The Pyramid Code - documentar tradus

postat 13 nov. 2010, 07:04 de Karanna Academy   [ actualizat la 28 nov. 2010, 06:11 ]
 
THE PYRAMID CODE (2009)

 
 
 
 

 

"' The Pyramid Code este un documentar cu 5 episoade, care explorează domeniul piramidelor şi al templelor antice din Egipt, dar şi al site-urilor megalitice antice din toată lumea, în căutarea indiciilor unei conștiințe matriarhale, a științei antice şi a unei sofisticate tehnologii a unei Epoci de Aur a omenirii.

Seria de documentare se bazează pe cercetări extinse, efectuate pe parcursul a 23 de călătorii în Egipt şi  în 50 de alte țări de pe glob, de către dr. Carmen Boulter de la Graduate Division of Educaţional Research a Universității din Calgary.
 
 
LISTA EPISOADELOR 
 

1. The Band of Peace - Fasia pacii

Acest episod pune sub semnul întrebării scopul real al piramidelor, contestând punctul de vedere îngust al egiptologilor tradiţionali. Au fost filmate, dintr-o perspectivă inedită, toate cele 6 locații distincte ale piramidelor egiptene: Abu Rowash, Giza, Abu Garab, Abusir, Saqqara şi Dashour, prezentându-se dovezi ale unei tehnologii superioare şi a unor sofisticate cunoştinţe cosmologice şi științifice.


2. High Level Technology - Tehnologii avansate  
Episodul prezintă dovezi că egiptenii antici au folosit o tehnologie superioară celei actuale în construirea templelor şi a piramidelor. Oamenii de ştiinţă pun în discuţie sursa acestei tehnologii şi posibilele ei aplicaţii în lumea antică. Ştiinţa noastră actuală abia începe să întrevadă ceea ce anticii este evident că ştiau cu mii de ani în urmă.


3. Sacred Cosmology - Cosmologia sacră  

Descifrarea înţelesului unor simboluri stranii ale artei egiptene ne oferă o imagine asupra cunoştinţelor de cosmologie sacră ale anticilor. Este prezentat un nou mod de interpretare a hieroglifelor, care indică faptul că anticii aveau cunoştinţe sofisticate de fizică, biologie şi mecanică celestă. O echipă întreprinde o expediţie în plin deşert în căutarea unui sit îndepărtat, extrem de vechi, numit Nabta Playa. Aici, cercuri de piatră neolitice, marchează mişcarea aceloraşi corpuri cereşti întâlnite la civilizaţia faraonică, fiind puse în discuţii posibilele conexiuni.

 
4. The Empowered Human - Omul împuternicit  

Episodul susţine că cei care au construit piramidele trăiau în Epoca de Aur, erau mult mai rafinaţi, experimentaseră niveluri superioare ale conştiinţei care le-au garantat abilităţi superioare celor ale aşa zisului om modern. Sacrul feminin era preţuit şi exista în perfect echilibru cu cel masculin.


5.New Chronology- O nouă cronologie

După examinarea dovezilor prezentate de serial, devine clar că datele oferite de egiptologia tradiţională nu corespund. Luând în considerare ciclurile temporale ale lui Plato, cu trecere prin Epoca de Aur, Argint, Bronz şi în final de Fier, se impune o nouă cronologie care să facă lumină asupra splendorilor Egiptului antic."
 
 
 
 
 
Comments