Istoric


Anastasie Başotă a fost un iluminist prin faptele sale. El a avut o concepţie coerentă, organică, am spune chiar o concepţie filosofică unitară despre ridicarea poporului prin învăţătură. Vedem cum în anul 1838 fiinţează o şcoală primară, în 1869 redactează testamentul prin care întemeia un liceu, iar pentru absolvenţii cei mai dotaţi stipulează posibilitatea, pe seama fondului Başotă, de a studia la orice universitate din Europa <<după dispoziţiunile lor naturale>> (Nicolae Iorga, Istoria Învăţământului, 1926).

Odată intrat pe poarta institutului Anastasie Başotă te întâmpină un aşezământ ca un adevărat cuib, alcătuit din acareturi – unele cu înfăţişare arhaică, dominate de o zidire semeaţă cu etaj, iar alături, înconjurată de zid – o biserică mare, cu trei turle – din care în zilele de sărbătoare sau în vremuri de cumpănă se revarsă până-n zări un dangăt de clopot amplu şi melodios.

Istoria proprietăţii în Pomârla începe, după cum spune Gh. Ghibănescu „… de la Popa Draghie din 1420 când un trup mare se pulverizează la urmaşi în număr de douăsprezece generaţiuni de stăpâni …” trecând apoi pe la banul Dumitraşco Macri prin 1729 când stăpânea Pomârla pe trei sferturi, apoi la fiul său Vasile Macri medelnicer, după care ajunge la fiul acestuia, Constantin Macri medelnicer, care o dă zestre fiicei sale căsătorită prin 1760 cu Constantin Başotă. Odată cu acesta, Başoteştii pătrund în Pomârla şi, pe parcursul a o sută de ani, urmează fixarea definitivă prin fiul acestuia, Ioniţă Başotă, apoi prin spătarul şi logofătul Anastasie Başotă, care în 1838 cumpără şi ultima bucată, reîntregind moşia Pomârlei.

Anastasie Başotă s-a născut în 1796, la sfârşitul veacului luminilor. Tatăl său, Ioniţă Başotă, ctitorul bisericii din Pomîrla, stăpânea moşii întinse şi în Basarabia, având şi acolo funcţii înalte.

Nu există dovezi concrete în privinţa studiilor lui Anastasie, dar se presupune că a învăţat în casa părintească cu vreun profesor de greacă şi, desigur, la vreun pension francez de la Iaşi sau chiar din alte oraşe ale Moldovei. Rezultatele studiilor sale se observă din faptul că primea scrisori în limba greacă şi rusă de la Caterina Başotă şi Victoria Vocasin (vere ale sale, după Ghe. Ghibănescu), iar de la fetele sale, Elena şi Sofia, primeşte scrisori în franceză. Biblioteca sa cuprinde cărţi în limba greacă, în franceză, iar condicile sale de administrare a averii conţin adnotări în greacă sau rusă.

La 23 de ani (1819), urmând tradiţia familiilor başoteşti, Anastasie Başotă este făcut spătar în vremea lui Mihai Vodă Şuţu, în vremea lui Vogoride (1821) este făcut hatman, iar sub Grigore Ghica Vodă (domn cu idei liberale, care, printre altele, a încurajat dezvoltarea învăţământului) este făcut logofăt şi cavaler, îndeplinind şi funcţia de ministru.

nastasie Başotă a fost un boier luminat. El e un fel de Dinicu Golescu al Modovei căci, în 1838, înfiinţează prima şcoală primară din Moldova cu internat în care aveau să înveţe copiii ţăranilor de pe moşia sa, pentru „luminarea copiilor spre a se comporta mai bine în societate şi spre a lucra mai bine pământul”.

Peste trei decenii, la 25 octombrie 1869, prin testament, el lasă o bună parte din averea sa cu scopul de a se înfiinţa un liceu – Institut Academic – ai cărui absolvenţi să poată fi primiţi în orice universitate din ţară sau din străinătate. Abia în 1879, la 18 februarie, s-a putut deschide cursurile şcolii care ar fi putut deveni nu numai unică – primul şi singurul institut de grad liceal la sat timp de şapte decenii – dar şi o şcoală exemplară dacă, de-a lungul timpului, ar fi avut norocul unei administrări chibzuite, convinsă de măreţia ideii din care a răsărit.

În acest testament totul este gândit şi chibzuit cu acurateţe şi profunzime încât trebuie să-i dăm dreptate lui C. Puşcaşu, directorul liceului Anastasie Başotă în 1930, care spunea: „a mai face vreun comentariu asupra testamentului e absolut de prisos, faptele şi mai ales ideea lui Anastasie Başotă fiind prea superioară ca să permită acest lucru”.

Trebuie observată totuşi profunzimea gândirii de părinte – am putea spune – pentru că merge până la detaliu, precizând: „întreţinerea copiilor din institut va fi întotdeauna potrivită cu deprinderile lor naţionale, fără lux şi cheltuială după cum au fost crescuţi şi la părinţii lor”.

Şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, fapt confirmat de profesorul de limba română şi latină, C.I. Ştefănescu, care ne spune cum s-au petrecut lucrurile la una din sesiunile de bacalaureat care pe atunci se ţineau la Iaşi pentru toţi absolvenţii din liceele Moldovei: „Când ne-am prezentat la bacalaureat ca absolvenţi ai Liceului Naţional din Iaşi, una din preocupările noastre a fost să ne facem socoteli şi să vedem care şcoală ne-ar putea întrece. Şi ne-a fost greu să găsim că Institutul Anastasie Başotă din Pomârla va avea această reputaţie”.

La această şcoală au predat profesori de înaltă ţinută didactică, personalităţi ce s-au impus în istoria învăţământului românesc.

Datorită nivelului ridicat la care se situa şcoala din Pomârla în 1904, în judeţul Dorohoi exista un singur liceu – Institutul Anastasie Başotă, un gimnaziu la Dorohoi şi o şcoală profesională de băieţi.

Printre profesorii care au făcut apostolat în această şcoală putem aminti: Dimitrie Pompei, Iorgu Iordan, Ion Bogdan, alături de profesori din Franţa şi Germania. După 1917, găsim printre profesori pe V. Tănase, Gheorghiade, Eusebiu Jemna, Dimitrie Gafiţanu, Constantin Puşcaşu, C. Mihalache, Ion Luca şi alţii.

Pe măsura dascălilor, au rezultat şi absolvenţii, printre care cităm: Academicianul Dr. Dimitrie Călugăreanu, Dr. Gh. N. Udrişchi – fondatorul şcolii naţionale de chirurgie veterinară, Vasile Bogrea – filolog, Păun-Pincio – poet, Dr. Alex Ciucă şi Mihai Ciucă – academicieni, Emil Marinescu – tenor, Ion Popescu – general, D. Gafiţeanu – profesor, Constantin Puşcaşu – profesor şi director al liceului, Aristide Hazgan, Ion Luca, Emil Luca, Mihai Şchiopu, Ilie Bursuc, C. Mihalache, Gh. Agavriloaie etc.

Anastasie s-a căsătorit cu Elena Boldur Lăţescu. Din această căsătorie s-au născut fetele Sofia şi Elena, care au fost trimise, între 1825 şi 1840, la Cernăuţi, la un pension francez. Elena s-a căsătorit cu Gh. Cantacuzino, iar Sofia a avut un sfârşit tragic, înecându-se în apele Prutului.

Viaţa lui Başotă este legată de o mulţime de acte de cumpărări de moşii, de case, de înfiinţări de bănci, zidiri de biserici, despre care vorbesc pe larg nenumăratele condici de moşii în număr de 60, care se află azi la arhiva Casei Şcoalelor. Din toate reiese că Anastasie Başotă era un om foarte ordonat, cu grijă pentru lucrul său, cu ochii în patru în toate afacerile, căci nu e condică unde să nu se vadă ştersăturile făcute de el, notiţele felurite şi rânduială mare” (C.N. Mihalache, „Monografia Liceului Anastasie Başotă din comuna Pomîrla, judeţul Botoşani”, Editura Alcris, 2007).

La Pomîrla a stat cea mai mare parte a vieţii, când n-a avut sarcini oficiale la Iaşi. Tot aici a botezat numeroşi copii, dând băieţilor numele de Năstase şi fetelor, Elena. Aici avea să-şi aibă şi bustul de bronz, ca recunoştinţă a foştilor elevi ai şcolii ctitorită de el.

Anastasie Başotă moare la Iaşi, la 27 decembrie 1869, la câteva luni după redactarea testamentului, fiind înmormântat în biserica din Pomîrla, ctitorie a părintelui său şi pe care Anastasie a rezidit-o.




Comments