Despina Miliţa, soţia lui Neagoe Basarab, întruparea unui mit medieval

posted Oct 13, 2009, 12:53 AM by Mirela Mateescu   [ updated Sep 22, 2011, 2:09 PM ]

„Doamnele veacului al XVI-lea ştiu să lupte pentru domnie, să poruncească oştilor, să pedepsească duşmanii, să cârmuiască ţara şi să judece. Doamna se amestecă în toate şi, când domnul cade, ea e gata să joace rolul lui, aşa cum s-a întâmplat cu Despina lui Neagoe, Elena lui Petru Rareş, Chiajna lui Mircea Ciobanul, Ruxandra Lăpuşneanului”, declara marele istoric Nicolae Iorga.

Proaspăta întronizare a lui Neagoe Basarab a adus la lumină noi informaţii despre familia sa şi mai ales despre activitatea de mecenat desfăşurată de soţia domnitorului muntean, Despina Miliţa.

Pe Neagoe Basarab şi viitoare sa soţie, i-a legat de la bun început, un fapt mai puţin obişnuit şi anume originea lor controversată: copii naturali sau vlăstare domneşti. Nici astăzi ipotezele nu s-au clarificat. Astfel, Despina Miliţa era fiica despotului Iovan Brancovici care, în 1493 a fost asociat la conducerea statului de fratele său, Gheorghe, despot al Sremului. Călugărirea lui Gheorghe în 1496 va face ca Sremul să fie condus de Iovan, până la moartea acestuia, în anul 1502. Dintr-o primă căsătorie, ori mai degrabă din legătura nelegitimă cu Donca, la o dată încă neprecizată, s-a născut o fată „cu un nume dublu”, cum consideră istoricul Radu Ciobanu, DESPINA MILIŢA. Din a doua căsătorie, Iovan a avut cu Elena Ielenca, alte două fiice, pe Maria şi Elena – ultima devenind soţia lui Petru Rareş, domnitorul Moldovei.

În septembrie 1512, Neagoe Basarab a ajuns domn al Ţării Româneşti afirmând că era fiu de domn, nu de boier, astfel încât nu i se putea contesta ocuparea tronului, căci el respecta una dintre cerinţele principale ale legii succesorale din Muntenia, adică să fie os domnesc, chiar dacă era sau nu, legitim.

Despre căsătoria lui Neagoe Basarab cu Despina Miliţa, adică nepoata de frate a lui Maxim, mitropolitul Munteniei în timpul voievodului Radu cel Mare(1495-1508), s-a spus că a fost o alianţă dinastică între un descendent al Basarabilor şi o urmaşă a despoţilor sărbi, fapt ceea ce a contribuit la creşterea prestigiului statului românesc de la sud de Carpaţi, la început de veac XVI.

Atât în pomelnicul Mănăstirii Kruşedol din Srem, cât şi în acela al Tismanei, soţia lui Neagoe apare îndată după el, ca „Despina Doamna”, denumire pe are o întâlnim în hrisoave, mărturii şi danii din ţară şi străinătate.

Ceea ce este important de ştiut rămâne faptul că „despina” nu reprezintă un nume, ci un calificativ atribuit domniţelor sârbeşti, aşa cum „despotoviţa” înseamnă soţie de despot. Îndeobşte, fetele despoţilor sârbi măritate printre străini „au fost chemate” de către cei din preajma lor ”Despina”, prin schimbarea apelativului în nume propriu.

I.C. Filitti considera că, numele adevărat al soţiei lui Neagoe vodă a fost Elena şi acest nume nu se găseşte decât pe un patrafir dăruit Mănăstirii Xenofon de la Athos, iar data căsătoriei celor două vlăstare domneşti este menţionată atât la 1504, cât şi la 1509, însă evenimentul a avut loc, cu certitudine, „peste Dunăre”.

Familia Brancovici, care era înrudită cu toate marile familii aristocratice şi domnitoare din sud-estul Europei, cu precădere şi Cantacuzinii, s-a îngrijit să-şi educe fiicele cât mai bine. Astfel, Despina, alături de însuşirea bunelor maniere impuse unei aristocrate, se pare că a dobândit şi o vastă cultură, demonstrată prin corespondenţa ei, ca şi prin daniile în cărţi făcute ctitoriei Craioveştilor de la Bistriţa.

Acestea au constituit singura zestre, având în vedere că în anul 1502, când a murit Iovan Brancovici, văduva lui, Elena, s-a măritat cu Iovanis Berislav, declarându-se singura moştenitoare, iar regele Ungariei, Vladislav al II-lea, a consfinţit actul. În aceste condiţii, în anul 1504, călugărul Maxim a fost silit să plece din Serbia către Ţara Românească, luându-le cu el pe mama sa, Anghelina şi pe nepoata sa, Despina.

Această tânără cultivată, cu o personalitate viguroasă, cu grijă ascunsă pentru a nu-i umbri din farmecul feminin, de o frumuseţe deosebită, Despina Miliţa i-a câştigat inima lui Neagoe. Este indubitabil faptul că acest contract matrimonial nu s-a bazat pe interese materiale, ci numai pe o pornire sentimentală a lui Neagoe, deoarece Despina Miliţa şi familia sa aduceau atunci, din sudul Dunării, nu bogăţii şi ranguri princiare, ci „lacrimile exilatului, grefate pe o ancestrală capacitate de rezistenţă şi luptă împotriva cotropitorului”, cum consideră istoricul Radu Ciobanu.

Iată cum descrie Nicolae Iorga, nunta şi căsnicia celor două mari personalităţi ale lumii medievale româneşti, din care au rezultat şase copii: “Neagoe Basarab, domnul Ţării Româneşti, luă, desigur după suirea sa pe tron, pe acea Despina sau Miliţa, care e unul din cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaerele, cărţile preţioase – aceste două însuşiri sunt întrunite de închipuirea poporului în legenda care o face să-şi vândă podoabele ca să se poată mântui clădirea mânăstirii de la Argeş , bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora… Nici Despina însă, n-avu zile fericite. Fiii ei, Ioan şi Petru, fiica Anghelina, muriseră în vârstă fragedă. După 9 ani de căsătorie, se stingea şi soţul ei, încă tânăr. Fiul, Teodosie, dezbrăcat de moştenirea lui, murea la Constantinopol, fără să fi putut avea măcar mângâierea că i-a adormit în braţe. Apoi, ea fugi în lume, rătăcind multă vreme prin Ardeal, dezbătându-se cu datornicii unui soţ risipitor pentru lucrurile frumoase. Două fete ale ei se aflau lângă dânsa, Stana şi Ruxandra, şi cea mai mică era aşa de frumoasă şi înţeleaptă, încât amândoi domnii români de atunci, începură, ca în poveştile cu fata de împărat, război pentru dânsa, în 1525”.

Dacă Despina Miliţa nu a reuşit să dea naştere unei adevărate dinastii pentru fiicele sale, surorile lui Neagoe Basarab, cumnatele ei, Vlădaia şi Marga, prin descendenţii lor, au fost străbunele unor mari domnitori munteni: Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, în timp ce vara ctitorului Mănăstirii Argeşului, Maria, măritată cu Şerban Banul, a fost străbuna domnitorilor Radu Şerban şi Şerban Cantacuzino.

Astfel, prin faptelor lor – “Învăţăturile către fiul său, Theodosie” şi Mănăstirea de la Curtea de Argeş, dar şi prin mărturiile descendenţilor în veacurile ce au urmat, Neagoe Basarab şi Miliţa Despina au căpătat în secolul al XVI-lea, în cronici, întruparea unui mit înfrumuseţat de legenda aurită a Evului Mediu românesc, “Balada Meşterului Manole”.

Educaţia şi educarea copiilor a fost una dintre preocupările de bază ale femeilor din Ţara Românească, în secolul al XVI-lea. Bună soţie şi duioasă mamă, Nicolae Iorga considera că „Despina lui Neagoe a dat o creştere bună şi băieţilor şi fetelor”. La aceasta a venit să completeze educaţia „coconilor” domneşti, un adevărat manual de pedagogie, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”.

Nu acelaşi cuvinte le putem folosi şi despre o parte din populaţia Ţării Româneşti de atunci: tâlharii, criminalii, cei care aplicau forţa şi maltratarea faţă de proprii copii şi neveste şi în special despre „femeile uşoare” – descrise de călătorii străini în operele lor sau „incestuoşii”- cei care încălcau normele morale şi sanitare – având „relaţii nepotrivite” cu persoane de acelaşi sex – aceştia fiind aspru criticaţi de Neagoe Basarab prin intermediul „Învăţăturilor” sale: „Iar dacă va fi intrat în inima ta urgisirea şi iubirea de fraţi, tu-ţi ado aminte că pentru aceasta vei fi dat în mâinile diavolului, pizmaşii săi şi va fugi de la tine şi aceia.”

Ctitorie a Craioveştilor datând din anul 1497, Mănăstirea Bistriţa a reprezentat un remarcabil centru cultural, lăcaşul de cult aflându-se în atenţia directă a Doamnei Despina. Aici au fost copiate importante scrieri bisericeşti, cartografiate manuscrise valoroase greceşti, slavoneşti şi româneşti, adevărate „lucrări de caligrafie care pot sta alături cu acelea din Neamul Moldovei”.

Totodată, în cei nouă ani de domnie, Neagoe Basarab - sprijinit de Doamna Despina - a desfăşurat o activitate culturală vastă, ctitorind şi donând, nu doar în Ţara Românească, ci şi în Serbia, la Constantinopol sau către mănăstirile de pe Muntele Athos.

Acest demers a fost posibil datorită calităţii de moştenitor atât al tradiţiei voievozilor români cât şi celei a despoţilor sârbi, cu care era înrudit Neagoe, prin soţia sa, Miliţa Despina. „Cu dânsa împreună va începe, întrebuinţând argintari de la Sibiu – Ioan şi Celestin,  apoi Ludovic Rohrer, lucrul la fundaţia sa scumpă şi mult iubită de la Argeş”, ctitorie pentru care Doamna Despina îşi va vinde o parte dintre bijuteriile personale pentru a putea fi terminată şi târnosită în timp util.

După moartea soţului ei, în anul 1512, cât şi a fiului lor, Theodosie, decedat la Constantinopol şi „dezbrăcat de moştenirea sa”, destinul Despinei a fost unul tragic.

Ea fuge în lume, rătăcind multă vreme în Ardeal, luptându-se cu datornicii soţului său. Era însoţită de Stana şi Ruxandra, fiicele ei şi chiar dacă Ruxandra va deveni doamna Ţării Româneşti şi a lui  Radu de la Afumaţi, Despina va rămâne tot la Sibiu, unde o aflăm în anul 1528. Va reveni în ţară abia la 17 noiembrie 1541, la botezul lui Marco, nepotul său, şi fiul lui Radu Paisie cu Ruxandra.

În 1545, pierderea domniei de către ginerele său o aruncă din nou în pribegie, Doamna Despina ajungând iarăşi la Sibiu, unde va muri de ciumă, la 30 ianuarie 1554, după ce în prealabil se călugărise, numindu-se Platonida. Mitropolitul ţării, Anania, „a mers de i-a adus oasele”, spune Iorga, „punându-le în gropniţa Argeşului, de unde le-a dat afară restauratorul clădirii, Lecomte de Nouy”.

În cele din urmă, necropola de la Curtea de Argeş va adăposti şi trupurile familiei lui Neagoe Basarab, nu doar pe al său: fiii - Ioan şi Petru, fiica - Anghelina – morţi înainte de „a se găti” biserica, mama - Neaga – dar lângă biserică, o altă fiică, Doamna Stana a lui Ştefăniţă, domnul Moldovei, nepotul lui Ştefan cel Mare, Preda – fratele domnitorului muntean şi nu în ultimul rând, Doamna Despina şi, ginerele său, Radu de la Afumaţi.

 

 

Comments