Intoarcerea si mersul inapoi



                                             Intoarcerea

Art. 125. - Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul. 


Art. 126. - Se interzice întoarcerea vehiculului: 


a) în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 142 lit. f);

{ Intoarcerea nu este interzisa în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu (prin ocolirea sensului prin dreapta),
 precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei};


b) în intersecţiile în care este interzis virajul la stânga, precum şi în cele în care, pentru efectuare, este necesară manevrarea înainte şi înapoi a vehiculului; 


c) în locurile unde soliditatea drumului nu permite; 


d) pe drumurile cu sens unic; 


e) pe marcajul pietonal;


f) în locurile în care este instalat indicatorul "Întoarcerea interzisă". 


Art. 127. - (1) Pe drumurile publice înguste şi/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circulă din sensuri opuse, unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă, se procedează după cum urmează: 


a) la întâlnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul, conducătorul acestuia din urmă trebuie să manevreze cu spatele; 


b) la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul uşor, conducătorul acestuia din urmă trebuie să manevreze cu spatele; 


c) la întâlnirea unui vehicul care efectuează transport public de persoane cu un vehicul de transport mărfuri conducătorul acestuia din urmă trebuie să manevreze cu spatele. 


(2) În cazul vehiculelor de aceeaşi categorie, obligaţia de a efectua o manevră de mers înapoi revine conducătorului care urcă, cu excepţia cazului când este mai uşor şi există condiţii pentru conducătorul care coboară să execute această manevră, mai ales atunci când se află aproape de un refugiu. 



Art. 128. - (1) Se interzice mersul înapoi cu vehiculul: 


a) în cazurile prevăzute la art. 126 (in toate cazurile in care este interzisa intoarcerea), cu excepţia lit. d);

mersul inapoi se poate face pe drumurile cu sens unic pe o distanta de cel mult 50 m;


b) pe o distanţă mai mare de 50 m; 


c) la ieşirea de pe proprietăţi alăturate drumurilor publice. 


(2) În locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puţin o persoană aflată în afara vehiculului. 


(3) Persoana care dirijează manevrarea cu spatele a unui vehicul este obligată să se asigure că manevra se efectuează fără a pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic. 


(4) Mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau