***

aştept o gâscă albă mare cât un bombardier

să-mi aducă ceva bun

pentru ea scriu şi citesc îmi tai unghiile

şi visele: zilnic e mai reală

(tăcerea, deschisă o singură dată în tine,

îşi ia zborul şi n-o mai poţi prinde...)

printre blocuri norii roşii în orice direcţie

acelaşi loc gol orizontal-arămiu,

sunt o ţară mică am un singur locuitor,

copiii înţeleg semnele mele

mimez deci exist, sunt o ţară caldă

o pasăre migratoare mă va umbri

"vino când vrei" se spune cu amândouă mâinile

curbate zdrenţe în sus

***

scriu că m-am dat peste cap că m-am întors la o bară

că am fost copil că am fost tânăr şi m-am plimbat cu o fată frumoasă

seara vine apoi mai devreme în parc se răsucesc norii brazii

aleile cu stâlpi albi şi lămpile cu fluturi în sus şi în jos

inventez tot ce nu am, lamentaţie până îmi vine sângele în cap

şi un genunchi mă apasă pe piept şi altul pe gură ca să nu mai înţeleg

fata are în braţe un câine care

mă priveşte lacom la persoana a treia plural simt că ea îl aprobă

***

balanţa se decalibrează duminică seara

talerul gol nu mai vrea să urce

atunci cu ultimele puteri vine un om şi-mi dă

de pomană zâmbetul lui egal pentru o pâine

mi s-a rostogolit un gând bun până în inimă

eşti o alcătuire asemănătoare

mă vei recunoaşte dăruind sau cerşind

când scriu împreună "erosagape"

în rest îmi amintesc sau inventez ai aceeaşi statură

moviliţe degetele lungi adunate în zilele lucrătoare

lumea cântă aerul joacă peste corpul fiecăruia

se rotesc razele se aud maşini se depune cenuşa

seara, o linişte obosită

cu picioarele umflate pe asfaltul rece

***

decor sfâşiat de absenţe absenţe, diverse, grupate

convenţional sub numele tău colombino

construiesc această filă o fereastră îngustă

pe care îţi vei sprijini coatele puncte puncte

dincolo  -  cerul gâştelor albe aerul rece

visele pe care nu ni le amintim dimineaţa

...mi s-a franjurat gâtul de strigăt tânăr

acum scriu, buna tăcere se învaţă forţat

colombino, purtam aceleaşi haine

cu zeci de etichete "loviţi aici"

nu ne ajungeau mâinile pentru îmbrăţişări

abia acopeream câte una de ochii lumii

îţi aminteşti voiam să trăim îmbrăcaţi

împrejurul mărului mi-ai scris "la mulţi ani"

***

avem coajă transparentă de pepene galben

răzuit de copiii generaţiei fără

şi câte o lubeniţă mare întreagă în burtă

colombino de ce nu vezi ce mult semănăm

cred că o barză rea sau neatentă a trecut

peste blocurile noastre şi a brăzdat numai cerul

este vară şi unde păşim mai rămân forme de tibii

vino la mine colombino am pâine cu margarină,

am viitorul - autosugestie până transpir margarină

***

pe linia viermelui din orice copac se deschide un nufăr

scoarţa pe care am fi stat cu umerii curbaţi

cu şira spinării un râu crăpăcios de argint

în cumpăna dimineţii tei şi castani

oamenii aceia cu contrastul slăbit

culorile şterse plimbând o stare confuză

într-un parc fără nume eu mă văd din afara mea

presat în patru dimensiuni

îmi vine să râd fără să mă gândesc totul este adevăr

aud cuvintele împrăştiindu-se din timpanul tău

bucuroase ocolind pământul

alături de sute şi sute de păsări

îmi vine să râd acum fiecare alee

este o axă de simetrie a singurătăţii