Home‎ > ‎Cele mai la moda rochii‎ > ‎

Cele mai frumoase rochii de seara

Cele mai frumoase rochii de seară Elie Saab

Ieri, frumoasa Diane Kruger a strălucit pe covorul roşu de la Veneţia într-o superbă rochie Elie Saab. Iată şi alte 5 creaţii fabuloase ale designerului libanez, purtate de vedete.
Elie Saab este un celebru designer libanez, recunoscut pentru creaţiile sale flamboiante, extravagante, strălucitoare. Rochiile lui Saab sunt adevărate opere de artă, lucrări complexe şi luxoase, realizate cu pasiune şi dăruire, creaţii în care viziunea orientală se remarcă uşor.
Beyonce a purtat la una dintre ediţiile Grammy o rochie spumoasă bleu ciel, din tul delicat, împodobită cu un corset asimetric stropit cu cristale. Apariţia divei pe covorul roşu a fost răvăşitoare!Diane Kruger a fost ieri, la Veneţia, ca o zână din poveşti! Rochia piersicie din şifon, dublată cu material strălucitor şi înnobilată cu pietre pe bust, i s-a potrivit perfect!

 

Cât de diafană şi rafinată a fost Mila Kunis la ediţia trecută a Oscarurilor! Rochia lavandă este un joc delicat de broderie, mătase şi dantelă ce îi alintă formele, o creaţie spectaculoasă datorită detaliilor fine şi suprapunerilor inedite.Multe femei visează să aibă în garderobă măcar o rochie de seară semnată Elie Saab. De ce? Pentru că el creează pentru prinţese.

 

Halle Berry este o clientă fidelă a brandului şi o promotoare desăvâşită! Diva cu

piele caramel arată fabulos în rochia roşu cherry, cu falduri fluide, suprapuneri delicate şi inserţii preţioase de dantelă.

Sarah Jessica Parker poarta un model din cea mai recenta colectie Saab,toamnă iarnă 2011-2012. Rochia maxi cu imprimeu floral mozaic este decorată în talie, manşete şi guler cu borduri de broderie fină. Pentru un efect glam, fashionista a asortat rochiei un colier statament cu safire şi cercei opulenţi cu diamante.Mischa Barton e ravisantă în rochia olive sidefat! Creaţia este împodobită în partea de sus cu zeci de flori miniaturale alintate cu perle, un regal vestimentar demn de o prinţesă!

Comments