Despartirea
Chiar daca au trecut doua nopti de la petrecerea de revelion, inca mai simt oboseala. Mai rau este insa faptul ca trebuie sa ne strangem ,,jucariile" si sa plecam. Perioada de odihna si huzur a trecut, dar nu stiu cum se face, nu stiu daca si voi patiti la fel, dar tot timpul cand se termina un concediu, parca ma intorc acasa mai obosit decat am plecat.
Ceva ma nelinisteste, parca cineva incearca sa-mi bage in cap ca trebuie sa plecam din zona pana la ora 13 pentru a nu ramane inzapeziti.
- Ha! ce tare.
Eu chiar am chef sa raman. Mancarea era destula pentru inca trei zile, iar eu din precautie, tot timpul cand merg la munte, pe langa mancarea ce o punem la comun, mai las in masina pentru cazuri extreme, cel putin trei paini si 10 - 12 conserve. La naiba cu premonitile sau clarviziunile sau cum le-o zice, eu chiar m-as bucura sa ramanem inzapeziti.
Ma pun la masa, mananc linistit si incerc sa nu ma gandesc la nimic.
- Dar crezi ca pot?
Informatia ma framanta tot mai tare, revine si iar revine, creindu-mi o puternica tensiune interna. Parca cineva incerca sa ma goneasca din zona.
Decid sa-mi intreb prietenii daca pot sa mai ramana inca 2 - 3 zile. Raspunsul a fost negativ si a venit la unison. Toata lume trebuia sa mearga la servici. Astfel stand lucrurile, decid sa le spun ca trebuie sa ne grabim si sa plecam pana la ora 13 pentru a nu ramane inzapeziti. s-a asternut tacerea, toti se uitau la mine si incercau sa-si dea seama daca vorbesc serios. Unul dintre prieteni uitandu-se pe geam, imi spune ca probabil mi s-a incins creirul, deoarece afara nu cade nici macar un fulg de nea. Altul ma intreaba la misto, daca nu cumva ma cred mama Omida. Cum sa ramanem inzapeziti daca de 6 - 7 zile de cand suntem aici nu a cazut nici un fulg de zapada.
Le repet inca odata foarte serios, ca presimt ca va incepe ninsoarea dupa ora 13 si daca nu plecam pana atunci, ramanem inzapeziti. chiar daca barbatii au luat totul in gluma si au inceput mistocarelile, nevestele au fost mult mai receptive si dupa ce au terminat de spalat vasele, au inceput in graba sa adune bagajele. La orele 12,45 toate lucrurile erau in masini si rand pe rand prietenii mei plecau impinsi de la spate de predictiile pe care le-am facut. urcam si noi in masina si incepem si noi coborarea odata cu aparitia primilor fulgi razleti de nea. Drumul era acoperit de gheata si de zapada veche batatorita, astfel ca la fiecare curba sau coborare mai abrupta, iti creste nivelul adrenalinei odata cu intrarea in derapaj a spatelui autovehiculului.
Intrucat la urcarea spre Rausor am venit pe timpul noptii, acuma am ocazia sa vad zona pe lumina. Peisajul era superb, zona reusind sa emane o energie nemaipomenita, energie care imi patrundea prin toti porii, invadandu-mi intregul organism. totusi ceva ciudat se intampla. Cu cat coboram mai mult pe acest drum, parca simteam ca ma afund tot mai adanc in istoria dacilor. Imi apare tot mai puternic sentimentul, ca pe acel drum s-au dat ultimele lupte ale dacilor impotriva romanilor. Nu era o incercare de a distruge armata romana, ci doar o lupta pentru a incetinii inaintarea acestei armate.
O intreb pe sotia mea daca nu simte nimic, daca nu are senzatia ca in aceste locuri s-au dus ultimele batalii ale dacilor. se uita la mine si imi spune razand ca am luat-o razna. In acele momente nu-mi venea sa cred ca exista o persoana care sa nu simta acea energie. Practic pe mine ma patrundea, ma facea parca sa vibrez din tot organismul, parca o simteam in sangele care imi curgea prin vene. Pana si parul de pe maini imi era zburlit, lucru care o amuza teribil pe fetita mea. Imi abordez din nou sotia in incercarea de a afla daca intr-adevar nu simte nimic, dar si de data aceasta mi-a retezat-o scurt, spunandu-mi ca drumul pe care mergem nu poate sa aiba mai mult de 30 de ani si nicidecum aproximativ 1900 de ani.
Ma enervez cand observ ca ma ia peste picior si ii explic ca de-a lungul cursului de apa din dreapta noastra, se poate ca si pe vremea dacilor sa fi existat o poteca. nu mai spun nimic pentru a nu degenera cu insistentele mele intr-o cearta si imi vad de drum incercand sa nu-mi las imaginatia sa-mi influenteze condusul autoturismului.
Cand ajung la iesirea din defileu, aproape de localitatea Rau de Mori, raman. In stanga este un perete stancos inalt, la un unghi de 90 de grade, in dreapta raul si un deal foarte abrupt impadurit. Era exact locatia din ultimul vis in care se duceau acele lupte crancene cu romanii, pentru ai intarzia in incercarea de a ascunde la loc sigur ultimele scrieri despre istoria geto - daca. odata iesiti din defileu, viziunile dispar si totul revine la normal.
Vazand ca nu mai cade nici macar un fulg razlet de nea, ma gandesc la suduielile care sigur mi le adreseaza prietenii, deoarece i-am zorit sa plece acasa in ideea de a nu ramane sechestrati din cauza caderilor abundente de zapada.
Impreuna cu sotia si a mica, ne hotaram sa oprim la rezervatia cu zimbrii de la Hateg. Odata ajunsi, raman neplacut surprins cand vad dimensiunile zimbrilor din rezervatie. Parca erau o palida umbra a zimbrilor pe care ii stiam eu pe cand eram copil. Mi se spune ca zimbrii romanesti au murit cu foarte multi ani in urma si a fost necesara repopularea cu altii adusi din Polonia. In fond bine ca sunt si acestia. Eu am fost in aceasta rezervatie in urma cu 35 - 36 de ani, pe cand am avut aceeasi varsta ca fica mea. La plecarea din Hateg auzim la radio, ca drumul de Petrosani a fost inchis din cauza ninsorilor abundente. Interesant ca la noi nu cadea nici macar un fulg de nea, iar la aproximativ 50 de kilometri in spatele nostru era prapad.
Ajunsi la Deva facem o pauza de 2 - 3 ore la familia cumnatei mele, unde mancam pranzul si povestim cate ceva din mini concediul petrecut la cabana Ancuta de la Rausor.
Fiind un fan Europa fm si tinand radioul in permanenta deschis, la iesirea din Deva auzim o noua stire despre trafic in care se anunta ca circulatia pe drumul Hateg -Petrosani este blocata din cauza caderilor masive de zapada. Este pentru prima data cand ma bucur ca dat la timp alarma de plecare de la Rausor. Peste aproximativ o ora, se anunta si blocarea tronsonului Hunedoara - Hateg din aceleasi motive.
Neavand probleme cu ninsoarea drumul fiind uscat, ajungem relativ repede la Timisoara, dar cu cateva minute inainte de a ajunge in fata casei, la ultimele stiri din trafic se anunta si blocarea drumului Deva - Hunedoara din cauza conditiilor meteo. Este pentru prima oara cand nevasta ma lauda, ca am urgentat plecarea de la cabana si imi spune la misto, ca cel care ,,mi-a soptit starea vremii" sigur este un bun meteorolog.
Primul lucru pe care-l fac dupa ce ducem bagajele in casa, este sa ma pun pe calculator si sa descarc pozele de pe aparatul foto digital. Trecand rapid peste fiecare poza, raman blocat cand ajung la a treia imagine cu focu de tabara (focul sacru).
Pentru a fi sigur ca nu am halucinatii, o chem si pe sotia mea sa-si dea cu parerea. Maresc imaginea si ii spun sa se uite la flacara din partea stanga sus a focului sacru si sa-mi zica ce vede. Observ ca-si bulbuca ochii si un pic speriata imi spune ca vede in flacara: o fata, ca se vad ochii, nasul si gura care parca urla, iar deasupra se pare ca are un coif ciudat sau o caciula. (Pentru a observa mai bine detaliile, faceti clik pe poza).
Oare si aceasta imagine este doar o simpla coincidenta, care se alatura nenumara-telor coincidente din ultima saptamana?
Trebuie sa va spun ca nu se incheie totul aici !
Acesta este doar inceputul.
Continuaţi prin clik pe titlul de jos:
