita si suna in tara pe la agentiile de presa. In sfarsit ni se comunica faptul ca Antena 3 si Realitatea Tv relateaza pe larg situatia noastra. Suntem peste o suta de romani blocati in vama ucraineana. Oboseala si caldura ne coplesesc. Suntem la un pas de revolta. Numai bunul Dumnezeu ne intareste. In sfarsit, pe la 11:40 ni se da unda verde sa plecam. Batranul nostru autocar pleaca i tromba. Dupa cinci kilometri ajungem in orasul Reni care este o comuna mai mare cu multe case si cinci blocuri cu patru etaje. Singurele cladiri mai importante fiind Militia si Consiliul Local adica Primaria, ambele construite in stil stalinist. Ghidul nostru devine o fata nascuta in regiune si pe care, din motive lesne de inteles o voi numi Ana. Ea a studiat la Bucuresti unde mai apoi s-a si angajat. A fost permanent hartuita de SBU, atat ea cat si parintii ei in scopul recrutarii pentru a da informatii despre Romania. In cele din urma si parintii ei au plecat definitiv si sunt la munca in Europa de Vest. Se intorc doar o data pe an in locurile natale si abia atunci se reuneste familia. Trecem prin Cartal-azi Orlovca apoi prin Satul Nou, Barta, Plevnic. Ana ne spune ca toate sunt sate romanesti ca si Anadol, etc. Doar in Bolboaca sunt gagauzi iar in Nagornoie traiesc bulgari. Ana zice ca tot raionul Reni e dominat de comunele romanesti. Nu cunoaste procentele. Apoi ne povesteste despre o romanca nascuta in Cartal azi Orlovca. Se numeste Eugenia Cojocaru si scrie si azi poeme deosebite "in dulsele grai moldovinesc". Este casatorita cu un roman din comuna Barta unde traieste. Peisaje pe care le traversam sunt de basm. Ses cat vezi cu ochii. Suprafete uriase cultivate gospodareste cu rapita, grau, porumb, floarea-soarelui dar si vita de vie. In schimb drumurile sunt incredibil de proaste, brazdate de adevarate transee. Cand le vezi ai impresia ca un razboi s-a incheiat  aici chiar ieri. Soselele arata ca dupa bombardament. Localnicii merg cu batranele lor Lada pe un drum de pamant paralel cu soseaua. Autocarul nostru inoata cu greu pe soseaua impracticabila si abia inaintam cu 20-30 km pe ora. Este trecut de 13:30 si ajungem insfarsit la Izmail. Orasul este foarte frumos, probabil unic in Europa prin melanjul de stiluri arhitechonice. Dar casele din orasul vechi, unele adevarate bijuterii arhitectonice sunt nerenovate, asa cum au ramas de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Rusii au construit doar niste blocuri la marginea orasului si au trantit o statuie sinistra a lui Lenin in centru care se holbeaza si azi schizofrenic la trecatori. Ucrainenii au pastrat-o in continuare. Singurele cladiri renovate la Izmail sunt bisericile ucrainene. Orasul are o pozitie privilegiata fiind situat chiar pe malul Dunarii iar intrarile sunt strajuite de paduri mari de foioase-adevaratii plamani ai orasului. Iesim din Izmail. Mai avem de parcurs 38 de km. pana la Hagi Curda unde s-a sfintit biserica romaneasca. E trecut de ora 14:00. Sfintirea bisericii s-a terminat de mult dar surprizele ucrainenilor, nu! Doua autoturisme vin din directia opusa si se opresc in fata autocarului nostru. Am oprit si noi. In cele doua masini sunt cativa romani care se intorceau de la slujba de sfintire printe care si Dl. Nicu Popa si Dl. Mihai Nicolae, doi functionari ai Consulatului Romaniei si altii. Mihai Nicolae ne spune: "Au venit doi ofiteri in uniforma care ne-au spus sa nu mai asteptam ca autocarele cu romani s-au intors din vama si au plecat in Romania". La intoarcerea in tara pe 18.07.2011 am discutat telefonic si cu Dl. Nicu Popa care mi-a confirmat faptele si m-a indemnat sa relatez despre aceasta diversiune lansata de ucraineni. In fine pe la 15:30 ajungem la Hagi Curda-azi Camasovca. "Noii Golani" scot cele trei drapele romanesti pe care le-au adus iar eu pregatesc sacosa cu cele trei carti si cele trei reviste"Historia" din Iunie 2011 cu Maresalul Antonescu pe coperta. Autocarele opresc la zece metri de biserica. Dam sa coboram si avem un soc. In fata bisericii este masata o companie de militieni ucraineni inarmati, jeep-uri ale militiei iar in lateral trupe speciale anti-teroriste cu casti de razboi si veste antiglont. Inghetam si privim nauciti la desfasurarea de forte. Noii Golani strang repede drapelele si le ascund in graba. Eu ascund sacosa cu carti intr-un rucsacel. Coboram. Biserica are o curte mare cu doua intrari. In fata uneia dintre intrari ne intampina Dna. Consul Cerasela Nicolas impreuna cu Dl. Cristi Dumitru-director in MAE. Dna. Consul povesteste ca dimineata au fost aduse aici autocare cu cazaci: "aveau bate, bannere mari si ne huiduiau. Eu am chemat militia. Apoi cazacii au plecat dar militienii au ramas. Haideti mai bine in curte ca uite au inceput sa ne filmeze pe fata, fara nicio jena." Intram toti in curte la adapostul gardurilor inalte. Militienii scosesera doua camere si ne filmau in timp ce vorbeam cu Dna. Consul si cu localnicii. Localnicii aveau multe sa ne spuna si ne faceau semn sa ne adunam in spatele bisericii unde nu bateau camerele de filmat ale militienilor. Ucraina a ramas un stat politist, stalinist cu reactii paranoice si schizofrenice cand vine vorba de romani care doresc sa ia contact cu comunitatile romanesti de acolo. Intram in biserica si ne miruieste pe rand Parintele Constantin adus de la Buzau pentru Sfintire. Ne povesteste ca la ceremonie a participat si Mitropolitul Roman al Basarabiei. Din R. Moldova a sosit si ansamblul "Joc Romanesc" in frumoasele costume populare dar si ei cu mare intarziere, dupa reteta clasica.
Facem si cate o mica donatie in lei pentru ca nu avem grivne. Biserica este frumoasa, mare si inalta cat o mitropolie. Zugraveala din interior e deosebita iar turlele aurite ii confera maretie si prestanta. In curtea larga, la adapostul corturilor se intind mese lungi cu bunatati: sarmalute care s-au racit, chiftelute, carnaciori, peste fript si afumat, vin rosu si apa minerala pentru toata lumea.
Il caut pe Mos Vasile, epitropul, recomandat de toti ca fiind sufletul constructiei acestei mandre ctitorii. Il consider cel mai de incredere si ii donez cartile si revistele. Cand vede poza Maresalului, o saruta de trei ori ca pe sfintele icoane si pentru o clipa am zarit o lacrima in ochii lui. Apoi se invioreaza, ma ia de brat si ma pofteste intr-o camera ferita de privirile si de camerele de filmat ale militiei ucrainene. Aici facem cunostinta cu istoricul Ion Varta din Chisinau, cu cei trei preoti care au slujit la Sfintire, cu preimarul din Hagi Curda si fostul primar din comuna Babele, unde s-a nascut Maresalul Alexandru Averescu si actualul Secretar de Stat din MAE Eugen Tomac. Mai este prezent si un om de afaceri roman din Izmail pe care-l voi numi in continuare Petre. Ne este prezentat Parintele Nicasor Asargiu, expulzat din ucraina timp de cinci ani sub acuzatia de spionaj in favoarea romaniei si Parintele Anatolie, localnic, arestat si el de mai multe ori de-a lungul timpului de catre SBU. Ii intreb ce crime au facut impotriva Ucrainei. Parintele Nicasor Asargiu, roscat si cu ochelari raspunde rar: "Am tinut slujba in limba romana. Aici oricine indrazneste sa tina slujba in romana sau bulgara, ca sunt mai incolo niste sate de bulgari cu biserici bulgaresti, este arestat de SBU, acuzat de destabilizare si ca unel;teste impotriva securitatii nationale a Ucrainei". Parintele Anatolie are parul si barba albite  de povara anilor si a greutatilor si ne povesteste in graiul sau moldovenesc: "Biserica de aici a fost daramata de sovietici cu buldozerele in 1979. Dar Mos Vasile nu s-a lasat si uite in sfarsit avem o mandrete de biserica noua. Mos Vasile a pus la bataie terenul sau, romanii din America o parte din bani prin Dl. Nicu Popa iar DRP-ul trei sferturi din bani ca sa reusim terminarea acestei frumoase biserici". Cei doi primari povestesc despre ucrainizarea fortata a populatiei romanesti din Bugeac si despre mistificarea statisticilor de catre autoritatile ucrainene: "Sunt peste doua sute de mii de romania aici in Bugeac dar ucraineni recunosc doar o suta patruzeci de mii drept moldoveni si doar cateva mii drept romani". Primarul din Babele ne relateaza ca nu mai exista acolo casa in care s-a nascut Maresalul Alexandru Averescu. A fost daramata de sovietici. De doi ani face investigatii sprijinit de romanii din Izmail si in sfarsit de doua saptamani a descoperit vila cu etaj si curte din oras care a apartinut Maresalului in perioada interbelica. Ironia sortii, strada poarta azi numele unui revolutionar bolsevic! Primarul spera sa vina la Sfintire si Secretarul de Stat Eugen Tomac: "Poate gasim bani sa o cumparam si sa o facem casa memoriala sau muzeu". Istoricul Varta Ion declara cca asta este o descoperire istorica senzationala. Eu fac o scurta incursiune in istoria Bugeacului incepand de la restituirea acestuia Romaniei de catre Franta prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 care a pecetluit Razboiul Crimeei. Istoricul Ion Varta concluzioneaza ca si eu sun profesor de isorie si lauda scoala de istorie romaneasca. Pe la 17:30 George Simion suna adunarea. II spun ca eu si Edy plecam cu Petre si stabilim locul de intalnire la Izmail. Plecam spre Izmail cu masina lui Petre. In comuna urmatoare petre ne arata o biserica mica dar cocheta construita pe cheltuiala unui medic roman din acea comuna. Ajungem in Izmail si vizitam orasul: Cladiri superbe in orasul vechi in stil Reniassence, Baroc Roccoco, Neoclasic Romanesc, Grecesc, Turcesc, etc. Pacat ca nu sunt renovate. Edy face mereu poze. Ajungem pe faleza de pe malul Dunarii. Ce frumoasa e Dunarea noastra! Ce frumos si verde se vede malul romanesc! Ce frumoasa e faleza! Petre ne spune:' Ambii mei parinti sunt nascuti in Romania Mare! Pe atunci ambele maluri erau romanesti!" Oftam: " Ei, cine stie? Poate ca totusi intr-o buna zi..." Ne asezam sa bem un suc la o terasa cocheta, chiar pe faleza. La masa vecina stau doi tineri moldoveni: unul e de aici din Bugeac iar celalalt e din R. Moldova si lucreaza la Cahul pe linie de cultura. Facem schimb de carti de vizita dar la dau si adresa blogului si a site-ului meu. Aflu de la ei ca in raionul Reni 75% din localnici sunt romani, in raionul Izmail cam 50% sunt romani iar in raionul Bolgrad am pierdut majoritatea datorita colonizarilor facute de ucraineni si a dislocarilor romanilor bastinasi. Ii vad pe tinerii moldoveni destul de stresati si ii invit la Bucuresti la o discutie mai relaxata. Moldoveanul din Izmail relateaza ca romanii din Romania ajung foarte rar pe acolo si ca autoritatile ucrainene fac tot posibilul sa-i tina pe romanii din Bugeac cat mai izolati si le inoculeaza permanent ideea ca de fapt ei sunt moldoveni si nu romanii. Plecam. Pe drum petre ne canta melodii vechi romanesti: "Ionel, Ionelule", Du-m-acasa mai tramvai", etc. Ne dau lacrimile de emotie. Ajungem la intalnirea cu autocarul. Mai facem un mic tur si admiram pentru ultima oara "Catedrala Sobor" cu formele ei voluptoase si neconventionale. Pe la ora 200:00 plecam spre casa. Admiram apusul de soare care incendiaza apele uriasului lac Ialpug. Pe la miezul noptii trecem de frontiera ucraineana. Un tanar basarabean care statea in spatel;e nostru isi zice in barba dar destul de tare ca sa-l auzim: "Grijania mamii lor!" Pe la ora 1:15 reusim sa intram in Romania si in sfarsit pe 17.07.2011 la ora 06:30 ajungem inapoi de unde am plecat, in fata H. Intercontinental, obositi si vai de capul nostru. 
"A fost greu dar a fost frumos" imi spune Edy la despartire. O excursie-maraton de trei zeci si unu de ore cu mult stres, oboseala dar si multa adrenalina. In ciuda sabotajelor si a diversiunilor de tot felul ale ucrainenilor misiunea noastra a fost dusa la bun sfarsit. Cu toate piedicile am reusit sa luam contact cu comunitatile de romani din Bugeac care s-au bucurat sincer sa ne vada si sa ne spuna pe romaneste durerea lor si chinurile pe care sunt obligati sa le indure din cauza ocupatiei ucrainene.
Povestesc totul acasa cu lux de amanunte si ne uitam toata familia la poze. Baiatul meu de zece ani ma priveste grav si intreaba: "Da' noi de ce nu ne ducem cu tancurile sa-i salvam pe romanii aia si sa ne luam toata Basarabia inapoi?"
Nevasta-mea este o moldoveanca din Focsani si ii dau lacrimile. Eu strang din dinti si incerc sa ma tin tare. Tatal meu, era sublocotenent de aviatie si incepand cu 22 iunie 1941 a zburat pe I.A.R-urile noastre de vanatoare: IAR-80 si mai apoi IAR-81. A murit in 2007 la aproape 87 de ani. Cand povestea despre bataliile cu bolsevicii si despre "Razboiul nostru sfant din Rasarit pentru dezrobirea Basarabiei si Bucovinei" obisnuia sa recite si doua strofe dintr-un poem uitat. Le transcriu inloc de epilog: 

"Te-au vandut orbii ciocoi
                                                          In sfaturi de taina 
  Dar te-om lua inapoi
  In alba ta haina.

  Si prin granitele sparte
  Peste steagurile straine
  Vom tasni si din moarte,
  Neam romanesc, pentru tine"


Un articol de Dacian Dumitrescu.



ORDIN CĂTRE ARMATĂ



UN DOCUMENT RAR APROAPE NECUNOSCUT
CINE A DECLANSAT SI LA CE AU FOLOSIT RAZBOAIELE MONDIALE? 
 
Benjamin H. Freedman, evreul care a spus adevarul, dezvaluind adevaratele intrigi si motive ale celui de-al Doilea Razboi Mondial 
Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010 
 
Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W.Wilson, în 1961 
 
Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (preá multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam. 
 
Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania , Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar "de iure", ci chiar "de facto". 
Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea. 
În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. 
Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme , in timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-l iubeau pe Ţar. 
Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. 
Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania . Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc "status quo ante basis". Aceasta înseamnă "să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă". Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală. 
În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germânia (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi - aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele - au spus: "Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri".  
La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: "Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război Ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie". 
Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: "Vom aduce SUA in război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania , Austro-Ungaria şi Turcia". Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916. 
 
Şi, la puţin timp după acest moment - şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc - Statele Unite, care erau in cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-l va distruge pe Ţar. Evreii nu-l iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul. 
Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: "Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia - nici un cent!" În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania , luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde. 
 
După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi "huni". Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i. "Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite". 
Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război. 
 
După ce noi, americanii, am intrat în război,sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: "Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război". Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă "o chitanţă". Iar "chitanţa" a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.. 
 
Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o. 
 
De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania ... Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: "Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?" După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace. 
 
Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau - un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime - North German Lloyd's şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania , fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: "Iată, într-adevăr, trădare!". 
A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că noi învingem. Şi că le spunem ruşilor: "Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă". Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi. 
 
Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania , doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo "un stat evreu". 
 
Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.  
 
Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios. 
 
Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune "Shema'Israel" în loc de "Tatăl Nostru". Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.  
 
Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck , au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.  
 
Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia , Franţa şi Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic. 
 
Să revenim la situaţia de după primul război mondial. 
După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Hull , în 1933, în Germania , ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale. 
 
Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria , pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda. 
 
Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale. 
 
Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra). 
Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. 
Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat, inamicului nostru aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.  
 
După o vreme, evreii lumii au organizat oconferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: "Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!" Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii….  
 
Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: "Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export". Era o realitate: două treimi din alimentele necesare, Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.  
 
În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: "Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration". Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.  
 
Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in German. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria "Hitleriştii!" sau "Asasinii!" - aşa cum se face uneori în Sud.  
 
Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany . Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste. 
 
În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.  
 
Evident, germanii au spus: "Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!" Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.  
 
Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris , germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania . Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem. 
 
Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul (pe care-l consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri. 
 
În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc… Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea. 
 
În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că, "dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru". 
 
Aşa cum azi, în America , spunem "dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru". Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.  
 
Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni. 
 
Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.  
 
Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.  
 
Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei… Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.  
 
În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-l faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-l vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare. Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.  
 
Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive. 
 
Benjamin H. Freedman  
Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane. 
 
Discursul pe care l-am redat cititorilor noştri a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC, şi publicat la acea vreme de Commori Sense. 
Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă convingem. 
E suficient să parcurgeţi cu atenţie discursul său


Rusia a pierdut încă o campanie împotriva României!


În ultimele săptămâni de campanie electorală, îndeosebi în turul doi, ideologii PCRM acreditau tot mai insistent opinia că polarizarea electoratului este opera echipei lui Dorin Chirtoacă. În comentariile lor devenise un loc comun teza potrivit căreia Chirtoacă în mod deliberat a împins campania electorală în zona politicului şi a geopoliticului, pentru a se eschiva, chipurile, de la dezbaterea „problemelor stringente” ale capitalei. Din păcate, conştient sau inconştient, teza „polarizării electoratului” a fost preluată şi de unii analişti şi jurnalişti care nu fac parte din tabăra lui Dodon, fără însă a explica originile şi subtextul fenomenului dat.

Adevărul e că la originea fenomenului stau chiar comuniştii, care l-au folosit pe Dodon drept drapel şi portavoce într-o ordinară campanie rusească pe „frontul de Vest”, a cărei ţintă a fost România. Semnalul privind polarizarea electoratului pe principii etnice, culturale, lingvistice, religioase şi ideologice a fost dat de Dodon printr-un articol publicat pe blogul său pe 27 martie 2011. Data de 27 martie nu a fost aleasă întâmplător. Analiza atentă a acestei „creaţii patriotice” ne convinge că ea nu e scrisă la Chişinău, ci numai tradusă - din limba rusă, evident. Astfel, textul intitulat „Unire, moldoveni!” (având subtitlul „Creaţie Patriotică”) e un document programatic, un adevărat manifest al urii faţă de români şi România. Din păcate, presa noastră cea naţională şi democratică i-a acordat puţină atenţie, ca să nu zic mai mult. Nu am crezut atunci, nu cred nici acum că respectivul text e scris de mânuţa lui Dodon. Este un text ce chifteşte de ură împotriva a tot ce e românesc şi menirea lui a fost clară: să dea tonul campaniei electorale, a bătăliei pentru Primăria Chişinăului, o citadelă pe care comuniştii nu au putut-o cuceri niciodată, dar care, în planurile strategice ruseşti, ocupa un loc mai mult decât important. Vorba e că preluarea Chişinăului de către comunişti era vitală pentru ridicarea moralului armatei demoralizate a bătrânului general Voronin. Pentru comunişti (ruşi), Chişinăul era un foarte important cap de pod pentru cucerirea ulterioară a întregii Moldove. Nu întâmplător şi retorica electorală a comuniştilor era construită pe ideea de salvare şi eliberare a R. Moldova de sub ocupaţia „trădătorilor români”.

Niciodată încă, nicio într-o campanie politică, ideea antiromânească nu a fost formulată atât de deschis, clar şi impertinent. Înţeleg de ce România nu a reacţionat şi nu a ripostat, dar nu cred că o asemenea retorică antiromânească trebuie tolerată la infinit. Fără nicio plăcere, reluăm în această pagină textul semnat de Dodon, pentru a-i facilita cititorului posibilitatea de a se documenta în baza originalului. Dacă dezbaterile în campania electorală nu s-au bazat pe problemele stringente ale oraşului, iar polarizarea electoratului a atins cote critice, vina e anume a lui Dodon, care a dat tonul. Şi a fost răsplătit pe măsură, fiindcă votul dat lui Chirtoacă a fost un vot dat, înainte de toate, împotriva lui Dodon (a comuniştilor şi ruşilor).

Scorpionul s-a otrăvit pe sine însuşi. Votul pro-Chirtoacă a demonstrat că nu poţi câştiga alegerile în R. Moldova cu antiromânismul, chiar dacă la „votanţii etnici” se mai adaugă şi câteva procente de băştinaşi... statalişti; şi că „votul etnic” este de fapt un vot dat împotriva aspiraţiilor vitale ale R. Moldova, împotriva interesului ei naţional. Ruşii (Kremlinul) au pierdut această bătălie pe „frontul de Vest” şi e timpul să înveţe lecţia. Ca şi liderii noştri politici, de altfel, care e timpul să înţeleagă că identitatea etnică şi spiritual-culturală a celui de-al doilea stat românesc nu e un contract de livrare a gazelor ce trebuie aprobat de (la) Moscova.

Citiţi acest manifest provocator, cu vădit subtext xenofob, care a polarizat electoratul şi a scindat şi mai adânc societatea moldoveană.

Unire, moldoveni!

(Creaţie patriotică)

Astăzi, 27 martie, coloana a cincea a panromânismului de la Chişinău, reprezentată inclusiv de unele forţe politice de extrema dreaptă, sărbătoreşte aşa-numita „Unire” a Basarabiei cu România, din 1918. An de an, susţinuţi din gros - şi financiar, şi ideologic, şi logistic - de către patronii politici de la Bucureşti, promotorii lichidării statalităţii moldoveneşti flutură pe străzile Chişinăului steagurile unui stat străin, scandează slogane xenofobe, mărşăluiesc de rând cu grupările neonaziste române şi sfidează în mod obraznic identitatea moldovenească a populaţiei R. Moldova.

Scopul lor este evident - cultivarea la tânăra generaţie a ideii că identitatea moldovenească este o ficţiune, iar poporul moldovenesc nu are dreptul la existenţă, la fel cum nu poate exista şi un stat moldovenesc. Propaganda românismului inoculează aşadar în societatea noastră incertitudinea privind identitatea, ne subminează coeziunea şi ne divizează ca popor. Bucureştiul oficial nu ne etichetează altfel decât „al doilea stat românesc” şi nu se sfieşte să ne denumească în mod viclean „basarabeni”. Astfel, noi, moldovenii din R. Moldova, suntem somaţi de ideologia panromânismului să acceptăm că nu avem nici identitate moldovenească, nici stat moldovenesc, nici istorie moldovenească.

În orice altă ţară din lume, aşa gen de imixtiuni, anticonstituţionale şi antistatale, ar fi fost sever taxate, iar vinovaţii de subminarea statalităţii şi identităţii ar fi fost aspru pedepsiţi conform legii şi supuşi oprobriului public. Noi însă suntem mult prea toleranţi şi lăsători. Este nu doar umilitor, este revoltător faptul că permitem să fim mutilaţi identitar în aşa hal de către vecini. Şi este dramatic să regăsim în rândurile noastre, ale moldovenilor, iude cumpărate cu 30 de arginţi, „idioţi docţi utili”, racolaţi cu timpul, care s-au angajat să îndoctrineze poporul nostru cu ideea de „românism basarabean”. Oare să nu intuim noi care este motivaţia reală a ideologilor români? Oare să nu înţelegem care este frustrarea şi fobia strategilor din Bucureşti? Existenţa însăşi la graniţa cu România a unui stat moldovenesc şi a poporului moldovenesc Bucureştiul îl resimte ca pe un pericol pentru securitatea teritorială a României. De ce? Pentru că în România trăieşte o populaţie masivă de moldoveni, fraţi de-ai noştri, anesteziaţi identitar din păcate. Acei moldoveni pot oricând să-şi conştientizeze situaţia umilă, de popor fără stat şi fără identitate statală. Iar pe fundalul mişcării de revendicare etnică a maghiarilor din vestul României, care cer dreptul la autonomie, s-ar putea produce un efect de ecou la moldovenii din estul ţării. Strategii români înţeleg şi se tem de aceste realităţi.

Să ne amintim cu câtă operativitate şi duritate a anihilat securitatea română Asociaţia „Comunitatea moldovenilor din România”, de la Iaşi, care şi-a dorit renaşterea spiritului identitar moldovenesc. Să ne amintim cu câtă inapetenţă şi amestec de ironie autorităţile române acceptă să comunice în termeni de „moldovean”, „moldovenesc” cu autorităţile noastre. Ideologii bucureşteni ne românizează nu pentru că ne iubesc, ci pentru că se tem de noi, de identitatea noastră moldovenească. Ne doresc anexaţi nu pentru că le plăcem ca popor, ci pentru că le gâdilim pretenţiile teritoriale şi reflexele imperialiste, şi pentru că nu le convine să existe un stat moldovenesc, ca un exemplu de independenţă şi autonomie pentru moldovenii de peste Prut.

Să le spunem dar ce credem despre toate aceste ingerinţe ale lor în treburile noastre interne, să le răspundem pe măsură. Să dăm o replică campaniei anexioniste, lansate la Bucureşti - „Basarabia - pământ românesc”. Acesta e un slogan care trădează pretenţiile teritoriale ale ideologilor bucureşteni. Ei ne vor pământul.

Să le răspundem cu un slogan şi cu o campanie care pune accent pe identitatea noastră naţională, de moldoveni, care ne leagă de moldovenii din Moldova de peste Prut. Nu vom spune „România - pământ moldovenesc!”, ci vom spune „Unire, moldoveni!”. Să redeşteptăm identitatea moldovenilor din România, să ne apropiem spiritual, să ne regăsim ca două părţi separate ale aceluiaşi popor - poporul moldovenesc. Moldoveni aici, moldoveni acolo. O singură Moldovă ne-a unit cândva şi poate, cine ştie, ne va mai uni vreodată.
Să ne iubim Moldova; să o facem integră, unită, modernă, tolerantă, creştină. Să ne ajute Dumnezeu să realizăm acest ideal.

Igor Dodon, 27 martie 2011

  • Un articol de: Constantin Tănase-timpul.md


NI SE FURA ISTORIA

DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI

România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (.). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii "vechii Europe", o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană"
Maria Gimbutas, "Civilizaţie şi cultură"


Şi astăzi se discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia daco-românilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..

Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. "Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român" (1!).
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului "Porţile de Fier", au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.
Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică. 
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională "The Iron Gates in prehistory" (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.
"Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: "reprezentarea înfrângerii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi".Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată "Biblioteca istorică", prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava "Argo" şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la "Porţile de Fier". Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului.  Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazul la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut "Caucaland" situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre.
Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor "dizidenţi de catifea", care, după decembrie 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după "reţete" stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional. 
În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri.  Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.
"La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul "naţiunii culturale". Prin "naţiuni culturale" autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie.modificate, pentru că ele numai corespund "criteriilor culturale", după care ar urma "spiritualizarea" lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia" (2).
Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o "Românie suverană şi independentă", cum suna şi generosul crez politic al seniorului  Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E. 
Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în loc de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI
România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este "Grădina Maicii Domnului" şi locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume. Dar noi, românii, rămânem aceeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial. 
De ce ne este frică de ceea ce am fost?...
Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc.  reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:
- în cea mai veche cronică turcească, intitulată "Ogusnam", adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că "Ţara Românilor" s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există! ;
- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică "Wahalen oder Rumumy", pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale
- "descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a "ţării Ardil", adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely " (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!
- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită "Walahia" între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării "Cosmographie", scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA
La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul "conspiraţii": de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, "Dacia", jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; "Getica", o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; "Istoria geţilor", scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. "Getica", o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită "Istoria Romanilor". Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă.  Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut! 
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o "conspiraţie" împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!
Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu "cel mai de seamă poet al veacului său", a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea "Dacia antiqua", inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

"Călcând în goană goţii                        

Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit                            Venind pe cai gonaci 
Al Daciei şi-al Romei                                  Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit                                Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume                          Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins                            Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina                              Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris.                                    Nepieritoarei ginţi.

Într-un  năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte".


Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia "Codex Rahonczy" (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române,  s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa "Mitologia dacilor", să dispară.
Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. "În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: "Victoria dacică" înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar "nu poate divulga adevărul din motive politice" (4).
În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.
Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. "Marele geograf  Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu" (5).
Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.  
Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt "barbari". Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că "de la Râm ne tragem", trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!
În aceaste articole caut să dovedesc originea nobilă a poporului nostru, să prezint personalităţi ale strămoşilor noştri care au făcut Istorie şi pentru alte naţii. Şi am tras o concluzie amară: CINEVA ne-a furat şi ne fură Istoria











Un milion de evrei urmează să devină con-cetătenii nostri. Au acest drept ?
                                                          Nu! Nici vorbă!
 
Domnule profesor  ION  COJA, în 2001 la o conferintă tinută la sala Dalles si în câteva publicatii ati pretins că în România au fost încetăteniti 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, în mare taină, fără să se publice nimic despre această veritabilă invazie. Nici un oficial nu a intervenit să vă pună la punct, să dezmintă această informatie si să linistească opinia publică!
 
Dragul meu, noi nu mai avem opinie publică, asa că nu era nimic de linistit... În mod normal trebuia să reactioneze ziarele! Să-mi ceară dovezi si amănunte sau să mă ia la rost că alarmez lumea. Am asteptat reactia autoritătilor si a ziarelor ca să aflu că m-am înselat! As fi fost eu primul care m-as fi  bucurat si as fi suportat cu inima usoară orice corectie, chiar si penală, pentru cele afirmate, numai să se dovedească a fi vorba de o alarmă falsă!
 
De la cine ati primit această informatie?
 
De la o persoană din guvern, nu toti guvernantii de după 1990 sunt trădători de tară. Precum si de la un evreu de treabă, foarte bine informat, care mi-a precizat si cifra finală a evreilor care urmează să se stabilească în România: un milion! După venirea la Cotroceni a lui Băsescu am luat legătura, indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al presedintelui informat asupra subiectului. Mi-a transmis prin Diomid Perciun că în final va fi să fie un milion de evrei care se vor stabili în România si Republica Moldova... Ca o compensatie, se va face unirea cu Basarabia... Acesta a fost răspunsul!Un răspuns aproape oficial.
 
Ati publicat un Apel al Românilor pe această temă. Tradus în engleză, depus pe la ambasade, la agentii de presă... Care a fost reactia?
 
Tăcere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autoritătilor. A început Apelul să circule pe Internet însă si asta a fost bine. Mi-au răspuns si câtiva evrei, mirându-se cum de am putut imagina asa ceva! Cică evreii din România abia mai sunt câteva mii, sunt o comunitate pe cale de disparitie, trebuie să fii nebun să scornesti asa poveste!... Ba, unul mai istet, Liviu Ornea, m-a luat si peste picior: numai niste evrei nebuni ar părăsi raiul din Israel pentru mizeria din România!... Nebun cine l-ar lua în serios pe Coja!
 
Sunteti în continuare convins că se pregăteste acest veritabil exod evreiesc?
 
Nu se pregăteste, el este în plină desfăsurare. Si nu este exod, este invazie, făcută pesest, ca să folosesc o expresie de argou din idis! O invazie care se produce după o stratagemă inedită, încă neexperimentată în istorie!
....Mergi la Frumusani sau lângă Urziceni, poate si-n altă parte, unde s-au construit deja orăsele întregi, veritabile ghettouri de lux pentru evreii mai speciali, să trăiască izolati de populatia autohtonă... Asta pe lângă miile de locuinte, apartamente si vile, cumpărate de evrei pe cont propriu, în Bucuresti si orasele mai mari. Este evident că au o strategie anume, nu vin deodată toti cei o mie de mii de evrei!... Mizează pe iuteala lor de picior si pe neatentia spectatorilor, a noastră! Ca la orice scamatorie sau înselăciune, poti să-i zici cum vrei să-i spui! Nu mai este nicio îndoială. Am publicat de-a lungul ultimilor zece ani nenumărate dovezi, inclusiv din sursă evreiască, că acesta este planul si că a pornit derularea lui! Pierdem timpul dacă îmi ceri dovezi noi!
 
De fapt, eu v-am invitat la această discutie sub impresia unui material găsit pe Internet, o declaratie a unei înalte oficialităti iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte multumit să constate că, si citez, zilele statului Israel sunt numărate, că evreii si-au dat seama că nu mai pot să reziste presiunii arabe, musulmane, si sunt preocupati de singura iesire pe care o mai au: să se întoarcă fiecare evreu în tara de unde a venit el sau părintii săi! Să părăsească Israelul!
 
Cred că acest demnitar iranian stie mai bine decât mine sau dumneata ce se întâmplă în Israel. Nu avem voie să ignorăm semnalul de alarmă pe care ni-l trimite... În Israel evreii cei mai lucizi discută despre părăsirea, măcar partială, a Israelului. A apărut si o denumire, un cuvînt nou -  "solutia diasporistă", pentru a denumi această miscare, această strămutare a câteva milioane de evrei, această Alia în sens invers. Asa am găsit-o numită în cărtile unui evreu important: Philip Roth. Sper să le fi citit si domnii Dorel Dorian si Liviu Ornea! Ei m-au contestat. Îi astept să prezinte scuze publice pentru nerusinarea cu care m-au atacat... Sunt convins că stiau mai bine decât mine câtă dreptate aveam! Niste...
 
Subiectul discutiei la care vă invit este acesta: de ce evreii n-ar avea dreptul să se stabilească în România? Drepturile Omului nu asigură si dreptul la libera circulatie?!
 
Nu! Drepturile Omului îti asigură posibilitatea de a părăsi tara în care te afli, oricare ar fi ea! Dar nimeni nu-ti dă dreptul de a alege în ce tară să trăiesti!E absolut logic! Dacă ai plecat dintr-o tară, te stabilesti în altă tară doar dacă esti acceptat. În plus - si acesta este argumentul probabil cel mai important: nu se admite nicăieri încetătenirea în masă, cu miile si sutele de mii! Tocmai pentru că totul este (a) ilegal si (b) în contradictie cu vointa poporului român, autoritătile recurg la secretul operatiunii pentru a aduce în România milionul de evrei! E înspăimântător că s-au găsit printre guvernanti atâti români trădători, care să accepte să participe la asigurarea desfăsurării în secret a acestei vaste invazii! Suntem deja sub ocupatie străină si nici măcar nu stim! Ingenioasă mutare! Repet: fără precedent în istorie! Cum toată operatiunea s-a făcut în secret, cei care au participat la ea nu aveau cum să nu-si dea seama că fac ceva ilegal si teribil de imoral! Act de trădare constientă din partea guvernantilor!
 
Cine sunt acesti români trădători?
 
În primul rând cei trei presedinti post-decembristi! Dintre ei, în mod deosebit îl acuz pe Emil Constantinescu. Faptul că mama sa este evreică nu poate fi nici scuză, nici explicatie, nici justificare! Va trebui să răspundă penal! Ca si toti prim-ministri de după 1996! Ministrii de Interne mai ales. Si multi altii! Parlamentarii nu cred că au cunostintă de această invazie, că au discutat cumva acest subiect! Nici măcar în mod neoficial, la o cafea, între două sedinte.
 
Mai sunt si alte motive pentru care vă opuneti strămutării în România a unui milion de evrei?
 
Mai am încă un milion de motive!... Nici nu stiu cu care să încep! Dar mai înainte de orice dă-mi voie să-ti mărturisesc sila si lehamitea mea, a celui care pricepe si stie bine câtă minciună, câtă suferintă a produs schizofrenia evreilor sionisti care au planificat si înfiintat statul Israel cu un dispret total pentru viata oamenilor, inclusiv a evreilor. Mă întreb ce este acum în mintea evreilor nevoiti din nou să rătăcească! Au în ei măcar atâta demnitate încât să le ceară socoteală celor care i-au plimbat aiurea până în Israel si retur?!... S-au purtat două războaie mondiale pentru a se putea înfiinta statul Israel! Cine răspunde pentru esecul proiectului Israel în Palestina? Chiar nimeni?!
 
Dar este oare cazul să vă preocupe atât de mult suferintele altora, fie ei si evrei?!
 
Sunt foarte derutat de lipsa de  reactie a evreilor de rând, a evreilor normali, as zice. Menajamentele lor fată de sionismul a cărui victimă sunt! Evident, victimele cele mai reale sunt evreii care au făcut Alia, adică au plecat din tara de bastină în Palestina, să sustină nasterea si consolidarea Israelului. Acei evrei sunt, majoritatea, decedati... De suferinta lor, a dezrădăcinării, copiii lor nu stiu mare lucru! Sunt bucurosi acum că statul le asigură strămutarea în Europa, în Polonia, în Ungaria, în România! Numai că suferinta evreilor, de pe urma înfiintării statului Israel, suferintă reală, este incontestabil mai mică, în toate felurile mai mică, decât suferinta îndurată de alte popoare pentru înfiintarea statului Israel. Iar printre popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma nebuniei sioniste să stii că noi, românii, ocupăm un loc în fată de tot! Rândul întâi! Cu coronită!... Numai rusii or fi suferit mai mult!
 
La ce vă referiti?
 
Ai auzit de actorul acela, Mel Gibson, care a declarat că evreii sunt vinovati de toate războaiele?
 
Da, a cam pătit-o după aia. L-a costat mult această declaratie!
 
Nu de asta-i vorba! Ci de dreptatea pe care a avut-o Mel Gibson! ...Fireste, este un mod usuratic, colocvial, de a vorbi asa, de toate războaiele. Nu chiar toate! În mod sigur numai două: primul si al doilea război mondial!
 
Chiar: numai două?!... Dar în ce fel sustineti această acuzatie?
 
Sunt multe cărti, multi autori care au promovat această idee ori au lăsat să se înteleagă că asa stau lucrurile!... Din fericire - dacă pot spune asa, cei mai importanti si mai convingători sunt însisi autorii evrei! Un Benjamin Friedman, de pildă. În plus, te rog să aplici regula din criminalistică: cui prodest? Cui i-a folosit? Cine a tras foloasele cele mai mari? Asa se procedează într-o anchetă, când s-a produs o crimă. Încerci să afli cine este principalul beneficiar de pe urma disparitiei victimei. În 99% din cazuri asa se ajunge la autorul crimei! Iar războiul ce este altceva decât o crimă, repetată în câteva milioane de ipostaze... si cam toti istoricii consemnează marile câstiguri si avantaje dobândite de evrei după fiecare război mondial! Aceste beneficii au fost încununate prin înfiintarea statului Israel!
 
Haideti să ne rezumăm la români. Se poate oare vorbi de suferintele românilor de pe urma înfiintării statului Israel? Cu ce ne-a afectat aparitia statului evreiesc?
 
Trebuie început cu o sută de ani mai în urmă. Statul Israel s-a înfiintat în 1948, dar ideea de a se înfiinta un stat, o patrie pentru evrei, a fost mult mai veche, iar pentru amplasamentul unui viitor stat al evreilor au fost luate în calcul mai multe variante. Varianta cea mai agreată de sionisti a fost undeva pe un teritoriu unde locuiau ca majoritari românii... Moldova lui Stefan cel Mare, incluzând deci si Basarabia, si Bucovina, si Galitia... Cam aici au simtit evreii că se află raiul pe pământ, cum numea Salom Alehem acest spatiu!... Si după 1830 a început invadarea acestui teritoriu de către evrei. Invadarea prin infiltrare a unor persoane sau grupuri mici, aparent inofensive la nivelul evenimentelor istorice. A urmat reactia românească, discursurile lui Vasile Alecsandri, Vasile Conta si altii, în Parlament, articolele lui Eminescu si ale altora, înfiintarea Miscării Legionare si lupta acesteia cu trădătorii de neam din clasa politică românească. Ar trebui de urgentă făcut un inventar riguros al pagubelor si suferintelor noastre de pe urma tentativei de a stabili Israelul în România. Ar fi o temă de cercetare bună pentru istoricii de la Institutul pentru Cercetarea Holocaustului, căci de un holocaust a fost vorba, un holocaust împotriva românilor!
 
Ce rol a avut Holocaustul pentru înfiintarea Israelului?
 
Un rol decisiv! Tocmai de aceea se spun atâtea minciuni despre Holocaust! Pentru a se ascunde faptul că a făcut parte din strategia sionistă! A fost planificat cu mai multe scopuri, în mod deosebit (1) pentru a reface solidaritatea dintre evrei, (2) pentru a anihila curentul de asimilare a evreilor printre goimii crestini, (3) pentru a crea în opinia publică acel curent de simpatie si compasiune care să determine opinia publică să accepte înfiintarea Israelului ca pe o solutie binecuvîntată! În plus, a mai fost si (4) obtinerea de compensatii de la cei vinovati de genocidul pus la cale de sionisti. În fine, se mai vorbeste, cu argumente si cu documente, de încă un mobil, cel mai cinic si mai criminal: (5) au fost supusi deportărilor si exterminării evreii de calitate proastă, evreii degenerati, care reprezentau un lest pentru evreime!... Acesti evrei de proastă calitate au fost selectati mai ales după starea lor economică precară. Pentru sionisti, evreii săraci nu merită să supravietuiască... Sunt rebuturi umane.
 
Cunosc această ipoteză, este cutremurătoare! Mi-e greu s-o iau în serios!
 
si mie! Tot ce ti-am spus până acum sunt idei care circulă în literatura negationistă. Eu nu inventez nimic!
 
Mă gândesc la evreii supravietuitori, nu cred că ar suporta această idee si nu ar reactiona! Lipsa de reactie nu cumva dovedeste că ipoteza este total fantezistă?
 
Si eu m-am gândit asa. Dar mă mai gândesc si altfel: cine să reactioneze? Evreii si urmasii evreilor care au scăpat, care deci au fost alesi, selectati să supravietuiască? Închipuie-ti că ai fi pe un Titanic care se scufundă, iar căpitanul le-ar spune pasagerilor că nu sunt locuri de salvare pentru toti si că este nevoit să facă o selectie! Dacă te nimeresti printre cei care primesc un loc în bărcile de salvare, nu te mai gândesti să întrebi, domnule căpitan, dar după ce criteriu ati decis cine da si cine ba?!...
Asa si cu evreii care au supravietuit holocaustului!... Care au fost alesi să supravietuiască! Mai ales că vinovătia pentru actul exterminării în masă a sute de mii de evrei, real, a fost pasată integral asupra altora!Integral, am spus!
 
Adică?
 
Adică există o vină a mai multora, nu numai a evreilor sionisti! Evrei multi au fost ucisi si în Polonia, în Rusia, în Ucraina! Unii care se dau mai cunoscători sustin că holocaustul a fost o răfuială între evrei, care nici pe departe nu sunt un popor omogen, ci este frământat de dispute ancestrale între mai multe soiuri de evrei! Dar să nu ne depărtăm de subiectul nostru.
 
În România care evrei au murit?
 
Nu-i treaba noastră acum, în această discutie!... Important pentru noi este să stabilim că evreii care au murit în România anilor 1940-44 nu pot fi considerati victime ale Holocaustului! Citeste definitia dată holocaustului de expertii de la Yad Vashem. tine-o minte: În centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu - bărbati, femei, copii. Se potriveste această definitie cu faptele? A functionat vreodată în România decizia de a ucide fiecare evreu?! Nici măcar în Germania!
 
Mda, nu se potriveste deloc cu ce s-a întâmplat în România! Nici vorbă să fi functionat în România decizia de a ucide evrei! Din păcate, comisia Elie Wiesel a pornit de la o altă definitie a holocaustului! La fel si Institutul de Cercetare a Holocaustului! O definitie inacceptabilă între oameni seriosi!
 
Au dat altă definitie, înlocuind uciderea cu persecutia! Dacă porneau de la definitia corectă, a doua zi trebuiau să declare desfiintată si comisia, si institutul acela, în care s-au oplosit niste trădători, niste găinari! Niste mincinosi! Niste trântori mai răi si mai jalnici decât cei ce au lucrat cândva la instiutul de istorie a PCR... Dar nici măcar definitia pe care au propus-o nu le-ar fi dat dreptul să vorbească de un Holocaust, de un genocid!
...Partea proastă este că toată această tevatură cu Holocaustul din România este direct legată de proiectul venirii acestui milion nenorocit de evrei! Cam tot ce s-a întâmplat în România de după 22 decembrie 1989 are legătură cu această invazie insidioasă, nevăzută, neauzită... Dacă nu cumva chiar si asa zisa noastră revolutie...
 
Care ar fi legătura?
 
Este de asteptat ca lumea românească, atunci când românii vor constientiza ce se întâmplă cu noi, să aibă o reactie de respingere si de adversitate fată de evreii invadatori, nu pentru că sunt evrei, ci pentru că sunt invadatori! Această reactie va fi mai mică, mai estompată, timidă chiar, dacă ni se bagă în cap că părintii nostri au omorît sute de mii de evrei! Unii dintre noi se vor bucura chiar, spunând că în felul acesta, prin venirea evreilor, ni se oferă ocazia de a ne plăti de datoria cu care ne-au încărcat fată de evrei asa zisele crime ale lui Antonescu si ale legionarilor! Românul acceptă cu greu un asemenea păcat fără să încerce să obtină iertarea din cer precum si cea de pe pământ!... Haimanalele astea sioniste si holocaustizante vor să ne creeze un complex de vinovătie fată de evrei. Calcul profund gresit! Tot mai multi români, îndeosebi tinerii, constientizează că de fapt evreii se fac teribil de vinovati, dovedindu-se că nu sunt capabili să nutrească sentimentul de mare noblete si demnitate umană care este recunostinta! În loc să ne fie recunoscători, ei îsi fac socoteală că suntem fraieri de buni si-si pot bate joc de noi! Or să constate curând că iarăsi s-au înselat!
 
Asta sună a amenintare!
 
Binenteles! Faptul de a fi în legitimă apărare si de a-ti ajunge cutitul la os te face extrem de periculos! Tucidide atrăgea atentia că un adversar adus în pragul desfiintării, al nimicirii totale, găseste în el resurse nebănuite de nimeni de a riposta devastator. Căci te împaci cu înfrângerea, la gândul că data viitoare vei fi tu victorios! Dar când adversarul nu vrea să te învingă, ci să te distrugă, să te desfiinteze, atunci reactia ta va fi de genul "mor cu el de gât"! Să nu-ti facă iluzii cei care s-au trezit asa de usor, peste noapte, cu cetătenie română! Tot ce miscă-n tara asta le va fi dusman de moarte! Să se astepte la tot ce poate fi mai rău! La orice! Căci vom fi în legitimă apărare!
 
În numele cui vorbiti asa?
 
Sper că în numele multor români. Sau măcar în numele românilor din Vatra Românească si din Liga pentru Combaterea Anti-Românismului, LICAR.
 
Ce ar mai fi de spus!
 
Lucrul cel mai important: suferintele pe care le-a adus instaurarea comunismului în România au legătură directă cu înfiintarea Israelului! Ca si căderea comunismului!... stiu că se vor mira multi! Dar mintea sionistilor este maladiv de întortocheată si de combinatorie! Nu le stă mintea la frumusetea lumii si a vietii, a conditiei de om, să se bucure de ea! Ci sunt clipă de clipă chititi pe planurile lor pe cât de ingenioase, pe atât de falimentare pe termen lung!... Planuri atât de întunecate, departe de esenta luminoasă a fiintei umane. Planuri efectiv diabolice, drăcesti!
 
E drept, evreii au dat cei mai mari campioni la sah! Se pricep la combinatii, la anticiparea jocului cu zece mutări sau mai multe!
 
Dă-mi voie să-ti demonstrez cu altă ocazie că te înseli. Priceperea la sah nu este sinonimă cu inteligenta! Inteligenta aia care face din om minunea Universului!... E multă paranoia în jocul de combinatii cu zece mutări înainte!... si mergem mai departe! Ce ziceam?
 
Ziceati că instaurarea comunismului are legătură cu înfiintarea statului Israel!
 
Da, are! si putină lume îsi dă seama! Pentru că în perioada interbelică, atunci când evreii au fost invitati să vină cât mai multi în Palestina, ca să sustină înfiintarea statului patrie, sionistii au constatat că majoritatea evreilor sunt oameni normali si nu-si părăsesc casa si rostul lor pentru a împlini un vis poate romantic, dar mai ales nerealist, nesăbuit! Concluzia sionistă: dacă evreii nostri nu vin de bună voie în Palestina, să-i constrângem să vină! Acesta a fost, printre altele, si rolul Holocaustului. Dar si asa, de la Auschwitz sau Dackau majoritatea evreilor când au fost eliberati au ales să plece în altă parte, mai ales în SUA, nu în Palestina! Asa că mai era nevoie de ceva ca să-i constrângă pe evrei să-si părăsească ograda, afacerile, relatiile umane etc. Si să facă Alia în Palestina sau, după 1948, în Israel. Acel ceva a fost instaurarea comunismului în Estul Europei, acolo unde trăiau cei mai multi evrei, iar comunismul a însemnat desfiintarea proprietătii personale, a initiativei individuale, teroare politică etc. Un adevărat infern, au spus-o toti. Prin ridicarea vestitei cortine de fier, din acest infern nu aveai voie să pleci. Pentru prima oară în istorie s-a instituit o barieră de netrecut la granita fiecărei tări comuniste. Zeci de mii de oameni si-au pierdut viata încercând să treacă de această barieră fără pasaport, să ajungă în Occidentul tot mai atrăgător!
 
Singurii care au primit dreptul să părăsească legal raiul comunist au fost evreii! Am înteles...
 
Dar nu au avut dreptul să-si aleagă tara unde să emigreze, ci majoritatea evreilor au fost obligati să se stabilească în Israel! Unde, e drept, li se ofereau conditii de viată ceva mai bune ca în tara părăsită! De unde au venit resursele materiale? Asta e altă poveste, secundară!...
Asadar, una dintre "ratiunile superioare" care au patronat instalarea comunismului în tările în care locuiau cei mai multi evrei a fost să-i oblige pe evrei să plece din lagărul de concentrare comunist. Si nu uita că pretutindeni comunismul s-a instaurat prin evrei! Armata Rosie si evreii!
 
Mă mir însă...
 
Dragul meu, să nu ne pierdem în detalii, acele detalii care vin în contradictie cu ce spun! Lasă-mă să închei, adică să fac legătura între proiectul Israel si căderea comunismului!... Asa cum o văd eu. Poate gresesc. Pe urmă discutăm si detaliile! Deci: situatia din Israel nu a evoluat cum si-ar fi dorit multă lume, inclusiv noi, românii nationalisti, să zicem! Nu mai zic de sionisti! E drept că Israelul s-a lătit, s-a lărgit, în urma unor războaie care au făcut însă imposibilă pacea cu arabii. În felul acesta presiunea arabă la noile granite a devenit tot mai mare, explozivă în orice moment! Asa că evreii responsabili de mersul lucrurilor în Israel au început să ia în calcul si varianta esecului! Din câte am aflat abia cu un an, doi în urmă, încă din anii 70-80 se discută serios pe această temă în mediile politice si în mass media din Israel, SUA. Am înteles asta de la Philip Roth, amintit mai sus. După Philip Roth si alti evrei care gândesc ca el, solutia ar fi ca evreii veniti din Europa să se întoarcă de unde au venit, iar în Israel să rămână evreii proveniti din tările arabe. Fiind mai putini la număr, acestia se vor multumi cu un Israel mai mic, restrâns la granitele din momentul înfiintării, cele din 1948.
Să luăm cazul României, al României conduse de Ceausescu si oamenii crescuti de acesta: În niciun caz Ceausescu nu ar fi acceptat revenirea în masă a evreilor plecati din România! În plus, nici nu prea era atrăgătoare pentru evrei acea Românie în care ei s-ar fi întors cu coada între picioare... Pentru ca revenirea evreilor în România să fie posibilă, adică să fie acceptată si tolerată de autorităti, de populatie, era nevoie ca în România să se schimbe regimul nationalist(-comunist) al lui Ceausescu si să fie înlocuit cu un regim preocupat de valorile false ale globalizării, ale mondializării, ale multiculturalismului, ale amestecului rasial etc. Era nevoie de o Românie  cu o populatie sărăcită, descurajată, speriată de spectrul sărăciei, o Românie din care au plecat câteva milioane de indivizi de calitate, oameni întreprinzători care si-au luat lumea în cap să scape de sărăcia din România! Au plecat vreo 2-3 milioane de români, români dintre cei mai energici, mai activi, asa că nu se va simti prea tare milionul de evrei care le iau locul!...
 
Bine, dar din România nu au plecat în Israel un milion de evrei!...
 
Eh, abia de aici, de la această constatare începe tragedia care ni se pregăteste! Căci scopul urmărit nu este numai dezamorsarea situatiei din Israel sau chiar abandonarea Israelului si plasarea israelienilor în tările de origine. Ciscopul este mutarea Israelului în România! Nu la anul si nici peste 10 ani. Deocamdată la anul si în următorii 10-15 ani se vor îngriji ca numărul evreilor si ponderea lor în viata economică din România să fie tot mai mare! Iar numărul românilor si ponderea lor în viata social-economică să fie tot mai mică. Nici nu le trebuie o schimbare de nume a tării! Nu forma contează, nu ambalajul, ci continutul! Iar continutul va fi tot mai evreiesc până ce se va atinge masa critică, dacă pot spune asa. Masa critică necesară pentru a declara si consfinti caracterul evreiesc al statului numit în acte România! În realitate, caracterul românesc al acestui stat va deveni o amintire...
Desigur, asa văd eu lucrurile, la nivelul meu de informatii si de întelegere a lumii în care trăiesc... Acesta este scenariul pe care îl consider că se află în derulare... Acestea sunt intentiile unui adversar care are toate atuurile materiale în mână. Mai putin atuurile spirituale... si în niciun caz sustinerea la care speră orice om cu mintea întreagă!
Stiu bine că acest scenariu, pus de mine pe seama intentiilor evreiesti, va suscita proteste, ale unui Dorel Dorian sau Liviu Ornea, ale unui Andrei Cornea sau Gabriel Andreescu ori Andrei Oisteanu. Stiu si că voi fi înjurat de tot felul de nerozi sau ticălosi! Dar îi rog pe oamenii cu capul pe umeri să se gândească la două aspecte: au plecat din România în Israel 350.000 de evrei, iar de întors nu se întorc mai putini, cum ar fi de asteptat, ci mai multi! Al doilea aspect: sunt oferte în Occident, în America, prin care evreii de acolo, nu cei din Israel, sunt încurajati să se stabilească în România, iar Comunitatea le oferă tot sprijinul pentru instalare: circa 300.000 de dolari de căciulă. Informatia mi-a parvenit din mediul evreiesc canadian... Asadar, venirea în masă a evreilor în România nu se limitează la a fi o solutie salvatoare pentru evreii din Israel, tot mai amenintati de presiunea arabă, musulmană! Ci, conform dictonului românesc, potrivit căruia pe cine nu-l lasi să moară, nu te va lăsa să trăiesti, marii statregi sionisti ai evreimii se apucă iar de vechiul lor vis:Israelul pe pământ românesc!..
Cine nu pricepe si nu simte că tot ce ni s-a întâmplat după 1990 converge spre un sens numai din perspectiva acestui scenariu, este sau imbecil, sau este plătit să servească realizarea acestui proiect netrebnic!
 
E teribil ce spuneti si extrem de grav. Am totusi sentimentul că oferiti scenariul unui proiect de o anvergură prea mare în raport cu argumentele prezentate. În mod deosebit mi-e greu să admit că instaurarea comunismului a avut drept scop sustinerea pe plan demografic a înfiintării statului Israel!
 
Dacă dumneata simplifici si deformezi în asemenea hal vorbele mele, ce să mai zic de altii?!...
 
Cu ce am gresit?
 
Instaurarea comunismului a avut cauze si scopuri multiple. Chiar dacă scopul principal nu a fost înfiintarea sau sustinerea statului Israel, comunismul a fost util acestui nobil tel! Altminteri, în mod sigur comunismul a avut drept scop deposedarea celor ce aveau. În primul rând deposedarea celor ce aveau proprietăti funciare, rurale, imobiliare. Basca fabrici si uzine, ateliere etc. Cu asta cred că esti de acord!
 
Vă dau toată dreptatea, doar am trăit din plin nationalizarea si instaurarea proprietătii de stat sau a întregului popor!
 
Si ce a urmat, ce s-a întâmplat după căderea comunismului?
 
S-a făcut retrocedarea proprietătilor!
 
S-o crezi dumneata! Nu s-a făcut retrocedarea proprietătilor, ci doar s-a proclamat retrocedarea, pe hârtie, în textul unor legi încâlcite, care au făcut ca retrocedarea să se realizeze în proportie de cel mult 10-15% către fostii proprietari! Prin aplicarea acestor legi, peste trei sferturi din averea poporului român care, chipurile, s-a retrocedat fostilor proprietari, a ajuns de fapt în proprietatea altora, a unor indivizi care nu aveau niciun drept de fosti proprietari sau de mostenitori. Iar foarte multi dintre beneficiarii retrocedărilor au fost nevoiti să vîndă pe mai nimic ce au primit, astfel că, prin asa zisa cădere a comunismului, s-a definitivat un proces început la 11 iunie 1948 prin nationalizare: În România s-a schimbat radical regimul proprietătii! Proprietatea funciară si imobiliară din România, aflată la 11 iunie 1948 în proportie majoritară în mâna etnicilor români,  iar în 1990 aflată integral în proprietatea poporului român, după 1990 a trecut în proprietatea unor alogeni, printre acesti alogeni cei mai multi fiind evreii!!
 
Asta cam asa e!
 
Să nu ne lăsăm păcăliti: căderea comunismului a fost provocată si controlată pas cu pas de cei care au instaurat comunismul!...  Instaurarea comunismului a dus la desfiintarea proprietătii, iar căderea, asa zisa cădere a comunismului a însemnat revenirea la proprietatea privată, revenirea la proprietatea privată, dar cu alti proprietari, nu cei din 1948!  Iar ca să se ducă până la capăt această schimbare de proprietari, în România s-a legiferat dreptul străinilor de a cumpăra proprietăti imobiliare, funciare în primul rând! Odată cu legiferarea acestui drept a începutpalestinizarea României!
Încearcă să afli cum se distribuie proprietatea funciară din România si vei constata că este un mare secret sau că nimeni nu stie în a cui proprietate se află pământul românesc: cât la sută este în proprietatea unor români, cât în propietatea altora: maghiari, tigani, evrei, arabi, italieni...
 
Italieni?
 
Am auzit de niste italieni că au cumpărat sute de hectare, undeva prin Ardeal sau Banat, si în loc să facă agricultură, au ras cu buldozerele stratul fertil al solului, gros de 50-60 cm, l-au încărcat în trenuri si l-au dus în Italia! Vamesii, pentru că nu aveau nicăieri trecut pe listele lor pământul ca marfă de export, s-au multumit cu spaga si nu au taxat nimic... Literalmente au furat pământul tării! Nu s-a luat nicio măsură, nicio reactie din partea guvernantilor pentru a interzice în viitor asemenea grozăvii!  
Nu-i de mirare că se întâmplă asa! Asta este mentalitatea străinului: să dea un tun si s-o întindă! Cum e si vorba aceea: Băi, tigane, -ti arde satul! P...a mea, mă mut în altul!...
 
Cu alte cuvinte, credeti că nationalizarea din 1948 s-a făcut cu gândul la legile retrocedării de după 1990? Cam..
 
E adevărat că pare greu de crezut. Asta ar însemna că unii au stiut de acest mers al istoriei! Eu, după evenimentele la care am asistat în viata mea, mi-am întărit impresia, să nu-i zic convingere, că cei care au inventat comunismul si l-au instaurat, au avut tot timpul controlul acestuia, inclusiv posibilitatea de a ziceLa loc comanda!, adică de a desfiinta comunismul! De a demonta sandramaua, butaforia comunistă! Ai văzut ce simplu au mers toate în toamna lui 1989! Singur bietul Ceausescu a luat în serios toată povestea si a crezut în viitorul comunismului, măcar în varianta sa românească!
Desigur, putini, foarte putini evrei au stiut care va fi soarta soarta comunismului inventat de Ei, si când spun Ei nu am în vedere numai evrei! Unul dintre cei care au stiut, cred că a fost "cel mai important evreu din Europa"! Îti aduci aminte expresia asta? Despre cine este vorba?...
 
Wilhelm Filderman, presedinte al comunitătii evreiesti pe vremea lui Antonescu!... Dar de unde stiti că stia?
 
Mi-am dat seama când am aflat că a scris niste memorii pe care le-a lăsat în păstrare secretarului său cu indicatia ca aceste memorii să fie predate Academiei Române atunci când va cădea regimul comunist din România... stia că secretarul său, ceva mai tînăr, are toate sansele să apuce căderea mascaradei iudeo-comuniste!
Mai vrei argumente? Fă bine si mai citeste o dată, pe www.ioncoja.ro , măcar textul intitulat România, colonie a Israelului? Completează de minune discutia noastră.
Dar nu încheiem discutia noastră fără să-ti ofer o informatie extrem de elocventă în sensul celor de mai sus: de câtiva ani, ofiterii SRI au primit ordinul ca, în prezentarea cazurilor pe care le cercetează, cazuri care privesc siguranta natională, să nu mai facă mentiunea numelui pe care l-au purtat la nastere infractorii sau suspectii urmăriti, să nu mai precizeze că acestia si-au schimbat la un moment dat numele. Ei sau părintii lor!... Stii care a fost unul din motivele pentru care Ceausescu si-a atras ura lor, a celor care l-au ucis în ziua de Crăciun? Dăduse în 1988 Ceausescu un pricaz prin care fiecare cetătean cu functii mai importante în Partid sau în Stat trebuia să facă în scris o auto-biografie cu mentiunea expresă a oricărei schimbări de nume intervenită la rudele foarte apropiate: părinti, bunici, frati, copii, socri, cumnati etc. Si să mentioneze la fiecare numele purtat la nastere si locul nasterii. Unii au refuzat sau au tergiversat depunerea acestei auto-denuntări (căci asa ceva era în fond!). S-a cam luat de gânduri când a văzut Ceausescu cât de multi erau cei ce aveau de ascuns o schimbare de nume, tipică celor care au avut o misiune de executat împotriva celor al căror nume l-au împrumutat. Oameni care îsi ascund trecutul si viitorul!




S-AU PLÂNS AMERICANILOR

Membrii grupului Ilaşcu cer ajutor americanilor. Foştii deţinuţii de la Tiraspol vor ca autorităţile Statelor Unite să se implice cat mai grabnic în soluţionarea conflictului transnistrean. 

În cadrul unei întrevederi pe care au avut-o cu studenţii de la Universitatea Columbia, ei s-au plâns americanilor că regimul separatist de peste Nistru încalcă flagrant drepturile omului. 

Foştii combatanţi au venit în faţa românilor din New York şi în faţa americanilor să le povestească prin ce orori au trecut membrii grupului Ilaşcu în perioada detenţiei. La fel, foştii deţinuţi politici au povestit cu durere în suflet despre torturile la care i-au supus separatişti. 

Foştii combatanţi ar vrea ca România să se implice mai activ în soluţionarea conflictului transnistrean, adică să participe în calitate de negociator, şi nu doar de observator în formatul 5+2.

Sursa:          http://www.jurnaltv.md/ro


Războiul din Transnistria, discutat la New York

Împlinirea celor 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a fost sărbătorită şi la New York. Alexandru Leşco, Tudor Popa, Andrei Ivanţoc – purtători ai Ordinului Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler şi ai «Ordinului R. Moldova» şi Ştefan Urâtu au vizitat, în perioada 25-30 martie 2011, comunitatea românească din New York.

Organizatorii acestei vizite sunt Fundaţia «Moldova pentru Democraţie şi Dezvoltare» (SUA), în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

Foştii deţinuţi ai regimului de la Tiraspol, membri ai Grupului Ilaşcu, au povestit tuturor despre traumele suferite în timpul detenţiei şi despre relele tratamente aplicate unor cetăţeni ai R.Moldova de către regimul separatist. Unul dintre oragnizatori, Vasile Bădăluţă, a subliniat importanţa mediatizării cât mai vaste a experienţei foştilor deţinuţi politici. De asemenea, ei au fost premiaţi, în cadrul unei ceremonii pentru patriotismul cu care au înfruntat detenţia ilegală în numele identităţii româneşti.

Foştii deţinuţi, despre detenţie

Andrei Ivanţoc spune că, în cadrul întâlnirilor cu reprezentanţii diasporei româneşti, au fost întrebaţi despre felul în care au rezistat anilor de detenţie, la Tiraspol. Membrii Grupului Ilaşcu au adus în discuţie mai mult problema conflictului transnistrean şi implicarea SUA în soluţionarea acestuia. Ivanţoc ne-a povestit cum a vorbit la întâlnirea de la Universitatea Columbia despre necesitatea unei implicari mai active a părţii americane, pentru a stopa răspândirea influenţei Federaţiei Ruse în zonă, dar şi pentru a scoate armata a 14-a de pe teritoriul R. Moldova.
Fostul deţinut politic povesteşte că cei din comunitatea românească din New York sunt foarte bine informaţi despre tot ce se întâmplă în R. Moldova. Cei patru au vorbit despre ilegalităţile regimului de la Tiraspol, comise recent. Ei s-au referit la detenţia jurnalistului Ernest Vardanean, a lui Ilie Cazac, precum şi la arestarea de la 2 martie 2011 a primarului de Corjova, Valeriu Miţul.

Motivele conflictului transnistrean

La rândul său, Ştefan Urâtu a declarat că această vizită a fost binevenită, deoarece a coincis cu sărbătorirea Zilei Unirii şi a avut loc imediat după vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, în R. Moldova. El spune că s-a întâlnit cu studenţi, masteranzi şi profesori de la Universitatea Columbia, discutând despre securitatea regională, conflictul transnistrean şi deţinuţii politici, judecaţi de un regim nerecunoscut.

Totodată, partea americană a avut posibilitatea să vadă şi să citească scrisoarea lui Vasilii Iacovlev, unde acesta vorbeşte despre pericolele din Transnistria. Ştefan Urâtu spune că mulţi dintre ei au fost interesaţi de motivul izbucnirii acestui război, susţinând că apartenenţa etnică reprezintă unul din ele. «Chiar şi din scrisoare reiese că motivul real nu a fost legat de limba română sau de teama unirii cu România, ci de interesul unor grupări de a pune mâna pe arsenalul şi muniţiile armatei a 14-a».

Uniţi, într-o ţară străină

Aflându-se printre reperezentanţii comunităţii româneşti, toţi spun că au rămas impresionaţi de unitatea celor de acolo. «Nu se face deosebire că eşti român dintr-o parte sau alta a Prutului», spune Ştefan Urâtu. Acesta a vorbit cu reperezntanţii Universităţii despre posibilitatea schimbului de experienţă între studenţi şi masteranzi, în special pentru a studia fenomenul separatismului, originile conflictului din partea stângă a Nistrului, elaborând propuneri de soluţionare a acestuia.

SUA – mediator?

Cu referire la formatul de negocieri, Şteafn Urâtu spune că acesta trebuie schimbat, deoarece Tiraspolul şi Rusia ar reprezenta o forţă, iar SUA ar trebui să aibă rol de mediator, nu de observator. Negocierile în format 5+2 presupun participarea, în afara părţilor implicate în conflict, a reprezentanţilor Rusiei, Ucrainei şi OSCE, care au statut de negociatori, şi ai SUA şi UE, cu statut de observatori.

După declanşarea conflictului de pe Nistru, în 1992, primele negocieri au avut loc după Conferinţa OSCE de la Helsinki, din 24 martie 1992, când miniştrii de Externe ai R. Moldova, României, Rusiei şi Ucrainei au făcut o declaraţie comună prin care se crea mecanismul cvadripartit de consultări politice pentru soluţionarea conflictului. Totuşi, abia la 21 iulie 1992, după luptele sângeroase de la Nistru,  preşedinţii Rusiei, Boris Elţin, şi al Moldovei, Mircea Snegur, s-au întâlnit la Moscova şi au semnat Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a R. Moldova.

CEDO – ignorat la Tiraspol

Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanţoc, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz au fost întemniţaţi la 2 iunie 1992, fiind acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism. În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pronunţă o hotărâre, în cazul Grupului Ilaşcu: statele moldovean şi rus trebuie să ia toate măsurile pentru a pune capăt detenţiei arbitrare a reclamanţilor care sunt încă încarceraţi.

Ştefan Urâtu spune că, în cadrul discuţiilor din SUA, a fost abordată şi tema libertăţii în autoproclamata republică nistreană şi despre aceea că, în mod dechis, autorităţile de la Tiraspol au sfidat organismele internaţionale. În 2004, aceştia au ignorat decizia CEDO de a elibera membrii Grupului Ilaşcu, cu toate că în decizia CEDO se făcea referire la sancţionarea R.Moldova şi a Rusiei, în caz de neexecutare. Cu toate că în partea stângă a Nistrului se organizează alegeri şi referendumuri, libertate de experimare nu există, a declarat Urâtu.

sursa:http://www.zdg.md



70 DE ANI DE NEUITARE. 1 APRILIE 1941: 3000 DE ROMANI ERAU MACELARITI DE SOVIETICI LA FANTANA ALBA IN BUCOVINA


La începutul anului 1941, NKVD-ul sovietic a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei impusa de Tratatul Ribentrop-Molotov, în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de romani bucovineni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română.

În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.

După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.

Câţiva, „mai norocoşi", au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

 Astazi 1 aprilie 2011, la orele 11.00, în incinta Mănăstirii Putna din judeţul Suceava, are loc ceremonia de sfinţire a troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă. Construcţia troiţei a fost realizată la iniţiativa Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

La acest eveniment participa sute de romani precum si Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Eugen Tomac, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi supravieţuitori ai tragediei din 1941.

Sunt prezenti romani din Basarabia si Nordul Bucovinei care nu au uitat tragedia ocupatiei sovietice.

Dincolo de frontiera, in Nordul Bucovinei, la Fântâna Albă, alte sute de romani bucovineni sunt prezenti sa comemoreze chiar la locul crimei savarsite de regimul comunist sovietic, moartea bunicilor si rudelor care au cazut secerati barbar de gloantele sovietice.

La manifestare sunt prezenti deputatul roman din Rada ucrainiana, Ion Popescu, preoti, si alti reprezentanti ai comunitatii romanesti.

Documentar:

In 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an. Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe. În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zoneleHliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ. Zona acestei unităţi era pe o distanţă de 7.5 km la sud de Cernăuţi.

Din zonele mai îndepărtate, Văşcăuţi, Zastavna, Noua-Suliţă, Sadagura şi Cernăuţi-rurală, 628 de persoane au trecut graniţa pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale şi etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupaţie sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiaţi în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autorităţile sovietice au reacţionat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea graniţelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude şi în România şi declarându-le trădători de ţară şi deportându-le la muncă forţată. Listele unităţii 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localităţi includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de ţară chiar şi persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenţii să fugă în România.

La 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă graniţa noaptea la Fântâna Albă. Surprinşi de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost ucişi, 2 răniţi şi capturaţi de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniţi) a reuşit să ajungă la Rădăuţi. Drept represalii, autorităţile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea şi deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia.

A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localităţile Mahala, Ostriţa, Horecea şi alte câteva sate, aceştia având mai mult noroc şi reuşind să treacă în România. Aceasta a dat încredere şi altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriţei, Buda, Şirăuţi, Horecea-Urbana şi Ostriţa a încercat să treacă în România. Oamenii au fost surprinşi însă şi atacaţi cu rafale de mitralieră din mai multe direcţii. Au fost ucişi foarte mulţi, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica şi N. Isac. 57 de persoane au reuşit totuşi să se refugieze în România, dar alţii 44 au fost arestaţi şi acuzaţi că ar fi fost membri ai unei organizaţii la o contrarevoluţionare.La 14 aprilie, 1941, 12 dintre ei au fost condamnaţi la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forţată şi pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca şi în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de ţară, arestate şi deportate în Siberia.

Masacrul

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română.

În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.

După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.

Câţiva, „mai norocoşi", au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

O listă parţială a victimelor identificate ulterior :

§ Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe şi Cosma Opaiţ, Gheorghe, Vasile şi Cosma Tovarniţchi, Nicolae Corduban.

§ Din satul Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Ţugui, Arcadie Plevan.

§ Din satul Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile şi Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.

§ Din comuna Suceveni: Dragoş Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăştean, Gheorghe Sidoreac.

§ Din comuna Iordăneşti: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai, Constantin Molnar.

§ Din comuna Pătrăuţii de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.

§ Din Pătrăuţii de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moţoc.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autorităţile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece graniţa, printre care bătrâni, femei şi copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar şase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuţii-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca şi 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuţii-de-Sus, 2 din Oprişeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 şi peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite şi ucise apoi cu lovituri de săbie şi hârleţ sau îngropate de vii.

O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puţinii martori oculari care au supravieţuit, Gheorghe Mihailiuc (născut în 1925, acum profesor de liceu pensionar), în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite", publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru", un „genocid", şi un „măcel".

După masacru a fost declanşată o operaţiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Au supravieţuit puţini. Între 1940-1941, din cauza emigrărilor, deportărilor şi asasinatelor, din cei peste 250.000 de români din Oblastul Cernăuţi au mai rămas doar 192.000. S-a afirmat că aceste persecuţii au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populaţiei româneşti, plănuit şi executat de regimul sovietic.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii '90, fiind interzisă de autorităţile sovietice şi ulterior de cele ucrainene orice referire la el sau comemorare a lui. Doar din anul 2000 autorităţile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care şi-au dorit doar să trăiască în Tara Mama.


Sursa: http://regiunea-cernauti.blogspot.com                    www.rgnpress.ro 






BASARABIA LUI VOLODEA TISMĂNEANU

March 13th, 2011 admin Posted in Condamnarea comunismului

ANDREI VARTIC
Faptul ca Vladimir (Volodea) Tismaneanu, fiul activistilor comunisti si nkvd-isti (kominternisti) de rang înalt Tismanetchi, a fost ales pentru a condamna genocidul comunist în România are si latura lui “unionista”.
Vrea Traian Basescu sau nu vrea (ca el l-a numit pe Volodea în scaun de Areopag), dar Leon Tismanetchi, tatal lui Volodea, s-a nascut la Soroca, în Basarabia. El a intrat de tânar în miscarea mondiala comunistă si a înmultit de la Moscova, mai ales prin radio, semintele comunismului în România mult înaintea lui 28 iunie 1940. Tot el a întretinut relatii strânse cu fratii lui de comunism de la Soroca si din toata Basarabia si a fondat celule teroriste comuniste asa de multe ca, pe 26 iunie 1940, orasele basarabene erau violentate fara mila (exista documente) de nenumarate bande comuniste, care împuscau, maltratau, furau si spânzurau cu o furie antidemocratica necrutatoare (politia, armata si siguranta române aveau ordin sa nu riposteze). Asadar, profesorul Tismaneanu va trebui sa deschida dosarele condamnarii regimului comunist începînd cu Basarabia (poate chiar cu Soroca, unde a activat organizatia anticomunista “Arcasii lui Stefan”), daca nu vrea sa-si pateze reputatia lui de “savant”. Si sa înceapa condamnarea asta mult înainte de 1940, ba chiar înainte de 1924, când NKVD-ul a încercat distrugerea României prin provocarea asa-ziselor rascoale de la Tatarbunar si Hotin. Fiindca, dupa opinia noastra, documentata serios, genocidul comunist din România nici nu poate fi cercetat fara iluminarea cuibarelor comuniste zidite de NKVD si Komintern în Basarabia dupa 27 martie 1918.
Cercetarea sa înceapa din Basarabia
Se vorbeste mult în ultimul timp despre faptul ca actuala clasa politica româneasca, provenita din scoala comunista, a furat si revolutia, si reformele, si democratia postdecembrista pentru a se capatui. Problema e mult mai complexa. Actuala clasa politica a fost tarata de sistemul comunist atât de adânc încât nici nu a fost capabila sa se reformeze si sa reformeze România fara resursele mentale comuniste. Or, aceste resurse nu puteau crea (asa cum a creat Kogalniceanu sau Stere) o Românie noua, democratica si europeana, cu economie functionala de piata, din simplul motiv ca tinta sistemului care le-a format era distrugerea României democratice si scoaterea poporului român din istorie. Exista în arhiva CC al PCUS documente care arata ca, mult înainte de 23 august 1939, Stalin a “ordonat” alfabetul latin în fosta RASSM (o parte din actuala Transnistrie, cu capitala la Balta) pentru a-i învata forțat pe viitorii agitatori, comisari, nkvd-isti si functionari limba româna si alfabetul român, necesar nu numai pentru a instala “statul comunist” în Basarabia a doua zi dupa 28 iunie 1940 (catre acea data pâna si stampilele sovietelor satesti erau gata, iar cei vreo 5.000 doar de “predsedateli selisoveta” sedeau pe bagaje de câteva luni, dar Siguranta româna “nu stia”), ci pentru a “uni” cu URSS toata România (acest scenariu stalinist a salvat limba româna în Basarabia si dupa 1949). Fara cercetarea acestor cuibare “basarabene” a comunismului românesc, cruciale pentru devenirea contemporana a României, practic este imposibila condamnarea atrocitatilor comuniste din spatiul de locuire (si geneza) al poporului român.
Au disparut un milion de oameni
Volens-nonlens, Volodea Tismaneanu, colegul de clasa al multor odrasle de comunisti de rang foarte înalt, va trebui sa ajunga la scenariile moscovite ale instalarii comunismului în România. Fara cercetarea acelor scenarii judecarea comunismului românesc este o totala bataie de joc fata de memoria sutelor de mii de inocenti ucisi în România. Iar acele scenarii nu pot fi descifrate fara cercetarea filierei basarabene a Partidului Comunist Român, care a început realizarea lor mult înainte de 28 iunie 1940, practic imediat dupa votul istoric din 27 martie 1918 care a declansat procesul Marii Uniri a poporului român.
Volens-nonlens, Volodea Tismaneanu va ajunge la dosarele martirilor români din Basarabia, unii maltratati si ucisi pâna la 28 iunie 1940, altii luati din casele lor chiar pe 28 iunie 1940 sau în zilele urmatoare, condamnati fara alta vina decât aceea de a fi români (sau evrei, rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari), apoi ucisi cu o cruzime despre care, cum spuneam mai sus, arareori fiinta omeneasca a dat dovada în întunecata ei istorie.
Volens-nonlens omul de stiina Vladimir Tismaneanu este obligat deontologic sa ajunga la dosarele moscovite ale acelor martiri (nevinovati fata de statul democrat român), dar si la informatorii care au transmis la Moscova (din România democrata interbelica) informatii ce au pecetluit soarta lor mult înainte de 28 iunie 1940. De pilda, Vasile Gafencu, deputat în Sfatului Tarii, agricultor de la Sângerei, mort în Gulag, tatal lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor comuniste din România.
Volens-nonlens Volodea Tismaneanu va trebui sa ajunga macar la cartea Naselenie Moldavsckoi SSR, de E. M. Zagorodnaia si V. S. Zelenciuc (Cartea Moldoveneasca, 1987, Chisinev) unde la paginile 23 si 32 (ce oglindire numerologica!) se vede foarte clar faptul ca, între 28 iunie 1940 si 28 iunie 1950, din Basarabia au disparut un milion de oameni (din 3,3 milioane).
Românismul, demolat cu bani românesti?
Azi, când aceiasi comunisti leninisti distrug tot ce este românesc în Basarabia (inclusiv manualul de istorie a românilor sau arhitectura sacra a poporului român), când pâna si denumirile liceelor românesti le stau în gât, când sunt atacati, ca si în perioada interbelica, patriarhii reunificarii Basarabiei cu România (cum ar fi Paul Goma, Grigore Vieru sau Mihai Cimpoi), o întrebare grea de tot se pune si serviciilor secrete românesti, si clasei politice de la Bucuresti: de ce demolarea românitatii în Basarabia se face de peste zece ani pe banii statului român (Vieru este atacat în publicatiile finantate de Departamentul Românilor de Pretutindeni, iar Paul Goma si Mihai Cimpoi în cele finantate de Institutul Cultural Român)? De ce vestite si foarte mediatizate ONG-uri, zise “democratice si anticomuniste”, din România nu condamna atrocitatile actualilor comunisti, aflati la putere în Republica Moldova (cum ar fi exodul unui milion de români)? De ce membri marcanti ai acestor ONG-uri bucurestene tac despre uriasele monumente ale ocupantului comunist, pe care le ridica în Basarabia, alt Volodea, comunistul “leninist crestin ortodox” Vladimir Voronin sau despre lichidarea institutelor academice de studiere a culturii si istoriei românilor? De ce acesti “anticomunisti” au luat apa în gura atunci când Volodea Tismaneanu a fost numit în functia de “terminator” comunist al comunismului românesc? Poporul român, ca si poporul rus, ca si poporul evreu, ca si poporul italian sau spaniol, ca si poporul german, are destui nemernici comunisti si nazisti pe sufletul sau. Dar oare asa de îmbolnavit de comunism sa fie presedintele României (Einstein spunea ca stiinta fara morala e un nonsens) încât sa nu înteleaga ca judecarea genocidului comunist este o problema morala si ca profesorul Vladimir Tismaneanu va trebui sa înceapa judecarea comunismului românesc cu mama si tatal sau - nascut la Soroca, în Basarabia, stravechi pamânt românesc?


În memoria lui Andrei Vartic

Pe 2 iunie 2009 a trecut în Lumea Celor Drepţi prietenul nostru Andrei Vartic. „Moş Andrei”, cum îşi spunea faţă cu noi şi cum îi spuneam noi înşine (deşi nici el nu era cu adevărat bătrân, după cum nici noi nu mai eram atât de tineri) avea 60 de ani. Pentru cei care l-am cunoscut, plecarea lui dintre noi a fost dureroasă, o durere care, în cazuri de acest gen, cel mai adesea este mută.

Vom căuta aici să schiţăm doar jaloanele unei vieţi puse în slujba culturii şi binelui public ale românităţii din Basarabia.

Fizician de formaţie, a avut preocupări constante în literatură, teatru, istorie şi jurnalism. Încă din studenţie a fost arestat de KGB pentru participarea la acţiuni anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti. De pildă, în vara anului 1968 (moment în care ia naştere în Uniunea Sovietică tipul de opoziţie numit „disidenţă”) organizează o acţiune de protest faţă cu cu invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Cunoaşte represiunea regimului sovietic: şapte ani de-a rândul i se interzice să aibă un loc de muncă, este arestat în diferite oraşe ale Uniunii Sovietice şi chiar internat pe motive de conştiinţă într-un azil psihiatric din Chişinău (în vara 1972). Pentru a se întreţine munceşte în construcţii, „la negru”, în Siberia. Publică în samizdat lucrări precum: Drum prin rimeArta iubiriiJurnalul balticIonPod peste fluviuScrisori din Bizanţ sauLupta cu moartea.

În martie 1977, susţinut de alţi oameni de cultură din Basarabia, întemeiază la Filarmonică „Teatrul Poetic”, care ulterior va deveni unul din centrele mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Cu „Teatrul Poetic” prezintă câteva mii de spectacole din literatura medievală şi cea clasică românească (scop în care bate cu pasul, de câte două-trei ori, fiecare sat românesc din Basarabia). În urma reprezentaţiilor date, iau naştere peste 300 de „teatre poetice” româneşti de amatori.

Montează peste 50 de spectacole şi spectacole proprii de „teatru poetic”, care au loc la Filarmonică, la Palatul Naţional şi la televiziune, lecturează şi recită fragmente din literatura clasică românească în peste 40 de spectacole proprii de televiziune (împreună cu Nicolae Dabija, prezentator şi Iurie Roşca, redactor).

În 27 mai 1988 iniţiază crearea Frontului Popular din Moldova (FPM), pentru ca pe 3 iunie 1988 să organizeze şi să conducă adunarea de fondare a organizaţiei. Este membru activ al cenaclului „A. Mateevici” şi al FPM, orator la mitingurile anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti, participant la organizarea Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989.

În perioada 1990-1994 este deputat din partea FPM în primul Parlament al Republicii Moldova, unde participă la redactarea Regulamentului Parlamentului, a „Legii de funcţionare a Guvernului”, a „Legii cu privire la economia de piaţă” şi a celei privind „Stoparea pe cale paşnică a conflictelor regionale din fosta URSS”.

În septembrie 1991 pune bazele primei fundaţii culturale din Republica Moldova, „Basarabia”, şi a editurii cu acelaşi titlu, editează revistele „Quo Vadis” şi „Fără machiaj”.

Începând din 1990 organizează anual mai multe expediţii de săpături arheologice în zona de locuire a dacilor din Carpaţi, pentru ca în august 1994 să publice prima sa carte consacrată subiectului: Ospeţele nemuririi, vol. I-III (care cunoaşte şi o ediţie în limba rusă).

Din 2005 lucrează la Radio „Vocea Basarabiei” şi „Euronova 71”, unde devine director de programe şi realizator al emisiunii „Holocaustul comunist din Basarabia”. Colaborează la publicaţii ca: „Literatura şi arta”, „Timpul”, „Natura”, „Magazin bibliologic” din Chişinău, „Convorbiri literare” şi „Dacia literară” din Iaşi sau „New York Magazin”, şi editează site-ul:http://www.voceabasarabiei.com. În 2007 publică o colecţie de articole intitulată Cealaltă Românie (Ploieşti, Casa de presă Typodas Press).

A fost vicepreşedintele Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova (condus de Nicolae Dabija), încă de la înfiinţarea organizaţiei, în 2007, şi până la săvârşirea sa.
Cele spuse reuşesc doar să indice (iar nu să cuprindă) faptul că ne-am aflat în prezenţa unei personalităţi polivalente, situată – în ciuda vremurilor – în linie directă cu marile nume ale intelectualităţii basarabene din secolul trecut (de altfel, este înrudit, pe linie maternă, cu Petre Ştefănucă).

L-am cunoscut ca pe un om blând, ca pe un om bun, ca pe un om drept. Figura sa radia acea linişte interioară proprie omului care trăia în raport cu un crez, şi care era, în acelaşi timp, un efect al încercărilor pe care le trecuse cu bine. Ştia să adapteze cu inteligenţă şi graţie natura principiilor la efemerul acţiunii politice. În fine, a fost unul din atât de puţinii oameni cinstiţi pe care i-am întâlnit în viaţa noastră; cinstit, şi nu oricum, ci: până la capăt şi fără rest!
*
La împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa în eternitate, prietenii l-au comemorat la Mânăstirea Diaconeşti din jud. Bacău. La întrunire au participat, între alţii: Ion Vartic, fiul cărturarului, Constantin Rusanovschi, preşedintele Filialei Oneşti a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” şi Viorel Cucu, directorul Editurii „Vicovia” (v. pagina sa Web: http://andreivartic.org/). Cu acelaşi prilej a fost lansată cartea Codul de la Voroneţ, Bacău, Editura Vicovia, 2009, publicată în Colecţia „Andrei Vartic”.

Bucureşti, 6 octombrie 2009



--
Publicat de către Dan Culcer. Écrivain roumain vivant en France depuis 1987. la » Asymetria — Antiacvarium , 3/21/2011 10:23:00 AM











DIN CULISELE REALE ALE ISTORIEI
TRATATUL DINTRE ROMANIA SI UCRAINA IN ACTUALITATE          
                                                                                                                                                                                             de Gheorge Gavrila Copil   
                                                                                                                                                                                                                                                                                          

Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai preluarii puterii, începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sunt şi omisiuni.

1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu,  până pe 31 decembrie 1989.

2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. "Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii" (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).

3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul  ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.

4.Teodor Brateş. "-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc."(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.

5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: "O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii."

In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.

6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.

Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.

Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).

În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.

Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.

Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa , Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).

Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.

Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv în URSS.

Ion Iliescu şi-a făcut  studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.

  Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.

Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.

Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele  împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.

Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu.

Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.

A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.

8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea  pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când  au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea  acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz  şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e înstare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna  la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşvici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania,  să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit  mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat  şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din  Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost  falimentată din  lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă  pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi  Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost,  dar nu s-a vrut aşa ceva.

România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată  capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară  utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.

În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: "…eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi… Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu"… (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).

9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de  Comandant al Departamentului Securităţii Statului.

10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.

11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost titularizat la  Ministerul Afacerilor Externe. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de maşini,

13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.

14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: "în arhive se descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50, furnizase informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era… translatorul lui Ceauşescu" ( Emil Berdeli, Microfoanele din dormitor au dezvăluit şi situaţii jenente pentru şeful DIE, în Gardianul, 15 aprilie, 2004). Ministru de interne,  26  decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador la Londra, 1990-1996, din 1991 acreditat şi la Dublin, cu reşedinţa tot la Londra. Guvernul Petre Roman şi preşdintele  Ion iliescu, au blocat Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: " Ministrul de externe de atunci, al româniei, declară Agenţiei  FRACE PRESS că Podul de flori constituie o iniţiativă particulară. Adică e  problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât? Cutremurătoare opinie, din partea unui membru al guvernului!" (Gheorghe Gavrilă Copil,Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 1999, p.33. Cartea deconspiră, pe bază de documente, anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către  casnicii Moscovei. Poate fi accesată pe internet la www.agero, la rubrica Istoria Romaniei, în cadrul titlului Dragi romani din R. Moldova veniţi cu noi în Uniunea Europeană, la www.curaj.net şi la www.miscarea.com, la rubrica De peste Prut.

15. Mihai Chiţac. Evreu.  General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.

16. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-1990.

17.  Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la Ştefan Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu.

În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.

18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu.  Impus de Moscova, la Bucureşti, în 1947, ca secretar general al guvernului de atunci.

În 1990, preşedintele Senatului.

19.  Adrian Severin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.

20. Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.

21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a  venit însurat cu o cetăţeană sovietică.

Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.

22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.

23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu Benno Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa, unde, în 1938 devine membru al partidului comunist francez, partid membru al Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la Minisaterul de Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să şi-o disimuleze nici in anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana Pauker? Ba da, am cunoscut-o personal. Era o persoană dură, puternică, dar bine mobilată intelectual. Cred că era singura din conducerea PCR din acel timp, care putea vorbi coerent şi, relativ, logic, bineinteles dupa "logica" lor. Cunoştea foarte bine limba romană, vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activiţi, mai ales că mulţi erau de "import", ajunşi în MAE" (www. plai-cu-,boi, 10/31/05, Toma Roman jr., Mihai Şora,  Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26 decembrie 1989, ministrul învăţământului.

24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990. Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.

Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul lui se pot aduce  zece nume de evrei din înaltele structuri guvermamentale şi din alte instituţii. Si chiar de sub directa sa conducere.  Sau condus de către aceştia şi de către alţii.

25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea, comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS de Ana Pauker. Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan?Sergiu Nicolaescu. În anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri de Marina! Acum are loc un moment periculos pentru destinul tânărului Sergiu Nicolaescu. Tatăl sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga securitate română căzuse în mâna evreilor. In urma arestării tatălui său, este sfătuit să se interneze în spital şi neprezentandu-se la examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină. Securiştii evrei nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi niciodată. Termină o facultate tehnica şi ajunge inginer. A lucrat nu oriunde, ci în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul Special, în 1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie  si ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar mediile inteligenţei şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge să acţioneze  în Decembrie 1989 la înlăturarea şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu şi la consolidarea  regimului iudaic post decembrist. KGB-iştii bolşevici de după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii acestora, preiau din Decembrie 1989, toate frâiele puterii politice, precum  cei de după 23 august.

Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus, KGB-evreimea internaţionala, este de notorietate publica.

Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan. Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai multe ori.

 

 A d d e n d u m   l a   c a z u l   A n e i   P a u k e r

Terorism evreiesc în România

 

,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de laHajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase… Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de "dictator delegat" (Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).

Gheorghe Gavrilă Copil





 

 

Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor 
 
Gheorghe Gavrilă Copil 
 
Cerem despăgubiri de 200 (doua sute) miliarde euro 
 
Revoluţia bolşevică din Rusia au făcut-o evreii. În Consiliul Comisarilor erau 17 evrei, din 22 membri(77%), la Comisariatul Războiului 33 evrei, din 43 membri(77%), la Afaceri Străine 13 evrei, din 16 membri(81%), la Justiţie 20 evrei, din 21 membri(95%), la Instrucţie Publică 6 evrei, din 6 membri(100%), la Muncă 7 evrei, din 8 membri(87%), la Ministerul Provinciilor 21 evrei, din 23 membri(91%), la Presă 4 evrei, din 4 membri (100%), în misiunile Crucii Roşii, de fapt misiunea propagandei în ţările străine 8 evrei, din 8 membri(100%). În total 129 evrei, din 151 de conducători ai Rusiei bolşevice. 
Pe 12 aprilie 1919, M.Cohan scria în ziarul Le Comuniste, din Harkov: "Putem fără ezitare să afirmăm că Marea Revoluţie Rusă a fost înfăptuită de mâinile evreieşti. Noi am fost si numai noi cei ce am condus Proletariatul Rus  spre aurora internaţională şi chiar astăzi Cauza bolşevismului stă în mâinile noastre tari. Simbolul iudaismului, steaua cu şase raze, este acum adoptată de bolşevism; şi în acest semn va fi exterminată burghezimea". 
 
Politica exterminării totale a clasei conducătoare a început în Rusia, cu Revoluţia din 1917, iar în România a avut loc între 1940-1964 (cu întrerupere între 1941-1944). 

 

In 1918 poporul român şi-a reîntregit ţara, constituindu-şi statul naţional unitar român. Dar acum, împotriva acestui ideal sfânt, împlinit, al tuturor românilor, de a trăi într-o singură ţară, a început terorismul în România, prin evreul Max Goldstein, care a pus o bombă în Parlamentul României, atentat soldat cu morţi şi răniţi. 
 
In 1921 în România s-a înfiinţat Partidul Comunist din România, numit şi Partidul Comunist Român. Acesta a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, dintr-un motiv cât se poate de clar, pentru că România se opunea cu succes avansării bolşevismului pe teritoriul său. Bolşevicii avuseseră un deosebit succes în Germania. In Ungaria, în 1919, preiau puterea. Guvernul Sovietelor din Ungaria a fost răsturnat de armata română, în 1919, care, după ce a intrat în Budapesta, s-a retras, revenind în interiorul graniţelor României. Comuniştii din România  hotărăsc să împartă Ungariei, Bulgariei si Rusiei Sovietice, o mare parte din România, încât România să nu mai poată despărţi Uniunea Sovietică de Ungaria si nici de Bulgaria. În felul acesta Uniunea Sovietică ar fi urmat să debordeze în Balcani, Mediterana şi în întreaga Europă Occidentală. Acest plan de expansiune teritorială imperială a Rusiei bolşevice a fost dejucat de România în toţi anii de după Revoluţia din 1917, până spre sfârşitul celui de al doilea război mondial. 
 
În 1939 si 1940, Partidul Comunist din România continuă să susţină cu fermitate desfiinţarea României ,,imperialiste", prin dislocarea din trupul ei a Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei, Transilvaniei şi a Banatului. 
 
În 1940,conform Pactului Ribbentrop-Molotov, URSS anexează partea de răsărit a României (Basarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei). Cei ce au hotărât si au executat genocidul (holocaustul) împotriva românilor de  aici, au fost evreii, ca voinţă politică decizională comunistă. Genocidul a fost îndreptat atât împotriva clasei conducătoare, cât şi a poporului de rând, fiind vorba şi de o epurare etnică, de aducere în locul românilor, a unor cetăţeni sovietici, din alte părţi ale URSS. Ca să nu existe nici o îndoială şi nici o posibilitate de sustragere a evreilor comunişti, ca făptuitori ai holocaustului împotriva românilor, iată-i, în 1940, pe fiecare după mumele său. 
 
Tabelul nr.1 cu membrii Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, recomandaţi de CC al PCR pentru a li se acorda calitatea de membri ai Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Rusia: 
 
1. Bruhis (Kofman) Srul Pinhusovici 2. Faierstein Raia 3.Kofman Iakov 4. Djureak Dmitri Mihailovici (Vladimirovici) 5. Morgherstern Izrail Markovici 6.Zighelbaun Srul 7. Burlacenko Serghei Danilvici 8 . Luca Leaslo 9. Korotkov Iuri Aleksandrovici 1o.  Scvortov Mihail Iakovlevici: Leibovici Srul Abramovici 11.Oighenstein Lev Nikolaevici 12.Goldforb Abram Isaakovici 13. Petrov Piotr Ivanovici (Guzun) 14. Roitman Fanea Isaakovna 15. Tarandas Malea 16. Korotkova Natalia Isaakovna 17. Satovskaia Roza 18. Rabinovici Fanea Iakovlevna 19. Revici Iakov Moiseevici 20. Visecautan Polea Efimovna 21. Budestskaia Ester 22. Cioklo Mordko 23. Kolpakci Iakov Aronovici 24. Steinberg Froim 25. Boguslavskaia Polea Iakovlevna 26. Romanenko Nikolai Nikolaevici 27. Pastir Zasea Leibov 28. Gudis Lev Smulevici 29.Rabinovici Soil Oiezero vici 30. Orlih Mark Semionovici 31. Boguslavski Iakov Tovici 32. Zighelbaum Abram 33. Voloh Abram 34. Limon Srul Gresovici 35. Grinman Isaak Iosifovici 36. Bujor Iosif Aronovici 37. Weisman Sara Iosifovna(Seindel).

Tabelul nr. 2 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni si bucovineni, a căror apartenentă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual de muncă. 

 
Judeţul Chişinău: 1. Safran Raisa Semionovna 2. Leib Nahman (Noiman Leibovici) 3. Diner Eti Iakovlevna 4. Protodiakonov Vsevolod Mihailovici 5. Malerp Maria Kisilevna 6. Voinberg Niuka Markovici 7. Sor Lev Ilici 8. Zaru Ivan Ilici 9. Oirik Avram Moiseevici 10. Derevicii Ippolit Gheorghevici 11. Sandrovskaia Ita Beniaminovna 12. Goldfarb Zeilik Borisovici 13. Kuperman Isaak Moiseevici 14. Svartman 15. Konstantinov Konstantin Stepanovici 16. Glikman Gitlea 17. Sinitivker Fritz 18. Grinberg Ida Izrailevna 19. Sehter Roza Borisovna 20. Zislis Vonver Lvovici 21. Izu Fruhtman 22. Lupan Andrei Pavlovici 23. Bravar Liuba S. 24. Svetskaia 25. Makler Ciaka Isakovna 26. Avramescu Ida 27. Hresonskaia Etea Iosifovna 28. Rubinstein Aleksander 29.Geboveter Riva Simonovna 30. Gofman Mordko Iakovlevici 31. Silvestrov Ivan Antonovici 32. Kemelmaher Bliuma Naumovna 33. Goldstein Iosif Pinkusovici 34. Gherenburg Roza 35. Ihilovici Maier 36. Sikorski Gheorghi 37.  Iancu Janetta 38. Tukerman Mark Borisovici 39 Tudoraki Lena Aronovna. Judetul Soroca: 40. Cemortanu Matvei Grigorevici 41. Soimu Ivan Samuilovici 42. Kolokolnikov Evgheni 43. Pavlov Mihail 44. Gutul Constantin 45. Leahovski Mihail 46. Gutu Pavel 47. Gruzin Aleksandr 48. Zaidman Leib 49. Zelter Rahil Ihilovna 50. Golovatii Ivan 51. Ghersman Srul Beirelovici 52. Dolear Malea Ihilovna 53. Akkerman Leib Iankelevici 54. Harmi Eva Iankelevna 55. Soimu Samuil 56. Livsitz Haim 57. Klimov Ivan Ivanovici 58. Mer Leib 59. Doktorovici Anna (Enea) 60. Abramovici Abram 61. Cehover (Tarasov) Oba Rahimilovici. Judetul Bălti: 62.Reidenboim Rahil Isaakovna 63. Masisi Moisei Iosifovici 64. Erji Leibil Nahmanovici 65. Voitman Berko Iakovlevici 66. Reidel Rahil 67. Palaria Riva Davidovna 68. Rab Eva Isaakovna 69. Rab Ivan 70. Oighenstein Niunea Iakovlevna 71. Goldman Bela Abramovna 72. Goldman (Baciu) Ida Mironovna 73. Iampolski Buka 74. Oighenstein Mihail 75. Kotlear Lev.  Judetul Bender: 76. Simkov Ivan Fiodorovici 77. Sisimov Mendel 78. Revenealî Serghei 79. Reddenboim Smil 80. Dikler Ester 81. Dvoiritz Aron Matveevici. Judetul Orhei: 82. Ciornaia Natasa (Burlacenko). 83.Krasnopolski Monea Iakovlevici 84. Malcik Riva Favelevna 85. Averbuh Jena Livovna 86. Vainstoc Nuhin Rubinovici 87. Munder Lev Abramovici 88. Kojusneanu Abram Iakovlevici. Judetul Hotin: 89. Kusnir Semion Ilici 90. Kovalciuk Vasili Mihailovici 91. Botosanski Avram Itkovici. Judetul Ismail: 92. Gherskovici Silea 93. Gherscovici Jenea (după sot Georgescu) 94.Sabin Anrei. Judetul Cernăuti: 95. Finkel Evghenia (Vais Anna) 96. Kurtman Mozes 97. Vittner Eva 98. Vittner Norbert Leonovici 99. Kraizler Naftalii Userovici 100. Slomiuc Reia Aronovna 101. Gheigher Artur Irevici 102. Gadiak Anton Iakovlevici 103. Rainer Racella Natalovna 104. Magkovski Vasilii Onufrievici 105. Srefiuk Evghen-Lev . 

Tabelul nr. 3 cu membrii Partidului Comunist din România care trebuie să fie lăsaţi cu dreptul de membri ai partidelor comuniste frăţeşti si să fie obţinute informaţii suplimentare despre activitatea lor în Partidul Comunist din România. 

 
Orasul Chisinău: 1. Spektor Ester Peisovna 2. Berstein Simha Pinkusovici 3. Gherstein Haim Srulevici 4.Mirza Evghenia Borisovna 5. Feldman Riva Isakovna 6. Steiberg Etea 7. Goldberg Iosif Davidovici 8. Bubis Isaak Markovici 9.Bubis Isaak Markovici 10. Smulevici Liza Aronovna 11. Beloterkovici V.S. 12.Torban Iosif Iakovlevici 13. Grekov Stepan Danilovici 14. Kaselnik Ivan Ivanovici 15. Lazar Izabela Iosiifovna 16.Vinberg Isaak Leizerovici 17. Barenboim Iose Iankelevici 18. Bukur Ghenea Miniminovna 19. Ohstat Ghenea 20. Blekher Lev Meerovici 21. Reider Moisei Lvovici 22. Sprinten Fanea Lipovna 23. Rubinstein Berta Vladimirovna 24. Lifsitz Efimovici 25. Ghilman Froim Moiseevici 26. Bleher Iakov Moiseevici 27. Solomovici Fanea 28. Vasilenko Vladiimir Sergheevici 29.  Nisenblat Vitea Naumovna 30. Abraham Sonea Grigorevna 31. Kaufman Fanea Isidorovna. Orasul si judetul Soroca: 32. Oleinik Maxim Stepanovici 33.Timofei Grigorii Mihailovici 34. Melisen Ivan Nicolaevici 35. Navrotkaia Anna Panteleevna 36. Navrotki Mihail Iosifovici 37. Misisin Alexander Antonovici 38. Navrotki Andrei Iosifovici 39. Navrotki Piotr Filippovici 40.Mesisen Vladimir Mihailovici 41. Mesisen Nikolai Grigorevici 42. Kordebanovski Frantz Iosifovici 43.Boiko Ivan Makarovici 44. Mocindcea Vasilii Markovici 45. Resednik Dionisii Ignat 46. Boredeniuk Mihail Vasilevici 47. Bihovski Vasilii Abramovici 48. Takii Diordii Fiodorovici 49. Tokmeak Ivan Vasilevici 50. Saragov Semen Fiodorovici 51.Weisberg Isaak 52. Oleinik Petr Feodoseevici 53. Kolesnik Afanasii Ivanovici 54. Ghebedniuk Timofei Fiodorovici 55. Morgun Pantelei Fedotovici 56.Tisminetki Buzea 57.Sarogradski David Sesomov 58. Goldenberg Abram 59. Buhman Lazar Abramovici 60. Ciumak Mihail 61.  Roitman Iakov 62. Stolear Hana Srulevna 63. Cerkbz Vsevolod Arkadievici 64. Goldstern Sismon 65. Dumbravă Anatolii 66. Bilkis Ilia Isaakovici 67. Steinbuk Smil 68.Faierstein Iancu Aronovici 69. Goresnik Itik Meerovici 70. Sulman Froiim 71. Magazinik Riva Leibovna 72. Magazinik Ghers Leibovici 73. Milman Moise 74. Makogon Sonea 75. Kotler Hanakii Iankelevici 76. Kotlear Mendeii Iankelevici 77. Kotlear Smerl Itkovici 78.Palii Vasilii 79. Balan Isake 80. Ghilas Haralambie 81. Staris Silvestr 82. Gogu Profirii 83. Kofteneak Vladimir 84. Deaur Dimitri 85.Harkovei Afanasii 86. Lefter Dionisii 87. Tihotki Valentin 88.Kolker Boruh 89.Kravtov Ivan 90. Naumov Alexei 91. Ghersenzon Sulea Moiseevici 92. Trahtman Idel 93. Pastusenko Grigorii 94. Derkautan Aizik 95. Sehtman Talik 96. Gluhovski Petr 97.Karpis Ivan 98. Lisov Ivan Antonovici 99. Soltuz Nikolai 100. Gologorski David 101. Kriger Ianik 102. Davidovici Lubov 103. Pînzaru Ivan 104. Pînzaru Pavel  Vasilevici 105. Kazak Demian Stepanovici 106. Tivnik 107. Tomak Gheorghii Pavlovici 108. Iasinski Vasilii Ivanovici 109. Kalmatui Stefan 110. Kozman Timku 111.Haralamb Buhor 112. Ciporneak Vanea 113.Ciporneak Haralamb 114.Zelter Zolea 115. Postolake Vasilii 116. Bezbeda 117. Maceak Ivan 118.Eriomenko Grigorii Fiodorovici 119.Svet Dmitrii Mihailovici 120. Politiuk Sisma 121. Strahov Kalinik 122. Samanaki Alexandr Ivanovici 123. Ciobanu Marcu 124. Gutu Dimitrii 125. Kvatkovski 126. Strahman Sunea 127. Bruma Semion 128.Halkin Sima 129. Buris Sima 130. Nedelea Ambrozis 131. Smunis Itik 132. Revulet Grigorii 133. Spivak Slik 134. Tentis Pavel 135. Drobnika Fedor 136.Savka Efim Dmitrevici 137. Kaplan Mioka 138. Hoiut Iosif 139. Sosna Haim 140. Kaplan Avoris 141. Tîmbaliuk Kuzma 142. Ciumak Semion. Judetul Orhei: 143. Sakara Evghenia Vasilevna 144. Brizma Cearma Aronovna 145. Snir Ghenea Livovna 146. Lener Frima Iakovlevna 147. Lefter Roza Avseevna 148.  Lerner Opsip Kipelovici 149. Saparina Pelagheia Isakovna 150. Zamislovskaia Peloaghelia Moiseevna 151. Saposnik Izrail Rubinovici 152. Lerner Venea Markovna 153. Rakul Constantin Gheorghievici 154. Tartovski Solomon Moiseevici 155. Ghelman Riva Haskova 156. Rezingof Sara Haimovna 157. Dizingof Naum Haimovici 158.Malis Motel Abramovici 159. Cebotari Peisih Haimovici 160. Grivokopatel Haim Iosifovici 161. Vaiser Haia Iosifovna 162. Moitlis Moisei Sumovici 163. Ciobotaru Sara Iosifovna 164. Iaruga Isaak Abramovici 165. Goldman Polina Pavlovna 166. Goldman Isaak Pavlovici 167. Fisman Rahil Davidovna 168. Fisman Estera Davidovna 169. Gers Dafa Davidovna 170. Daici Ghitlea Slemovna 171. Brezman Ecaterina Aronovna 172. Popusku Mira Mendelevna 173. Berekovici Adela Isaakovna 174. Jesan Vasilii Ivanovici 175. Zisler Iankel Talikovici 176. Smukler Leib Borisovici 177. Kogan Beleamia Moiseevici 178. Tarlev Hana Ioaakovna 179. Ghinzburg Lipa Tudicovici 180. Averbuh  Basea Livovna. Judetul Bender:181. Ertberg Amika 182. Burlak Fiodor 183. Slipakov Nikolai 184. Tabanov Elifer 185. Gabdzea Feodosii 186. Bazarov Dmitrii 187. Taran Iakov 188. Kovtunenko Ivan 189. Bicikov Victor 190. Bicikov Boris 191. Zavada Victor 192. Grinberg Hava 193. Kofman Zelma 194. Kofman Fanea 195. Mozes Evghenii 196. Sisman Frida 197. Goldstein Iakov Smulevici 198. Haikim Idel Gherskovici 199. Zelter Zaiveid Leibovici 200.Rosko Rahman Davidovici 201. Kîsa Hristofor Ivanovici 202. Kelmenciuk Zinovii Ivanovici 203. Borisova Zinaida Ivanovna 204.Slapakov Nikolai Abramovici 205. Pronoza Evghenii Ilici 206. Brodskaia Dora Zaharovna 207. Koroli Boris Iakovlevici 208. Brodskaia Janna Zaharovna 209. Leah Ivan Zaharovici 210. Dmitrieva Seifa Iosifovna 211. Prokopet Moisei Iosifovici. Judetul Bălti: 212. Kolker Moisei Mihailovici 213. Birinboim Zolea Nutoviei 214. Barenboi Abram 215. Lerner Lona Idelovna 216. Rabenko Alexandr Israilevici 217.Rapaport  Beeno Boris 218. Kusnir Semion Aronovici 219. Goldis Abram Isaakovici 220. Garber Sioma Ovsi Iankelevici 221. Weisman Toivi Saevici 222. Rozenblat Moise Lipov 223.Roll Valter Livovici 224. Kusnir Haia Eftimovna 225. Brinboim Monea Nutuvici 226. Kat Oscar Gers-Berovici 227. Kevilevin Ihil Moskovici 228. Kiseleva Seiva Zisileva 229. Bujor Tatiana Iakovlevna 230. Ghelman-Vaitraub Fanea Pinkrovna 231. Roizman Nlemi Borisovna 232. Harak Polea Zelmovna 233. Grinberg Misa 234. Ghelman Ivte Itkovici 235. Serman Moise Beilovici 236. Fux Naftul Abramovici 237. Rîlskii Grigorii Afanas 238.Haot Niusin Ghersovicii 239. Jukovskii Boris Iosifovici 240. Tuprik Aizea Davidovici 241. Rudima Anton Gheorghevici 242. Kleiman Moise Isaakovici 243. Pogorelovskii Mihail Samuilovici 244. Babinetki Ivan Pavlov 245. Zernovoi Ivan Ivanovici 246. Reaboi Andrei Anufrievici 247. Stratiiciuk Iakov Stepan 248. Gomeniuc Ivan Eliseevici 249. Grinberg Haia Solomonovna 250. Grinberg Fira  Izrailevna 251. Leabis Tatiana Isidorovna 252.Vikinskii Fiodor Ivanovici 253.Gavriliuk Petr Petrovici 254. Golik Ivan Andronovici 255. Glinberg Moise Grigorevici.
 
Tabelul nr. 4 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni si bucovineni, sositi în URSS, în calitate de emigranti politici (fosti voluntari ai Armatei Republicane în Spania s.a.), pe care CC al PCR îi recomandă pentru a fi transferati în Partidul Comunist al bolsevicilor din toată Rusia: 1. Tismenetki Leon Moiseevici 2. Telmer Elias 3. Kleiman Moisei Solomonovici 4. Vihrev Abram Naumovici. 
 
Din partea de răsărit a României, armata română se retrăsese fără luptă, deci nu existau nici un fel de consecinte dureroase pricinuite românilor sau evreilor de aici, datorită înclestărilor armate. Si cu toate acestea, în 1940, împotriva armatei române în retragere, evrei înarmati au umilit si au lichidat, prin împuscare, ofiteri si soldati români. Armata  română primise ordin să nu răspundă la provocări. Este evident că acesti evrei se coalizaseră, cu arma în mână, cu armata de invazie a URSS, împotriva propriei tări, România, încadrându-se astfel în programul si activitatea comunistilor evrei de până acum, împotriva statului român. Singurul român care a fost în fruntea Partidului Comunist, până după al doilea război mondial, a fost îndepărtat din functie în 1924, pentru că începuse să regrete si să nu mai accepte aceste programe de desfiintare a României. 
 
Asupra familiilor de români care se refugiau din calea ocupantului rus, evreii s-au dedat la jafuri si omoruri. 
Din Basarabia, Tinutul Herta si nordul Bucovinei, trenurile mortii pornesc spre Siberia, începând cu anul 1940 si din 1944,până în anii de după 1950. Morti pe drum, în vagoane de vite, din lipsă de aer si apă. Moartea seceră în lagărele de exterminare. Adevărate stafii, schelete  umane. Sute de mii de civili români. Putinii supravietuitori au avut parte numai de persecutii, până la moarte. Toate acestea în răsăritul României căzut sub ocupatia bolsevică. Dar în România (între granitele României de azi), ce s-a întâmplat între 1944 - 1964 ? In 1948 comunistii preluaseră întreaga putere politică în România. Are loc lichidarea totală a clasei conducătoare din România, a tuturor elitelor si a multor altor români, din poporul de rând. In întreaga Românie, din 1921 până în timpul celui de al doilea război mondial, erau aproximativ 1000 (o mie) de comunisti, în mare majoritate alogeni, conducerea apartinând evreilor. Din 1948 până în 1964, în România au fost întemnitati peste două milioane de români si peste două sute de mii au fost lichidati în puscării si lagăre. Singura fortă politică decizionlă, în România, o formau comunistii. Secretariatul Comitetului Central al Partidului  Comunist Român din anul 1948: Gheorghe Gheorghiu-Dej - Secretar general, Ana Pauker- Secretar, evreică, Vasile Luca- Secretar, evreu, Teohari Georgescu- Secretar, evreu, Lothar Rădăceanu- Secretar, evreu. Se impune precizarea că ministrul de interne al noii orânduiri comuniste din România a fost tot evreu, Teohari Georgescu. Si altii, sefi ai securitătii. In acest context se poate întelege mai bine, de ce colonelul Alexandru Nicolski, evreu, este exemplul tipic de ofiter de securitate vinovat de genocid împotriva românilor. Apare un fenomen demn de retinut. In viata publică, evreii din Comitetul Central al Partidului Comunist Român ,după preluarea puterii, (a se vedea, spre exemplu, anul 1948), apar cu nume românesti- cu o exceptie, sau două. Evreii comunisti din 1940 au numele lor evreiesc. 
 
Fenomenul românizării numelor, după război si în timpul comunismului, se răspândeste si în rândul altor categorii de evrei,  încât, în aparentă, după nume, o parte din evrei au dispărut. Nu înseamnă că nu au mai existat si evrei cu nume evreiesti. N-au avut nici un fel de dificultăti pentru afirmare socială, politică, profesională, nici unii, nici altii. Dimpotrivă, evreilor, majoritătii zdrobitoare, li s-a asigurat, în viata României, locuri de sefi. Dăm în continuare o listă de evrei care au format conducerea României în primii ani de domnie a comunismului, datele fiind extrase din The Plot Against the Church, de Maurice Pinay, de la p.73-77 (Cf. Traian Golea, Cum se regizează condamnarea unui popor, Romanian Historical Studies, 1996, ed. II ,p. 7-9 ). Evrei în Guvernul României: 
 
1.Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe si agenta nr.1 a Moscovei la Bucuresti. 
2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe. 
3.Iosif Chisinevschi, alias Jakob Broitman, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si membru al  Comitetului Central. 
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne. 
5. Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Nationale, realul conducător al Adunării. 
6. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru. 
7. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galati, Ministru al Minelor si membru al Comitetului Central. 
8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei. 
9. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, sef al Securitătii, originar din Brăila. 
10. Heinz Gutman, sef al Serviciului Secret Civil. 
11. William Suder, alias Wilman Suder , sef al Contra Spionajului. 
12. Colonel Roman, alias Roman Walter, [tatăl lui Petre Roman (care se laudă că este român)], sef al Serviciului de Educatie, Cultură si Propagandă al Armatei. 
13. Alexander Moghioros, Ministru al Nationalitătilor, evreu din Ungaria. 
14. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, sef al Comisiei de Control al  Străinilor. 
15. Maior Lewin, evreu, fost ofiter în Armata Rosie, sef al Cenzurei pentru presă. 
16. Colonel Holban, alias Moscovich, sef al Securitătii pe Bucuresti. 
17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne. 
18. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, sef al Departamentului pentru pasapoarte în Ministerul de Externe. 
19. Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, presedinte al Sindicatului Muncitoresc 
20. Stupineanu, alias Stappnau, sef al Spionajului Economic. 
21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elvetia. 
22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, sef de legatie în Ambasada din Statele Unite. 
23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Ambasadei din Londra. 
24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris. 
25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat. 
26. Aurel  Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor. 
27. Liuba Chisinevschi, alias Liuba Broitman, presedintă a Femeilor Române Antifasciste. 
28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei. 
29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe. 
30. Marcel Breslasu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor. 
31. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor sef al Scânteii, conducea întreaga campanie care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia comunismului. In acelasi timp conducea si înscenata campanie antisemită din România. 
32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scânteii. 
33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii. 
34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului România Liberă. 
35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, sef al industriei cinematografice române. 
36. Alexandru Graur, alias  Alter Brauer, director general al Societătii Radiofonice Române. 
37. Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în România, din Uniunea Sovietică, Presedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor. 
38. Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucuresti. Conducea operatia de epurare a studentilor anti comunisti. 
39. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universitătii din Bucuresti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia. 
40. Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahută, de continutul care nu se armoniza cu comunismul. 
41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României. 
42. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin si Sam Asriel (Serban). 
Extremistii de stânga si atrocitătile comise nu pot scăpa de verdictul:  holocaust, genocid, crimă la adresa umanitătii. 
Considerăm că poporului român trebuie să i se ofere din partea organismelor internationale evreiesti, din partea evreilor de pretutindeni si din partea statului Israel, pentru Holocaustul săvârsit de evreii comunisti împotriva românilor, suma de 2oo (două sute) miliarde euro. 

 

II Matatias Carp, evreu din România, în Cartea Neagră, Bucuresti, 1946, vol. 1, p. 48, scrie "presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s-ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile cedate în 1940, Armata Română, recucerind aceste teritorii în 1941'" 
 
Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s-au manifestat în nici un fel împotriva militarilor români (presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s-ar fi adus...) . 
 
În 1944, desi armata română încetase orice luptă cu URSS, românii fiind angajati în bătălii împotriva  Armatei germane, sovieticii deportează în URSS pe cei 180 000 de militari români, de pe linia frontului. Acestia nu mai trăseseră nici un foc de armă împotriva militarilor sovietici. Nu erau prizonieri în urma unor lupte. Foarte multi îsi dorm somnul de veci în pământul lagărelor de exterminare. Teroarea comunistă cuprinde întreaga Românie. Evreii comunisti preiau, progresiv, puterea sub protectia Armatei URSS, încât în 1948 sunt stăpânii absoluti ai României. Nimeni nu îndrăznea să aibă o altă părere despre holocaustul (genocidul) împotriva românilor, din 1940 si din prima jumătate a anului 1941, din teritoriile românesti anexate de URSS si din anii de după război, din România cu granitele de azi, fără riscul de a fi condamnat la puscărie pe viată, sau lichidat. Apar documente contrafăcute, mărturii si declaratii sub santaj, amenintări si tortură. 
 
Istoricul american Nicholas M. Nagy-Talavera, evreu  născut în România, în The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press, Standfort, California, 1970, p. 305, în editia în limba engleză, din România, din 2001, p.427 si în editia în limba română, din România, cu titlul Fascismul în Ungaria si România (Subtitlul din engleză, Fascism in Hungary and Romania, devine titlu), din 1996, la p.414, scrie: "Rusii au cerut cedarea Basarabiei si a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar si lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere românească dezordonată, s-au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populatia evreiască si cea ucrainiană, în entuziasmul generat de plecarea autoritătilor române, care făcuseră din această provincie, cea mai prost administrată parte a tării, i-au tratat pe românii în retragere într-un fel care avea să-i coste scump un an mai târziu." 
 
Trecuse un sfert de secol între  lucrarea lui Matatias Carp si cea a lui Nagy -Talavera. Erau alte vremuri. Nagy-Talavera n-a mai avut curajul, ca predecesorul său, să nege atrocitătile săvârsite de evrei în 1940. 
 
Deci "s-au petrecut multe lucruri ce n-ar fi trebuit să se întâmple. Populatia evreiască si ucrainiană i-a tratat pe românii aflati în retragere într-un mod care avea să-i coste scump un an mai târziu." 
 
Este evident, în citatul de mai sus este vorba de fapte cutremurătoare, săvârsite de evrei împotriva românilor, în 1940, altfel autorul nu le-ar fi considerat drept cauză a ceea ce a urmat mai târziu, în 1941. De asemenea recunoaste că s-a actionat atât asupra armatei române, cât si asupra românilor civili. Din text mai reiese că de vină este populatia evreiască, nu numai evreii comunisti. Numai că si Nagy -Talavera face tot ce poate, ca aceste doar câteva rânduri despre genocidul evreilor (holocaustul), din 1940, împotriva  românilor, să se piardă în sutele de pagini ale lucrării. Si neprecizând ,,lucrurile ce n-ar fi trebuit să se întâmple", cititorul trece si peste aceste doar câteva cuvinte, ca si cum evreii n-ar fi de vină de crime la adresa umanitătii. Că este asa si nu altfel, reiese fără echivoc, chiar din titlul capitolului în care chiar si cititorul versat descoperă cu greu aceste câteva rânduri: The Legion against Carolist Romania - Legiunea împotriva României carliste. Cu alte cuvinte, legionarii împotriva României carliste. Numai că citatul pe care l-am reprodus înseamnă Evreii împotriva României - o adevărată ,,carte neagră" a genocidului evreiesc împotriva românilor. 
 
Dacă în prima parte a acestui material destinat mass-mediei, am evitat să reproducem unele documente, pentru a nu aduce la lumina zilei rănile adânci, deschise în fiinta poporului român, totusi ne vedem siliti să retinem câteva. Toate se găsesc  în arhiva Ministerului Apărării Nationale si în unele cărti de specialitate. Spre exemplu, vezi Alex.- Mihai Stoenescu, Armata, maresalul si evreii, RAO International Publishing Company, 1998: 
 
,,La Chisinău, 400-500 evrei comunisti constituiti în bandă, înarmati unii cu pusti si revolvere, iar altii cu pietre si bastoane, au cerut directorului Ionet, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuscat, după care au năvălit în spital, devastându-l complet, iar pe copiii aflati internati, omorându-i si aruncându-i afară pe geamuri." 
 
"Populatia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă si de sfidare, batjocorind pe functionari, asasinând pe unii dintre ei, furând tezaurul institutiilor statului, etc." 
 
"În judetul Cetatea Albă bande comuniste evreiesti au schingiuit preoti, le-au ars bărbile cu tigări, au devastat  bisericile." 
 
"Populatia si în special evreii s-au înarmat cu armament luat de la unitătile noastre. Evreii din Basarabia continuau să atace fractiuni izolate, la adăpostul trupelor rusesti ." 
 
"Populatia evreiască a ajutat la dezarmare." 
 
"Exodul populatiei române constituie o dramă de nedescris. Locuitorii evrei organizează pretutindeni-până si în Galati- o adevărată rebeliune cu jafuri si omoruri." 
 
"Ciocniri între trupele române si populatia evreiască ce voia să sechestreze trenurile de evacuare au avut loc si la Ungheni, soldate cu morti si răniti." 
 
"La îndemnul trupelor sovietice, unii militari minoritari din cadrul Armatei a 4 - a si a 3-a române au dezertat cu armamentul si munitia din dotare. Ulterior acestia au fost organizati în bande înarmate si au actionat împotriva fostelor unităti." 
La 6 iulie 1940, pierderile Armatei române (primise ordin, pentru a evita războiul, să nu  răspundă la provocări) au fost următoarele: ucisi, răniti, dati dispăruti - 356 cadre si 42.876 soldati si gradati. 
 
"La Bolgrad, comunistii circulau pe străzi având ca semn distinctiv steaua evreiască cu 6 colturi si o panglică rosie." 
 
"Evreii din Chisinău au arborat drapele rosii, manifestând pe stradă si barând străzile spre gară pentru a nu permite retragerea functionarilor români; au ocupat de asemenea localurile institutiilor, comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol au fost executati de evrei în stradă." 
 
"În toate satele s-au arborat steaguri rosii si în special evreii..." 
Documentatia e bogată, dar într-un articol de presă, putine documente pot fi reproduse. Unele, care evidentiază sadismul evreilor, din timpul rebeliunii iudaice din 1940, împotriva românilor, au fost evitate, dar niciodată nu e prea târziu. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt edificatoare în sensul  acesta: 
 
"Se adună si cresc văzând cu ochii documentele si materialele, acte oficiale si declaratiile luate sub jurământ. Înalti magistrati si bravi ofiteri, care si-au riscat viata ca să apere cu puterile lor retragerea si exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si huiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslăntuit ca sub o comandă nevăzută (s.n.). 
 
De ce atâta ură? 
 
Aşa ni se răsplătesc bunăvoinţa şi toleranţa noastră? 
 
Am acceptat acapararea si stăpânirea iudaică multe decenii si evreimea se răsbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă si publică de isprăvile bandelor ucigase de sectanti sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orase si sate (s.n.). Fratii nostri  îsi părăsesc copiii bolnavi, părintii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald si un cuvânt întelegător, fie si numai sentimental, ar fi primit cu recunostintă. Li s-au servit gloante, au fost sfârtecati cu topoare, destui dintre ei si-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele si li s-au furat ce aveau cu dânsii, ca apoi să fie supusi tratamentului hain si vandalic(s.n.). Românimea aceasta, de o bunătate prostească fată de musafiri si jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde si frătesti fată de neamul nostru în nenorocire." (De ce atâta ură?, în Neamul Românesc, din 6 iulie 1940). 
 
Până si avocatii evrei, chemati prin profesie să apere pe cei nedreptătiti, au participat la genocidul împotriva românilor, au fost lideri de grup de evrei  criminali, au întocmit liste pentru asasinate: 
 
"În Soroca bande de comunisti evrei conduse de avocatul Michael Flexer după ce au ocupat clădirea primăriei si a politiei au asasinat în fata statuii generalului Poetas pe comisarul Murafa si ajutorul său Eustatiu Gabriel." 
 
"În Chisinău listele de executii au fost întocmite de intelectualii comunisti evrei, avocatul Carol Steinberbg, avocata Etea Dinar si dr. Derevich." 
 
"Astăzi a fost ultima zi a evacuării si a fost hotărâtă zi de doliu national. Evreii si comunistii s-au purtat oribil. Asasinatele si molestările....." 
 
Cititorul însusi poate completa lista cu ororile săvârsite de evrei. Asa, din Paul Goma, Săptămâna Rosie, 28 iunie - 3 iulie 1940, sau Basarabia si evreii, Editura Vremea XXI, 2004: 
 
,,Nu putini erau înarmati si agitau liste negre, amenintând pedepsirea celor figurând acolo." 
 
La Cernăuti ,, Evreii l-au împuscat pe preotul  bisericii catolice, pe câtiva gardieni. Evreii tineri (15 - 16 ani) au dezarmat soldati, i-au pus să se dezbrace, apoi i-au înjunghiat cu propriile baionete." 
 
,,Imediat după plecarea soldatilor români, evreii, în număr de câteva zeci de mii, în afară de faptul că au comis tot felul de delicte, au deschis portile închisorilor, înarmând pe detinuti, au început cu furie să masacreze pe românii aflati pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele." Iată nume de evrei din Cernăuti, căpetenii ai bandelor de evrei asasini, din timpul genocidului antiromânesc: Marek Ficher, Filip Beer, Max Weissman, Bruell, dr. Zuflucht, dr. Kehr, dr. Sasa Pimensohn. Sau de tineri evrei asasini: Aufleger Feibis, Fisher, Abacumov, Eisinger, Sigi Bainer (Sigismund Brainer, sau Bayner, Beiner - îl găsim apoi, în regimul comunist, la Cluj, la securitate, adevărat tortionar, loctiitor al sefului serviciului  anchete la Directia Regională a Securitătii). Si în Cernăuti, evreii preiau puterea lucală: Salo Brül - comisar, Glaubah - primar, Hitzig - ajutor de primar, Meer (Beer) - prefect. Deci se cunosc sefii progromului antiromânesc, prin asasinate la fata locului si prin încărcarea trenurilor de vite, cu români, spre Siberia. La fel s-a întâmplat si în alte localităti. La Chisinău, avocatul Steinberg - conducătorul sovietului comunal. La Chilia Nouă, dr. Robinovici, medic primar al orasului, seful comitetului local. La Soroca, Leizer Ghinsberg - conducătorul actiunii teroriste. Lista poate continua cu alti evrei, cu sutele de evrei din conducerea comunistă, factori politici, de decizie, împreună responsabili de genocidul împotriva românilor. 
 
,,Însisi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, asteptau în gări trenurile refugiatilor, pentru a-i înjura si a le arunca cu pietre si orice obiecte care cădeau la  îndemână, creând o impresie oribilă." 
 
,,Preotul Bujakovski din Tighina a fost împuscat de teroristii evrei." 
 
Spre o documentare mai largă, cititorul poate apela si la prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, Asa a început holocaustul împotriva Românilor, Bucuresti, Editura Majadahonda, 1995: 
,,Incidentele, mai ales cu populatia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S-au împuscat functionari, s-au atacat chiar unităti militare." 
 
Cititorul, dacă doreste, are la dispozitie o carte alcătuită doar din documente (128 la număr), reproduse după originalele din arhive - Locotenent - colonel Alesandru Dutu, dr. Constantin Botoran, Situatia evreilor din România,1939-1941,Editura Tara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucuresti, 2003 (Carte interzisă si trimisă la topit): ,, În toate orasele basarabene si nord bucovinene...s-au format grupuri de evrei înarmati, în  majoritate tineri de ambele sexe, care numaidecât au început actiunea teroristă. Au fost împuscati cu predilectie functionarii judecătoresti, cei politienesti, slujitorii altarului, precum si functionarii financiari, acestia din urmă cu ocazia devalizării diferitelor casierii ale Statului... Au fost cazuri când executiile au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor teroristi evrei." 
 
După ultima zi a evacuării Basarabiei, a nordului Bucovinei si a Tinutului Herta, de către Armata română şi unele familii de români, evreii au continuat o altă evacuare, umplând trenurile pentru animale, cu români pentru lagărele de exterminare din Siberia. Epurare etnică prin holocaust în proporţie de masă. În România, din 1948, umplu puşcăriile cu milioane de români, dintre care, sute de mii, vor fi lichidaţi. 
 
Se  impune cu necesitate înfiinţarea unei comisii pentru studierea holocaustului (genocidului) evreilor împotriva românilor si publicarea lucrărilor rezultate din aceste cercetări. 
 
Societatea Culturală Bucureşti - Chişinău 
Gheorghe Gavrilă Copil Tel.021-7456782 
preşedinte 


Canibalismul provocat de sovietici în Basarabia



Este binecunoscut faptul, ca foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor si actiunilor regimului sovietic. Oricat s-a straduit istoriografia comunista sa dea vina pe o consecinta a fascismului si a "secetei din 1945 - 1946", n-a izbutit sa justifice politica antinationala si antiumana a regimului stalinist in asa numita Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.

 

"Toti au murit"!
In 1947, cand de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentara din RSSM a depasit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la suta, a uleiului - cu 39,5, a carnii - cu 32,5, a conservelor - cu 101,9 procente. Acest lucru il aflam din sursa oficiala - gazeta "Moldova Socialista" din 28 ianuarie 1947. Este evident, ca aceste produse alimentare  proveneau din productia sechestrata de la tarani si se exporta in URSS in timp ce producatorii din Moldova mureau de foame.
Cu regret, ceea ce vreau sa va prezint depaseste cu usurinta orice film de groaza. Anul 1947. Canibalism in socialism. La dispozitia cititorului punem cateva documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an. Toate documentele  acestui dosar poarta mentiunea: SECRET si STRICT SECRET (sursa: Arhiva Nationala a RM, Fond.3085, inv. 1, dosar 129).
Canibalismul in RSSM  era un secret de stat. Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-istilor si a activistilor sovietici care luau toate rezervele de hrana ale bastinasilor, maturandu-le podurile...Nu veti gasi nici o gazeta sau revista sovietica din acei ani , in care sa se mentioneze, cel putin statistic cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era pastrat cu strictete. Nu voi face un comentariu pentru documentele care le pun la dispozitia Dvs., stimati cititori, subiectul fiind prea pe intelesul fiecaruia si sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de cele ce veti citi mai jos.

Este destul de dificil de vorbit despre canibalism. Cu atat mai mult despre canibalism in Basarabia, in estul Europei. Nu in Africa si nici in Amazonia, ci la Chisinau, Orhei, Balti, Cahul etc. E foarte greu de imaginat ca in aceasta provincie romaneasca (lasata rusilor in 1940 fara nici un foc de arma, reintoarsa de Maresalul Ion Antonescu pentru o scurta perioada din 1941 pana in 1944 si reocupata de sovietici in acelasi an), existau case "sigilate", pe ele fiind afisata inscriptia "Toti au murit". E foarte greu de imaginat ca in aceasta parte a Moldovei copiii erau vanati pe strazi, adusi in case, omorati si mancati...


STRICT  SECRET
009-24
13.II.47                      
Procurorului General al URSS, tov. Gorsenin C.P.
Raport special "Despre situatia grea a populatiei din RSS Moldoveneasca"

Prin prezentul, consider de datoria mea sa va informez despre urmatoarele:
Din cauza secetei si a neroadei, in Republica s-au creat conditii extrem de dificile privind situatia alimentara, care au adus complicatii populatiei, indeosebi de la sate, in consecinta - imbolnaviri de distrofie in masa, cresterea mortalitatii si a cazurilor de canibalism.
Din informatia netotalizata, pana la 5 februarie 1947 in Republica s-au inregistrat 213.000 bolnavi de distrofie, dintre care copii de varsta pina  la 4 ani - 39.000, de la 4 la 14 ani - 33.000 oameni. Au fost instalate 14.000 paturi in baraci temporare. in total au decedat 9.000 oameni.
Numarul bolnavilor si al decedatilor creste din zi in zi. De exemplu , de la 1 februarie pana la 5 februarie, numarul bolnavilor de distrofie a crescut cu 24.000 de oameni, in aceste cinci zile au decedat 2.000 oameni.
Au fost depistate 34 cazuri de canibalism (certificatele cu descrierea amanuntita se anexeaza). Republica a primit un ajutor considerabil din partea guvernului URSS.
Au fost date dispozitii procurorilor judeteni, orasenesti si raionali de a controla cum a fost impartit acest ajutor destinatarilor.
tinand cont de situatia creata in Republica, din zi in zi creste criminalitatea: banditismul, furturile, omorurile s.a.

Toti procurorii au primit dispozitii pentru a activiza lucrul cu crimele nedescoperite. Drept consecinta a situatiei, s-au supraincarcat inchisorile si celulele de arest preventiv ale militiei.
La 6 februarie 1947 a fost adoptata o hotarare a Biroului CC al PC (b)M, in care se mentioneaza cresterea criminalitatii in legatura cu problema alimentara si au fost preconizate masuri de acordare a ajutorului organelor MAI din partea organelor de partid si sovietice si chiar a populatiei pentru aparare si pentru intensificarea luptei cu criminalitatea.
Aceste lucruri am avut de relatat. Anexa pe 6 file.
Procurorul RSS Moldovenesti
consilier judiciar de Stat
Colesnic.


Certificat despre cazuri de canibalism in Republica catre 10 februarie 1947

Judetul Chisinau
1. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Milestii Mici, raionul Chisinau, Stici Eudochia Constantinovna, nascuta in 1910, moldoveanca, si Popov Vera Ivanovna, nascuta in 1914, moldoveanca, in complicitate au taiat si intrebuintat ca hrana pe fiica lui Stici, Stici Maria Petrovna, in varsta de 10 ani. Au avut intentia de a o taia pentru acest scop si pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiica a lui Stici - Nina, de 14 ani, dar ultima a fugit din casa. Stici si Popov sunt bolnave de distrofie.
2. La 17 ianuarie, anul 1947, in satul Caracui, raionul Kotovsk, taranca saraca Svet E.E. a plecat la punctul de repartizare a produselor lasand acasa copiii: Serghei de 11 ani, Maria, de 8 ani, Vasile de 5 ani si Vasilisa de 2 ani. in lipsa mamei, fiul mai mare, Serghei, a omorat-o pe sora sa de 2 ani, iar partile moi ale corpului le-a fiert si le-a mincat cu ceilalti copii. Toti copii sunt bolnavi de distrofie de gradul 2 si 3, anterior, ei mancasera carne de pisici si caini.
3. La 20 ianuarie, anul curent, locuitoarele satului Minjir, raionul Bujor, Magurcean Nina Antonovna si Grincovscaia Axinia Antonovna s-au inteles intre ele si l-au rapit pe baietelul tirsin Denis, de 9 ani, apoi l-au adus acasa la ele, l-au taiat si l-au mancat. Mangurcean N.A. si Gruncovsacia A.A., nascute in 1917 si, respectiv,1925, moldovence, au fost arestate.
4. La 22 ianuarie 1947, locuitorii satului Milesti, raionul Kotovsk, Scarevnea Stepan Stepanovici, nascut in 1912, moldovean, taran sarac, in complicitate cu sora sa, Graur Anastasia Feodorovna, in varsta de 48 de ani, au omorat-o pe fiica ultimei de 3 anisori, Parascovia, si au mancat-o. Peste citeva zile, cu acelasi scop, Scarevnea a omorat-o pe sora sa, Graur A.F. in ianuarie curent, Scarevnea a adus in casa sa patru cadavre de adolescenti, dintre care unul l-a consumat drept hrana, altul l-a dat lui Scarevnea Vera Antonovna, care locuieste in vecinatate cu el, iar doua cadavre ale unor fetite intre varste de 7-10 ani, le-a taiat in bucati si le-a dus in satul Cigherleni. in afara de acestea, tot la el in casa a fost gasit cadavrul unui adolescent de 14 ani fara cap, maini si picioare, ascuns in soba, fiind invelit cu niste haine. Scarevnea este sanatos fizic, a primit deseori ratie alimentara, pe care, partial, o vindea, Scarevnea a fost arestat.

5. La 27 ianuarie 1947, locuitorul S. Sofia, raionul Bujor, Cazac Pavel Vasilevici, nascut in 1904, in complicitate cu fiul sau Alexandru, nascut in 1931, si cet. Petruhin - 1933, au invitat in casa lor pe adolescentul Cristea Vascu Horolovici, nascut in 1934, l-au taiat si consumat ca hrana. Cazac a fost arestat.
6. La 28 ianuarie curent, adolescentul de 15 ani, Romanciuc Semion Gavrilovici, intorcandu-se de la piata din satul Bujor, a hotarat sa innopteze la cunoscutii sai, Romanciuc Ivan Vasilevici, in varsta de 15 ani, si fratele lui Romanciuc Grigore Vasilevici, de 12 ani, care traiau impreuna cu mama lor Romanciuc Maria Dmitrevna, in varsta de 40 ani, taranca saraca. Noaptea, fratii Romanciuc l-au omorat pe Romanciuc Semion si l-au mancat.
7. La 24 ianuarie curent, locuitorii satului Milestii Mici, judetul Chisinau, Chihai Constantin Alexandrovici, nascut in 1927, taran mijlocas, si Andronache Nadejda Andreevna, nascuta in 1930, au invitat-o in casa lui Andronache pe vecina Petrascu Parascovia Pavlovna, o fetita nascuta in 1940, au taiat-o in bucati cu scopul de a o intrebuinta in hrana. Chihai si Andronache au fost arestati.

8. La 25 ianuarie curent, locuitorii satucului Tresteni, judetul Chisinau, Caracuian Grigorii Andreevici, nascut in 1903, taran mijlocas, l-a taiat pe fiul sau, Iacob, nascut in 1933, si l-a mincat impreuna cu toata familia. Caracuian a fost arestat.

Judetul Cahul
1. La 19 decembrie 1946, in satul Cazaclia, raionul Taraclia, locuitorii Terzinov Ivan Petrovici, Terzinova Parascovia Dmitrievna si Caramanet Elena Ivanovna l-au omorat si l-au mancat pe copilul lui Caramanet, in varsta de 6 luni, si pe fiul lui Pruceanu (membru al sovietului satesc), in varsta de 8 anisori. Familiile Terzinov si Caramanet au fost arestate.
2. La 23 decembrie 1946, in satul Taraclia, raionul Taraclia, cet. Randopula M.I., nascuta in anul 1919, bulgaroaica saraca, la 21 decembrie 1946 a nascut un copil, iar la 23 decembrie 1946 l-a omorit si l-a mincat. Randopula a fost arestata.
3in satul Baurci, raionul Congaz, cet. Ialanin Andrei Ivanovici, nascut in 1916, gagauz, cu acordul sotiei sale, la 7 februarie 1947, si-a taiat propria fiica, in varsta de 6 ani, si a mancat-o. Ialanin a fost arestat.

4. in satul Besalia, raionul Congaz, cet. Topal Elena Petrovna, nascuta in 1922, impreuna cu sora sa, Zinaida Petrovna, nascuta in 1913, la 3 februarie au mancat cadavrul cetatencei Celac Anghelina Cazimirovna.

5. in satul Besalia, raionul Congaz, cet. Cogan Ilia Grigorievici, nascut in 1921, a intrebuintat pentru prepararea salamului cadavrul lui Gantatova Elena Stepanovna, in varsta de 45 de ani.

6. in aceeasi localitate, la 26 ianuarie 1947, cet. Ciacu Gheorghii Gheorghievici, nascut in 1912, taran sarac, gagauz, a taiat-o pe fiica sa, nascuta in 1940, si a consumat-o in calitate de mancare. La 28 ianuarie, tot acest individ l-a taiat pe fiul sau, in varsta de 5 ani, o parte din carne a mancat-o, iar alta a incercat s-o vanda la piata dar a fost arestat.

7. in satul Chiret-Lunga, taranul Colpacci Andrei Constantinovici si sotia sa, la 3 ianuarie, au consumat in alimentatie cadavrul fiului lor, Niil, nascut in 1945, care murise de distrofie; iar la 9 ianuarie, tot ei au mincat cadavrul mamei, Colpacci Feodora, in virsta de 65 de ani; iar la 11 ianuarie l-au taiat pe tatal sau Colpacci Constantin Constantinovici, in varsta de 70 de ani si l-au mancat. Colpacci a fost arestat.

8. in satul Tomai, la 2 ianuarie, a murit taranul Carabacjac Piotr Petrovici, nascut in 1896. Sotia sa, Carabacjac Maria Dmitrievna, n-a inmormintat cadavrul, ci l-a consumat ca hrana. Carabacjac a fost arestata.

9. Tot in aceasta localitate, taranul Cimpoies Vladimir Ivanovici, nascut in 1919, si sotia sa, Cimpoies Ana Ivanovna, nascuta in 1923, au mancat cadavrul mamei sale care decedase. Familia Cimpoies a fost internata la spital.

10. La 20 ianuarie, in satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost retinuti gagauzii bastinasi Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna si Topal Parascovia, care dezgropau cadavre si le taiau in bucati in scopul de a fi intrebuintate ca hrana. Retinutii s-au dovedit a fi distrofici.

11. in satul Taraclia, raionul Taraclia, adolescentul Poslor Ivan Dmitrievici, in virsta de 13 ani, bulgar, cu acordul mamei sale, Poslor Stepanida, a taiat-o pe sora sa, in varsta de sase anisori, si au intrebuintat-o ca hrana. Poslor a fost arestat.

12. in satul Cazaclia, raionul Taraclia, cetateanul gagauz Mantanal A.V. n-a inmormintat cadavrele fratelui si sorei sale, ci le-a folosit in alimentatie. Mantanal a fost arestat.

13. in satul Barceac, raionul Congaz, cet. Drogol G.G., nascut in 1923, moldovean, n-a inmormantat corpul neinsufletit al copilului de 3 ani, ci l-a consumat drept hrana. Drogol a fost arestat.

14. La 10 ianuarie in satul Taraclia, raionul Baimaclia, de distrofie au murit Cugureanu D.S. si Cugureanu I.S. Sovietul satesc a incredintat inmormintarea acestora Mariei Ichizli si feciorilor acesteia, Dmitri, nascut in 1927, si Alexandru, nascut in 1931. Ichizli Dmitri si Alexandru au ingropat unul din cadavre, iar pe celalat l-au taiat in bucati si l-au adus acasa, unde l-au mancat. Ichizli sunt bolnavi de distrofie.

15. in satul Vulcanesti, raionul Vulcanesti, cetateanul Anghis Constantin, nascut in 1899, a omorat si consumat ca hrana pe fiica sa de patru ani si pe o fata de 18 ani, Dernilova Nadejda, care anterior lucrase servitoare la ospataria uniunii de consum Vulcanesti.

16. La 28 ianuarie, in satul Colibas, raionul Vulcanesti, Schianu Ilie si-a omorat propria fiica, Ecaterina, in varsta de 12 ani si a mancat-o.

Judetul Bender
1. La 12 ianuarie 1947, in satul Avdarma, raionul Comrat, Iazadji Nadejda, nascuta in 1907, provenita dintr-o familie de culaci, cu ajutorul fiicei sale Elena, nascuta in 1930, au taiat o fetita de sapte ani, Grec A., si au mancat-o. Ambele au fost arestate.

2. La 25 ianuarie anul curent, in satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slabiciune Topal Evdochia, in virsta de 40 de ani, de etnie gagauza, si cei trei copii ai sai, intre varste de 2-10 ani. Cadavrele au stat in casa cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, in varsta de 42 de ani, a furat cadavrul fetitei de 2 ani, l-a taiat in bucati si l-a intrebuintat ca hrana.

3. La 26 ianuarie anul curent, la locuitorul satului Volontirovca Sarov Grigore, nascut in anul 1929, care este foarte sarac, a venit o fetita de 11 ani si i-a cerut paine. Sarov si sora sa Sarov Ludmila, nascuta in 1926, au omorit-o pe fata, au taiat-o in bucati si au mancat-o. Fratii Sarov au fost arestati.

4. La 29 ianuarie, in satul Ursoaia, raionul Causeni, a decedat de subnitritie si slabiciune Bolgaru Agafia. La 20 ianuarie fiicele sale, Bolgaru E.P., nascuta in 1926, si Bolgaru A.P., nascuta in 1931, au taiat de la cadavru partile moi si le-a preparat pentru a fi mincate.

5. La 23 ianuarie, anul curent, in satul Sadaclia, raionul Roman, Cardarar Ioana, nascuta in 1906, in complicitate cu sora sa, au omorat pe fiul ei de sase ani, l-au taiat in bucati, pe care l-au pus la fiert pentru a fi consumate ca hrana. Cardarar este de nationalitate tiganca. Avere si pamant nu are. Duce un mod de viata nomad. Ca pedeapsa ele au primit 120 kg de indemnizatii alimentare.

6. La 14 februarie anul curent, Lunga Maria, nascuta in 1912, locuitoare a localitatii Romanovca, judetul Chisinau, vaduva, a taiat cadavrul surorii sale, care decedase la virsta de 12 ani, si a intrebuintat-o in calitate de hrana.

7. La 10 februarie , in casa lui Serpu Leonid, nascut in anul 1912, originar si locuitor al satului Taraclia, raionul Cainari, a fost depistat cadavrul taiat in bucati al unui copil, Uranda, nascut in 1935, pe care Stepu la 9 februarie curent l-a chemat in casa, l-a omorat si pregatit pentru consumatie.

Judetul Balti
La 30 ianuarie anul curent, locuitorii satului Glinjeni, raionul Chiscareni, Marineac Pavel, nascut in anul 1918, a invitat la el acasa pe cetateanca Malarciuc Maria, nascuta in anul 1928, pe care a strangulat-o, a taiat-o in bucati pentru a fi preparata si consumata ca hrana. Marineac si sotia sa sunt bolnavi de distrofie de gradul I. Sotii Marineac au fost arestati.

Judetul Orhei
La 13 ianuarie 1947, in satul Furceni, raionul Orhei, a decedat cetateanca tulan Ana. A doua zi, noaptea, vecinul acesteia, Gasper A., nascut in 1899, a intrat in casa decedatei, a taiat de pe cadavru carnea, a adus-o acasa si impreuna cu sotia sa, au fiert-o si au consumat-o drept hrana. Peste cateva zile Gasper a decedat de distrofie.

Raionul Grigoriopol

In raionul Grigoriopol (malul stang al Nistrului), in satul Sipca, Bulat Aculina, nascuta in 1910, celibatara, la 24 decembrie 1946, la ora 7 dimineata, l-a taiat in bucati, cu toporul, pe fiul sau de opt ani, apoi l-a fiert si l-a mancat. Bulat a fost arestata. Crima savarsita a recunoscut-o.

Din informatia acestui certificat rezulta ca pina la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism.

Aceste cazuri au loc in toate judetele republicii, in afara de Soroca si unul din raioanele din stanga Nistrului.

Ancheta privind aceste dosare e realizata de organele MAI, iar in unele cazuri, de anchetatorii Procuraturii.

Conform dispozitiei Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenesti, toti cei invinuiti de canibalism vor fi excortati in orasul Chisinau, in inchisoarea nr. 2. Pe multe dosare, ancheta s-a incheiat, dar, din cauza ca multi invinuiti sunt bolnavi de distrofie in forma acuta, nu avem posibilitatea de a-i excorta in inchisoare, fapt care retine trimiterea lor in judecata in sedinte inchise ale Judecatoriei Supreme a RSSM. La 11.02.1947 primele trei dosare au fost trimise spre examinare Judecatoriei Supreme.

Procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale, Consilier judiciar de stat, clasa III (semnat)
Drugobitki
12 februarie 1947

Foametea care s-a abatut asupra Basarabiei odata cu venirea armatei rosii si a puterii sovietice a fost una dintre cele mai ingrozitoare pagini din istoria basarabenilor. Numarul mortilor si al distroficilor crestea necontenit. Conform datelor colectate de organele de ocrotire a sanatatii, daca la 25 decembrie 1946 erau inregistrati in RSSM 53 mii de bolnavi de distrofie, apoi la 1 februarie 1947 numarul lor crescuse pana la 190 mii.

In timpul foametei din anii 1945 - 1947 in RSSM au decedat, doar din motive de subalimentatie, peste 200 mii de oameni...


Abdel Bari Atwani: "Defaimarea evreilor este antisemitism, defaimarea populatiei de culoare este rasism, defaimarea Islamului este libertate de expresie"

de Roxana Bobolicu HotNews.ro

 La mai bine de o saptamana dupa ce Angela Merkel a declarat ca efortul de a crea o societate multiculturala in Germania a esuat, la Berlin are loc conferinta Qantara.de in cadrul careia se dezbate daca media faciliteaza dialogul intercultural sau, dimpotriva, agraveaza tensiunile dintre culturi. Printre invitati se numara jurnalisti din diferite colturi ale lumii, cei mai multi fiind specializati pe lumea araba. In prima zi a conferintei cea mai interesanta discutie a fost probabil dezbaterea dintre Abdel Bari Atwan, redactor sef al publicatiei Al-Quds Al-Arabi din Londra, si Michael Slackman, seful biroului New York Times din Berlin, dezbatere care a ilustrat perspectivele occidentala si orientala asupra conflictelor interculturale si rolul media in acestea. 

Intrebat daca media agraveaza sau atenueaza conflictele dintre culturi, Atwan a raspuns raspicat ca "media din Occident agraveaza conflictul din Orientul Mijlociu pentru ca exagereaza, induce in eroare cititorii si ignora deliberat anumite aspecte". Acesta a criticat faptul ca despre razboaiele din Iraq si Afganistan s-a scris aproape numai in presa din Vest care manipuleaza oamenii prin mesaje subliminale. 

Slackman, pe de alta parte, sugereaza ca media ar trebui vazute in contextul globalizarii, iar globalizarea inseamna ca suntem conectati, dar nu si ca ne intelegem reciproc. Spre exemplu, scandalul despre caricaturile cu profetul Mohammed a fost interpretat in Occident ca o problema ce tine de libertatea de expresie, iar in Orient a fost vazut ca o blasfemie. "Media reflecta valorile comunitatii", aceasta este problema in opinia lui Slackman. 

Intrebat ce dificultati a intampinat in cariera sa, Atwan a precizat ca una dintre problemele principale a fost interzicerea publicatiei Al-Quds Al-Arabi in mai multe tari musulmane si asta se datoreaza probabil faptului ca "si noi am fost infectati cu virusul libertatii de expresie". Slackman, pe de alta parte, a spus ca i s-a intamplat de multe ori sa fie inteles gresit de unii cititori, insa "asta se intampla atunci cand scrii pentru 20 de milioane de oameni-fiecare interpreteaza lucrurile prin prisma experientei personale". Intrucat Qantara.de este un proiect al Aliantei Civilizatiilor in Germania, invitatii au fost intrebati daca sustin teoria ciocnirii civilizatiilor a lui Samuel Huntington, sau cred mai degraba intr-o perspectiva mai pacifista, precum Alianta Civilizatiilor propusa de ONU. 

"Nu mai exista o civilizatie islamica pentru ca suntem ocupati de Occident. Este un razboi al Occidentului impotriva Orientului Mijlociu. Ciocnirea civilizatiilor este un mit pentru ca la momentul actual asistam la un monolog, nu la un dialog. Razboaiele din Afganistan si Irak nu au reprezentat un dialog. Noi incercam sa va vorbim pasnic, dar unde este raspunsul?" a spus Atwan. 

Revenind la rolul media in conflictele interculturale, Slackman a insistat asupra faptului ca jurnalistii trebuie sa ii faca pe cititori sa inteleaga lumea islamica, sa inteleaga in ce fel suntem asemanatori si in ce aspecte suntem diferiti. "Eu nu reprezint guvernul american si nu reprezint poporul american. Slujba mea nu este aceasta, ci aceea de a explica, de a-i face pe oameni sa inteleaga". 

In contextul unei discutii despre libertatea de expresie, Atwan a afirmat ca "defaimarea evreilor este antisemitism, defaimarea populatiei de culoare este rasism, defaimarea Islamului este libertate de expresie". Astfel, acesta a insistat asupra faptului ca avem nevoie de legi care sa protejeze religia, pentru ca libertatea de expresie nu este o libertate de a insulta. Slackman, insa, s-a declarat un sustinator al Primului Amendament din Constitutia SUA, afirmand ca "daca guvernul ar da legi care sa restranga libertatea de expresie, atunci probabil ca nici un astfel de dialog precum cel pe care il avem acum nu ar fi posibil".

"Da, exista o limita uneori greu de stabilit intre libertatea de expresie si denigrare, insa aceasta granita ar trebui stabilita de oameni, nu de guvern. Pentru ca in momentul in care guvernul decide toate informatiile pe care le primesti, atunci clar esti pe o cale gresita", a mai spus Slackman. 

Concluzia jurnalistului de la New York Times a fost ca jurnalistii ar trebui sa aiba incredere in publicul cititor si sa il respecte, iar cititorul are datoria sa citeasca nu numai sursele care impartasesc aceleasi opinii cu ale sale si care il fac astfel sa se simta bine, ci si pe cele care nu ii plac, pentru a avea o perspectiva mai complexa asupra lucrurilor. 

Astfel, prima zi a conferintei Qantara.de nu a fost caracterizata de o serie de discursuri despre corectitudine politica, ci a oferit dezbateri aprinse despre conflictele culturale dintre crestini si musulmani si rolul media in cadrul conflictelor, acesta fiind un subiect foarte delicat in Germania la ora actuala. Quantara.de este un portal care promoveaza dialogul cu lumea musulmana, sustinut de Agentia Federala pentru Educatie Civica, Deutsche Welle, Institutul Goethe si Insitutul pentru Relatii Externe. Quantara.de este un proiect realizat in cadrul initiativei ONU Alianta Civilizatiilor si este finantat de Ministerul de Externe german.

Dor de Ion Vatamanu


   9 Mai 1945-Nothing to celebrate (for us)




Istoric al Serviciilor Speciale ale Armatei Romane    

Cum i-a ajutat FSB pe comunişti


Arătam acum câtva timp în acest colţ de pagină că Vladimir Voronin, în 2003, l-a decorat pe generalul FSB Veaceslav Uşakov pentru aşa-zisa operaţiune „Dvina” în urma căreia trebuia să fie lichidat Igor Smirnov. Până la urmă, liderul separatist a scăpat cu viaţă, dar s-a speriat şi a acceptat să semneze memorandumul Kozak.

De ce Patruşev?
Serviciile secrete ruse au fost puternic implicate în pregătirea terenului pentru federalizarea Republicii Moldova acum şapte ani. Nu e de mirare că preşedintele comunist i-a agăţat de piept generalului FSB ordinul „Ştefan cel Mare”. În acelaşi editorial, precizam că Veaceslav Uşakov, potrivit presei ruse, a fost suspectat că ar fi organizat, în 2007, asasinarea cunoscutei ziariste Anna Politkovskaia.
Însă preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, în luna octombrie 2010, a deconspirat, precum se ştie, nu unul, ci trei decrete secrete prin care preşedintele comunist le-a acordat cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova unor figuri importante ale serviciilor speciale ruse. În afară de Veaceslav Uşakov şi Serghei Lebedev care au fost distinşi la 5 iunie 2003, cu ordinul „Ştefan cel Mare”, la 11 decembrie 2001, a fost decorat generalul Nicolai Patruşev. Acesta exercita pe atunci funcţia de director al FSB şi a fost decorat de Voronin la doar câteva luni după venirea comuniştilor la putere. Pentru ce „merite” oare?
În 2001, Patruşev a împlinit 50 de ani. La o privire superficială, s-ar părea că a fost decorat cu această ocazie. Ceva însă nu se leagă. Ulterior, mai mulţi importanţi colaboratori ai lui Vladimir Putin şi-au sărbătorit jubileele. Serghei Ivanov, de exemplu, la acea vreme, braţul drept al liderului de la Kremlin şi fost rezident al spionajului sovietic, în 2003, şi-a celebrat un semicentenar din ziua naşterii. Cu toate acestea, el nu a fost decorat de preşedintele comunist. De ce anume Patruşev totuşi s-a ales cu o înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova?

L-a ajutat pe Voronin să preia puterea în 2001
Se pare că directorul FSB l-a ajutat mult pe Voronin să vină la putere în 2001. Ca să ne convingem că PCRM nu avea cum să intre la guvernare fără sprijinul Rusiei, trebuie să ne amintim de contextul politic de atunci.
După o criză economică crâncenă, provocată preponderent de efectele incapacităţii de plată în care intrase Rusia în 1998, Republica Moldova începuse treptat să-şi revină pe la finele deceniului trecut. Se prefigura o uşoară creştere economică în 2000.
În plus, Chişinăul era foarte aproape să beneficieze, alături de România şi Bulgaria, de o foaie de parcurs pentru aderarea în viitorul apropiat la Uniunea Europeană. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, PCRM nu ar fi avut nicio şansă să câştige scrutinul din 2002, când expira mandatul legislativului ales în 1998.
De aceea, încă în 1999, monstruoasa coaliţie PCRM–PPCD a început să clatine barca puterii în care se cantona Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. În consecinţă, mai întâi, a căzut guvernul Sturza. Mai apoi, a fost dezlănţuită o criză constituţională care a dus la dizolvarea legislativului şi provocarea alegerilor anticipate în 2001. Ca rezultat, comuniştii au venit subit la putere şi, deja prin 2002, profitând de efectele întârziate ale reformelor structurale, realizate anterior de ADR, au reuşit să majoreze pensiile şi salariile.
Este la mintea oricui că în cazul în care alegerile parlamentare nu s-ar fi desfăşurat înainte de termen, roadele revirimentului economic le-ar fi cules democraţii, nu comuniştii. Voronin îşi dădea bine seama bineînţeles că, dacă nu preia puterea în 2001, când schimbarea-n bine încă nu se făcuse simţită în societate, risca să nu intre la guvernare niciodată. Iată de ce, cu sprijinul serviciilor secrete ruse, a întreprins acţiuni subversive de destabilizare şi dezbinare a ADR.
PCRM a profitat cu vârf şi îndesat de faptul că preşedinte al Rusiei tocmai devenise Vladimir Putin. Energic şi ambiţios, acesta şi-a propus din capul locului să refacă poziţiile pierdute de ţara sa în fostele republici sovietice. Nu e de mirare că generalul Nicolai Patruşev, desemnat în funcţia de director al FSB în luna august 1999, l-a sprijinit pe liderul comunist de la Chişinău. Cunoscutul portal rus Rambler.ru, într-un articol despre Voronin, bunăoară, continuă şi astăzi să susţină ideea potrivit căreia acesta ar fi fost ajutat de Rusia să vină la putere în 2001.

Istoria se repetă?
Pe de o parte, în 2000, FSB i-a asigurat Partidului Comuniştilor o bază logistică pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene. Fără asistenţa lui Patruşev, acest lucru nu ar fi fost posibil. Vorba e că Smirnov nu-l tolera pe Voronin din cauza originilor transnistrene ale acestuia. Cel dintâi se temea că cel de-al doilea ar putea să devină mai popular decât el în regiunea rebelă şi de aceea îl ignora. Astfel, fără susţinerea Moscovei, Partidul Comuniştilor nu ar fi izbutit să se instaleze confortabil la Tiraspol, unde putea folosi în voie bani murdari pentru a-şi finanţa campania electorală.
Pe de altă parte, este limpede că anume agenturile ruse, recurgând la tactica şantajului şi coruperii, au provocat animozităţi în ADR şi, în cele din urmă, au îngropat coaliţia partidelor democratice şi proeuropene, forţând alegeri anticipate într-un moment politic extrem de favorabil pentru PCRM. Pentru toate acestea, la finele lui 2001, Voronin l-a răsplătit pe Patruşev cu un ordin.
Nu vi se pare că istoria se repetă în 2010? Că în actuala campanie electorală, generalii de la Moscova şi agenţii lor îşi câştigă noi distincţii de stat în Republica Moldova? Nu de alta, dar pentru ei acest lucru contează. Cum munca serviciilor secrete este discretă, „aventurierii talentaţi”, după cum i-a numit deunăzi preşedintele Medvedev pe spionii ruşi, caută să compenseze, prin ordine şi medalii, deficitul acut de glorie şi notorietate.

Un articol scris de marele comentator Petru Bogatu