Pădurea din Munții Carpați

„Ochii” pădurii. foto: Petru Lucian Goja (Baia Mare)

Mihai Cengher (Reghin)


Putem imagina viaţa noastră fără pădure? Putem concepe drumeţiile fără foşnetul frunzelor? Nu. Şi totuşi, presiunile care se fac asupra pădurii sunt mari. Goana după profit imediat a avut ca efect un masacru asupra codrilor: defrişări, poluare, ploi acide. Consecinţele negative ale acestor nesăbuinţe nu se lasă mult aşteptate: inundaţiile şi alunecările de teren sunt la ordinea zilei;

ele distrug clădiri, căi de comunicaţie, curmă vieţi omeneşti. Acţiunile noastre se întorc în final împotriva noastră.

Pădurea este unul din cele mai complexe geosisteme de pe suprafaţa Pământului, având rol covârşitor în păstrarea echilibrului întregii naturi.

Munţii, prin urmare şi Carpaţii, sunt guvernaţi în ceea ce priveşte răspândirea elementelor naturale de legea zonalităţii altitudinale sau a etajării mediilor. Aceasta este strâns legată de faptul că o dată cu creşterea înălţimii are loc o scădere a temperaturii medii a aerului şi o creştere a cantităţii de precipitaţii.

Pădurea, ca element component al mediului înconjurător, se supune aceleiaşi legi. Astfel, în funcţie de condiţiile naturale determinate de altitudine, se conturează etajul pădurilor de foioase (inferior) şi etajul pădurilor de conifere (răşinoase), superior. Etajul inferior cuprinde subetajele pădurilor de gorun şi de amestec de gorun şi al pădurilor de fag şi de amestec de fag cu răşinoase.

Muntele cuprinde subetajul fagului şi al fagului în amestec cu răşinoasele şi etajul pădurilor de conifere.

Subetajul fagului începe de la altitudini de 600-700 m, valori care în ţara noastră marchează limita inferioară a muntelui şi urcă până la altitudini de 1200-1400 m.

Specia caracteristică este fagul (Fagus sylvatica). Alături de acesta apar şi alţi arbori: carpen (Carpinus), paltin (Acer), ulm de munte (Ulmus), frasin (Fraxinus), mesteacăn (Betula). Există un strat de arbuşti, iar la nivelul solului un strat ierbos, ambele destul de puţin dezvoltate. Pe sol este caracteristic stratul de frunze moarte, în diferite grade de descompunere, numit litieră.

Urmează, la altitudini superioare, subetajul de amestec fag cu răşinoase care face trecerea spre etajul boreal sau al pădurilor de răşinoase. Acesta din urmă urcă până la limita superioară a pădurilor, 1600-1700 m în nordul ţării şi până la 1850 m în rest. Deasupra acestor limite se întind etajele subalpin şi alpin, cu tufărişuri şi pajişti.

În etajul boreal predomină molidul (Picea abies), însoţit de brad (Abies alba), mesteacăn, paltin şi ulm de munte (Larix). Substratul de arbuşti este foarte slab reprezentat, iar pe sol se dezvoltă muşchi şi ferigi. Cea mai mare suprafaţă cu răşinoase se află în Carpaţii Orientali.

foto: Ducu Gheorghiescu (Curtea de Argeş)

În natură, pădurea îndeplineşte funcţii legate de protecţia elementelor naturale cu care se află în legătură - aer, apă, relief şi sol, faună şi om.

Astfel, datorită coronamentului este diminuată intensitatea radiaţiei solare. Regimul termic este moderat, în interiorul pădurilor temperatura fiind vara uşor mai scăzută, iar iarna mai ridicată cu 1-2 grade decât în regiunile înconjurătoare. De asemenea şi temperatura medie anuală este uşor mai ridicată. La acestea contribuie şi litiera care realizează o izolare termică.

Compoziţia aerului este influenţată şi ea. Pădurea are capacitate de a absorbi importante cantităţi de CO2, praf şi alţi poluanţi (SO2, CO, NO, NO2, NH3 etc.). Ea eliberează oxigen, aerosoli şi vapori de apă, purificând atmosfera. Atenuează intensitatea vântului şi poluarea sonoră.

Prin procesul de evapotranspiraţie sporeşte umiditatea aerului, mai ales vara, iar evaporarea apei de la sol este mult diminuată.

Influenţa asupra hidrosferei se manifestă prin protecţia surselor, cursurilor şi acumulărilor de apă. Pădurea, prin intermediul stratului de muşchi, litierei şi coronamentului, reţine o mare cantitate de apă la ploi, împiedicând scurgerea acesteia. Asigură calitatea apei, reglează regimul hidrologic diminuând efectele inundaţiilor, protejează izvoarele, zăcămintele de apă potabilă şi minerală, malurile împotriva eroziunii.

Dacă ţinem seamă că în Carpaţi cad cele mai mari cantităţi de precipitaţii de la noi, predominând vara ploile torenţiale, versanţii sunt puternic înclinaţi, solurile sunt fragile, iar pâraiele curg în regim torenţial, având o mare putere de eroziune, putem trage concluzia că importanţa pădurilor este fundamentală. Frunzele arborilor, apoi tulpinile reţin prin fenomenul de intercepţie picăturile de ploaie, astfel că doar o mică parte ajung direct la sol. Aici întâlnesc litiera sau stratul de muşchi, iar apa nu mai poate forma şuvoaie care să spele solul, fiind absorbită în adâncime. Dacă pădurea dispare, eroziunea exercitată de scurgerile pe versant va spăla repede învelişul fragil de soluri şi în loc vor rămâne doar terenuri pustii şi roci golaşe. În plus, arborii furnizează substanţă organică învelişului de sol, prin descompunerea elementelor moarte, frunze, tulpini şi crengi, atât de importantă pentru fertilitate.

Pădurea reprezintă şi habitat pentru faună. Pădurile noastre de munte adăpostesc animale monumente ale naturii: râsul (Lynx lynx), ursul brun (Ursus arctos), vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus), acvila de munte (Aquila chrysaetos), corbul (Corvus corax), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix). Dintre arbori, monumente ale naturii sunt tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua), zâmbrul (Pinus cembra).

Şi, nu în ultimul rând, trebuie subliniat rolul pădurii în viaţa omului, nu doar cel strict economic, ci şi cel recreativ şi estetic.

Pe lângă cele enumerate mai sus, toate în strânsă legătură cu sănătatea unui mediu în care trăim, prin urmare şi cu sănătatea noastră fizică şi morală, mai enumerăm câteva binefaceri ale pădurii.

Ea armonizează liniile peisajului. Culoarea verde scade presiunea sanguină şi dilată vasele capilare; induce linişte, bună dispoziţie, fiind o culoare rece, plăcută şi odihnitoare. Determină prospeţime şi deconectare nervoasă, un sentiment de siguranţă şi securitate. Mai adăugăm efectul culorilor pe care le îmbracă pădurea toamna.

Trebuie să privim arborii ca pe semenii noştri. (articol din anul 2000)

foto: Ducu Gheorghiescu (Curtea de Argeş)