Poezie biblică 

traduceri critice şi poetice

de © Florin Lăiu

Înapoi la pagina principală 

în construcţie

Psalmul 1

 

Ferice omul care n-a urmat

Îndemnul celor meşteri la păcat,

Şi n-a făcut pe calea lor popas,

Să stea cu hulitorii la taifas !

 

Ci el iubeşte Legea lui Iahwé,[1]

De stă cu ea la şoapte zi şi noapte!

E ca un pom pe mal de râu sădit,

Care dă rod la timpul cuvenit 

Şi-a cărui frunză nu se vestejeşte.

Pe tot ce pune mâna izbuteşte.

 

Nu tot aşa-s cei răi, nu tot aşa,

Ci ei ca paiu-n vânt se vor purta.

La Judecată nu vor sta băţoşi,

Nici în sobor de drepţi, cei păcătoşi.  

Iahwé cunoaşte-a drepţilor purtare,

Dar calea celor răi este pierzare.

2 Psalm anonim

 

De ce se tulbură păgânii,

Şi neamurile-n zadar cârtesc ?

Regii pământului se scoală,

Mai-marii lumii uneltesc, 

Gătind război lui Dumnezeu,

Şi Unsului ales al Său:                    Sela

 „Să ne desfacem de-amândoi,

De jugul ce l-au pus pe noi !"

 

Cel ce domneşte-n ceruri râde,

Yahwé îşi bate joc de ei.

Cu indignare le vorbeşte

Şi cu mânie-i îngrozeşte.

 

Eu am fost uns de El ca domn

Pe muntele cel sfânt, Sión,

Şi voi vesti porunca Sa:

Mi-a zis: „De-acum eşti fiul Meu,

Căci astăzi te-am născut chiar Eu.

Numai să-Mi ceri, şi îţi voi da

Popoare, ca moşie-a ta,

Şi marginile lumii, toate.

Cu vergi de fier le vei certa

Şi le vei face oale sparte."

 

Acum, voi regi, luaţi aminte !

Judecători, fiţi judecaţi !

Slujiţi-L pe Iahwé cu teamă,

Şi-n tremur paşii-I sărutaţi,

Ca nu cumva mânia Lui

Să vă conducă la măcel.

Urgia Lui deja se varsă;

Ferice-s cei ascunşi în El.

3 Psalm al lui David,

scris pe când se refugia dinaintea fiului său Abi-Şalom.

 

Ce mulţi îmi sunt vrăjmaşii, Doamne, iată,

Se scoală împotriva mea o gloată;

Şi zice gloata despre capul meu:

„N-are scăpare el la Dumnezeu!”                      Sela

 

Dar Tu, Iahwé, eşti scutul meu sus-pus,

Mândria mea, Tu îmi ţii capul sus !

Eu către Domnul strig, Îl chem plângând,

Şi-mi dă răspuns din muntele cel sfânt.           Sela

 

De-aceea eu mă culc şi dorm prea bine.

Când mă trezesc, Iahwé e tot cu mine.

N-am să mă tem de zeci de mii de inşi

Care pândesc în jurul meu încinşi.

 

O, scoală-Te, Iahwé,

Dă-mi, Doamne, izbăvire!

Loveşte-n falcă pe vrăjmaşii mei,

Zdrobeşte dinţii celor răi!

 

Da, mântuirea este-n Dumnezeu,

Şi binecuvântarea-n neamul Său !                    Sela

Ps 4. Din colecţia maestrului cântăreţ. Pe instrumente cu coarde.

Psalm al lui David.

 

Răspunde-mi, când strig,

Dumnezeul meu drept !

Lărgeşte-mi strâmtoarea,

Ai milă şi-ascultă-mi chemarea !

 

Până când veţi avea inimi surde, voi, oameni

Amatori de nimic, căutători de minciuni ?                  Sela

Aflaţi că Iahwé mi-a făcut mare har:

Când Îl chem, îmi răspunde-n minuni !

 

În inimă spuneţi păcatului „Nu !”

Chiar în pat tremuraţi, lăcrimaţi.

Jertfiţi cuvenitele, dreptele jertfe,

Şi Domnului Iah vă-nchinaţi.

 

Spun mulţi: „Oare, cine ne-o da fericirea?“

Întoarce-Ţi spre noi, o, Doamne, privirea !

Tu-mi dai bucurie mai multă să gust,

Decât au ei în belşugul de grâu şi de must.

În pace mă culc şi-ntr-o clipă adorm;

Iahwé, numai Tu îmi eşti strajă în somn.

 

12. Psalm al lui David. Maestrului cântăreţ. 'al şeminit.[2]

 

Scapă-ne, Doamne, c-a pierit onoarea,

S-a dus buna credinţă dintre oameni;

Unul pe altul minte fiecare,

Cu buze lunecoase şi infame.

Tăia-v-ar Dumnezeu, buze viclene,
Limbi hulitoare ce scot vorbe mari !
Ei zic: „Cu limba noastră vom învinge;
Căci cine ne-ar mustra? Noi suntem tari!”

 

De jaful săvârşit printre sărmani,

De gemetele celor apăsaţi,

„Acum Mă scol – făgăduieşte Domnul –

Să scap pe bieţii oameni disperaţi."

 

Făgăduinţa Lui neprefăcută-i,

Şi fapta Lui e lamură de-argint,

Aur curat de şapte ori topit.

 

Tu Însuţi, Doamne, îţi păstrezi cuvântul

Şi ne păzeşti de-această nebunime,

Căci pretutindeni mişună mişeii,

Când josnicia-i pusă la-nălţime !

 

 

14. Maestrului cântăreţ. Psalm al lui David

Psalmul 53. Maestrului cântăreţ. Al moh’lat. Un maskil al lui David

 

„Nu este Dumnezeu!” – îşi zise, în socoteala lui, nebunul.

Şi astfel s-a stricat o lume; să facă binele nu-i unul.

A tot privit Iahwè din ceruri pe fiii lui Adam, mereu,

Să vadă unde-i omul vrednic, căutător de Dumnezeu.

Dar toţi s-au rătăcit asemeni, toţi s-au zborşit, s-au împuţit;

Să facă binele nu-i unul,–  unul măcar nu s-a găsit.

             

‹Mormânt deschis le e gâtlejul, limba le lunecă de scoarne;

În dosul buzelor se-ascunde venin de viperă-cu-coarne.

De jurăminte cu blesteme şi-amărăciuni li-i gura plină;

Picioarele îi duc în grabă să verse sânge fără vină.

Iar pe potecile ferite e numai jaf şi aoleu:

Ei nu ştiu calea către pace, şi nu se tem de Dumnezeu.› (LXX)

 

Or, nu pricep ei, toţi mişeii care mănâncă-acest popor,

Muşcând din el ca dintr-o pită, şi nici pe Dumnezeu nu-l vor?

Dar se vor teme ei odată, vor tremura şi ei cândva,

Căci Dumnezeu este cu drepţii în locuinţa lor şi-a Sa.

             

Cei răi pe cel smerit îl seacă, dar scutul lui e Dumnezeu:

Dă Doamne din Sion scăpare, lui Israel, poporul Tău!

Când soarta neamului acesta, El, Dumnezeu o va schimba,

Iacob va da în veselie  şi Israel va jubila.

Psalmul 23. O cântare a lui David

 

Iahwé este păstorul meu:

Nimica nu-mi lipseşte.

Pe verzi imaşuri El mă culcă-n tihnă,

Mă duce lin la ape de odihnă

Şi sufletul mi-l înnoieşte.

El mă conduce pe-al dreptăţii drum,

De dragul numelui Său bun.

 

Chiar de-oi păşi prin valea-ntunecată,

Eu nu mă tem de rău; Tu eşti cu mine.

Toiagul şi dârjala Ta mi-arată

Că sunt în siguranţă lângă Tine.

 

Sub ochii celor răi ce mă-mpresoară,

Tu pentru mine ai întins o masă.

Mi-ai primenit cu untdelemn tot capul,

Iar cupa mea e plină de se varsă.

 

Da, bunătatea Ta şi harul Tău

mă vor urma în toată viaţa mea.

Voi locui în Casa lui Iahwé

În veac şi pururea.

  

27a Al lui David

 

Iahwé-i lumina şi scăparea mea:

De cine să mă tem ?

Iahwé este refugiul vieţii mele:

De cine să-mi fac spaime ?

 

Când mă-nconjoară oamenii cei răi,

Din carnea mea să muşte-nfometaţi,

Tot ei – aceşti duşmani ai mei –

Împiedicându-se, cad laţi.

 

De-ar tăbărî-mprejur buluc de oşti,

Nu s-ar înspăimânta inima mea.

De-ar izbucni-mpotriva mea război,

Tot liniştit aş sta.

 

Un singur dor am eu la Dumnezeu,

O rugăciune neastâmpărată:

Aş vrea să locuiesc în Casa Lui

Viaţa-mi toată.

 

Ca să admir splendoarea lui Iahwé,

Să-I iscodesc palatul în extaz.

El mă va duce-n adăpostul Lui,

În ziua de necaz;

 

Mă va piti în cortul Lui, acolo,

Mă va-înălţa ca vulturul pe-un stei;

Ba chiar acum El îmi înalţă capul

Peste vrăjmaşii mei.

 

Eu voi aduce jertfe-n cortul Său,

Cu mugete de corn şi chiot mare,

Cântând, voi lăuda pe Dumnezeu

Cu glasul şi cu harpa-n sărbătoare.

82 Psalm al lui Asaf

 

Dumnezeu se ridică-n divinul sobor,

În mijlocul zeilor Judecător:

 

 „Până când veţi tot strâmb judeca ?

 Până când pe cei răi veţi cruţa ?                   Sela

 Judecaţi pe orfan şi pe cel asuprit,

 Cu dreptate-apăraţi pe sărac şi smerit,

 Izbăviţi pe sărmani, pe cei slabi, de cei răi,

 Şi scăpaţi-i din mâinile celor mişei!"

 Ei nu-L recunosc şi nu vor să priceapă;

 Rătăcesc pe cărări întunecate,

 Mişcând temeliile pământului toate.

 Şi-am zis eu: „Ăţi fi voi zei-dumnezei,

 Fii ai Celui de Sus, fiecare,

 Dar toţi veţi muri ca Adam,

 Ca unul din îngeri[1] veţi cădea-n încleştare.”


Dumnezeule, scoală să judeci pământul,

Căci Tu stăpâneşti peste-a’ lumii popoare.

103 Psalm anonim

 

Binecuvântă pe Iahwé, suflete-al meu !

Tot ce e-n mine să mărească sfântu-I Nume !

Binecuvântă pe Iahwé, suflete-al meu,

Şi nu uita nici una din binefacerile Lui !

 

El îţi iartă toate păcatele,

El îţi vindecă toate bolile,

El îţi scumpără viaţa din groapă,

Cu har şi-ndurări te-ncunună;

El îţi satură pofta de bine,

Ca un vultur te faci tot mai tânăr.

Iahwé împlineşte dreptatea,

Judecând pe toţi asupriţii.

 

El a dezvăluit lui Moise căile Lui,

Fiilor lui Israel, lucrările Lui.

Iahwé este plin de duioşie şi milă,

Îndelung în răbdare, bogat în favoare.

Nu Se judecă-ntruna cu noi,

Nu ţine mânie pe veci,

Nu ne face după relele noastre,

Nu răspunde după strâmbele noastre,

 

Ci, cum este cerul de-nalt peste glie,

Aşa-I este harul stăpân peste-ai Lui cinstitori

Şi cât de departe-i de apus răsăritul,

Atât de departe azvârle păcatele noastre.

Ca un tată duios ce-şi iubeşte copiii,

Aşa este Domnul cu cei ce-L adoră.

Căci El ne ştie plămada:

Nu uită că suntem  ţ ă r â n ă.

 

Ce-i omul ? Ca iarba sunt zilele lui,

Ca floarea din câmp, aşa înfloreşte;

Un vânt a trecut peste ea, nu mai este,

Şi vechiul ei loc a uitat-o.

Dar harul lui Iah veşnic este cu-ai Săi cinstitori,

Dreptatea Sa bună i-ajunge pe fii şi nepoţi,

Pe cei ce-I păzesc legământul,

Şi nu uită poruncile Lui. 

 

Iahwé Şi-are tronul în cer aşezat,

Domnind pretutindeni ca mare-mpărat.

 

Fericiţi pe Iahwé, voi toţi îngerii Lui,

Plinitorii cei tari ai cuvintelor Lui !

Lăudaţi pe Iahwé, toate oştile Lui,

Slujitori ce-mpliniţi orişicând voia Lui !

Preamăriţi pe Iahwé, toate faptele Lui,

Oriunde domneşte în veac Dumnezeu !

Proslăveşte pe Domnul, o, suflete-al meu !

Ps 113 Halelu-Iah

 

Robii lui Iahwé, să-L lăudaţi,

Numelui Său slavă să cântaţi !

Binecuvântat pe Nume fie,

De acum şi până-n veşnicie !

De la Răsărit la Asfinţit,

Numele să-I fie preamărit.

Înălţat Iahwé peste popoare-i,   

Mai presus de cer i-a Lui splendoare. 

Cine-i ca Iahwé al nostru, sfânt

Dumnezeu în cer şi pe pământ,

Care-atât de sus Îşi are tronul,

Dar Se pleacă să-Şi vegheze omul?

El ridică pe sărac din praf,                                  

Saltă din gunoi pe omul slab,                   

Şi-l aşează-n rând cu cei sătui,   

Cu boierii mari din neamul Lui.             

Pe femeia fără prunci în casă,

El o face mamă bucuroasă.

Ps 114  Halelu-Iah

 

Când Israel ieşit-a din Egipt,

Casa lui Iacob dintr-un neam barbar,

Poporul Iuda sfânt a devenit,

Şi Israel al Domnului hotar.

 

Văzându-i, marea mínten a fugit,

Iordanul s-a întors tiptil ‘napoi,

Iar munţii ca berbecii-au ţopăit

Şi dealurile-au săltat ca nişte oi.

 

Hei, mare, ce atâta zor să pleci ?

Ce-ai măi Iordane, de te-ntorci 'napoi?

De ce săltaţi, voi munţilor berbeci

Şi, dealuri, ţopăiţi ca nişte oi ?

 

Da, tremură, pământ, de Domnul tău,

De al lui Iacob Zeu Mântuitor,

Care preface stânca-n heleşteu

Şi cremenea o schimbă în izvor !  

Ps 117  Halelu-Iah

 

Lăudaţi pe Iahwé, neamuri, toate,

Preamăriţi-L, popoare nenumărate;

Căci harul Său biruitor ne-a copleşit,

Şi credincioşia Lui e fără sfârşit !

120 Cântec de pelerinaj

 

Strigat-am în necazul meu, strigat

La Dumnezeu, şi El m-a ascultat:

„Salvează-mă de oamenii-aspide   

Cu buze strâmbe şi cu limbi perfide !

 

Ce crezi că-ţi va aduce Domnul, oare,

Ca răsplătire, limbă-nşelătoare ?

Săgeată de viteaz, cu vârf de-aramă,

Şi ploaie cu jăratic de grozamă !

 

Vai mie că în Mašk sunt locatar,

Cu cortul printre cei din al-Qaidar!

Prea mult am locuit încolo-încoace,

Pe lângă cei care nu cad la pace !

Eu pentru pace sunt; dar când vorbesc,

Ei la război îndată se pornesc.

Ps 121 Cântec de pelerinaj

 

Spre munţi ridic privirea mea; de unde

Să-mi vină ajutorul mai curând ?

Da, ajutorul vine de la Domnul

Făuritor de ceruri şi pământ.

 

„Să nu te lase Domnul să aluneci,

Să nu-ţi adoarmă Paznicul defel !”

Nu doarme, nici măcar nu aţipeşte

Cel ce veghează peste Israél.

 

Iahwé îţi va fi strajă peste noapte,

El îţi va fi umbrar în dreapta ta;

Şi soarele-n amiezi nu te va bate,

Nici luna noaptea nu-ţi va căşuna.

 

Iahwé Te va feri de-orice ponós,

Suflarea-ţi va veghea cu străşnicie.

Te va păzi la dus şi la întors,

De-acum până-n vecie.

Ps 122 Cântec de pelerinaj. Al lui David.

 

M-am bucurat de câte ori mi-au zis:

– „Haidem la Casa lui Iahwé" !

De-aceea pasul ne-am oprim cu toţi,

Ierusalime-ntr-ale tale porţi !

Ierusalime, eşti zidit cetate

În care toţi sunt una întru toate;

Unde se suie ginţile lui Iah,

Poporul Israel, atâta lume,

Să-I mulţumească Domnului pe Nume.

Aici sunt jilţuri mari de judecată,

Cu a lui David viţă-nscăunată.

 

Uraţi Ierusalimului de bine,

Şi celor ce-l iubesc, frumoase veşti.

Să fie pace-n zidurile tale

Şi tihnă în palatele domneşti !

De dragu-acestor fraţi ai mei şi prieteni,

Eu zic, Ierusalime, pace ţie !

Şi pentru Casa lui Iahwé al nostru,

Mă rog şi-ţi caut binele-n vecie.

127 Cântec de pelerinaj. Al lui Şelomó. 

 

Dacă Iahwé nu va zidi El casa,

Degeaba s-ar trudi cei ce-o zidesc.

Dacă Iahwé nu va păzi cetatea,

Degeaba ar păzi cei ce-o păzesc.

                       

Degeaba vă sculaţi tot mai devreme

Şi-abia într-un târziu vă odihniţi,

Mâncând pâine amară şi păgână:

El dăruieşte somn celor iubiţi !

 

La Dumnezeu, averea vă sunt pruncii,

Simbria voastră-i fiecare plod.

Săgeţi pe arc strunit de un războinic,

Copiii voştri-al tinereţii rod.

 

Ferice de viteazul care-şi umple

A vieţii tolbă cu-aceşti feţi săgeţi.

Ei nu se vor sfii să-nfrunte aprig

Duşmanii lui la Poarta de Judeţ.

Ps 131 Cântec de pelerinaj. Al lui David.

 

Eu nu am, Doamne, inimă-nălţată

Şi nici priviri de sus către mulţime.

N-am căutat poziţii mari vreodată,

Nici stări prea minunate pentru mine.

 

Ci sufletul frumos mi-am împăcat,

Şi hotărât mi-am tot pus pofta-n cui,

Să-mi fie astfel moftul dezvăţat,

Ca pruncul înţărcat de mama lui.

 

Nădăjduieşte-n Domnul, Israele,

De-acum şi până-n veacul veacului.

Ps 133. Cântec de pelerinaj. Al lui Davíd.

 

Iată, ce frumos e şi ce dulce

Să trăiască fraţii dimpreună!

E ca untdelemnul scump ce unge

Capul şi în barbă se adună —

Barba lui Aron — şi mai la vale,

         Până-n poalele mantiei sale!

E ca roua munţilor Hermon,

Pogorând pe dealuri de Sion.

Căci Iahwé acolo bine-mparte

Darul unei vieţi fără de moarte.

Ps 136 ‹Halelu-Iah›

 

Slăviţi-L pe Iahwé, căci este bun      pentru că veşnic este harul Lui !

Măriţi pe Dumnezeul Zeilor              pentru că veşnic este harul Lui !

Şi lăudaţi pe Domnul Domnilor       pentru că veşnic este harul Lui !

Pe singurul ce face mari minuni      pentru că veşnic este harul Lui !

Pe iscusitul făcător de ceruri            pentru că veşnic este harul Lui !

Pe Cel ce-a-ntins pământul peste ape — pentru că veşnic este harul Lui !

Care-a făcut luminătorii mari            pentru că veşnic este harul Lui !

Pe domnul Soare, să măsoare ziua   pentru că veşnic este harul Lui !

Pe doamna Lună să lumine noaptea  pentru că veşnic este harul Lui !

El a lovit Egiptul în feciori                     pentru că veşnic este harul Lui !

Şi-a scos pe Israel din ţara lor              pentru că veşnic este harul Lui !

Cu mână tare şi cu braţ uşor                pentru că veşnic este harul Lui !

El Marea Zuff a despărţit-o-n loc       pentru că veşnic este harul Lui !

Să-Şi treacă Israelul prin mijlóc          pentru că veşnic este harul Lui !

S-a scuturat de faraon în mare          pentru că veşnic este harul Lui !

Prin sterpe Şi-a dus ginta călătoare  pentru că veşnic este harul Lui !

Cântaţi, El a bătut pe craii mari         pentru că veşnic este harul Lui !

Şi-a căsăpit pe glorioşii ţari                 pentru că veşnic este harul Lui !

Pe domnul amoriţilor, Sihon              pentru că veşnic este harul Lui !

Pe Hog, care-n Başan şedea ca domn pentru că veşnic este harul Lui !

Şi-a dat în stăpânire ţara lor                 pentru că veşnic este harul Lui !

Lui Israel, smeritu-I slujitor                   pentru că veşnic este harul Lui !

Când înjosiţi eram, nu ne-a uitat         pentru că veşnic este harul Lui !

Ci de asupritori ne-a liberat                  pentru că veşnic este harul Lui !

El pâine dă la toţi, şi dă oricui               pentru că veşnic este harul Lui !

Slăviţi pe Dumnezeul cerului                pentru că veşnic este harul Lui !

139. Maestrului cântăreţ. Psalm al lui David.

 

M-ai iscodit, Iahwé, şi-acum mă ştii.

Tu îmi cunoşti şederea şi scularea,

Ştii de departe gândul meu deplin.

Tu îmi veghezi şi mersul şi culcarea,

Şi nici un drum al meu nu Ţi-e străin.

Ba încă nerostită, vorba mea,

O cunoşteai Iahwé deja întreagă.

În spate-mi şi în faţă-i garda Ta,

Şi-mi pui pe creştet palma Ta cea largă.

 

Ştiinţă minunată-i, peste firea-mi,

Ca s-o ating, prea 'naltă-mi este ea ! 

De Duhul Tău, eu unde m-aş ascunde ?

Şi unde aş fugi din faţa Ta?  

În cer, dacă mă caţăr, eşti acolo,

Dacă-n Şeól mi-aştern, nu scap de Tine !

Dacă mă-nalţ pe áripile-aurorei,

Să-mi fac sălaş la margine de mări,

Şi-acolo m-ar ajunge mâna Ta

Şi dreapta-Ţi m-ar conduce pe cărări.

 

Am zis: „Poate că-n neguri m-aş ascunde,

Cu noaptea să mă-nfăşur ca în zale!“

Dar bezna nu-i prea neagră pentru Tine,

Noaptea şi ziua strălucesc oriunde;

Tenebre sau lumină-Ţi sunt egale.

Căci singur Tu mi-ai întocmit rărunchii,

În sânul mamei m-ai urzit pe mine;

Grozav m-ai meşterit; iar eu Te laud

Că lucrul Tău e-atât de minunat,

Şi sufletu-mi o ştie foarte bine !    

 

Ascunsă nu-Ţi era făptura mea,

Când Tu mă săvârşeai atunci în taină,

Şi mă ţesea-n război suveica Ta.

Privirea-Ţi mă veghea când eram mugur,

În cartea Ta-mi sta scrisă orice zi,

Chiar firea mea 'nainte de a fi.

Înalte Îţi sunt planurile Doamne,

Şi mare-i plinul lor faţă de mine;

La număr sunt mai multe ca nisipul.

De când trezit sunt iată, tot cu Tine.

 

O, de-ai ucide pe cei răi, Allah,[3]

Să piară sângeroşii toţi din lume !

Căci ei fac planuri împotriva Ta,

Şi jură strâmb pe marele Tău Nume.

Să nu urăsc pe cei ce-Ţi poartă ură ?

Să n-am eu scârbă de vrăjmaşii Tăi ?

Da, îi urăsc cu ură neîmpăcată,

Şi-i socotesc pe drept duşmani ai mei.

 

Cunoaşte, Doamne, Tu, inima mea,

Pune-mi la probă gândul, să se ştie. 

Vezi dacă pasul mi-i pe calea rea,

Şi-ndreaptă-mă pe calea veşniciei.

Ps 149 Halelu-Iah

 

Cântaţi cântare nouă lui Iahwé,

Lauda Lui în obştea sfinţilor !

Şi bucură-se Israel de Creator,

Cei din Sion, de Împăratul lor!

Să-I preamărească numele în hore,

Cântând cu tamburine şi kinnore.

Căci Domnul pentru-ai Săi este iubire.

El pe smeriţi va-mpodobi cu mântuire.

Să jubileze sfinţii-n glorie,

Şi până-n somn să chiuie-a victorie,

Cu înaltă lauda lui Dumnezeul în piept,

Cu paloşul în mâini,

Să se răzbune pe păgâni,

Şi să sloboadă răpştea peste naţii;

Pe craii lor să-i pună-n legătoare,

Şi pe boieri să-i cetluiască-n fiare,

Ca să le facă după legea scrisă.

Aceasta pentru sfinţi este onoare.

Ps 150 Halelu-Iah

 

Lăudaţi pe Iahwé în sanctuarul Lui !

Lăudaţi-L în bolţile cerului !

Lăudaţi-L pentru tăria Lui tare !

Lăudaţi-L pentru mărirea Lui mare !

Cu zvon de şofar lăudaţi-L !

Cu cinghíe şi liră-nnălţaţi-L !

Lăudaţi-L cu tamburine şi hore,

Lăudaţi-L cu coarde şi tuburi sonore.

Lăudaţi-L cu clinchet de talgere,

Lăudaţi-L cu clopote-n spargere!

Toată suflarea laudă să-I dea:

            Halelu-Iáh !

 

Ex 15. Cântarea Mării (a lui Moise).

 

Cânta-voi lui Iahwé

Că n-are-asemănare.   

Pe cai şi călăreţi

I-a năpustit în mare.

Putere şi-ocrotire

Mi-a fost, spre izbăvire.

            Acesta-i Dumnezeul pe care-L voi chema,

            Lui s-a-nchinat şi tata, pe El Îl voi cânta.

Iahwé e un viteaz,

Numele Lui:  I A H W É !

Oşti faraonice şi  c a r e,

Le-a năpustit pe toate-n mare.

Şi fruntea oastei lor, burduf,

S-a înnecat în Marea Zuff.

Noiane i-astupară-ndată,

S-au dus la fundul apei ca o piatră.

 

Braţul Tău drept, Iahwé,

Cumplit şi-atot-zdrăvan, 

Braţul Tău drept, Iahwé

Zdrobeşte pe duşman.

Prin nemăsura măreţiei Tale,

Răstorni pe cei ce-Ţi stau în cale,

Mânia Îţi dezlănţui val-văpai,

Şi-i mistui ca pe-un pai.

 

La suflul Tău clocotitor,

Chiar apele s-au strâns sobor,

Şi valurile-au stat ca-ntr-un zăgaz;

S-au închegat talaz lângă talaz.

 

Duşmanul îşi zicea:

„Gonesc, i-ajung, prădez, împart,

Şi mă voi răzbuna.

Voi trage şpanga, voi izbi,

Şi mâna mea-i va copleşi”

 

Dar ai suflat cu vântul Tău,

Şi marea i-a-nvelit în hău.

În ape vajnice, ştiulumb, 

S-au dus ca un pietroi de plumb.

 

Cine-i ca Tine,

Iahwé între zei?

Cine-i ca Tine,

Sfânt şi adorat, între ei,

Temut, lăudat,         

Făcător de minuni?

Braţul drept Ţi-ai pornit

Şi pământul pe ghipţi i-a-nghiţit.

 

Cu mult har ai purtat

Neamul Tău scumpărat,

Prin minuni conducându-l

Spre sălaşul Tău, sfântul.

 

Auzind, se-nfioară  popoare,

Palestinii-s în munci de născare.

Toate spaimele Domnului,

Cad peste 'taurii' Edomului.

Pe 'berbecii' Moabului, iată

I-apucă groaza deodată.

Canaaneii, pe unde trăiesc,

Cu toţi se topesc.

Peste ei va cădea

Mare scârbă şi dârdoră grea.

 

Sub dreapta Ta încordată,

Vor sta muţi ca o piatră;

Până va trece,

Iahwé, neamul Tău,

Până va trece

Poporul Tău scumpărat.

 

Ca să-l aduci şi să-l sădeşti

Pe muntele moşiei Tale,

În locul unde Tu domneşti,

Lăcaş de Tine ridicat –

În sanctuarul Tău, Iahwé,

Palat de mâna Ta durat.

 

Şi va domni o veşnicie

Iahwé cu-a Lui împărăţie.

 

Ecl 11:7 12:8. Poemul tinereţii

de Kohilt, pseudonim al lui Şelomó

 

Ce dulce e lumina,

şi ce plăcere-i să priveşti la soare !

Dacă trăieşte cineva mulţi ani,

trăiască-i bucuros, şi să nu uite

că zilele cernite vor fi multe,

că tot ce vine e-o suflare.

 

Distrează-te, flăcău, la tinereţe,

şi îndulceşte-ţi viaţa cât eşti tânăr,

mergi după tot ce inima-ţi pofteşte,

şi după ce-ţi văd ochii,

Dar află că răspuns vei da odată,

de tot, lui Dumnezeu, la judecată.   

 

Goneşte toate gândurile-amare,

alungă orice chin din trup,

că tinereţea e-o suflare.   

Dar nu uita de Creatorul tău,

în dimineaţa vieţii tale, azi,

cât nu vin cele zile de necaz,

şi anii grei,

când vei şopti: „N-am nici un chef de ei”

 

Cât timp mai este soare şi lumină,

cât stelele sunt vii şi luna plină,

şi nu se-ntoarnă norii după ploaie;   

cât timp nu tremur cei cu paza casei,

şi straşnicii războinici nu se-ndoaie;

cât morăriţele nu se opresc,

împuţinându-se şi ele,

şi nu se-întunecă-n ferestre privitorii;   

cât nu se-nchide uşa de la stradă,

şi nu se stinge uruitul morii;

te scoli la ciripitul unei păsări

şi cântecele parcă se sugrum;   

când te sfieşti de orice înălţime

şi spaime îţi răsar în drum;

când alb migdalul înfloreşte,

când, tot mai grea, lăcusta se târăşte,

şi cáperul se scutură de roadă,

când omul pleacă-n locul lui de veci

şi bocitorii dau ocol pe stradă;

cât nu se rupe lanţul de argint,

şi vasul de-aur încă se anină,

cât nu s-a spart ulciorul la izvor

şi nu se strică roata la fântână;

cât nu se-ntoarce pulberea în glie,

şi duhul înapoi la Dumnezeu...

Sunt abur toate – a zis Kohílt –zădărnicie.

Isaia 52:13 --53:12. Poemul imperial al lui Messía

 

Da, Robul Meu[4] cel vrednic va învinge,

Apoi Se va-nălţa nespus de sus !

Şi-aşa cum s-au cutremurat mulţime,

De faţa Lui, ce arăta ca nimeni,

De chipul Lui neomenesc, distrus,

La fel vor tremura popoare multe;

De ştirea-I împăraţi vor amuţi,

Căci vor afla isprăvi nemaivăzute,

Nemaivestite veşti vor auzi.

 

O, cine-ar fi crezut această ştire?

Cui braţul lui Iahwé s-a arătat?

 

El a crescut ca un vlăstar ’nainte-I,

Ca o odraslă din pământ uscat;

N-avea o faţă mândră să ne-arate,

Nici chip care ne-ar fi îngenunchiat.

 

Dispreţuit şi părăsit de oameni,

Om al durerii, la necaz deprins;

Ca şi cum El ne-ar fi ascuns obrazul,

L-am socotit nimic şi L-am respins.

 

Dar El purta a noastră suferinţă,

Era-ncărcat cu vaiul meu şi-al tău,

Iar noi credeam că e bătut de soartă,

Lovit şi schingiuit de Dumnezeu.

 

Străpuns era de-a noastră răzvrătire,

Din vina noastră era El zdrobit;

El luă pedeapsa care-i plata noastră,

Şi-n rana Lui ne-am fost tămăduit.

 

Noi toţi ne rătăcisem, fiecare

Pe drumul lui, răzleţ, ca nişte oi;

Dar Dumnezeu ţinti în El păcatul

Şi vina fiecăruia din noi.

 

Fiind cercat cu silă şi ocară,

El gura n-a deschis şi n-a răspuns,

Ca mielul dus pe braţe la tăiere,

Ca oaia care, mută stă la tuns.

 

Legat şi judecat, târât la moarte,

Cui oare-i mai păsa de soarta Lui ?

A fost gonit de pe tărâmul vieţii,

Lovit pentru păcatul neamului...

 

I-au dat o groapă-n rând cu ticăloşii,

Dar Şi-a găsit mormânt la un bogat,

Căci nici o nedreptate nu făcuse,

Şi-n gura-I vicleşug nu s-a aflat.

 

Din voia lui Iahwé I-a fost zdrobirea;

Dar astfel dându-Şi jertfă viaţa Sa,

Îşi va vedea urmaşii-n veşnicie:

Prin El, voia lui Iah va triumfa.

 

Din chinul Lui, ei îşi vor stinge setea,

Cei drepţi, cu-a Lui ştiinţă-ndestulaţi,

Căci Robul Meu va-ndreptăţi mulţi oameni

Purtând păcatul celor vinovaţi.

 

De-aceea-I voi da gloate mari ca parte,

Şi va-mpărţi ca pradă pe cei tari,

Fiindcă Şi-a dat chiar sufletul la moarte

Şi numărat a fost printre tâlhari –

Păcatele mulţimilor spăşind,

Şi pentru-a lor iertare  stăruind.

Hab 3. Rugăciunea profetului Habaqquq  în stil de şighion[5]

 

Auzit-am de Tine, Iahwé,

Ţi-am văzut în vedenii viitoarea lucrare.

Împlineşte-o, când se-apropie anii,

Dar, în toiul mâniei, nu uita de-ndurare !

 

Se iveşte Alláh, din Tayman

Vine Sfântul, din Munţii Paaran.

Slava Lui învăluie cerul,

Şi lauda-I umple pământul;

Lumini ca de fulger sub paşii Lui cresc,

Şi raze din mâini Îi ţâşnesc,

                        Căci acolo-I e taina Puterii.  

 

Ciuma-Neagră 'nainte-I păşeşte

Şi Pârjol e pe urmele Lui.

Se opreşte şi scoală pământul,

Priveşte – popoare trezeşte...

Se sfárâmă munţii cei veşnici

Şi străvechile culmi stau plecate

Sub căile Lui neschimbate.

 

Madianul în cort se-nspăimântă,

În şatre, Kuşan se frământă.

Au pe râuri eşti foc de mânie,

Ori pe mare, Iahwé, Te dezlănţui,

De încaleci pe caii Tăi aprigi,

Şi în car de izbândă goneşti,

De scoţi arcul cel gata de luptă

Şi la ţintă blesteme rosteşti ?                  Sela

 

Pământul irumpe şuvoaie,

Te văd munţii şi-i trece să nască,

Se rup norii şi toarnă potop,

Şi oceanele urlă.

 

Stă Soare cu mâinile întinse,

Şi Luna-n cerescu-i serai s-a oprit,

Sub săgeţile Tale nestinse,

Sub fulgerul suliţei Tale, ţintit.

Stropşeşti cu năduf tot pământul,

Şi cu patimă treieri popoare,

Să dai neamului Tău izbăvire,

Şi unşilor Tăi liberare.

 

Pe cel rău, drept în casă-l izbeşti,

Deşertând-o din tălpi până-n sus de fereşti. Sela

Îi crăpi capul cu sceptrul; iar războinicii lui,

Care zbiară-n triumf să ne radă,

Să-nghită-n ascuns pe omul smerit,

Sunt sorbiţi în tornadă.

 

Treieri marea cu-ai Tăi armăsari,

Pe mulţimile apelor mari…

 

Auzit-am... şi pieptu-mi se zguduie,

Stau buzele-n tremur să strige,

Îmi intră caria-n oase,

Şi-mi tremură paşii pe loc.

Suspin către zi de strâmtoare,

Împotriva unui neam ce ne calcă-n picioare.

Smochinul nu mai dă muguri,

Iar viile nu mai dau struguri,

Măslinul nu mai rodeşte,

Pe tarlale nimic nu mai creşte.

La stână nu mai sunt oi,

Şi în grajduri nu mai sunt boi.

 

Totuşi eu voi petrece cu Domnul mereu,

Fericit cu Dumnezeu, Mântuitorul meu.

În salturi de cerb El paşii-mi întinde,

Să m-avânt pe-nălţimi înainte.

Na 1:1 –2:1. Poem acrostih

 

א          Iahwé e-un Dumnezeu pe drept gelos, 

                        drept-mânios şi drept în răzbunare.

ב          Prin vifor şi furtună-Şi face drum,

                        cu nori de praf săltându-I sub picioare.

ג           El ceartă aprig marea şi-o usucă,

                        şi fluviile le zvântă-n uragan;

ד          Se ghemuiesc Başanul şi Karmelul,

                        se vestejeşte floarea din Liban.

ה          Sub paşii Lui se clatină toţi munţii,

                        şi dealurile-n faţa-I se cutremur’.

 ו          Pământul pustiit nainte-I urlă,

                        locuitorii lui jelesc şi tremur’.

ז           Cine va ţine piept mâniei Lui?

                        Cine-o sta drept, sub nara-I de văpaie ?

ח         Urgia Lui se varsă-n flăcări vii, 

                        şi-n calea Lui chiar stâncile se-ndoaie.

ט         Iahwé e bun cu cei care-L aşteaptă: 

                        în vreme grea-i cetate de scăpare;

י           pe cei ascunşi în El, El îi cunoaşte,

                        sub năvăliri îi scoate din vâltoare. 

כ          Dar pe vrăjmaşi cu totul îi va pierde,

                        pe toţi duşmanii-n beznă-i va zvârli. 

ל          N-ai să te scoli de două ori, Rivală,

                        căci vei fi rasă pân’ la temelii !

מ          Din tine a venit cel cu gând rău,

                        de-aceea-ţi dau roi de săgeţi răsplată;

נ           eşti tunsă, înrobită, înjosită,

                        cum n-ai fost tu, Ninúa, niciodată;

ס          târâtă cu frânghii, lăsată-n flăcări,

                        şi mistuită ca un pai uscat.

ע          Da, jugul tău l-am sfărâmat deasupră-i,

                        şi pe poporul Meu l-am dezlegat.

 פ         Voi sparge zeii tăi turnaţi, ciopliţi,

                        şi templul li-l voi şterge de pe lume;

צ          Eu, Domnul Dumnezeu, am poruncit

                        să nu-ţi rămână sâmbure de nume.

ק             Un deal de scârnă-ţi voi găti mormântul

                        şi te voi face una cu pământul.

ר          Ierusalime, cântă-ţi liberarea,

                                sărbătoreşte-ţi, Iudo, sărbătoarea,

ש           şi toate juruinţele-mplineşte-ţi,

                                ci nu mai este cel ce te lovea !

ת            Vezi rostul tău, ia seama la cărare,

                                încinge-ţi iarăşi brâul şi fii tare!

 

1 Cor 13. Poemul dragostei (St Pavel)

 

Dac-aş vorbi limbi omeneşti şi îngereşti,

fără să am iubire,

aş fi doar bronz răsunător,

un talger care zornăie-n neştire.

De mi-aş toca averea pomană – la calici,

ba chiar şi trupul ars pe rug dacă mi-aş da,

fără iubire, la nimic n-ar ajuta.

 

De-aş fi profet şi orice taină-aş înţelege,

de aş avea ştiinţă-n toate,

şi chiar credinţa care mută munţii,

fără iubire-aş fi o nulitate.

Dragostea rabdă, dragostea e blândă

şi nu-i invidioasă;

nu-i fanfaroană, nu se umflă-n pene,

ci e decentă şi politicoasă;

Nu urmăreşte interesul propriu

şi nu exasperează, 

răul primit nu-l socoteşte,

cu strâmbătatea nu se delectează,

ci doar cu adevăr se veseleşte;

 

Ea ţine-n sine totul, crede totul,

şi speră tot şi-aşteaptă cu răbdare,

Fiindcă dragostea nu moare.

 

Da, profeţiile se vor epuiza,

şi limbile vor înceta.

Ştiinţa noastră se va termina.

Căci noi cunoaştem doar în parte,

şi profeţim nu prea departe.

Când însă va veni acea plinire,

vom renunţa la mărginire.

Când eram prunc, ca pruncii gânguream,

ca pruncii-nţelegeam, ca pruncii judecam;

Dar când am devenit bărbat,

Copilăriile le-am lepădat.

 

Acum privim oglinzi de bronz, în ceaţă,

atunci însă privi-vom faţă-n faţă.

Acum cunosc în parte, dar cândva,

aşa cum eu sunt cunoscut le voi vedea.

 

Rămâne, deci, treimea-aceasta:

Credinţa mai întâi,

apoi Speranţa şi Iubirea, dintre care

Iubirea este, totuşi, cea mai mare.  

 

 

[1] Expresia ebr. „kă’adam” înseamnă totdeauna „ca Adam”(Iov 31:33; Ps 82:7; Os 6:7), nu ca nişte oamnei, deşi traducătorii nu au observat întotdeauna acest fapt. Ebr. sar = comandant militar, adesea cu referire la fiinţe cereşti, căpeteniile astrale, îngerii-patroni ai popoarelor (Ios 5:14; Da 8:11.25; 10:13.20.21; 12:1; Ro 8:38; 1Pt 3:22; Ef 2:2; 6:12).

[1] Iahwé (pronunţat cu accentul pe E, sau în formă mai scurtă, Yahu, Yah, Yau, Ya, Yo) este numele sacru al Dumnezeului lui Israel, descoperit lui Moise, şi are sensul de „Cel ce este". Din motive superstiţioase, care nu ţin de porunca lui Dumnezeu, pronunţarea Numelui a fost evitată şi apoi chiar interzisă, din perioada greco-romană. Astfel Numele a fost înlocuit cu titlul „Domnul", sau genericul „Dumnezeu", obicei preluat apoi şi de creştini.  Începând cu sec. Unii învăţaţi catolici medievali, urmaţi mai târziu de protestanţi, au citit în mod eronat Numele (sub forma IEHOVA), formă care s-a păstrat până azi în anumite cercuri religioase. 

[2] Nesigur: la octava de jos (?), sau pe un instrument cu opt coarde (?).

[3] Un foarte vechi nume semitic al lui Dumnezeu. În ebraică eloah, în aramaică ilah, în arabă ilah, iar cu articol Allah. În ciuda părerilor populare printre creştini, Allah nu este un nume de zeu, ci este echivalentul lui Dumnezeu, God, Gott, Dieu etc. în limbile europene.

[4] În Targum, vechii rabini au adăugat aici numele Messía, interpretare valabilă la evrei până în secolul al XII-lea al erei creştine.

[5] Probabil un fel de bocet / elegie.