grădina de flori

simt Doamne că numai de Tine vreau să vorbesc

şi nici măcar să vorbesc să umblu prin curte

printre florile noastre lăcrimioare lalele liliac păpădie

şi alte mărunte mărunte ca sfinţii rămaşi fără nume

să mă uit la fiecare lucru până îl înţeleg

aşa cum o căldură zvâcneşte în loc de gândire

nu mai este nimic de întrebat nimic de explicat

unui preaplin al privirii cerul şi frunzele

ramurile albe ca şi cum eu aş fi acolo norii plutesc

umbrind uşor pământul grădina şi părul

păşesc atât de compact parcă fiecare organ mă cuprinde

călătorind în tot ghemul de aer care intră şi iese o vreme

o, Pneuma! Pneuma! cum îmi aduci tot ce-mi lipseşte

şi cât de sigur pe mine mie şi pe mine Ţie mă dărui

se făcea

se făcea că toate bufniţele 

ştiau despre tine

cântau când şi când

"vezi ţi-am spus că există"

florile albe 

poate prinţese poate regine

împleteau corăbii de vise

prin negura stinsă

era noapte, călătoriile mele

erau stelele fine, funii de aer

se scuturau din raze departe

stăteam pe o treaptă şi auzeam

foarte bine culorile lunii găsind

întinse palmele tale deşarte