3.1.1. Pomul vieţii din neolitic până în prezent

FWT Homepage Translator

Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.
                                                                                                                                            Legile Belagine


TREI SIMBOLURI DE REGENERARE AU FOST GRUPATE ÎN REPREZENTAREA POMULUI VIEŢII
Arborele vieţii îşi are originea în neoliticul Vechii Europe. Simbolul "V" al Marii Zeiţe, bucraniul-uter şi pieptenele-perie, trei simboluri de regenerare, au fost grupate pentru o amplificare a semnificaţiei sacre, într-o anumită ordine care s-a păstrat de-a lungul timpului. Reprezentarea arborelui vieţii în această alcătuire o regăsim pe statuetele antropomorfe feminine descoperite în necropolele aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare, în judeţul Mehedinţi, dar şi în Bulgaria, la Orsoia, Montana, iar un arbore al vieţii similar este incizat pe inelul getic descoperit în necropola de la Seimeni.
(sursa: wikipedia)

De fiecare dată când ridica vasul și îl golea până la fund, vedea simbolul. Se pare că transmitea ceva important, pentru că chiar și după ce s-a spart vasul, el nu a aruncat fundul incizat, salvându-l. Ce este acest simbol - un avertisment, o vrajă, o magie? Nu știm. Grupul de simboluri a transmis mesaje numai celor care puteau înțelege. În mod evident, am uitat semnificaţia acestor simboluri.
Pe dealul mare din apropierea satului Yunacite, în zona orașului Pazardzhik, s-au găsit în jur de 10 vase marcate. Dr. Yavor Boyadzhiev - un arheolog al Academiei Bulgare de Științe, care studiază zona de multă vreme, este frustrat. "Ar trebui să existe un motiv foarte bine întemeiat pentru ca semnul să fie așezat într-un loc atât de ascuns - pe partea interioară a fundului vasului, unde nu se vede, nu este posibil să bucure privirea de acolo, așa că nu a fost pentru decorare. Un astfel de simbol nu a fost găsit pe alte obiecte, deci nu este nici un ornament.
Și este incizat foarte atent. Aparent, nu a fost important ca aceasta să fie atractiv, ci doar să fie prezent.

În creaţia românească orală, paradigma lemnului cunoaşte o mare bogăţie, iar lemnul este „carnea” şi spiritul arborelui deopotrivă. Nicicând această materie nu e lipsită de viaţă, nici măcar când, din raţiuni practice ori ritualice, arborele e tăiat. 
În prima versiune a textului Bibliei de la Bucureşti, de la 1688, se cuvine a observa că pretutindeni în Geneză cuvântul pom, pe care-l întâlnim în versiunile mai recente, apare ca lemn. Mai precis, în versiunile mai noi, cuvântul lemn, desemnând una dintre primele forme ale Creaţiei lui Dumnezeu, este înlocuit prin pom, de unde şi identitatea lemn-pom sau lemn-arbore manifestată în oricare dintre textele de circulaţie orală.
Filozofii greci ai Antichităţii considerau lemnul a fi materia primă prin excelenţă, iar alchimiştii îl puneau pe acelaşi plan cu eterul primordial (quinta essentia) din care Logosul a alcătuit la facerea lumii cele patru substanţe primordiale: pământul, apa, aerul şi focul. Din această cauză, lemnul ca material fizic are o conotaţie simbolică deosebit de importantă, întruchipând o calitate spirituală fundamentală, aceea de a fi materia plastică universală.
Natural sau cultural, lemnul face parte din existenţa terestră, dar, aşa cum o relevă numeroase mărturii orale şi ritualuri de trecere, şi din cea a lumii de dincolo, a lumii nevăzute, de unde vin nou-născuţii şi unde pleacă cei răposaţi.
Comparată cu un arbore, materia prima nu este altceva decât arborele lumii (…). El este cel care se află la originea materiei Operei” 
(sursa: Burckhardt Titus, Alchimia, semnificaţia ei şi imaginea despre lume)

Niciodată un arbore n-a fost adorat doar pentru el însuşi, ci întotdeauna prin ceea ce, prin el, se "releva", pentru ceea ce implica ;i semnifica el. 
Studiind reprezentările "arborelui sacru"  în Mesopotamia şi în Elam, Nell Parrot scrie: "Nu există un cult al arborilor însuşi; sub această figuraţie se ascunde întotdeauna o entitate spirituală". Făcând cercetări în acelaşi domeniu, un alt autor ajunge la concluzia că arborele sacru mesopotamian este mai curând un simbol, decât un obiect de cult: "Nu este copia unui arbore real, mai mult sau mai puţin încărcat cu podoabe, ci o stilizare complet artificială, iar mai degrabă decât un adevărat obiect cultual ne pare a fi un simbol înzestrat cu o mare putere binefăcătoare". Aceste concluzii, cu uşoare corectări, îşi vor găsi confirmarea şi în alte zone decît Mesopotamia.
Aşadar - şi revenim în felul acesta la intuiţiile primare ale sacealităţii vegetaţiei -, arborele devine un obiect religios în virtutea puterii lui, în virtutea a ceea ce el manifestă (şi care îl depăşeşte). Iar această putere este, la rândul ei, validată de o ontologie: dacă arborele este încărcat cu forţe sacre, aceasta se datorează faptului că e vertical, că se dezvoltă, că îşi pierde frunzele şi le redobândeşte, aşadar că se regenerează ("moare" şi "învie") de nenumărate ori [...]
Dar arborele sacru îşi dobândeşte adevărata sa validare numai prin subordonarea la un prototip - a cărui formă nu este neapărat de ordin vegetal. El devine un arbore sacru în virtutea puterii lui, cu alte cuvinte: deoarece manifestă o realitate extra-umană, care se înfăţişează omului într-o anumită formă, rodeşte şi se regenerează periodic.
Arborele sacru devine simbolic fără să-şi piardă atributele sale formal-concrete (palmierul-curmalul la mesopotamieni, stejarul la scandinavi, Asvattha şi ryagrodha la hinduşi etc.). Numai după ce anumite etape mentale au fost depăşite, simbolul se detaşează de formele concrete, devenind schematic şi abstract.
(sursa: Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor)

Studiile lui Mircea Eliade disting şapte grupuri de imagini ale „cultelor vegetaţiei: ansamblul piatră-arbore-altar (Australia; Indochina-ChinaIndia; Fenicia-Egeea); arborele-imagine a Cosmosului (India; Mesopotamia; Scandinavia); arborele-teofanie cosmică (Mesopotamia; India; Egeea); arborele-simbol al vieţii, al fecundităţii inepuizabile, identificat cu izvorul nemuririi, arborele-centru al lumii şi suport al Universului (la altaici, la scandinavi etc.); legături mistice între arbori şi oameni (arbori antropogeni; arborele ca receptacul al sufletelor strămoşilor; căsătoria arborilor; prezenţa arborilor în ceremoniile de iniţiere etc.); arborele-simbol al reînvierii vegetaţiei, al regenerării, al primăverii şi al „regenerării” anului (de pildă, „Maiul”etc.).

Întâlnim arbori sacri, rituri şi simboluri vegetale în istoria oricărei religii, în tradiţiile populare ale lumii întregi, în metafizicile şi misticile arhaice, ca să nu mai vorbim de iconografie şi arta populară.
(sursa: Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor)

În concepţia lui Mircea Eliade, varianta cea mai răspândită a simbolismului Centrului este Arborele Cosmic, care se găseşte în mijlocul Universului şi care susţine ca o axă cele trei Lumi. 
… acest Arbore Cosmic, ale cărui rădăcini se afundă până în Infern şi ale cărui ramuri ating Cerul. 

... putem afirma că majoritatea arborilor sacri şi rituali pe care-i întâlnim în istoria religiilor nu sunt decât replici, copii imperfecte ale acestui arhetip exemplar: Arborele Lumii. Cu alte cuvinte, toţi arborii sacri sunt consideraţi că se află în Centrul Lumii, iar toţi arborii rituali sau stâlpii, consacraţi înaintea sau în timpul unei ceremonii religioase oarecare, sunt socotiţi ca proiectaţi magic în Centrul Lumii. 

Asimilarea arborelui ritual cu Arborele Cosmic este şi mai transparentă în şamanismul central şi nord-asiatic. Escaladarea unui astfel de arbore de către şamanul tătar simbolizează urcarea sa la cer. 
Arborele şamanic nu e decât o replică a Arborelui Lumii, care se înalţă în mijlocul Universului şi pe al cărui vârf se află Zeul suprem sau zeul solarizat. 

Un număr considerabil de mituri vorbesc de un arbore, de o liană, de o funie, de un fir de păianjen sau de o scară care leagă Pămîntul de Cer şi prin mijlocirea cărora anumite fiinţe privilegiate urcă efectiv la cer. Aceste mituri au, bineînţeles, corespondente rituale - precum arborele şamanic sau stâlpul sacrificatorului vedic. Scara ceremonială joacă şi ea un rol important. Să ne mulţumim cu cîteva exemple: Polyainos (Stratagemata VII, 22) vorbeşte de Kosingas, preot-rege al unor populaţii trace, care-şi ameninţa supuşii că-i va părăsi urcând pe o scară de lemn până la zeiţa Hera; ceea ce probează că o astfel de scară rituală exista şi că se credea că-l putea duce pe preotul-rege până la Cer. Ascensiunea celestă prin urcarea ceremonială a unei scări făcea probabil parte dintr-o iniţiere orfică.
(sursa: Imagini şi simboluri, Mircea Eliade)

La fel ca stâlpul (Axis mundi), copacul cu crengile tăiate, al cărui vârf iese prin deschizătura din acoperişul iurtei (şi care simbolizează Arborele cosmic) reprezintă o scară ce duce la Cer şi pe care urcă şamanii în călătoria lor către înalt, luându-şi zborul prin acea deschizătură din acoperiş.
(sursa: Sacrul şi profanul, Mircea Eliade)

În Coloana cerului constatăm că în fond cele trei categorii de arbori sacrii (cosmic, ceresc şi al vieţii), ca şi derivatele şi substitutele acestora (stâlpul ceresc şi coloana cerului), cu succedaneele şi simulacrele lor (stâlpii, troiţele, rugile), reflectă unele aspecte ale condiţiilor locale social-istorice de viaţă culturală, întâi ale antecesorilor poporului român şi apoi ale poporului român.

Arborele cosmic reprezintă conceptul mitologic care include în conţinutul lui întregul cosmos figurat sub emblema unui arbore. Este imaginea globală a lumii şi vieţii redate în formă vegetală, pentru a marca astfel un anumit stadiu de intelecţie mitologică, pe când arborele ceresc este un concept mitologic care se referă la alte coordonate mitopeice.
Arborele ceresc idează numai forţa terestră care sprijină bolta cerească în partea ei centrală locului luat în consideraţie, pentru ca acesta să nu se prăbuşească de greutate sau din cauza unui cataclism.
Paralel cu aceste două concepte mitologice a fost creat un al treilea concept, arborele vieţii, care exprimă o singură trăsătură a arborelui cosmic şi a dubletului acestuia care este arborele ceresc. El simbolizează ideea de tinereţe fără bătrâneţe, de continuitate vitală şi nemurire spirituală.

Asupra originii mitice a arborelui vieţii s-au emis mai multe ipoteze, dintre care reţinem două mai importante (...).
Prima ipoteză se referă la o ideaţie elaborată în neolitic, în legătură cu marea zeiţă a vegetaţiei. Arborele vieţii este, după această ipoteză, simbolul fertilităţii terestre şi, prin amplificare, al fertilităţii cosmice. 
A doua ipoteză asupra originii arborelui vieţii se referă tot la epoca neolitică şi susţine că acest concept mitologic, de plantă miraculoasă, este fără vârstă şi gen definit sau are o vârstă respectabilă şi un gen vegetal definit (ficus, măr, etc.). 

Legătura dintre arborele vieţii şi bucraniu-uter este evidenţiată prin faptul că, uneori, în iconografia asiatică, arborele vieţii a fost reprezentat ca o plantă nedefinită ieşind din organul genital al marii zeiţe, iar alteori printr-un arbore ieşit din înfăişarea planturoasă a marii zeiţe.

Marea Zeiţă stând pe un tron, cultura Tisa. În zona gât-piept este incizată coloana arborescentă (V-ul Marii Zeiţe, pieptenele-perie, simbolizând apa curgătoare, şi Coloana, interpusă între simbolul V şi pieptene, legătura dintre Cer şi Pământ):



Vas-borcan, Geto-dacică, Sec. I î. Hr. - I p. Hr., Jud. Braşov, Com. Racoş, Racoşul de Jos, Piatra Detunată, Pastă grosieră, culoare roşcată, profil arcuit, zvelt, gura evazată, buza rotunjită. Decor: 1. brâu în relief, secţionat, amplasat deasupra diametrului maxim. 2. amplasate simetric, deasupra decorului în relief până sub gura vasului, există trei reprezentări umane stilizate, după cum urmează: brăduţi realizaţi prin incizare, cu crengile înclinate în jos. În partea superioară a fiecăruia (simbolizând capul) au fost identificate aplicaţii în relief, circulare, cu câte o alveolă. Ars secundar puternic. Piesă întreagă.
(sursa: Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Naţional)



Din materialele documentar-istorice analizate, bradul ni se înfăţişează drept cel mai frecvent şi semnificativ totem arboricol de pe teritoriul străvechi al ţării noastre.
Imaginea totemului bradului o întâlnim pe o figurină acefală, cu gâtul în coloană, într-o descoperire relativă la epoca neolitică, la Cîrna, în Oltenia. În această imagine bradul este efilat, cu ramurile întoarse în cârcel şi rădăcina în V reduplicat şi paralel. Se găseşte incizat pe corpul figurinei, lateral, în partea care ar corespunde trunchiului şi şoldurilor, deci în locul altiţei şi al ornamentelor de pe poale. Inciziile au fost interpretate numai ca ornamente.

Pentru epoca bronzului Al. Tzigara-Samurcaş a remarcat inciziile de pe o figurină asemănătoare. Şi aceasta reprezintă un bust fără cap, cu un veşmânt similar iei, bogat împodobit. Pe piept figurina prezintă incizaţi trei brazi efilaţi, cu ramurile normale şi cu rădăcinile în formă de pieptene sau greblă cu cinci dinţi. 

Pentru secolele III şi II î.e.n. au fost descoperite, printre alte obiecte preţioase ale unui tezaur dac, şi o brăţară în spirală, cu motivul bradului gravat pe ea. Iulius Bielz a considerat această brăţară ca având ştampilat pe ea motivul şarpelui policefal. În realitate, aşa cum s-a remarcat, nu este vorba de un şarpe policefal, ci de o succesiune de motive ale bradului. În această figurare bradul a fost redat cu o rădăcină în triunghi isoscel şi cu o terminaţie mediană dispusă pe axa trunchiului. 


O formă mai evoluată a monumentului este coloana cerului. Evoluţia ei se remarcă atât prin stilizare (când fitomorfă, când antropomorfă), cât şi prin ornamentarea cu motive decorative cosmogonice.
Din conceptul primar al stâlpului cerului ca monument arhaic creat în ambianţa mitologică a perioadei primitive, începând din epoca neolitică încoace, s-au transmis derivatele şi substitutele monumentare ale stâlpilor cerului, care au transgresat pe planul cosmogoniei mitice pe acela al  teogoniei şi antropogoniei mitice.
Cronologia relativă a figurărilor şi materialelor referitoare la coloana cerului:
(sursa foto: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

Cele mai vechi documente arheologice atestă prezenţa coloanei cerului în (...) epoca neolitică.
Anton Niţu a descoperit, descris şi interpretat reprezentarea altarului cu două coloane ale cerului pe fundul unui vas de lut neoeneolitic de la Turdaş din Transilvania. Descoperirea lui ţine de cultura Turdaş, care este superioară sub raport tehnic şi decorativ culturilor anterioare.

În 1968, Vladimir Dumitrescu a scos în evidenţă în săpăturile staţiei-tell de la Căscioarele pe Dunăre un centru de cult pentru toate comunităţile tribale din jur, în mijlocul căruia se afla un edificiu-sanctuar într-un nivel Boian-Spanţov, în care au fost găsite resturile a două coloane de lut pictate.
Cea mai mare din aceste coloane de lut, înaltă de circa 2 m, goală în interior, cu peretele gros de 9,10 cm, îl face pe descoperitor "să creadă că a fost modelată în jurul trunchiului unui arbore bine curăţat. Cum însă nu s-a găsit nici o urmă de cărbune, nici în interiorul mai bine conservat, nici la extremităţile coloanei, pare probabil că, după ce coloana a fost uscată şi înainte de a fi instalată ... trunchiul de arbore a fost extras". Această coloană posedă un decor bicromatic în alb-gălbui şi roşu-închis, cu "motivul spiralei fugitive continue", motiv întâlnit adesea pe "ceramica pietară eneolitică din sud-estul Europei şi, adesea, pe ceramica culturilor Cucuteni şi Gumelniţa".
Cea de-a doua coloană, mai mică, prezintă aceleaşi trăsături caracteristice ca şi prima.
Ambele coloane se găseau încadrate între două rânduri de stâlpi, şapte la număr, ale căror resturi carbonizate s-au găsit în săpături.
Pentru Vladimir Dumitrescu, ambele coloane de lut prezentau o importanţă deosebită pentru studiul vieţii spirituale a triburilor de acum 6000 de ani în urmă. Ele nu îndeplineau o funcţiune arhitectonică, ci erau obiecte de cult. Îndeosbi coloana mare avea o destinaţie magico-mitologică: "Stâlpii de lemn din jurul ei constituiau scheletul unui fel de baldachin sau paravan dublu, în interiorul căruia coloana era la adăpost de privirile indiscrete ale adoratorilor". Coloana mică făcea parte, alături de coloana mare, din acelaşi ansamblu destinat cultului coloanei.
"Coloanele au fost construite - după Vladimir Dumitrescu - pe trunchiuri de arbori, ce au fost apoi scoase din coloane, ceeea ce ar putea indica o relaţie încă mai directă între mitul stâlpului sacru şi aceste coloane". 
Între cele două coloane s-a exhumat în subsol un schelet, pe care Vladimir Dumitrescu îl pune în legătură cu "unele practici de cult, poate cu ocazia construcţiei însăşi a edificiului".
(sursa: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

"Coloana de la Căscioarele" poate fi vizitată la Muzeul Dunării de Jos, secţiunea "Tezaur şi Arheologie" care se află la demisolul Consiliului Judeţean Călăraşi:

Sanctuarele dedicate ceremoniilor de regenerare aveau un caracter diferit. La Căscioarele [...] s-a găsit un sanctuar cu doi stâlpi, datat în jur de 5000 î.e.n. Aceşti stâpli erau din lemn, acoperiţi cu lut şi pictaţi cu un motiv simbolic unghiular-spiral. Pereţii erau decoraţi cu ovale roşii, cercuri concentrice şi spirale. Toate aceste motive sunt asociate regenerării.
Prezenţa acestor stâlpi sau coloane este de un interes deosebit, deoarece trebuie să fi simbolizat arborele vieţii. Coloana vieţii poate fi o plantă, un arbore ori un copac metamorfozat în coloană, cum este cazul sanctuarului de la Căscioarele, un şarpe sau un falus în erecţie ori, într-un mod asemănător, o stalagmită ţâşnind misterios într-o peşteră.
(sursa: Marija Gimbutas, Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici)

Deseori coloanele arborescente erau arbori cu coroanele transformate în acoperişuri şi trunchiurile în nişe sau scorburi, în forme de socluri de obiecte votive sau capele dintr-un lemn. O formă derivată şi nouă a acestora au fost aşa-zisele "troiţe arborescente", alcătuite din arbori relativ descoronaţi. Aceste monumente, în alţi termeni, aveau rădăcini înfipte adânc în pământ, un capitel din cioate de ramuri dispuse în crăcană sau Y.

Stâlpul suplicatoriu sau în Y pare a fi cel mai vechi tip de coloană cerească la români.
Stâlpul suplicatoriu, cu rădăcini adânci în cultura mediteraneană, la egipteni şi creştini, îl regăsim străbătând până în cultura actuală la popoarele balcanice.
În forma lui elementară a fost construit din crăcanele unui arbore viu, care la origine a fost o formă arhitectonică a suportului unui simbol solar (triquetumul).
Bradul, stejarul, fagul, plopul, arinul, teiul, etc. posedau ideativ pentru constructori alte proprietăţi miraculoase în domeniul construcţiei monumentale decât granitul, calcarul şi gresia. Coloanele din lemn satisfăceau din această privinţă alt domeniu magic decât coloanele de piatră.
Fiecare esenţă lemnoasă viza alte presupuse puteri iniţiale. În cazul coloanelor de lemn, din esenţele preferate menţionăm răşinoasele, în special bradul şi molidul.
Forma arborigenă, care genera nemijlocit din arbore, a fost, de fapt, cea mai arhaică pentru construcţia de tipul coloanei cerului. Arborii din care se făceau stâlpii sacri de tipul coloanei cerului de multe ori nici nu erau modificaţi. 
În primele ei ipostaze forma arborigenă a coloanei cerului era totodată şi arborescentă, deoarece păstra arborele viu neprelucrat, în stare concretă, cum se găsea în natură.
Alteori 
arborii sacrii nici nu erau desrădăcinaţi, prelucrarea lor se făcea pe viu; li se ciopleau trunchiurile în patru muchii şi li se punea un scurt acoperământ din propria lor coajă, numită popular "căciulă". Stâlpii vii obţinuţi din aceşti arbori prelucraţi păstrau rădăcinile naturale ale arborilor din care proveneau. 

Mă uitam şi iată un copac în mijlocul pământului, înalt foarte.
Copacul creştea şi era puternic şi vârful lui ajungea până la cer şi se putea vedea până la capătul pământului.
Frunzişul lui era frumos şi roadele lui multe, şi hrană pentru toţi se afla în el. Sub el căutau umbră fiarele câmpului, iar în ramurile lui îşi făceau cuiburi păsările cerului şi din el se hrăneau toate vieţuitoarele.
Priveam în vedenia pe care am avut-o, când eram în patul meu şi iată un înger, un sfânt, se cobora din ceruri;
El a strigat cu glas tare şi a poruncit aşa: Doborâţi copacul şi tăiaţi-i crengile, scuturaţi frunzele lui şi împrăştiaţi roadele lui, ca animalele să fugă de sub el şi păsările din frunzişul lui!
Iar butucul şi rădăcinile să rămână în pământ în legături de fier şi de aramă, în iarba câmpului! Din roua cerului să fie udat şi cu dobitoacele câmpului să împartă iarba pământului.
(sursa: Daniel)

În aceste condiţii se credea că stâlpii vii stăpâneau prin rădăcinile lor încă active lumea subpământeană a duhurilor şi făpturilor subterane. De aceea, forma lor specială de coloane cereşti era mai căutată pentru practicile magiei arhaice şi tradiţionale.
Forma comisurală este de asemenea arhaică pentru construirea stâlpilor sacri de tipul coloanei cerului. Ea a presupus o prelucrare pe viu a arborelui sacru sau o prelucrare a materialelor lemnoase obţinute dintr-un arbore sacru. În esenţa ei, forma comisurală este aceea a stâlpului cu capitel în T sau în Y, neornamentat sau ornamentat cu însemne uranice: soare, lună, stele.
Coloana cerului a fost o formă evoluată a stâlpului ceresc care a supravieţuit multă vreme ca altar şi sanctuar al unei străvechi mitologii uranice astăzi uitate.

Coarnele de consacraţie au apărut pe coloana cerului asociate şi cu alte simboluri sau transsimboluri: în Oltenia şi Valea Timocului cu cercul, în Moldova cu securea monopană.
Însemne pe morminte din secolul al XIX-lea, extrem de mari ca dimensiuni, îmbinau în mod ingenios simbolul solar al cercului cu coarnele de consacraţie. 
De pe capitel însemnele solare au fost aşezate pe acoperiş printre ornamentele coamei, în formă de cozi de rândunică şi boldurile laterale. Stâlpii de mormânt din sudul Dunării, alcătuiţi din piatră dură, erau scluptaţi cu embleme astrale (soarele cu raze, luna nouă) sau figuri antropomorfice, iar capitelurile stâlpilor modelate pe marginile ridicate ca nişte coarne. În Oltenia, motivul coarnelor de consacraţie evadează de pe coloana cerului pe obiecte de uz casnic sau domestic, de data aceasta numai ca ornament artistic.
(sursa: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

În simbolistica aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare este figurat un pom al vieţii nepersonalizat, specific familiei nou întemeiate, fără ramuri (deci fără reprezentarea copiilor încă nenăscuţi în familia respectivă), alcătuit numai din coloană şi cele două extreme: V-ul amplasat în partea de sus a coloanei şi linii paralele (pieptenele, rădăcina arborelui) în partea opusă:

dar şi coloana cerului în formă de Y, ca substitut al pomului vieţii, încadrată de cele două volute, reprezentată pe o figurină antropomorfă feminină:

Motivul dendromorf al stâlpului primitiv dac apare stilizat mai târziu în coloană, apoi în succedanee şi simulacre ornamentale ale coloanei (cum ar fi crinul).
Coloanele dace cu motivele geometrizante ale arborelui sacru dac se leagă organic de stâlpii daci de pe Columna lui Traian şi, prin aceştia elocvent, de stâlpul arborigen de pe ara prismatică de la Noviodunum.
Stâlpii arborigeni şi coloana cerului de pe ara prismatică de la Noviodunum:
(sursa: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

Pomul Vieţii reprezentat pe un fragment ceramic pictat (roşu pe angoba alb-gălbuie) descoperit la Sarmizegetusa Regia: 
Rădăcina a fost încadrată într-un triunghi isoscel iar în vârful pomului este postat o rozetă - simbol derivat pentru discul solar. Tulpina este protejată de două volute opuse, dispuse în oglindă. În stânga Pomului Vieţii (posibil şi în dreapta) se află un animal fantastic afrontat în faţa pomului.

Pom al vieţii într-o reprezentare din secolul la XIV-lea e.n., pe fragmente din ceramică descoperite în Republica Moldova:


Pecetar (obiect de cult) maramureşan în formă de pom al vieţii:
(sursa foto: Maramureş de poveste)
Aceste obiecte de cult au tendințe puternice de abstractizare. Aproape fiecare piesă este unicat. Cât privește compoziția ornamentelor, putem spune că acestea sunt extrem de variate și având o vechime considerabilă: din epoca fierului timpuriu (cultura Lăpuș-hallstattiană), regăsim zig-zagul, apoi motivul frânghiei - ornament frecvent pe porțile maramureșene, la cadranele ușilor și ferestrelor, la crucile de mormânt, dar și la bisericile de lemn.
(sursa: wikipedia)
Un pom al vieţii reprezentat în mod similar pe o carpetă din Rădăuţi:

Un pom al vieţii reprezentat în lucrarea De Materia Medica de Discoride, scrisă în anul 1229 şi aflată în prezent la Biblioteca muzeului Topkapi Sarayi, Istambul:
(sursa: Axis Mundi)
un pom al vieţii reprezentat într-un mozaic sasanid din anul 691, aflat la Ierusalim, Domul Stâncii:
(sursa: Axis Mundi)
şi un pom al vieţii reprezentat în mod identic pe o farfurie moldoveneasca pictată:
(sursa: ROMANIAN POTTERY)

... s-a denumit adevărata „scriitură” a lăzii (de zestre) „tripticul nemuririi”, adică ceea ce li se prescrie mirilor prin grupajul a trei tipuri de simboluri, prezent deseori pe lăzile mehedinţene: romburile suprapuse („ţâţânile lumii”), prescripţia fertilităţii (simboluri sexuale feminine, masculine, separate sau acuplate) şi pomul vieţii. 
O interpretare mai bogatã, pe o direcţie mai 
complexã, fãrã a se referi în mod expres la lãzile de zestre este conceputã de Lucia Berdan, care vede 
Pomul Vieţii ca Pom al Destinului. Într-o demonstraţie cu dese trimiteri la Mircea Eliade şi Romulus Vulcãnescu, cercetãtoarea investigheazã simbolul din prisma prezenţei lui în toate riturile de trecere. Plecând de la Arborele Cosmic şi Axul Lumii, Arborele Sacru a devenit Pom al Vieţii, ca apoi sã ajungã Pom al Destinului. 
(Simbolistica lãzilor de zestre mehedinţene)

Cahlă ornată cu motivul pomului vieţii, din secolul al XVIII-lea, Transilvania:
Covor, Kalam, motivul pomul vieţii, mijlocul secolului al XIX-lea:
Se observa bucraniile în formă de liră, similare ornamentelor pictate pe ceramica dacică descoperită la Sarmiszegetusa Regia, care asigură regenerarea pomului vieţii, atât a axului cât şi a ramurilor:

Pomul vieţii, inspirat din arta populară, precum şi din broderia costumului tradiţional maghiar din zona Călatei, judeţul Cluj:

Simbolul bucraniului, format din două volute, prezent în simbolistica textilelor populare:
Şi posibila evoluţie a ansambului format din simbolul "V" încadrat de cele două volute care alcătuiesc bucraniul, un pom al vieţii nepersonalizat 
(de început), identificat în gruparea semnelor solare, alcătuită de domnul Virgil Vasilescu în lucrarea 
Focul din adâncuri - Civilizaţia Cucuteni:
Evoluţia aceluiaşi ansamblu de simboluri şi distribuţia lui pe o hartă a "traseelor semnelor" întocmită de Semne cusute:

şi un simbol identic pe un fragment ceramic descoperit în Sanctuarul lui Dionysos, Ostrets, Velingrad, Bulgaria:

Arhetipurile simbolistice create în paleoliticul superior şi dezvoltate în neoliticul european: bucraniul, "V"-ul şi pieptenele-perie, se regăsesc în centralizatorul semnelor aparţinând culturii Cucuteni-Tripolie, mileniile VII-IV î.e.n., şi identificate pe teritoriul Ucrainei, Republicii Moldova şi România.
Grupând cele trei simboluri, se obţine un pom al vieţii de început, identic cu reprezentarea acestuia pe statuetele antropomorfe aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare - Zuto-Brdo, dar şi pe inelul getic descoperit la Seimeni - ca o continuare a arhetipurilor locale, ca un model pentru populaţia epocii metalelor care a preluat valorile neoliticului târziu.
(sursa foto: resurs3sergiy)

În lucrarea "Coloana Cerului", Romulus Vulcănescu prezintă o evoluţie istorică a simbolurilor prin care este reprezentat pomul vieţii.
(sursa foto: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)
Între acestea se remarcă "V"-ul Marii Zeiţe poziţionat în vârful coloanei pentru a asigura protecţie, la partea opusă se află simbolul pieptenelui - rădăcina pomului vieţii înfiptă în apa primordială, axul coloanei fiind protejat de cele două volute - bucraniu-uter - simbol care asigură regenerarea pomului vieţii.

Într-un centralizator al simbolurilor tradiţionale mitologice/etnografice letone, se poate observa un pom al vieţii identic cu cel reprezentat pe inelul de la Seimeni. În partea inferioară se află poziţionat simbolul pieptenelui - rădăcina arborelui înfiptă în apele primordiale, tulpina protejată de cele două volute opuse şi aşezate în oglină una faţă de cealaltă - simbolul bucraniului, iar în vârf este simbolul "V" - protecţia Marii Zeiţe. Singura diferenţă este reprezentată de faptul că, fată de pomul vieţii de pe inel, cel din centralizator nu este un pom al vieţii "de început", nepersonalizat, din tulpina lui înălţându-se două ramuri - semnificând naşterea a doi copii.
(sursa foto: World of Symbols)

Similar grupului de simboluri prin care este redat pomul vieţii, în care semnul "V" este poziţionat în spicul coloanei, orientat cu vârful spre pământ, simbolul zeiţei dăruitoare a vieţii protejând astfel întreaga coloană, tot astfel semnul "V" este incizat în partea superioară a vaselor rituale sau idolilor antropomorfi, pentru ca întregul act ritual să beneficieze de protecţia Marii Zeiţe.
Un astfel de exemplu este una dintre primele imagini din lume ale maternităţii aşa-numita „Madona de la Rast”, figurină de lut descoperită de prof. dr. Gheorghe Lazarovici în Lunca Dunării, mai exact în judeţul Dolj, datând din 7.000 î. Hr., conform cunoscutului specialist italian Marco Merlini.
Cunoscuta cercetătoare Marija Gimbutas vede aici un posibil prim mesaj scris. S-ar părea totuşi că înşirarea textului incizat pe trupul Madonei cu prunc de la Rast în forma realizată de aceasta n-ar fi cea mai bună cale de citire, pentru că semnele stau pe figurină acolo unde au fost scrise de milenii, nu pentru noi. Pe spatele acesteia se observă destul spaţiu pentru un mesaj. Trei linii oblice şi paralele împart textul în patru părţi, simbolizând, parcă ordinea cosmică bazată pe forţa a trei elemente.
Primul semn este un mic meandru. Urmează un alt meandru, mai mare, limitat în partea de sus de o linie triplă subliniată cu o alta, iar în partea de jos (a Pământului), un semn V orientat cu unghiul în sus. Al treilea grup de semne este centrat pe un fel de spirală dominată de sus de trei linii haotice care par răvăşite de două puncte. Punctele, orientate la fel ca şi liniile oblice, par a fi suţinute de ordinea cosmică. În fine, al patrulea grup este iaraşi un meandru, inversat faţă de cel din grupul secund şi este dominat de sus de un V (semn al Cerului).
Repetarea construcţiei meandrice de trei ori o sugerează pe cea a unui mesaj, poate o rimă, consideră Marija Gimbutas. Dar s-ar putea, este de părere aceasta, ca primul meandru să indice la fel de bine tonul sau ritmul citirii textului. Semnul L din grupul doi pare să indice că Mama-Glie ajută frumosul cuplu să se integreze în legile armoniei universale. Furtunile pot ataca micul grup uman (mamă şi copil) dar Cerul (semnul V din ultimul grup) păzeşte ordinea firească. Să fie oare un cântec de leagăn din neolitic? Posibil.
Aceleaşi semne, găsite pe foarte mulţi idoli, puteau să cheme forţe magice în timpul unei ceremonii religioase şi să le trasfere şamanului. Situaţiile mai angajante (pericolele naşterii, sănătatea, căsătoria, moartea) puteau să implice astfel de ritualuri mai complexe care cereau serviciile unui preot-scrib.
„arborele este încărcat cu forţe sacre deoarece este vertical, creşte, îşi pierde şi-şi recapătă frunzele şi deci se regenerează; el moare şi renaşte de nenumărate ori”
(sursa: Mircea Eliade, Imagini şi simboluri)

În cadrul multor civilizaţii, viaţa omului a fost adesea asociată cu viaţa unui arbore. Ambii cresc dintr-o sămânţă, au nevoie de timp, hrană adecvată, soare, apă, foc şi pământ. Ambii au o puternică legătură cu pământul, din care îşi trag „seva” şi tăria, dar au şi o inefabilă comuniune cu cerul, cu Soarele, cu „hrana” din nori şi din stele.
După o vreme, atât omul cât şi arborele, îşi lasă la rândul lor sămânţa pe pământ, iar urmaşii lor vor continua să îmbogăţească grădina vieţii. La fel ca şi arborii, sunt unii oameni care dau roade bune, iar unii nu dau roade deloc. Unii lasă roade foarte amare iar alţii lasă roade otrăvitoare. Şi unii şi alţii ajung în acelaşi putregai al istoriei...
Plecând de la asemănarea dintre oameni şi aceste blânde fiinţe, în subconştientul marilor civilizaţii istorice s-a închegat arhetipul arborelui vieţii. Acest arhetip nu putea apărea decât în cadrul acelor civilizaţii care permiteau dezvoltarea ideilor de progres, unitate, armonie, perfecţionare. Adică doar celor mai mari civilizaţii!
Pomul vieţii este reprezentat pe plăcuţa dreptunghiulară descoperită la Tărtăria:
In acest nou context, prof. Lazarovici, fostul director al Muzeului de Istorie [...] si Marco Merlini, directorul general al "Prehistory Knowledge Project" de la Roma - unul dintre cei mai importanti arheologi ai Europei zilelor noastre, au interpretat tablitele ca facand parte din inventarul cultic al unei preotese. Cea dreptunghiulara, cu imagini, sta fixa numai in mana stanga; celelalte doua au orificii, care, daca sunt perfect suprapuse, duc inspre ideea de secret, din moment ce partea superioara a tablitei rotunde este perfect acoperita de cea dreptunghiulara.
Tablita dreptunghiulara cu orificiu este impartita in mai multe campuri si are semne si simboluri. Recunoastem dupa ritualul din sanctuare o cupa care sta sa curga deasupra unui vas - ne imaginam ca este vorba despre ofranda cu lichid sacru. Langa ea, un bucraniu - simbol al taurului, al fortei, al divinitatii, al zeului furtunii;
Cea de-a treia tablita, cea rotunda, este impartita in patru campuri, dintre care cele doua superioare contin scrierea secreta.
Trecand apoi la cele doua campuri de jos, vedem corespondentele directe cu semnele de pe tablita dreptunghiulara de deasupra: sageata dubla, o alta cupa, forma unui pom - pe care Nicolae Vlassa il socotea pomul vietii - si doua orificii care par a fi soarele si luna.




Evoluţia pomului vieţii, de la arborele descoronat devenit trunchi sacru, la pomul vieţii traco-getic, trecând prin epoca bronzului, când a fost imaginat ca o coloana a cerului în Y - simbol al ascensiunii forţei telurice spre infinit:







POMUL VIEŢII ÎN REPREZENTAREA TRACO-GETICĂ
În lucrarea Focul din adâncuri - Civilizaţia Cucuteni, Virgil Vasilescu prezintă un pom al vieţii la care simbolul bucraniu-uter, în reprezentarea cunoscută încă din epoca bronzului, a fost substituit printr-o pereche de volute complete şi verticale, amplasate simetric pe ambele părţi ale axului pomului vieţii. Cele două volute au o direcţie diferită de rotaţie, una faţă de cealaltă:
(sursa: Focul din adâncuri - Civilizaţia Cucuteni, Virgil Vasilescu)

Pe inelul din bronz de la Seimeni este reprezentată coloana, în vârful căreia se află amplasat unghiul orientat spre pâmânt, simbolul tuturor zeiţelor, iar în partea opusă se găsesc liniile paralele, "venele" prin care pomul îşi trage seva din apa primordială, care a deschis perspectiva treptelor cronologice calitative şi în acest fel a contribuit la consolidarea conceptului unitar al celor care credeau în puterea Cerului (Virgil Vasilescu, Simboluri patrimoniale). 
O pereche de volute (cu ajutorul cărora este reprezentat stilizat bucraniul), separate şi opuse, simboluri ale zeiţei pasăre încă din mileniul al VII-lea î.e.n., protejează coloana pomului vieţii.
Lipsa ramurilor, a etajelor crescânde, sugerează un pom al vieţii general şi nepersonalizat:

Pom al vieţii scluptat în piatră, descoperit în anul 1982 în mormântul getic regal de la Sveshtari, Bulgaria, datat la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. - începutul secolului al III-lea î.e.n. (reprezentarea pomului vieţii este similară cu cea incizată în bronz pe inelul getic de la Seimeni):
În interiorul V-ului se află poziţionat discul solar, mod de reprezentare care s-a perpetuat până în zilele noastre la coloanele suplicatorii olteneşti, aşa cum prezintă Romulus Vulcănescu în lucrarea Coloana Cerului:
Pe teritoriul ţării noastre se găsesc astăzi două forme de coloane suplicatorii: una oltenească, mai arhaică, şi alta moldovenească, mai evoluată. Aceea oltenească, aşa cum ne-a păstrat-o grafica lui Anton Keindl, alcătuită dintr-un arbore viu, cu două ramuri dispuse în crăcană, posedă un disc solar fixat în îmbucătura ramurilor. Forma moldovenească, cum ne-a prezentat-o Tudor Pamfile, este alcătuită dintr-o crăcană scluptată artistic în Y.
Figurarea pieptenului-periei din alcătuirea pomului vieţii, într-un mod cât mai apropiat reprezentării unor rădăcini (încă din neolitic pieptenele era asociat cu apele curgătoare), se pare că era un arhetip specific civilizaţiei getice dunărene (necropola antică de la Sveshtari în care s-a descoperit mormântul getic se află amplasată la mai puţin de 35 km sud de Dunăre iar necropola de la Seimeni se află poziţionată chiar pe malul Dunării):
Mormântul în care s-a descoperit pomul vieţii este unul dintre cele 150 de morminte ale geţilor existente în cimitirul antic de la Sveshtari.
Bijuterii din aur, lucrate cu o măiestrie incredibilă, au fost dezgropate în cursul săpăturilor arheologice într-un mormant tracic din nordul Bulgariei - cel mai mare dintr-un complex de 150 de morminte, aparţinând tribului trac al geţilor. 
Specialiştii bulgari de la Institutul Naţional de Arheologie afirmă că piesele datează dintr-o perioadă în care puterea geţilor era la apogeu şi întrevăd o legătură între mormântul bogat în comori de aur şi regele get Cothelas, un important conducător din secolul al IV-lea î.e.n.
(sursa: Mail Online)
Celebre sunt picturile murale și reliefurile celor zece cariatide care împodobesc un mormânt din incinta metropolei, consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire (vezi formele tracice ale orfismului). Acest mormânt este impresionant și prin dimensiuni: cripta are o înălțime de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Cariatidele sunt, conform orfismului tracic, organizate într-un grup de patru, care „susține” arhitrava, și două grupuri de câte trei, care împodobesc laturile încăperii. Picturile, rămase neterminate, o înfățișează pe Zeița Mamă, asistată de patru purtătoare de daruri și cununi, învestind pe cavalerul-rege trac cu puterea asupra lumii.
(sursa: wikipedia)

Variaţii pe tema pomului vieţii, la capitelurile coloanelor descoperite pe teritoriul Traciei antice:
(sursa: БЪЛГАРСКАТА СУРВАЧКА - РАСТИТЕЛНО ЖЕРТВОПРИНОШЕНИЕ ВЪВ ФОРМАТА НА ПАЛМЕТА С МАГИЧЕСКИ СПОСОБНОСТИ)
Capiteluri aflate în muzeele greceşti din zona Traciei de Vest (Kavala, Komotini, Xanthi). În cazul primului exemplu se observă pieptenele reprezentat sub forma unor rădăcini:
Capitel descoperit 
în templul din movila de la Ostrusha, de lângă Kazanlâk, în Valea Regilor Traci:

Capitel, oraşul-port Side, Turcia, perioada elenistică

Capitel, Sanctuarul Marilor Zei, Samothrace:

În săpăturile arheologice de la Callatis, Th. Sauciuc-Săveanu a găsit un fragment de coloană care reprezintă pe capitelul ei stilizarea arborelui cosmic de provenienţă, probabil, autohtonă. Spunem probabil autohtonă pentru că, dată fiind originea greacă a cetăţii Callatis, se poate susţine că fragmentul de coloană găsit nu are nimic de-a face cu fondul şi tradiţia dacă. Obiecţia însă nu rezistă unei analize critice. Coloniile greceşti de pe ţărmul Pontului Euxin, după câte ştim, erau centre de interferenţă culturală şi infiltraţii mitologice. Ţinând seama de compoziţia etnică a coloniei, circulau înăuntru din afară, odată cu mărfurile, şi temele cu motivele mitice locale. În această privinţă, într-o perioadă mai târzie, Publius Ovidius Naso, în Tristiile şi Ponticele, ne păstrează câteva amintiri documentare; tomitanii sunt influenţaţi în întreaga lor activitate socială (implicit şi în aceea mitologică) de sciţi, sarmaţi şi mai ales de geţi. În comptuarele Pontului Euxin, mitologia era un fel de mixtum compositum daco-helenistic.
(sursa: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

Pomul vieţii reprezentat pe o friză dintr-un mormânt tracic, descoperit la Maglishkata, Bulgaria, datat la sfârşitul sec. IV - mijlocul sec. III î.e.n.:


Ca o paranteză, pomul vieţii reprezentat pe capitelurile coloanelor având poziţionată o rozetă sau un simbol solar în interiorul V-ului format de cea mai superioară pereche de foliole, îl putem considera un simulacru pentru capul de taur cu "stea în frunte" - acceptând în locul termenului "stea" orice simbol derivat pentru reprezentarea discului solar: rozeta spiralată sau petalată.
Şi putem extinde această consideraţie la stâlpii funerari medievali care prezintă un simbol solar - rozeta petalată - deasupra perechii de volute complete, dispuse în oglindă, de-o parte şi de alta a unei axe reale sau imaginare, stâlpi amplasaţi în zona de influenţă a civilizaţiei ilirice, astăzi statele desprinse din fosta Iugoslavie: Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru şi Serbia, dar şi în sudul Olteniei - coloanele suplicatorii olteneşti.
Încă din epoca bronzului, unul dintre cele trei simboluri de regenerare care au alcătuit simbolistica pomului vieţii a fost bucraniul sau capul de taur. 
Simbolistica reprezentată de capul de taur (sau bour), având plasat în frunte un simbol solar, a fost transmisă perioadei medievale: „Herbul” Moldovei, pe care îl cunoaştem atît de bine din „peceţile” atîrnate (imprimate) la sfîrşitul documentelor Cancelariei de Stat a Moldovei, din descrierea mitropolitului Dosoftei, brodate pe steagurile vechi ale Statului Moldovenesc, inclusiv pe drapelele Republicii Democratice Moldoveneşti (2.12.1917—27.03.1918), României şi Republicii Moldova reprezintă un scut cu capul de bour cu stea în frunte, avînd în dreapta o roză (mai tîrziu – soarele), în stînga – semiluna. (sursa:
 Stema), fiind foarte apreciată de civilizaţia tracică, întâlnind-o pe diverse obiecte depuse în morminte: aplice, rhytoni.
Printre obiectele care fac parte din tezaurul de la Craiova (de fapt descoperit undeva în judeţul Dolj) se află şi şapte capete de taur, goale în interior şi toarte în formă de bandă, pentru a fi prinse de curele. Pe fruntea a şase capete este un ornament rozetă sau vârtej. Al şaptelea exemplar are un ornament diferit. Piesele sunt de argint cu placaj de foiţă de aur. 
Majoritatea obiectelor a fost lucrată cu ciocanul. Capetele de taur au fost în schimb turnate. 
După părerea generală a diferiţilor arheologi, care s-au ocupat cu descoperirea din Dolj, tezaurul se datează în a doua jumătate a sec. IV a. Chr.
Rozeta spiralată din fruntea capetelor de taur din tezaurul de la Craiova:



(sursa foto: TEZAURUL DE LA CRAIOVA)
(sursa: Ancient thracians)
Rhytonul din Mehedinţi e din argint, cu placaj parţial de aur. Greutatea sa e de 280 gr. În partea inferioară stilizează capul de bou, cu amănuntele tratate foarte expresiv. Pe fruntea capului de bou se găseşte o rozetă a cărei formă aminteşte pe aceia de pe capetele de taur din tezaurul de la Craiova şi pe rhytonul de la Kertsch din Rusia, cu care a făcut şi Al. Odobescu apropierea stilistică.
Ca datare V. Pârvan s-a gândit la sec. IV-III a. Chr.
Rozeta spiralată din fruntea capului de taur, reprezentat de Rhytonul de la Mehedinţi:
(sursa foto: Povestea Artei)

Rozeta spiralată în fruntea capului de cerb, rhyton din aur, secolul III î.e.n., Panagyurishte, Bulgaria:

Rozeta spiralată în fruntea capetelor de taur, reprezentate pe un vas din argint, comoara tracică Rogozen, Vrața, Bulgaria, datat în secolul IV î.e.n.:


Rozetă în fruntea unui cap de taur - pandativ din aur executat prin tehnica filigranului, datat în al doilea trimestru al secolului IV î.e.n., oraşul Kerch, Crimeea:
(sursa: pinterest)

Rozetă spiralată în fruntea unui cap de taur - pandativ din aur, datat între 400-330 î.e.n.:

Rozeta spiralată în fruntea unui cap de taur, capitel din templul lui Apollo din Didim, secolul III î.e.n.
Rozeta spiralată din fruntea capului de taur, reprezentat de Rhytonul din steatit cu coarne din lemn aurit de la Knossos:
(sursa: HIDDEN HISTORY)

Rozeta spiralată executată pe o podoabă minoică din aur în formă de cap de taur. Kato Zakro. Muzeul de arheologie din Heraklion:

Rozeta petalată din fruntea capului de taur, reprezentat de Rhytonul din argint de la Micene, epoca bronzului târziu (1600-1100 î.e.n.):
Această simbolistică se păstrază în continuare în a doua epocă a fierului La Tene, cum este cazul ornamentelor gravate pe săbiile curbe - sica dacică - descoperite în Oltenia.
Săbiile curbe (sicae), sunt relativ numeroase în Oltenia, mai frecvente chiar decât în toate celelalte provincii ale Daciei. S-au descoperit în total şapte exemplare: Cetate, Orodel, Golenţi-Maglavit, jud. Dolj, Şişeşti găsite, pare-se la un loc cu suliţa, şi o altă localitate necunoscută din Mehedinţi. În colecţia Istrati-Capşase mai află alte două exemplare cu provenienţă necunoscută. Asemenea săbii au un singur tăiş pe partea interioară a lamei şi un mâner cu plăsele prinse cu nituri. Plăselele au fost probabil dintr-un material perisabil, lemn sau os. 
Pe lame sunt gravate ornamente care vor fi avut poate şi o semnificaţie, în afară de cea decorativă. Pe una dintre ele se găseşte pare-se un simbol solar şi alte două ornamente, care ar stiliza, într-o manieră foarte exagerată, capul de pasăre.

(sursa: Arheologia preistorică a Olteniei)
Ornamentaţia lamelor a fost grupată de către cercetătorul polonez Zenon Wožniak în patru grupe, în funcţie de tipul decorului redat:
(sursa: detectiemetal)
Din imaginile prezentate mai sus, se poate constata faptul că unul dintre ornamente reprezintă o rozetă amplasată între două volute (coarne de consacraţie):

Rozeta spiralată realizată sub forma unei svastici, existentă pe un obiect de podoabă dacic, din argint, recuperat recent împreună cu alte obiecte de la o casă de licitații din München (Germania):

Rozeta stelată executată pe un obiect similar de podoabă dacic (atribuit eronat celților) din argint, care s-a vândut pe e-bay:

Viking Age Axe Pendant with Fylfot motif 8th Century CE, Scandinavia

(sursa: pinterest)

Dunărea nu a fost niciodată o barieră de netrecut, iar - în Antichitate - nu era frontieră lingvistică: traci trăiau atât la nord de Dunăre (daco-geţi, traco-daci), cât şi la sud de Dunăre (tracii propriu-zişi). 


Friză de la Adamclisi:

Dacă admitem, cum cred unii specialişti, că şi frigienii din Asia Mică (Turcia de azi) erau tot de sorginte tracă, iar ilirii formau un grup etnic ce vorbea o limbă relativ apropiată de tracă, avem în faţă tabloul unui grup etnic - ori al unor grupuri etnice înrudite - de mare răspândire.
Conform unei tradiţii antice, frigienii erau – cel puţin într-o fază mai târzie – un grup tracic stabilit în Asia Mică (vestul Turciei de azi), iar unele elemente comune tracilor şi frigienilor ne fac într-adevăr să îi credem o expresie răsăriteană a lumii trace.
[...] în ultimele decenii, se conturează ideea unei înrudiri lingvistice destul de clare dintre limba iliră şi limba tracă. Într-o asemenea perspectivă, dacă va exista un consens al specialiştilor, putem vorbi de un vast ansamblu etno-cultural traco-iliro-frigian, cu multe elemente comune, analizabile chiar din datele transmise de scriitorii antici.
Elemente ale pomului vieţii tracic se regăsesc pe pietre funerare medievale din secolele XIV - XVI e.n., existente în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru şi Serbia, ca o moştenire a civilizaţiei traco-ilire. În vârful unora dinte axe se regăseşte simbolul solar - rozeta petalată.
O. Almgren şi H. Hofler au demonstrat simbioza elementelor solare cu elemente de cult funerar şi htonico agrar (fertilizarea câmpurilor prin roata solară etc.)
(sursa: Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor)
Scluptura stâlpilor de piatră suferă întâi influenţa motivelor de pe lespezile de mormânt şi a încadrării inscripţiilor rituale sau civile între aceste motive. Apoi suferă influenţa coloanelor cu capiteluri în reprezentarea crenelurilor, a reliefului-plan, a rozetei solare şi a figurărilor antropomorfe ale soarelui şi ale lunei.
În faza ei incipientă de edificare [...] coloana cerului a fost concepută ca un instrument social-cultural de tip magico-mitologic, împodobit la limita expresiei artistice. În faza de declin social-cultural, în feudalismul în descompunere, coloana cerului şi-a pierdut semnificaţia şi s-a complicat arhitectonic. Acum împodobirea trece de la simbolismul magico-mitologic arhaic la transsimbolismul artistic tradiţional. Paralel cu formele noi, rezultate din evoluţia firească a lucrurilor, supravieţuiesc şi relictele paleoetnografice şi reminiscenţele paleofolclorice ale străvechiului instrument social-cultural de tip mitologic în succedanee şi simulacre. 
(sursa: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

Monumente funerare vlahe, numite stecak (stecci în sârbeşte); cele mai multe sunt în satul Radimlja din Bosnia, dar sunt câteva şi în Croaţia, Muntenegru şi Serbia, în spaţiile în care au trait vlahii:
(sursa: wikipedia)
(sursa: samoistina.com)
(sursa: Ivan Lovrenović)
(sursa: Nova akropola)
(sursa: Silvana Mondo)
(sursa: Stećci nominovani za upis na listu UNESCO-a) 
(sursa: Megaliths and Secrets of Stolac)

Capitel, Leskovac, Serbia, secolele VI-VII e.n.:
(sursa: ArcheoSerbia)


Pomul vieţii, redat cu ajutorul motivelor care au la bază palmeta, este reprezentat pe o piatră funerară datată între secolele XV-XVI e.n. şi aflată la Curtea domnească de la Hârlău. În vârful Pomului Vieţii este poziţionat simbolul solar - rozeta spiralată.
Iconografia este originală în context moldovenesc, pentru că Pomul Vieţii şi vârtejul solar de deasupra lui vor fi întâlnite abia peste jumătate de secol, şi doar în sculptura funerară a Ţării Româneşti. Câmpul central, a cărui decoraţie consta în repetiţia unui motiv care are la bază palmeta (în redactări de o mare diversitate), este ocupat aici de pomul vieţii căruia palmeta i se subordonează.

Pomul vieţii reprezentat pe lespedea mormântului nr. 10 de la Curtea de Argeş, Biserica Sfântul Nicolae. 
În vârful Pomului Vieţii este poziţionat simbolul solar - rozeta spiralată.
(sursa: Negru Voda)
Pe suprafeţele laterale, lespedea este ornamentată cu câte patru pomi ai vieţii sub forma palmetei:
Lespedea care-l acoperă nu poartă însă nicio inscripţie, ci doar un desen straniu – un Arbore al vieţii încununat de o stea cu 12 colţuri, formată din tot atâtea triunghiuri echilaterale. În mijlocul stelei, alt simbol solar. Racla de piatră mai are săpată la picioarele mortului o cruce templieră şi la cap o Stea a lui David!








REPREZENTAREA UNITARĂ A POMULUI VIEŢII ÎN FORMĂ DE PALMETĂ, ÎN ZONA DE INFLUENŢĂ A CIVILIZAŢIILOR TRACE, ETRUSCE ŞI GRECEŞTI CLASICE, ÎN A DOUA JUMĂTATE A MILENIULUI I î.e.n.
BRADUL - POM AL VIEŢII ŞI AL MORŢII - CARACTERISTICĂ A CIVILIZAŢIEI TRACICE
Printre cele mai vechi forme ale palmetei, în Egiptul antic se utiliza o "rozetă" sau floare de lotus asemănătoare unei margarete radiante ca un "V" din frunze sau petale similare [...].
O a doua formă, aparent mai evoluată decât precedenta, a fost o palmetă mai dezvoltată, similară cu formele descoperite în Grecia Antică.
(sursa: wikipedia)
În arta asiriană, palmeta simboliza arborele vieţii.
(sursa: PALMETA)
phoenix” – are dublu înţeles: „simbol al nemuririi”  şi cel de „creangă de palmier” şi „coroană”, frecvent asociate în biserica creştină primitivă, pe o bază iudaică.
[…] o viziune a lui Nephtali, care are drept loc Muntele Măslinilor şi unde Levi, triumfând asupra soarelui, devine el însuşi strălucitor ca soarele. I se dau atunci douăsprezece ramuri de palmier. Dacă ne amintim de legăturile dintre sărbătoarea Corturilor şi Muntele Măslinilor cu aşteptarea mesianică, nu putem decât să vedem aici apariţia lui Mesia la sărbătoarea Corturilor pe Muntele Măslinilor, aidoma unui soare ce răsare. Ramurile de palmier sunt atunci semnul victoriei sale.
Este remarcabil faptul că ramura de palmier se găseşte pe o stelă iudeo-creştină […]. În această perspectivă îşi găseşte semnificaţia prezenţa ramurilor de palmier în mâinile martirilor, învingători ai morţii, aşa cum o găsim deja în Apocalipsă (VII, 9). Se va remarca faptul că atât în acest pasaj, cât şi pe monumente, nu este vorba decât de ramuri de palmier […].
Phoenix dactylifera - Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile.
(sursa: dex online)

Palmierul este important în iconografia iudaică, unde, în acord cu cabala, simbolizează omul cinstit şi fosta stemă a Iudeei după Exod. Alături de mirt, fructul citric şi salcie, ramura de palmier (palmeta) este una din cele patru specii agricole de paradă la Sukkot pentru sărbătorirea mărinimiei lui Dumnezeu. Fiecare reprezintă un tip de evreu, iar palmierul simbolizează pe cineva care studiază Torah, dar nu se supune poruncilor. În plus, ramura de palmier simbolizează coloana verticală îndoită în faţa lui Dumnezeu însuşi. În creştinism, palmierul simbolizează dreptatea, învierea, intrarea lui Hristos în Ierusalim şi pelerinajul pe Pământul Sfânt. În Babilonia, Egipt, Grecia Antică şi Roma, simbolizează victoria.
(sursa: Semne si Simboluri)

Capiteluri proto-aeolice au fost descoperite în zeci de situri israelite şi iudee. Iconografia palmetei proto-aeolice este asociată cu regalitatea israelită.
Capitelurile proto-aeolice sunt decorate cu linii curbe sugerând motivul arborelui de palmier, care este asociat în Orientul Apropiat cu Pomul Vieţii.
(sursa: Proto-Aeolic Capital Associated with Judah’s Longest Spring Tunnel)

Vas ceramic, necropola Boka e Përçevës, Kosovo, civilizaţia dardanilor, perioada bronzului târziu - perioada timpurie a fierului: 

Autorul „Daciei preistorice” opina că dardanii nu erau altceva decât descendenții populațiilor pastorale de „sciți” care au părăsit spațiul carpato-danubiano-pontic. În sprijinul acestei ipoteze vine și faptul că, în războiul Troiei, tracii regelui Rhesos s-au situat de partea troienilor, pe care îi considerau un neam înrudit.

Capiteliu proto-aeolic descoperit în situl de la Ramat Rachel, lângă Ierusalim, datat în secolele VIII-VII î.e.n.:
(sursa foto: Royal Israelite Capital Detail Emerges from Jerusalem Dig)

Capiteliu fenician, secolul VII î.e.n., Zona Punta del Sur și Castillo de San Sebastián, Cádiz:

Dintre arborii sacri sau consacraţi, un rol ritual şi ceremonial similar bradului îl deţine stejarul. La popoarele antice din sud-estul Europei, la greci, romani, celţi, traci, daco-romani etc., stejarul a fost arborele închinat zeului focului, deţinătorul fulgerului, tunetului şi trăsnetului. În incintele sacre de sub coroana lui, stejarul era îngrijit în mod special, i se aduceau jertfe animale sau vegetale, rugăciuni şi prosternări. Preotesele şi preoţii elaborau oracole instalaţi în scorburile lor, de unde ascultau şi interpretau foşnetul frunzelor. După Virgiliu, stejarul a fost primul arbore creat de zei pentru nevoile lor divine. Din el ar fi ieşit spiţa umană. Mitul genezei stejarului susţine că, în figurarea lui primară, coroana acoperea cerul şi rădăcina umplea pământul; în coroană era sălaşul ceresc al zeilor, între rădăcini, infernul. 
(sursa: Romulus Vulcănescu, Coloana Cerului)

După modelul misionarilor care l-au precedat în creştinarea neamurilor germanice, Carol s-a străduit să elimine simbolurile religioase ale acestora: în timpul expediţiei din 772, a distrus stejarul sacru Irminsul de lângă Paderborn. 

În apropierea oraşului Detmold din Saxonia Inferioară se află complexul de stânci uriaşe denumit Externsteine, un loc sacru care ar emana energii telurice, venerat din urmă cu peste două milenii, până azi. Este vorba de 7 stânci uriaşe din calcar, afectate de scurgerea timpului, care se înaltă până la 30 de metri. Situl a fost frecventat de vânători nomazi ai epocii de piatră, devenind peste timp un centru ceremonial important pentru populaţiile germanice. În anul 772 d.Ch., Charlemagne, cel mai important rege al francilor care a dus ample războaie de cucerite pentru a suprima credinţele păgâne, a interzis ceremoniile care aveau loc aici (şi în alte complexe culturale din Nibelungen, Lorelei etc.). Stâncile sunt pline de grote naturale şi artificiale, unele cu destinaţie religioasă şi ceremonială, platforme, firide, trepte, dintre care unele care se opresc în piatră. După ce călugarii creştini au luat locul sacerdoţilor păgâni, au distrus şi ar fi modificat o parte din aceste locaşuri. O mărturie în acest sens o reprezintă o lespede de piatră cu o greutate de 50 de tone, aflată la baza stâncilor care făcea parte din structura unei laturi a capelei. Înainte de anul 1120, călugarii creştini au sculptat pe una dintre stânci o imagine reprezentând Coborarea de pe Cruce.
Aceleaşi două simboluri, grupate în acelaşi fel, sunt prezente în simbolismul irminsului, stejarul sacru al nemurilor germanice:
Încă din neoliticul european, pentru amplificarea semnificaţiei magico-mitoloică, au fost grupate DOUĂ SIMBOLURI de regenerare: V-ul Marii Zeiţe şi bucraniul-uter. La începutul mileniului I î.e.n., grupul format din cele două simboluri era deja considerat POMUL VIEŢII în Orientul Apropiat.
În paralel, cu origini în perioada arborigenă-arborescentă, se utiliza un alt grup format din TREI SIMBOLURIV-ul Marii Zeiţe, pieptenele-perie, simbolizând apa curgătoare, şi Coloana, interpusă între simbolul V şi pieptene, legătura dintre Cer şi Pământ.
În epoca bronzului mijlociu, cele două grupuri de simboluri au fost suprapuse, rezultând pomul vieţii specific zonei dunărene: 

Pomul vieţii în reprezentarea aparţinând epocii bronzului, a evoluat încă de la începutul mileniului I î.e.n, ajungând ca la jumătatea mileniului să aibă forma unei frunze de palmier - palmetă.
În acest sens, în lucrarea “The Origin and Date of the Volute Capitals from the Levant,” Oded Lipschits de la Universitatea Tel Aviv prezintă capiteluri proto-aeolice descoperite la Mount Gerizim şi datate în secolul IX î.e.n., la care V-ul Marii Zeiţe începe deja să capete forma unei palmete:

Capiteliu cipriot, Secolul al V-lea î.Hr., Colecția Cesnola:
http://www.metmuseum.org/art/collection/search/242044
(sursa: Muzeul Metropolitan de Artă)


Epoca bronzului (pe teritoriul României de astăzi), cel 
puţin în faza finală a acesteia, aparţine grupului indoeuropean al 
tracilor, iar delimitarea în cadrul acestei mari familii a geto-dacilor 
nord-dunăreni şi tracilor sud-dunăreni se va produce doar 
în Epoca fierului (pe teritoriul nord-dunărean epoca începe pe la 
mijlocul secolului al XII-lea î.Hr.)

Tracii erau un mare grup lingvistic şi cultural despre care putem vorbi mult înainte de începutul primului mileniu î.e.n. Ei reprezintă, ca majoritatea grupurilor etnice ale preistoriei şi ale istoriei vechi europene, o ramură central şi sud-est europeană ce vorbea o limbă din grupul indo-european răsăritean, numit convenţional grupul satem, fiind aşadar înrudiţi cu balticii (urmaşii lor moderni sunt lituanienii şi letonii), cu vechii indieni şi cu iranicii.
Tracii şi limba lor au avut într-adevăr o mare răspândire: de la nordul Carpaţilor până în estul Slovaciei, estul Ungariei (la est de Dunăre), până la Nistru spre est, până la Marea Egee în sud-est şi până la Drina spre sud-vest. În termeni moderni, se răspândiseră pe un areal ce cuprinde teritoriile României, Republicii Moldova, sudul Ucrainei, estul Ungariei, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru cu unele ramificaţii spre est (frigienii din Asia Mică, adică vestul Turciei de azi).
Tracii se formează aşadar ca grup etnic aparte în urma marilor migraţii indo-europene de la sfârşitul neoliticului şi din faza timpurie a bronzului. Putem vorbi despre traci, în sensul arheologic, deja pe la 2500 î.e.n. Ca şi celelalte popoare europene, dar - mai ales - asemeni grecilor cu care se învecinau la sud, tracii au moştenit numeroase elemente de la populaţiile autohtone ale neoliticului şi eneoliticului sud-est european, aşadar de la populaţiile care au fost asimilate de indo-europeni ca urmare a marilor migraţii de care vorbeam.
(sursa: Mitologia tracilor)

În simbolismul lor mitic, coniferele prezintă uneori polarităţi contrare, antagonisme ireconciliabile: bradul, considerat de popoarele din sud-estul Europei ca arborele vieţii, spre deosebire de tisa, considerat ca arborele morţii. De aceea, bradul a fost simbolizat pe altare, în temple, ca semn al maternităţii, iar tisa ca semn al neantului.
La traci însă coniferele prezintă un simbolism mitic conciliabil. Într-o sinteză în care antagonismele se neutralizează reciproc şi dispar, bradul este sub raport mitic bipolar: totdeodată arbore cosmic şi arbore terestru, arbore al vieţii şi arbore al morţii, arbore al norocului şi arbore al nenorocirii, arbore benign şi arbore malign. Considerat arbore cosmogonic, teogonic şi antropogonic totodată, adică creator de elemente cosmice, de făpturi divine şi de oameni, bradul creează şi promovează viaţa în formele şi aspectele ei multiple, este prezent în toate manifestările rituale şi ceremoniale ce ţin de adorarea astrelor, de ciclul vieţii (naştere, nuntă şi moarte) şi de ciclul calendaristic (zile de muncă şi zile de sărbători solstiţiale şi echinocţiale)
(sursa: Coloana Cerului, Romulus Vulcănescu)

Pentru prima epocă a fierului Hallstatt, au fost observate similitudini între ceramica tracică confecţionată în sudul Olteniei şi ceramica etruscă descoperită în nordul Italiei, precum şi cu ceramica din Grecia, corespunzând aceleiaşi perioade:
Foarte interesant este mormântul 14 de la Ostrovul Mare, nu atât prin numărul vaselor, cât prin forma acestora. El cuprinde o urnă funerară în formă de clopot, similară celei de la Gura Padinei-Romanaţi, precum şi un capac cu două apucătoare orizontale, cu secţiunea în bandă, şi buza în colţuri. Dacă urna se găseşte în cadrul unei tradiţii pe care o va relua a doua epocă a fierului, capacul constituie în schimb o exemplificatoare dovadă a raporturilor dintre civilizaţia hallstattiană din Oltenia şi Italia nordică a aceloraşi vremuri, pe când un alt vas tot de la Ostrovul Mare orientează spre Grecia.
Sfârşitul primei epoci a fierului nu este pe deplin clarificat. E cert însă că în Oltenia, ca şi în Transilvania, civilizaţia hallstattiană continuă şi după anul 500 a. Chr., iar civilizaţia La Tene se va afirma aici abia în secolul III a. Chr. Ce va fi fost în acest răstimp? E aici o situaţie analoagă celei din Slavonia, unde avem de a face ca şi la noi, cu o perioadă de tranziţie, pe care suntem înclinaţi a o atribui unei faze E a Hallstatt-ului, corespunzătoare în vest cu La Tene-ul timpuriu. Acest proces va fi încheiat la jumătatea secolului IV a. Chr., când începe în Oltenia şi în vestul Daciei a doua epocă a fierului. Hallstatt-ul propriu zis ar începe în provincia noastră pe la 750 a. Chr. şi s-ar termina pe la 350 a. Chr., deci cam cu două decenii înainte de expediţia lui Alexandru cel Mare la Dunăre.
Civilizaţia primei epoci a fierului se dezvoltă pe baza celei anterioare, a epocii bronzului, şi în strânsă colaborare cu lumea illirică şi central-europeană.


Pomul vieţii sub forma palmetei, reprezentat pe un capitel de antă din calcar, descoperit la Histria şi datat între 480-450 î.e.n.:
(sursa foto: Cetatea HISTRIA)

Mai multe piese de harnaşament provin de la Brădeşti, judeţul Dolj, în urma unei descoperiri întâmplătoare. Obiectele sunt de bronz. Ele au fost publicate prima dată de I. Nestor. Pare a fi vorba de depozit, mai degrabă decât de un mormânt. Descoperirea cuprinde: Patru aplice cu toartă, în formă de palmetă dublă; palmetele sunt neegale ca mărime şi sunt separate prin intermediul a două ornamente în formă de S. Sunt turnate şi uşor cizelate pentru a accentua cu deosebire frunzele palmetelor. D-sa datează descoperirile de la Brădeşti, în sec. V-IV a. Chr.

Pe aplica din bronz nu este reprezentată o palmetă dublă, ci pomul vieţii. Deasupra celor două volute sunt figurate perechile de ramuri-foliole iar dedesupt, ramificaţia rădăcinii:



Pomul vieţii sub forma palmetei este reprezentat pe un fragment de ceramică pictată, descoperit pe una din terasele cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia: 

Monumentul triumfal de la Adamclisi sau Tropaeum Traiani, cum i se mai spune, se află la 60 de kilometri de Constanţa. Despre el se spunea că fusese construit în anii străvechi în cinstea împăratului Traian, ca omagiu adus pentru înfrângerea dacilor de către romani din anul 102.
Originea monumentului de la Adamclisi nu a fost descifrată clar, întrucât de-a lungul timpului, istoricii ba i-au atribuit origini getice, ba tracice, chiar şi persane şi au plasat construcţia în timp înaintea erei noastre, după secolul IV.

(sursa: 
Monumentul de la Adamclisi, un controversat vestigiu antic)
Deasupra celor 54 de metope (lespezi în formă dreptunghiulară, având o înălţime de 1,48-1,49 metri, confecţionate din calcar de Deleni), amplasate de jur împrejurul monumentului şi care înfăţişează în basorelief scene de război, se află o bandă formată tot din lespezi dreptunghiulare, care prezintă imagini ale pomului vieţii, înlănţuite în jurul monumentului - pomul vieţii în formă de palmetă. 
(sursa: consilierturism)


Pomul vieţii reprezentat sub forma palmetei, pe una dintre tăbliţele de la Sinaia:
(sursa: Periegheza Detectivă)

[...] în Ostrovul Mare s-a descoperit întâmplător un număr de şapte fibule de argint, care se află în Muzeul din Turnu-Severin. Ele reprezintă acelaşi tip numit a charnier. Unele sunt întoarse spre dreapta, altele spre stânga. Arcul sau corpul este semicircular, împodobit cu rozete. Placa de la corpul fibulei are formă de palmetă. Fibulele noastre pot proveni dintr-un depozit sau din morminte. Asemenea fibule s-au descoperit până acum în nenumărate exemplare în Bosnia, Herţegovina, Slavonia, în vestul Iugoslaviei şi în Bulgaria. Cele mai timpurii în Balcani par a fi la sfârşitul sec. VI a. Chr.
(sursa: MNIR)

Cercetătorul Florin Medeleț a fost primul care, cercetând 25 de brățări spiralate de argint, descoperite în împrejurimile Sarmisegetusei, a remarcat că acestea depășeau sensul strict de podoabe, încadrându-le în „domeniul ritualico-magic”. Brățările studiate erau terminate la ambele extremități cu capete de șarpe, urmate de 7 palmete înfățișând „pomul vieții”. La fel cum sunt și brățările de aur recent descoperite.

Pomul vieţii reprezentat pe placa de pe corpul fibulelor descoperite la Ostrovul Mare, judeţul Dolj, este asemănător cu cel multiplicat de şapte ori la fiecare capăt al brăţărilor din aur descoperite la Sarmisegetuza Regia, dar şi cu cel reprezentat pe brăţările dacice din argint:
fiind absolut identic cu pomul vieţii reprezentat pe brăţara din argint descoperită la Orăştie:

[...] viţa de vie era identificată de paleo-orientali cu "iarba vieţii", iar semnul sumerian pentru "viaţă" era, iniţial, o frunză de viţă. Această plantă miraculoasă era consacrată marilor zeiţe. Zeiţa Mamă era numită la început "Mama-butuc-de-vie" sau "Zeiţa-butuc-de-vie". 
(sursa: Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor)

În partea opusă a corpului semicircular a fibulelor este reprezentat un cap de şarpe; astfel, asemănarea fibulelor cu brăţările dacice devine şi mai evidentă. Se remarcă forma romboidală a capului şi accentuarea ochilor, în ambele cazuri:

Comparaţie între desfăşurările terminaţiilor unor brăţări de aur (1-3) şi de argint (4-6): 1 – Grădiştea de Munte brăţara nr. 2; 2 – Grădiştea de Munte brăţara nr. 5; 3 – Grădiştea de Munte brăţara nr. 8; 4 – brăţara de la Orăştie; 5 – brăţara de la Vălişoara; 6 – brăţara de la Senereuş. Desene după originale, D.S.:
   
Terminaţiile au aspectul unor plăci prelungi, configurate pe baza aceleiaşi scheme tripartite de registre: protoma zoomorfă, coama şi registrul palmetelor. Această soluţie compoziţională a fost adoptată nu numai de meşterii brăţărilor de aur de la Grădiştea de Munte, grupaţi foarte probabil într-un atelier, ci şi de diferiţi meşteri itineranţi de pe cuprinsul Daciei preromane. Astfel, compararea brăţărilor de aur cu cele de argint permite conturarea unei relaţii centru-periferie extinsă pe întregul areal cultural dacic. Atracţia centrului ar putea fi întrevăzută şi în preocuparea pentru aurire a plăcilor terminale ale majorităţii exemplarelor de argint.
Meşterii brăţărilor de la Grădiştea de Munte şi din alte regiuni ale Daciei au respectat cu o surprinzătoare scrupulozitate schema compoziţională tripartită, indiferent de îndemânarea sau de stângăcia lor ori de cantitatea de materie primă avută la dispoziţie. Excepţiile sunt rare şi ilustrează abateri de la un canon consacrat. Pe de altă parte, brăţările nu sunt identice între ele. Unicitatea fiecărui exemplar a fost asigurată prin conturarea variată a protomelor, gravarea liberă a coamei sau prin diferitele combinaţii de motive din interiorul palmetelor.
Singura variaţie compoziţională semnificativă a plăcilor terminale este determinată de numărul palmetelor: şapte sau şase şi numai în mod excepţional cinci. Această variaţie nu a fost corelată alegerii metalului preţios (aur sau argint). Ea putea fi corelată gradului de apropiere sau de depărtare faţă de „centru”: exemplare cu şapte palmete la fiecare terminaţie se regăsesc numai în Transilvania, în timp ce cu şase apar şi în afara arcului carpatic. Din această perspectivă, brăţările sunt susceptibile să fi conţinut un cod simbolic particular.
O diferenţă semnificativă între exemplarele de aur şi cele de argint apare numai în cazul tehnicilor de ornamentare a palmetelor. În cazul pieselor de aur, întregul decor al palmetelor, compus din nervuri şi proeminenţe rotunde, este rezultatul exclusiv al ştanţării. În schimb, palmetele majorităţii exemplarelor de argint au fost ornamentate parţial sau complet prin gravare şi poansonare. Această diferenţă reflectă o adaptare a tehnicilor de ornamentare la proprietăţile plastice specifice ale celor două metale preţioase folosite: aurul, mai maleabil, se pretează mai lesne ştanţării decât argintul, mai rigid.

Descoperirea, în fortificaţia de la Drumul Carului (judeţul Braşov), a unui vas ceramic roman de cult prilejuieşte întâlnirea cu enigmaticul zeu Dionysos, „cel de douã ori nãscut“.
Piesa este deosebitã atât ca valoare documentarã, cât şi ca tehnicã de reprezentare a imaginilor.
Vasul a fost descoperit în stare fragmentarã, „din ansamblu fiind recuperatã partea superioarã, respectiv 21 de fragmente împrãştiate pe o suprafaţã de aproximativ 2 m2 “.
Ultimul element decorativ în relief reprezintã, potrivit cercetãtorului, o marcã de olar, sau de atelier ceramic, caracterizatã printr-un „arc de cerc cu deschiderea în jos, terminat la capete în douã desene deltoide ce înscriu câte o palmetã (sau o creangã de brad), delimitate de câte o bordurã“. Pe arcul de cerc sunt configurate motive decorative în formã de V.
Credem că vasul, nu doar prin forma şi personajele pe care le înfăţişează, ci mai ales prin faptul că putea fi destinat unui altar (în zona în care s-a găsit se aflau multe pietre locale "adunate") este un obiect de cult [...]
(sursa: DOUĂ PIESE CERAMICE ROMANE DESCOPERITE LA DRUMUL CARULUI)

Bijuteria descoperită la Bukovitz, Bulgaria, aflată în prezent la Muzeul Regional de Istorie Vraţa, este formată din cinci fibule decorate cu palmete, rozete şi alte ornamente (642,92 grame). Fiecare fibulă are un inel pe arc. Au fost şase fibule, dar una s-a pierdut. De inele sunt prinse lanţuri prin intermediul unor cârlige. Legătura dintre cârlig şi lanţuri se face printr-o rozetă în formă de cap uman. Mai jos se află amplasată o rozetă petalată mare. Bijuteria este parte a unei comori datată în secolul al IV î.e.n.
(sursa: Bulgaria - Thracian Treasures)


Fibule similare din argint, datate în secolul IV î.e.n. descoperite
 la Curug, nordul Serbiei:
(sursa: ArcheoSerbia)

Hrtkovci, Serbia, fibulă din argint placat cu aur, secolul IV î.e.n.:
(sursa: ArcheoSerbia)

Velika Cuka, Serbia, 
secolul IV î.e.n.:
(sursa: ArcheoSerbia)

Čurug, Serbia, secolele V-IV î.e.n.:
(sursa: ArcheoSerbia)

Tezaurul de piese din argint a fost descoperit la est de vatra satului Lupu (com. Cergău, jud. Alba), pe versantul de sud al dealului Chicui, în locul "Sub vii" , unde se află cimitirul nou al localităţii. Acolo, cu prilejul săpării unei gropi de mormânt, la 1,80 m adâncime, s-a găsit o lespede de piatră şi, sub ea, vasul de bronz, care conţinea piesele de argint ale tezaurului. În apropiere, pe o suprafaţă relativ întinsă, atunci arată, s-au recoltat fragmente ceramice hallstattiene şi dacice; dintre cele din urmă unele proveneau de la o fructieră, de la o strecurătoare şi de la o ceaşcă. 
Pe o placă din argint obţinută prin ciocănire, într-un chenar din perle, circular, se află un personaj feminin, cu coafura având forma a două volute opuse, împodobit pe bust cu falere ce se prelungesc deasupra umerilor, poate cu coloane din perle la gât, cu ambele mâini îndoite din cot şi îndreptate în jos, fiecare cu degetul mare distanţat de celelalte. În spatele personajului, în stânga şi în dreapta, se află doi pomi ai vieţii într-o reprezentare identică cu cei de pe brăţările din aur şi argint. 
Se observă câte un rând de perle dispus alternativ între ramurile pomului, reprezentând un mod de execuţie similar cu cel utilizat la realizarea brăţărilor din aur şi argint descoperite la Grădiştea de Munte, Orăştie şi Vălişoara:
Compoziţia ornamentală a plăcii din argint sugerează că pomii vieţii ar avea funcţionalitatea de mijloc (vehicul) care ar înălţa la Cer personajul feminin - reprezentarea Marii Zeiţe. Pomii vieţii sunt figuraţi asemănător unor aripi sau pene, evocând simbolismul pomului vieţii şi a substitutului acestuia - coloana cerului, acela de "interfaţă" între Cer şi Pământ.
Aipile sunt simbolul zborului, al dematerializării, de intrare în starea spirituală şi totodată ele constituie atributul cel mai caracteristic al fiinţei divinizate şi al ascensiunii sale spre regiunile uraniene. Falerele cu care este împodobit personajul, de forma unor discuri, sunt şi ele simboluri solare. În postura cu mâinile în jos, cu degetul mare detaşat de palmă, Zeiţa exprimă protecţia pentru adoratori.
(sursa: Tezaurul dacic de la Lupu)
Un simbolism asemănător este sugerat de o piesă tracică din electrum (aur nativ care conţine o mare cantitale de argint) descoperită la Vazovo, Razgrad, Bulgaria şi datată în secolul IV î.e.n., unde pomul vieţii este reprezentat ca având funcţionalitatea unor pene:
Alegoria pomul vieţii - zbor este amintită de Romulus Vulcănescu în lucrarea Coloana Cerului:
Într-un studiu închinat substratului mitologic al creaţiei lui C. Brâncuşi, Mircea Eliade, după ce menţionează care sunt influenţele primitive şi arhaizante, mediteraneene şi carpato-balcanice, care au suscitat un fel de anamneză creatoare, făcându-l să-şi "redescopere bogăţia artistică a propriei sale tradiţii", susţine că "Brâncuşi a regăsit, în coloana fără sfârşit, un motiv folcloric român, coloana cerului", care prelungeşte o temă mitologică atestată deja în preistorie. Simbolismul coloanei cerului ţinea, în concepţia autohtonului, de "ascensiunea spre un cer al cosmogoniilor arhaice şi primitive", fixată în "credinţe caracteristice culturilor megalitice (mileniul IV-III î.e.n.", idee ce o regăsim transsimbolizată în coloana nesfârşită, pretext al "ascensiunii ca transcendenţă a condiţiei umane ... [în care e vorba] de o ascensiune extatică, lipsită de orice caracter mistic".
În alţi termeni, coloana nesfârşită este o creaţie artistică polivalentă, realizată pe linia ideaţiei mitice populare, în care simbolul arhaic al legăturii pământului cu cerul îşi găseşte transsimbolul corelat în elanul ascensional de la pământ la cer al oricărei existenţe axate pe un sistem de referinţe cosmologice.

În anul 2014, în apropierea cetăţii dacice Buridava, judeţul Vâlcea, a fost descoperită o fibulă de argint al cărui corp este executat sub forma unui cap de lup, precum şi a unui pom al vieţii. 
(sursa foto: Descoperire de senzație: o fibulă DACICĂ din argint, cu cap de lup)
Cele două volute sunt unite într-una singură, similar cu reprezentarea pomului vieţii pe un vas tracic din argint aurit, care face parte dintr-un tezaur descoperit la Rogozensko, Bulgaria. 
Deosebirile constau în faptul că, faţă de pomul vieţii tracic ale cărui ramuri sunt reprezentate asemănător foliolelor unei palmete, cel redat de corpul fibulei este asemănător unui brad, constatare valabilă şi în cazul reprezentării pomului vieţii pe brăţările dacice din aur şi argint. 
Explicaţia constă în faptul că la daci, bradul reprezenta arborele cosmic, deopotriva arborele vieţii dar şi arborele morţii; acesta era înfăţişat în poziţia naturală, drept, cu ramurile înfipte în cer şi coroana confundându-se cu întregul cosmos (Romulus Vulcînescu, Coloana Cerului).

Pom al vieţii reprezentat sub forma unui brad, incizat pe rhytonul din corn, aflat în prezent în colecţia Muzeului Maria şi dr. G. Severeanu din Bucureşti. Un rhyton similar a fost trimis de împăratul Hadrian lui Zeus Casios, în Siria:
Prada dacică a lui Traian a constat mai ales, dintre obiectele de valoare, în vase de aur şi argint, de corn sau de rocă semipreţioasă. În această ordine de idei I. I. Russu aduce în atenţia cercetătorilor o informaţie deosebit de importantă păstrată la Suidas (s. v. Kasion oros). Hadrian, devenit împărat, trimite ca ofrandă lui Zeus Casios, în Siria, din prada dacică de război, „mai multe vase de argint şi un corn de bizon lucrat artistic şi aurit”. Gîndul ne duce la exemplarele toreuticii traco-dacice, acumulate în decursul vremurilor în tezaurele regilor daci, precum şi la ritonul de corn din Colecţia Severeanu, piesă unică în arta traco-dacică, de care se leagă acum o dată mai mult prin confirmarea izvorului scris pe care prof. I. I. Russu l-a readus, în chip atît de oportun, în actualitate.


Pomul vieţii sub forma bradului pe un unel din aur descoperit în România şi datat în secolul II e.n.:
(sursa foto: pinterest)

Pomul vieţii sub forma bradului pe un unel din aur datat între secolele I-II e.n.:
(sursa foto: Thorvaldsens Museum)

Ca şi alte comori de acest fel, tezaurul de la Băiceni (peste 70 piese de aur întregi sau fragmentare, între 18 şi 24 carate, cântărind aproape 2,5 kg metal preţios) a fost găsit cu ocazia unor lucrări agricole. Descoperirea a avut loc în anul 1959 pe dealul Laiu (în raza localităţii Cucuteni‑Băiceni, judeţul Iaşi), în marginea estică a platoului; în 1961 tezaurul a intrat în patrimoniul Muzeului de istorie a Moldovei din Iaşi. Astăzi se află la Muzeul de Istorie a R.S. România.
Una dintre primele concluzii ce se desprind din studierea acestei comori este neta sa factură getică, argumentul principal în această privinţă constituindu‑l coiful de aur, care prin formă şi decor se înscrie între piesele de armură caracteristice exclusiv traco‑geţilor.
Produs strălucit al toreuticii getice din sec. V î.e.n., tezaurul de la Băiceni şi celelalte elemente arheologice descoperite în imediată apropiere reflectă puterea economică şi socială a unor principi locali pe care ni‑i putem imagina în atitudini maiestuoase, ca aceea înfăţişată pe principala piesă a tezaurului - coiful.

Pe o aplică vestimentară este figurat un pom al vieţii:

În primăvara anului 1931, autorităţile din jud. Tulcea au fost sesizate că pe locul numit Movila lui Uţă (un tumul funerar, cum s‑a stabilit ulterior) din localitatea Agighiol, „căutătorii de comori" întreprind săpături, fireşte neautorizate. De îndată s‑au luat măsuri pentru sistarea acestei „îndeletniciri", fiind anunţate, în acelaşi timp, cercurile ştiinţifice. În luna octombrie, acelaşi an, prof. I. Andrieşescu, asistat de prof. D. Berciu, care a şi publicat un studiu asupra tezaurului acum un deceniu şi jumătate, au început cercetările sistematice, care au dus la descoperirea unui mormânt cu două camere funerare alăturate şi dromos (coridor de acces) din piatră, descoperire foarte valoroasă pentru cunoaşterea unor aspecte culturale ale vieţii străvechilor locuitori ai patriei noastre, în primul rând a ritualului lor de înmormântare. În mormânt au fost găsite splendide piese de armură din argint aurit, vase de asemenea din argint şi podoabe de aur, veritabile capodopere artistice ale toreuticii geto‑dacice, ca şi piese de ceramică grecească de import, ce au înlesnit datarea ansamblului în primul sfert al sec. IV î.e.n.
Pe o aplică de harnaşament este figurat un pom al vieţii:

Pomul vieţii, reprezentat sub forma unui brad, este multiplicat pe coiful din argint placat cu aur, descoperit la Agighiol:

Tezaurul de la Peretu ne dezvăluie deci existenţa în sec. IV î.e.n. a unei puternice formaţiuni sociale geto‑dacice în câmpia teleormăneană. În a doua jumătate a veacului, această formaţiune - poate o uniune tribală, poate un regat de tipul celui condus de Dromihete - a continuat să se dezvolte, ajungând să se înfrunte, în timpul unui urmaş al celui înmormântat la Peretu, cu puternicul rege Alexandru al Macedoniei, cel care, doar peste câţiva ani, va încerca temerara acţiune de cucerire a lumii cunoscute atunci.
Pomul vieţii reprezentat sub forma unui brad, pe coiful din argint placat cu aur descoperit la Peretu, judeţul Teleorman, datat în secolul IV î.e.n.:
(sursa foto: Coif PeretuTezaur

[...] tezaurul de la Craiova (de fapt, mai bine spus din sudul Olteniei) ni se dezvăluie în toate caracteristicile unor asemenea descoperiri din mediul geto‑dacic; un coif asemănător celor de la Agighiol şi Peretu.
Trebuie precizat totuşi un amănunt care ne arată că piesa de la Detroit‑Craiova este mai „tânără" în raport cu coifurile de la Agighiol şi Peretu: prezenţa cununei stilizate din vrej şi frunze de iederă de pe calotă. În baza acestui considerent, dar şi a altor indicii furnizate de analiza aplicelor, putem conchide că tezaurul datează din cel de‑al treilea sfert al sec. IV î.e.n., dată după care, sub impactul generat de conflictul cu regatul lui Lisimah, producerera unor armuri de acest gen în mediul getic a încetat.
Revine prof. univ. Dumitru Berciu meritul de a fi sesizat, cel dintâi, legătura dintre tezaurul „de la Craiova", pe de o parte, şi rytonul de la Metropolitan Museum, pe de alta, precum şi cea dintre primele şi coiful de la Detroit. Tot lui i se datorează dovedirea originii trace a acestor piese, considerate anterior dovezi ale artei scitice „din zonele de vest ale ei [ale ariei de răspândire a sciţilor]".
(sursa: TEZAURUL DE LA CRAIOVA)
Pomul vieţii reprezentat pe o aplică din argint:
(sursa foto: TEZAURUL DE LA CRAIOVA)
Pomul vieţii sub forma bradului, reprezentat pe coiful de paradă din argint, aflat în prezent la Institutul de Artă din Detroit, parte a tezaurului de la Craiova, datat în secolul IV î.e.n.:



În august 1953, în cariera de andezit aflată între localităţile Sâncrăieni şi Jigodin, jud. Harghita, în apropierea unei aşezări dacice, a fost descoperită cea mai însemnată mărturie a toreuticii geto‑dacice târzii (sec. I î.e.n. - I. e.n.). În urma aruncării în aer a unei stânci ce ameninţa cu prăbuşirea, a ieşit la iveală o bună parte a unui tezaur de vase şi podoabe de argint. Spunem o bună parte, fiindcă el ar fi trebuit să cuprindă cel puţin încă două fibule şi mai multe monede decât cele două piese recuperate: o tetradrahmă din insula Tasos şi o drahmă emisă de oraşul Dyrahium.
Pomul vieţii, reprezentat sub forma unui brad, identic cu cel de pe coifurile dacice, este multiplicat pe vasele din argint, descoperit la Sâncrăieni, datate între secolele I î.e.n - I e.n.:
(sursa foto: wikimedia)
(sursa foto: wikimedia)

Megara goblet, terracotta, late Hellenistic period, 2nd-3rd century BC, found in central Serbia.
Collection of Museum in Kraljevo.
This piece is part of Leposava Aleksić legacy, who donated 216 objects to Museum in Kraljevo. They are part of famous Dunjić collection of National Museum of Serbia in Belgrade, legacy of doctors Sofija and Milojko Dunjić. They have been collecting objects from the locals at Kosmaj mountain during several decades. Most of them originate from Roman graves and necropolises at this mountain and most of them are products of local workshops
(sursa: ArcheoSerbia)

La Sarmizegetusa Regia, în templul mare de calcar, a fost descoperită o ţintă de fier ornamentată, care are diametrul 0,30 m și lungimea cuiului 0,245 m. 
Ţinta este ornamentată cu pomul vieţii în cele două reprezentări; între fiecare pereche formată din două reprezentări diferite, se află poziţionată o rozetă spiralată, simbol derivat pentru reprezentarea discului solar:

Ornamentica prin care Pomul Vieţii, reprezentat prin brad, era dispus radial, se practica încă din neolitic, aşa cum prezintă fragmentele de ceramică descoperite la Turdaş de Zsófia Torma:

Fără să fi făcut o statistică a prezenţei motivului bradului în literatura orală, credem că el este cel mai des întâlnit, cel puţin în lirica tradiţională. Numeroase sunt textele şi variantele acestora unde bradul personificat e actant al riturilor de trecere, motiv central şi personaj tragic. Soarta bradului se îngemănează cu destinul tânărului răposat înainte de a se fi căsătorit. Tăiat, împodobit cu încrustături în carnea trunchiului său, apoi aşezat la capul mormântului tânărului plecat în lumea de dincolo, bradul devine mirele sau mireasa mortului nenuntit [...]
Această imagine exprimă convingător relaţia arhaică om-arbore. Pentru ca tăierea pomului să nu fie o crimă fără rost, ci un act ritualic cu sens, omul tratează lemnul ca pe o fiinţă vie. Când e smuls din starea lui naturală, doar aşa poate lemnul să dobândească un nou statut, o nouă viaţă, inseparabilă de cea a omului.


Pomul vieţii preluat de arta bizantină: flanchează reprezentarea divinităţii - crucea




Pomul Vieţii aub forma bradului reprezentat pe o faleră tracică elipsoidală din aur, descoperită la Staro Selo, Regiunea Burgas, Bulgaria, datată în secolul V î.e.n.
Se observă similitudinile dintre modul în care este redat Pomul Vieţii pe falera tracică şi cel reprezentat pe ceramica miceniană:

Pomul vieţii multiplicat pe o piesă confecţionată din aur, care făcea parte din harnaşamentul regelui trac Seuthes III (330-300 î.e.n.); mormântul a fost descoperit la Kazanlâk, Bulgaria:

Pomul vieţii reprezentat pe o piesă confecţionată din aur, care face parte din tezaurul descoperit în mormântul getic regal de la Sveshtari, Bulgaria, datat la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. - începutul secolului al III-lea î.e.n.:

Pomul vieţii reprezentat între coarnele unui taur, ca parte a unei piese din aur:

Pomul vieţii reprezentat pe obiectele aparţinând tezaurului tracic de la Rogozensko, Bulgaria, datat în secolul IV î.e.n.:










Piesă din argint placat parţial cu aur, tezaurul tracic de la Rogozen, datat în secolul IV î.e.n:
Vas din aur depus ca ofrandă în mormântul tumular de la Mogilanka, datat între 380-360 î.e.n.:




Reprezentarea pomului vieţii pe obiecte din ceramică şi metal (arme, oglinzi) aparţinând civilizaţiei etrusce şi datate în secolele VI-V î.e.n.
Amfora etruscă din ceramică, datată în anul 650 î.e.n.:
Amforă cu Hercule şi Hydra, datată în anul 525 î.e.n., aflată în Centrul pentru Antichităţi Getty, Malibu, California:
(sursa:Etruscan Art)
Vas etrusc din ceramică, datat în a doua jumătate a secolului al VI-lea î.e.n., colecţie privată:
Vas ceramic datat în secolul al IV-lea î.e.n., aflat în prezent la Muzeul Louvre:
Vas etrusc din ceramică, datat în secolul al VI-lea î.e.n.: 
Obiect ceramic datat în secolul al VI-lea î.e.n., aflat în prezent la Muzeul Louvre:
Vas etrusc din ceramică, datat în între 550-525 î.e.n.: 
Topor etrusc din bronz
Mâner din bronz, cultura etruscă perioada clasică târzie, secolul IV î.e.n., Muzeul Metropolitan de Artă:
Pomul vieţii pe o fibulă etruscă din argint, datată în secolul V î.e.n.:

(sursa: pinterest)
Oglindă etruscă din bronz cu mâner, perioada 400-350 î.e.n., Muzeul de Arte Frumoase Boston:
(sursa: ETRUSCAN MUSEUM)
Oglindă etruscă din bronz cu mâner din fildeş, secolul IV î.e.n., Muzeul Fitzwilliam, Universitatea din Cambridge, Marea Britanie:
FIT111285 Etruscan Ivory Handled Mirror with Engraved Decoration depicting Odysseus Threatening Circe; Ivory Gorgoneion Handle, 4th century BC (bronze and ivory) by .; height: 30.9 cm; Fitzwilliam Museum, University of Cambridge, UK;  out of copyright
(sursa: bridgeman images)
Oglindă din bronz, secolele VI-V î.e.n., Muzeul Metropolitan de Artă, New York:
Obiect din teracotă etrusc perioada arhaică, cca 550 î.e.n., Muzeul Metropolitan de Artă, New York:
(sursa: ANCIENT ETRUSCAN)
Ornament din teracotă provenind din Taranto, Italia, secolele IV-III î.e.n., colecţie privată:





Reprezentarea pomului vieţii pe obiecte descoperite în zona de influenţă a civilizaţiei Greciei antice - perioada clasică.
Pom al vieţii pe capitelul unei coloane, datat în anul 440 î.e.n., aflat în Muzeul din Atena:
Pom al vieţii pe calitelul unei coloane, datat în anul 480 î.e.n., aflat în Muzeul din Paros:
Pom al vieţii pe capitelul unei coloane, datând din mijlocul secolului al IV-lea î.e.n. şi aflat în prezent la Muzeul de Arheologie din Pireu. Se observă în interiorul V-ului o rozetă - simbol derivat pentru reprezentarea discului solar:
Aplică decorativă din bronz, datată în a doua jumătate a secolului al IV-lea î.e.n, aflată în prezent în Muzeul Metropolitan al Artei:
Amfore datate în secolul al V-lea î.e.n., aflate în prezent la Muzeul Louvre:
Rhyton datând din 440-430 î.e.n:
Pomul Vieţii sub forma palmetei, păzit de două animale (mitologice):
(sursa: Thraxus Ares)





Pomul vieţii reprezentat pe o îmbrăcăminte tradiţională românească pentru iarnă, aflată în prezent la Muzeul Ţăranului Român:
(sursa: Semne Cusute)
Se observă în interiorul V-ului format de perechea superioară de foliole o rozetă-stea - simbol derivat pentru reprezentarea discului solar:





Comments