Literatura romana

Rezumate

Nunta in cer - Rezumat

Surpriza s-a produs intr-o zi obisnuita, care nu prevestea in nici un fel dezastrul. Intors din oras, Mavrodin gasise un plic de la Ileana, care plecase definitiv, nu se stia incotro. In scrisoare il ruga sa n-o caute, ii multumea pentru fericirea pe care o traise alaturi de el si-i marturisea ca "ii era peste putinta sa suporte dragostea noastra, asa cum era... neroditoare."
    Mavrodin ii relateaza in continuare lui Hasnas, incercarile lui disperate de a afla unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise ingrozitor dupa ce fusese parasit de femeia iubita, marturisindu-i ca toata iarna dusese "o viata de larva". Gandindu-se ca poate romanul inceput pe cand erau impreuna ar putea s-o determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l termine, dar Ileana nu a aparut, nu a trimis nici o veste. Acum nu-l mai interesa in nici un fel nici povestea de iubire pe care o traise Ileana cu alt barbat inainte de a-l intalni pe el, fiind convins ca femeia "nu va mai putea iubi vreodata" si indoindu-se ca el insusi s-ar mai putea indragosti de altcineva.
    Andrei Mavrodin se hotarase sa scrie povestea de iubire intr-un nou roman, pe care-l intitulase "Nunta in cer", dar care pacatuia fata de adevar prin "neputinta oricarui artist de a se marturisi omeneste, total, crestineste... Ai sa citesti cartea asta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat...", incheie el marturisirea pe care o expusese in fata lui Barbu Hasnas.
    Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas, simte nevoia sa-i destainuiasca acestuia propria poveste de dragoste intamplata mai demult, cu "vreo opt-noua ani" inainte, intrucat poate ca o sa-l inspire intr-un viitor roman. Ceea ce-l uimeste pe Hasnas este faptul ca i se pare ca iubirea lui "seamana cu tot ce ti se povesteste despre dragoste.".
    Ca personaj-narator, Hasnas, isi incepe povestea din vremea in care era un tanar student de 24 de ani si urma studii de inginerie in Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa modesta, ce-i ajungea "exact cat sa-mi duc zilele". Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul Hasnas se inroleaza voluntar impreuna cu alti studenti romani din Franta, intrucat izbucnise primul razboi mondial. Dupa niste cursuri militare, se duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite deosebite in lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan si "nu ma legau prea multe lucruri de viata". In anul 1917 tanarul ofiter se afla intr-un tren foarte  aglomerat, care se pusese brusc in miscare si este impresionat de o fetita de vreo 15 ani, care striga disperata, deoarece matusa ei ramasese pe peronul garii. Hasna? o ajuta pe Lena sa coboare in gara de destinatie, o da in grija unui prieten care lucra acolo, iar peste o saptamana, afla de la acesta ca fetita fusese preluata de un ofiter, care spusese ca e varul ei.
    Hasnas isi mosteneste unchiul si devine un om bogat. La cei 30 de ani ai sai avea avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata, ba mai mult, cu femeile era "poate un cinic". Prin 1924, cand "eleganta si desfranarea Bucurestiului atinsesera culmi neraaipomenite", intr-o noapte, prietena lui ii prezinta "o pasare rara", pe Lena, "ultima fecioara din secolul XIX!". Hasnas. o recunoaste pe fetita din tren si, intreband-o ce s-a intamplat dupa ce o lasase in gara, aceasta ii spune ca a doua zi sosise si matusa ei, negand ca ar fi luat-o un var imbracat in uniforma de ofiter, care, dupa ce ii pusese bagajele in trasura incepuse sa o sarute.
    Tanara este cu totul aparte fata de celelalte femei, "atat de sobra si atat de serioasa cum arata" si Hasnas afla ca nimeni dintre cei prezenti nu pare sa stie nimic altceva despre ea. Hasnas, o intalneste peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care mergea laMilano. Coboara impreuna la Venetia, se plimba prin piata San Marco discutand despre experienta lui amoroasa, care se referea la "destule femei", dar recunoaste ca "n-am iubit niciodata". Barbu Hasnas ii evoca lui Mavrodin scena petrecuta la hotel in aceeasi seara, cand constatase uimit ca "fusese, intr-adevar, fecioara". La inceput atitudinea lui fusese obisnuita, orgolioasa si nepasatoare fata de tanara pe care o sedusese, dar, in ziua urmatoare, Lena ii acordase - in gluma - cinci zile ca sa se indmgosteasca de ea. Peste cateva zile, marturiseste Hasnas, el era total schimbat, incurcat si timid, simtea cum "o nelamurita fericire incepea sa ma cuprinda" si se surprinde declarand: "Cred ca m-am indragostit cu adevarat". Fara sa constientizeze, Hasnas, se trezeste ca, intr-o seara, o intreaba brusc: "Nu e asa ca vrei sa fii sotia mea?". Peste o luna s-au casatorit la Paris, avand ca martori un cere restrans de prieteni.
    Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile relatii amoroase ale lui Hasnas declanseaza intre ei conflicte care le ameninta iubirea. Desi era constient ca Lena ii era necesara "ca aerul, ca apa, ca lumina", Hasnas este uneori sufocat de casnicia lui, alteori este melancolic, simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se schimbase si ea dupa casatorie, renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte, ca arta, muzica, dar nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea  acomoda cu snobismul societatii bucurestene. Cu toata nefericirea de care se simte cuprins, barbatul constientizeaza ca dragostea lor este definitiva, ca sunt legati unul de altul "pana la moarte, in sensul concret al cuvantului" si casnicia lor se relaxeaza.
    Dupa aniversarea celui de al treilea an de casatorie, cateva intamplari minore strica din nou echilibrul casatoriei, ce parea solid. Intr-o zi, se surprinde spunandu-i Lenei: "Ma gandeam ca ar fi timpul sa avem un copil...", simtindu-se deodata coplesit de "setea obscura de a te naste din nou, nevoia unei compensate in altcineva decat tovarasa de iubire si de viata".
    Analizandu-si starea de deznadejde de care era dominat, Hasnas, regreta ca a lasat "sa treaca atata timp", ca, daca ar fl avut un copil din primul an de casatorie, "as fi simtit ca am pentru cine trai". Lena nu este deloc incantata de ideea de a avea un copil si intre cei doi soti se instaleaza o atmosfera tensionata, o gravitate rece. Lena pleaca de acasa si Hasnas primeste o scrisoare, prin care ii spunea ca in noaptea aceea va dormi la matusa ei, ca a doua zi il va vizita un avocat, ca ii multumeste pentru fericirea pe care i-a daruit-o in acesti trei ani. El incearca o impacare, dar femeia ramane inflexibila. Atunci barbatul se incranceneaza si hotaraste brusc sa se desparta, avand impresia ca decizia lui se bazeaza pe principii morale solide, ca despartirea se produsese numai pentru ca ea nu voia "sa aiba copii", iar pentru el "lucrul acesta e o datorie sacra".
    Suferinta lui Hasnas, fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se intereseze de Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase complet.
    Confesiunea lui Hasnas are loc dupa opt ani de la intamplarile relatate, asadar in timp subiectiv, declansate fiind de memorie involuntara afectiva, desi "memoria pasionala nu e o calitate barbateasca".
    Gidismul despre care vorbeste critica literara este evident, timpul fiind definit de doua valente: una obiectiva - aceea in care s-au manifestat sentimentele de iubire in mod direct - si una subiectiva - aceea care evoca aceste sentimente: "nu mai era o amintire a dragostei, intocmai dupa cum pot spune ca imi amintesc, ca ma numesc Barbu Hasnas". Se recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca "nu te intalnesti cu o asemenea dragoste decat o singura data in viata", ca intensitatea unei astfel de iubiri este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu.
Gazda, care venise sa-i trezeasca, este uimit ca nu dormisera deloc,  dar ei marturisesc cu glas tremurat ca au stat de vorba toata noaptea si au povestit "fiecare dragostele din tinerete". Mergand "tacuti si ganditori", Mavrodin intreaba deodata cu glasul sugrumat de emotie: "Crezi ca Ileana mai traieste?" si amandoi simt ca nu. Fraza din finalul romanului incheie definitiv confesiunile, aducand in prim plan inceperea vanatorii.
    Ideea iubirii profunde este privita prin prisma celor doi eroi care-si rememoreaza, prin confesiune, starile si sentimentele de dragoste asa cum le apar dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Interesant este faptul ca cele doua versiuni succesive ale idilei arareau ca stau in opozitie, deoarece fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise Femeia dorise sa obtina de la ea exact ce respinsese celalalt. Barbu Hasnas. voise copii, dintr-un instinct al perpetuarii, inscriindu-se astfel in banalul realului cotidian, iar Andrei Mavrodin, scriitorul, avand aspiratii spirituate, ii refuza dorinta ei simpla si umana de a avea copii. Totusi, cele doua conceptii opuse ale eroilor se intalnesc in aceeasi iubire posesiva si patimasa fata de aceeasi femeie de care - fiecare dintre ei - se indragostise pe viata. De fiecare data, femeia gaseste forta interioara de impotrivire, caci, de fiecare data, ea este cea care desface legatura, disparand definitiv din viata lor si inchizandu-se enigmatic in sine.
    Critica literara vorbeste despre manifestarea, in acest roman, a egolatriei (manie de a se preocupa exagerat de propria persoana, supraestimare a valorii personale, egotism) masculine in doua versiuni succesive: "eroina intalneste egolatria masculina in doua versiuni succesive, ce s-ar spune ca stau in opozitie, pentru ca fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise dorise sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celalalt" (Gabriel Dimisianu). Cei doi indragostiti nu pot ceda, nici chiar din dragoste, in fata dorintelor femeii iubite, care, la randul ei, are aceeasi forta interioara de a nu se supune acestei dominatii, pe care o simte ca pe un pericol de diminuare a personalitatii sale.
    In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narativa a romanelor "Maitreyi" si "Nunta in cer", dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femeia - recompunand perechea ideaia.
Comments