Imperiul Geto-Dacic

YouTube Video

 
 

YouTube Video

 
 

YouTube Video

 
 

Autori şi cronicari despre identitatea dintre geţi şi goţi

Publicat de Arim
 
Numărul cronicilor în care se scrie că goţii nu sînt decît un nume pentru geţi este foarte mare. Chiar numărul cronicilor publicate care fac această menţiune este considerabil. Desigur şi din acestea, ca din toate cronicile antichităţii şi Evului Mediu, o mare parte s-a pierdut.

În cele de mai jos vom spicui o parte din acestea, fără o ordine cronologică.

4.1 Philostorgius (368 - 425) sciţii de dincolo de Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi ... Ulfila a fost hirotonit episcop al creştinilor din ţara getică (Istoria eclesiastică).

4.2 Claudius Claudianus (Panegiric, 395, Împotriva lui Rufinus, 396 şi De bello Gothico, 402) scrie de peste 50 de ori getic, dac, cetele getice, cetele blonde (ale geţilor) şi o singură dată gotic, în titlu, pe care l-a considerat un alt nume, dar fără semnificaţie proprie.

4.3 Împăratul Iulian - Apostatul (331 - 363), în Cezarii după ce-l pune pe Traian, căruia îi plăcea să cam bea, ceea ce îi slăbea uneori puterea de înţelegere, să se laude: singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit (?) neamul geţilor, care au fost mai războinici decît oricare dintre oamenii ce au trăit cândva - şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, că doar îşi schimbă locuinţa, ei sînt mai porniţi pe lupte decît ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie.

În elogiul împăratului Constantius, Constantin II (337 - 340), învingînd cu armele pe geţi, ne-a făcut rost de o pace trainică...

4.4 Ausonius, către 310 - către 395, într-o epigramă îl roagă pe împăratul Gratian (367 - 383) să-l oprească pe geticul Marte şi scrie despre geţi unde istoricii s-ar fi aşteptat să scrie goţi.

4.5 Prudentius (348 - către 405) în Divinitatea lui Christos, de asemenea nu-i ascultă pe istoricii moderni şi scrie geţi unde aceştia ar fi aşteptat goţi, iar pe Alaric îl numeşte tiranul get.

4.6 Hieronymus (345 - 420) scrie că există autoritate (îndreptăţire) pentru a-i numi pe goţi geţi (22, p. 37).

În acest enunţ se vădeşte că nu-i vorba de nici o confuzie, ci de discernămînt, de reprezentare corectă a realităţii.

Iar în altă parte (ibidem) scrie: Et certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et Magog appellare consueverunt / Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit ... pentru goţi, numele get, decît Gog şi Magog.


Ni se explică, deci, că toţi învăţaţii din trecut, indiferent dacă scrierile lor au ajuns sau nu pînă la noi, foloseau pentru goţi numele geţilor, în baza realităţii etnice pe care o cunoşteau.

4.7 Eugeniu de Toledo, în Carmina XXXIX (Hexastichus de inventoribus litterarum). 6: Gulfila (sic) promsit Getarum quas videmus ultima (sc litteras) / În şase versuri despre inventatorii literelor: Wulfila a dat la iveală ultimele (litere) pe care le vedem, ale geţilor (25, p. 165).

4.8 Carol Lundius, în Zamolsiz, primus Getarum legislator, Uppsala, 1687 scrie: p. 3 Nempč unam eandemque Gentem Getas et Gothas fuisse / Fără îndoială Geţii şi Goţii au fost una şi aceeaşi naţiune.

În acest volum această idee este reluată încă de cîteva ori, la ea subscriind cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului: Strălucitul Messenius, Boxhorn, Loccen, Sheringham, Hachenberg şi alţii.

4.9. Johann Filstich, în Încercare de istorie românească, E.Ş.E., 1979, p. 33, scrie:

Istoricii se ceartă straşnic pentru a hotărî dacă geţii, dacii şi goţii sînt un singur popor cu mai multe nume, au ba. Dintre cei noi arată aceasta Lorenz Toppeltinus, Martin Schmeitzel, cel din urmă încercând să lămurească acest lucru îndoielnic în Istoria sa scrisă de mână prin următoarele temeiuri:

(1) Mărturia celor mai vechi scriitori

(2) Întâmplările cele petrecute la fel

(3) Potrivirea felului de trai, a obiceiurilor, a limbii şi a locuitorilor ţării

Se adaugă că nici de unde se trage numele de got nu este limpede (sublinierile ns.).

J. Filstich adaugă: Philipp Cluverius (Klüver, 1580 - 1623) în cartea a treia a cărţii sale Germaniae antiquae libri III spune că au greşit cei care au amestecat geţii cu goţii.

Cum ar fi putut spune altfel când el, dar şi alţii, după cum am dovedit, sperăm, şi-au pus toată speranţa într-un semn de întrebare: există goţi independent de geţi şi ar putea ei să le aducă o oarecare identitate?

4.10 Bossuet (Discours sur l'histoire universelle, Hachette, 1883): les Goths, autrefois appelés les Gčtes (p. 97).

4.11 Quicherat (Thesaurus poeticus linguae latinae, Hachette, 1899, p. 469): Gčtes, nation scythique établie sur le Danube; postérieurement les Goths.

4.12 Eusebiu din Caesarea (260 - 340) în Constantin către sacra adunare: Te întreb pe tine Decius... când ai căzut cu toată oştirea pe câmpiile scitice, conducînd mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor, în bătaie de joc.

4.13 André Thévet (1502 - 1590), călugăr franciscan, în Cosmographie Universelle, cap. De la Valachie, Transylvanie, Bulgarie et Servie scrie: Originea poporului acestei ţări în întregime, aşa cum susţin cei mai mulţi, vine de la geţi, numiţi astfel de romani, pe care noi de atunci i-am numit goţi.

4.14 Leibniz, Collectanea etymologica, Hanovra, 1717: Cimmerios&Cimbros, Getas&Gothos, Sacas&Saxones, Dahas&Dacos eosdem aut cognatos esse, solis nominibus non temere crediderim (p.73)

4.15 Paulo Orosius (spre sfîrşitul sec. IV- sec. V) a scris o Istorie împotriva păgânilor din care s-a inspirat Bossuet: Geţii aceia care acum sînt numiţi goţi (Getae illi qui et nunc Gothi, I, 16, 2).

4.16 Bonaventura Vulcanius, scrie la 1597 o carte cu titlul: De Literis et Lingua GETARUM sive Gothorum.

Această carte conţine multe aspecte interesante, dar spaţiul nu ne îngăduie să le prezentăm. Ele sînt traduse şi le vom publica bilingv latină/română în "Getica" nr. 5-6.

4.17 Nicolao Petreio într-o carte, tipărită la 1695, care are ca obiect tocmai originea cimbrilor şi goţilor, luându-şi în sprijin o serie de autori anteriori, scrie:

1) Getas autem Gothos postea nominatos esse non dubium est (p.78) Că geţii au fost după aceea numiţi goţi nu este nici o îndoială.

2) qui progressi tenuerunt eam regionem, quae nunc VValachia dicitur /care de la început au locuit aceeaşi regiune care acum se numeşte Valahia.

3) Et Philippus I Chron I dicit Getas postea Gothus nominates / Geţii au fost mai apoi numiţi goţi;

4) It. I. 2 A Gethis Gothes nominatos non dubium est / nu este nici un dubiu că goţii au fost numiţi după (numele) geţilor (p.80)

Arătări similare, sprijinite pe alţi autori, se găsesc pe mai multe pagini.

4.18 Procopius, în Despre războaie III 2, 2 scrie: Neamurile gotice erau şi sînt şi astăzi multe la număr ... dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sînt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri getice. 3 Toţi aceştia se deosebeau între ei prin nume (!!), după cum am mai spus, dar încolo sînt în toate la fel. 4 Toţi sînt albi la trup şi cu părul blond, înalţi de statură, frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. 5 Toţi sînt de credinţa lui Arius şi au o singur limbă, numită gotica (Înainte de a apărea numele de got, cum se numea oare?, nota ns)

Eu cred că la obîrşie se trag toţi dintr-un singur neam, iar mai tîrziu s-au deosebit după numele şefilor care i-au condus. 6 Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istru (sublinierile ne aparţin).

4.19 Carlo Troya (37, p 5-7) scrie: Il mio scopo principalissimo ... si divideva in due punti;

1 Di mostrare, che i Geti di Zamolxi e di Decebalo furono i progenitori de Goti di Teodorico e degli Amali / De a arăta că Geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Theodoric şi ai Amalilor/

2 Di porre in chiarezza, che quella razza Getica o Gotica fu diversa dalla Germanica ... / De a pune în lumină că acea rasă getică sau gotică fu diferită de cea germanică.

Carlo Troya aduce numeroase dovezi că goţii nu-s decît geţii care au populat atît nordul cît şi apusul Europei, dar nu putem aborda aceste aspecte care depăşesc tematica studiului nostru.

Numeroşi alţi autori din diferite naţiuni au atestat identitatea dintre geţi şi goţi dar spaţiul nu ne îngăduie să-i cităm.

4.20 Am vrea să spunem cîteva cuvinte despre Getica lui Iordanes.

În § 3 Iordanes spune: am făcut în expunere unele adaosuri potrivite din istoricii greci şi latini, amestecând în cuprins, la început, la mijloc şi la sfîrşit multe din cele pe care le-am socotit utile (subl. ns.)

Deci, rezumând o istorie a geţilor el a adăugat diverse ştiri din diverşi autori pe care i-a folosit, dar fără să-i citeze. Cum mulţi autori anteriori lui începuseră să scrie got pentru get, Iordanes foloseşte grafia pe care a găsit-o la autorii respectivi. De aceea apare de atîtea ori scris got în loc de get.

Totuşi, atunci când scrie din amintire el scrie get, nu got. În această operă găsim de 25 de ori get iar uneori got e pus pentru variaţia stilului.

De exemplu în § 61, 62 scrie despre luptele dintre Tomiris, regina geţilor, şi Cirus, în sec VI î.e.n., când în nici un caz nu ar fi putut fi vorba de o naţiune gotă.

Totuşi, deşi în lupta cu parţii lui Cirus nu apar, normal, decît geţii şi regina lor Tomiris, pentru colorarea stilului, Iordanes scrie: acolo şi atunci a văzut neamul goţilor pentru prima dată corturi de mătase, goţi care faptic nu fuseseră menţionati ca participanţi la luptă, pentru că, mai ales atunci, nu puteau să existe.

Fraza ni se pare similară stilistic cu una ca aceasta: La Termopile grecii au luptat pe viaţă şi pe moarte cu perşii lui Xerxes. Acolo au văzut elenii pentru prima oară steagul persan cu cap de lup şi coadă de şarpe.

Rezultă de aici că elenii erau alt popor? Nicidecum.

Se va spune poate că alternanţa greci/eleni este cunoscută. Dar alternanţa get/got, dacă nu-i cunoscută poate deveni.

Fraze similare se pot imagina cu orice popor, toate având cel puţin două, dacă nu mai multe nume.

Dacă ni s-ar da o frază ca aceasta

La Mărăşeşti românii au dat lupte aprige pentru a opri atacul german al lui von Mackensen. Acolo au văzut valahii pentru prima dată avioane de luptă.

Situaţiile prezentate sînt similare, pe unele le acceptăm, pe altele nu. De ce?

Pentru că unele fac parte din depozitul nostru de cunoştinţe, primit falsificat de la o istoriografie interesată, pe altele şcoala nu ni le-a relevat.

Că la Iordanes figurează o clară identitate goţi=geţi, găsim destule exemple, dar trebuie răbdare pentru a citi cu atenţie opera, să nu ne încredem în istorici care falsifică din interes.

În § 94, Iordanes îi explică lui Castalius cum sînt rudă geţii cu gepizii, ceea ce este o realitate de nedesminţit. Istoricii medievali interesaţi ne-au spus că este o confuzie între geţi şi goţi. Or am dovedit că povestea cu ieşirea din Scandinavia e o simplă fabulă, de primit de către Theodoric in sec VI, dar imposibil de luat în considerare după 14 secole, la nivelul cunoaşterii de azi.

În § 118 Hermanaric cel Mare este conducătorul neamurilor getice, iar în § 121 Filimer este al cincilea şef al geţilor după plecarea din Scandinavia. Acestea sînt realităţi pe care Iordanes le aminteşte din opera lui Cassiodor. Cei care le declară confuzii fie nu au lecturat cu atenţie opera, fie au crezut fără control, fără spirit critic declaraţiile istoriografiei medievale interesate.

Tot de geţi este vorba şi în § 129, 132, 189 etc. Iordanes scrie, după Cassiodor, geţi, nu goţi, fără să poată fi invocată vreo formă de confuzie.

Însă în § 315 si 316 rezultă cu toată claritatea că:

a. Iordanes este get de neam

b. A scris o istorie a geţilor, aşa cum arată titlul, atît la Cassiodor cît şi la Iordanes.

Căci cum s-ar putea înţelege altfel de cum sînt scrise rândurile:

Aceasta a fost originea geţilor şi nobleţea de neam a amalilor, ca şi faptele bărbaţilor viteji.

Unde ar putea fi confuzia?

El s-a ocupat de istoria geţilor, aşa cum l-a rugat fratele Castalius - să rezume într-o cronică scurtă opera senatorului Cassiodor despre originea şi faptele geţilor.

Asta i s-a cerut, asta a făcut. Deci concluzia este coerentă cu premiza. Unde ar putea fi confuzia?

Aşa-zişii goţi, dacă ar fi existat, ar fi avut şi ei, probabil, o istorie. Normal, n-o au. Ei apar din loc în loc pentru culoarea stilului, dar istoria nu este a lor, ci a geţilor, iar regii şi sacerdoţii geto-daci apar la locul lor, ca personaje istorice.

În § 316, Iordanes adaugă: Tu care mă citeşti, să ştii că eu am urmat scrierile înaintaşilor - confirmă iar ce a spus în premize (v.§3), ceea ce dovedeşte constanţă şi continuitate, nu confuzie.

Şi adaugă: să nu creadă cineva că, în favoarea neamului mai înainte arătat, pentru că îmi trag obîrşia din acel neam am adăugat ceva în plus peste cele aflate sau citite.

Care este neamul mai înainte arătat?

Este clar cel al geţilor înscris cîteva rînduri mai sus (§ 315). Deci Iordanes este get, cum o spune însuşi, iar nu got, cum s-a scris de multe ori fără control, pentru că, aşa cum sperăm că am dovedit în cele de mai sus, şi cum arată şi mari oameni de cultură şi savanţi, ca Bossuet, Quicherat, C. Lundius, Messenius, Boxhorn, Hieronymus, Leibniz, Procopius, Carlo Troya etc., de-a lungul secolelor.

De altfel, deoarece pentru aşa-zişii goţi n-am găsit elemente definitorii pentru etnie, pentru orice etnie, trebuie să convenim că, după cunoştinţele disponibile în prezent, ei nu au avut şi nu au o existenţă reală, fiind un simplu nume al altei realităţi etnice, nume folosit uneori pentru variaţia stilului, cum aflăm la toate popoarele europene.

Astfel că cei care caută cuvinte gote în limba română o pot face în pace şi linişte pînă la capăt. Astfel de cuvinte neexistând, nu există nici riscul vreunei găselniţi, a celei mai mărunte tulburări în ritmul căutărilor.

Autor: Gabriel Gheorghe.
Fragment din studiul DE ORIGINE ACTIBUSQUE GETARUM
DESPRE ORIGINEA SI FAPTELE GETILOR postat pe
www.gandirea.ro
 
 
ACTUALIZARE :
 
 

Latinizarea limbii dace un basm de adormit lingviştii

Dumitru Badilă, 2008


Avertisment

Pentru cei care iubesc atît de mult mitul latinizarii limbii dace, şi pentru care dărâmarea acestei poveşti ar fi o imensă tragedie psihică le recomand să nu citească acest material.


Latinizarea limbii dace un basm de adormit lingviştii


Dogma oficială, pe care toţi am învăţat-o, afirmă că după cucerirea romană din 106 e. n. şi până la retragerea aureliană din 275 e. n. limba dacă a dispărut, din ea rămânând aproximativ 150 cuvinte.
Întrebarea pe care mi-am pus-o când am început sa studiez acest domeniu a fost următoarea:
Cum a fost posibil, să existe o limbă română unitară pe un teritoriu atît de întins (România plus Basarabia şi Bucovina), în condiţiile în care administrativ acest teritoriu nu a fost unit decît în timpul lui Burebista şi Decebal aproximativ 86 de ani, la 1600 e. n. timp de un an sub stăpânirea lui Mihai Viteazul şi apoi de la 1859 cînd a fost prima Unire­­­­?
Răspunsul oficial nu oferă nici un fel de argumentaţie, este ca în Biblie ­­’’Crede şi nu cerceta ’’ ba chiar punerea în discuţie a acestei probleme este privită ca o erezie majoră.
O explicaţie a acestei intransigenţe poate veni din secolul XVIII cînd ne străduiam să ne afirmăm anterioritatea pe acest pămînt faţă de maghiarii din stepe şi cum legăturile noastre cu civilizaţia romană erau greu de discutat am creat această teorie pe care în entuziasmul general patriotic a fost greu să mai poată fi analizată lucid.
Revenind la întrebarea iniţială:
Este posibil ca în 169 de ani romanii să fi schimbat limba unui întreg popor, aceasta să ramînă unitară, şi sa reuşească sa o schimbe chiar în regiuni pe care nu le-au stăpânit niciodată?
Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să luăm în calcul toate argumentele şi să verificăm toate ipotezele.
O astfel de ipoteză ar fi că civilizaţia geto-dacă ar fi fost atît de înapoiată cultural şi lingvistic încît atunci cînd i-au cucerit romanii, geto-dacii ar fi trecut în masă la latinitate, ca si cum de abia ar fi aşteptat sa scape de limba cu care s-au născut.
Să vedem dacă datele pe care le avem ne pot permite această ipoteză.
Spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost locuit neîntrerupt (o atestă istoria oficială) de peste 600.000 de ani, din paleolitic şi există chiar dovezi neverificate foarte bine, că acest spatiu ar fi fost unul din locurile de antropogeneză (omul de la Bugiulesti , un australopitec,) unde s-a născut “Omul”.
Clima, relieful şi existenţa depozitelor de sare la suprafaţă au fost argumente foarte puternice ale locuirii omului în acest spaţiu.
Importanţa sării pentru existenţa vieţii este adesea uitată deşi în condiţii de efort prelungit, prin transpiraţie se pierd săruri care sînt indispensabile funcţionării normale a celulei, şi supravieţuirii. În sare se conservau alimentele, cu sare se argăseau pieile, iar suplimentul de sare pentru animalele domestice era vital. Se pare că “salariul” provine din salis=sare (latină) şi că în cantitaţi de sare erau plătiţi soldaţii romani la început. Ocna Sibiului are urme de locuire permanentă din paleolitic si pîna în prezent.
Masivele de sare din spaţiul acesta erau singurele surse exploatabile la suprafaţă, din Europa începuturilor. S-au creat adevarate drumuri ale sării care brazdau continentul asa cum mai tîrziu a fost “Drumul Matasii”.
În acest spaţiu a aparut prima scriere cunoscută, mai veche cu 1.000 de ani decît cea de la Sumer si anume scrierea pictografică de pe tabliţele de la Tărtăria care a apărut [“curând după jumatatea mileniului al VI-lea si a fost folosită continuu timp de un mileniu si jumătate în epoca cuprului din Europa central-rasariteana între 5.500 si 4.000 î.e.n.. Este acum cert ca scrierea veche europeana este mult mai veche decît cea sumeriană”].
Am citat din Marija Gimbutas – Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici Ed. Lucreţius 1997 pag. 37.
În zona Porţilor de Fier s-a descoperit în 1965 unul dintre cele mai vechi oraşe din lume si anume Lepenski Vir in zona Serbiei si Schela Cladovei in zona româneasca a carui datare arată o vechime de 10.500 ani, din vremurile de după Potop, dacă ar fi să credem Biblia. (Marija Gimbutas pag.53.).
Am ales referinţele din ”Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici” a Marijei Gimbutas deoarece aceasta a fost o autoritate in materie funcţionind ca profesor de arheologie europeana cu specializarea în neolitic la Universitatea din Los Angeles între anii 1965-1995 şi de origine lituaniană deci nu poate fi banuită de simpatii proromăne .
Culturile neolitice, Cucuteni, Hamangia, Boian, Petreşti, Gumelniţa atestă o locuire foarte intensă şi o tehnologie destul de avansată. Noi cînd spunem neolitic ne gîndim imediat la epoca pietrei şlefuite , deci o piatră nu cioplită ca în paleolitic ci puţina mai finisată, dar tot în epoca pietrei erau.
Fals. Acum 7000 de ani în civilizaţia Gumelniţa se prelucra aurul şi se făceau bijuterii din el . Arta ajunsăse la un rafinament pe care cu greu ni-l putem imagina.


Acest cap de copil , nu este o operă pierdută a lui Brîncuşi ci al unui artist din cultura Gumelniţa.
 
Sistemul de construcţie al caselor pe structură de lemn şi apoi acoperită cu pămînt ( care are certe calitaţi izolante) , mai există si azi la 60-70% din locuinţele construite în România (se observă foarte bine la inundaţii), atunci a fost inventat .
Toate au culminat cu formarea imperiului lui Burebista. Aceste teritorii au fost unite sub o singură administraţie şi au format o entitate puternică privită cu teamă chiar de romani.
Limitele imperiului sînt prezentate în fig.1 conform Atlasului istorico-geografic editat de Academia Română. Se poate observa ca ajungea pîna la Viena şi chiar pînă la Praga.



Făcînd o sinteză pîna în acest moment istoric putem spune ca pe acest teritoriu a luat naştere una dintre cele mai vechi civilizaţii care cunoştea scrierea cu 1.000 de ani înainte de Sumer, care avea o tehnologie avansată şi o putere militară destul de mare.
Era Imperiul Roman superior Civilizaţiei dace ?
La capitolul tehnologie , organizare, evident Da pentru ca altfel nu ar fi reuşit sa ne învingă.
Dar în timp ce la Roma erau o mulţime de zei si zeiţe ( religie politeistă) dacii nu aveau decît un singur zeu (monoteişti), Zalmoxis. ( Herodot)
În timp ce Imperiul Roman era sclavagist iar culmea ororii sclavagismului erau luptele de gladiatori cînd cetaţenii romani respectabili se bucurau şi erau cuprinşi de emoţii estetice la vederea şuvoaielor de sînge ce curgeau din trupul gladiatorilor ucişi, în Dacia nu se întîmpla nimic similar iar dacă au existat sclavi aceştia erau extrem de puţini.
Dacii au avut cea mai completă doctrină medicală care este şi astăzi superioară medicinii moderne, unitatea între trup şi spirit şi vindecarea întregului.
” ..........Dar Zalmoxis , adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinîndu-se seama de corp, tot astfel medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli (anume) pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de ingrijit.Dacă acest intreg este bolnav, partea nu poate fi sanatoasă . Căci ,zicea el,toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul sau-vin de la suflet şi de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap,la ochi.Trebuie deci -mai ales şi în primul rînd- să tamăduim izvorul răului ca sa se poată bucura de sanatate capul şi tot restul trupului.”
Platon, Carmide ( Platon 428-347 i.e.n.)

Deci era Imperiul Roman, superior moral , filosofic, religios ?
Cu siguranţă NU
Am putea face o paralelă între Imperiul Mongol şi China sau mai în zilele noastre între SUA şi India sau China să zicem . Cam aceasta era diferenţa între Dacia şi Imperiul Roman

După moartea lui Burebista imperiul s-a dezmembrat şi apoi in faţa pericolului roman o parte din teritorii s-au reunit sub conducerea lui Decebal. Romanii au cucerit Dacia în 106 dar ei au stăpînit efectiv din imperiul lui Burebista doar aproximativ 1/5. (Fig.2).Centrul stăpînirii romane (în roşu pe hartă) a fost pe munţii Apuseni pentru că pe ei aurul dacilor îi interesa şi nimic altceva.
Romanii au cucerit Dacia pentru că altfel Imperiul era în faliment şi atît de mult s-au bucurat că ne-au cucerit încît s-au distrat 123 de zile ( cea mai lunga petrecere , distractie , din istoria omenirii, evident cu gladiatori daci) (pîine şi circ)





Comparînd zona de stapînire romană cu suprafata celor doua state de limba româna, ( figura 3 ) observăm ca logic este aproape imposibil să acceptăm varianta înlocuirii limbii dace cu limba latină pe un asemenea teritoriu în condiţiile unei stăpîniri romane atît de puţin intinsă . Dacă ar fi să acceptăm teoria latinitaţii pe un asemenea teritoriu privind harta, am putea deduce ca limba română vorbită în aria în care au stăpânit romanii ar trebui sa fie mult mai curată, în orice caz mai aproape de latină decât cea din Bucovina de exemplu, în realitate însă nu există diferenţe semnificative.
Dar să presupunem totuşi că dogma latinizării este adevarată. Au venit romanii în 106 şi au început o campanie de latinizare a dacilor. Mii de invăţatori romani şi-au incalţat sandalele, au luat toiegele, tăbliţele de scris şi translatorii, care trebuia să le asigure înţelegerea cu populatia dacă şi au început latinizarea. Populaţia în acele vremuri era o populaţie de păstori, de vânatori şi agricultori, iar aceştia trebuia să fie găsiţi, convinşi prin translatori de importanţa studiului limbii latine şi convinşi în primul rând de cât de buni sunt romanii sau de avantajele vorbirii în limba latină iar în final aceştia nu ar mai fi denumit pădurea sub numele de “pădure” ci “silva” sau în loc de tata ar fi spus “pater”.
Ce ar fi caştigat dacii din aceasta învaţare a limbii latine? Probabil favoruri de la stăpînitorii romani, mîndria de a vorbi limba celui mai mare imperiu al lumii care-i cucerise şi posibilitatea de a vizita Roma fară translator.
Ce ar fi caştigat romanii ? Probabil mulţumirea sufletească a faptului ca limba latină este vorbită de mult mai multa lume şi că aici, la margine de imperiu, se simţeau ca pe străzile Romei.
Ar mai fi o problemă. Media de vîrstă fiind în vremurile acelea mult mai mică decît astăzi, trebuia ca această campanie să fie facută foarte rapid pentru că subiecţii să apuce să-şi înveţe urmaşii latineşte.
Ce costuri ar fi avut aceasta campanie pentru romani? Probabil uriaşe deoarece trebuie luat în calcul şi că trebuia asigurată protecţia acestor misionari ai latinitaţii ei ajungînd în zone în care se vorbea limba dacă, dar stăpînirea romană nu era privită cu simpatie dovadă şi desele rascoalele ale dacilor din zona ocupată.
Vorbesc romanii în documentele lor de o operaţiune de o anvergură aşa de mare ce ar fi necesitat costuri uriaşe? Au ajuns romanii în Bucovina şi Basarabia mai mult decît cu misiuni comerciale? Din cîte ştim noi nu. Care ar putea fi explicaţia că totuşi acolo se vorbeşte romaneşte? O explicaţie a fost că în timp, dacii care au fost latinizaţi de romani au luat la rîndul lor toiagul şi tăbliţele şi s-au apucat să-i latinizeze ei pe dacii rămaşi neaoşi. Este o ipoteză. Este aceasta credibilă? Dogma spune că da.
Este acest proces de schimbare a limbii unui popor într-o perioadă scurtă de timp (la nivel istoric) frecvent în istorie ?
Din cîte ştim pîna în prezent, nu s-a mai întamplat nicăieri aşa ceva.
Interesant este că romanii nu au putut să latinizeze nici macar Peninsula Italică deşi au avut la dispoziţie din 753 î.e.n. cand s-a înfiinţat Roma (după legende) şi pîna în prezent (2750 de ani) .Dacă ar fi latinizat-o atunci în Italia nu ar exista dialecte şi ar exista o unitate de limbă mult mai puternică decît în România fiindcă romanii au avut la dispoziţie mult mai mult timp. Şi totuşi în Italia sînt aproximativ 1500 de dialecte!!!!!!!
De ce au vrut romanii să ne latinizeze numai pe noi deşi pîna la noi au mai cucerit o mulţime de popoare , şi lor nu le-au schimbat limba, ( au stapinit in Anglia 400 de ani , Siria şi tot litoralul mediteranean sute de ani, Armenia, Georgia, toată Asia Mica , Malta 1000 de ani) ramîne un mare mister al antichitaţii la a cărui dezlegare chemăm toti lingviştii români care susţin teoria latinizării .
Interesele cuceritorilor dintotdeauna au fost de a obţine cît mai multe bogaţii din teritoriile stăpanite iar pentru aceasta nu aveau nevoie decît de caţiva translatori care să aducă la cunoştiinţa băştinaşilor poruncile şi cererile stăpînitorilor (vite , cereale ,fecioare , alte produse) .
Schimbarea limbii unei populaţii, schimbarea compoziţiei etnice a unei populaţii se produce doar în perioada modernă cînd se pune problema justificării stăpînirii unui teritoriu cu alte argumente decat argumentul forţei. In perioada modernă maghiarii au stăpînit 600 de ani în Transilvania , nu 169 ca romanii , si în ciuda faptului ca au făcut tot ce le-a stat în putinţă tot nu au reuşit să-i facă pe ardeleni să-şi uite limba şi să vorbească doar maghiara.
Dacă totuşi romanii nu ne-au latinizat atunci cum de există o asemănare atît de mare între limba româna şi italiană? Există dovezi conform carora limba română este o limbă foarte veche şi anume este indoeuropeana comună care era deja cristalizată la venirea romanilor. Daca vom compara aria de vorbire actuala a limbii române cu vatra geto-dacică (fig.1 si fig.3) observam o suprapunere perfectă care după parerea noastră nu este deloc întîmplătoare comparaţie care vine în sprijinul afirmaţiei că limba dacilor era deja formată cînd ne-au cucerit romanii, iar influenţele pe care le-a suferit mai tîrziu au fost nesemnificative.
Întemeierea Romei s-a produs la 753 î.e.n. (din legende) şi s-a făcut de către troianul (neam tracic) Eneas care după distrugerea Troiei de catre greci s-a stabilit în Peninsula Italică şi a intemeiat Roma.
Putem emite ipoteza care este susţinută de unele dovezi că Troia a fost înfiinţata de un popor care a migrat din Carpaţi şi care vorbea limba dacă. In 106 cînd romanii au cucerit Dacia practic s-au reîntors pe meleagurile de unde au plecat la o distanţa de 1.000 de ani dar acum în calitate de cuceritori. Există de asemenea mărturii ale unor istorici antici cum că din spaţiul românesc au migrat către peninsula Italică mai multe populaţii într-o perioadă cuprinsă între anii 3000 î.e.n. şi 1000 î.e.n.
O ipoteză disperată care încearcă sa susţină dogma oficială este că romanii fiind o civilizaţie superioară tehnic, militar, administrativ, juridic bastinasii preluînd din limba latină termeni din respectivele domenii ar fi preluat intreaga limba latină . Aceasta ar fi ca şi cum în zilele noastre preluînd termenii de “internet”, “computer” sau”briefing” am începe să spunem în loc de mamă “mather” sau “father” în loc de tată. Este evident o aberaţie fiindcă este logic sa preiei termeni noi (sau chiar sa înveţi o limbă nouă) pentru care nu ai corespondenţi dar nu este logic să schimbi mii de cuvinte (sau toată limba) doar de dragul unor termeni noi.
Se vorbeşte foarte intens despre armonia care exista între populaţia dacă şi romanii cei civilizatori şi despre osmoza care s-a făcut între cele două populaţii. Nimic mai fals. Din analiza cimitirelor din perioada romană, după riturile de înmormîntare se constată diferenţierea netă între localnici şi ocupanţi, ale căror morminte erau separate ca dispunere în cimitir, mormintele localnicilor fiind foarte sărace, iar ale stăpînitorilor foarte bogate.Practic autohtonii erau sărăciţi la maximum în timp ce cuceritorii trăiau în lux şi bogaţie, ceea ce este absolut logic în orice perioadă şi mai ales în antichitate. Este greu de crezut că asupriţii ar fi nutrit o dragoste neţărmurită faţă de asupritori în aşa fel încît să-şi schimbe limba şi obiceiurile.
Se vorbeşte la fel de mult despre frumuseţea femeilor dace şi cum în timp prin căsătorii mixte s-a creat poporul român. De abia în jurul anului 212 edictul împaratului roman Septimius Severus legalizează căsătoriile între soldaţii romani şi frumoasele autohtone. Pare cam scurt (55 de ani!!!!) timpul de osmoză şi de formare a poporului român.Existau şi cutume foarte puternice care îngreunau amestecul cu ocupanţii, care au ajuns pîna în zilele noastre sub forma expresiei “Să nu-ţi strici sîngele”, să nu te amesteci cu străinii, iar cine a trăit la ţară ştie că şi acum există o rezistentă şi o neîncredere faţa de străini (venetici ) chiar dacă vin din satul vecin. A existat o lege din anul 1767 care stabilea izgonirea din ţară şi confiscarea averii în cazul căsătoriei cu străinii (Paul Lazar Tonciulescu).
Singura explicaţie logică este că limba română era puternic cristalizată la venirea romanilor. Era imposibil ca în 169 de ani, romanii să fi schimbat complet o limbă iar aceasta să dăinuie neschimbată aproape 1.800 de ani pînă la 1859 cînd teritoriile româneşti încep să fie reunite sub o administraţie unică.
Dacă totuşi procesul de latinizare a existat acesta desfide orice logică, orice date istorice, orice experienţă a altor popoare şi face din istorie o povestire ştiinţifico –fantastică (deşi povestirile S.F. bune au logică!!!)
Singura ipoteză care ar mai putea fi luată în calcul poate fi doar o intervenţie Divină directă, dar eu cred ca Dumnezeu avea alte treburi mai importante de făcut decît să-i înveţe pe daci limba latină .



BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ



1.MARIJA GIMBUTAS Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor
războinici . Ed. Lucreţius 1997

2.GABRIEL GHEORGHE Sarea Carpatică criteriu pentru
regîndirea istoriei Revista Munţii
Carpaţi nr. 16 1999

3. GETICA nr. 1-2 si 3-4 Ed. Gândirea 1992

4.ROMÂNIA atlas istorico-geografic Ed. Academiei Române 1996

5.IORDACHE MOLDOVEANU Dacii vorbesc
BALAS MOLDOVEANU - introducere in tracologie-
Ed. Semne 1999

6.G.D. ISCRU Naţiunea matcă din spaţiul Carpato –
Danubiano-Balcanic Casa de editura şi
librarie “ Nicolae Bălcescu” 1998

7.PAUL LAZAR TONCIULESCU Impactul Romei asupra Daciei
Ed. Miracol 1997

8.ELIE DULCU Românii, o antichitate arhaică
Ed. Luana 1998

9 ALEXANDRU BADEA Începuturi româneşti
Ed. Enciclopedica 2001
Comments