Noua ordine mondiala financiara - ARTICOL

Noua ordine mondiala financiara (1)
 
     
 
de Andrew G. Marshall
Research Associate Centre for Research on Globalization Montreal, Canada                                                                        
Website: http://www.globalresearch.ca

[Articol extras din Nexus Magazine, Anul VI, Numarul 14 (ianuarie - martie 2010)]

Drept raspuns la criza economica actuala, s-au accelerat planurile de creare a unei noi ordini mondiale la nivel financiar, de stabilire a unei banci centrale mondiale si a unor monede regionale si chiar si a introducerii unei monede unice la nivel international

Drumul spre o moneda internationala si un guvern mondial
Dupa summitul G20 din 2009 (de la Londra n.ed), au fost anuntate planuri de implementare a unei noi monede globale care sa inlocuiasca rolul pe care dolarul american il are la ora actuala. Punctul 19 al comunicatului lansat de G20 la sfarsitul summitului mentioneaza: „Am fost de acord sa sprijinim o alocatie generala SDR care va injecta 250 de miliarde de dolari in economia mondiala si va creste fondurile disponibile la nivel mondial.“
SDR sau Special Drawing Rights reprezinta „o moneda de hartie sintetica emisa de Fondul Monetar International (FMI)“. Asa cum a raportat si publicatia din Marea Britanie Telegraph: „Liderii G20 au activat puterea FMI pentru a crea bani si a utiliza o politica monetara neconventionala“. Realizand acest lucru, ei de fapt introduc o moneda internationala, care este in afara controlului oricarui stat suveran. Fanii teoriei conspirationiste vor indragi acest lucru.“1
Articolul continua afirmand: „La ora actuala exista o moneda internationala in asteptare. In timp, SDR, probabil ca va evolua intr-un loc de stationare pentru pachetele de actiuni straine ale bancilor centrale, conduse de Banca Populara a Chinei“. Mai incolo se afirma: „crearea unui Consiliu de Stabilitate Financiara pare a fi primul pas inspre un regulator financiar mondial“, sau, cu alte cuvinte, a unei banci centrale mondiale. Este important sa aruncam o privire mai atenta la aceste „solutii“ care sunt propuse si implementate in mijlocul crizei financiare mondiale.
Acestea nu sunt sugestii noi, deoarece au facut parte de mult timp din planurile elitelor mondiale. Oricum, in mijlocul crizei economice actuale, elitele si-au accelerat planurile de „forjare“ a unei Noi Ordini Mondiale la nivel financiar. Este important sa facem referire la fundalul pe care se desfasoara aceste „solutii“ propuse si impuse si sa vedem ce efecte vor avea ele asupra Sistemului Monetar International (SMI) si asupra economiei politice mondiale luata ca un intreg.


Un nou acord Bretton Woods
In octombrie 2008, Gordon Brown, prim minstru al Marii Britanii, a declarat ca „trebuie sa avem un nou acord Bretton Woods – construind astfel o noua arhitectura financiara internationala pentru anii care vor veni“. A continuat spunand: „trebuie sa reformam sistemul financiar international in jurul principiilor stabilite: transparenta, integritate, responsabilitate, o buna administrare si cooperare intre granite“. Un articol din Telegraph preciza ca Gordon Brown si-ar dori „sa vada FMI-ul reformat pentru a deveni o «banca centrala mondiala» care sa monitorizeze indeaproape sistemul economic international si sistemul financiar“.2
In 17 octombrie 2008, primul ministru Gordon Brown a declarat in Washington Post: „Saptamana aceasta, liderii europeni se intalnesc pentru a propune principiile calauzitoare pe care credem ca ar trebui sa fie pusa temelia acestui nou acord Bretton Woods: transparenta, tranzactii bancare rezonabile, responsabilitate, integritate si guvernare globala. Am fost de acord ca este necesara luarea unor decizii urgente care sa implementeze aceste principii, pentru a extirpa astfel iresponsabilele si de multe ori ascunsele creditari ce se afla in inima problemelor noastre. Pentru a face acest lucru, avem nevoie de o supraveghere a institutiilor financiare, folosirea unor standarde comune la nivel international pentru contabilizare si regularizare, o abordare mai responsabila a remuneratiei executivului care sa recompenseze munca grea, efortul si spiritul intreprinzator dar nu asumarea unor riscuri iresponsabile si de reinnoirea institutiilor internationale pentru a le transforma in niste sisteme de avertizare eficiente pentru economia lumii.“3 (accentuarea apartine autorului)
La inceputul lunii octombrie 2008, s-a raportat ca „la intalnirea din aceasta saptamana din Washington DC a bancherilor din intreaga lume, din cadrul unei conferinte FMI – Banca Mondiala, in care se va discuta criza actuala, marea intrebare care trebuie pusa este daca este sau nu timpul sa se puna bazele unei „politist“ economic mondial, pentru a se asigura astfel ca un crash financiar ca cel din 2008 nu se va mai repeta niciodata.“
Mai mult de atat, „orice organizatie care are puterea de a supraveghea economia mondiala va trebui sa includa reprezentanti ai tuturor natiunilor importante – un fel de „Natiunile Unite“ care sa reglementeze economia“.
Un fost guvernator al Bancii Angliei a sugerat ca „este posibil ca raspunsul sa se afle deja in fata noastra, sub forma Bancii Internationale de Reglementare (Bank for International Settlements – BIS). „Problema este ca nu are dinti. FMI-ul are tendinta de a-si exprima avertismentele referitoare la problemele economice intr-un limbaj foarte diplomatic, insa BIS este mult mai independenta si mult mai bine plasata pentru a se confrunta cu toate acestea, daca i se va da puterea de a face asa ceva.“4

Aparitia monedelor regionale

Pe 1 ianuarie 1999, Uniunea Europeana a stabilit ca euro sa fie moneda sa locala. Desi euro a crescut ca si importanta in ultimii ani, nu va deveni unica moneda de schimb din lume. Exista cereri si tendinte de stabilire a altor monede de schimb regionale, in diverse zone ale lumii.
In 2007, Foreign Affairs, publicatia Consiliului de Relatii Externe a publicat un articol numit: „Sfarsitul monedelor nationale“ in care discuta inconstanta pietelor monetare internationale, afirmand ca au fost propuse solutii „reale“ care sa se adreseze crizelor monetare succesive. Autorul a adresat urmatoarea intrebare: „...oare restaurarea suveranitatii guvernelor va pune oare capat instabilitatii financiare?“
A raspuns afirmand ca: „Aceasta este o diagnosticare gresita, periculoasa... Cursul corect nu este reintoarcerea la un trecut mitic de suveranitate monetara, in care guvernele controlau interesele locale si ratele de schimb, ignorand restul lumii. Guvernele trebuie sa renunte la notiunea fatala ca natiunea le cere sa fabrice si sa controleze banii folositi pe teritoriul lor. Monedele nationale si piata mondiala pur si simplu nu se pot imbina; impreuna ele duc la aparitia unei crize monetare si a unei tensiuni geopolitice mortale. Pentru o globalizare lipsita de pericole, tarile trebuie sa abandoneze nationalismul monetar si sa desfiinteze monedele nedorite, sursa multor dintre instabilitatile din ziua de azi.“
Autorul a explicat: „Nationalismul monetar este pur si simplu incompatibil cu globalizarea. Intotdeauna a fost asa, chiar daca acest lucru a devenit vizibil doar din 1970, cand toate guvernele lumii au facut ca monedele lor de schimb sa devina in mod intrinsec fara valoare“. Autorul a continuat: „Din moment ce dezvoltarea economica nu mai este posibila in afara procesului de globalizare, tarile ar trebui sa abandoneze nationalismul monetar. Guvernele ar trebui sa inlocuiasca monedele nationale cu dolarul sau cu euro, sau, in cazul Asiei, sa colaboreze pentru a crea o noua moneda multinationala, valabila pe o zona comparabila ca si dimensiune si din punct de vedere economic.“5
La modul esential, conform autorului, solutia consta in monedele regionale. Conform raportului Bloomberg, in octombrie 2008 „Ewald Nowotny, membru al consiliului Banci Centrale Europene a declarat ca este in dezvoltare un sistem monetar mondial «tri-polar», care va functiona intre Asia, Europa si SUA si ca este sceptic ca va putea fi vreodata reinviata pozitia centrala a dolarului“.6

Uniunea Natiunilor Sud Americane
Baza „Uniunii Natiunilor Sud Americane“ (UNSA) a fost pusa pe data de 23 mai 2008, cartierul general urmand a fi in Ecuador, Parlamentul Sud American fiind in Bolivia si Banca Sudului in Venezuela. BBC-ul a raportat ca: „Liderii celor 12 natiuni Sud Americane au format un corp regional care are ca scop sporirea integrarii economice si politice in regiune... Membrii UNSA sunt Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Guiana, Paraguai, Peru, Surinam, Uruguai si Venezuela.“7
La o saptamana dupa anuntarea infiintarii Uniunii, s-a anuntat ca: „Presedintele Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva a afirmat ca... natiunile Sud Americane vor cauta o moneda de schimb comuna ca parte a eforturilor de integrare regionala...“ A mai afirmat ca: „Vom proceda astfel incat, in viitor, sa avem o banca centrala comuna si o moneda comuna“.8

Consiliul de Cooperare din Golf si moneda regionala
In 2005, Consiliul de Cooperare din Golf (CCG), un bloc regional de comert stabilit intre Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite a anuntat ca si-a propus crearea unui monede de schimb comune pana in 2010. S-a raportat: „Un CCG unit din punct de vedere economic si eficient este in mod clar o propunere mult mai interesanta pentru companiile mari, decat niste economii individuale, in special tinand cont de impedimentele specifice regiunii. Din acest motiv relatiile comerciale din interiorul CCG au constituit un punct central in ultima vreme“.
Mai mult de atat, s-a declarat ca „directia naturala spre care se merge in cadrul acestei orientari catre o mai mare integrare este introducerea unei monede comune, pentru a facilita astfel si mai mult comertul dintre tari.“ S-a anuntat ca „bancherii din regiune au fost de acord sa caute sa realizeze uniunea monetara intr-o maniera similara cu cea din Europa.“9
In iunie 2008 s-a aflat ca „bancherii din Golful Arabic au fost de acord sa creeze anul viitor nucleul unei banci centrale unite, intr-un nou pas inspre uniunea monetara, dar au precizat ca o noua moneda comuna nu va intra in circulatie pana in anul 2010, data ce fusese deja anterior fixata pentru acest pas.“10
In 2002 s-a anuntat ca „statele din Golf s-au consultat cu Banca Centrala Europeana pentru programul lor de unificare monetara“. In februarie 2008, Oman a anuntat ca nu se va alatura unificarii monetare.
In noiembrie 2008, s-a raportat ca: „conform proiectului final al uniunii monetare, banca centrala a Golfului va fi independenta in raport cu guvernele statelor membre“.11
In martie 2009, s-a raportat ca: „CCG nu ar trebui sa se grabeasca in formarea unei monede unice, deoarece statele membre trebuie sa elaboreze cadrul necesar pentru o banca centrala regionala, a declarat guvernatorul Bancii Centrale a Arabiei Saudite...“. Al Jaser a fost citat spunand: „I-au trebuit Uniunii Europene 45 de ani pentru a pune la punct o moneda unica. Nu ar trebui sa ne grabim“.
In 2008, odata cu criza financiara, au aparut noi probleme pentru initiativa CCG: „Presiunea i-a facut anul trecut pe membrii CCG sa-si micsoreze cursul de schimb fixat pe masura ce inflatia a crescut peste 10% in cinci sau sase tari. Toate statele membre cu exceptia Kuweitului si-au fixat cursul valutar dupa cel al dolarului si tind sa urmeze US Federal Reserve atunci cand isi fixeaza rata dobanzii.“12
Uniunea Monetara Asiatica
In 1997, Institutul Brookings a discutat posibilitatea unei Uniuni Monetare Est-Asiatice, afirmand: „Intrebarea care se pune in secolul XXI este daca se vor forma blocuri monetare similare in Asia de Est (si in Emisfera Vestica). Cu dolarul, yen-ul si moneda europeana unica „plutind“ una impotriva celeilalte, economiile mai mici, deschise, vor fi tentate sa se conecteze la una dintre acestea trei.
„Dar aceasta conexiune va fi posibila doar daca va fi acompaniata de schimbari radicale in aranjamentele institutionale, cum ar fi cele care sunt luate in considerare de Uniunea Europeana.
Extinderea mobilitatii capitalului si democratizarea politica vor face tot mai dificila fixarea ratelor de schimb valutare intr-un mod unilateral. Acest proces va necesita cooperarea internationala si o cooperare eficienta va necesita luarea unor masuri asemanatoare cu unificarea monetara.“13
In 2001, un articol online din Asia Times a analizat un discurs tinut de economistul Robert A. Mundell in cadrul Universitatii Chulalongkorn din Bangkok : „ «ANASE plus trei (cei zece membrii ai Asociatiei Natiunilor Asiatice Sud-Estice plus China, Japonia si Coreea) ar trebui sa se uite la Uniunea Europeana ca la un model pentru o mai apropiata integrare a politicii monetare, a comertului si eventual, o integrare a monedei», a afirmat Mundell“14
Pe data de 6 mai 2005, site-ul Asociatiei Natiunilor Asiatice Sud-Estice a anuntat: „China, Japonia, Coreea de Sud si cei zece membrii ai ANASE au fost de acord sa isi extinda reteaua de schimburi valutare bilaterale in ceea ce ar putea deveni un potential Fond Monetar Asiatic...
Oficialii celor 13 natiuni care s-au intalnit la conferinta anuala de la Istanbul a Bancii Asiatice de Dezvoltare (BAD) pareau hotarati sa transforme variatele acorduri bilaterale     intr-un fel de acord multilateral, desi nici unul dintre oficiali nu l-ar numi in mod direct Fondul Monetar Asiatic“.15
In august 2005, Federal Reserve Bank din San Francisco a publicat un raport cu privire la perspectiva unei Uniuni Monetare Est – Asiatice, afirmand ca Asia de Est satisface criteriile necesare pentru a pune bazele unei uniuni monetare. Se precizeaza insa ca, in comparatie cu initiativa europeana, „realizarea oricarui aranjament monetar, inclusiv acela al unei monede unice, este mult mai greu de realizat in Asia de Est“. Mai incolo se mentioneaza: „In Europa, o uniune monetara a fost posibila deoarece a fost parte a unui proces mai larg de integrare politica“.
Se precizeaza de asemenea ca: „Aparent nu exista o dorinta de integrare politica in Asia de Est, in parte din cauza marilor diferente care exista intre tari, in termeni de sistem politic, cultura si istorie.
Drept rezultat al istoriei lor individuale, tarile din Asia de Est sunt destul de grijulii in ceea ce priveste suveranitatea lor“.
O alta problema majora, asa cum a fost prezentata in publicatia San Francisco Fed, este ca „guvernele din Asia de Est par a fi mult mai suspicioase in ceea ce priveste puternicele institutii supranationale“ si astfel, „in Asia de Est, preocuparile legate de suveranitate au facut ca guvernele sa fie sovaitoare in ceea ce priveste delegarea autoritatii unor institutii supranationale, cel putin pana in prezent“.
Aceasta explica de ce, in opozitie cu pasii realizati in Europa in directia crearii unei uniuni monetare, „nu s-a reusit realizarea la scara larga a vreunui acord de libera comercializare intre tarile cele mai mari din regiune, Japonia, Coreea, Taiwan si China“. O alta problema este ca: „Asia de Est nu pare a avea un candidat clar pentru o moneda interna de referinta care sa fie utilizata pentru un aranjament de cooperare in privinta cursului valutar.
Cele mai de succes monede de circulatie au fost create „pe spatele“ monedele deja existente, stabilindu-se astfel certitudinea convertibilitatii ei si astfel realizandu-se legatura cu noul“.
Raportul concluzioneaza: „...stabilizarea cursului valutar si integrarea monetara sunt putin probabile in viitorul apropiat. Cu toate acestea, Asia de Est se integreaza prin intermediul schimburilor comerciale, chiar daca nu se pune un accent prea mare pe acordurile formale de liberalizare a comertului.
Mai mult decat atat, exista dovezi a unei cooperari financiare crescute in regiune, incluzand aici dezvoltarea unor aranjamente regionale pentru a furniza lichiditati pe perioada crizelor prin intermediul unor operatiuni swap valutare bilaterale, a unei supravegheri a economiei regionale si a dezvoltarii unor legaturi stranse intre pietele comerciale din regiune“.
In final se mentioneaza: „S-ar putea de asemenea ca Asia de Est sa avanseze pe aceeasi cale (ca si Europa), la inceput prin niste acorduri mai lejere, pentru a se stabiliza monedele de schimb, urmate mai apoi de niste acorduri mai stranse si culminand in cele din urma cu adoptarea unei ancore comune – si apoi, dupa aceasta, poate chiar a unui dolar al Asiei de Est“.
In 2007, AFP a raportat ca: „In Asia ar putea fi necesar sa fie puse bazele unui fond monetar asiatic, daca e sa faca fata unor socuri financiare similare cu cele care au zguduit regiunea cu 10 ani in urma“ si ca „viitoarea integrare financiara asiatica este cel mai bun antidot pentru viitoarele crize financiare asiatice“17
In septembrie 2007, Forbes a anuntat ca: „O uniune monetara Est-Asiatica intarita de Japonia este posibila, dar in regiune lipseste vointa politica de a realiza asa ceva, a afirmat Banca Asiatica de Dezvoltare (BAD)“. Pradumna Rana, un economist BAD a afirmat ca „pare posibila stabilirea unei uniuni monetare in Estul Asiei – in special intre Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Filipine, Singapore si Thailanda.“
Un alt studiu realizat de Ganeshan Wignaraja de la BAD si Universitatea Johns Hopkins pretinde ca: „in Asia exista un puternic potential economic pentru o integrare monetara, desi baza politica a unui astfel de acord nu este inca realizabila“.
In plus, ei au mai afirmat ca o integrare reala la nivele comerciale „va intari in realitate nevoia unei uniuni monetare in Asia, intr-un mod similar cu cel jucat de integrarea reala a diverselor sectoare in Europa“.
Conform raportului, „Pradumna Rana a afirmat ca drumul catre o uniune monetara a Asiei ar putea merge inainte pe directii multiple si cu viteze multiple, avand drept scop o zona asiatica caracterizata printr-o liberalizare a comertului“18 In aprilie 2008, Xinhua a raportat ca „guvernatori ai bancilor si ministrii de finante ai ANASE s-au intalnit in orasul Da Nang din Vietnam, pentru a discuta probleme legate de integrarea financiara si monetara si cooperarea din regiune“.19
Uniunea Monetara Africana
La ora actuala, in Africa exista mai multe initiative diferite de uniune monetara cat si uniunile monetare existente deja pe continent. Una dintre aceste initiative este „proiectul de uniune monetara al Comunitatii Economice a Statelor din Africa de Vest (CESAV), care este un grup regional format din 15 tari din Africa de Vest.20
Printre membrii acestora se numara cei ai unei uniuni monetare deja existente in regiune, Uniunea Monetara si Economica a Africii de Vest (UMEAV). CESAV consta din Benin, Burkina Faso, Côte d’Ivoire, Guinea, Guinea Bissau, Mali, Niger, Senegal, Siera Leone, Togo, Capul Verde, Liberia, Ghana, Gambia si Nigeria. Uniunea Africana (UA) a fost fondata in 2002 si este o organizatie interguvernamentala formata din 53 de state africane.
In 2003 Institutul Brookings a realizat un studiu21 despre integrarea economica a Africii. In aceasta se afirma: „Africa, la fel ca si alte regiuni ale lumii, tinteste spre crearea unei monede comune. Deja exista proiecte pentru realizarea unor uniuni monetare regionale iar procesul de licitare pentru o eventuala banca centrala a Africii este pe cale sa inceapa.“
De asemenea se afirma: „Moneda comuna era de asemenea un obiectiv al Organizatiei pentru Unitatea Africana si pentru Comunitatea Economica Africana, predecesorii UA“. Se mai mentioneaza de asemenea ca: „Tratatul de la Abuja din 1991 ce a pus bazele Comunitatii Economice Africane, a schitat sase stagii pentru atingerea unei zone monetare unice pentru Africa, care erau programate sa fie infaptuite pana in 2008. In stadiile initiale, cooperarea regionala si integrarea din interiorul Africii trebuie sa fie intarita si acest lucru ar putea implica realizarea unor uniuni monetare regionale. Stadiul final implica intemeierea unei Banci Centrale Africane (BCA), crearea unei monede africane unice si a unei Uniuni Monetare si Economice Africane“.
Studiul mentioneaza in continuare ca Banca Centrala Africana „nu va fi creata pana in 2020 (dar), procesul de licitatie pentru locatia ei este posibil insa sa inceapa curand“; cu toate acestea, „exista planuri de creare a unor uniuni monetare regionale variate, care vor forma probabil blocurile de constructie pentru Banca Centrala Africana si pentru moneda unica“.
In august 2008, site-ul allAfrica.com a anuntat ca „guvernatorii bancilor centrale africane au convenit sa discute in cadrul unei intalniri probleme legate de crearea a trei institutii financiare – Uniuni Africane (UA)“ ca urmare a „rezolutiei UA ce a stabilit crearea Fondului Monetar African (FMA), Bancii Centrale Africane (BCA) si a Bancii Africane de Investitii (BAI)“.
Guvernatorii „au fost de acord ca atunci cand va fi deja intemeiata, BCA sa administreze doar moneda unica a Africii, constituind autoritatea monetara a continentului“.22 In martie 2009, s-a raportat ca „luna aceasta (martie) Uniunea Africana va semna un memorandum de intelegere cu Nigeria cu privire la infiintarea unei banci continentale centrale“ si ca „Maxwell Mkwezalamba, Comisarul Uniunii Africane a declarat reporterilor ca aceasta institutie va fi localizata in Abuja, capitala Nigeriei,“.
In continuare, „ca un pas intermediar in crearea bancii, corpul pan-african va pune bazele unui Institut Monetar African in urmatorii trei ani, a declarat el la o intalnire a economistilor africani“ si a fost citat spunand ca „am fost de acord sa lucram cu Asociatia Guvernatorilor Bancilor Centrale Africane pentru a institui o comisie tehnica unita care sa lucreze la pregatirea unei strategii comune“23
Website-ul Ministerului Afacerilor Externe al Keniei a raportat ca: „Comisarul Uniunii Africane pe probleme economice, dr. Maxwell Mkwezalamba si-a exprimat optimismul in privinta adoptarii unei monede unice in Africa“ si ca „principala tema discutata la intalnirea comisiei UA din Kenia a fost „crearea unei singure monede africane: ce abordare optima trebuie adoptata pentru a accelera procesul de creare a unei monede unice continentale“24

Uniunea Monetara Nord Americana si Amero
In ianuarie 2008 am scris un articol in care am analizat miscarea ce militeaza inspre crearea unei monede unice Nord Americane, probabil purtand numele de amero (vezi: Andrew G. Marshall, North American Monetary Integration: Here Comes the Amero, Global Research, 20 ianuarie 2008).
Voi reda pe scurt informatiile prezentate in acel articol. In 1999, Institutul Fraser, un important si foarte influent institut canadian a publicat un raport realizat de profesorul de economie Herbert Grubel, intitulat: „The Case for the Amero: The Economics and Politics of a North American Monetary Union“. In acesta se mentiona ca „planul pentru Uniunea Monetara Nord Americana prezentat in acest studiu este conceput astfel incat sa includa Canada, Statele Unite si Mexicul“ si ca „Banca Centrala Nord Americana, la fel ca si Banca Centrala Europeana, va avea o constitutie care o va face responsabila doar pentru mentinerea stabilitatii pretului“.25
El a remarcat: „...suveranitatea nu este infinit valabila. Meritul renuntarii la anumite aspecte ale suveranitatii trebuie sa fie determinat in functie de castigurile aduse de un astfel de sacrificiu... Este important de observat ca, in practica, Canada a renuntat la suveranitatea sa economica in multe zone, cea mai importanta dintre acestea implicand Organizatia Mondiala a Comertului (inainte GATT), Acordul Nord American de Comert Liber cat si Fondul Monetar International si Banca Mondiala“.26
De asemenea, in 1999, Institutul C.D. Howe, unul dintre cele mai importante institute din Canada, a realizat un raport numit „From Fixing to Monetary Union: Options for North American Currency Integration“. In acest document este consemnat: „Cea mai simpla modalitate de a aborda conceptul de UMNA (Uniunea Monetara Nord Americana) este de a o vedea ca echivalentul Nord American al Uniunii Monetare Europene (UME), si, prin extensie, la fel si cu euro“27
In continuare se mentioneaza: „Este clar faptul ca UMNA va insemna sfarsitul suveranitatii in politica monetara canadiana. Si mai mult, va insemna abandonarea unei rate de inflatie „fabricata“ in Canada pentru o rata SUA sau UMNA“.28
In mai 2007, David Dodge, guvernatorul Bancii Canadei (banca centrala a Canadei) a afirmat ca „America de Nord s-ar putea sa imbratiseze intr-o zi conceptul unei singure monede de schimb, exact ca si euro“. S-a raportat ca „unii au numit moneda unica Nord Americana amero“. Raspunzand la niste intrebari dupa terminarea discursului sau, Dodge a afirmat ca o singura moneda de schimb este „posibila“.29
In noiembrie 2007, unul dintre cei mai mari miliardari canadieni, Stephen Jarislowsky, de asemenea membru al consiliului Institutului C.D. Howe, a declarat unui comitet parlamentar canadian: „Canada ar trebui sa isi inlocuiasca dolarul cu o moneda Nord Americana, sau sa o stabilizeze dupa moneda americana, pentru a evita variatiile pe care le-a experimentat rata de schimb a dolarului canadian “.
A adaugat: „Cred ca ar trebui sa incepem sa ne gandim serios la un model de moneda de schimb continentala, exact ca in Europa“.30 Fostului presedinte al Mexicului, Vicente Fox – cand a aparut in 2007 la emisiunea Larry King Live de pe canalul de televiziune CNN, – i s-a pus o intrebare in legatura cu posibilitatea unei monede comune pentru America Latina, la care a raspuns astfel: „Pe termen lung, foarte lung. Ceea ce eu si presedintele Bush am propus, este ALCA, care este o uniune comerciala pentru toate Americile. Si totul mergea bine pana cand a venit Hogo Chavez. El a decis sa se izoleze. A decis sa combata ideea, sa o distruga... „ Larry King a intrebat apoi: „Va fi ca un euro dolar, nu?“ Fox a raspuns: „Ei bine, aceasta va fi ceva pe termen foarte lung. Cred ca primul pas va fi realizarea unui acord comercial. Si apoi, pasul urmator va fi o noua viziune, exact cum incercam sa facem cu NAFTA.“31
In ianuarie 2008, Herbert Grubel, cel care a conceput termenul de amero in cadrul raportului Institutului Fraser, a scris un articol pentru Financial Post, in care a recomandat fixarea dolarului canadian la dolarul american, la o rata de schimb fixa, desi a admis ca exista probleme inerente in aceasta directie, cum ar fi de exemplu faptul ca US Federal Reserve va controla astfel interesele canadiene.
A adaugat: „...exista o solutie in privinta acestei lipse de incredere. In Europa, aceasta problema s-a rezolvat prin crearea monedei euro si sfarsitul formal al capacitatii bancilor nationale centrale de a mai fixa rate de interes. Crearea intr-un mod analog a monedei amero nu este posibila fara cooperarea putin probabila a Statelor Unite. Aceasta face ca problema credibilitatii sa fie rezolvata prin crearea unilaterala a unei comisii care se va ocupa cu cursul valutar, care va avea grija ca dezechilibrele internationale a balantei de plati sa duca la schimbari in rezerva financiara a Canadei si in rata dobanzii, pana cand dezechilibrele sunt eliminate, toate acestea fara vreo actiune din partea Bancii Canadei sau ca urmare a vreunei interventii a politicienilor. Ar fi de dorit crearea simultana a unei astfel de comisii si a unui nou dolar canadian evaluat la egalitate cu dolarul american“.32
In ianuarie 2009, Market Watch, o publicatie online a Wall Street Journal, a discutat posibilitatea unei inflatii galopante a dolarului american si apoi a declarat in privinta posibilitatii crearii amero: „Desi este dificil de imaginat, intuitiv are sens“. „Capacitatea de a combina resursele naturale canadiene, ingeniozitatea americana si forta ieftina de munca din Mexic va permite Americii de Nord sa concureze mai bine pe o scara globala“.
Autorul a mai mentionat: „daca miscarea politica de frunte va determina si mai multe datorii, in loc sa permita ca economiile si datoriile sa se alinieze, trebuie sa luam in considerare posibilitatea declansarii unui soc la nivelul sistemului.“
El a adaugat: „Daca aceasta dinamica se va incheia – si nu am nici o certitudine ca asa va fi – balanta globala a puterilor se va fragmenta in patru regiuni primare: America de Nord, Europa, Asia si Estul Mijlociu. Intr-un astfel de scenariu, ramificatiile se vor manifesta prin intermediul unor tulburari sociale si conflicte geopolitice.“33
Phoenix – o moneda globala
In 1988, in publicatia The Economist a aparut un articol numit Get Ready for the Phoenix,34 in care se consemna: „30 de ani de acum incolo, americanii, japonezii, europenii si oameni din multe alte tari bogate si unele relativ sarace, cand vor merge la cumparaturi vor plati probabil cu aceeasi moneda. Preturile nu vor fi in dolari, yeni, ci, hai sa spunem, in phoenix.
Phoenix va fi favorizat de catre companii si de catre cumparatori deoarece va fi mult mai convenabil decat monedele nationale din zilele noastre, care atunci vor parea o demodata sursa de dezechilibre pentru viata economica a secolului XX“.
In articol se afirma de asemenea: „prabusirea financiara (din 1987) a facut guvernele sa inteleaga ca amagirea cooperarii politice poate fi mai rea decat nimic si ca pana ce o reala cooperare nu este posibila (pana cand guvernele nu abandoneaza o parte macar din suveranitatea economica) viitoarele incercari de stabilizare a cursului valutar nu vor fi prea eficiente“.
Uimitor, articolul mentioneaza: „probabil vor fi necesare mai multe rasturnari ale ratei de schimb, cateva crash-uri financiare si probabil inca una sau doua crize economice pana ce politicienii vor fi dispusi sa isi indrepte privirea in aceasta directie. Acest lucru indica spre o secventa de criza urmata de o rezolvare de mantuiala, urmata de alta criza, care se va intinde mult dincolo de anul 2018 – cu doua exceptii.
Pe masura ce timpul trece, pagubele cauzate de instabilitatea monetara vor fi din ce in ce mai mari si aceleasi tendinte care vor determina aceste lucruri vor face ca utopia uniunii monetare sa fie realizabila.“
In continuare articolul precizeaza: „Zona phoenix va impune constrangeri destul de stranse guvernelor nationale. „Nu va exista de exemplu, o politica monetara nationala. Stocul mondial de phoenix va fi fixat de catre o noua banca centrala, probabil rezultata din FMI.
Rata mondiala a inflatiei – si deci, in anumite limite, rata de inflatie a fiecarei natiuni – va fi in mainile acesteia. Fiecare tara se poate folosi de taxe si de banii publici pentru a compensa diverse caderi temporare, dar pentru a-si finanta deficitul bugetar va trebui mai degraba sa imprumute bani decat sa tipareasca“.
Autorul admite: „Aceasta inseamna o mare pierdere din punctul de vedere al suveranitatii economice, dar tendintele care fac conceptul phoenix atat de atragator oricum vor diminua acea suveranitate. Chiar si intr-o lume cu rate de schimb mai mult sau mai putin oscilante, guvernele si-au vazut independenta politica „amenintata“ de catre o lume exterioara, neprietenoasa“.
Articolul a concluzionat: „moneda Phoenix probabil va incepe ca un cocktail de monede nationale, exact cum este astazi Special Drawing Right. In timp insa, valoarea sa impotriva monedelor nationale nu va mai conta, deoarece oamenii o vor prefera deoarece este mai convenabila si mai stabila“. In final se afirma: „ganditi-va ca probabil moneda Phoenix va intra pe piata in jurul anului 2018 si uratii bun venit cand se va petrece acest lucru“.

Recomandari pentru o moneda globala
In 1998, IMF Survey a pus in discutie un discurs tinut de James Tobin, un important economist american, in care a argumentat ca: „o solutie viabila la preturile oscilante ar putea fi introducerea unei monede internationale unice“. Ulterior a adaugat ca mai exista: „inca o mare nevoie... de creditori ca ultima resursa“.35
In 1999, economista Judy Shelton s-a adresat in fata la House of Representatives Committee on Banking and Financial Services din SUA. Ea a afirmat36: „Continua expansiune a liberalizarii comertului, integrarea tot mai mare a pietelor financiare si aparitia comertului electronic, toate acestea creeaza nevoia unui standard monetar international – o unitate globala de calcul“. Shelton a explicat: „Uniunile monetare regionale par a fi urmatorul pas in evolutia inspre un fel de ordine monetara internationala. Europa a adoptat deja o moneda unica. Asia s-ar putea sa se organizeze intr-un bloc monetar regional pentru a fi protejata impotriva asalturilor speculative ale monedelor individuale ale natiunilor mai slabe.
Numeroase tari din America Latina iau deja in considerare diverse aranjamente monetare pentru a se izola de „infectia“ financiara si a evita consecintele economice ale devalorizarii“.
„O importanta intrebare este daca acest proces de evolutie monetara va fi directionat inteligent sau daca va fi pur si simplu condus de evenimente. In opinia mea, conducerea politica poate juca un rol decisiv in construirea unui sistem monetar mai ordonat si mai rational decat abordarea complet libera de la ora actuala in privinta relatiilor de schimb valutar“. Ulterior a adaugat: „Asa cum am vazut deja si in Europa, secventa de dezvoltare este: (1) construirea unei piete comune, si (2) stabilirea unei monede unice. Intr-adevar, pana nu ai o moneda unica, nu ai cu adevarat o piata comuna eficienta“.
Shelton a concluzionat: „Ideal ar fi ca fiecare natiune sa doreasca sa isi converteasca moneda nationala la o rata fixa intr-o rezerva universala de capital. „Acest lucru va crea automat o uniune monetara globala bazata pe o unitate comuna de calcul. Cealalta cale catre o ordine monetara stabila este a crea cu greu un drum spre o moneda comuna ancorata de un capital cu o valoarea intrinseca. In timp ce impulsul actual spre dolarizare ar trebui incurajat, in special in cazul Canadei si a Mexicului, in final stabilitatea ordinii monetare internationale nu ar trebui sa se bazeze pe o singura natiune“
Paul Volcker, fost guvernator al Federal Reserve Board, SUA, a afirmat in ianuarie 2000: „Daca e sa avem cu adevarat o economie globala, atunci o moneda internationala unica are sens“.
El a fost citat intr-un discurs tinut pe data de 18 septembrie 2000 de Sirkka Hämäläinen, membru in comitetul executiv al Bancii Centrale Europene, care a afirmat: „S-ar putea sa aiba dreptate, s-ar putea ca intr-o zi sa avem o singura moneda internationala. Poate ca integrarea europeana poate fi vazuta, la fel ca orice integrare regionala, ca un pas inspre o situatie ideala, aceea a unei lumi pe deplin integrate. Daca si cand aceasta lume va vedea lumina zilei, este imposibil de spus. Oricum, ceea ce pot spune este ca aceasta viziune pare imposibila in prezent, la fel cum a parut si ideea unei uniuni monetare europene acum 50 de ani, cand a inceput procesul de integrare europeana.“37
In noiembrie 2000, FMI a organizat o conferinta internationala si a publicat un scurt raport intitulat: „O singura lume, o singura moneda: menire sau iluzie?“37 in care se mentiona: „Asa cum se observa tot mai clar, lumea se divide in mod gradat in cateva blocuri monetare regionale, extensia logica a acestei tendinte reiese ca o posibilitate teoretica: aceea a unei unice monede internationale. Daca atat de multe tari vad beneficiile rezultate de pe urma integrarii monetare, oare o integrare monetara mondiala nu ar maximiza aceste beneficii?“.
Conform raportului: „blocul dolarului, deja sprijinit de puterea economiei americane, a fost extins prin intermediul dolarizarii si a pacturilor regionale de comert liber“. „Blocul euro reprezinta o uniune economica care este proiectata sa devina o uniune politica deplina, cu toate sansele de a se extinde in Europa centrala si de Est. Un bloc al yenului s-ar putea sa se nasca din propunerile curente de cooperare monetara asiatica. O uniune monetara s-ar putea sa apara intre membrii Mercosur din America Latina, in jurul Africii de Sud deja exista o zona monetara geografica si o fuziune a dolarului australian cu cel neo-zeelandez este un subiect discutat de foarte mult timp in Oceania“. Raportul continua: „Aceleasi randamente economice si imperative fizice care imping impreuna monedele regionale exista probabil si la urmatorul nivel – la cel global...
Economiile mai mici si mai vulnerabile – acelea pe care comunitatea internationala nu incearca suficient sa le ajute – vor avea cel mai mult de castigat din siguranta si stabilitatea care va acompania introducerea unei monede unice“
Tineti minte faptul ca acest document este emis de catre FMI, astfel ca recomandarile care sustin ei ca ar „ajuta“ tarile mai mici si mai vulnerabile, ar trebui inghitite impreuna cu un dram de sare, sau mai bine zis cu un sac...
Economistul Robert A. Mundell face de mult timp apel la o moneda internationala unica. Pe site-ul sau, el afirma ca crearea unei monede globale este „un proiect ce va restitui sistemului monetar international o mult dorita coerenta, va oferi Fondului Monetar International capacitatea de a promova stabilitatea si de a fi un catalizator pentru armonia internationala“ El afirma: „beneficiile unei monede globale ar fi enorme. Preturile din intreaga lume vor fi exprimate in aceasi unitate si vor fi mentinute egale in diversele parti ale globului.
In afara de tarife si controale, comertul dintre tari se va desfasura la fel de usor precum se desfasoara acum intre statele SUA“.39
Continuare in editia urmatoare...

Despre autor:
Andrew G. Marshall este cercetator asociat la Centrul de Cercetare asupra Globalizarii, (Centre for Research on Globalization), din Montreal, Canada (CRG). In prezent el studiaza economia politica si istoria la Universitatea Simon Fraser, British Columbia, Canada.
Website: http://www.globalresearch.ca TO


Nota editorului:
Datorita spatiului limitat, nu au putut fi publicate notele de final care insotesc acest articol. Ele sunt disponibile la adresa de internet:
http://tinyurl.com/d7zutg .
 
 
Noua ordine mondiala financiara (2)
 
 
 
 
de Andrew G. Marshall
Research Associate Centre for Research on Globalization Montreal, Canada                                                                        
Website: http://www.globalresearch.ca

[Articol extras din Nexus Magazine, Anul VI, Numarul 15 (iunie - iulie 2010)]

Tendinta actuala de instituire a unui guvern mondial, impreuna cu o banca centrala globala si o moneda unica, va conduce la un declin al democratiei si o crestere a totalitarismului.

Noi cereri pentru o moneda globala
In data de 16 martie 2009, Itar-Tass a raportat: „Rusia a afirmat ca la summit-ul G20 de la Londra, din luna aprilie, ar trebui sa se inceapa stabilirea unui sistem de gestionare a procesului de globalizare si ca va examina posibilitatea crearii unei monede de rezerva supra-nationale sau o moneda de «super-rezerva»... care va fi emisa de institutiile financiare internationale.“ Rusia a afirmat ca „pare oportun sa se reconsidere rolul FMI in acest proces si, de asemenea, sa se determine posibilitatea luarii unor masuri care sa permita ca SDR (Special Drawing Rights) sa devina o moneda de super-rezerva, recunoscuta de catre comunitatea mondiala“.40 La 23 martie 2009, publicatia Financial Times a raportat ca banca centrala a Chinei „a propus inlocuirea dolarului SUA ca moneda de rezerva internationala cu un nou sistem global controlat de catre Fondul Monetar International.“ Scopul ar fi ca moneda mondiala de rezerva sa fie „independenta de natiunile individuale“ si sa fie „capabila sa ramana stabila pe termen lung, eliminand astfel deficientele inerente cauzate de utilizarea monedelor nationale“. Economistul-sef al Chinei a declarat pentru HSBC: „Acesta este un indiciu care arata ca, la ora actuala, China fiind cel mai mare detinator de active financiare in dolari SUA, este preocupata de potentialul risc inflationist al emiterii de monede fara acoperire de catre US Federal Reserve“. Potrivit articolului, guvernatorul Bancii Populare a Chinei „a sugerat extinderea rolului SDR, care au fost introduse de catre FMI in 1969 pentru a sprijini regimul fix al cursului de schimb stabilit de Bretton Woods, dar a devenit mai putin relevant odata cu prabusirea lui in 1970.“ Raportul a declarat: „Astazi, valoarea SDR se bazeaza pe un grup de patru valute, dolarul american, yenul, euro si lira sterlina, acestea fiind folosite in mare masura ca factor de referinta de catre FMI si de alte organizatii internationale.
Propunerea Chinei va extinde acest grup de valute (ce formeaza baza evaluarii SDR) la toate economiile majore si va infiinta un sistem de decontare intre SDR si alte monede, pentru a putea fi utilizate in comertul international si tranzactiile financiare. Statele vor incredinta FMI-ului o parte din rezervele lor de SDR, pentru a-i gestiona in mod colectiv, in numele lor, iar apoi SDR va inlocui treptat monedele de rezerva existente.“41
La 25 martie, Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei si fostul presedinte al Federal Reserve Bank din New York, a tinut un discurs la Consiliul pentru Relatii Externe. Cand i s-a cerut opinia in legatura cu propunerea chineza pentru o moneda mondiala de rezerva, Geithner a raspuns: „Nu am citit propunerea guvernatorului. Acesta este un bancher distins, remarcabil, grijuliu si foarte atent la fiecare problema. Dar, asa cum am inteles eu, propunerea sa este conceputa pentru a spori utilizarea SDR ale FMI. Noi suntem foarte deschisi la aceasta sugestie. Dar ar trebui sa va ganditi la ea, ca mai degraba la ceva evolutiv, ce se va cladi pe arhitecturile curente... decat ceva care se ne impinga spre o uniune monetara mondiala.“42 (Sublinierea ne apartine).
Pe data de 29 martie s-a raportat ca „Grupul de Economisti al Natiunilor Unite a propus o noua moneda mondiala de rezerva, care ar putea inlocui sistemul american bazat pe dolar, sistem folosit timp de decenii de catre bancile internationale“ si ca „o moneda de rezerva administrata in mod independent ar putea sa opereze fara conflictele generate de dolarul american si sa pastreze mai stabile preturile marfurilor de larg consum“.43
Intr-un articol din publicatia Economic Times, din data de 3 aprilie, se afirma: „Lumea nu este inca pregatita pentru o moneda internationala de rezerva, dar este gata sa inceapa procesul de trecerea la o astfel de moneda.“44
Un alt articol din Economic Times, din data de 3 aprilie, incepea proclamand ca „lumea are nevoie cu siguranta de o moneda internationala“. In plus, se afirma: „Daca nu este acceptat dolarul, in absenta unei alte alternative, sistemul international de plati poate intra intr-o stare de inghet, situata in afara controlului autoritatilor monetare, conducand economia mondiala intr-o „Mare Depresie”. Pentru a se evita o astfel de calamitate, comunitatea internationala ar trebui sa reinvie imediat ideea „contului de substitutie”, discutata in 1971, conform careia detinatorii oficiali de dolari isi pot depozita dolarii intr-un cont special la FMI, valorile depozitelor fiind exprimate intr-o moneda internationala, cum ar fi SDR“.45
Pe langa temerile provocate de un dolar aflat in scadere si ca urmare a discutiilor deschise despre o noua moneda globala, reporterii Bloomberg au scris pe data 3 aprilie: „Rolul dolarului (ca moneda de rezerva) nu va fi amenintat de o expansiune de noua ori a unitatii de evaluare a Fondului Monetar International, potrivit UBS AG, ING Grup, NV si Citigroup Inc.“
Dupa reuniunea G20 de la Londra s-a raportat: „Grupul celor 20 de lideri a fost de acord ca agentia sa ridice 250 miliarde $ prin emiterea de Special Drawing Rights sau SDR, moneda artificiala pe care FMI o utilizeaza printre natiunile membre. De asemenea, au convenit sa depuna 500 miliarde $ in inima razboinica a FMI-ului.“46
Cu alte cuvinte, marile institutii financiare globale isi dau silinta sa salveze dolarul, pentru a nu se precipita o criza, astfel incat sa poata continua in liniste cu planurile de introducere a unei noi monede globale.

Crearea unei banci mondiale centrale
In 1998, Jeffrey Garten a scris un articol pentru publicatia New York Times din data de 23 septembrie, pledand pentru un Fed global. Garten a fost decan al Scolii de Management de la Yale si a fost subsecretar in administratia Clinton. El a servit in Consiliului privind Politica Economica Internationala de la Casa Alba sub administratia Nixon si a facut parte din personalul secretarului de stat Henry Kissinger si Cyrus Vance, din administratiile Ford si Carter. Garten a fost Director la Lehman Brothers si este membru al Consiliului pentru Relatii Externe. In articolul sau, el a declarat: „...de-a lungul timpului, Statele Unite au infiintat institutii centrale cruciale – Securities and Exchange Commission (1933), Federal Deposit Insurance Corporation (1934) si cea mai importanta, Federal Reserve (1913). Aceste organizatii au fost create pentru a face capitalismul functional, pentru a preveni ciclurile distructive din domeniul afacerilor si a modera mana invizibila a lui Adam Smith.“ El a explicat apoi: „Aceasta este ceea ce trebuie sa se petreaca acum la scara globala. Lumea are nevoie de o institutie care sa tina o mana pe carma economica atunci cand marile devin furtunoase. Are nevoie de o banca centrala globala.“ „Daca incercam pur si simplu sa coordonam cele mai puternice banci centrale din lume, Fed si noua Banca Centrala Europeana de exemplu, nu vom reusi...“ „Este putin probabil sa se materializeze o colaborare eficienta intre ministerele de finante si trezoreriile. Aceste agentii sunt responsabile pentru legislatura votata iar politicienii din tarile industrializate sunt mai preocupati de evenimentele interne decat de stabilitatea internationala.“ „Singura cale de scapare este data de constituirea unei banci centrale independente, care sa aiba responsabilitatea de a mentine stabilitatea financiara globala. Nimeni altcineva nu poate face ceea ce este necesar: sa injecteze mai multi bani in sistem pentru a impulsiona cresterea economica, sa reduca datoriile mari ale pietelor emergente si sa supravegheze operatiunile institutiilor financiare subrede. O banca centrala globala ar putea oferi mai multe fonduri economiei mondiale, atunci cand aceasta pierde rapid teren...“
In continuare, el a afirmat: „O astfel de banca ar juca rolul de supraveghetor pentru banci si alte institutii financiare de pretutindeni, oferind anumite standarde uniforme pentru imprumuturi prudente, in locuri precum China si Mexic. Cu toate acestea, regulamentele nu trebuie sa fie prea aspre...“ Garten a continuat: „Exista doua moduri prin care o banca centrala globala ar putea fi finantata. Ar putea avea linii de credit de la toate bancile centrale, bazandu-se pe ele in vremurile dificile si rambursandu-le apoi, atunci cand piata isi revine. O alta varianta – desigur mai dificil de pus in practica – ar putea fi finantata printr-o taxa modesta, pusa pe toate schimburile comerciale, colectata de la punctul de import, sau printr-un impozit pus pe anumite tranzactii financiare globale.“ Interesant, Garten a declarat: „Un lucru care nu este acceptabil ar fi ca banca sa fie la mila legislatiilor orientate pe termen scurt.“ In esenta, aceasta nu va fi raspunzatoare in fata oamenilor din intreaga lume. Apoi, el a intrebat: „Fata de cine ar fi raspunzatoare o banca centrala globala ?“A raspuns: „Daca ar fi reglementata numai de tehnocrati ar fi prea puternica, desi trebuie sa fie condusa de cei mai buni dintre acestia. O posibilitate ar fi de a lega noua banca de un grup extins de sapte – poate un G-15 [sau, in contextul de astazi G20] care ar include tarile G-7, plus membrii in rotatie precum Mexic, Brazilia, Africa de Sud, Polonia, India, China si Coreea de Sud.“ El a mai afirmat ca nu ar trebui sa existe o „foarte stransa colaborare“ intre o banca mondiala si Fed.
A adaugat: „Banca mondiala nu ar functiona in Statele Unite si nu ar putea sa treaca peste deciziile bancii noastre centrale. Dar ar putea furniza ingredientul care lipseste la nivel international – finantarea de urgenta pentru nevoia mare de lichiditati de pe pietele emergente. Ea nu ar afecta ratele americane de credit ipotecar, dar ar putea ajuta la cresterea profitabilitatii companiilor americane multinationale prin crearea unui mediu de afaceri sanatos la nivel mondial.“ In 2008, Jeffrey Garten a scris un articol48, publicat in Financial Times pe data de 25 septembrie, in care a declarat: „Chiar daca masiva operatiune de salvare financiara din SUA reuseste, ar trebui sa fie urmata de ceva chiar mult mai amplu, de stabilirea unei Autoritati Monetare Globale (Global Monetar Authority - GMA) pentru a supraveghea pietele care au devenit fara granite.“ El a subliniat „...necesitatea aparitiei unei noi Autoritati Monetare Globale. Aceasta ar da tonul pentru pietele de capital intr-un mod care nu s-ar opune unei functii de supraveghere publica cu norme de interventie si ar reveni la acumularea de capital, care este de fapt obiectivul cresterii economice si dezvoltarii, mai degraba decat de a realiza comert de dragul comertului“. Mai mult, el a declarat: „O GMA ar fi un reasigurator sau un decontator pentru anumite obligatii detinute de bancile centrale. S-ar putea atunci examina activitatile de reglementare ale autoritatilor nationale cu mai multa asprime decat a facut-o FMI-ul si se va supraveghea punerea in aplicare a unui numar limitat de reglementari globale. GMA va monitoriza riscurile globale si va stabili un sistem eficient de avertizare rapida, ce va suna alarma intr-un mod mult mai ferm decat a  facut-o BIS.“
Mai mult, el a afirmat: „cele mai mari companii financiare globale vor trebui sa se inregistreze la GMA si sa fie supuse monitorizarii sale, sau sa fie trecute pe lista neagra. Aceasta include societati comerciale si banci, dar, de asemenea, si fonduri suverane, gigantice fonduri speculative si firme de capital privat.“ El a recomandat: „Conducerea GMA ar trebui sa includa bancherii centrali nu doar din SUA, Marea Britanie, zona euro si Japonia, dar, de asemenea, si din China, Arabia Saudita si Brazilia. Aceasta ar fi finantata prin contributii obligatorii provenite de la fiecare tara capabila de asa ceva si din prime de tipul celor de asigurare, de la companiile financiare globale – listate public, aflate in proprietatea guvernului sau private.“
La 16 octombrie 2008, John Mack, CEO la Morgan Stanley a declarat: „s-ar putea sa fie necesara o coordonarea internationala continua pentru a debloca pe deplin pietele de credit si pentru a rezolva criza financiara, poate chiar prin formarea unui nou organism la nivel mondial pentru a supraveghea intregul proces“49 Intr-un articol din Newsweek postat pe 25 octombrie 2008, Jeffrey Garten a declarat ca „liderii ar trebui sa inceapa sa puna bazele unei banci centrale globale“. El a adaugat: „A existat un moment in care Federal Reserve a jucat acest rol, supraveghind moneda la nivel global in calitate de institutie financiara principala a celei mai puternice economii la nivel mondial. Insa odata cu cresterea pietelor de capital, cu ridicarea unor monede precum euro, cu aparitia unor jucatori puternici precum China, cu stramutarea bogatiei inspre Asia si Golful Persic si, desigur, cu problemele profunde ale economiei americane, Fed-ul nu mai are capacitatea de a conduce singur.“ El a explicat criteriile si operatiunile unei banci centrale mondiale, spunand: „Ar putea fi autoritatea de reglementare a marilor institutii financiare globale, cum ar fi Citigroup sau Deutsche Bank, ale caror activitati trec dincolo de frontiere... Ar putea actiona ca o instanta de faliment atunci cand marile banci la nivel mondial, ce opereaza in mai multe tari, trebuie sa fie restructurate. Ar putea supraveghea nu doar marile banci comerciale, cum ar fi Mitsubishi UFJ, dar si sistemul financiar «alternativ» care s-a dezvoltat in ultimii ani, constand din fonduri speculative, grupuri cu capital privat si fonduri suverane – toate care sunt acum in mod substantial nereglementate.“ Mai mult, aceasta „ar putea avea o influenta asupra ratelor de schimb cheie si ar putea conduce de exemplu un nou sistem monetar de realiniere a dolarului si a yenului, deoarece una dintre primele sale misiuni ar fi sa faca fata marilor dezechilibre financiare care atarna ca o sabie asupra economiei mondiale“. El a postulat: „O banca centrala globala nu ar elimina necesitatea existentei Federal Reserve sau a altor banci centrale nationale, care vor avea in continuare responsabilitatea cea mai mare pentru politicile de reglementare rezonabile si pentru stabilitatea monetara din tarile lor. Dar ar avea o influenta mare asupra acestora atunci cand vor trebui urmate politici care sunt compatibile cu cresterea economica si stabilitatea financiara globala. De exemplu, ar colabora cu tarile-cheie pentru a coordona mai bine programele nationale de stimulare atunci cand lumea intra intr-o recesiune, asa cum se intampla acum, astfel incat impactul cumulat al diverselor eforturi nationale sa nu duca la o inflatie globala. Aceasta reprezinta o mare amenintare, deoarece pretutindeni cheltuielile guvernamentale devin excesive.“
La 10 ianuarie 2009, s-a raportat51 ca „o solutie clara pentru a evita o revenire a acestor probleme ar fi infiintarea unei «banci centrale globale» – atata timp cat FMI-ul si Banca Mondiala se afla in imposibilitatea de a preveni colapsul financiar“. Dr. William Overholt, cercetator principal la Harvard Kennedy School si anterior la Institutul RAND, a declarat intr-un interviu: „Pentru a evita o noua criza, trebuie sa putem gestiona lichiditatile de la nivel mondial. Teoretic, acest lucru ar putea fi realizat prin infiintarea unui tip de banca centrala globala, prin crearea unei monede globale sau prin acceptarea globala a unui set de reguli cu sanctiuni si un mecanism de solutionare a litigiilor.“ Guillermo Calvo, profesor de economie internationala si afaceri publice la Universitatea Columbia, a scris un articol52 pentru publicatia Vox, publicat pe 23 martie 2009. Calvo a lucrat ca economist sef la Inter-American Development Bank si a fost consilier in cadrul departamentului de cercetare al FMI. In prezent el este cercetator asociat la Biroul National de Cercetari Economice (NBER) si presedinte al Asociatiei Internationale Economice. Calvo a scris: „disponibilitatea creditelor nu este asigurata prin regulamente financiare mai stricte. De fapt, acest lucru poate fi contraproductiv daca nu este insotit de stabilirea unui creditor de ultima instanta (LOLR) care sa inmoaie radical severitatea unei crizei financiare prin acordarea de linii de credit la momentul potrivit. Acesta a fost si motivul pentru care in secolul 20 au fost infiintate bancile centrale sau regionale, responsabile de un subansamblu al pietei de capital. A devenit acum evident faptul ca domeniul de actiune al bancilor centrale existente este foarte limitat si ca lumea nu are nici o institutie care sa indeplineasca acest rol, atat de necesar la nivel mondial. FMI-ul se indreapta in aceasta directie, dar este inca prea mic si prea limitat pentru a face acest lucru in mod adecvat.“
Calvo a mai declarat ca „subiectul regulamentului financiar ar trebui sa fie discutat impreuna cu problema unui creditor mondial de ultima instanta“. Mai mult decat atat, el a afirmat ca „institutiile financiare internationale trebuie sa aiba mai multa putere, pentru a ajuta economiile emergente in perioada de rascumparare a datoriilor“.

 
O „noua ordine mondiala“ in domeniul bancar

Dupa colapsul companiei Bear Stearns,     intr-un raport al Reuters din 17 martie 2008 se afirma (pe baza un document eliberat de firma de cercetare CreditSights): „dupa ce JPMorgan Chase & Co a declarat ca cumpara Bear Stearns, ar putea urma o si mai mare consolidare a industriei si noi achizitii.” Mai mult, Reuters a raportat: „In cazul unor consolidari viitoare, printre potentiali cumparatori identificati de catre CreditSights se numara: JPMorganChase, Wells Fargo, US Bancorp, Goldman Sachs si Bank of America...“53
La 9 iunie 2008, Timothy Geithner, in calitate de sef al Federal Reserve Bank din New York, a scris un articol pentru Financial Times ca urmare a participarii sale la Conferinta Bilderberg din 2008. Inainte de publicarea acestuia, Timothy Geithner a scris54 „bancile si bancile de investitii, a caror sanatate este cruciala pentru sistemul financiar global ar trebui sa opereze sub un cadru de reglementare unificat“. De asemenea, el a scris ca US Federal Reserve ar trebui sa joace un rol central „in acest nou cadru de reglementare, lucrand in stransa colaborare cu autoritatile de supraveghere din SUA si din intreaga lume. La data de 6 noiembrie 2008, The National, o importanta publicatie din Emiratele Arabe Unite, a publicat un articol despre magnatul David Rothschild, care calatorea cu premierul britanic Gordon Brown, in cadrul unei vizite in Orientul Mijlociu, desi nu facea parte din „grupul oficial“ care il insotea pe Brown. In articol se afirma: „Baronul Rothschild impartaseste parerea majoritatii oamenilor, ca exista o noua ordine mondiala. In opinia sa, bancile vor reduce gradul de indatorare si va exista o noua forma de guvernare globala.“55
La 24 februarie 2009, Times Online a publicat un articol cu titlul „Noua ordine a lumii in sectorul bancar este necesara ...“  In articol (care a fost scris de Michael Lafferty, presedintele International Retail Banking Council) se afirma: „este din ce in ce mai evident ca lumea are nevoie de un sistem bancar nou si ca acesta nu ar trebui sa fie prea asemanator cu cel care a reusit sa esueze intr-un mod atat de spectaculos“56 Desigur ca cei care modeleaza acest nou sistem bancar sunt campionii vechiului sistem bancar. Solutiile care vor urma sunt pur si simplu extensii ale sistemului actual, doar accelerate datorita necesitatilor generate de actuala criza.

Nasterea unui guvern global
Intr-un articol aparut in publicatia Financial Post (din 2 aprilie 2009) se mentiona: „La ora actuala exista pericolul ca lumea se se indreapte inspre o moneda de rezerva «super suverana», proiectata de grupuri de experti precum «Comisia ONU de experti» condusa de laureatul premiului Nobel economistul Joseph Stiglitz, insa atunci vom renunta la posibilitatea aparitiei in mod spontan a unei armonii financiare, pentru a lasa locul unei ordini planificate centralizate si politizarii banilor. O astfel de schimbare de regim ar pune in pericol nu numai valoarea viitoare a banilor, dar si libertatea si prosperitatea noastra.“57
In publicatia Toronto Star din data de 3 aprilie se mentiona: „O caracteristica incomoda a Noii Ordini Mondiale poate fi faptul ca lacunele din venitul mondial se vor amplifica, deoarece noile puteri precum China, India si Brazilia, ii privesc pe cei aflati sub nivelul lor, ca pe niste potentiali rivali...“ Autorul a mai afirmat: „Prin urmare, Noua Ordine Mondiala nu va fi neaparat mai buna decat cea veche... Ce este sigur insa, este ca afacerile globale vor fi considerabil diferite de acum inainte.“58
In data de 1 aprilie, Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale, a afirmat: „Daca liderii sunt seriosi in privinta crearii de noi responsabilitati globale sau de guvernare, atunci ar trebui sa inceapa prin modernizarea multilateralismului, imputernicind OMC, FMI si Banca Mondiala astfel incat sa poata monitoriza politicile nationale.“59
David Rothkopf, un cercetator de la Carnegie Endowment for International Peace, membru al Consiliului pentru Relatii Externe, fost subsecretar adjunct pentru comertul international in administratia Clinton, adjunct si fost director general al Kissinger Associates, Inc, a scris recent o carte intitulata: Superclass: The Global Power Elite and the World They are Making. Cand a discutat despre rolul si agenda „superclasei globale“, el a scris: „intr-o lume caracterizata prin miscari si amenintari globale ce nu isi prezinta pasapoartele la frontierele nationale, nu mai este posibil ca un stat-natiune, care actioneaza individual, sa isi indeplineasca partea sa de contract social“.60  El a continuat: „...chiar si organizatiile internationale si aliantele pe care le avem astazi, asa cum sunt ele, imperfecte, ar fi parut imposibile pana de curand, in special succesul Uniunii Europene – un stat unitar, democratic, de dimensiunea Indiei. Evolutia si realizarile unor astfel de entitati, in ciuda tuturor obstacolelor intalnite, arata ca nu este vorba despre niste cazuri izolate, ci despre o tendinta generala, ce se indreapta in directia a ceea ce Tennyson a numit „Parlamentul Omului sau legea universala“.
El a afirmat ca „ acest progres va continua“, dar va fi dificil, pentru ca „submineaza multe structuri ale puterii locale si nationale si concepte culturale care au fundatii adanc infipte in piatra de temelie a civilizatiei umane, precum notiunea de suveranitate“.61 In continuare, el a scris ca „mecanismele unei guvernarii globale sunt mult mai posibil de infaptuit in mediul de astazi“ si ca aceste mecanisme „sunt adesea creative, venind cu solutii temporare la problemele urgente, care nu pot astepta pana ce lumea va imbratisa o idee si mai mare si mai controversata, precum aceea a unui adevarat guvern mondial“.62
In data de 8 decembrie 2008, Financial Times a publicat un articol63 scris de Gideon Rachman, fost participant la intalnirile Bilderberg. El a scris: „Pentru prima data in viata mea cred ca formarea unui guvern mondial este plauzibila.“ El a continuat: „Un Guvern Mondial ar implica mult mai mult decat cooperarea intre natiuni. Ar fi o entitate cu caracteristici similare unui stat, sustinuta de un corp legislativ. Uniunea Europeana a stabilit deja un guvern continental pentru 27 de natiuni, care ar putea fi un model. UE are o Curte Suprema, o moneda, mii de pagini de drept, un serviciu civil si capacitatea de a disloca forte militare.“ Rachman a intrebat apoi daca modelul european „s-ar putea extinde la nivel mondial“ si a afirmat ca exista trei motive pentru care crede ca acest lucru ar fi posibil. In primul rand, a afirmat el, „este tot mai clar faptul ca problemele cele mai dificile cu care se confrunta guvernele nationale au un caracter international: incalzirea globala, o criza financiara globala si un „razboi global impotriva terorismului“. In al doilea rand, el a afirmat ca „acest lucru s-ar putea realiza“, in mare parte ca urmare a revolutiei din domeniul transportului si a comunicatiilor, care au facut ca „lumea sa devina mai mica“. In al treilea rand, acest lucru este posibil printr-o trezire, „o schimbare in atmosfera politica“ pe masura ce „crizele financiara si schimbarile climatice imping guvernele nationale in directia unor solutii globale, chiar si in tari precum China si SUA, care in mod traditional isi protejeaza cu putere suveranitatea nationala“.
El l-a citat pe Jacques Attali, un consilier al presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, care a afirmat ca „guvernarea globala este doar un eufemism pentru un guvern global“ si ca „criza financiara internationala se datoreaza faptului ca avem piete financiare globale insa nu avem o legislatie mondiala“. Cu toate acestea, Rachman a declarat ca „orice presiune indreptata inspre o «guvernare globala» ...va fi un proces lent si dureros“.
Ulterior el a declarat ca una dintre problemele cu care ne confruntam la ora actuala, poate fi ilustrata prin intermediul unui exemplu provenit din Uniunea Europeana, care „a suferit o serie de infrangeri umilitoare in referendumuri, atunci cand a fost necesar ca planurile pentru o «uniune tot mai stransa» sa fie aprobate de catre electorat.“ El a continuat, afirmand: „In general, Uniunea Europeana a progresat cel mai rapid atunci cand chestiunile cu o influenta mai mare au fost convenite de catre tehnocrati si politicieni – si apoi aprobate fara trimitere directa la alegatori. Guvernarea internationala tinde sa fie eficienta numai atunci cand este anti-democratica.“ (Sublinierea ne apartine).
In noiembrie 2008, US National Intelligence Council (NIC), centrul comunitatii de informatii din SUA pentru „gandire strategica pe termen mediu si lung“, a lansat un raport64 ce a fost realizat in colaborare cu numeroase think-tank-uri, firme de consultanta, institutii academice si sute de experti, printre care si Consiliul Atlantic al Statelor Unite, Centrul Wilson, RAND Corporation, Brookings Institution, American Enterprise Institute, Texas A & M University, Consiliul pentru Relatii Externe si Chatham House din Londra. Raportul, intitulat „Tendinte Globale 2025: O lume transformata“, schiteaza tendintele politice economice globale actuale pe care lumea le-ar putea urma pana in anul 2025. In ceea ce priveste criza financiara, se afirma ca rezolvarea acesteia „va necesita eforturi pe termen lung de stabilire a unui nou sistem international“.65 Se sugereaza ca, pe masura ce „modelul“ de dezvoltare al Chinei devine tot mai atractiv, ar putea exista un declin in democratizarea economiilor emergente, a „regimurilor autoritare neperformante“ si a „democratiilor slabe, frustrate de ani de slabe performante economice“. Mai mult, dolarul va inceta sa mai fie moneda de rezerva mondiala, deoarece probabil va exista o tendinta de „indepartare de acesta“.66 Se afirma ca dolarul va deveni „un fel de moneda principala intre alte monede egale cu el, pana in 2025“ si ca „acest fenomen ar putea sa apara brusc, in urma unei crize, fie treptat, odata cu reechilibrarea la nivel mondial.“67
Raportul intra in amanunte cu privire la construirea unui nou sistem international, declarand: „Pana in 2025, statele-natiuni nu vor mai fii singurii actorii de pe scena mondiala si «sistemul international» se va fi transformat deja, pentru a se potrivi cu noua realitate. Dar transformare va fi incompleta si neuniforma.“ Mai mult, „...este putin probabil sa aiba loc o apropiere globala, unitara, cuprinzatoare, fata de conceptul unei guvernarii globale. Tendintele actuale sugereaza ca in anul 2025, guvernarea globala va fi un mozaic de suprapuneri, format de multe ori din eforturi fragmentate, ad-hoc, cu coalitii mereu in schimbare, constituite din natiunile membre, organizatiilor internationale, miscarilor sociale, ONG-urile, fundatiile filantropice si diverse companii.“ „Este putin probabil ca cele mai multe dintre problemele transnationale presante (incluzand aici: schimbarile climatice, reglementarea pietelor financiare globalizate, migratia, statele falimentare, retelele criminale, etc.) sa fie rezolvate in mod eficient prin actiunile individuale ale statelor-natiuni. Nevoia unei guvernari eficiente la nivel mondial va creste mai repede decat viteza cu care pot sa raspunda mecanismele existente.“68
Raportul abordeaza si tema regionalismului, declarand: „In cazul in care se va produce o mai mare integrare in Asia, aceasta ar putea umple golul lasat de o ordine internationala slabita, multilaterala, dar ar putea de asemenea submina si mai mult aceasta ordine. Dupa criza financiara din Asia din 1997, au inceput sa prinda radacini o multime de societati pan-asiatice – cea mai semnificativa fiind ASEAN + 3. Desi putini ar argumenta ca un omolog asiatic al UE este un rezultat probabil, chiar pana in 2025, daca anul 1997 este luat ca punct de plecare, atunci fara indoiala ca Asia a evoluat mai rapid in ultimii zece ani decat s-a dezvoltat integrarea europeana in primele ei decenii.“ Mai departe in raport se afirma: „in urmatorii 15 ani este foarte posibila o evolutie inspre un grup de valute asiatice, daca nu chiar inspre o unitate monetara asiatica, care sa reprezinte o a treia rezerva“. In continuare se precizeaza: „regionalismul din Asia va avea implicatii globale, eventual declansand sau consolidand tendinta catre trei grupuri comerciale si financiare care ar putea deveni cvasi-grupari (America de Nord, Europa si Asia de Est)“. Aceste grupari „vor avea implicatii pentru capacitatea de a putea infaptui in viitor (la nivel mondial) acordurile Organizatiei Mondiale a Comertului si grupurile regionale ar putea concura in stabilirea standardelor pentru produsele trans-regionale, pentru IT, biotehnologie, nanotehnologie, drepturi de proprietate intelectuala, precum si alte produse ale „noii economi“.69
De mare importanta este si subiectul democratizarii. Raportul afirma ca „este posibil ca inaintarea sa incetineasca si globalizarea va face ca multe tari recent democratizate sa fie supuse unor presiuni sociale si economice crescute, care ar putea submina institutiile liberale“. Aceasta in mare masura deoarece „performantele economice mai bune a multor guverne autoritare ar putea semana indoieli in randurile unora, in legatura cu teoria ca democratia este cea mai buna forma de guvernare“. Autorii raportului afirma: „Sondajele pe care le-am consultat indica faptul ca cei din Estul Asiei pun un accent mai mare pe un bun management, inclusiv pe cresterea standardului de viata [sic], decat pe democratie.“ In continuare, raportul afirma: „chiar si in multe democratii bine stabilite, anchetele arata existenta unor frustrari in crestere in legatura cu modul actual de functionare a sistemelor democratice de guvernare si a unor controverse in randul elitelor in legatura cu capacitatea guvernelor democratice de a intreprinde actiunile necesare pentru a se ocupa rapid si eficient de numarul tot mai mare de provocari transnationale.“70 

Concluzie
In viitor, economia politica globala va avansa inspre un sistem global de guvernare, sau un guvern mondial, cu o banca centrala mondiala si o moneda globala. Aceste evolutii sunt de natura sa se materializeze in viitor si ca urmare a unui declin al democratiei din intreaga lume. Prin urmare ne vom confrunta cu o crestere a autoritarismului. Practic suntem martorii crearii unei Noi Ordini Mondiale, compusa dintr-o structura guvernamentala globala totalitarista. De fapt, insasi notiunea de moneda globala si banca centrala globala este autoritara prin insasi natura sa, deoarece elimina orice posibilitate de supraveghere si responsabilitate, doar unu grup mic, interconectat, al elitelor internationale, putand exercita o astfel de functie. Asa cum a explicat Carroll Quigley in monumentala sa lucrare: Tragedy and Hope: „Puterile capitalismului financiar au avut un alt obiectiv de atins, nici mai mult nici mai putin decat sa creeze un sistem mondial privat de control financiar, capabil sa domine sistemul politic al fiecarei tari si economia intregii lumi. Acest sistem trebuia sa fie controlat intr-o maniera feudalista de catre bancile centrale ale lumii, ce vor actiona intr-o deplina armonie, ca urmare a acordurilor secrete incheiate in cadrul frecventelor sedinte secrete si a conferintelor. Varful sistemului trebuia sa fie Bank for International Settlements din Basel, Elvetia, o banca privata detinuta si controlata de catre bancile centrale din intreaga lume, care si ele in sine erau societati private.“71
Intr-adevar, actualele „solutii“ propuse pentru rezolvarea crizei financiare globale aduc beneficii celor care au cauzat criza, in detrimentul celor care vor suferi cel mai mult de pe urma ei: clasa mijlocie aflata pe cale de disparitie si oamenii saraci din intreaga lume, datori si deposedati de bunurile lor. Solutiile propuse pentru rezolvarea crizei reprezinta manifestarile si actualizarea scopurilor elitei globale si prin urmare, reprezinta conditiile cel mai putin favorabile pentru marea majoritate a oamenilor din intreaga lume.
Este absolut necesar ca oamenii din intreaga lume sa se impotriveasca acestor „solutii“ si sa intre intr-o noua era, intr-o „Noua Ordine Mondiala”, o Ordine Mondiala a oamenilor; in care solutiile se vor afla in guvernarea locala si economiile locale, astfel incat oamenii sa aiba un rol mai mare in determinarea viitorului si a structurii propriei economii politice si deci a propriei lor societati. Cu aceasta alternativa a unor economii politice localizate, coroborata cu o populatie globala fara precedent si cu democratizarea internationala a comunicarii prin Internet, avem mijloacele si posibilitatea de a construi cele mai diverse structuri culturale si sociale pe care le-a cunoscut vreodata umanitatea. Raspunsul consta in internalizarea puterii umane si a destinului si intr-o respingere a exteriorizarii puterii si destinului uman inspre o autoritate situata la nivel mondial, la care doar cativa au acces. A internaliza puterea omului si destinul inseamna a implini darul mintii umane, care are capacitatea de a se angaja intr-o gandire situata dincolo de aspectele materiale, cum ar fi cele care tin de hrana si adapost. Fiecare individ poseda in sine insusi capacitatea de a gandi critic despre sine insusi si despre propria lui viata.
Acum este momentul de a utiliza aceasta capacitate, cu scopul de a internaliza conceptele si intrebarile referitoare la puterea si destinul omului. De ce suntem aici? Inspre ce ne indreptam? Inspre ce ar trebui sa ne indreptam? Cum putem ajungem acolo? Presupusele raspunsuri la aceste intrebari ne sunt oferite de catre o elita globala care se teme de repercusiunile ce ar aparea daca toti oamenii din intreaga lume ar incepe sa raspunda la aceste intrebari, fiecare pentru sine insusi. Nu stiu raspunsurile la aceste intrebari, dar stiu ca raspunsurile se afla in mintea si spiritul uman, care mereu au depasit si vor continua sa depaseasca cele mai mari provocari cu care s-a confruntat umanitatea pana in prezent si, fara indoiala, vor triumfa asupra Noii Ordini Mondiale.

Despre autor:
Andrew G. Marshall este cercetator asociat la Centrul de Cercetare asupra Globalizarii,  (Centre for Research on Globalization), din Montreal, Canada  (CRG). In prezent el studiaza economia politica si istoria la Universitatea Simon Fraser, British Columbia, Canada.
Website: http://www.globalresearch.ca 

Nota editorului:
Datorita spatiului limitat, nu au putut fi publicate notele de final care insotesc acest articol. Ele sunt disponibile la adresa de internet: http://www.globalresearch.ca/ index.php?context=va&aid=13070.
Comments