PLANTE


Ananasul, remediu impotriva durerilor digestive
      Ananasul are un continut bogat de vitamina C si fitonutrienti. „Acest fruct contine o enzima, denumita bromelina, care are capacitatea de a dizolva cheagurile de sange care dau tromboze. Mai mult, aceasta enzima ajuta la dizolvarea proteinelor de origine animala si le face mai usor de digerat“, explica medicul nutritionist Mihaela Bilic, autoarea cartii „Traiesc, deci ma abtin“. Specialistul adauga ca fructul deblocheaza conglomeratele de alimente care stagneaza in stomac si dau dureri digestive. In acelasi timp, specialistii recomanda ananasul persoanelor care sunt in cautarea unei metode de a scapa de excesul de grasime. Dieta poate da rezultate tocmai datorita nutrientilor care joaca un rol esential in organism. Astfel, vitamina C este un bun antioxidant, care, in plus, intareste sistemul imunitar, fara a ne pune in pericol sanatatea in aceasta perioada, cand organismul are nevoie de forte pentru a face fata frigului. Specialistii in nutritie spun ca nu exista o dieta standard cu ananas, doar ca numarul caloriilor consumate zilnic trebuie sa fie in jur de 1.000. O felie de ananas de 55 de grame are 100 de calorii. Specialistii atrag insa atentia ca o dieta cu ananas nu trebuie urmata de o persoana cu hiperglicemie, deoarece acest fruct le agraveaza starea.


Arpagicul previne hematoamele
 
   Arpagicul era folosit crud de grecii antici, ca aliment si mijloc terapuetic. in Evul Mediu, era prescris pentru melancolie si se folosea in ritualuri de exorcism. Planta se spune ca ajuta la lecuirea de vicii. Cercetarile stiintifice au aratat ca arpagicul stimuleaza metabolismul grasimilor in corp si reduce colesterolul. Una dintre calitatile cele mai surprinzatoare ale arpagicului este aceea de anticoagulant al sangelui. Consumul de arpagic previne si trateaza accidentele vasculare cerebrale si hematoamele interne. in aceste cazuri, se poate prepara o supa de arpagic, taindu-l marunt si fierbandu-l intr-un amestec (in parti egale) de apa si vin alb sec. Se consuma cate o portie de 200 ml de supa, de 2 ori pe zi. Cei care sunt expusi mai des riscurilor de enterite, cei cu un tub digestiv mai sensibil si care au dureri gastrice, trebuie sa consume cat mai frecvent arpagic. Femeile gravide care au greturi pot bea un ceai-decoct din 4-5 bulbi de arpagic fierte timp de 10 minute pe foc mic, intr-o cana de apa. Este preferabil a se bea decoctul fierbinte, dimineata, sau ori de cate ori apare senzatia de voma. Sucul obtinut din frunze si radacini de arpagic si incalzit cu putin lapte, trateaza dificultatile la deglutitie, insolatia si intoxicatia cu lacuri. O mancare de porc sau miel cu arpagic reda apetitul. Chiar si vinataile, inflamatiile si durerile cauzate de lovituri pot disparea daca se aplica pe acestea frunze sau radacini de arpagic strivite. Arpagicul are un continut ridicat de vitamine A, C si D. in credinta populara germana, se spune ca un ghiveci cu arpagic inflorit tinut la geam indeparteaza ghinionul sau daca mananci supa cu acest condiment in Joia Mare, esti sanatos tot anul.

Broccoli, o minune de planta medicinala
Broccoli este o leguma inrudita cu varza si conopida. Din punct de vedere terapeutic, este o sursa excelenta de vitamina A, B2 si C, fier si calciu, bogata in acid folic, fibre si saraca in calorii. Conţine si seleniu si compusi cu sulf, cu importante efecte antioxidante si anticancerigene. In compoziţia acestei legume intra si un compus fitochimic (sulforaphane) care distruge bacteria Helicobacter pylori, raspunzatoare de apariţia gastritei si a ulcerelor gastrice. Acest compus are si proprietaţi importante anticancerigene utile in prevenirea cancerului de san, cancerului gastric, a melanomului malign, a leucemiilor. Atunci cand e mestecat, broccoli elibereaza un compus cu sulf cu rol in inhibarea inmulţirii celulelor tumorale. Protejeaza ochiul, impiedicind formarea cataractei. O cana de broccoli fiert conţine 74 mg de calciu si 123 mg de vitamina C. Cazuri in care e recomandat consumul de broccoli crud: osteoporoza, gusa endemica, cancer, detoxifierea organismului, reducerea grasimilor, menţinerea sanataţii inimii, controlul tensiunii arteriale. De asemenea, ajuta la imunizarea organismului. Consumul regulat de broccoli este o arma excelenta impotriva stresului. Este foarte eficient si sucul din aceasta leguma. Se baga leguma cruda, foarte bine spalata, in blender, iar sucul obţinut, diluat cu puţina apa si stropit cu lamaie, se consuma de trei ori pe zi. Nu exista contraindicaţii la terapia cu broccoli.


Castanele, leacul varicelor
    Castanul comestibil sau castanul bun, cum e denumit popular, e folosit de sute de ani pentru proprietatile sale curative. In traditia populara, scoarta acestui arbore se folosea la tabacitul pieilor, iar coaja, la vopsitorie. Zeama rezultata din fierberea castanelor era leac pentru degeraturi. Castanele comestibile contin ulei, protide, hidrati de carbon, vitaminele B1, B2, C si saruri minerale. Frunzele sunt bogate in tanin, vitamina E, iar lemnul, in acizi si saruri minerale. Terapeutic, se folosesc fructele coapte fara coaja. Acestea sunt un bun antiseptic pentru tubul digestiv, antianemic, energetic, remineralizant, tonic nervos si muscular. Contribuie la refacerea oaselor, prin continutul de fosfor. Potasiul ajuta inima si vasele de sange, fiind foarte util mai ales in tratarea varicelor. Castanele se consuma coapte sau facute piure. Se pot consuma în orice cantitate, dar sunt contraindicate la obezi si diabetici. Se recomanda in: afectiuni coronariene, afectiuni venoase sau arteriale, astenie fizica si psihica, anemie, batranete, convalescenta, crestere, decalcifiere, depresie, flebite, hemoroizi, osteoporoza, stomatita, tromboflebita, varice. Castanele salbatice au si ele calitati terapeutice. Pisate sau taiate marunt si plamadite in spirt denaturat ori fierte in apa pentru baie, se intrebuintau contra reumatismului. In acest scop se folosea si floarea, pusa în petrol, iar cu solutia obtinuta se faceau frectii. Castanele salbatice nu sunt comestibile, dar se folosesc sub forma de tinctura sau unguent, in caz de accident cerebral, contuzii, cuperoza, degeraturi, edeme traumatice, flebite, hemoroizi, hernie de disc, luxatii, Parkinson, plagi infectate, varice.

Cerentelul, bun antiseptic
    
Cerentelul mai este cunoscut cu denumirile populare de albeata, buruiana pentru inima rea, ridichioara sau barbusoara. Se utilizeaza in scop terapeutic doar rizomii. Cind se usuca, are culoarea bruna, un miros slab aromat, asemanator celui de cuisoare si un gust amar si astringent. Administrat intern, cerentelul are proprietati antidiareice, scade secretiile mucoaselor, mareste permeabilitatea capilarelor si a membranelor celulare, calmeaza si lupta cu bacteriile. Extern, are actiune antiseptica. Este o planta folosita in tratarea diareei, dispepsiei gastrice, enteritei infectioase, hemoragiilor hemoroidale, plagilor, gingivitelor si amigdalitei. Decoctul se prepara din 2 lingurite de radacina maruntita la 300 ml apa. Se fierbe 30 minute, dupa care se va consuma fractionat in 3 reprize, dupa mesele principale. Contraindicatii: afectiuni cronice hepatice sau renale. In traditia populara, rizomul uscat si pisat se fierbea si se dadea contra diareei, dizenteriei si tifosului. Decoctul se mai lua pentru naduf, crampe, hernie, dureri de picioare. Pulberea de planta se foloseste astfel: un varf de cutit de pulbere fina de planta obtinuta din planta uscata macinata cu rasnita de cafea, se pune sub limba. Se tine 10 minute apoi se inghite. Pentru tratamentul extern, 2 lingurite de planta pulbere se fierb timp de 10 minute in 250 ml apa. Se strecoara si se pun comprese cu lichidul acesta sau se fac tamponari sau spalaturi. Pulberea de planta se poate aplica pe rani zemuinde. Se poate folosi si in afectiuni ca: abcese dentare, dismenoree, dureri hemoroidale, dureri menstruale sau in zona pelviana, boli de stomac, colite de putrefactie, conjunctivita, eczeme infectate, enterite infectioase, febra, gingivite, halena, hemoptizie, hemoragii, infectii microbiene, lacrimarea ochilor, pierderi seminale, rani infectate, spasme musculare, stomatita, ulceratii, voma si varsaturi.


Uleiul de lamaie, leac pentru varice
  
 
Lamaia nu mai are nevoie de descriere. Este un citric folosit in bucatarie, in cosmetica, dar si ca leac pentru mentinerea sanatatii. Putina lume stie insa ca lamaia este utila in medicina naturista prin uleiul obtinut prin presare la rece. De obicei, 1 kg de ulei se obtine din 3.000 de lamai. Cele verzi sunt surse de ulei esential intr-o mai mare cantitate decat lamaile galbene. Acest ulei este un tonic al sistemului circulator, imbunatatind circulatia sangelui. Ajuta la diminuarea vascozitatii sangelui si astfel scade presiunea in venele varicoase. Este un remediu traditional pentru tratarea capilarelor sparte, vizibile sub piele. Mentine vitalitatea celulelor rosii (eritrocitele), efect favorabil in caz de anemie. Totodata, stimuleaza leucocitele, ceea ce duce la o imbunatatire a imunitatii organismului. Se foloseste sub forma de masaj, bai sau inhalatii. Datorita proprietatilor antiseptice este util sub forma de masaj local sau inhalatii in raceala, gripa, tuse, chiar si cand acestea sunt asociate cu febra. Uleiul de lamaie are proprietati detoxifiante si decongestionante asupra ficatului si rinichilor, ajuta la reducerea celulitei, trateaza durerile de cap, guta, reumatismul, daca e utilizat sub forma de inhalatii, candele, masaj. Amestecat cu miere, are actiune eficace impotriva aftelor si stomatitelor.
Laptele ciulinilor, leac pentru ficat   
Banalii ciulini care se gasesc pe marginea drumurilor au proprietati curative deosebite. Laptele de scaiete a fost folosit in diverse tratamente inca din antichitate. Principalele lui efecte curative sunt legate de afectiunile ficatului. In ultimii ani s-au facut mai multe cercetari care au demonstrat ca acest lapte este cel mai bun ingredient in prepararea medicamentelor hepatoprotectoare. Nu exista contraindicatii ale acestei plante. Ocazional, poate avea efecte laxative datorita stimularii ficatului si secretiei sporite a bilei. sangura interactiune remarcabila cu medicamentele apare atunci cand laptele de scaiete reduce efectele acestora. Cel mai important component al laptelui de ciulini este agentul numit silimarina. Aceasta protejeaza ficatul de efectele negative ale toxinelor si bolilor si stimuleaza regenerarea tesutului hepatic distrus. Se recomanda aceasta planta si dupa chemoterapie. De asemenea, laptele de scaiete se pare ca poate repara tesutul hepatic distrus de abuzul de alcool sau dupa hepatita. Poate proteja ficatul impotriva atacului unei otravi puternice care se gaseste in unii detergenti si intr-o ciuperca deosebit de otravitoare. Stimuleaza producerea de lapte in cazul femeilor care alapteaza.

Cuisoarele, leacul bun in dureri de dinti

    Cuisoarele sunt mugurii uscati ai arborelui de cuisoara, niste lujeri asemanatori vitei-de-vie. Aceste cuisoare sunt folosite nu numai drept condiment, ci si pentru calitatile lor curative. Ele contin: tanin, ulei eteric, in care componentul principal este eugenolul, cu proprietati antiseptice, utilizat in stomatologie si la prepararea vanilinei. Au un efect calmant, dezinfectant. Stimuleaza pofta de mancare si ajuta digestia, actioneaza contra vomei, colicilor, sughitului. Elimina viermii intestinali, intaresc imunitatea, prin cresterea numarului de globule albe din sange. Cuisoarele sunt diuretice si depurative. Ajuta in boli de ochi si inflamatiile urechii medii. Insulina este mai eficienta in prezenta cuisoarelor. Uleiul de cuisoare are proprietati antiseptice si anestezice, ajuta in boli ale cavitatii bucale si la calmarea durerii de dinti. Poate fi folosit ca anestezic si pentru dezinfectarea canalelor maselelor. Uleiul se aplica direct pe un dinte dureros, dar nu foarte des. In caz de raceala, se fac inhalatii cu cateva picaturi de ulei de cuisoare in apa clocotita sau se face decoct de cuisoare si se inhaleaza aburii. Calmeaza tusea, astmul, ajuta in tuberculoza. Cuisoarele folosite in exces irita sistemul nervos central. Pentru astm, dureri musculare sau de spate, dureri de dinti, se amesteca 5 picaturi de ulei de cuisoare cu o lingurita de miere si un catel de usturoi pisat. Se consuma inainte de culcare. Pentru starile de greata, se prajeste o jumatate de lingurita de pudra de cuisoare, se amesteca cu o lingurita de miere si se mananca.

Lamaita, leac digestiv
Lamaita este un arbust, originar din zonele temperate sau subtropicale ale Americii de Sud. Mai este cunoscuta si sub alte denumiri, ca iarba Luizei, verbina de India. Cind este cald, lamaita degaja un miros puternic, citric. Frunzele contin flavonoide, acizi fenolici, ulei esential de culoare galbena si cu miros de lamaie. Aceste substante sunt recunoscute pentru proprietatile antioxidante, luptand cu radicalii liberi. Compusii din uleiul esential sunt bacteriostatici si bactericizi, antivirali si antifungi, activi impotriva Candida albicans, excelente pentru stomac, calmante ale sistemului nervos central. Pentru infuzie, se pot folosi frunze verzi sau uscate: o lingurita - doua de planta la o cana cu apa calda. Se lasa la infuzat 1 minut. Leacul este recomandat pentru: facilitarea digestiei in caz de dispepsie cronica, combaterea insomniilor, calmarea tulburarilor digestive cu crampe, calmarea setei si favorizarea transpiratiei in caz de febra. Uleiul esential se poate folosi pe cale orala, cate 2-6 picaturi pe zi. Este folosit ca antidepresiv, calmant, usureaza digestia si tulburarile stomacale, util in cazuri de infectii gastro-intestinale. Extern, se poate folosi ca unguent pentru masaj cu efect calmant, relaxant. In Argentina, se prepara un lichior de lamaita.   


Limba-cainelui, bun cicatrizant
    
Putina lume a auzit de limba-cainelui, dar, pe vremuri, era o planta cunoscuta si folosita frecvent in tratarea anumitor afectiuni, cum ar fi dizenteria, hemoroizii, hemoragiile pulmonare. Radacina era folosita si la vopsit lana in rosu. Fiertura de radacina ajuta la vindecarea abceselor, a bubelor din cap, si dezinfecta ranile. Actiunea farmacologica a plantei este una emolienta si antialgica. Are si proprietati narcotice si sedative. Se poate folosi in tratarea bronsitei, a contuziilor, durerilor intestinale, eczemelor, hemoragiilor, hemoroizilor, matretei, tromboflebitelor, ulcerelor pielii. Infuzia se face dintr-o lingurita de planta maruntita in 250 ml apa clocotita. Se beau 3 cani pe zi. Decoctul se prepara din o lingurita de radacina macinata la 250 ml apa. Se fierbe timp de 10 minute, dupa care se strecoara. Se pot consuma 2 cani in cursul unei zile. Pentru uz extern, sub forma de cataplasme sau pansamente umede, se foloseste o cantitate dubla de planta. Planta proaspata se aplica dupa strivire extern, ca cicatrizant. Radacina proaspata de limba-cainelui (Cynoglosum officinalis) este mult mai puternica decat planta uscata.

Maselarita, calmantul durerilor dentare
    
Maselarita este o planta de leac deosebita, utila mai ales prin frunzele ei. Este bine ca planta sa se culeaga dimineata, dupa ce roua s-a ridicat, pentru ca atunci contine cea mai mare cantitate de alcaloizi. Frunzele de maselarita se usuca in straturi subtiri, intinse una langa alta, sau insirate pe sfoara, ca frunzele de tutun. Denumita popular in functie de regiunea geografica, nebunarita, buruiana de masele sau ciumasca, aceasta planta este deosebit de toxica, putand provoca decesul. Fiind inrudita cu matraguna, contine alacaloizi intre care l-hiosciamina, scopolamina. Acestia se folosesc in diferite produse farmaceutice, precis dozate, ca antispastic al musculaturii netede, eterocolite spastice, hipersecretii digestive si bronsite, in astm, in excitatii motorii maniacale, boala Parkinson. La tara, semintele de maselarita se folosesc sub forma de fumigatii in calmarea durerilor de masele, de unde si denumirea populara. Actioneaza ca antinevralgic si antispasmodic. Dozarea cantitatii de planta trebuie facuta cu foarte mare atentie. Intoxicatia cu maselarita se recunoaste prin uscarea gurii si sete puternica. Pupila se dilata si este insensibila la lumina. Urmeaza ameteala, dureri de cap, veselie exagerata, uneori accese de furie, accelerarea pulsului si a respiratiei, halucinatii. Frunzele se folosesc sub forma de infuzie astfel: doua frunze se fierb timp de 5 minute in 250 ml apa. Se bea o cana de ceai in decursul unei zile, in inghitituri mici. Extern, se aplica sub forma de comprese: frunzele maruntite se amesteca in parti egale cu untura si se aplica pe zonele afectate. Tinctura: 20 g de frunze maruntite sau macinate fin se pun in 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se tin la macerat timp de 15 zile, agitandu-se de mai multe ori pe zi, pentru a extrage principiile active din planta. Se strecoara si se administeaza maximum 3 ml in 24 ore. Ceaiul este bun in combaterea tusei pe fond nervos. Din aceasta planta se fac tigari antiastmatice. Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului.

Nasturasul, o planta cu gust de carne
    
Nasturasul (Nasturtium officinalis) este o planta care creste in mod spontan in locurile cu multa umezeala. Se foloseste ca planta-condiment, dar si medicinala. in fitoterapie, se foloseste doar planta verde, proaspata, deoarece substantele active din nasturas se distrug prin uscare. Lastarii tineri si frunzele se consuma sub forma de salata sau de suc obtinut din stoarcerea plantei. In salate, nasturasul are gust placut, aromat si usor picant. Dupa unii, gustul plantei este asemanator carnii. Nasturasul are proprietati antiscorbutice, remineralizante, antioxidante si depurative deosebite, fiind o valoroasa planta medicinala de primavara. Este indicat in astenia de sezon, in convalescenta si in diferite boli de piele (mai ales in acnee). Planta mai prezinta efecte diuretice si afrodiziace. Ca adjuvant, sub forma de suc sau salata, se administreaza in caz de edem, bronsita, anorexie, staze limfatice si calculoza urinara. Nasturasul se comporta ca antidot pentru nicotina, fiind indicat in tabacism. Deoarece planta stimuleaza si epureaza plamanii, ea este indicata ca supliment in astmul bronsic. Curele cu nasturas sunt de asemenea indicate in toate formele de cancer. Sucul de nasturas, sub forma de gargara, se foloseste in caz de gingivita si parodontoza. Din nasturas, in amestec cu frunzele tinere si proaspete de urzica (in parti egale) se obtine, prin stoarcere, un suc, care, aplicat extern, opreste caderea parului, iar administrat intern prezinta un efect depurativ deosebit. Se recomanda consumul a 20-30 grame de frunze sau lastari pe zi, ca atare, sau in combinatii cu alte vegetale crude, sau administrarea zilnica a unui suc obtinut din 80-160 grame parti verzi. Nasturasul nu se va administra celor care sufera de ulcer gastric sau de nefroza si nici copiilor mai mici de 4 ani. Femeile insarcinate trebuie sa evite planta, deoarece aceasta poate produce contractii uterine. De asemenea, planta nu e indicata in formele severe de hiopotiroidism.


Plamanarica, leacul cailor respiratorii
Plamanarica este o planta medicinala de la care folosim frunzele. Acestea contin
saponozide, mucilagii, tanin, flavonoide, substante minerale, vitamina C si provitamina A. Motivul pentru care plamanarica este folosita ca iarba de leac este acela ca preparatele din frunzele plantei au actiune emolienta, expectoranta si astringenta. Infuzia din cel mult 10 grame la 250 ml apa fiarta se administreaza calduta in 2-3 reprize pe zi (2-3 ceaiuri pe zi) ca reconstituant, diuretic si expectorant. Plamanarica se confunda uneori la recoltare cu mierea-ursului (Pulmonaria mollissima) ale carei frunze sunt de culoare verde deschis, acoperite cu peri mici si deşi pe ambele fete, si care are un continut mai redus in substante active (alantoina). Plamanarica este o planta recomandata in ulcer gastric si diaree, tuse, bronsite, laringite, reumatism. Are rolul de a imbogati continutul de magneziu si vitamina C al organismului.  Pentru uz extern, se prepara o infuzie din 2 linguri de frunze uscate, la o cana cu apa. Se fac spalaturi locale sau se aplica comprese imbibate cu ceai. Este recomandata in tratarea si cicatrizarea ranilor.

Rozmarin contra balonări
    Rozmarinul se mai numeste popular si mirtin sau pojmalin. Este o planta ce creste mai ales in gradini, dar o intalnim si in stare salbatica. Planta este originara din zona Marii Mediterane. Boli care se trateaza cu rozmarin: balonari, iritatii ale stomacului si intestinelor, afectiuni ale rinichilor, inimii si ficatului, crize de reumatism, debilitate, oboseala, eczeme, constipatie. Ceaiul se prepara dintr-o lingura de rozmarin la o cana de apa clocotita. Se lasa 2 minute, apoi se strecoara si se beau 2-3 cani zilnic. Ca adaos pentru baie, 4 maini de rozmarin se pun la 5 l de apa rece. Se lasa o ora, apoi se pune la foc si se tine pana ce da in clocot. Se strecoara si se adauga in apa pentru baie. Tinctura: 4 linguri de planta maruntita se pun intr-o sticla, se toarna alcool rafinat de 60% si se lasa 10 zile. Se strecoara si se iau 6-10 picaturi pe putin zahar inainte de fiecare masa. Este folosita in tratarea artritelor, gutei si reumatismului. Doza recomandata este de doua lingurite de tinctura diluata la o cana cu apa, inainte de principalele mese. Tinctura de rozmarin are indicatii in insomnie, ameteli, dureri de cap, migrene, nervozitate, surmenaj fizic si nervos, astenie, palpitatii, boli de inima, frigiditate, impotenta, amenoree si astm. In cosmetica, ajuta la intretinerea sanatatii parului. Ceaiul de rozmarin, aplicat pe cap dupa spalare, confera un aspect lucios parului, intarind firul de par.

Scaiul-vanat, leac vechi contra tusei
    
Scaiul-vanat (Eryngium planum) este o planta medicinala de la care se folosesc partile aeriene inflorite cu proprietati expectorante (fluidifica secretiile din caile respiratorii). De asemenea, scaiul-vanat calmeaza tusea si ajuta la eliminarea produsilor de metabolism. Preparatele medicinale din scai-vanat sunt utilizate in infectiile acute ale cailor respiratorii manifestate cu tuse spastica, suparatoare: faringite, traheite, bronsite. Infuzia se pregateste dintr-o lingura de planta uscata si maruntita la o cana cu apa. Se administreaza 2-3 cani pe zi. Decoctul se poate prepara din 2 linguri de planta uscata la o cana cu apa. Din acest decoct se pot folosi 4-5 linguri pe zi. De regula, scaiul-vanat se asociaza cu alte plante cu efect expectorant, cum ar fi patlagina, cimbrisorul. Popular, aceasta planta se mai numeste buruiana de cirtite sau buruiana zmeului. La sate, ceaiul sau decoctul tulpinilor florifere a fost un leac obisnuit pentru tusea convulsiva. Cu infuzie se spalau bubele dulci. Se mai punea scai-vanat la baile contra reumatismului, artritei si a infectiilor (dermatofitoze) de pe capul copiilor. Ceaiul se mai folosea in retentie urinara. Datorita saponozidelor, planta are si actiune diuretica.

Mustarul, aliat pe timp de iarna

Exista doua specii de mustar: una cu semintele albe, care are efecte mai blande, si una cu seminte negre, cu un puternic gust picant si extrem de utila in terapie. Faina de mustar se obtine prin macinarea semintelor si este indicat sa se foloseasca in maximum 2-3 saptamani de la preparare. Se administreaza intern in lapte sau vin, iar extern se foloseste la prepararea cataplasmelor. Cataplasma cu mustar se obtine din 3-4 linguri de faina de mustar si apa, pana se formeaza o pasta, care se pune apoi intr-un saculet de panza si se aplica pe locul afectat, tinandu-se pana la inrosirea pielii si aparitia unei usoare senzatii de arsura. La copiii sub 6 ani aplicatiile cu mustar sunt contraindicate. in caz de constipatie cronica, se iau zilnic 1-2 linguri de seminte intregi de mustar alb, pe stomacul gol, inghitandu-se cu apa. Este un tratament eficient, dar contraindicat persoanelor care sufera de colon iritabil. Pentru intoxicatii: se amesteca o lingura de faina de mustar negru intr-un pahar de apa si se ia pe stomacul gol. Provoaca aproape instantaneu un acces de voma care va elimina materiile toxice din stomac. Extern, in caz de bronsita, astm, pneumonie, se aplica o cataplasma cu faina de mustar negru pe zona toracelui. Se mentine atat timp cat senzatia de arsura nu este foarte puternica, dupa care se acopera zona tratata cu un material calduros. Dureri reumatice, nevralgii: in apa fierbinte din cada se pune un saculet cu 100-200 de grame de seminte de mustar negru. Se lasa circa 10 minute, dupa care se indeparteaza. Se fac bai generale de 10 minute. Este un tratament valabil si in astmul cronic, in durerile cu diverse localizari produse de expunerea indelungata la frig sau curenti de aer.

Varza alba, leguma diabeticilor

    

Varza poate fi folosita cu succes in prevenirea si tratarea unui numar foarte mare de boli. Este bogata in provitamina A, vitaminele C si E si in fibre, elemente care asigura sanatatea celulelor. Varza este o leguma foarte putin calorica, in schimb figureaza printre legumele cu cel mai mare continut de vitamina C (cele mai bogate sunt foile din exterior). Prin fierbere insa se pierde cam 30-40 % din continutul de vitamina C. Varza este foarte bogata si in vitamina E: 2-7 mg la 100 g, 200 grame de varza consumate zilnic acoperind necesarul zilnic de vitamina E si A. E benefica in prevenirea cancerului de colon, a celui de stomac, dar si de plamini, esofag si rect. Continutul in minerale si oligoelemente este deosebit: calciu, magneziu, fier, iod, cupru, mangan, sulf. Varza este un aliment alcalinizant nutritiv, energetic, remineralizant si tonifiant si este preferabil sa se consume in stare cruda. Prezinta proprietati dezinfectante si cicatrizante la nivelul tesuturilor. Are actiune antiseptica pulmonara importanta si proprietati expectorante. Favorizeaza metabolismul glucidelor si absorbtia oxigenului in celule. Diminueaza tumorile, asigurand eliberarea toxinelor. Este antidepresiva, antidiareica, antiscorbutica, antiseptica, depurativa. Este recomandata in regimul pentru diabetici. Varza restabileste flora intestinala si contribuie la cresterea numarului de hematii (in special varza alba). De aceea, este recomandata in: astenii, imbatranire prematura, demineralizari. Afectiunile care se trateaza cu varza sunt: ulcere varicoase, anemie simpla, afectiuni bronho-pulmonare, TBC, ulcer gastric si duodenal, colita ulceroasa, angina, laringita, sinuzita, infectii cutanate, nevroza, insolatii, stari congestive cerebrale, nevralgii, diabet. Extern, varza se foloseste sub forma de cataplasme in entorse, nevralgii faciale, guta, abcese, furuncule, afectiuni ale gambelor (varice, flebita, arterita).

Florile de salcam, medicament parfumat
Salcamul este un arbore nepretuit in medicina traditionala. Lemnul este tare, rezistent, fiind folosit la confectionarea diferitelor obiecte casnice. Florile, bogate in nectar, erau folosite si la vopsitul bumbacului si a matasii in galben. Florile uscate si sfarimate se puneau pe ranile provocate de arsuri. Ceaiul din flori se lua contra tusei, naduselii si a durerilor de piept. Pentru raceala, se lua si in amestec cu soc, musetel sau alte plante. Se mai folosea la dureri de burta, in ulcer stomacal si duodenal, in tuberculoza pulmonara si contra durerilor de cap, in bolile neuropsihice si contra insomniilor. Femeile fierbeau florile in apa sau vin contra leucoreei. Florile de salcam se utilizeaza ca aromatizant si in industria parfumurilor, in medicina, e calmant nervos al tusei, al migrenelor sau chiar afrodisiac. Scoarta, utila in hiperaciditate, este antispastic, fiind recomandata in ulcer gastric si duodenal sau ca purgativ, antireumatic. Scoarta trebuie folosita cu prudenta, in cantitate mare fiind toxica. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de flori maruntite la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 10 minute, dupa care se strecoara. Se va consuma in trei reprize, dupa mesele principale, in special in gastrite, migrene, ulcer gastric, migrene, nevralgii. Tinctura din 50 g scoarta maruntita la 250 ml alcool alimentar de 70 grade se tine 15 zile, dupa care se filtreaza. Se pot lua 2-3g pe zi, diluata cu putina apa. Pulberea de flori se poate aplica direct pe rani. sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secretiilor bronsice, antiseptice, antinevralgice, calmante, usor sedative. Pentru afectiuni ale sistemului nervos: inhalarea parfumului florilor de salcam, cu efecte linistitoare asupra psihicului, dar si scurte plimbari prin preajma salcamilor infloriti.

Cretisoara, planta de leac a femeilor
Cunoscuta in limbajul popular si ca brumarie, cretarel, faina-de-in sau umbra-muntelui, cretisoara este renumita mai ales ca planta de leac pentru femei. Ajuta in tulburari menstruale, leucoree, afectiuni ale organelor pelviene si indispoziti la varsta menopauzei. Luata la inceputul pubertatii impreuna cu coada-soricelului, influenteaza benefic aceasta perioada, reglind periodicitatea menstruatiei. Cretisoara are efect astringent si vindeca foarte rapid, este folosita si ca mijloc diuretic si cardiotonic, in febra pricinuita de leziuni, rani purulente si accese neglijate. In urma unei extractii dentare, este foarte indicat ceaiul de cretisoara. Dupa mai multe clatiri ale gurii, rana se inchide in decursul unei zile. Acelasi ceai indeparteaza slabiciunile musculare si articulare si ajuta in anemii. Cretisoara este de mare folos in leziunile postnatale, in relaxarea organelor pelviene ale femeilor care au avut nasteri grele sau in fixarea sarcinii si fortificarea uterului. Planta e buna  in obezitate, cate 2-3 cesti de ceai zilnic. Ajuta si la insomnii, fortifica acei copii mai bolnaviciosi daca se adauga in apa de baie cretisoara (200 grame). Pentru prepararea ceaiului, se foloseste o lingurita cu varf de planta care se opareste intr-un litru de apa. Pentru comprese, se spala planta proaspata, se zdrobeste pe un fund de lemn si se aplica pe zona afectata. In tratarea si in prevenirea chisturilor ovariene si fibroamelor uterine, efecte extraordinare are asocierea de cretisoara (flori si frunze) cu frunze de zmeur. De asemenea, aceasta planta medicinala extrem de valoroasa se foloseste si in scleroza multipla.

Ardeiul iute, medicamentul care pisca boala
    
Originar din America de Centrala si de Sud, ardeiul iute este cultivat acum in intreaga lume. El a ajuns sa fie cunoscut ca mirodenie, dar si ca planta decorativa. Nu in ultimul rand, ardeiul iute are proprietati vindecatoare. Contine capsaicina, care are proprietatea de a reduce durerile si inflamatiile. Dupa ghimbir, ardeiul este foarte cautat pentru digestie, dar gatit poate crea arsuri, iritatii ale sistemului digetiv sau chiar ulcere. Pudra de ardei iute uscat se presupune ca are cele mai mari proprietati vindecatoare. Prin uscare, acizii care cauzeaza efectele negative sunt eliminati. Ardeiul iute contine o mare cantitate de vitamina C si beta-caroten. El regleaza viteza sangelui, intareste inima, arterele si nervii. Daca simtiti ca se apropie gripa, consumati ardei iute si simptomele neplacute se vor atenua sau chiar vor disparea. Se va stimula circulatia care va va ajuta sa transpirati. Pudra de ardei iute grabeste videcarea ranilor. In cazul congestiei sinusurilor, adaugati putin ardei iute intr-un pahar cu apa si trageti incet pe fiecare nara. Aceasta planta vindeca infectiile gingiilor, eliminand durerile si abcesele. Pudra se pune pe periuta de dinti, odata cu pasta de dinti. Tinctura de ardei iute, adaugata intr-un litru de alcool, il va ajuta pe cel dependent de alcool sa renunte la acest viciu. O jumatate de ardei iute pe zi are si efecte stimulente asupra sistemului nervos, creind o stare de buna dispozitie. Exista varietati de ardei iute care au proprietati laxative si diuretice, favorizand eliminarea uratilor si a nisipului, fiind totodata un calmant al durerilor de rinichi si vezica.

Loboda, medicamentul cailor respiratorii

Dintre verdeturile de primavara, frunzele de loboda sunt apreciate mai ales ca ingredient pentru ciorbe, insa, folosite in stare crud, ca salata sau suc proaspat, au efecte terapeutice mult mai puternice. In medicina populara romaneasca, loboda e planta de leac, sub forma celor trei varietati cunoscute: cu frunze rosii, verzi si galbene. Specialisii in medicina naturista recomanda aceastand planta in tratamentul chisturilor ovariene si mamare aparute pe fondul dezechilibrului hormonal. O cura de 28 de zile cu suc de frunze de loboda are efecte miraculoase. Se bea o jumatate de pahar, de trei ori pe zi, pe nemancate. Acneea si alte boli de piele isi gasesc rezolvarea daca veti consuma salate de frunze de loboda, cate 2-3 portii pe zi. Loboda e si adjuvant in terapia bronsitei si a astmului. Se mesteca frunze proaspete. Acestea au efecte antiinflamatoare, emoliente si antiinfectioase asupra cailor respiratorii superioare. De asemenea, frunzele acestei plante scad febra. Pentru persoanele suferinde de alergie, salatele din frunze proaspete de loboda calmeaza eruptiile cutanate. Durerile abdominale trec cu frunzele proaspete de loboda tocate marunt, amestecate cu miere si aplicate pe abdomen. Datorita continutului mare de fier, loboda ajutand hemoglobina la fixarea oxigenului si imbunatateste circulatia sanguina.

Cura cu papadie, buna la ficat

Papadia are efecte detoxifiante cu totul exceptionale. Planta contine in frunzele si in tulpina sa substante amare, enzime si fitohormoni care fac adevarate minuni pentru ficatul obosit si incarcat de toxine. Timp de 14 zile, se vor consuma cite zece frunze proaspete de papadie, de doua-trei ori pe zi, cu 10 minute inaintea meselor principale. Trebuie sa folosim frunze proaspete, recoltate de la plante care inca nu au inflorit, deoarece numai acestea sunt bogate in colina, un principiu activ cu proprietati drenoare si tonice hepatice foarte puternice. Efectele curei cu papadie: relansarea activitatii ficatului, stimularea regenerarii celulelor hepatice si eliminarea toxinelor din acest organ extrem de important. Mai mult, frunzele proaspete de papadie stimuleaza secretia de bila si ajuta la evacuarea acesteia. Nu in ultimul rand, papadia are darul de a stimula peristaltismul intregului tub digestiv, fiind de un mare ajutor pentru persoanele cu digestia lenesa. Printre afectiunile care se agraveaza primavara si care sunt eliminate cu ajutorul tratamentului cu frunze de papadie proaspata se numara dischinezia biliara (fierea lenesa), dispepsia, hepatitele de toate felurile, icterul, constipatia atona, indigestia. Papadia este un adjuvant valoros in cazurile de microlitiaza biliara, precum si in ciroza hepatica. La persoanele cu stomacul foarte sensibil, subponderale sau debile, tratamentul cu papadie cruda se poate dovedi prea puternic, motiv pentru care trebuie urmat doar sub indrumare medicala. in afara de salata, frunzele proaspete se pot adauga si mincarurilor pe baza de peste. Floarea e buna de dulceata, dar se poate adauga la ciorbe si salate orientale sau poate fi consumata prajita, ca o adevarata delicatesa. Radacina uscata si tocata marunt se foloseste la prepararea unei bauturi care inlocuieste cafeaua sau ceaiul.

Splinuta, planta care spala rinichii

    Splinuta este numita in limbaj popular si floare-boiereasca. De la splinuta, folosim in scop terapeutic florile si frunzele. Este recunoscuta ca planta de leac buna in tratarea bolilor de rinichi. Aceasta se datoreaza efectului diuretic care favorizeaza eliminarea nisipului sau pietrei de la rinichi si de la vezica urinara. splinuta are un efect calmant si imbunatateste starea emotionala. De asemenea, trateaza hemoragiile intestinale si inflamatiile intestinului subtire. in medicina populara, mai e folosita pentru tratarea si vindecarea reumatismului, artritei, dar si in curele de dezintoxicare. Se recomanda cate trei cani de ceai din frunze si flori, in fiecare zi. Prepararea ceaiului: se opareste o lingurita cu virf de planta cu un sfert de litru de apa si se lasa sa stea putin. Nu are contraindicatii. Daca la prepararea infuziei se adauga si frunze de urzica si dragaica, efectul asupra rinichilor e mai puternic, fiind utila chiar si in scleroza renala si la racordarea la rinichiul artificial. in uz intern, splinuta mai e recomandata in afectiuni biliare, bronsite, calculoza biliara, diaree chiar cu sange, enterite, inflamatii intestinale, litiaze renale si biliare, metroragii, rani, retentie hidrica, reumatism- sub forma de infuzie, decoct, praf de planta tinut sub limba, tinctura. in uz extern trateaza cu succes boli ca: abces, afte, nevralgii dentare, urticarie, laringita si faringita-sub forma de comprese, gargara cu infuzie.


Afinele negre, protectoarele retinei 

Afinul negru este un arbust foarte popular, al carui fruct azi este utilizat in primul rand la prepararea diferitelor dulciuri si bauturi. in medicina populara, este utilizat pentru scaderea glicemiei si a tensiunii arteriale, ca diuretic, in probleme digestive, precum si oftalmologice. Conform legendei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, afinele erau consumate sistematic de catre pilotii flotei aeriene britanice, mai ales inaintea raidurilor nocturne. Afinele negre contin un numar mare de substante biologic-active, printre care antocianide, pectine, flavonoide, taninuri, precum si acizi vegetali si zahar invertit. Antocianidele accelereaza sinteza rodopsinei si impiedica descompunerea acesteia, stimuleaza microcirculatia retiniana, ajutand si in glaucom. Antocianidele mai sunt cunoscute ca antioxidante puternice, care protejeaza celulele impotriva actiunii nocive a radicalilor liberi. De asemenea, ofera protectie capilarelor si peretilor venosi. Taninurile din afinele negre pot actiona ca antiinflamatoare locale, avand ca principal rol protectia peretilor intestinali, calmand diareea. in enterocolite de putrefactie, se face o cura de afine proaspete, 300-500 g zilnic, repartizate in trei portii egale. Prima portie se ia dimineata pe stomacul gol, iar restul inainte de mesele principale. Oxiuroza: se face un macerat dintr-o lingura de fructe zdrobite la 400 ml apa rece. Diabet: se pun la inmuiat de seara pana dimineata doua linguri de frunze maruntite in jumatate de litru de apa. Dimineata se strecoara, se pune licoarea obtinuta deoparte, iar frunzele se oparesc cu o cana de apa clocotita si se lasa sa se raceasca 20 de minute. Se combina cele doua extracte si se bea acest amestec, pe parcursul unei zile, pe stomacul gol. Tratamentul se tine 40 de zile. Arterite ale membrelor inferioare, sechele dupa infarct, coronarite: se bea macerat de fructe uscate (o lingurita de pulbere la un pahar de apa) in cure de sase luni, doua-trei pahare pe zi.

Liliacul, floarea care vindeca arsurile fara urme

Liliacul, floarea mov a primaverii, este si remediu naturist pentru sanatate si frumusete. in scopuri terapeutice, de la liliac se folosesc frunzele si florile, care au calitati tonice, astringente si revulsive. Frunzele sunt un remediu excelent in cazul arsurilor de tot felul. Pentru tratament, frunzele de liliac se fierb pana cand apa se innegreste. Frunzele racite se aplica pe arsura cu un pansament, tifon sau cu o panza curata si se tin 24 de ore. Pansamentul nu trebuie lasat sa se usuce, pentru ca ar agrava rana. Dupa 24 de ore, se scoate pansamentul, care va ridica primul strat de impuritati si arsura, lasand locul curat si sterilizat. Pielea va ramine catifelata si elastica, fara nicio urma de arsura. in tratamentele cosmetice, cu frunze de liliac fierte in lapte dulce se pot face spalaturi pe fata, in scopul curatirii tenului de pete. in cazul unui ten inrosit, ars sau pistruit, frunzele de liliac strivite si inmuiate in apa calduta calmeaza tenul, il invioreaza si ii confera suplete. Un alt remediu benefic pielii este apa din flori de liliac. Se pun florile intr-o sticla, se umple pe jumatate, apoi se adauga alcool pana la un litru. Sticla se astupa bine si se pune la intuneric, timp de 2-3 saptamani. Filtratul se amesteca cu apa distilata in proportie de 1 la 2 si se foloseste sub forma de comprese pe ten sau pentru lotionari tegumentare in igiena corporala generala. Din 25-40 g flori de liliac lasate la macerat intr-un litru de ulei, timp de doua saptamani, intr-un loc cald si intunecos se prepara o alifie care alina durerile reumatismale. Aceasta este folosita de cateva ori pe zi, masandu-se usor zona dureroasa.

Catina, polivitamina naturala

Catina rosie era nelipsita din farmacia verde a fiecarei case. Radacina si scoata se foloseau la tabacit iar ramurile pentru vopsit. Dar erau bune si ca diuretic, sudorific, astringent aperitiv. Fiarta in otet scoarta ere intrebuintata ca insecticid. Frunzele si ramurile se foloseau contra reumatismului, in bolile splinei. Extern, era remediu pentru durerile de dinti si rani. Cu tulpinile plantei se faceau bai copiilor slabiti, rahitici. Catina aduce un aport important de vitamine. Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: boli de inima (curata arterele), afectiuni bucale diverse, avitaminoza, cancer, colesterol, colite, dermatoze, diaree, faringite, gastrite, hemoroizi, herpes icter, inflamatii, intoxicatii, Parkinson, rani zemuinde, reumatism, ulcere cutanate (extern), urticarie. Mugurii se pot folosi de catre cei care sunt in varsta, fiind considerat unul dintre remediile care impiedica imbatrinirea, mai ales daca se folosesc sub forma de tinctura (cate 10 picaturi, de 3 ori pe zi, in dilutie cu apa). Frunzele se vor folosi sub forma de infuzie: 2 lingurite de frunze maruntite se vor pune in 250 ml apa. Se pot consuma 2-3 cani pe zi. Acest ceai curata perfect vasele de sange. Fructele protejeaza de radiatii, fiind recomandate celor care fac chimioterapie. Tonifiant general, au puternica actiune antiscorbutica si vermifuga. Refac celula ficatului si-l vindeca. Distrug infectiile, usureaza cicatrizarea. Fructele se consuma proaspete sau sub forma de suc. Se vor lua minimum 4-5 lingurite de 3 ori pe zi. Praful de fructe se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa de 3 ori pe zi.

Hameiul, planta cu conuri sedative

Hameiul mai e cunoscut in medicina populara sub denumirile de, himei, himel, maiuga. Stiintific, are denumirea de Humulus lupulus, pentru ca prefera terenurile umede si se infasoara in jurul plantei suport pe care o sufoca. Conurile bune de recoltat se cunosc dupa culoarea verde sau verde-galbuie. Acestea contin substante amare si rasini, taninuri, glucide, proteine, celuloza, uleiuri eterice, derivati flavonici, coline, hormoni estrogeni si saruri minerale (P, K, Mg, Ca, Na). In bolile pulmonare, actioneaza contra tusei spastice, bronsitei si, mai ales, a tuberculozei, distrugand bacteria Mycobacterium tuberlosis. Contra reumatismului si poliartrozelor, hameiul actioneaza ca un puternic antiinflamator articular. Prin calmarea sistemului nervos central se reduce senzatia de dureri la bolnavii de reumatism si guta. Tot pentru tratamente interne, hameiul poate fi folosit pentru combaterea alcoolismului, obezitatii, anemiei, atoniei, avitaminozelor (indeosebi scorbutul), rahitismului si a in stari de convalescenta. in uz extern este eficace in tratarea diferitelor afectiuni dermatologice (dermatoze, acnee, eczeme, herpes pecingine, seboree, cancer de piele), precum si in masaje in caz de dureri reumatice si guta. Berea din hamei se bea zilnic, cate o cana, ca stimulent hormonal pentru intarirea sanilor, care se ung suplimentar cu spuma de bere. Maceratul din hamei previne caderea parului. Utilizat in hrana vacilor, creste productia de lapte. Reteta de calmant: se prepara o infuzie dintr-o lingurita si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita. Se bea fractionat in 3 reprize, in cursul unei zile.

Trifoiul, bun in terapia spondilozei   

In traditia populara, din flori de trifoi alb se facea un ceai pentru durerile de stomac. Planta intreaga se folosea contra leucoreei. Se mai punea in bai pentru copiii slabi, ca sa se intareasca. Trifoiul alb contine saponozide, flavonoizi, ulei volatil, substante minerale. Planta este tonic, antiinflamator, decongestiv, fortifiant tonic, calmant al durerilor. Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: convalescenta, dureri gastro-intestinale, gripa, leucoree, raceli. Se folosesc doar florile, doua lingurite de planta maruntita se vor pune in 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 10 minute, dupa care se strecoara. Se pot consuma 2-3 cani pe zi. Trifoiul rosu, e o planta furajera, dar ceaiul din tulpini florifere e bun contra tusei. Se mai foloseste la sate la bai contra reumatismului. Florile contin saponozide, flavonoizi, ulei volatil, proteine, albumina, grasimi, caroten, celuloza, substante minerale, vitaminele: A, C, D. Planta e recomandata ca agent antiinfectios antitusiv, antimicotic, antiasmatic, antireumatic, antianemic, emolient antiinflamator, diuretic. Se poate folosi foarte bine si la urticarie si alergii, elimina crizele de astm, ajuta la durerile reumatice, inlatura colicile. Curata organismul de toxine, fiind util in guta, spondiloza, reumatism. Pentru afectiunile interne, se foloseste ceaiul de trifoi rosu. 100-200 g de plana maruntita se pun la 5 litri de apa. Se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoara in cada. Se fac frectii usoare in cada, in caz de spondiloze, chiar anchilozante, obtinindu-se ameliorari evidente. Se sta in apa circa 30 de minute. Patru linguri de planta la 500 ml de otet se tin timp de 8 zile. Se strecoara. Se foloseste extern in mancarimi de piele sau alte afectiuni. Pentru bronsita, o infuzie din flori de trifoi rosu actioneaza atat ca antiinflamator, cit si ca expectorant usurind eliminarea excesului de mucus din plamani. Trifoiul rosu ajuta si la curatarea sangelui.

Gulia cruda, leac pentru bolnavi

Gulia este un imens rezervor de calciu, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, iod, arsenic, zaharuri, vitaminele A, B, C, fier si cupru. in medicina traditionala, este considerata leac pentru abcese, acnee, afectiuni pulmonare, angine, bronsite, cistite, degeraturi, eczeme, enterite, furuncule, guta, guturai, litiaza renala, obezitate, oboseala generala, tuse. Aceasta leguma are actiune revitalizanta, diuretica, dizolvant uric, antiscorbutica, emolienta. Studiile au aratat ca un consum regulat de legume din familia crucifere (gulii, varza, varza de Bruxelles, conopida, broccoli si ridichi) contribuie la prevenirea unor tipuri de cancer precum cancerul pulmonar. La persoanele in varsta, gulia ajuta la incetinirea declinului cognitiv. Gulia are putine calorii, fiind utila in curele de slabire. Mai este indicata in controlul diabetului deoarece ajuta la stabilizarea nivelului glucozei din sange, dar si in infectiile virale, bronsite, tuse sau angine. Gulia poate fi mincata cruda sau gatita. in scop terapeutic, se prepara decoct in apa sau in lapte: 100 g la litru, in afectiunile pulmonare, guturai, angine. Excelent pentru bolnavi, in general. Siropul de gulie este la fel de eficient. Se pregateste scobind in gulie si umpland cavitatea cu zahar. Siropul se formeaza in cateva ore. sase grame de seminte macinate se adauga intr-o infuzie de tei si se bea contra calculilor si a racelilor. Extern, gulia e leac in tratarea anginei. Se fierbe o gulie mare, taiata in bucati, in 0,5 l de apa. Cu lichidul obtinut se face gargara. in caz de degeraturi: se coace in cuptor o gulie cu coaja, se taie in doua si se freaca degeraturile cu jumatatile, presand usor, ca sa iasa sucul. Metoda e indicata si in caz de abcese, guta, furuncule.


Brusturele, frunza care vindeca bolile pielii

Brusturele contine insulina in cantitati mari, acizi (palmitic, staeric, cafeic), ulei volatil, vitamine din gama B, saruri de potasiu. Folosita intern, planta are proprietati diuretice, hipoglicemianta, iar extern este un bun astringent si antiseptic, stimuleaza cresterea parului. Medicina naturista indica brusturele in diabet (scade zaharul din sange), afectiuni hepatorenale (stimuleaza functiile renale si cutanate), bolile de ficat (reduce calculii biliari), eczeme si boli ale pielii (acnee, furunculoza). Se administreaza sub forma de ceai prin macerare, din patru linguri de radacina maruntita la un litru de apa clocotita, timp de 40-50 minute, ce sa va bea in cursul zilei. Ca lotiune externa, ajuta la cresterea parului. Preparatul se obtine din infuzie de frunze de brusture si frunze de mesteacan, cu care se frectioneaza pielea capului o data pe saptamana, dupa spalare, adaugand si o lingura de otet. Tot extern, sub forma de infuzie, e indicat in herpes, dermatite si eczeme, rani si ulceratii. Sucul prospat obtinut din radacini se aplica pe rani, ulceratii, acnee, furuncule (cu calmarea durerilor), ajuta in alopecie, seboreea parului si a fetei, matreata. Frunzele crude si zdrobite, aplicate sub forma de cataplasme in caz de reumatism dureros, rani, inflamatii, intepaturi de insecte si paianjeni, au efecte antitoxice si calmante. Puteti preveni alergiile, daca luati in fiecare zi doua lingurite de pulbere de radacina de brusture si doua lingurite de trei-frati-patati. in diabet, se ia de patru ori pe zi o lingurita de tinctura de brusture in 100 ml apa. Efectul este mai puternic daca se combina cu tinctura de radacina de papadie. Brusturele e bun si in cancer de piele, ovarian si colesterol crescut.

Troscotul, un hipotensiv natural

    Troscotul este o planta de leac cu intrebuintari din cele mai vechi timpuri. Gama afectiunilor care se trateaza cu troscot este atit de mare, incat aceasta iarba nu a lipsit niciodata din farmacia gospodariilor taranesti. Folosim in scop medicinal de la troscot doar partile aeriene din care se prepara ceai. Se beau una, doua cani pe zi impotriva hipertensiunii arteriale. Infuzia de troscot are rolul de a neutraliza tranzitul intestinal si de a combate diareea. Actioneaza asupra epiteliului renal favorizand cresterea cantitatii de urina eliminata. Este un antiinflamator in combaterea reumatismului, in ulcer stomacal, hemoragii intestinale, guta, tuberculoza, afectiuni ale aparatului cardiovascular. Sub forma de decoct, are putere mai mare. Extern, ajuta la cicatrizarea ranilor, iar sub forma de bai locale, amelioreaza durerile reumatice si bolile ginecologice. Infuzia de troscot mai e recomandata in infectii urinare, hemoroizi, enterite, lipsa poftei de mincare, insuficienta cardiaca, raceli. lnfuzia se prepara din 1-2 lingurite de planta uscata la 200 ml de apa clocotita. Decoctul se obtine din 20-25 g de planta uscata la un litru de apa rece. Se fierbe pana scade Ia jumatate si se consuma integral in cursul unei zile. Atentie! Nu se administreaza intern Ia pacientii care sunt sub tratament cu anticoagulante. Sucul proaspat obtinut din presarea plantei verzi, indoit cu apa si introdus cu un tampon in nari, opreste hemoragia nazala, avand rol antiinflamator si hemostatic.


Captalanul, expectorant si diuretic

    Captalanul mai este cunoscut si sub denumirea populara de palaria diavolului sau iarba ciumei, reputatia ei terapeutica dovedindu-si eficienta in perioada epidemiilor de ciuma. Este o planta care poate fi gasita in intreaga Europa, in special pe terenurile umede, de-a lungul cursurilor de ape. Frunzele imense ale plantei erau de asemenea utilizate pentru a inveli bucatile de unt, protejand untul de caldura si umiditate. in medicina traditionala, folosim de la captalan rizomii bine spalati si uscati. Au un miros urit si gust amar, dar contin un ulei esential, mucilagii, tanin, inulina, rezina. Captalanul este folosit in principal pentru a trata rinita alergica si afectiunile bronho-pulmonare. Planta contine principii antispasmodice, diuretice si vermifuge, fiind indicata si in tratamentul entorselor. Putem sa facem o infuzie de captalan folosind o lingurita de planta uscata la o ceasca cu apa, de 3 ori pe zi. Unele persoane folosesc frunze proaspete pentru a trata ganglionii inflamati, umflaturi, eruptii si dureri reumatismale. Veterinarii folosesc captalanul ca cicatrizant. Aceasta planta melifera produce o miere de foarte buna calitate, dar care nu trebuie mancata in timpul graviditatii si alaptarii, deoarece poate provoca tulburari hepatice si gastro-intestinale usoare, insotite uneori cu varsaturi, chiar diaree si eruptii cutanate. In general, captalanul este un bun expectorant si calmant al tusei, cercetarile din ultimele doua decenii confirmand si efecte hipotensive ale unor extracte obtinute din aceasta planta.


Coaja de stejar, nelipsita in ceaiul antidiareic    


    Stejarul este un arbore inalt, viguros, supranumit Regele Padurilor. in fitoterapie, se utilizeaza de la stejar coaja neteda de pe ramurile tinere. Aceasta contine principii amare, tanin, substante pectice, oxalat de calciu, hidrasi de carbon, care confera scoartei de stejar calitati astringente, antiseptice, antidiareice, hemostatice, antiinflamatoare, dezodorizante. In uz intern, la sate, stejarul se recomanda in diaree severa sub forma de infuzie de coaja maruntita sau din pulbere de ghinda coapta. si azi, coaja face parte din compozitia ceaiurilor antidiareice. Extern, sunt bune gargara, spalaturile, cataplasmele, compresele, baile de sezut, infuzia si pulberea din coaja de stejar in caz de arsuri, degeraturi, eczeme exudative, enterite, epitaxis, fistule anale, gingivite, hemoragii diverse, hemoroizi, leucoree, melene, metroragii, seboree, transpiratia excesiva a miinilor si a picioarelor. Trebuie evitata administrarea interna pentru ca poate produce tulburari renale si necroza ficatului. Iar aplicatiile externe nu se fac pe suprafete mari. Din fructul stejarului, ghinda, prajita si macinata, se prepara o cafea care ajuta la normalizarea scaunelor in diaree. Ghinda mai e buna in normalizarea functiei sexuale, dar si in stari depresive. Pudra de scoarta de stejar opreste hemoragiile nazale. Mugurii regleaza functia intestinala si cresc tensiunea arteriala la hipotensivi. Radacinile tinere si scoarta interna de la stejar sunt cicatrizante si se utilizeaza in diverse afectiuni dermatologice. Inflorescentele, prin continutul crescut de hormoni sexuali, sunt indicate in tulburari aparute la pubertate sau la varste avansate (menopauza, andropauza).


Ciubotica-cucului intareste imunitatea

    

Ciubotica-cucului sau Primula officinalis mai are si alte denumiri populare: aglica, anghelina, cinci-foi, cizma-cucului, tata-oii. De la aceasta planta folosim radacinile, florile si frunzele. Florile si frunzele sunt bogate in vitamina C si beta-caroten, potasiu, calciu, sodiu si salicilati, care ajuta la intarirea sistemului imunitar. Au proprietatile antioxidante si scad nivelul colesterolului. De asemenea, planta contine saponoizi cu efecte expectorante. Planta este un diuretic natural si sedativ, cu efect antispastic, sudorific, calmant, cicatrizant, hemostatic, fluidificator al secretiilor bronhice, emolient. Ciubotica-cucului se administreaza sub forma de infuzie (in cazul florilor), decoct (in cazul radacinii) sau praf (frunze). Extern, se foloseste sub forma de cataplasme calde ce se aplica pe locurile dureroase, avand actiune calmanta, cicatrizanta si hemostatica. De asemenea, ciubotica-cucului este utila in bronsita, pneumonie, afectiuni renale si ale vezicii urinare, disfunctii gastrointestinale. Infuzia se prepara dintr-o lingurita cu flori si tulpini de ciubotica cucului, la o cana cu 250 ml apa clocotita. Se beau cel mult doua cani pe zi. Vin tonic pentru cardiaci: intr-o sticla de 2 litri se pun flori proaspete de ciubotica-cucului, se toarna vin alb natural, si se lasa doua saptamani la loc insorit, astupata cu un dop de pluta. Se iau cate trei linguri in fiecare zi. Are efect linistitor asupra inimii, fiind foarte indicat pentru persoanele agitate. Siropul se recomanda in cazuri de tulburari ale respiratiei si se obtine din flori zdrobite, amestecate cu miere si apa. Decoct: se adauga intr-o cana de apa o lingura de radacini. Amestecul se fierbe. Ciubotica-cucului nu este recomandata celor alergici la aspirina.

Fumarita, reglorul tensiunii arteriale

    

Fumarita este o planta cu flori rozacee, viorii, purpurii, violete, albe. Popular, i se mai spune Fumul-pamintului, Iarba-de-curca, Saftarea. Este cunoscuta pentru efectul ei sedativ, depurativ, tonic, colagog si coleretic, laxativ, febrifug, aperitiv, calmant, hipnotic. Este indicata in astenie, dischinezii biliare, colici biliare, cefalee, actiuni hepatice, constipatie, obezitate, amenoree, ateroscleroza, febra, afectiuni renale, oligurie, eczeme, acnee, artrita. Planta este utila sub forma de infuzie slaba din 3 g material vegetal la o cana apa clocotita. Se infuzeaza 3 minute. Se beau doua cani pe zi. Ceaiul mai concentrat si folosit in cura prelungita are efect hipotonizant si de pierdere ponderala. Trebuie administrat cu prudenta, deoarece poate avea efect hemolizant. Decoctul se prepara din 60 g planta care se fierb 4 minute in 1/2 l apa, apoi se lasa sa infuzeze 10 minute. Se badijoneaza regiunea cu eczema sau acnee, de doua ori pe zi. in traditia fitoterapeutica de la noi, aceasta mica planta, are reputatia de a fi cel mai puternic elixir al tineretii. Asupra inimii, preparatele pe baza de fumarita actioneaza ca relaxant miocardic. impreuna cu traista ciobanului, fumarita regleaza tensiunea arteriala, daca acesta e prea mica sau prea crescuta, fluidifica usor sangele, optimizeaza functia cardiaca si ajuta la combaterea aterosclerozei. Fitoterapia mai recomanda fumarita in tratamentul cancerului de colon, al intestinului subtire, hepatic, uterin). in dozare corecta, fumarita nu prezinta efecte secundare. Depasirea cantitatii si duratei tratamentului duce la intoxicatie. Curele interne cu fumarita vor dura 8 - 10 zile consecutive, urmate de 20 de zile de pauza.

Conopida, buna pentru sanatatea ochiului

Conopida, ruda cu brocoli, este o leguma valoroasa pentru sanatate, sezonul ei de varf fiind toamna. Principalul compus al conopidei este sulforafanul, care contribuie la producerea enzimelor de care organismul nostru are nevoie. Conopida contine si o cantitate foarte mare de potasiu, vitaminele B, B2, C, calciu, magneziu dar si fier. Pentru a beneficia de acesti nutrienti, conopida trebuie consumata proaspata sau in stare semi-cruda, gatita in aburi, dar crocanta. Conopida este in primul rand o sursa excelenta de vitamina C, fiind un puternic inamic al unor afectiuni foarte frecvente. Previne anemia, actioneaza la nivelul sistemului cardiovascular, ajutand la combaterea bolilor de inima si a atacului cerebral, regland tensiunea arteriala. Un efect benefic il are si asupra oaselor si metabolismului celular. Consumand conopida, se previne cataracta, dar si alte afectiuni oftalmologice. Cercetatorii din Europa si SUA au declarat aceastaa leguma drept una dintre cele mai importante metode naturiste de lupta impotriva cancerului, avand insemnate proprietati anticancerigene. Se vorbeste si de efectul benefic pe care il poate avea asupra danturii, prin continutul de fosfor. Conopida contine fibre foarte folositoare in procesul digestiei. Continand doar 20 de calorii, poate fi consumata in orice cantitate, multi nutritionisti recomandand-o in regimurile de slabire si ca posibil inlocuitor al cartofului. Continutul glicemic bun poate inlatura senzatia de foamne. Alegeti conopidele albe pentru a beneficia de toate substantele vitale necesare intr-o cura cu conopida.

Morcovul, tonic si antigripal

De la morcovi se pot utiliza: pulpa, frunza uscata si semintele. Morcovul contine: vitaminele A, B, C, provitamina A (caroten), levuloza si dextroza, fier, fosfor, calciu, sodiu, potasiu, magneziu, arsenic, mangan, sulf, cupru, brom. Principalele calitati terapeutice ale morcovului: este tonic, remineralizant, sporeste numarul de globule rosii si hemoglobina, intareste imunitatea naturala. Morcovul ajuta in crestere. Este antidiareic si laxativ, cicatrizant intestinal, depurativ, fluidifiant biliar. Rol deosebit are in diureza, favorizeaza lactatia, este vermifug, cicatrizeaza ranile. Intern, cel mai folosit este sucul, cate 50 - 500 g pe zi (dimineata si seara). Un pahar de suc in fiecare zi, pe nemincate, tine boala departe de organism. Pentru copiii se dilueaza cu apa. Este excelent expectorant (afectiuni pulmonare, astm, voalarea vocii). Contra constipatiei se recomanda supa dintr-un kg de morcovi fierti de doua ori intr-un litru de apa. Diareea infantila se trateaza cu supa de morcovi: se curata 500 g de morcovi, se taie in bucati si se fierb intr-un litru de apa pana cand se inmoaie complet. Se trec prin sita. Apoi se adauga apa clocotita pana se ajunge la un litru si jumatate lingurita cu sare marina. Se pastreaza la rece. Se administreaza pe parcursul a 24 de ore, timp de doua sau trei zile. Se poate da cu biberonul, iar partea consistenta, cu lingura. Din seminte se prepara infuzie cu o lingurita seminte la o ceasca de apa clocotita. Se foloseste ca stimulent, aperitiv, diuretic. La doza de 1-5 g, semintele expulzeaza gazele intestinale. In uz extern, se recomanda decoctul de morcovi si cataplasme de morcovi dati pe razatoare sau de frunze proaspete pisate. sunt bune si lotiunile din decoct de frunze proaspete. Se folosesc contra abceselor si cancerului la san, pe plagi recente, pe ulcere ale gambei, arsuri, furuncule, pecingini. Gargara cu decoct de frunze de morcovi trateaza aftele si abcese ale gurii. Baile sunt bune in degeraturi, crapaturi. Lotiunile cu suc de morcovi ajuta la ingrijirea fetei si a gatului. Dau suplete si prospetime si previn ridurile.


Subpagini (21): Vizualizaţi tot
Comments