3.4. Culturi precolumbiene - similitudini

FWT Homepage Translator



O continuare a studiului:



PETROGLIFE PRECOLUMBIENE CARE PREZINTĂ SIMBOLURI NEOLITICE ALE CIVILIZAŢIEI VECHII EUROPE
Conform arheologul Julio Celis Jorge Polanco, petroglifele de la Cerro del Chivo, regiunea Sinaloa, aparţin culturii Chupícuaro, şi ar fi fost create cu o mie de ani înainte de Hristos; aceste imagini au fost scluptate în rocă, folosindu-se în principal simbolul spiralei, un simbol foarte important pentru perioada antică.
Petroglifele alcătuite din simbolul spiralei, prin caracteristicile componentelor, se presupune că aparţin culturii Toltece-Chichimeca, dar acest lucru nu a fost dovedit. 
La data de 21 martie a fiecarui an are loc ritualul indian Xipetote (echinocţiul de primăvară) în cadrul căruia se execută un "dans cosmic", apoi patru săgeți sacre sunt lansate spre înaltul cerului, în cele patru regiuni ale cosmosului.
Conform arheologului Joel Santos Ramirez care a studiat peste patru ani această artă executată în stâncă, "reprezentările antropomorfe, zoomorfe şi geometrice, sunt legate de fenomene solare, utilizându-se exhaustiv punctul, linia şi spirala."  
"Cele mai multe dintre petroglifele descoperite pe malurile râurilor şi cursuri de apă sunt abstracţii atemporale ale realităţii. Exemple ale acestei arte executată în stâncă sunt multe la Sinaloa. 


Cercetătorii de la Institutul National de Antropologie şi Istorie (INAH) au descoperit în vestul Mexicului, în zona Del cerro de los Chivos, Tacuichamona, Sinaloa aproximativ 30 de petroglife în relief care prezintă mai multe modele simbolice ce se aseamănă cu cele existente pe ceramica rituală aparţinând culturii Aztatlan (Aztlán este legendara casă ancestrală a popoarelor Nahua, unul dintre principalele grupuri culturale în Mezoamerica. Aztec în limba Nahuatl înseamnă oamenii din Aztlan).
Cele 30 de petroglifele se află pe un afloriment stâncos natural, liniar, cu aspectul unor panouri, şi se adaugă celor 150 de petroglife descoperite de către misiunea arheologică de la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale, Paris, Franța, în anii 80.



[...] Arborele Vieții ca axis mundi cosmologică este foarte frecvent în culturile mezoamericane și precolumbiene. În plus, deși populația amerindiană navajo îl reprezintă nu ca un copac, ci ca o tulpină de porumb, care se înalță, de obicei, dintr-un coș de nuntă, el este asemănător cu unele modele orientale sau occidentale, pe care le întâlnim țesute, brodate, pictate sau sculptate.

"V"-ul = emblema zeiţei-pasăre, derivată din triunghiul feminin; există deja în paleoliticul superior, ca emblemă a zeiţei-pasăre este atestat din neoliticul timpuriu şi continuă în fazele ulterioare;
Bucraniul = izvor al vieţii, apă; origine în paleoliticul superior, de importanţă deosebită începând cu neoliticul timpuriu;
Linii paralele, pieptene = ape curgătoare, apă de ploaie, simbol al succesului şi abundenţei; atestat în neolitic şi în toate perioadele următoare.

Cele trei simboluri, grupate în mod similar cu cele din petroglifa descoperită la Sinaloa, Mexic, au fost incizate în partea superioară (cap-gât-piept) a idolilor antropomorfi descoperiţi România, Bulgaria şi Serbia, în necropole aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare - Zuto Brdo - Orsoia, dar şi pe un inel din bronz, descoperit într-o necropolă getică la Seimeni, România.
  
  
 





Tot în regiunea Sinaloa se află localitatea Mazatlan, în care se pot vedea vestigii ale culturilor antice din Mexic, printre care şi petroglife executate, se pare, în anii 300 î.e.n, sau chiar anterior, acestea fiind similare cu cele existente la Las Labradas, situată la 45 de mile nord faţă de Mazatlan. Vechimea petroglifelor din situl de la Las Labradas a fost estimată la 4500 de ani (au început să fie create în jurul anului 2500 î.e.n.), situl având o locuire continuă de peste 3000 de ani - fiind abandonat abia în anul 1200 e.n. Las Labradas reprezintă cel mai vechi sit arheologic din Sinaloa şi unul dintre cele mai vechi situri cu artă precolumbiană din nord-vestul Mexicului.
Una dintre pietrele acoperite cu desene misterioase se află amplasată la intrarea în Museo Arqueologia de Mazatlán (Muzeul Arheologic). 

Se remarcă asemănarea până la identitate a uneia dintre aceste petroglife cu simbolistica petroglifelor care împodobesc blocurile din piatră utilizate la construirea tumulilor din Newgrange, Irlanda, ridicaţi în anul 3200 î.e.n.
Se poate observa faptul că bucata de piatră a cărei suprafaţă este acoperită cu petroglife, posibil un colţ dintr-o stâncă mai mare, a fost ruptă din locul unde a fost descoperită şi transportată la locul unde poate fi văzută azi, astfel creându-se o suprafaţă plană la partea inferioară. 
Astfel, putem presupune că unghiul amplasat în partea de jos a petroglifei şi orientat cu vârful în sus se continua cu un unghi orientat cu vârful în jos, formând un romb similar celui din partea de sus a petroglifei şi, în acest caz, petroglifa din Mexic fiind absolut identică cu cea din Irlanda.








BUCRANIUL - ORIGINE ÎN PALEOLITICUL EUROPEAN, MOTIV-PILOT AMAZONIAN LARG RĂSPÂNDIT ÎN CIVILIZAŢIILE AMERICII DE SUD
Cranii de bovine sunt prezente în unele morminte preistorice încă din perioada paleoliticului superior. La Saint-Germain-la-Rivière (Franța) a fost descoperit un schelet uman acoperit cu dale de piatră, însoțit de un bucraniu și coarne ramificate, datând din această perioadă. Pentru paleoantropologul belgian Marcel Otte, această asociere are o valoare simbolică, craniul animalului reprezentând „forța naturală”, depășită de „spirit”, într-o relație care urma să se mențină de-a lungul întregii istorii a omenirii: „Suport preferențial al transferului magic, de la forța naturală la jocurile simbolurilor, bucraniul traversează toate timpurile, nu atât datorită inerției istorice, cât mai ales convergenței metafizice”.
(sursa: wikipedia.org)

Conform Glosarului de simboluri întocmit de Marija Gimbutas în Civilizatie Si Cultura - Vestigii Preistorice in Sud-estul European (Civilizatia Europei Stravechi):
Taur - Izvor al vieţii, apă, lună. Origine în paleoliticul superior; de importanţă deosebită începând cu neoliticul timpuriu, când bucraniul a devenit o reprezentare a uterului.

La 
 
Çatalhöyük 
 (aprox. 7000), în Anatolia, ..., principala 
 
divinitate este zeiţa, prezentată sub trei aspecte: femeie tânără, mamă dând naştere unui copil (sau unui taur) şi bătrână (întovărăşită, adeseori, de o pasăre de pradă). Divinitatea masculină apare sub forma unui băiat sau 
 
adolescent — copil sau amant al zeiţei — şi a unui adult cu barbă, călărind uneori animalul său sacru, taurul. Simbolistica sexuală este absentă, dar sânul femeii şi cornul taurului — simboluri ale vieţii — se întrepătrund deseori.

Un exemplu de largă răspândirea geografică a unor motive-pilot amazoniene este numit "umărul ondulat", descris de către cercetătorul columbian Fernando Urbina Rangel (în anul 2000) ca "linia care încadrează o față umană şi are capetele filetate", și reprezintă expresia grafică, în diferite variante şi grade de abstractizare, a mitului amazonian al anacondei ancestrale din a cărui gură s-a născut omul. Acest simbol (...) a fost înregistrat în mai multe situri arheologice, precum peştera rupestră din Amazonia columbiană (Fig. 27, 28), Brazilia (Fig. 29) şi Paucartambo, Peru (Fig. 30). În Columbia a fost utilizat, de asemenea, ca element decorativ în picturile executate pe coajă de copac descoperite la Tukanos Caqueta River (Fig. 31) dar şi pe monoliţii din Parcul Arheologic San Agustín, în departamentul Huila (Fig. 32).

 

 

Fig. 27: Petroglifo con el motivo “curled shoulder” en territorio 
de la etnia Muinane, cerca de Leticia, Colombia (Urbina, 2000)

 Fig. 28: Petroglifo del río Vides, en el piedemonte putumayense, Colombia (Urbina, 2000)

 Fig. 29: Motivo similar 
en un petroglifo pintado en Jatuarana, Municipio 
Prainha, Estado Pará. 
(Foto: André Prous)

 Fig. 30: El motivo “curled shoulder” de Hinkiori (Foto: R. Hostnig, 2004)

 Fig. 31: El mismo motivo en una decoración sobre tela de corteza de los indígenas Tukanos del Vaupés, Colombia (Reichel, 1977)

 Fig. 32: Estatua de San Agustín, Colombia (Urbina, 2000)



Fără îndoilală ca dintre semnele şi simbolurile născocite de locuitorii străvechi ai meleagurilor carpato-dunărene, spirala a fost printre primele apărute şi totodată cel mai important simbol sacru, fapt ce i-a asigurat o existenţă multimilenară. Chiar dacă în decursul celor peste 8 milenii de existenţă continuă dovedită şi, anterior acestora, de alte 9 milenii de prezenţă presupusă, simbolistica spiralei a suferit unele modificări, ea a rămas totuşi simbolul principal pentru zeitatea supremă.
Judecând după larga sa răspândire de astăzi, spirala este un simbol universal, prezent aproape în toate culturile, însă dacă ţinem seama de vechimea milenară şi frecvenţa sa în sanctuarele şi pe obiectele de cult din spaţiul carpato-dunărean din neolitic, dar şi din epocile bronzului şi fierului, devine evident că spirala a apărut aici şi reprezintă un simbol caracteristic acestui spaţiu.
Revitalizarea spiralei la începutul epocii bronzului ca simbol sacru s-a făcut printr-un transfer de sacralitate relativ simplu, întrucât regenerarea era atribut atât al Marii Zeiţe, cât şi al zeului Soare. Mai mult, se pare că cultul Marii Zeiţe, deşi secundar s-a păstrat prin sincretism până aproape de zilele noastre.
Relaţia între Soare şi şarpe la latitudinea României nu era greu de stabilit deoarece în intervalul dintre cele două echinocţii, de primăvară şi de toamnă, când căldura solară are putere maximă, şerpii îşi petrec partea supraterană a ciclului lor vital, jumătatea cealaltă fiind de hibernare subterană. De asemenea, este cunoscut faptul că şerpii, cu deosebire viperele încolăcite în spirală, preferă locurile însorite.
După Ghinoiu (1997) calendarul popular fixează cele două “zile ale şarpelui” de 17 martie, la Alexii şi de 14 septembrie, de Ziua Crucii. Existenţa în calendarul popular a zilelor şarpelui care marchează, prima, revenirea lor pe pământ, odată cu revitalizarea naturii ca urmare a creşterii timpului de menţinere a soarelui pe bolta celestă şi cea de a doua coborârea şerpilor sub pământ ca urmare a începerii scurtării zilei şi implicit a venirii anotimpului rece, constituie dovada că şarpele a simbolizat dintotdeauna pe aceste meleaguri regenerarea. Mai mult, pornind de la faptul că la latitudinea României constelaţia Şarpelui apare pe cerul nocturn în luna martie şi dispare în septembrie, adică exact în intervalul când şerpii sunt prezenţi la suprafaţă ne determină să considerăm că aceasta a fost botezată pe meleaguri carpato-dunărene.
În epoca bronzului mijlociu, în cultura Gârla Mare – Cârna, cu dezvoltare în Oltenia şi Banat, motivele spiralo-meandrice recapătă gloria din trecut, poate chiar o şi depăşesc prin splendidele realizări în ceramica ornată cu cele mai frumoase desene spiralice ce pot fi admirate, printre multe altele, la muzeul “Porţilor de Fier” din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Aceleaşi semne, cu aceleaşi mijloace de exprimare, în limitele aceleaşi culturi de excepţie, au fost folosite la Şipinţ, în Ţara de Sus, ca şi la Petreni, în Moldova de răsărit, ca pretutindeni pe Prut, pe Siret, sau la izvoarele Oltului. Multe semne au apărut ulterior, la distanţe mari, la Persepolis, pe tăbliţe de argilă la Pylos şi în multe alte centre populate, orientale, ale secolului al XIV-lea î.e.n., în alte locuri ale Lumii Vechi (şi am putea spune fără să greşim, şi ale Lumii Noi), dar un filon neîntrerupt ca cel carpatic nu s-a păstrat în simbolistica altor locuri.
(sursa: Virgil Vasilescu - Focul din adâncuri - Civilizaţia Cucuteni)



Completare:




Comments