Istoria picturii



*  History of PAINTING  (www.historyworld.net)
*  Oil Painting,History Of Paintings (www.reviewpainting.com)
*  Art Timeline (www.alifetimeofcolor.com/study/timeline.html)     
*  timeline art history artists painting contemporary (www.konstlistan.com/art/arthistory/timeline.htm
*  WebMuseum: Timeline (www.ibiblio.org/wm/paint/tl/)
Timeline | Chasing Vincent - Art History. Oil Painting.  (www.chasingvincent.com/timeline/) 
Timeline For History of Art: List of Dates: Visual Arts Movements (www.visual-arts-cork.com/history-of-art-timeline.htm
A brief History of Painting (www.scaruffi.com/art/histart.html)  
Histoire de la peinture,chronologie des styles et des mouvements .  (www.peintre-analyse.com/histoire.htm)
Histoire de la peinture (dilbert.free.fr/)   
Imago Mundi - Histoire de la peinture (www.cosmovisions.com/peintureChrono.htm
Geschichte Der Malerei (www.kunst-fuer-alle.de/deutsch/kunst/....)   
Art Movements     










[[Fişier:Mona Lisa.jpg|thumb|right|200px|Leonardo da Vinci, ''Mona Lisa'', 1503 - 1505, Muzeul Luvru, una dintre cele mai celebre picturi din lume]] '''Istoria picturii''' debutează încă din perioada preistorică a [[istoria lumii|istoriei lumii]] şi continuă şi în zilele noastre. De-a lungul timpului, în [[pictură]] s-au utilizat mai multe tehnici: * fresca: atinge apogeul în evul mediu si [[Renaşterea|Renaştere]]; * tempera: dezvoltată chiar de vechii egipteni şi babilonieni * pictura în ulei: apărută în evul mediu, atinge măreţia în perioada renascentistă * alte tehnici ca guaşe, email, acuarelă, care devin populare în epoca modernă. De asemenea, în decursul istoriei, s-au sucedat diferite curente şi mişcări artistice, care au avut particularităţi, în funcţie de artist şi de zona geografică de manifestare. == Preistorie şi antichitate == [[Fişier:Lascaux-aurochs.jpg|thumb|right|250px|Pictură rupestră, reprezentând zimbri şi datând din [[paleolitic]](Lascaux, Franţa)]] === Pictura rupestră === Picturile încă existente pe pereţii peşterilor din Spania şi sudul Franţei înfăţişează cu multă acurateţe bizoni, cai şi cerbi. Se utilizau culori strălucitoare realizate din pulberi minerale dizolvate în grăsimi, albuş de ou, sucuri vegetale etc. Se pare că primele picturi făceau parte dintr-un ritual magic. În reprezentările din Lascaux, Franţa, de exemplu, apar oameni şi animale, dar şi nişte pete a căror semnificaţie rămâne neînţeleasă. Oricum, este vizibilă capacitatea omului primitiv de a lucra cu imagini, simboluri şi semne. === Pictura egipteană === [[Fişier:Ägyptischer Maler um 1355 v. Chr. 001.jpg|thumb|right|300px|[[Tutankhamon]] în luptă (peste 1.300 î.Hr.)]] Cu peste 5.000 de ani în urmă, egiptenii încep să picteze pereţii mormintelor faraonilor cu reprezentări din mitologie şi ale unor aspecte ale vieţii cotidiene. Pentru a ilustra importanţa, faraonii sunt reprezentaţi la o scară mai mare decât persoanele înconjurătoare. === Pictura minoică === Minoicii, stramoşi ai grecilor, au creat picturi realiste pe pereţii palatelor din Creta sau pe ceramică. Un exemplu îl constituie ''Fresca cu toreador'' (datată în 1.500 î.Hr. şi expusa la Muzeul Heraklion din Creta) Pare a fi reprezentarea unui ritual în care participanţii se năpustesc asupra unui taur. O alta temă răspândită este data de viaţa marină, exemple grăitoare în acest sens fiind ''Fresca cu delfin'' sau ''Vaza cu caracatiţă'' (ambele datate în aceeaşi perioadă). === Grecia antică === Cu excepţia a câtorva fragmente, picturile greceşti antice nu au supravieţuit timpului. Avem reprezentări naturale ale unor scene mitologice în cadrul ceramicii, iar în epoca elenistă picturi sub formă de mozaic. === Roma antică === [[Fişier:Pompejanischer Maler um 10 20 001.jpg|thumb|right|200px|Frescă romană la o vilă din Pompei]] Romanii au dus la perfecţiune tehnica mozaicului, mai ales pe pardoseli, şi a frescelor pe pereţi. Sunt reprezentate ritualuri, teme mitologice, peisaje, naturi moarte sau scene cotidiene. Obiectele din depărtare sunt reprezentate cu culorile şi contururile mai estompate, ceea ce conferă un puternic realism prin efectul spaţial creat. Foarte multe exponate au fost găsite în siturile fostelor oraşe Pompeii şi Herculaneum, distruse în urma erupţiei vulcanului Vezuviu (79 d.Hr.). == Pictura bizantină == Picturile creştinismului timpuriu, datate în secolele al III-lea şi al IV-lea, au decorat catacombele romane şi pereţii primelor biserici sub forma de mozaic. Apar primele stilizări în cadrul reprezentării temelor din Noul Testament. Astfel, Christos este reprezentat ca un păstor, ceea ce aminteşte de reprezentarea zeului Hermes; învierea este simbolizată prin reprezentarea poveştii din Vechiul Testament a profetului Iona care scapă din pestele care îl înghiţise. O valoare deosebită o au mozaicurile descoperite la bazilicile din Ravenna (secolul al VI-lea). Personajele sunt reprezentate stilizat, cu figurile uşor alungite, privind în departare parcă dincolo de timp. O alta temă caracteristică artei bizantine o constituie ''lumea cerească''. Icoanele, picturi pe lemn ale imaginii lui Hristos sau Fecioarei, sau reprezentări ale sfinţilor, constituiau obiect de venerare. Reminiscenţe ale stilului bizantin putem găsi şi la manuscrisele necreştine, datate în secolele al IV-lea şi al V-lea, aflate la ''Biblioteca Vaticana'' sau în scrieri creştine ca ''Psaltirea pariziană'' (datată în secolul al X-lea şi aflata la Biblioteca Naţională din Paris.) [[Fişier:Les Très Riches Heures du duc de Berry juin.jpg|thumb|right|200px|Pagina din manuscrisul ''Très Riches Heures du Duc de Berry'' (1413 - 1416)]] == Pictura medievală == Arta evului mediu - realizată în afara graniţelor Imperiului Bizantin - are câteva trăsături distinctive. Astfel, arta anglo-irlandeză care începe să înflorească în perioada cuprinsă între secolele al VII-lea şi al IX-lea în mănăstirile Insulelor Britanice, este caracterizată prin decoraţii de tip caligrafic. Celebrul manuscris ''Evanghelia Lindisfarne'' (698? - 721, British Library, Londra) conţine decoraţii liniare, combinând elemente celtice şi germanice. === Goticul timpuriu === Încă din perioda goticului timpuriu, se dezvoltă pictura pe vitraliile catedralelor. Printre artiştii acestei perioade putem aminti: * Ambrogio Lorenzetti: în perioada 1338 - 1339, pictează frescele din Palazzo Pubblico din Siena; * Simone Martini: în 1328, realizează un celebru portret ecvestru al unui erou militar local. === Goticul târziu === În secolul al XV-lea, goticul se extinde şi în nordul Europei. Detaliilor realiste li se acordă o deosebită atenţie, ceea ce denotă interesul artiştilor îndreptat către fiinţa umană şi natură. La începutul secolului al XV-lea, fraţii Limbourg se mută din Flandra în Franţa, unde realizează unul dintre cele mai celebre manuscrise gotice, cunoscut sub numele ''Très Riches Heures du Duc de Berry'' (muzeul Condé, Chantilly). Ilustraţiile acestui manuscris reflectă stilul medieval târziu. === Giotto === Spre deosebire de fraţii Limbourg, pictorul italian Giotto di Bondone (1267? - 1337) redă demnitate şi dimensiuni monumentale figurii umane. Opera sa a revoluţionat pictura italiană, dar şi a nordului Europei. Printre cele mai celebre fresce ale sale se numără cele de la Capela Arena din Padova, realizate în 1305 şi 1306. De asemenea, Giotto a mai realizat numeroase picturi de altar, pe lemn, tradiţie continuată de pictorii evului mediu târziu. == Renaşterea == Această revoluţie culturală ce se întinde de-a lungul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, care a debutat în Italia, a stimulat interesul pentru cultura clasică şi a redat încrederea în individ. Realizările antichităţii au fost apreciate la justa lor valoare, dar şi cea a potenţialului uman. [[Fişier:Leonardo da Vinci (1452-1519) - The Last Supper (1495-1498).jpg|thumb|right|250px|Leonardo da Vinci, ''Cina cea de taină'', 1495 - 1498]] Un exemplu în acest sens îl constituie frescele realizate în cadrul bazilicii Santa Maria del Carmine (Florenţa) în jurul lui 1427 de către Masaccio (1401 - 1428), unul din marii inovatori ai acestei perioade. Aici sunt vizibile fina observaţie a comportamentului uman şi o bună cunoaştere a artei antice. În lucrarea ''Alungarea din paradis'', a aceluiaşi autor, Adam si Eva au figuri triste; reprezentarea Evei aminteşte de celebra sculptură antică ''Venus pudica''. === Renaşterea timpurie === Operele unor mari sculptori şi arhitecţi conduc la elaborarea principiilor perspectivei liniare, care permite pictorilor ca reprezentărilor bidimensionale să le confere iluzia spaţiului tridimensional. Cei mai mulţi pictori ai perioadei timpurii a Renaşterii, printre care Paolo Uccello (1397?-1475), Piero della Francesca (1420?-1492) şi Andrea Mantegna (1431-1506) au utilizat acest pricipiu şi au introdus şi alte inovaţii în ceea ce priveşte tehnica picturii în ulei, tempera sau fresco. Alti artişti veneţieni ca Domenico Veneziano (1405?-1461), Giovanni Bellini (1430?-1516) şi Giorgione (1478?-1510) devin celebri prin strălucirea culorilor în ulei folosite. [[Fişier:La scuola di Atene.jpg|thumb|right|300px|Rafael, ''Şcoala din Atena'', 1509]] === Renasterea superioara === Maestrii acestei perioade au fost: * Leonardo da Vinci nu a lasat prea multe picturi, fiind preocupat mai ales de stiinta si de inventii in domeniul tehnologiei. A utilizat pigmenti in ulei pe gips uscat, de aceea frescele s-au deteriorat de-a lungul timpului, cum este cazul lucrarii ''Cina cea de taina'' (1495 - 1497, Santa Maria delle Grazie, Milano). * Rafael perfectioneaza descoperirile Renasterii timpurii in ceea ce priveste culoarea si compozitia. Creeaza adevarate arhetipuri ale reprezentarii Fecioarei si Pruncului Sfant si realizeaza portrete admirabile ale contemporanilor. * Michelangelo isi dovedeste geniul prin picturile plafonului Capelei Sixtine din Roma (1508 - 1512), printre care amintim: ''Geneza'', ''Caderea in pacat'' si marea fresca de perete ''Judecata de apoi'' (1536 - 1541). * Titian marcheaza apogeul picturii venetiene prin portretele sale care dovedesc o cunoastere profunda a naturii umane, reprezentari ale lui Hristos si a altor teme mitologice, dar si ale nudului feminin. [[Fişier:Primavera.jpg|thumb|right|300px|Alessandro Botticelli, ''La primavera'', 1478, Galleria degli Uffizi, Florenţa]] === Manierismul === Acest stil, caracterizat prin constiinta de sine, dar si artificial, apare in Italia in jurul lui 1520. Accentul nu cade pe armonia liniei, a culorii sau a compozitiei, ci pe complexitate si distorsionare. Chiar si picturile religioase devin ciudate privitorului. Printre manieristi putem considera: Pontormo (Jacopo Carucci, (1494 -- 1557), Rosso Fiorentino (1494 - 1540), Parmigianino (Girolamo Francesco Maria Mazzola, 1503 - 1540), Tintoretto (Jacopo Comin, 1518 - 1594) si Agnolo Bronzino (1503 - 1572). Dar cel mai cunoscut manierist este El Greco (1541 - 1614). Acesta a studiat in italia, dar s-a stabilit in Franta. Modalitatea sa emotionala de abordare se aplica si asupra peisajelor, care uneori ating valente apocaliptice. Un exemplu il constituie ''Vedere din Toledo'' (1600? - 1610, ''Metropolitan Museum of Art'', New York). === Pictura vest-europeana === In secolul al XV-lea, influenta Renasterii italiene se extinde si asupra vestului Europei, dar se pierd reminiscentele antice. Atentia este acum indreptata in intregime asupra fiintei umane si a redarii meticuloase a detaliilor naturale. In secolul urmator, se extind si conceptele referitoare la arta antica si la perspectiva liniara. Unul dintre cei mai importanti pictori olandezi ai secolului al XV-lea este Jan van Eyck (1390? - 1441), care, ajutat si de fratele sau, Hubert, realizeaza polipticul de la Ghent (1432, biserica Saint Bavon, Ghent). Cele 24 de panouri contin sute de figuri umane. Este remarcabila redarea detaliilor, mai ales a vegetatiei, unde putem distinge peste 30 de specii de plante. [[Fişier:The Arnolfini Portrait.jpg|thumb|right|200px|Jan van Eyck, ''Familia Arnolfini'', 1434, National Gallery, Londra]] Alt artist flamand al perioadei este Rogier van der Weyden (1399 - 1464) ale carui picturi religioase sunt strabatute de un dramatism emotional. Hans Memling (1435? - 1494) creeza figuri delicate, gratioase pe un fundal eteric. Hugo van der Goes (1440? - 1482) creeaza o superba piesa de altar (1476, Uffizio, Florenta) cu o multitudine de detalii la comanda familiei italiene Portinari. O caracteristica a tuturor acestor artisti o constituie utilizarea simbolurilor specifice iconografiei. Obiectele nu sunt reprezentate doar pentru sine, ci intruchipeaza idei abstracte; de pilda o vaza de cristal semnifica puritatea. Perspectiva liniara nu era cunoscuta pictorilor flamanzi, totusi tehnica acestora, a emailului in ulei si a culorilor tempera, nu a fost niciodata depasita. In Franta, cel mai important pictor al acestei perioade a fost Jean Fouquet (1416? - 1480), un valoros portretist, dar si miniaturist, care a influentat atat arta flamanda timpurie dar si pictura italiana. [[Fişier:GardenED.jpg|thumb|right|400px|Hieronymus Bosch, ''Grădina deliciilor pământene'', 1500 - 1505, Museo del Prado, Madrid]] Mari capodopere au fost create la inceputul secolului al XVI-lea de catre pictori care, mai mult interesati in valoarea expresiva a obiecelor si personajelor, au ignorat perspectiva, anatomia si proportiile corecte. Un exemplu il constituie ''Gradina deliciilor pamantene'', triptic al olandezului Hieronymus Bosch (1450? - 1516), o conglomeratie plina de senzualism de forme umane, animale si vegetale. De asemenea si in piesa de altar de la Isenheim (1512 - 1515? Muzeul Unterlinden, Colmar, Franta), pictorul german Matthias Grünewald (1475? - 1528) exagereaza formele umane pentru a reda mai mult expresivitate emotiei. La polul opus se afla Albrecht Dürer (1471 - 1528), un adevarat geniu al renasterii nordice, celebru prin acuratetea prin care a redat figura umana si meticulozitatea redarii detaliului. Acest mare umanist crestin, a carui curiozitate stiintifica poate fi comparata doar cu cea a lui Leonardo da Vinci,a fost influentat de Erasm din Rotterdam si de Martin Luther, lucru vizibil in lucrarea ''Calaretul, Diavolul si Moartea'' (1513) si de picturile formand ''Cei patru apostoli'' (1526?, ''Alte Pinakothek'', München). Un alt artist german remarcabil a fost Hans Holbein cel Tanar (1497? - 1543), cunoscut mai ales pentru portretul regelui englez Henric al VIII-lea si al lui Thomas Morus. [[Fişier:Holbein.jpg|thumb|right|250px|Hans Holbein, ''Ambasadorii'', 1533, National Gallery, Londra]] Printre pictorii olandezi ai secolului al XVI-lea, cel mai celebru este Pieter Bruegel cel Batran (1525? - 1569). Scenele sale de viata rurala sau cele satirice referitoare la nebunie sunt foarte valoroase. Inspirate din mitologie, parabole sau proverbe, creatia sa incanta privitorii de mai bine de patru secole. == Barocul == Arta secolului al XVII-lea, arta baroca, este caracterizata prin dinamism, spre deosebire de cea renascentista care este relativ statuara. Caracteristice stilului baroc sunt liniile diagonale de compozitie, care confera senzatia de miscare, si utilizarea clarobscurului. Ambele trasaturi au creat un stil grandios, dramatic, apropiat spiritului vital al Contrareformei. Multi dintre pictorii inceputului secolului al XVII-lea parasesc artificialitatea manierismului in incercarea de a se apropia tot mai mult de lumea naturala. === Italia === In Italia perioadei baroce s-au afirmat o sumedenie de artisti, toti inzestrati cu o deosebita forta novatoare. Annibale Carraci (1560 - 1609), Guido Reni (1575 - 1642), Guercino (Giovanni Francesco Barbieri, 1591 - 1666) si Pietro da Cortona (1596 - 1669) au realizat fresce de tavan splendide care au decorat diverse palate ale Romei, toate inspirate din lucrarile lui Michelangelo de la Capela Sixtina. Dar cel mai mare inovator ramane Caravaggio (1571 - 1610) ale carui clarobscururi utilizate in pictura religioasa au exercitat o puternica influenta asupra pictorilor italieni, cum ar fi Orazio Gentileschi (1563 - 1639), si a artei europene in general. Ulterior, acest nou stil a fost denumit ''tenebrism''. === Franta === Stilul lui Caravaggio a fost asimilat de doi pictori francezi. Georges de La Tour (1593 - 1652), pictor de subiecte religioase, a fost un maestru al luminilor si umbrelor, demonstrandu-si virtuozitatea prin modul cum ilumina fetele si mainile prin lumina unei singure lumanari, a carei lumina parea stravezie. Louis Le Nain (1593? - 1648) utiliza luminile si umbrele obtinand aceleasi efecte dramatice dar in cazul vietii rurale. Totusi, in general, artistii baroci francezi, practicau o moderatie clasica, ceea ce conferea echilibru, claritate si armonie lucrarilor lor. Acest lucru este vizibil atat in cazul subiectelor clasice redate de catre Nicolas Poussin (1594 - 1665) sau la peisajele onirice ale lui Claude Lorrain (1600 - 1682); acesti doi artisti si-au petrecut cea mai mare parte a vietii in Italia. === Spania === Jusepe de Ribera (1591 - 1652) si Francisco de Zurbarán (1598 - 1664) au preluat tenebrismul lui Caravaggio, dar fiecare in mod diferit. Astfel, daca la Ribera avem un realism brutal, la Zurbarán subiectele religioase sunt vazute cu acel misticism spaniol iar, ca si Caravaggio, acesta din urma exceleaza in redarea naturii statice. [[Fişier:Diego Velázquez - Las Meninas.jpg|thumb|right|200px|Diego Velázquez, ''Las Meninas'']] Diego Velázquez (1599 - 1660), pictorul de curta al lui Filip al IV-lea, a fost cel mai mare pictor baroc spaniol. Reda subiectele cu detasare, fara pasiune, insa membrii familiei regale sunt portretizati in mod realist, realism vizibil in celebra sa lucrare ''Las meninas'' ("Domnisoarele de onoare", 1656, Muzeul Prado). In aceasta pictura, pe langa anturajul regal, apare intr-un colt si imaginea autorului aflat la sevalet. === Barocul flamand === Peter Paul Rubens (1577 - 1640), maestrul barocului flamand, a fost influentat de tenebrismul lui Caravaggio, dar si de marii coloristi venetieni Titian si Veronese. Popularitatea sa a fost atat de mare, incat a infiintat numeroase ateliere, in care numerosi asistenti il ajutau sa duca la bun sfarsit numeroasele comenzi pe care le primea din partea municipalitatii, bisericii, regalitatii si a unor intreprinzatori privati. Vasta sa opera include portrete, redarea unor subiecte mitologice, religioase si istorice, toate exprimand exuberanta stilului baroc si vitalitatea spiritului artistului. Stilul lui Rubens, plin de culoare vibranta, in care lumina si intunericul contrasteaza in mod dramatic, este clar vizibil in ''Coborarea de pe cruce'' (1611 - 1614, Catedrala din Anvers) si in ''Palaria de paie'' (1620?, National Gallery, Londra). Anton van Dyck (1599 - 1641), unul din discipolii lui Rubens, devine celebru prin portretele realizate personajelor de curte ale lui Charles I al Angliei. Aceste picturi sunt pline de eleganta si atentie acordata detaliilor, specifice lui Rubens si au exercitat o puternica influenta asupra portretisticii engleze a secolului al XVIII-lea. [[Fişier:Rembrandt Harmensz. van Rijn 044.jpg|thumb|right|300px|Rembrandt, ''Rondul de noapte'', Rijksmuseum, Amsterdam]] === Olanda === Un numar mare de pictori au aparut in Olanda secolului al XVII-lea. Dintre acestia se remarca Rembrandt (1606 - 1669). Operele sale timpurii, cum ar fi ''Bancherul'' (1627, Staatliche Museum, Berlin), au fost influentate de Caravaggio; ulterior, in lucrari ca ''Autoportret'' (1659, Iveagh Bequest, Kenwood House, Londra), afiseaza tehnica clarobscurului si profunditate psihologica. Alti pictori olandezi au fost: Frans Hals (c. 1580 - 1666) si Jacob Isaackszoon van Ruisdael (1628? - 1682), care au realizat splendide peisaje. numerosi alti artisti au excelat in genuri ca: scene, portrete, viata cotidiana spre incantarea reprezentantilor clasei mijlocii care le comandau si care stfel deveneau patroni de arta. Printre acestia se remarca Jan Vermeer (1632 - 1675), ale carui lucrari, cum ar fi ''Vedere din Delft'' (1660?, Mauritshuis, Haga), desi de mici dimensiuni, acorda o semnificatie particulara spatiului ordonat si sunt adevarate capodopere ale efectelor luminoase. == Stilul rococo == Arta rococo, care a debutat in Franta si Germania inceputului de secol XVIII, a fost in multe privinte o continuare a barocului, mai ales cand ne referim la jocul de umbre si lumini si miscarea compozitionala. Totusi, stilul rococo este mai ludic, chiar inclinat catre frivolitate, adecvat mai ales decoratiilor, fiind vorba aici de acele ''hôtels'' pariziene, locuinte rezidentiale ale aristocratiei franceze. Printre artistii rococo se remarca Jean-Antoine Watteau (1684 - 1721), cunoscut in special pentru imaginile sale diafane, eterice, cu amanti imbracati elegant, ce participa la acele ''fêtes galantes'' (reuniuni mondene in aer liber), la moda in acea vreme. La fel de frecvente erau si scenele idilice, pastorale si mitologice, unde apareau femei gratioase si nonsalante si amintim aici artisti ca: François Boucher (1703-1770), Jean Honoré Fragonard (1732-1806) si Jean Baptiste Siméon Chardin (1699-1779). In Germania, stilul rococo este ilustrat de opera pictorului italian Giovanni Battista Tiepolo (1696-1770). Frescele sale de tavan, pline de artificii iluzioniste, decoreaza celebra sala de receptie ''Kaisersaal'' a palatului episcopal de la Würzburg. In deplin sincronism cu evolutia rococo de pe continentul european se afla si opera artistului englez William Hogarth (1697-1764), ale carui picturi moralist-narative satirizau moravurile epocii, un exemplu in acest sens constituindu-l lucrarea Marriage à la Mode (1745), care prezinta efectele dezastruoase ale unei casatorii din interes. Thomas Gainsborough (1727-1788) si Joshua Reynolds (1723-1792), urmand linia trasata de van Dyck, se concentreaza asupra portretizarii aristocratiei engleze. == Pictura neoclasica == In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea are loc o revolutie in pictura, cand exuberanta stilului rococo este inlocuita de sobrietatea neoclasicismului. La aceasta a contribuit un anumit context istorico-social. In primul rand este vorba de sapaturile arheologice efectuate pe la mijlocul secolului in Italia si Grecia. Numeroasele lucrari publicate care ilustrau diversele cladiri antice au servit drept inspiratie pentru arhitectii englezi si francezi. De asemenea, in 1755, istoricul de arta german Johann Joachim Winckelmann (1717-1768) publica celebrul sau eseu ''Gedanken über die Nachahmung der Griechischen Werke in der Malerei und Bildhauerkunst'' ("Ganduri asupra imitatiei operelor grecesti in pictura si sculptura") in care aducea elogii sculpturii clasice grecesti. Aceasta lucrare a influentat patru mari artisti care locuiau pe atunci in Roma: scotianul Gavin Hamilton, germanul Anton Rapahel Mengs, elvetianul Angelica Kauffmann (1741-1807) si americanul Benjamin West (1738-1820). Toti acestia au creat lucrari bazate pe literatura clasica. Dar cel mai insemnat promotor al neoclasicismului a fost pictorul francez Jacques-Louis David (1748-1825). Impregnat de clasicismul furnizat de opera lui Poussin dar si de sederea sa la Roma, David isi formaeaza un stil sobru in concordanta cu idealurile Revolutiei franceze. Astfel, lucrari ca ''Juramantul Horatilor'' (1784 - 1785, Luvru) insufla patriotism sau altele ca ''Moartea lui Socrate'' (1787, Metropolitan Museum), care promoveza stoicismul si sacrificiul de sine. Nu numai subiectele faceau parte din istoria antica si mitologia clasica, dar si modul de redare amintea de sculptura acelei perioade. Succesorul stralucit al lui David a fost Jean-Auguste-Dominique Ingres (1780-1867), a carui seninatate a tonului si a liniei si atentie acordata detaliului - cum este cazul portretului ''Contesa d'Haussonville'' (1845, Frick Collection, New York City) - se identifica cu traditia academica a Frantei. La Ingres intalnim si trasaturi ale curentului ce succede neoclasicismul si anume romantismul, lucru vizibil mai ales in numeroasele sale reprezentari de ''odalisce'' (concubine intr-un harem). Printre pictorii influentati de David putem aminti si cateva femei: Adélaïde Labille-Guiard, Marie Guillemine Benoist si Constance Marie Charpentier. == Secolul al XIX-lea == === Romantismul === Succesoare imediata a neoclasicismului, romantismul introduce gustul pentru medieval si mister, dar si pentru pitorescul si sublimul din natura. Rolul jucat de imaginatia individuala ca da libertate emotiei si sentimentelor inlocuieste abordarea intelectual-rationala a neoclasicismului. ==== Franta ==== Succesorul lui David, care marcheaza cotitura catre romantism, a fost discipolul sau, Antoine-Jean Gros (1771-1835), celebru mai ales pentru portretele lui Napoleon. Colegul lui Gros, Théodore Géricault (1791-1824) este renumit pentru interpretarea dramatica si monumentala in lucrarile sale a evenimentelor acelei epoci. Capodopera sa, ''Rapirea meduzei'' (1818-1819, Louvre), reliefeaza atat suferinta supravietuitorilor unui naufragiu, dar si eroismul acestora. Eugène Delacroix (1798-1863) trateaza tema suferintei umane in lucrari strabatute de un intens fior dramatic, precum: ''Masacrul din Chios'' (1822 - 1824), ''Libertatea conducand poporul'' (1830), ambele expuse la Luvru. Ca si alti romantici, Delacroix s-a inspirat din literatura, dar si din calatoriile intreprinse in Orientul Mijlociu. Tehnica sa de a diviza culorile (utilizarea de picaturi de pigment pur) este reluata ulterior de impresionisti la sfarsitul secolului al XIX-lea. Alti pictori romantici francezi si-au indreptat atentia catre peisaje pitoresti si scene sentimentale ale vietii rurale. Unul din acestia a fost Jean François Millet (1814-1875), care asemeni multor mari artisti, s-a stabilit in satul Barbizon, langa Paris. Printr-un sentiment de adoratie fata de natura, acesta transforma taranii in adevarate simboluri crestine. Jean-Baptiste-Camille Corot (1796-1875), si acesta vizitator frecvent alscolii de la Barbizon, infatiseaza aspectele lirice ale naturii prin peisaje caracterizate printr-o tonalitate argintie a culorilor. ==== Anglia ==== Si in Anglia infloreste pictura peisajelor romantice. debutul are loc la inceputul secolului al XIX-lea cu operele lui John Constable (1776-1837) si Joseph Mallord William Turner (1775-1851). Desi diferiti ca stil, cei doi erau preocupati de infatisarea efectelor de lumina si de atmosfera. Desi avea o abordare punctuala si stiintifica, Constable realiozeaza tablouri poetice, care elogiau viata rurala linistita. Turner dimpotriva s-a orientat catre sublimul fenomenelor naturii dezlantuite. Modul in care utiliza culorile si reda lumina avea sa influenteze impresionismul francez de mai tarziu. ==== Germania ==== Cel mai mare pictor romantic german a fost Caspar David Friedrich (1774-1840). Peisajele au constituit modul sau favorit de a se exprima. A combinat transcendentalul imaginii cu misticismul religios, infatisand pamantul, natura suferind transformari si mai ales in situatii-limita, cum ar fi in lumina diminetii sau a amurgului sau in conditii de ceata etc. In mod similar, Philipp Otto s-a dedicat cariera reprezentarii peisajelor mistice. ====America ==== Primul pictor american cu adevarat romantic a fost Washington Allston (1779-1843). Picturile sale sunt misterioase, meditative, evocative sau inclinate catre reverie poetica. Ca si alti romantici, s-a inspirat din religie si literatura. In perioada 1820 - 1880, se disting artistii de scolii ''Hudson River''. Panzele acestora manifesta admiratia fata de frumusetile naturii americane. Thomas Cole (1801-1848), cel mai valoros dintre acestia, adauga scenelor puternice implicatii morale, lucru vizibil mai ales in seria sa de cinci picturi epic-alegorice ''Evolutia imperiului'' ("The Course of Empire", 1836, New-York Historical Society, New York City) Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, incepe sa se manifeste o noua tendinta in pictura romantica americana, numita ''luminism'', care se manifesta prin interesul acordat efectelor atmosferice ale luminii difuze. John Frederick Kensett (1816-1872), Martin J. Heade, and Fitz Hugh Lane sunt cativa din artistii acestui nou concept. La fel ca in perioada timpurie a Scolii Hudson River,si aici apare ideea prezentei divinitatii in natura. Alti artisti, ca Frederic Edwin Church (1826-1900) si Albert Bierstadt (1830-1902) au infatisat scene spectaculoase din jungla sud-americana si din Vestul salbatic. === Alte stiluri ale secolului al XIX-lea === Desi romantismul a fost miscarea dominanta in arta secolului al XIX-lea, au existat pictori care nu pot fi incadrati in aceasta tendinta. De exemplu, Francisco José de Goya y Lucientes (1746-1828), cel mai mare pictor spaniol al secolului mentionat, nu poate fi definit prin niciun curent artistic. Orimele sale lucrari apartineau unui fel de rococo, dar modificat, ca spre sfarsitul carierei, arta sa sa devina expresionista si halucinatorie. In cazul portretizarii familiei regale, unde avem ca exemplu lucrarea ''Familia lui Carlos al IV-lea'' (1800. Prado), foloseste stilul lui Velázquez in ''Las meninas'', incluzand si imaginea proprie in cadrul picturii. Dar, spre deosebire de Velázquez, pictura lui Goya n-a fost niciodata obiectiva, imaginile sale fiind incarcate cu puternice valenta psihologice. ==== Realismul ==== Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pictorul francez Gustave Courbet (1819-1877) respinge atat neoclasicismul, cat si romantismul si proclama o noua miscare, realismul. Nu il interesa pictura cu subiecte istorice, portrete de sefi de stat sau subiecte de tip exotic. Considera ca artistul trebuie sa fie realist, sa reflecte evenimente cotidiene, la care sa participe oameni obisnuiti. Mediul ales de Courbet pentru multe din panzele sale il constituie satul sau natal, Ornan. Picteaza muncitori construind o sosea, oraseni participand la funeralii sau oameni stand la masa care asculta muzica sau fumeaza. Alti pictori care pot fi considerati realisti sunt: Honoré Daumier (1808-1879), cunoscut mai ales pentru litografii care reflecta scene de pe strazile pariziene, Jean François Millet (1814-1875), care apartinea Scolii de la Barbizon, artist realist de factura sociala. ==== America sfarsitului de secol XIX ==== Trei mari pictori, Winslow Homer (1836-1910), Thomas Eakins (1844-1916) si Albert Pinkham Ryder (1847-1917), au adus contributii majore in pictura americana a acestei perioade. Homer exploreaza, in acuarelele si uleiurile sale, lupta oamenilor cu fortele naturii, mai ales pe apa si pe tarm si acorda un interes deosebit luminii si efectelor atmosferice, asemeni "luministilor" carora li se raliaza. Eakins de asemenea utilizeaza efectele luminoase cand picteaza chirurgi, ca in lucrarea ''Clinica Gross'' (1875, Jefferson Medical College, Philadelphia), sau vaslasi navigand pe raul Schuylkill, fiind foarte atent la detalii. Ryder, dimpotriva, de la explorarea realitatii se indreapta catre explorarea propriului interior; reducerea obiectelor la modele si siluete demonstreaza afinitatile cu simbolismul, iar motivele favorite (marile, corabiile, cerul nocturn) ne amintesc de romantismul sentimentelor mistice. === Impresionismul === Édouard Manet (1832-1883) a fost un inovator al anilor 1860, stilul sau fiind considerat ca precursor al impresionismului. Ca si Courbet, subiectele tratate apartineau vietii cotidiene. Multe din teme si moduri de compozitie au fost imprumutate de la maestri ca Velázquez si Goya. Dar noutatea introdusa de Manet, pentru care este considerat primul pictor modern, consta in utilizarea tuseelor libere, schematice, prin care se obtineau mari pete de culoare, juxtapuse fara tranzitie intre ele. La sfarsitul secolului l XIX-lea, cel mai insemnat reprezentant al acestui nou curent a fost Edgar Degas (1834-1917). A tratat cu predilectie subiecte in miscare, redate ca si cum erau surprinse cu o camera ascunsa. Stilul sau este influentat de arta fotografica si de stampele japoneze, care erau la moda in acea perioada. Picturile sale cu dansatoare, muzicieni, spalatorese, femei facand baie apar la prima vedere neglijent elaborate, dar compozitia, de multe ori sugerand miscarea prin asimetrie, este opera unui studiu profund. Degas se mai remarca si prin modul de utilizare a pastelurilor, acea suprapunere de culori internse care confera puternice efecte vizuale. Stilul impresionist a fost dezvoltat de alti pictori, care au studiat efectele luminii asupra obiectelor, modul cum lumina coloreaza umbrele si dizolva obiectele. Aparenta neglijare a formelor si utilizarea de tuseuri separate de culori pure - ce venea in contradictie cu stilul academic predominant in acea perioada - toate acestea au contrariat atat publicul, cat si criticii de arta. Abia peste doua decenii, Claude Monet (1840-1926), devenit lider al miscarii impresioniste, dobandeste justa recunoastere a valorii sale. Tema sa predilecta este peisajul, pe care il reda in diferite anotimpuri si stari ale vremii. Surprinde efectele sclipitoare ale luminii asupra copacilor, dar si stralucirea monotona a urmelor de pasi in zapada. Ultimii ani ai carierei ii dedica redarii splendorii gradinilor, mai ales celei din jurul casei sale de la Giverny, unde puternica stralucire a luminii si culorii dau senzatia indedita de evanescenta. Alti mari inovatori ai impresionismului au fost Camille Pissarro (1830-1903) si Pierre Auguste Renoir (1841-1919). Motivele favorite ale lui Pissaro erau peisajele, scenele cu rauri, strada pariziana si muncitorii aflati la lucru. Renoir are aceleasi teme ca si Pissaro si Monet, dar realizeaza si un mare numar de portrete si nuduri-femei, care devin foarte celebre. Spre deosebire de ceilalti impresionisti, care se ocupau de efectele tranzitorii, schimbatoare ale luminii, Paul Cézanne (1839-1906) studiaza aspectele eterne ale naturii, explorand principiile sale structurale. Preocuparea sa pentru formele geometrice a devenit o influenta majora in aparitia si evolutia de mai tarziu a cubismului. === Post-impresionismul === Georges Seurat (1859-1891) dezvolta, in cadrul impresionismului, o noua tehnica numita pointilism, care isi gaseste aplicatie in multe lucrari dintre care cea mai celebra este ''Duminica dupa-amiaza pe insula "Grande Jatte"'' (1884 - 1886, Institutul de Arta din Chicago.) La sfarsitul secolului al XIX-lea, trei mari artisti au manifestat, in creatia lor, influente impresioniste: olandezul Vincent van Gogh (1853-1890) si francezii Paul Gauguin (1848-1903) si Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901). Ca si Pissaro, van Gogh experimenteza divizarea culorilor. aplica stropi stralucitori de culoare pura, conferind picturii sale o puternica expresie emotionala. Pictura sa avea sa influenteze expresionismul, curent ce va aparea in nordul Europei la inceputul secolului al XX-lea. Opera lui Gauguin prezinta distorsionari ale liniilor si culorilor, dar este diferita de cea a lui van Gogh, fiind mai degraba simbolista decat expresionista. Gauguin devine figura centrala a unui nou curent, denumit sintetism sau simbolism. Toulouse-Lautrec picteaza figuri si siluete umane, cum ar fi: cantareti, dansatori, actori si prostituate. Opera sa devine o expresie a decadentei sociale a Parisului. == Secolul al XX-lea == === Perioada antebelica === In aceasta perioada, in Europa au aparut noi curente ca: fovismul, expresionismul, cubismul, futurismul, constructivismul, neopasticismul, dadaismul si suprarealismul. In Statele Unite au aparunt miscari ca sincronismul si precizionismul. ==== Fovismul ==== ==== Expresionismul ==== ==== Cubismul ==== ==== Abstractionismul ==== ==== Dadaismul ==== ==== Suprarealismul ==== ==== America antebelica ==== === Perioada postbelica === ==== Expresionismul abstract ==== ==== Arta op si arta pop ==== ==== Pictura neorelista ==== ==== Noi tendinte abstractioniste ==== ==== Alti pictori postbelici ==== ==== Neoexpresionismul ==== == Vezi şi == * [[Listă de pictori]] == Legături externe == * {{en icon}} [http://encarta.msn.com/encyclopedia_761575854/Painting.html Painting MSN Encarta] * {{en icon}} [http://www.all-art.org History of Art: From Paleolithic Age to Contemporary Art] * {{en icon}} [http://www.beyondbooks.com/art11/index.asp History of Painting] * {{en icon}} [http://www.metmuseum.org/toah/splash.htM Metropolitan Museum of Art Timeline of Art History] [[Categorie:Pictură]] [[Categorie:Istoria artei]] [[ast:Historia de la pintura]] [[ca:Història de la pintura]] [[en:History of painting]] [[es:Historia de la pintura]] [[fa:تاریخ نقاشی]] [[fr:Histoire de la peinture]] [[gl:Historia da pintura]] [[it:Storia della pittura]] [[pl:Historia malarstwa]] [[pt:História da pintura]] [[sk:Dejiny výtvarného umenia]] [[ta:ஓவியத்தின் வரலாறு]] [[th:ประวัติศาสตร์ของจิตรกรรม]] [[Fişier:Adele Bloch-Bauer I Gustav Klimt01.jpg|thumb|right|200px|Gustav Klimt, ''Portretul lui Adele Bloch-Blauer'']]
Comments