Falcău - Straja, de-a lungul furioasei Suceava, Munţii Obcina Mare

articolul continuă de aici

 De pe bătrânul pod de cale ferată privim spre amonte (foto 1) şi spre aval (foto 2). În partea stângă, în ultimul plan, în imaginea 3, făcută tot de pe pod, se vede una din frumoasele poieni din zona Falcăului, Poiana Cerbului.


                                                                             1
                                                                           2
                                                    
3   

Ne deplasăm spre  malul drept al râului şi imediat după pod coborâm către o mică poiană. De acolo ne deplasăm mai departe spre aval. Întâlnim o frumoasă lumânărică (foto 4). Din cauza vegetaţiei de pe mal trebuie să parcurgem 100 m până să ajungem pe malul apei printr-un loc mai degajat. De acolo privim spre înapoi, unde remarcăm Vârful Cârmaciu, în centrul imaginii 5 iar spre stânga podul pe care tocmai l-am traversat. Continuăm deplasarea în josul râului. Avem de ocolit unele porţiuni cu vegetaţie extrem de bogată dar de fiecare dată găsim o portiţă de a ajunge din nou pe mal. Pe o floare, o muscă se odihneşte, făcând polenizare (foto 6).


                         4
                       5
                   
6


Nu foarte departe, pe malul stâng se zăreşte poarta din lemn, simbolică peste drumul 209G, aflată la intrarea în satul Falcău (foto 7). Zărim spre dreapta acelei porţi podul peste Râul Ciumârna, care izvorăşte din Ucraina şi a cărui confluenţă cu Suceava am surprins-o în imaginea 7. În ziua de sfârşit de iunie 2015 când am parcurs aceste locuri, râul era destul de umflat după ploi. Mai la vale, după o mică „luptă” cu prundişul şi vegetaţia de luncă, ajungem într-un loc de unde trebuie să ne întoarcem câteva zeci de metri pentru a sosi din nou pe malul drept (foto 8).










                          7
                           
8

Flori albastre de  măzăriche (Vicia cracca) întâlnim pe aici (foto 9) iar de pe mal zărim destul de des praguri peste care apa trece destul de vijelios (foto 10). Mai la vale trecem peste o pajişte aflată chiar pe malul apei unde iarba cosită a fost aşezată în căpiţe (foto 11). 









                         9
                          10
                           
11


Întâlnim o porţiune unde vedem forţa apei, un dig din beton răsturnat (foto 12). Imediat mai la vale găsim ceea ce a mai rămas din calea ferată care trecea pe aici (foto 13). 






                         12
                             
13


Ne strecurăm pe o potecă foarte îngustă pe sub poala pădurii din dreapta noastră în sensul de coborâre de-a lungul râului şi găsim un arbust cu flori albe (foto 14). Privim spre înapoi (foto 15).








                         14
                        
15

Iată că râul se desparte în mai multe braţe (foto 16) şi face un cot mare spre stânga în sensul de curgere (foto 17). Se apropie astfel de şoseaua asfaltată care leagă satul Straja, din aval, de satul Falcău de unde am pornit. Din nou avem de străbătut o zonă cu ierburi şi vegetaţie de luncă. Pe alocuri întâlnim bălţi cu papură, verde încă la aceasta dată (foto 18). 


                        16
                         17
                        
18


Se vede intervenţia omului prin faptul că pietrişul a fost ridicat pe alocuri pentru a se face un dig. Prin pietriş cresc multe flori, care de care mai frumoase (foto 19). Din nou străbatem porţiuni cu arbuşti mici dar deşi şi găsim o baltă mai mare cu apă foarte limpede (foto 20). Putem să ne apropiem şi de malul apei care curge vijelios (foto 21).







                        19
                          20
                             
21


Prin sălbăticia acestor locuri, deşi civilizaţia este la câteva zeci de metri pe celălalt mal, florile colorate intens încântă ochiul (foto 22). Treptat ajungem într-un loc de unde privind spre înapoi constatăm că râul era despărţit în două braţe care acum se reunesc (foto 23). Întâlnim o punte extrem de îngustă dar destul de stabilă pe care vom trece peste râu (foto 24). 







                          22
                          23
                        
24

De pe punte putem fotografia doar spre amonte (foto 25) deoarece spre aval nu avem de ce ne susţine pentru a avea mâinile libere. Imediat cum ajungem pe malul stâng privim şi spre aval (foto 26).


                                                                                                                 25
                            
26


Suntem lângă drumul 209G iar pe partea cealaltă a lui sunt un izvor şi o masă acoperită. Ne deplasăm apoi spre vale nu înainte de a privi spre înapoi unde încă mai zărim în depărtare Vârful Cârmaciu (foto 27). Ajungem în vecinătatea primelor case din satul Straja. Ne abatem pe un drumeag care duce înapoi spre malul râului, de care ne-am depărtat foarte puţin. Drumeagul trece pe lângă un dig pietruit mai înalt decât un om. De acolo surprindem un uliu făcâd rotocoale mari (foto 28).


                             27
                             
 28

Din loc în loc ne putem apropia de malul stâng al râului (foto 29) dar din cauza vegetaţiei trebuie să ne îndepărtăm din nou pe drumeagul care merge paralel cu albia. Spre nord, munţii sunt superbi (foto 30) iar florile albastre de clopoţei (Campanula persicifolia) ne încântă privirea la tot pasul (foto 31). 



                              29
                        30
                          
31

Ajungem la un gard pe care îl depăşim pe la o poartă şi continuăm înaintarea pe acelaşi drumeag dar imediat ne putem abate din nou pe malul apei. Acolo ajungem în dreptul Pârâului Valea Boului, aflat pe malul drept al Râului Suceava. În urma inundaţiilor care au fost acum câţiva ani, calea ferată a fost ruptă şi aici. A rămas mărturie doar un pod care nu duce nicăieri acum (foto 32). Spre înapoi râul arată ca în imaginea 33. După ce depăşim Pârâul Valea Boului observăm încă odată pe malul opus forţa apei (foto 34). 


                            32
                                                                                                                   33
                              

34


Doar florile albe pe care le întâlnim ne amintesc că acum apa curge mai domol (foto 35).








                             
35


Mai zărim, tot pe malul opus, fosta clădire a gării Straja iar în faţa noastră podul peste râu (foto 36). 










                            36