acum doar

acum doar omul de cameră are viaţă personală

este vremea cotelor două mii doi

omul de rând devine om de canal colombino

zidul vameşilor zidul transformat în trăiri sufleteşti

nu contează 

întâiul verb are numai prezent

în exteriorul nostru amintirea şi aşteptarea

două insecte gemene sub acelaşi tavan crăpat 

- un timp pe care dezordonarea nu-l adaugă lumii -

liniile dimineţii... labirintul tău pretext inefabil

oglindindu-se cu greu în râul de var

peste elemente sintetice entropia vânează iertând 

colombino mi s-au tocit unghiile

pe al doilea rând de piele al nopţii

văd cum răsare blocată lumina

îmi repet

îmi repet este vremea cotelor două mii doi

suntem doar două populaţii distincte

eu-debranşatul şi el-vameşul casei

cu centrala lui fermecată de apartament

au dispărut celelalte categorii cozile de la portocale

oamenii care înjură iarna caloriferele leşinate

au dispărut şi ei degeaba mai fluier pe stradă

n-o să mai vină nici un circ nici o pâine

nici o colombină aspră ca o mătură blondă

să mă preseze de sărbători cu părul ei vertical