Cetatea dacică de la Pietrele lui Solomon

web stats


Pintilie Ştefan-Cristian
ianuarie 2014


Înscrisă geografic în sud-estul Ardealului, Ţara Bârsei făcea parte din neamul cotensilor, nume dat şi poate fiindcă vieţuiau în cătunele din cotul Carpaţilor.
Zona era dens populată şi putea să se se împotrivească celor nepoftiţi, asigurând şi un întreg sistem de supraveghere a trecătorilor, de semnalizare de pe înălţimi prin fum ziua şi prin foc noaptea, în cazul apropierii duşmanului, dar dispunând şi de luptătorii necesari şi capabili să apere trecătorile, populaţia civilă, centrele sacre şi pământul natal. Asta însemna că în aceste locuri comunităţile erau puternice, fiind conduse de oameni capabili să simtă pericolele şi să ştie cum să le facă faţă.
Pentru a lupta împotriva valurilor de neamuri migratoare, dacii au fost nevoiţi sa construiască fortificaţii şi cetăţi, menite să adauge fortăreţei naturale constituită din catenele Munţilor Carpaţi o mai mare rezistenţă la agresiunile tot mai dese. Unele fortificaţii începuseră a fi construite încă din prima perioadă a epocii fierului. Multe din acestea au fost întărite şi folosite în perioadele următoare.
Pe la anul 200 î. Chr., în Ţara Bârsei, se remarcă formaţiunea politico-militară condusă de Rubobostes, ce se întindea până în părţile Sibiului, pe Târnave. Aceasta ar fi putut avea capitala în cetatea de la Pietrele lui Solomon din Şcheii Braşovului. La est, aceasta se învecina cu formaţiunea politică organizată şi condusă de Oroles, ce pare să-şi fi avut sediul pe Tipia Ormenisului, situată în defileul Oltului la Racoş, unde echipe de arheologi conduse de Florea Costea au dscoperit un important centru cu caracter sacru şi militar.
Istoricul Pompeius Trogus spune că pe vremea lui Rubobostes puterea dacilor a crescut. Când Burebista, „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, a trecut la crearea statului dac, a inclus şi aceste puternice formaţiuni. Cetăţile dacilor erau în majoritate construite pe vârfuri de munţi. În Ţara Bârsei s-au construit în perioade diferite cetăţi pe mai toate înălţimile importante. Putem enumera: cetatea de la Pietrele lui Solomen, cea de pe dealul Şprenghi, pe dealul Melcilor, Valea Cetăţii, Bunloc, Hărman, Râşnov, Sâmpetru, Feldioara, Prejmer, Rupea, Hălchiu, Satu Nou. O parte din acestea au fost distruse de romani, altele au dăinuit până în Evul Mediu, când cavalerii teutoni şi apoi saşii şi-au aşezat cetăţile pe ruinele lor.
În zona bine conturată a Ţării Bârsei sunt mai cunoscute trei cetăţi importante: cea de la Pietrele lui Solomon, Râşnov şi Tipia Ormenişului. Dintre acestea, Comidava, localizată la Râşnov, este menţionată pe harta lui Ptolemeu. Peste aceasta s-a suprapus parţial cetatea medievală.
Cumidava - o nouă abordare
Pentru a face faţă confruntărilor, dacii au întărit fortificaţiile folosite încă din epoca fierului cum sunt cele de la Racoşul de Jos, în punctul Dealul Vărăriei, de la Roadeş şi Porumbenii Mari.
Comunităţile locale şi-au organizat şi întreţinut structuri administrative şi militare întărite cu fortificaţiile realizate. Importanţa lor strategică era diferită, de la aşezări fortificate de interes local, ce asigurau refugiu unor întregi comunităţi, la aşezări ce asigurau supravegherea unor zone mai întinse şi a căilor de acces spre acestea.
Dacii s-au pregătit pentru confruntările cu romanii întărind fortificaţiile existente, realizând şi alte fortificaţii în zone strategice, cum ar fi: pasul Bran, defileul Oltului la Racoş, trecătoarea Turnu Roşu. Toate aşezările fortificate ofereau posibilitatea opririi unui atac prin efort armat. Erau construite din pământ, lemn, piatră, valuri de pământ cu palisade, ca cele de la Covasna, Tilişca, Bunloc, Pietrele lui Solomon, Crizbav, Jigodin, Racoş-Tipia Ormenişului sau cu turnuri, la Braşov, Breaza, Râşnov-Cetate, Mereşti.
Suprafeţele fortificate sunt diferite: de la 2.500 mp la Crizbav, Zetea, Feldioara, până la cele cu suprafaţa de 2-3 hectare la Racoş-Piatra Detunată, Tilişca. Fortificaţiile cu caracter militar, politic, administrativ şi religios, ca cele de pe Tipia Ormenişului-Racoş, Covasna, Pietrele lui Solomon, ocupau peste 3 hectare. Acestea deţineau garnizoane permanente sau mici detaşamente de militari,cum erau cele de la Pietrele lui Solomon, Breaza, Tilişca, Crizbav, Racu, Zetea, Teliu, Racoş-Piatra Detunată sau cea de la Racoş-Tipia Ormenişului, în care staţionau 250-300 de soldaţi.
Fortificaţii mari, izolate mai funcţionau la Breaza, Buneşti, Teliu, Roadeş, Covasna, Caşin, Jigodin, Odorheiu Secuiesc, Ghindari, Porumbenii Mari, Racu, Zetea Şeica Mică, Tilişca.
Fortificaţiile de la Racu, Mihăileni, Ciceu, Jigodin serveau ca pavăză năvălirilor dinspre est pe Vale şi Pasul Trotuş, între Masivul Curmătura şi Munţii Ciucului. La fel serveau şi împotriva unui atac prin Cheile Bicazului sau prin Pasul Bârgăului spre Podişul Transilvaniei sau dinspre el.
Acelaşi rol îl aveau şi fortificaţiile de la nord de Miercurea Ciuc, în cazul unui atac prin văile Munţilor Ciucului dinspre Valea Uzului.
Cetatea de la Caşin putea opri accesul din Valea Uzului spre cea a pârâului Caşin şi atacurile prin Pasul Oituz, protejate şi de cetatea de la Covasna. Pasul Buzăului şi văile Doftanelor erau supravegheate de cetatea de la Teliu. Cetăţile de la Bunloc, din Braşov şi Râşnov, dar şi cele de la Codlea şi Crizbav, puteau opri împreună incursiunile de pe Valea Prahovei- Timiş, ca şi cele dinspre culoarul Rucăr-Bran.
În Ţara Făgăraşului s-a ridicat cetatea de la Breaza-Făgăraş iar fortificaţiile de la Cuciulata şi Comana de Sus mai puteau întârzia atacurile dinspre Piatra Craiului şi Iezer.
Atacurile dinspre sud, de pe Valea Argeşului, puteau fi întâmpinate de fortificaţiile de la Arpaşu de Sus.
Atacurile dinspre Munţii Lotrului şi Munţii Şureanu şi cele dinspre vest, erau stăvilite de puternica cetate de la Tilişca.
Sigur erau şi alte fortificaţii în defileul carpatic al Oltului şi în Carpaţii de curbură, dar urmele lor încă nu s-au descoperit.
Toate aceste fortificaţii au fost construite pentru a apăra bogăţiile solului şi subsolului, dar şi pentru a înfrânge dorinţa celor ce doreau să şi le însuşească.

                                                                                                                                                                                                                    (sursa: Adevărul despre daci)


Pietrele lui Solomon reprezintă o zonă turistică deosebită a Braşovului, paradisul alpiniştilor, dar şi un loc cu mare încărcătură istorică. Ruinele descoperite aici atestă prezenţa unei vechi cetăţi dacice. De secole, junii braşoveni îşi ţin serbările „La Chetre“, unde fiecare metru de pămînt poartă amintirea strămoşilor. Unii caută acest loc pentru proprietăţile curative. Şi nu în ultimul rînd, Pietrele lui Solomon par să fie sediul unor fenomene inexplicabile, care îi atrag pe oamenii de ştiinţă, dar şi pe pasionaţii de mistere. Mulţi consideră că legenda acestor faimoase stânci e actul de naştere a coroanei cu rădăcini, emblema Braşovului. Din orice unghi le-am privi, Pietrele lui Solomon reprezintă tărâmul din care izvorăsc deopotrivă mituri şi vestigii istorice.

„Poarta de piatră“ a junilor
Nu e braşovean să nu ştie unde sunt vestitele chei numite Pietrele lui Solomon. Abrupturi calcaroase, stâncării, grohotişuri, turnuri, micul pârâu Valea cu Apă care formează mai multe cascade şi un mic defileu. Acesta este locul numit Pietrele lui Solomon, situat pe drumul ce leagă Şcheiul de Poiana Braşov. Documentele confirmă existenţa în apropiere a unui loc numit „La bisericuţă“, sugerând că la Pietrele lui Solomon a fost centrul satului de altădată devenit Şcheiul de azi. Cheile lui Solomon sunt apreciate şi de alpinişti. Indiferent de anotimp, iubitorii verticalelor găsesc aici un excelent loc de escaladă, grupul de stânci avînd trasee de diferite grade de dificultate. Sărbătoarea junilor din prima duminică a lunii mai este puternic legată de acest loc unde tinerii se întrec în aruncarea buzduganului. La serbarea junilor, fiecare grup are masa lui în poieniţa de „La Chetre“. Cândva, între cele două stânci se postau junii ce pretindeau vamă celor ce voiau să petreacă împreună cu ei. Astăzi, vama numită până nu de mult „Poarta de piatră“, a dispărut, dar spectacolul este acelaşi, vechi de sute de ani şi transmis întocmai de la o generaţie la alta.

Cetate din neolitic
Deşi la Pietrele lui Solomon se formează un defileu natural, vechii şcheieni i-au spus locului Cetatea Junilor. Să fi existat aici o cetate? Răspunsul a venit acum exact 100 de ani, când în apropiere, au fost găsite urme ale unei cetăţi. Istoricii spun că fortificaţia avea rol de refugiu pentru populaţia dacă a aşezărilor civile din împrejurimi. Primele săpături le-a făcut cronicarul sas Julius Teutsch, cel care a descoperit urmele cetăţii în anul 1913. 

1853 - Pietrele lui Solomon

Geograful Erich Jekelius nota şi el că, în trecut, locului i se spunea Cetatea lui Solomon. Alte lucrări au fost făcute în anii ’50 şi ’80. S-a constatat o continuă locuire a cetăţii pe întreaga durată a neoliticului, epocii bronzului şi a fierului. Cetatea avea vedere directă înspre sud-vestul Tâmpei şi spre dealul Stejeriş - în ambele locuri fiind descoperite vestigii dacice - şi era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri dacice, val de pământ şi palisade, pe care îşi făceau rondul străjile şi pe care se organizau lupte. În incinta fortificaţiei se mai afla şi un turn-locuinţă. S-au descoperit urme de ceramică, atât comună cât şi de lux, precum şi obiecte de fier. Totodată s-a găsit o cisternă săpată în stâncă, pentru apă ori provizii. Arheologii consideră că această cetate a fost distrusă în timpul războaielor daco-romane.
Astăzi, zona care se afla cetatea este de nerecunoscut, pe locul acesteia aflându-se una din mesele junilor iar pe una din laturile turnului găsindu-se câteva trepte de piatră. 

                                         Pentru o completare a acestor informaţii: O nouă abordare a sistemului defensiv