De la „Literaturnaia Gazeta", la „Gazeta literara"

    
Atunci cand regimul s-a hotarat sa infiinteze un saptamanal literar, ideologii sai nu si-au batut capul sa-i gaseasca un titlu, intreband doar cum se numea publicatia cu acel profil de la Moscova. „Literaturnaia Gazeta". Au tradus denumirea si asa a inceput sa apara la Bucuresti, in martie 1954, „Gazeta literara". 
    Director era Zaharia Stancu (foto jos), cumuland functia cu aceea de director al Teatrului National. In toamna anului 1955, la o consfatuire a conducerii 
Uniunii Scriitorilor, unde Gheorghe Apostol reprezenta partidul, Zaharia Stancu i s-a plans acestuia ca, desi „Gazeta literara"
are un tiraj de 23.000 de exemplare si este apreciata de cititori, revista duce lipsa de un sediu corespunzator. 
Peste cateva luni i se repartiza etajul imobilului de pe Bulevardul Ana Ipatescu 15, cladire care ii apartinuse lui Edgar Auschnitt, fratele industriasului, deopotriva cu mobila din cabinetul directorial: birou lung de aproape patru metri, negru ca abanosul, dintr-un lemn de esenta tare, sculptat, acoperit cu un cristal gros de doua degete, cu un jilt de aceeasi culoare, impodobit cu dalta, o masa de consiliu inconjurata de scaune... 
Incaperea avea usi capitonate, alta pereche de usi, care despartea ferestrele, dand intr-un balcon de fier forjat, cu vedere spre castanii din mijlocul bulevardului. Perdele lungi cu draperii plusate, dense ca o cortina, stavileau vuietul strazii si - vara - caldura de afara. 

Colaborarea la o revista, cat un salariu de medic primar 

    Din octombrie 1968, aparea, in locul „Gazetei literare" de opt pagini, „Romania literara", o revista cu 32 de pagini frumos ilustrata, machetata modern, unde peste cateva luni, in rubrica sa Breviar, Serban Cioculescu (foto stanga) purta o polemica sub forma de dialog epistolar cu un medic psihiatru despre autismul lui Eminescu, intr-un limbaj curtenitor, chiar ceremonios, preopinentii adresandu-se unul altuia cu domnule. Constantin Noica (foto dreapta) detinea, la randul
sau, o rubrica 
saptamanala in „Romania literara" in care tiparea fragmente dintr-un manuscris care constituise un cap de acuzare intr-un faimos proces din 1959 soldat cu condamnarea sa la ani grei de inchisoare... 
    Doua pagini de revista intitulate „Ce e nou in literatura..." erau alocate traducerilor, ingrijite de poetii Leonid Dimov si Marcel Mihalas, redactori la sectia Externe. Generozitatea lor a facut sa-mi dea sa alcatuiesc acele pagini intr-un numar din iunie 1971 consacrat Luxemburgului. 
    Pe atunci, poezia, inclusiv traducerile, era foarte bine platita de reviste si edituri. La curent cu tarifele, am ales anume poezii cat mai scurte, stiind ca o poezie de cateva versuri era remunerata la fel cu una de 40 de versuri; abia de la acest numar suma se dubla. O bucata de proza scurta, textul unui interviu, succinta prezentare a fiecarui poet, numita chapeau in limbajul redactional, sporeau numarul banilor pe care aveam sa-i primesc la zece zile dupa aparitia revistei. Intr-o luni de la sfarsitul lui iunie 1971, insotit de cel mai bun prieten, fost coleg de liceu, asteptam sa se deschida ghiseul la care se plateau colaborarile la publicatiile Uniunii Scriitorilor - cealalta casierie din subsolul Uniunii fiind pentru imprumuturi, ajutoare si drepturi de autor. 
Nadajduiam sa primesc 1.200-1.300 de lei. Inainte sa semnez, pe stat, am citit in dreptul numelui meu: 1.800 de lei. Era cat un salariu de medic primar ! 

Comments