1.DUMNEZEU


  • Panteismul (toata creatia/tot ce exista este divin); 
  • Panenteismul (Dumnezeu se afla in creatie ca si sufletul in corp); 
  • Animismul (Dumnezeu, sau mai multi Dumnezei, traiesc/salasluiesc in creatiile sale, cum ar fi copacii, pietrele, animalele etc); 
  • Politeismul (exista multi Dumnezei); 
  • Penoteismul (exista mai multi Dumnezei dar ne inchinam unuia singur); 
  • Monoteism (exista doar un singur Dumnezeu)




Dumnezeu este fie sintagma prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice: iudaism, creştinism, islam, fie un termen sinonim cu acela de „divinitate, zeitate, zeu/zeiţă”. În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire într-un text prin faptul că în prima sa accepţiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.
În primul sens, termenul „Dumnezeu” corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaşte şi formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă „Dumnezeu” desemnează Dumnezeul evreilor, al creştinilor şi al musulmanilor.
Multă vreme populaţia regatelor Iuda şi Israel l-au venerat pe IHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecţii din partea acestuia, fără a nega însă existenţa divinităţilor ţărilor vecine. Această practică se numeşte
„monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeităţi. Astfel, Biblia ne spune (1 Cronici 14:7) că regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal ştie” (Baal fiind una dintre principalele zeităţi cananeene, alături de „El”) şi că Saul, şi el, a avut un fiu numit Eşbaal (1 Cronici 8:33)[2], adică „omul lui Baal”. Biblia (Ieşire 15:11) îl citează pe Moise spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?”. Psalmul 86:8 reia şi el ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alţi psalmi (e.g.,82:1) [5] dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei („[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.”) sau „alţi dumnezei se închină Lui” (Psalm 97:7 - 9) . Aceeaşi idee a „zeului nostru printre alţi zei” este reluată şi-n Exod (18:11) [7]unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii;” De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural „dumnezei” („Elohim” pluralul de la „El”/„Eloha”), în afară de a sugera un plural de politeţe indică şi spre multitudinea de zei/divinităţi pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreieşti spre monoteism. La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulţi zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel şi Nebo). Acest fenomen de unificare a panteonului naţional are corespondenţă şi în religia Egiptului, deşi nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic.
Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulţi dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Asera, Milkon şi Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând şi kerubimi (sau heruvimi), iniţial personificări ai norilor furtunii, fiinţe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute şi de către alte populaţii canaaneene , serafimi (şerpi înaripaţi) etc.

Concepţia creştină

În religia creştină, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul Pământului şi al Lumii.
De obicei se consideră că are atributele de
  1. sfinţenie (separat de păcat şi incoruptibil),
  2. justeţe (are dreptate în toate),
  3. suveranitate (are voinţă proprie),
  4. omnipotenţă (atotputernic),
  5. omniştiinţă (atotştiutor),
  6. omnibenevolenţă (atotiubitor) şi
  7. ubicuitate (omniprezent). 
Scripturile conţin multe afirmaţii directe referitoare la calităţile lui Dumnezeu. Iată doar câteva exemple:

  • „DOMNUL iubeşte dreptatea“ (Psalmul 37:28)
  • Dumnezeu este „atotînalt în putere“ (Iov 37:23) [12]; „
  • «Eu sunt loial», este declaraţia lui Iehova” (Ieremia 3:12)
  • „El este înţelept cu inima” (Iov 9:4)
  •  El este „un Dumnezeu îndurător şi milos, încet la mânie şi abundent în bunătate iubitoare şi adevăr“ (Exodul 34:6)
  •  „Tu, o, Iehova, eşti bun şi gata să ierţi“ (Psalmul 86:5) şi o calitate a sa este predominantă, „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8) .
  • Religia creştină cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostaze (sau ipostasuri), ale lui Dumnezeu. În Sfânta Evangelie după Ioan, Iisus însuşi spunea: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30)  pentru ca mai apoi să menţioneze toate cele trei ipostaze: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:26)
  • Se înţelege din acestea, după cum Sfântul Grigore Teologul explică: Cele trei ipostasuri sunt „o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire” .
Această formă de triplă manifestare este numită în religia creştină, nefiind însă recunoscută de adepţii iudaismului şi islamului, Sfânta Treime. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea.
Dumnezeu Tatăl este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut şi negenerat.
Dumnezeu Fiul este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de timp şi întrupat ca om, în timp, din Fecioara Maria, prin adumbrirea acesteia cu Dumnezeu Duhul Sfânt (Luca 1:35) .
Dumnezeu Duhul Sfânt este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfântpurcede din Dumnezeu Tatăl (după creştinismul ortodox) sau din Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (după creştinismul catolic şi cel protestant).
Unde locuieşte Dumnezeu?
În câteva versete se spune despre ‘ceruri’ că sunt „locul locuinţei” lui Dumnezeu (1 Împăraţi 8:39, 43, 49 ; 2 Cronici 6:33, 39 ) . Un singur verset însă descrie măreţia lui Iehova Dumnezeu astfel: „Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată, cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde” (2 Cronici 6:18) . „Dumnezeu este un Spirit”, spune Biblia (Ioan 4:24) [24]. Prin urmare, el locuieşte într-un domeniu spiritual, complet diferit de universul fizic. Când Biblia spune despre „ceruri” că sunt locuinţa lui Dumnezeu, ea arată cât de grandioasă e această locuinţă în comparaţie cu domeniul material în care locuim noi. Aşadar, potrivit Bibliei, Dumnezeu nu locuieşte în universul fizic, dar are o locuinţă bine stabilită (vezi,e.g.,Iov 23:3) .

Concepţia islamică.


In Islam, Dumnezeu poartă numele de Allah. Mahomed, întemeietorul ei, arată că Allah este acelaşi cu Dumnezeul biblic. De asemenea, Isus apare în revelaţiile lui.

Concepţia iudaică


Iudaismul este cea mai veche religie abrahamică, având însă un număr mai redus de credincioşi. Iudaismul, centrat pe existenţa unui Dumnezeu revelat lui Moise, a jucat un rol esenţial în păstrarea identităţii naţionale a poporului evreu şi formarea Statului Israel.

Argumente pro şi contra existenţei lui Dumnezeu


Existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu este un subiect imens al literaturii filosofice. După ce în antichitate şi în evul mediu numeroşi filosofi şi teologi au urmărit cu preponderenţă demonstrarea existenţei lui, în zilele noastre accentul se pune pe demonstrarea inexistenţei.
Sf. Anselm de Canterbury propune argumentul ontologic în favoarea existenţei, reluat mai apoi de Descartes şi Kant;
Filosoful englez William Paley propune analogia ceasornicarului, care în esenţă constă în a arăta că, aşa cum un ceasornic, un mecanism suficient de complex, are un creator, aşa şi omul, un mecanism cu mult mai complex, trebuie să aibă un Creator;
Promotorii religiei arată rolul jucat de aceasta în crearea unui sistem convergent, dacă nu unitar, de valori comportamentale (sau morale), care au influenţat apoi creşterea economică.
Lipsa dovezilor pentru existenţa zeilor/supranaturalului e principalul argument al ateilor. Bertrand Russell, celebrul filosof, matematician şi logician ateu, a fost întrebat ce ar spune dacă ar ajunge în faţa lui Dumnezeu după moarte, iar acesta i-ar cere motivele pentru care nu a crezut în El. Replica lui Russell a fost sarcastică dar sinceră: „N-au fost suficiente dovezi, Doamne, n-au fost suficiente dovezi.”;
Problema răului contestă existenţa unui zeu care este deopotrivă omnipotent şi atotiubitor aducând argumentul că un asemenea zeu nu ar trebui să permită existenţa răului şi a durerii. Această abordare are o variantă foarte răspândită în ţările în care creştinismul este subvenţionat de stat, prin sublinierea faptului că clerul comite numeroase încălcări ale normelor religioase pe care le propovăduieşte (anticlericalism)
Procentajul populaţiei din ţările europene care la recensământul din 2005 au răspuns că „au credinţă că există Dumnezeu”.
Filosoful german Karl Marx opinează că religia ar fi „opiu pentru mase”, în sensul că acestea din urmă ar fi îndoctrinate (sau sedate, ca şi sedarea cu opiu), de religie şi promotorii acesteia, împotriva declanşării revoluţiei proletare şi a făuririi unei societăţi mai bune.

Distribuţia credinţei în Dumnezeu


  1. Aproximativ 54% din populaţia lumii s-a identificat ca aparţinând uneia din cele trei religii abrahamice
    1. 33% creştini,
    2. 21% musulmani,
    3. 0.22% evrei).
  2. 30%,
    1. 6% sunt budişti,
    2. 13% hinduşi,
    3. 6% religii tradiţionale chineze,
    4. 6% cu diferite alte religii
  3. 16% nereligioşi (atei, agnostici, sau persoane care au răspuns cu „fără religie” în cadrul studiilor efectuate). Majoritatea acestor religii implică credinţa într-un zeu sau în mai mulţi zei .

Procentele din Uniunea Europeană a celor care cred ”intr-un Dumnezeu”: România, Polonia, Grecia si Portugalia sunt grupul ţărilor cele mai ”credincioase”, la polul opus sunt Cehia, Franta, Estonia.