Lepenski Vir, Vinca-Turdas, Jerf-el Ahmar - primele manifestări în scris


60.000 DE ANI ÎN URMĂ
AFRICA DE SUD - PRIMA MANIFESTARE A EXPRIMĂRII PRIN MESAJ SCRIS
Cea mai veche scriere a omenirii?
Fragmente din cojile unor oua de strut, descoperite in Africa, poarta o serie de semne misterioase, despre care specialistii cred ca ar putea reprezenta cea mai veche forma de expresie artistica si de comunicare scrisa, cunoscuta pana in prezent.
Bucatile de coaja de ou, descoperite in Africa de Sud, au cca. 60.000 de ani vechime; dateaza, asadar, dinainte de epoca in care oamenii au migrat din Africa, raspandindu-se pe celelate continente.
Semnele - 4 tipuri diferite - au fost utilizate pentru a marca ouale de strut folosite drept recipiente pentru lichide.
Cercetarile au fost realizate de arheologi francezi de la Universitatea din Bordeaux.
Pe baza modului in care sunt dispuse semnele, specialistii cred ca ele au fost folosite pentru a diferentia intre ele obiectele lucrate din coaja oualor de strut, desemnand fie pe proprietarul fiecaruia dintre ele, fie utilizarea recipientului respectiv.
Inainte de aceasta descoperire, cele mai vechi forme de expresie artistica erau considerate desenele rupestre, dintre care unele au peste 35.000 ani.
Dar aceste obiecte, mult mai vechi, arata ca utilizarea desenelor abstracte ca expresie a gandirii simbolice, folosirea semnelor grafice pentru a comunica identitatatea colectiva si pe cea individuala - toate acestea fiind trasaturi socio-culturale specifice civilizatiei umane - s-au dezvoltat mult mai devreme decat se crezuse.
                                                                                                                  (sursa: Descopera.ro - 04.03.2010)


Clic pe imagine:




8.000-6.000 î.e.n. NUCLEUL ZONEI DUNĂRENE
LEPENSKI VIR, VLASAC - SCRIEREA LINIARĂ (PROTO-SCRIEREA)

La Porţile de Fier, pe malul sârbesc al Dunării, în primăvara anului 1940, când a început dezgheţul, mai mulţi buşteni au căzut în apă, iar viitura dezlănţuită i-a dus la vale. Un buştean a lovit cu putere malul şi a scos la iveală fundaţiile mai multor case care păreau făcute din piatră. Localnicii, impresionaţi de cele văzute, au anunţat autorităţile. Vârtejul războiului, care se apropia necruţător, i-a făcut pe oameni să uite pentru o vreme de lumea care aştepta să fie readusă la lumină 

Tărtăria înaintea Sumerului
Două decenii mai târziu, în vremuri de pace, lumea arheologică a fost martora unei descoperiri senzaţionale. Era in 1961, iar ştirea nu a venit, aşa cum se întamplase până atunci, din Egipt sau Mesopotamia, ci din România. Pe malul râului Mureş, lângă satul Tărtăria, au fost găsite trei tăbliţe de lut, pe care se puteau observa nişte semne misterioase. După doi ani, arheologul Nicolae Vlassa a publicat o lucrare în care afirma că semnele de la Tărtăria se aseamană cu scrierea sumeriană. Noutatea, care avea să schimbe istoria scrisului, era că tăbliţele de la Tărtăria erau cu 2 000 de ani mai vechi decât cele din Sumer, locul apariţiei primei scrieri din lume.
Supoziţia arheologului român a fost contestată de sumerologul german Adam Falkenstein (1906-1966) şi de arheologul M. S. Hood, însă a fost susţinută, preluată şi dezvoltată de oameni de ştiinţă din întreaga lume, printre care îi amintim pe: Marija Gimbutaş (de la Universitatea Harvard şi UCLA), Milton McChesney Winn (de la UCLA, Statele Unite ale Americii), Radivoje Pesic (1931-1993) şi arheologul german de origine iugoslava Vladimir Milojicic (1918-1978).
Curajul lui Nicolae Vlassa i-a impulsionat şi pe arheologii iugoslavi să reconsidere teoria colegului lor Miloje Vasic, care, în 1908, descoperise la Vinca, lângă Belgrad, obiecte de ceramică pe care se aflau semne identice cu cele de la Tărtăria şi pe care Vasic le considerase ca fiind litere ale unei scrieri necunoscute. La vremea respectivă, teoria a fost respinsă de lumea academică.
Revenind la tăbliţele de la Tărtăria, trebuie spus că, desi ideea unei scrieri mai vechi decât cea sumeriană nu a fost unanim acceptată, totuşi, arheologul rus Boris Perlov şi compatriotul său, sumerologul A. G. Kifisin, au realizat descifrarea şi traducerea textelor de pe tăbliţe. Cu toate că au lucrat separat, concluziile au fost asemănătoare. Scrise circular, textele trebuie citite, după cum susţin cercetătorii, în sensul invers acelor de ceasornic.
Folosind metoda comparativă, A. G. Kifisin a avut în vedere semnele de la Tărtăria, pe cele de la Vinca, precum şi pe cele descoperite într-o grotă de pe malul Niprului (Ucraina). Găsind similitudini în zone atât de îndepârtate geografic, sumerologul rus a emis ipoteza că, pe teritoriul cuprins între Dunăre şi Nipru, a existat o ţară numită Arata. În opinia lui Kifisin, locuitorii acestei ţări ştiau să prelucreze metalele, cunoşteau şi utilizau roata, aveau noţiuni de astronomie, iar scrisul era folosit de majoritatea membrilor comunităţii. Civilizatia carpato-dunăreană, este de părere sumerologul rus, a avut mare influenţă în lumea antică, în special în Grecia Veche, Egipt, Sumer şi China.

Tărtăria de pe Dunăre: Lepenski Vir 
După patru ani de la descoperirea făcută în România la Tărtăria, în 1965, în Iugoslavia s-a decis explorarea unei terase joase a Dunării, de lângă Lepenski Vir, localitate aflată pe malul sârbesc, în zona Djerdap-Porţile de Fier. Arheologii, conduşi de academicianul Dragoslav Srejovic (1931-1996), au găsit aici o mică aşezare datând din neolitic. La început, s-a crezut ca obiectele aveau valoare mică, fiind vorba doar de sate din timpul Imperiului Roman. Pentru că siturile urmau să fie inundate de Dunăre, ca urmare a lucrărilor de la Hidrocentrala Porţile de Fier, au fost, totuşi, cercetate. Nimeni nu se aştepta ca această localitate, situata într-o zonă foarte greu accesibilă, să fie leagănul uneia dintre cele mai complexe şi mai strălucite culturi preistorice. Acest fapt a devenit evident în 1967.
Au fost găsite case temeinic construite, morminte în care se aflau dovezi ale unor ritualuri de înmormântare mai puţin obişnuite, o bogătie de unelte foarte precis făcute din piatră, os şi corn, diverse bijuterii, plăcuţe cu diferite semne asemănătoare literelor şi sculpturi monumentale din piatră. 

Baza locuinţelor era de formă trapezoidală. Această formă a fost inspirată de stânca aflată pe malul opus al Dunării, pe teritoriul românesc. Este posibil ca această stâncă să ocupe o poziţie importantă într-un cult practicat de populaţiile care locuiau în vremea paleoliticului superior la Lepenski Vir.

Image of Lepenski Vir located in Donji Milanovac, Serbia | Lepenski Vir head sculpture.Image of Lepenski Vir located in Donji Milanovac, Serbia | Lepenski Vir head sculpture.
06-01-01/54 Sandstone figure,&qu...06-01-01/50 Head. From the sanct...06-01-01/51 Sandstone figure &qu...06-01-01/55 Fish-like head with ...06-01-01/52 "Danubius"...06-01-01/56 Fish-like head with ...06-01-01/53 Fish-faced head of r...


Acest sit atat de original şi de enigmatic, dar şi celelalte opt descoperite pe tărmul Dunării (cinci în Romania: Veterani-Terasa, Icoana, Razvrata, Ostrovul Banului şi Schela Cladovei, şi patru în Serbia: Lepenski Vir, Vlasac, Hajducka Vodenica si Padina) dovedesc că Lepenski Vir trebuie considerat centrul unei culturi specifice şi îndelungate, numite astăzi "cultura Lepenski Vir". Descendenţi ai unei vechi civilizatii europene datând din Paleolitic, întemeietorii acestei culturi au trăit în grotele din zona Porţile de Fier de la sfarşitul epocii glaciare (cca. 20 000 î. Hr.) până în jurul anului 7 000 î. Hr., atunci când clima s-a încălzit considerabil. Schimbarea climatică a făcut posibil traiul în aer liber. 


Primul apărător al ideii că semnele descoperite în localităţile dunărene reprezinta cea mai veche scriere a fost Marija Gimbutas (1921-1994), una dintre cele mai reprezentative figuri ale arheologiei secolului al XX-lea şi profesor la Universitatea Harvard. Tot mai des vehiculată în ultima vreme, expresia "scriere veche europeană" îi aparţine. Datorită ei şi lui Harald Harman, teoria că la Dunăre ar fi apărut pre-scrierea s-a impus la nivel internaţional. Sir Mortimer Wheeler (1890-1976), unul dintre cei mai importanţi arheologi britanici, a afirmat că "Lepenski Vir este unul dintre puţinele situri arheologice din lume la care epitetul unic se poate aplica cu legitimitate", întrucât semnele descoperite aici reprezintă "invenţia originală a unor oameni pe care nu vom şti niciodata cum îi cheamă".
Pentru paleolingvistul iugoslav Radivoje Pesic, profesor la Universitatile din Belgrad şi din Roma, scrierea descoperită în zona Dunării a fost liniară şi nu pictografică. În lucrarea Vincansko Pismo (Scrierea de la Vinca), profesorul a sistematizat semnele descoperite şi a ajuns la concluzia că există 57 de litere. Din aceste 57 de litere, a scos 26 şi a demonstrat că sunt identice cu cele ale alfabetului etrusc.


Slika
 De asemenea, a observat că există similitudini şi cu alfabetul fenician, din care s-a format alfabetul grec. 
Slika
Descoperirea profesorului Radivoje Pesic nu a fost primită favorabil de întreaga lume ştiinţifică. Mai ales în fosta Iugoslavie, mai mulţi cercetători au afirmat că nu se poate vorbi de litere, ci de semne folosite pentru însemnarea proprietăţii. Conştient că nimeni nu-i profet în ţara lui, profesorul Pesic a spus: "Viaţa în eroare naşte ura, dar numai din adevar se naşte dragostea".

                         FENICIAN - LATIN - VINCA                                                ETRUSC - LATIN - VINCA                              
Винчанско Писмо 1                              
                     CHIRILIC - LATIN - VINCA
Винчанско Писмо 2


Lepenski Vir

Profesorul Radivoje Pesic
Herodot, părintele istoriei, spunea că între secolele XV-X î. Hr., etruscii au venit din ţinutul Anatoliei şi s-au stabilit în nordul Italiei. Până acum, s-a considerat că etruscii au migrat pe apă. Teoria a fost răsturnată de paleolingvistul Pesic. Pe baza comparării alfabetului etrusc cu semnele de la Vinca, acesta a ajuns la concluzia că migraţia s-a petrecut pe uscat, etruscii venind astfel în contact cu populaţia dunareană de la care au preluat scrierea. 
Stabilit în Italia, profesorul Pesic şi-a publicat rezultatele cercetarilor în anul 1987, la Milano. Oponenţilor teoriei lui, acesta le-a adus contraargumentul că în toate casele neolitice din zonă, au fost găsite obiecte de ceramică pe care se pot vedea aceleaşi semne, bine sistematizate şi cu forma sigur definită. Prin urmare, se poate vorbi despre o scriere cunoscută de toţi membrii comunităţii. Cercetătorul a emis ipoteza că procentul de alfabetizare era foarte mare, în comparaţie cu cel din Europa secolului al XVII-lea, când doar 6% din populaţie ştia să scrie şi să citească. Nici în secolul al XX-lea, situaţia nu era cu mult mai bună. De pildă, în zona Porţile de Fier, în preajma anului 1940, când buşteanul adus de Dunăre lovea malul, scoţând la iveală lumea dispărută, jumătate din populaţie era analfabetă. Radivoje Pesic a privit cu veneraţie vechea civilizaţie dunăreană şi a respins vehement părerea că oamenii acelor timpuri erau primitivi. În consecinţă, a întocmit un tabel cronologic al apariţiei scrisului în lume.

Apariţia scrisului în lume. Tabel cronologic întocmit de Radivoje Pesic

I. Protoscrierea de la Lepenski Vir (8000-6000 î. Hr.)
II. Scrierea de la Vinca şi Tărtăria (5500-3200 î. Hr.)
III. Scrierea sumerienilor din Mesopotamia (3100-75 î. Hr.)
IV. Proto-elamita (3000-2000 i. Hr.)
V. Protoindiana (a apărut în 2200 î. Hr.)
VI. Chineza (1300 î. Hr. până în zilele noastre)
VII. Egipteana (3000 î. Hr. - 400 d. Hr.)
VIII. Cretana (2000 î. Hr. - 1200 î. Hr.)
IX. Hitita (a aparut în 1600 - 777 î. Hr.)
Indiferent dacă teoria profesorului Pesic se verifică sau nu, cert este că semnele de la Vinca au fost descoperite pe o arie largă, în tot S-E Europei: Ex-Iugoslavia, România, Bulgaria, Grecia, Moldova şi Ucraina. 
În România, renumitul lingvist Ariton Vraciu, profesor la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, a publicat în revista "Con-vorbiri literare" (nr. 8/1980) un articol despre limba şi scrierea traco-dacilor, în care preciza că semne identice cu cele de la Vinca au fost găsite la Troia.
Profesoara Ioana Crişan, citată adesea în lucrările oamenilor de ştiinţă de peste hotare, printre care şi profesorul italian Marco Merlini (directorul general al Prehistory Knowledge Project de la Roma), a demonstrat continuitatea în memoria colectivă a semnelor de la Tărtăria (cultură contemporana cu Vinca) şi a acelora descoperite la sudul Dunării. Aceste semne, remarcă cercetătoarea, sunt preluate în arta folclorică românească (de la tesături de interior la costume populare). Astfel, rombul, X-ul, E-ul, B-ul, D-ul, M-ul, cercul, unghiul, copacul, spirala, rozeta, liniile paralele sunt - după cum arată Ioana Crişan - simboluri care apar frecvent, putând fi identificate încă din neolitic. Cercetătoarea demonstrează că aceste elemente nu sunt doar motive decorative, ci, în tradiţia populară, reprezintă expresii aluzive la ideile religioase, la codurile asociate cu puterile magice, cu divinitatea şi epifaniile ei. În lumea satului românesc, simbolurile geometrice sunt transmise de la mamă la fiică, însăşi Ioana Crişan învăţându-le de la mama ei.

Nu trebuie sa fim dezamagiti, uimiti sau indignati daca vedem semnele noastre folosite si de alte popoare; nu e ca si cum ele devin, brusc, mai putin romanesti. Nu sunt exclusiv romanesti!
Literele alfabetului le foloseste toata lumea. Inainte de litere, au fost semnele. Mult inainte de daci, de greci, de romani, de toata istoria omenirii care a fost scrisa. Mare parte din povestea omenirii a fost desenata. A, e altceva ca noi n-o mai putem descifra acum si e problema noastra ca vedem semnele dar nu le mai intelegem. E o problema care se poate rezolva.
In 1910, la Viena, expozitia internationala de textile ii lasa fara explicatii pe specialistii care se uita, perplex, la motivele identice folosite in Turcia, Bucovina si tarile Scandinave. Ei nu inteleg cum e posibil !!! pentru ca; dupa ei, aceste populatii n-au fost niciodata in contact; femeile care au lucrat acele textile nu si-au parasit satul niciodata, nici stramosii lor. 
Daca acei specialisti ar fi putut vedea hartile intocmite pe baza studiilor de azi, probe ADN, care urmaresc stramosii pe linie materna si paterna, pe tot traseul lor !
O astfel de harta am folosit pentru a suprapune pe ea "traseul semnelor". Se leaga. Oamenii au lasat in urma lor semne, asa cum Hansel si Gretel au lasat firmituri de turta dulce.
Ca sa nu ne copleseasca tonele de informatii, simplificat:
Nu poti practica agricultura decat daca stai pe loc (populatie sedentara). Cand cultivi pamantul, e vitala fertilitatea solului, prezenta apei, soarele, anotimpurile. Vei folosi semnele mai mult cusute, pe panza, caci ai la indemana culturi de in si canepa, viermi de matase, etc.
Daca esti dintr-un neam de pastori, esti mereu pe drum. N-ai in si canepa, dar ai lana. Din lana trebuie sa faci si haine si covoare si cort, pentru ca n-ai o casa cu pereti. Vei folosi semnele mai mult tesute, semne care sunt importante pentru nomazi: steluta nordului (calauza), coarnele berbecului, carligul ciobanului, coltii lupului, cumpana.
Pe-aici au trait mereu si agricultori si pastori; e o tara mare, relief variat. Au stabilit relatii, au avut nevoie unii de altii; si-au imprumutat semnele si le-au folosit in atatea combinatii, incat varietatea modelelor de la noi este coplesitoare, ametitoare, fara sfarsit. Pentru ca noi le avem pe toate.
Legende sunt multe si multe se verifica. Cel mai 'romanesc' semn, este, probabil, coloana. Nu o alaturare de romburi – ci coloana. Este si cel mai vechi semn (descoperit pana acum) pe teritoriul nostru: vechimea cca 10.500 ien – descoperit pe o piatra, intr-o grota, in Mehedinti. 
Nu semnele in sine sunt ale noastre; ci felul unic, in care le-am COMBINAT si le-am PASTRAT! 
Motive

                                                                                                                                        (sursa:
Semne cusute )

Miracolul de la Vlasac
Vlasac 2008
Vlasac 2008
Vlasac 2008
Vlasac 2008
Vlasac 2008
În anul 1970, trei kilometri mai jos de Lepenski Vir, echipa condusă de academicianul Srejovic a descoperit localitatea Vlasac. Pe baza analizelor făcute, s-a ajuns la concluzia că Vlasac este mai vechi decât Lepenski Vir, însă ambele localităţi aparţin aceleiaşi culturi. Arheologii nu au avut răgaz pentru un studiu aprofundat. Un an mai târziu, noul avea să înghită vechiul, situl arheologic fiind acoperit de Dunărea îmblânzită de constructorii hidrocentralei. Dar când adevărul trebuie să iasă la suprafaţă, se petrec miracole. În mod cu totul neaşteptat, în 2002, a scăzut nivelul Dunării. În contextul creat, pescarul Momcilo Djordjevic din Donji Milanovac a găsit obiecte foarte importante la Vlasac. 
vlasac tools
Unul dintre acestea era un jertfelnic. Studiindu-l, directorul muzeului din Majdanpek, Paun Es. Durlic, si-a exprimat convingerea că pe jertfelnic pot fi identificate simboluri care, aproape neschimbate, au devenit litere în unele scrieri cunoscute. Dragan Jacanovic, arheolog la Muzeul National din Pozarevac, a afirmat că aceste simboluri reprezintă veriga lipsă, cea care confirmă ideea că această civilizatie a cunoscut scrierea. În opinia arheologului sârb, acesta ar putea fi cel mai vechi mesaj scris din Europa.

Vlasac

Importanţa descoperirii de la Vlasac a fost recunoscută de oamenii de ştiinţă din străinătate. Harald Harman, unul dintre cei mai mari experţi în paleografie din Statele Unite, şi-a exprimat satisfacţia că a avut şansa de a vedea o descoperire originală, care demonstrează că este vorba de o pre-scriere şi, indubitabil, de o descoperire epocală. O părere similară întalnim şi la Joan Marler, directorul executiv al Institutului pentru Arheomitologie din Statele Unite, care a spus că Vlasac poate schimba părerea actuală despre începutul scrierii. În ceea ce priveşte descifrarea mesajelor de la Vlasac, cercetătorii nu au ajuns la un punct comun. Totuşi, publicistul şi filologul Vida Tomic, a publicat o traducere poetică a unui text găsit pe o piatră de sacrificiu: "Totul se petrece în cicluri şi când termini de băut paharul vieţii, te intorci în praf".
                                                                                                                                                         (autor: Ranko Vucovic, sursa: Formula AS) 

Reconstituirea aşezării de la Lepenski Vir

Zona arheologica






6.000-5.500 î.e.n. - CULTURA VINCA-TURDAŞ
SCRIEREA DEZVOLTATĂ DE VECHEA CIVILIZAŢIE EUROPEANĂ



6.200 î.e.n. MIERCUREA SIBIULUI - SCRIEREA FOLOSIND SIMBOLURI
În data de 31 octombrie 2012, 
directorul Muzeului National Brukenthal, Sabin Luca, prezenta în cadrul unei conferinţe de presă un fragment ceramic inscripţionat cu simboluri necunoscute, ce ar putea dovedi existenţa scrisului în neoliticul timpuriu, descoperit de arheologi pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, la nord de Miercurea Sibiului. Fragmentul ceramic a fost descoperit într-un complex de locuinţe datate de dinainte de anul 6.000 î. Hr. şi ar putea dovedi că în perioada respectivă existau sisteme de scriere şi, potrivit lui Sabin Luca, este "singurul fragment cunoscut, din acest moment cronologic, cu astfel de simboluri".
Obiectul este o bucată dintr-un vas ceramic inscripţionat, a fost realizat în anul 6200 î.Hr., adică are o vechime de 8.200 de ani, şi a fost găsit la cinci metri sub pământ, adâncime neobişnuită pentru săpăturile arheologice.
"Eu sunt zguduit. Am organizat nu ştiu câte simpozioane, am publicat nu ştiu câte volume internationale cu semne, simboluri, căutând să destructurez ideea după care în perioada asta existau sisteme de scriere. Eu tot timpul am zis că există sisteme de comunicare care nu înseamnă scriere, ci simboluri. Nu ştiu ce să zic în cazul acesta, e ceva ordonat, cu simboluri variabile, dar vă daţi seama ca nu e ornament. E clar că e un sistem de punere a ceva într-o ordine, cu tipuri diverse şi va rămâne un prilej de dispute. Când va apărea în lumea internaţională va stârni o furtună", a afirmat directorul Muzeului National Brukenthal.
Complexul de locuinţe a fost descoperit în situl arheologic denumit "Miercurea Sibiului 2", localizat la nord de oraşul Miercurea Sibiului, pe Valea Gârbovei, şi atestă primul val de neolitizare din Romania.
"Am avut şansa să descoperim încă un sit din primul val de neolitizare din Romania. (...) Acesta se datorează unor comunităţi care au venit în vremea aceea undeva dinspre Macedonia, cele mai apropiate analogii pentru materialele descoperite se află în Macedonia sârbă şi cea grecească, deci nordul Greciei. E ciudat, dar asta este istoria. Din punct de vedere ştiinţific este o descoperire deosebită", a declarat Sabin Luca.
Arheologii sibieni au explorat trei locuinte, alături de cuptoare şi mii de fragmente de ceramică, dar ar mai putea fi, după calculele lor, alte trei - patru locuinţe din această perioadă rămase neexplorate, în apropiere.
"Aceste descoperiri ne arată că aceste comunităţi au venit năvalnic cu noua tehnologie a neoliticului cunoscută: agricultura, creşterea animalelor, arhitectura de alt tip, alte relaţii sociale, faţă de vânătorii ce stăteau pe aici, şi au stăpânit locul, mai întâi în aceasta zona - Oltenia, o parte din Banat şi jumătatea de vest a Transilvaniei", a explicat Sabin Luca.
Săpăturile au fost realizate la o adâncime de aproximativ cinci metri, în perioada martie - iunie.

"Oricat ne-am fi căznit, nu am fi reuşit să descoperim situl prin mijloace academice fiindcă au fost 4 - 5 metri adâncime, la un moment dat a căzut drumul tehnologic din cauza adâncimii mari a săpăturilor. Cu nici un mijloc de detecţie actual nu se putea descoperi acest sit. Nimeni nu sapă cu hârleţul la patru metri sperând că va descoperi ceva", a mai spus directorul muzeului din Sibiu.
În situl Miercurea Sibiului 2 au fost găsite, în total, 29 de complexe cu material arheologic, ce aparţin neoliticului timpuriu - cultura Starcevo-Criş, primei epoci a fierului şi perioadei Evului Mediu timpuriu.
(sursa: gândul.info)




5.500 î.e.n. TĂRTĂRIA - TĂBLIŢELE DIN CERAMICĂ
 
Tărtăria
Localitatea Tărtăria se află la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, de-a lungul malului stâng pe cursul mijlociu al râului Mureş. Pe un diametru de aproximativ 60 de kilometri s-au găsit fragmente osteologice ale omului Neanderthal şi ale omului de Cromagnon. La Turdaş, în apropiere de Tărtăria au fost executate nişte săpături în 1895 şi 1910, în urma cărora s-a scos la iveală vatra unei aşezări cu piese asemănătoare celor de la Tartaria. La Daia Română, la 12 km nord est de Tărtăria, s-a descoperit un vas cilindric a cărui vechime este anterioară datării sigililor din Sumer. 
Specificul acestor materiale descoperite i-a facut pe cercetători să creeze o identitate proprie, sub numele de Cultura Turdaş-Vinca, cultura de acum 4500 – 3700 i.e.n., răspândită în Ardeal, Oltenia, Banat, Serbia, Ungaria, dar şi în alte ţări sau continente mai îndepartate.
Multe din piesele găsite aici sunt expuse în muzeul de istorie din Orăştie.
Unii cercetători au ridicat ipoteza că scrierea sub forma pictogramelor a aparut mai întai în sud-estul Europei şi nu în Mesopotamia, teorie criticată puternic în arheologia mondială. Există şi ipoteza că aceste piese ar fi ajuns în Transilvania datorită unor contacte economice sau de altă natură cu Orientul Apropiat deşi datarea tăbliţelor este mai timpurie cu 1000 de ani faţă de apariţia scrisului în Orient.
Vladimir Georgiev spunea că tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât scrierile sumeriene.
A. Kifisim, care a publicat şi o hartă special întocmită, în care demonstrează că strămoşii românilor de astăzi au exercitat o influenţă puternică asupra culturii întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei.
Filozoful Platon, spunea “nişte table triunghiulare de aramă au fost aduse de fecioarele hyperboreene la Delos. Aceste table aveau un conţinut eshatologic: După ce s-a despărţit de trup, sufletul se duce în regatul lui Hades pentru judecată”. Se ştie că hyperboreenii locuiau la nordul Dunării. Acolo era cunoscută mina Baia de Aramă. Elementele greceşti din textul acestor plăci sunt un adaos, iar conceptia despre nemurirea sufletului este probabil zalmoxiană.
Enigmele tăbliţelor şi semnificaţia lor
Tăblițele de la Tărtăria sunt 3 obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit în 1961 trei tăblițe de lut. Două sînt găurite și sunt acoperite cu semne iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră),un simbol vegetal și un altul neclar . Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică).
Un profesor din Sankt Petersburg a descifrat enigmaticele pictograme, în cea mai credibilă versiune: NUN KA SA UGULA PA IDIM KA RAI, însemnând “Nobilul care ştie tainele va merge în Rai”. (nun “nobil”, ugula taină; loc încercuit, ka-rai în cer, Rai). Pe tăbliţă mai apare şi crucea, vechi simbol precreştin care împarte semnele în patru.
Experţii Academiei de Ştiinţe din Rusia au concluzionat în urma analizarii materialului că tabliţele sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit, de origine locală. În opinia acestora, textul unei tăbliţe enumeră şase totemuri antice care coincid cu manuscrisul din oraşul sumerian Djemdet-Nasra. Citite în cerc, contrar mişcării acelor de ceasornic, reiese textul proto-sumerian “NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.”, tradus prin: “În (cea de-a) patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue cel mai vârstnic după ritual (a fost) ars. Acesta-i al zecelea”.
Din păcate interpretarea pictogramelor de pe tăbliţe nu duce la niciun adevăr. Există atâtea traduceri complet diferite încât ele se înfundă din ce în ce mai mult în mister, cu cât încearcă alţii să le descifreze. Chiar dacă am găsi corespondentul lor în cuvinte, nu vom ştii poate niciodată ce au simbolizat ele cu adevarat printre cei ce le-au scris.
Marco Merlini, director al “Prehistory Knowledge Project” a găsit un schelet al unei femei de 1.45 m înălţime, în vârstă de 50-55 de ani. I-a atribuit un rol religios, fiindcă printre oase au fost găsite şi 23 de obiecte sacre, dintre care o ancoră pentru ţesut, nişte brăţări şi nişte statuete de idoli. 
Oasele au fost trimise la Universitatea din Roma pentru a fi verificate cu Carbon 14. Rezultatul datării a fost neaşteptat. Oasele au fost clasificate ca fiind de acum 7300 de ani.
Marco Merlini a declarat “Oasele, ca şi tăbliţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu două mii de ani înaintea Sumerului. În Romania avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai Romaniei, ci întregii Europe.”
Controverse
Tăbliţele de la Tărtăria sunt foarte controversate. Unii neagă vechimea şi autenticitatea tăbliţelor, iar alţii aşteaptă alte descoperiri care să confirme importanţa lor şi în favoarea ideii că este vorba de cea mai veche scriere din lume, cel puţin cea mai veche dintre cele descoperite până acum.
Unii istorici consacraţi s-au simţit stânjeniţi la ipoteza că acestea ar fi cele mai vechi scrieri din lume, sau chiar s-au pronunţat răutăcios (toponimul Tărtăria însemnă “Ţigănie”, vechiul nume ardelenesc al rrhomilor fiind acela de “tartari”). Dovezile şi descoperirile făcute confirmă faptul că scrierea a apărut întâi în sud-estul Europei. 
Piese asemănătoare au fost găsite şi în colina de la Karanovo, în sud-estul Bulgariei, într-un nivel neolitic datând de acum 3000 de ani î.e.n. Aceste sigilii găsite în Bulgaria erau gravate cu pictograme şi erau împărtiţe în patru sectoare clar delimitate, la fel ca una din tăbliţele de la Tărtăria. 
La Gradešnica, în nord-vestul Bulgariei, s-au descoperit două platouri mici. Pe fundul uneia se poate vedea o reprezentare schematica antropomorfă, iar cel de-al doilea reprezintă o formă de scriere apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo şi Tărtăria.
La Rast, un mic sat de lângă Dunăre, a fost descoperită una dintre primele reprezentări ale Madonei cu Pruncul din lume - datată 5.500 - 4.800 î.Hr.:
Pe figurina este reprezentată o scriere asemănătoare cu cea de la Gradešnica şi Banjica.
     
                                                                                          
Colin Reinfrew, un arheolog britanic, a efectuat săpături în localitatea bulgară Sitagroi şi a afirmat că în sud-estul Europei a existat în vechime o zonă de civilizaţie înaintată. Foarte multi istorici din Occident, din Rusia şi de pe alte meleaguri afirmă acest lucru.
Datarea cu C14 a acestor tabliţe reprezinta o problemă, deoarece ele au fost supuse unor tratamente necorespunzatoare din necunoştinţă de cauză. Acesta este unul din motivele pentru care aceste tăbliţe lasă loc de îndoială. Suntem noi buricul pământului sau aceste tăbliţe au fost scrise mult mai recent? Sau nici măcar nu aparţin civilizaţiei din care ne tragem?
Tăbliţele au fost totuşi datate indirect, prin analize pe celelalte obiecte găsite împreună cu ele. Cu toate acestea, există sceptici care susţin că tăbliţele au fost puse ulterior în groapa descoperită.
Chiar dacă aceste tăbliţe ar corespunde unei perioade mai timpurii decât cele mai vechi scrieri sumeriene, ele nu demonstrează mare lucru. Există şi varianta că aceste tăbliţe să fi fost aduse de migratori, aducând cu ei cultura şi învăţăturile lor, iar simbolurile de pe tăbliţe se aseamănă extrem de mult cu cele folosite de sumerieni în comunicarea scrisă.
Până se va demonstra contrariul, vor exista două tabere şi misterul originii acestor tăbliţe va continua.
                                                                                                      (autor: Marius Ignătescu; sursa: Descopera.org)


Tăbliţe de lut descoperite la: 
1. Tărtăria; 
2. Porodin „Veluska Tumba”; 
3. Karanovo; 
4. Gradešnica.




ALTE TĂBLIŢE DIN CERAMICĂ
Suplacu de Barcău







5.500-4.000 î.e.n. SCRIEREA VECHE EUROPEANĂ

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-răsăriteană au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa două mii de ani înaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totuşi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea “veche europeană” era o scriere sacră, apărută în urma unei îndelungi folosiri a unor semne grafice încărcate de un simbolism particular; apariţia acestei scrieri este strâns legată de cultul dezvoltat al divinităţii feminine. Aceste semne sunt, în sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.
Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtând semne de scriere au fost făcute cu mai mult de un secol în urmă, la Turdaş, un sit aparţinând fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai târziu, în 1961, s-au descoperit la Tărtăria (o aşezare nu departe de Turdaş, în judeţul Alba) trei plăcuţe de lut ars cu o scriere care a stârnit un deosebit interes. Câţiva erudiţi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au bănuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferită de datările cu radiocarbon era ignorată. Astfel M.S.F. Hood considera că plăcuţele de la Tărtăria ar fi fost “o imiţatie incomprehensibila a unor semne de scriere aparţinând unor populaţii mai civilizate”. Sute de alte obiecte sacrale purtând inscripţii în rânduri sau grupate au rămas neobservate ori necunoscute. Multe obiecte cu inscripţii au fost găsite într-un context sratigrafic bine documentat.
Cronologia cu radiocarbon calibrată la date reale arată că această scriere a apărut curând după jumătatea mileniului al 6-lea şi a fost folosită timp de un mileniu şi jumătate în epoca cuprului (sau chalcolitică) din Europa central-răsăriteană între 5500 şi 4000 î.e.n.. Este acum cert că “scrierea veche europeană” este mult mai veche decât cea sumeriană. Ca atare, comparaţiile cronologice cu Sumerul nu sunt cele mai fericite.
Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la o singură localitate, ci un fenomen larg răspândit. Ipoteza importării acestei scrieri sau a unor tablite din Mesopotamia trebuie înlaturată cu desăvârşire, căci ea este contrazisă atât de evidenţa datelor cronologice, cât şi de natura acestui sistem de scrire care a apărut printr-o folosire îndelungată a simbolurilor grafice. Originile sale trebuie căutate în perfecţionarea cultului divinităţii feminine din religia “veche europeană”, prin specializarea (ori restringerea) sensului simbolurilor. Inscripţiile apar pentru prima oară pe obiecte de cult, nu pe tăbliţe, şi au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzacţii comerciale ori administrative, ca în Mesopotamia.
Scrierea “veche europeană” a dispărut în mod virtual odată cu dezintegrarea culturilor Karanovo, Vinca şi a altora în jur de 4000 î.e.n. şi după aceea, ca urmare a infiltrării păstorilor nomazi din stepele sudice ale Rusiei, presupuşi a fi vorbitorii idiomurilor proto-indo-europene. Acest sistem de scriere a supravieţuit totuşi în zona egeeană, unde Vechea Civilizatie Europeana a persistat timp de alte două milenii în comparaţie cu zona dunăreană a Europei. Ca atare, nu poate fi surprinzător să observam similitudini între sistemul de scriere “vechi european” şi scrierile egeene din epoca timpurie a bronzului, minoica şi cipriota. Analogiile dintre semnele “vechi europene” (SVE) şi acelea din silabarul clasic cipriot (SCC) sunt şocante, ducînd la ideea că scrierea “veche europeană”, apărută cu circa 4000 de ani înaintea linearului A cretan ori a celui cipro-minoic a fost o scriere înrudită cu acestea şi, probabil, precursoarea lor, inventată de vorbitori de idiomuri ne-indo-europene.
doitartaria.jpg
Câteva cuvinte despre istoricul descoperirii semnelor
Existenţa unei scrieri preistorice în sud-estul european a fost semnalată prima oară în anul 1874, când Zsofia Torma a întreprins săpături pe dealul de la Turdaş, lângă Alba Iulia.
Descoperirile, constând din obiecte ceramice, figurine, fusaiole şi alte obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor din Berlin, Mainz Munchen şi Cluj. În anul 1910, Marton Roşca a reluat săpăturile de la Turdaş, reuşind să clarifice tipologia ceramicii şi secvenţele stratigrafice. Contribuţia sa constă în aranjarea şi publicarea materialului rezultat în urma săpăturilor Zsofiei Torma.treitartaria.jpg
Alte semne au fost observate pe obiectele descoperite de M. Vasic în anul 1908, în situl de la Vinca, de lângă Belgrad. După părerea sa, semnele de pe vasele şi de pe figurinele de la Vinca aveau valoarea unor litere, el găsind analogii cu inscripţiile de pe vasele greceşti arhaice de la Lesbos. Cinzeci de ani mai târziu, la o altă aşezare importantă a culturii Vinca, cea de la Banjica, de asemenea lânga Belgrad, s-au efectuat săpături de către Todorovic şi Cermanovic, găsindu-se sute de inscripţii pe ceramică, pe obiecte de cult şi pe figurine. 

La nord de Vinca, în siturile din bazinul Tisei, în sud-estul Ungariei, s-au descoperit câteva vase şi figurine remarcabile cu inscripţii. Chiar şi mai la nord, în Cehia şi Slovacia, s-au identificat vase cu inscripţii aparţinând culturii ceramicii liniare, contemporane cu faza timpurie Vinca.
Cultura ceramicii liniare
În anul 1950, Morfova a publicat o descoperire şocantă, făcută la intrarea unei peşteri de lângă satul Sitovo, în zona centrală a Munţilor Rodopi, în Bulgaria; este o înscripţie pe stâncă, de 3,4 m lungime şi cu caractere de 13-16 cm înălţime. Această descoperire nu a stârnit nici un interes timp de două decenii, pînă când a fost menţionată de Todorovic în anul 1971.


Ceramica de tip Karanovo, faza 6, demonstrează că utilizarea scrierii era o practică răspîndită în acele timpuri, atâta timp cât asemenea inscripţii sunt frecvente în culturile Karanovo, Vinca şi Tisa. Numeroase plăcuţe, peceţi, recipiente de sacrificiu, vase antropomorfe şi figurine - toate purtând inscripţii - din cultura Karanovo sunt deocamdată nepublicate.


Discul din argilă divizat în patru părţi descoperit în tellul de la Karanovo, centrul Bulgariei:

Unul dintre cele mai edificatoare exemple de obiecte purtând o inscripţie “veche europeană” a fost găsit în anul 1969 în timpul săpăturilor intreprinse la Gradesnica, lângă Vraca, în nord-vestul Bulgariei. Este vorba de un castron aproape plat, cu scriere pe ambele părţi. Faţa este împărţită de patru linii orizontale în patru registre, fiecare conţinând de la patru la opt semne. Pe spate este incizată o figură umană schematizată, alcătuită din v-uri sau triunghiuri înconjurate de semne liniare. 

Au mai fost descoperite modele de temple şi vase antropomorfe cu inscripţii:

Actualmente se cunosc aproape o sută de aşezări unde au fost descoperite obiecte cu inscripţii, materialul din fiecare aşezare fiind reprezentat fie de obiecte izolate, fie de cantităţi mari, ajungându-se în unele cazuri la peste 300 de obiecte. Majoritatea acestor aşezări este cuprinsă în grupurile culturale Vinca şi Tisa din bazinele Moravei, Dunării şi Tisei, în teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei şi vestul României, precum şi în cadrul culturii Karanovo (3-6, Boian-Gumelniţa) din centrul Bulgariei şi sudul României. 

Semne înscrise sau pictate, neobservate anterior, sunt acum identificate pe ceramica Dimini, Cucuteni, Petreşti, Lengyel, Butmir, Bukk şi a ceramicii liniare; ca atare, nu mai este corect să se vorbească despre scrierea Vinca ori despre tăbliţele de la Tărtăria ca fiind singurele exemple ale acestui fenomen. Este acum clar că scrierea a fost o caracteristică generală a Vechii Civilizaţii Europene din mileniile 6-5 î.e.n.
                                                                                (Marija Gimbutaş – “Civilizaţia Marii Zeite şi sosirea cavalerilor războinici”, Ed. Lucretius 1997, pag 37-38)




Inventar de semne ale culturii Vinca-Turdaş
Aceste simboluri au fost găsite pe multe dintre artefacte excavate din site-uri situate în sud-estul Europei, în special din Vinča, în apropiere de Belgrad, dar și în Grecia, Bulgaria, România, Ungaria de est, Republica Moldova, sudul Ucrainei și fosta Iugoslavie. Aceste artefacte au fost datate ca aparţinând perioadei 7.000 - 4.000 î.Hr., iar cele decorate cu aceste simboluri au o vechime cuprinsă între 8.000 și 6.500 de ani. 
Unii cercetători cred că simbolurile Vinča reprezintă cea mai veche formă de scriere descoperită până în prezent, anterioară cu mii de ani scrierilor antice egiptene şi sumeriane. Toate inscripțiile sunt scurte și apar pe obiecte găsite în morminte.
Simboluri datând din cea mai veche perioadă a culturii Vinča (mileniile 6-5 î.Hr.):

Simboluri comune utilizate de-a lungul perioadei de cultura Vinča:

Alte simboluri Vinča:

Cele mai multe dintre inscripții sunt pe obiecte din ceramică, figurine și o mică parte pe alte obiecte. Peste 85% dintre inscripții constau dintr-un singur simbol:



Un grup de semne folosite pe scară largă au fost găsit doar pe ceramică, cu excepția celor de pe tăbliţele Tartaria şi cele descoperite la Lepenski Vir, care sunt inscripţionate în piatră.

Unii cercetători consideră că semnele de pe tăbliţele descoperite la Tărtăria, Lepenski Vir şi Karanovo ar reprezenta o hartă simbolică a cerului, cu cele două axe cardinale şi simboluri ale unor constelaţii:
Comparison of Danube Script and Karanovo Planisphere Decipherments



Noi dovezi constând în semne descoperite pe material ceramic sprijină asociaţiile dintre acestea şi semnele descoperite la Tărtăria, Lepenski Vir, Turdaş şi cultura Vinca. Astfel, se poate concluziona:
- semnele care sunt, în general, importante într-un context de grup semnificativ sunt asociate cu utilizarea pe tăbliţe şi figurine
semnele utilizate în mod obişnuit de o persoană se găsesc aproape exclusiv pe ceramică

Sanctuarele neolitice de la Căscioarele şi Parţa
Sanctuare neolitice din România - expoziţie virtuală

Harta descoperirilor aparţinând Culturii Vinca-Turdaş:



Inventar de semne făcute pe vase din lut, în Jela Sabac - Serbia:


În Glozel, un cătun din centrul Franței, din 1924 până 1930, peste 3.000 de artefacte au fost descoperite, inclusiv tablete de lut, sculpturi şi vaze, dintre care unele au fost inscripţionate cu simboluri sau litere. Inscripţiile sunt, în medie, pe şase sau şapte linii, cea mai mare parte pe o singură față, deşi unele specimene sunt înscrise pe ambele feţe.
Potrivit unui punct de vedere oficial, semnele Glozel au o vechime de aproximativ 1800-2300 de ani.


Inventar de semne Glozel:

Corespondenţa dintre semnele Glozel şi Vinca-Turdaş:






1.050-970 î.e.n. CEA MAI VECHE INSCRIPŢIE EBRAICĂ - SIMILITUDINI CU SCRIEREA VINCA-TURDAŞ
O inscripţie descoperită în anul 2008 de Garfinkel a fost descifrată în anul 2010 de Galil. Este datată cu C14 între 1050-970 î.e.n. Descifrarea inscripţiei din perioada Vechiului Testament a confirmat faptul că este cea mai veche inscripţie ebraică descoperită până în prezent. Inscripţia prezintă o serie de asemănări cu unele texte ale Vechiului Testament.

Profesorul Gherşon Galil, de la Departamentul de Studii Biblice al Universităţii din Haifa, a descifrat o veche inscripţie descoperită în Valea Elah. Inscripţia datează din secolul al X-lea î.Ch., respectiv din perioada împăratului David.
Inscripţia se află pe un ciob de ceramică şi, conform profesorului Galil, este redactată în limba ebraică veche. Faptul confirmă că scrierea ebraică a existat cel puţin din vremea împăratului David, în condiţiile în care un număr însemnat de istorici şi arheologi susţin că unele cărţi ale Vechiului Testament ar fi fost scrise mult mai târziu, notează sciencedaily.com.
„Inscripţia indică faptul că Împărăţia lui Israel exista deja în secolul al X-lea î.Ch. şi că, cel puţin o parte dintre textele biblice au fost scrise cu sute de ani înainte de datele prezentate în teoriile contemporane", a declarat Gherşon Galil.
Inscripţia a fost descoperită de profesorul Iosif Garfinkel, în urmă cu un an şi jumătate, la Chirbet Qeiafa, în apropiere de Valea Elah. Deşi s-a stabilit de la început că inscripţia datează din secolul al X-lea î.Ch., limba în care era redactată a fost, iniţial, necunoscută. Profesorul Galil a stabilit că textul include verbe specifice limbii ebraice şi că se referă la detalii specifice culturii ebraice, care nu fuseseră adoptate de culturile vecine.
„Acest text este o declaraţie socială cu privire la sclavi, văduve şi orfani. Foloseşte verbe specifice limbii ebraice, precum asah („făcut") şi avad („lucrat"), care erau folosite rar în alte limbi din regiune. Anumite cuvinte care apar în text, cum ar fialmanah („văduvă"), sunt specifice limbii ebraice şi sunt scrise diferit în alte limbi locale. (...) Inscripţia de faţă oferă elemente sociale similare celor găsite în profeţiile biblice şi foarte diferite de profeţiile scrise în alte culturi...", a precizat profesorul Galil.
Galil a subliniat că această inscripţie a fost descoperită într-un oraş de provincie din Iudeea. Dacă existau scribi în oraşele de periferie, crede el, este sigur că la Ierusalim şi în alte regiuni existau scribi mai mulţi şi mai bine pregătiţi. „Se poate susţine acum că este rezonabil să credem că în secolul al X-lea î.Ch., în timpul domniei împăratului David, existau în Israel scribi capabili să scrie texte literare şi istoriografii complexe precum cărţile Judecători şi Samuel", a spus Galil.
Inscripţia este asemănătoare în conţinut cu o serie de texte biblice (Isaia 1:17; Psalmul 72:3; Exodul 23:3) şi vorbeşte despre închinarea faţă de Dumnezeu, precum şi despre grija şi atenţia care ar trebui să fie acordate orfanilor, văduvelor, săracilor şi străinilor din ţară.
                                                                                                                                                                                  (sursa: Semnele timpului)
Potrivit unui comunicat al universităţii, arheologul israelian Gershon Galil a reuşit să dovedească faptul că o inscripţie scrisă cu cerneală, descoperită pe un fragment de vas de lut datând din perioada regelui David, este cel mai vechi text ebraic cunoscut până în prezent.
Fragmentul, cu dimensiuni de 15 x 16,5 centimetri, a fost descoperit în urmă cu un an şi jumătate (2008) de un alt arheolog, Yosef Garfinkel, la situl Khirbet Qeyfa, în apropiere de Valea lui Elah, în zona Ierusalimului, unde, potrivit Bibliei, David s-a luptat cu Goliat.
Inscripţia se referă la tratamentul care trebuie aplicat persoanelor sărace, sclavilor, străinilor, văduvelor şi orfanilor, precizează comunicatul. Cuvintele utilizate sunt specific ebraice şi conceptele la care se referă sunt menţionate şi în Biblie.
La momentul descoperirii inscripţiei, experţii au declarat că aceasta a fost scrisă în urmă cu 3.000 de ani, cu 1.000 de ani înainte de celebrele pergamente de la Marea Moartă. Textul este scris, de fapt, în alfabetul proto-canaanit, un precursor al alfabetului ebraic.
                                                                                                                                                                                      (sursa: Mediafax.ro)
Tabelul de mai jos prezintă, comparativ, alfabetele proto-canaanit, fenician şi grecesc:


La o privire atentă, se observă că semnele scrise mai degrabă în vechea feniciană - se observă evoluţia alfabetului fenician din proto-canaanit - sunt izbitor de asemănătoare cu semnele vinca: 

Se poate concluziona uşor faptul că, la baza alfabetului proto-canaanit se află alfabetul vinca, mai vechi cu peste 4000 de ani decât alfabetul proto-canaanit. Mergând mai departe pe firul acestei concluzii, fragmentul de lut vechi din vremea regelui David este încă o dovadă a faptului că din scrierea vinca au toate scrierile:
scrierea vinca - proto-canaanit - fenician - cretan - grec - chirilic
                                                          - etrusc - latin
                                            - aramaic - ebraic


                            SCRIEREA VINCA-TURDAŞ







841 î.e.n. STELA TEL DAN - SIMILITUDINI CU SCRIEREA VINCA-TURDAŞ
Arheologii israelieni conduşi de Avraham Biran au descoperit un fragment dintr-o stelă sfărâmată în oraşul Dan, oraşul cel mai nordic al Israelului. La acest fragment s-a adăugat un an mai târziu o piesă mică găsită în aceeaşi zonă. Împreună acestea ne informează despre o bătălie purtată împotriva Israelului şi a lui Iuda în jurul anului 841 î.Hr, probabil de regele Hazael al Damascului, care posibil să fi fost autorul textului. Stela a fost ridicată pentru a comemora victoria acelui rege asupra nordului Israelului şi probabil a fost sfărâmată atunci când regatul de nord şi-a obţinut independenţa faţă de Damasc câţiva ani mai târziu. Ea conţine cuvintele ,,casa lui David".
Descrierea:
Limba: aramaică
Suportul: stela de bazalt
Dimensiune: Frag. A:
32 centimetri înălţime
22 centimetri lăţime
Frag. B1:
20 centimetri înălţime
14 centimetri lăţime
Frag. B2:
10 centimetri înălţime
9 centimetri lăţime
Lungimea:A: 13 rânduri
B1 + B2: 8 rânduri
Genul: Stelă de victorie?
Dată aproximativă: sec 9-8 î.Hr
Place of Discovery: Tel Dan, Galileea
Dates of Discovery: Frag. A: 21 iulie 1993
Frag. B1 & B2: 20 iunie 1994
Chief excavator: Avraham Biran
Current Location: Israel Museum (Ierusalim)

Fișier:Stela Tel Dan.JPG
Fișier:Inscripţia de la Tel Dan.png








Antologii de semne paleolitice şi neolitice sînt tipărite destule. Ideea noastră este să prezentăm mai jos o citire a principalelor scrieri geometrice descoperite şi folosite de Homo Geometricus pentru a depozita şi transmite informaţia necesară fiinţării în armonie cu stările Cerului şi ale Pămîntului.


Unghiul sau acţiunea (şi variaţiile lor simetrice) este arătat în literatura de specialitate prin semnul latin V.Urmează derivatele lui V, aşezate de foarte multe ori simetric sau în lanţ – semnul M şi Zig Zagul.
Meandrul, cum au observat arheologii ucraineni, care au descoperit aşezarea paleolitică de la Mezin, poate fi uşor citit sub aspect geometric şi matematic ca un şir de semne V.
Rombul este o unitate logică geometrică excepţională, formată din patru acţiuni-unghiuri polarizate, egale două cîte două (rombul are toate laturile şi unghiurile opuse egale).
Triunghiul este o unitate şi de trei linii, şi de trei unghiuri. Combinaţia de trei linii nu este unică în paleolitic şi neolitic. O linie, două linii, patru linii, cinci linii şi, destul de des, nouă linii se întîlnesc pe multe construiri ale lui Homo Geometricus. Triunghiul, însă, apare pe o mulţime de lucrări omeneşti şi omul modern poate doar să se mire de triunghiurile isoscele dreptunghice care formează majoritatea triunghiurilor din Neoliticul Timpuriu sud-este european.
Tri-line-ul, cum îl numeşte Marija Gimbutaş, este cel mai frecvent şi are un uz formidabil în tot timpul fiinţării omului modern. Trinitatea creştină ar fi una din pildele cele mai grăitoare în sensul înţelegerii corecte şi a trinităţii neolitice, şi a celei din paleoliticul superior.
Spirala, mai corect vîrtejul, energia dezlănţuită, istrul are o biografie la fel de lungă ca şi tri-line-ul şi unghiul. Deşi nu se construieşte direct prin combinaţie de semne V există o demonstraţie sigură că anume spirala polariza în ştiinţa lui Homo Geometricus toate acţiunile omeneşti atît cu necesitatea distrugerilor, cît şi cu imprevizibilul aparitţei ei. Vîrtejul poate fi şi un însemn al echilibrului cosmic de care sunt obligate să ţină cont chiar şi Ursitoarele (cum le mai spun românii) sau Moirele grecilor (de care se temea chiar şi Zeus).
Oul este poate cel mai enigmatic semn al îndepărtatei istorii a strămoşilor noştri. Nu atît prin construcţia sa eliptică, care e şi ea o minune folosita “cu cap”, cum spune ţăranul român şi azi, ci prin pictarea de către Homo Geometricus a duplicării oului. Dacă arheologii nu ar arăta strict vîrsta şi originea vaselor pictate cu ouă în proces de duplicare, am putea uşor să confundăm ouăle lui Homo Geometricus cu cele ale biologilor moderni.
Altă enigmă este reţeaua de romburi, aparută, se pare, mai întâi în aşezările culturii Lepenski Vir (Schela Cladovei pe malul nordic), pe Dunăre, în România şi în Yugoslavia şi repetată apoi în primile culturi geometrizate din Anatolia. O cercetare atentă ar putea demonstra astăzi că figurile geometrice au ajuns în Răsăritul Apropiat pe la anul 5500-5300 BC trecînd prin Catal Huyuk şi alte localităţi anatoliene care comunicau cu patria geometrică din Europa de Sud-Est. Vom păstra aici şi în alte lucrări ale cercetării noastre termenul de Net pentru reţea, utilizat şi de alti cercetători.
Am pus în lista vechilor semne geometrice şi Templul din mai multe considerente. Prima ar fi faptul că Templul sau Altarul este, poate, prima construcţie a omului. Homo Geometricus însemna cu mici altare puse pe trei picioruşe locurile benefice pentru fiinţare. Pe pereţii altarelor, cum se va vedea, erau de multe ori adunate enciclopediile acelui om. Alt lucru deosebit în construirea altarelor geometrice trebuie să fie provocarea unei legături cu Cerul. Dacă orice acţiune naşte imediat o reacţiune, atunci o acţiune a omului, construită cu unghiul îndreptat spre Cer, trebuie să ducă neapărat la o reacţiune sau o venire imediată a Cerului în acel loc. Altarele şi templele omului din Paleoliticul Superior şi din Neoliticul preurban şi predinastic tocmai acest scop îl urmăreau: concentrarea elementelor Cerului, a Zeilor şi Zeiţelor, într-un anumit loc pentru a-l ajuta pe om să menţină echilibrul dintre Om şi Pămîntul pe care locuieşte.
Majoritatea absolută a construcţiilor religioase urmează pînă în ziua de azi algoritmul unghiular descoperit şi folosit de Homo Geometricus cu aproximativ 30.000 de ani în urmă.
Cărţile neolitice; credinţa noastră fermă este că rotiţele neolitice cu semne geometrice pe ele, găsite la Caranovo, Turdaş, Vinca şi în alte părţi ale Europei de Sud-Est sunt de fapt “pagini” din cărtile neolitice ale timpului. Acele “cărţi” se “legau” în şiruri organizate special din mai multe rotiţe de lut, scrise mai întâi şi apoi arse în foc pentru a avea “viaţă lungă”. Academicianul bulgar Vladimir Gheorghiev, profesorul american de origine lituaniană Marija Gimbutaş, arhitectul român Silvia Păun (ca să dăm numai cîteva pilde) susţin cu tărie originea balcano-carpato-danubiană a scrisului, şi cărţile din şiruri de rotiţe de lut ars ale omului de Vinca-Turdaş sunt o confirmare bună a ideilor acestor remarcabili oameni de stiinţă. Fraza binecunoscută “scrisul s-a născut în Sumer” trebuie să cedeze podiumul de onoare pe care l-a ocupat virtual pînă acum. Scrisul s-a născut în Europa la Karanovo, Vinca, Turdaş, Rast. Iar cele mai vechi mostre de scris european sunt cele de la Mezin (Ucraina) şi Mitoc (România).
Cercetările arheologice vor descoperi şi alte fragmente de scris geometric în spaţiul de geneză al omului modern,spaţiu care prin frumuseţea rîurilor şi munţilor din bazinul Dunării, prin condiţiile sale climaterice, prin resursele sale alimentare şi de sare (care erau cu adevărat gigantice pentru foarte puţinii oameni din acele timpuri), prin posibilitatea orientării comode şi faţă de Cerul Înstelat, şi faţă de Curgerea multor rîuri, şi faţă de Culmile munţilor a fost un fel de Rai primordial pentru strămoşul comun, dar geometric, al tuturor pămîntenilor actuali.V- unghiul, adică acţiunea orientată de cineva sau ceva. Se pare că fenomenul Yang-Yin a fost cunoscut mult înaintea înţelepţilor chinezi de Homo Geometricus care, în opinia noastră, le numea cu termenii europeni Istr (furtunos, scînteietor, zgomotos) şi Rast-Rost (organizat, ostrovit, rostuit) care s-au păstrat în foarte multe toponime şi hidronime europene.
Unghiul şi spirala, tri-line-ul, operaţiile algebrice de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, unire a trei linii ca să despartă lumea Cerului, a Pămîntului şi a Omului sunt reprezentate cu bună ştiinţă pe această bucăţică de os de la Mitoc-Malul Galben, judeţul Botoşani, România, 27.000 ani BC. Descoperirea aparţine arheologului român V. Chirică şi noi prezentăm cu bucurie aici şi unul din studiile sale de referinţă: Chirica V., The Gravettinan in the East of the Romanian Carpathians, Iassy, 1989.
O altă minune geometrică paleolitică vine de la Mezin, de pe malul rîului Desna, Ucraina, 18.000 ani BC. Pictura este formidabilă şi realizată atît de perfect încît ai impresia că s-a facut cu anumite tipare. Pe figurina de mai sus vedem un HTML de la Mezin format dintr-un unghi orientat în jos, apoi din alte trei, apoi din trei cîte două. Urmeaza două linii paralele şi o reacţiune de jos în sus, pe aceleaşi linii, formată dintr-un chevron din doi de V. Nu e locul să lămurim tot misterul acestei comunicări “ştiinţifice” din Paleoliticul Superior. Nouă ne este clar că este vorba de ştiinţa faptului că Cerul poate fi provocat să echilibreze acţiunile Pămîntului. Şi invers: Glia poate fi provocată astfel ca să echilibreze nesăbuinţele Cerului. Omul nu e judecător, dar e obligat să stea la mijloc de mediul sau de fiinţare şi toate miturile antice ne dau dreptate. Bătrînul Cronos şi Bătrîna Geea a grecilor- de fapt a Pelasgilor – (că să dăm numai o pildă europeană) sunt mult mai vechi decit Homer şi Hesiod.
Rombul este prima şi, poate, cea mai măreaţă din toate construirile omeneşti. Paralelogramul cu laturile egale şi unghiurile opuse egale, orientat pe o axă verticală, a apărut brusc pe însemnele omului din Paleoliticul Superior. Rombul este minunea paleolitică care nu a fost pus încă în capul enciclopediilor, dar şi a fiinţării lui Homo Sapiens pe Pământ.
Figurina de la Mezin sugerează prima alcătuirea romboidală a lui Homo Geometricus. Se poate observa centrarea acţiunii unghiurilor din care este formată pe verticala naturală a omului. Această desfăşurare pe verticală poate fi şi un Timelane, şi un semn al Curgerii care, în opinia noastră, era mai importantă pentru primii oameni decît faptul însemnării rigide a trecerii timpului.
Un alt mare om de ştiinţă, românul Vasile Drăguţ (Vasile Drăguţ, Romanian Art, Meridiane, Bucureşti, 1984) poate fi citat aici pentru a fi enunţat gîndul simplu că rombul de la Cuina Turcului (comuna Dubova, judetul Mehedinţi, România, pe malul Dunării la Porţile de Fier) schimbă vectorul civilizării Lumii dacă este datat cu 11.000 ani BC. Părerea noastră este că acest romb strîns vertical în braţe de două chevroane opuse şi plin cu zece linii paralele rombizate în proces de creştere-descreştere schimbă vectorul civilizării Lumii chiar dacă ar fi mult mai tînăr.
Ţăranul român spune că rombul este “ţîţîna lumii”. Noi susţinem această definiţie simplă şi credem că acum 11.000 ani BC, ştiinţa rombului ca ţîţîna a lumii era bine stăpînită de oameni. Paralelogramul cu laturi egale şi cu unghiurile opuse egale apare spontan, fără nici un fel de evoluţie, în primile construcţii logice ale omului şi dacă urma divină nu este pe placul unor oameni de ştiinţă moderni, noi sugeram cu deosebită plăcere să se caute urmele acestui romb în desăvîrşirile moleculare şi atomice. Iar pentru cutezători avem ca ghid superb cartea dnei Silvia Păun care poate fi găsită şi în engleză, şi în franceză, şi în italiană: Paun, S., Identităţi europene inedite, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996
M – vechile picturi geometrice ni-l arată pe M ca pe un semn format din unirea a doi de V orientaţi în sus: M = LL. Important în acest prim lanţ creat de omul de Mezin, cum se vede mai jos, este faptul că acestor doua acţiuni unite logic li se opune o reacţiune pe măsură. Noi am interpretat acest semn foarte simplist: unirea a două acţiuni în iubire. Dacă nu ar fi existat vîrtejul minunat, necesar şi imprevizibil al iubirii, fenomenul uman ar fi degenerat de mult în hăţisurile prăpăstioase ale iluziilor pe care spiritul le produce atît de nesăţios.
Figurină de Mezin cu semne V, N şi M. Arcul de cerc prezent tot aici sugerează dimensiuni ale cunoaşterii pe care le-am uitat în iureşul bătăliilor pentru dominaţie. Pentru a nu fi trecut cu vederea el a fost dublat, iar mulţimea liniilor drepte din jur demonstrează că autorul picturii deosebea sigur linia dreaptă de arcul de cerc. 18.00 de ani BC este o vechime bună pentru ştiinţa curburii spaţiului descoperită la începutul secolului 20 AD de către A. Einstein. Scrisul geometric de la Mezin parcă ne spune: cel mai scurt drum dintre două puncte este arcul de cerc. Trebuie să-i mulţumim aici genialului arheolog Marija Gimbutaş pentru că a repus în circulaţia serioasă a valorilor ştiinţifice minunile geometrice ale omului de Mezin: Gimbutaş, M., The Goddesses and Gods of Old Europe, University of California Press, Los Angeles, 1996, Gimbutas, M., The Language of the Goddesses, Harper, San Francisco, 1991 şi Gimbutas, M., The Living Goddesses, University of California Press, Berkley, Los Angeles, London 1999.
Acest M pictat pe un vas de Vinca desupra unui tri-line (care, la rîndul lui, domină şiruri de vîrtejuri din trei linii), strîns de şiruri de romburi şi transformat în doi umanoizi geometrizaţi, ne-a provocat ipoteza cu privire la citirea lui M ca Iubire. Semnul este întîlnit atît de des în scrierile neolitice încît ar trebui să le refuzăm oamenilor de atunci înaltul sentiment al iubirii dacă nu-l punem în semnele care descriau structura fundamentlă a fiinţării lui Homo Geometricus.
Zig-Zagul este o construcţie din mai mulţi V uniţi împreună printr-o singură linie curbă. Dacă un singur V indică o acţiune, atunci mai mulţi V uniţi împreună sugerează unirea unor actţuni în vederea realizării unui proiect. Semnul pentru vechul termen indo-european suma – de fapt, carpato-danubiano-pontic – (ca şir) pare a fi construit pe un fundament de Zig-Zag. Ipoteza noastră este că ţinta acestei uniri spectaculoase, pictată geometric de primii oameni, este Pacea. Orice furtună îşi găseşte sfîrşitul într-o pace. Orice pace îşi găseşte şfîrsitul într-o furtună. Unirea eforturilor umane pentru a potoli ambiţiile furtunilor ni se pare cea mai bună interpretare a Zig-Zagului pictat şi în Paleoliticul Superior, şi în Neolitic, şi chiar în zilele noastre (mai ales în zonele unde locuiesc românii). Dacă unghiul este o acţiune (o rugăciune, un gînd luminos, un fapt bun), atunci un şir de unghiuri poate fi şi o acţiune realizată în comun, cum ar fi o rugăciune, de exemplu.
Talerul de mai sus este una din cele mai excepţionale dovezi ale cunoştinţelor universale ale lui Homo Geometricus. Să cercetăm cu atenţie acest vas de la Dibel, Macedonia, 5.000 ani BC. În centrul vasului îşi are începutul (începutul este indicat prin subţierea conştientă a liniei) o spirală (un vîrtej, o furtună) care se dezvoltă pînă la extremitatea vasului, adică pînă la limita sa. De acolo trece în Zig-Zag care, la capăt, adică tot la limita, îşi subţiează şi el linia pînă la nimic. Unirea acestor două capete foarte subţiri (a spiralei şi a zig-zagului) prin golul care echilibrează şi împrospătează eforturile întregului Cosmos este sugerată de găurile (pustii prin esenţă) care împlinesc mesajul (să ne amintim de rolul deosebit de important al pustiului în scrierea lui Lao Tzu). Pacea este limita Furtunii. Golul, Pustiul este limita Păcii din care se naşte Furtuna. Furtuna şi Pacea sunt echilibrate în Cosmos. Furtuna şi Pacea sunt limitate de Golul care echilibrează de la sine măreţul spectacol al acţiunilor cosmice.
Homo Geometricus a ştiut că trebuie să echilibreze forţa colosală a Vîrtejului cu limitele colosale ale Meandrului. În echilibrul acestor doua măreţe forţe cosmice, în polarizarea lor se afla sursă energiilor vitale, şi cine ştie să le folosească navighează curajos pe valurile lor înalte.
Acest Zig-Zag etnografic din Maramureş, România, sec. XX AD, reprezintă Hora, principalulul dans în cerc sau (uneori) în şir al românilor. Originea lui se pierde în negura vremilor, dar vechiul mesaj de armonie, pace şi limită a nebuniilor omeneşti, care se transmite tuturor participanţilor la dans, nu poate fi tăgăduit. Hora pacifică şi apropie oamenii. Hora pune limite de comportament, de vestimentaţie, de discurs. Hora adună. Hora transformă. Hora îl potoleşte pe cel înfrînat şi-l ridică pe cel slab. Hora naşte furtunile pe care tot ea le pacifică. În Hora toţi sunt egali.
Zig-Zagul este păstrat în România (alături de romb şi alte vechi semne geometrice) pînă în zilele noastre ca element de decor în costum şi în costrucţii. Poporul român se pare că pastrează cele mai geometrice manifestări aritistice din lume.
Meandrul este pasul logic care uneşte zig-zagul cu limitele acţiunilor umane. Orice curgere este potolită de meandre. Felul cum a fost construit de Homo Geometricus demonstrează că meandrul este polul opus al spiralei ca model al acţiunilor nesăbuite ale omului. Noi credem că el reprezintă limita construirilor omeneşti. Dincolo de meandru se întinde cîmpul labirintic al morţii sigure, al mrejelor din care nu este scăpare, al îngheţului veşnic.Transformarea unui meandru în labirint a fost pictată pe destule lucrări ale omului neolitic. Orice construit are umbră. Orice umbră schimbă regimul de temperaturi. La umbra marilor poduri sau buildinguri din New York multe lucrări frumoase ale Naturii nu mai pot avea loc.
Model de labirint de la 5.500 ani BC, din cultura Starcevo-Criş (Koros), de la Katacpart-Vatatanya, Ungaria. Un vîrtej îngheţat, o lume care şi-a terminat fiinţarea. Labirintul este cunoscut datorită mitului despre Minotaur. Descoperirile arheologilor arată că labirintul ca limită a meandrului a fost cunoscut de oameni multe mii de ani înainte de “timpurile mitice” ale regelui Minos, fiul lui Zeus şi al Europei. Şi cînd scriem aici Europa avem în vedere tocmai patria lui Homo Geometricus, însemnele căruia au fost preluate de greci de la vechile populaţii sud-est europene.
Meandrul ne demonstrează cît de vechi sînt cunoştinţele omeneşti despre limite, despre încîlcelile “bazice” în care ne bagă acumularea (şi producerea) iluziilor, despre necesitatea echilibrării proiectelor omeneşti cu măsurile de fiinţare ale naturii şi ale Cosmosului.

Tri-line-ul, sau forţa celor trei elemente. Puterea excepţionala a lui trei a fost, însă, cunoscută şi către anul 27.000 BC, la Mitoc, lîngă Botosani, în România. Puterea benefică a lui trei stă la baza creştinismului modern. Puterea benefică a lui trei o cunoaşte instinctiv practic fiecare om de pe Pamint.
Triunghiul este una din cele mai cunoscute figuri geometrice. Dar atunci când Pytagoras enunţa teorema sa despre pătratul ipotenuzei unui triunghi dreptunghic, iar Thales, cum se crede, pe cea despre asemănarea triunghiurilor, piramidele egiptene ca model de cunoaştere perfectă a proprietăţilor triunghiului şi a piramidei construită pe modelul triunghiului, stăteau în pustiul din jurul Gizei de multe mii de ani. Acum, dacă cercetam cu atenţie ce ne spun arheologii, vedem că arta sau ştiinţa triunghiului este mult mai veche decît anul 2800 BC când marele medic şi înţelept Imhotep a proiectat şi construit prima piramidă egipteană. Mulţi înţelepţi antici vorbesc despre unitatea (sau necesitatea unităţii) Cerului, Pămîntului şi a Omului. Noi credem că felul cum a fost pictat triunghiul de către primii oameni demonstrează că tocmai despre această unitate fundamentală este vorba.
Triunghiul pubic este locul de întâlnire a acestor trei forţe în vederea naşterii unui alt om (sau renaşterea unui spirit). Nimic mai miraculos şi mai fantastic decît această inginerie cosmică pentru realizarea căreia iubirea dintre bărbat şi femeie este proiectată aprioric. Magnific este acest cuplu de îndrăgostiţi de la Gumelniţa, malul Dunării, România. 4.500 de ani BC.
Iată un talger “filosofic” de la Drăguşeni, România, cultura Cucuteni A, cca 4200 BC. Vârtejul central este foarte puternic la origini, iar apoi forţa sa scade exponenţial, strivită parcă de limitele unui romb construit din benzi de tri-line-uri într-un mod deosebit. Un veritabil poem filosofic. Homer sau Hesiod l-ar invidia cu plăcere pe marele poet şi filosof şi pictor şi făurar de la Drăguşeni care a produs minunea de mai sus cu 3.500 ani înainte de Homer. Primii oameni erau cu certitudine plini de înţelepciune.
Net-ul, reţeaua care protejează, aduce hrana şi încălzeşte. În acelaşi timp Netul arată limitele lui: omul se poate încîlci (şi chiar muri) în iţele pe care tot el le construieşte.
Această figurină a fost găsită într-o mare localitate cucuteniană de la Ruseştii Noi, Republica Moldova. Marija Gimbutaş o datează cu anul 3.600 BC. Minunea acestei reţele constă în faptul că femeile românilor poartă asemenea fuste romboizate (numite fote) pînă astăzi. Nimeni nu a îndrăznit, se pare, să facă o legatură între termenul fotă şi acţiunea omenească care duce la apariţia unui nou om. Verbul romînesc, brutal astăzi, care numeşte popular actul iubirii, se potriveşte de minune cu termenul fustei la români. O analiză serioasă demonstrează ca şi în limbile slave termenul pentru fusta – iubca, se potriveşte de minune cu termenul pentru “make love”.
Acest vas cu două gîturi de Gumelniţa, pe care noi îl tot purtăm de colo-colo prin cercetarea noastră, arată cît de bine cunoşteau strămoşii noştri necesitatea cosmică a polarizarii tuturor acţiunilor care au loc în Cer şi pe Pămînt. Şi un simplu gînd este asemenea unei pietre aruncate în lac. Valurile lui, chiar dacă nu se văd, influenţează de multe ori foarte profund Curgerea.

Oul este marginea fragilă, dar magnifică a Creaţiei. Forma sa elipsoidală este limita de fiinţare şi a rombului, şi a furtunilor. Anticii spun că potrivit celor mai vechi oameni Cosmosul a luat fiinţă din duplicarea unui ou primordial.Partea de Sus este Cerul, iar partea de Jos este Pământul. Omul e la mijlocul acestei dualităţi divine. Tot anticii mai susţin, că potrivit celor mai vechi dintre oameni, Cosmosul se mişca în timp în cicluri fixe (indienii le numesc calpe), formind şiruri lungi de fiinţări ovoidale sau romboidale. Coloana de romburi susţine şi azi casa românului ca şi vechile coloane de romburi de la Lepenski Vir.
Nu e locul să ne aventurăm aici în descrierea totală a acestui poem de la Hotinca, cultura Karanovo, Bulgaria, 4.500 BC. Ochiul atent va observa că fiecare din cele 7 ouă se rotesc ca 7 planete în jurul unui cerc central. Nu ştim dacă astronomii moderni au inventat pâna la ora scrierii acestui text un model mai perfect de reprezentare a sistemului solar în care trăim.
Casa a fost închipuită de la bun început ca un axis mundi, un centru al lumii prin care fiecare om poate comunica cu Cerul şi poate chiar urca acolo secantic după moarte dacă îndeplineşte toate condiţiile unei asemenea treceri. Acest mic model de templu de la Parodin, Yugoslavia, de cca 5800 ani BC, are destule repere care demonstrează că patria templului cu fundament este în Europa de Sud-Est. O deschidere spre toate cele patru parţi ale lumii este sigură (plus gaura din acoperiş, care e o deschidere spre Cer, a cincea dimensiune?).
Model de templu de la Izvoarele, de pe Dunăre, România, 4.500 ani BC vine să confirme încă o dată că semnul de întrebare pe care l-a pus Marija Gimbutaş cu privire la originea sud-est europenă a templului cu fundament, este corect.

Cărţile neolitice nu mai sunt o incertitudine. Noi credem că micile rotiţe cu incizii geometrice pe ele, dotate cu o gaură în centru, găsite mai ales în locuinţele oamenilor culturilor Karanovo, Vinca, Turdaş, Rast erau “legate” pe un fir de Homo Geometricus şi formau astfel cărţi neolitice care se purtau la brîu sau în genţi speciale. Pus în uzul cercetării ştiinţifice universale mai ales de extraordinarele studii ale Marijei Gimbutaş (dar şi de o mulţime de cercetători din România, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Yugoslavia etc.) scrisul neolitic poate fi acum descifrat cu destule şanse de reuşită (folosind algoritmul simplu al alfabetului AA).
Avem aici o filă dintr-o carte neolitică creată de creatorii culturii Vinca. Scrierea modernă a textului aparţine Marijei Gimbutaş. Observăm că inciziile sunt trase rapid, cu siguranţă, de un om care ştia sigur ce reprezintă fiecare din aceste combinaţii de linii şi semne V.
Dar să lăsăm tineretului partea de citire a scrisului paleolitic şi neolitic, citire pentru care vederea noastră a slăbit deja. Sperăm ca tinerii de care este vorba nu vor uita să tragă cu ochiul şi la primele scrieri minioce, care sunt tot geometrice (dar oare scrisul fenician sau grecesc nu e geometric? Bunule Kadmos, unde iţi este patria ta şi a surorii dumitale, a Europei?)
Concluzii nu vrem să facem. Ele fac parte din armătura ignoranţei care a pus stăpînire pe omul modern, îndrăgostit de propriul chip, înfumurat de propria operă, încîlcit în miliardele de iluzii pe care mintea omenească le fabrică necontenit, înglodat în lupta sîngeroasă pentru dominaţia altuia.
Semnele pictate de la Mitoc sau Mezin, cele de la Cuina Turcului sau Lepenski Vir, de la Sesklo şi Karanovo, de la Starcevo şi Criş, de la Vinca, Anza şi Turdaş, Rast şi Vadastra, Hamangia şi Gumelniţa, Cucuteni şi Trypolie (scuzaţi-ne, spaţii italiene, albaneze, bosniace sau croate că nu vă pomenim aici) arată sigur că în Paleoliticul Superior a apărut în spaţiul Europei de sud-est un Homo Geometricus care a fondat cu înţelepciunea sa toată istoria viitoare a omului.
                                                                                                                          (autor: Andrei Vărtic - O istorie geometrică a lui Hommo Sapiens)









8.000 î.e.n. NUCLEUL SEMILUNII FERTILE
JERF-EL-AHMAR - SISTEMUL DE SIMBOLURI ABSTRACTE FOLOSIT DE VÂNĂRORII-CULEGĂTORI 


Descoperirea în anul 1961 a tăbliţelor de la Tărtăria a şocat lumea ştiinţifică. Tăbliţele conţineau însemne grafice abstracte sau figurative (un om, o căprioară) foarte asemănătoare cu o “scriere” simbolică existentă pe tăbliţe descoperite în Irak, datate din 3.300 î.Chr (faza Uruk IV-a), conform cronologiei clasice, reprezentând etapa premergătoare scrierii cuneiforme. Surpriza a venit din faptul că situl de pe valea Mureşului, în care au fost descoperite plăcuţele, aparţine culturii neolitice Vinča-Turdaş şi a fost datat din 5.500 î.Chr. Ceeace înseamnă că tăbliţele de la Tărtăria erau anterioare celor sumeriene cu aproape 2.000 de ani.


Tema apariţiei primei scrieri în Semiluna Fertilă, sub formă de simboluri abstracte (proto-scriere), a fost relansată prin descoperirile de la Jerf-el-Ahmar. Se pare că încă din epoca mezolitică, vânătorii-culegători din sudul Anatoliei au folosit un sistem de simboluri abstracte, după cum o dovedesc tăbliţele de la Jerf-el-Ahmar, datate din 8.000 î.Chr.


Jerf-el-Ahmar este un sit arheologic preistoric descoperit în 1989 în Siria și excavat în anii 1990 de către o echipă franceză-siriană condusă de Danielle Storeur și Willcox George. Importanța sitului constă în informațiile pe care le furnizează referitor la dezvoltarea comunităților timpurii agricole în Orientul Apropiat. Acesta este asociat cu un alt sit arheologic Tell Halulu, care a cunoscut o dezvoltare ulterioară celui de la Jerf-el-Ahmar (după aproximativ 800 de ani) care prezintă semne ale cultivării cerealelor. Deși nu există nici o dovadă directă a cultivării plantelor sau domesticirea animalelor - caracteristici care sunt în mod normal asociate cu apariția agriculturii și a vieții sedentare - descoperirile de la Jerf-el-Ahmar, care includ mai mult de 40 de clădiri bine conservate (unele fiind structuri rituale), indică o populație sedentară de vânători-agricultori, cu o viață comunitară complexă și vibrantă și o gamă largă de contacte cu alte părți ale Orientului Apropiat. Situl este situat pe râul Eufrat, la 40 km de o serie de situri arheologice importante, printre care şi Göbekli Tepe, comparativ cu care are o vechime similară:

1= Çayönü; 2= Nevali Çori; 3= Göbekli Tepe; 4= Gürcütepe; 5= Tell Abr; 6= Tell Qaramel; 7= Mureybet; 8= Jerf el-Ahmar
Acesta a fost ocupat în timpul preneoliticului, între 11.500-10.500 î.Hr. și este remarcabil pentru un număr de pietre de măcinat numite quern, care au fost folosite pentru a se pisa orzul sălbatic cu mai multe secole înainte de domesticire sa; dintre aceste pietre, 30 au fost descoperite în poziţia iniţială de lucru. Un quern este un tip de mecanism de măcinare, alcătuit dintr-o combinație de o piatră ca bază pe care este plasată o altă piatră; suprafaţa de contact dintre cele două pietre este de formă conică. Cerealele sunt introduse între cele două pietre iar piatra de deasupra este rotită, măcinându-se cerealele. Peste 30.000 de rămășițe carbonizate de plante au fost descoperite, reprezentând utilizare timpurie a orzului sălbatic.

Using a quern for grinding corn.Example of a hand operated quern

În casa EA 10, o combinație de artefacte și caracteristici sugerează oamenilor de ştiinţă că această casă ar fi putut fi folosită pentru a produce o forma timpurie de bere din orz. În interiorul acestei case au fost găsite patru seturi quern; două erau complete având ambele baze și pietrele conice; la a treia piatră conică a fost pilit capătul ascuțit și poate a fost folosită ca un scaun. A patra piatră conică era aşezată deasupra mai multor pietre plate. Două platane mari de piatră, cu diametre de 65 și 55 de centimetri, fiecare cântărind aproximativ 55 de kilograme, erau sprijinite de perete. Fețele active, cu rol de măcinare, ale pietrelor quern erau extrem de lustruite. Au fost recuperate din zonă turte din mai multe tipuri de seminţe zdrobite fin, probabil, de semințe de rapiță sau de muștar. Linte carbonizată și fragmente de turtă din semințe au fost găsite în diferite locuri din încăpere. Trei bazine din calcar în care încap până la 10 litri au fost găsite în această zonă.
La unele clădiri, calcarul local aranjat pentru a forma zidurile a fost acoperit cu un strat de grosime de 5-10 cm din pământ amestecat cu fragmente din orz sălbatic, grâu sălbatic şi secară.
Unelte din piatră sunt similare cu cele găsite la Mureybit, și includ teslele, screpere de diferite forme, perforatoare și burghie şi lame.
În timp ce majoritatea uneltelor de piatră din sit sunt realizate din piatră locală, un mic procent este reprezentat de unelte realizate din obsidian provenind din două surse: Capadocia (Göllü Dag masivul vulcanic), precum și o mică cantitate din zona Bingöl în Anatolia de Est; ambele surse de obsidian se găsesc în sud-estul Turciei, la peste 120 de km distanță.
Printre plantele descoperite în sit predomină orzul sălbatic, leguminoase, precum și o cantitate mică de grâu sălbatic. Migdale, fistic și cătină sunt, de asemenea, găsite printre ansamblurile de plante, precum și o cantitate mică de stejar, arin, si paltin.
migdale
fistic
secară - bob
secară - învelişul bobului
Centre de origine şi răspândirea agriculturii:
- 11.000 î.Hr. - Semiluna fertilă
File:Centres of origin and spread of agriculture.svg
Aria de domesticire a oii:
Cele mai timpurii case sunt semi-subterane - case rotunde; mai târziu, casele sunt rotunjite, cu pereti drepţi şi in final dreptunghiular. 
Bazele la case au fost construite din bucăţi mari de calcar și acoperite cu pământ amestecat cu pleavă de orz. Acoperişurile caselor erau aparent plate și construite din busteni despicaţi.
Casele au fost construite foarte aproape una de alta, separate prin pasaje înguste sau spaţii libere. Spatiile exterioare sunt uneori amenajate cu zone pavate, în care structurile de depozitare au fost îngropate. Vetrele sunt construite în exteriorul locuinţelor şi au fost probabil folosite ca cuptoare.
În 1996, echipa de arheologi condusă de D. Stordeur a descoperit la Jerf-el-Ahmar, pe plăci vechi din piatră, gravate semne grafice. Aceste plăci au fost datate ca având o vechime de peste 9.000 de ani, cu 4.000 de ani mai vechi decât scrierea sumeriană. Printre aceste semne se regăseşte reprezentarea pentru prima data a semnului denumit "şarpe" şi alte caractere care pot duce la identificarea semnelor simbolice.
Comments