SPIRITUALITATE DUMNEZEU SURSA UNICA - ENERGIA UNIVERSALA

1. Bazele spiritualităţii

 
 
 
 
„Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu şi nu este nimic altceva decât

Sursa”. „“Sursa este Una singură”. Când aceste afirmaţii sunt înţelese

perfect, nu au mai rămas întrebări în minte. Dar pe cât de simplu sună,

înţelesul şi explicaţiile lor sunt profunde şi nefamiliare celor mai mulţi dintre

noi. Când privim în jurul nostru, vedem diversitate, multitudine. Pare că întreg

Universul este format dintr-un număr infinit de entităţi, obiecte, toate cu o

substanţă şi aparenţă diferită. Nu vedem nici o existenţă identică cu alta,

sunt întotdeauna diferenţe – uneori foarte subtile. Orice există este unic şi

distinct faţă de altceva (nici două amprente nu sunt la fel). Totul – aproape

întreaga materie – pare foarte solid. Noi vedem graniţe, observăm separaţia.

Există un sens al lui „Eu” sau „Eu am un corp” – corpul meu, care pare să fie

separat de alte corpuri şi de restul Universului. Există sensul existenţei

„subiectului“, în timp ce orice altceva pare a fi „obiect”. Există senzaţia

„creatorului” – precum „Eu fac asta, Eu am făcut asta sau Tu ai făcut…”, care

întăreşte sentimentul că fiecare dintre noi este o entitate autonomă

(independentă), ce poate face lucruri independente faţă de rest sau faţă de

Univers. Avem senzaţia că deţinem controlul asupra emoţiilor sau a acţiunilor

noastre, simţim că avem „liberul arbitru”. Dacă asta este chiar adevărat,

atunci de ce originalul nostru pretinde: „Tot ce există este o singură Sursă sau

Dumnezeu şi nu există altceva decât Sursa”? Pare a fi ilogic sau doar o teorie

intelectuală, inventată pentru

confortul căutătorilor spirituali. Cum poate să existe numai Sursa şi apoi în

acelaşi timp, cum putem avea toate aceste diversităţi şi separarea pe care o

observăm? Afirmaţia noastră originală pare să contrazică faptele evidente şi

experienţele noastre clasice, deoarece noi nu spunem că orice lucru provine

din aceeaşi Sursă, ci noi spunem „orice lucru este Sursa”. Este o afirmaţie

foarte puternică, în contradicţie aparentă cu experienţele noastre zilnice,

referitoare la Adevăr.

În cele ce vor urma, vom vedea că afirmaţia„“Totul este Sursa Unică sau

Dumnezeu” este de fapt foarte compatibilă cu toate experienţele noastre. Nu

numai atât, noi vom descoperi că acesta este Adevărul fundamental. Vom

afla că tot ce am vorbit până acum despre Adevăr, este numai un adevăr

relativ, dar este chiar 100% în concordanţă cu acest Adevăr unic – „Totul este

Sursa”. Vom putea înţelege că toate acţiunile despre care spunem că sunt

acţiunile noastre sunt de fapt acţiunile Sursei Unice şi toate acestea le vom

putea dovedi prin folosirea unor noi şi senzaţionale descoperiri din Fizica

Modernă, ce sunt prezentate în ultimul „comentariu ştiinţific”. În continuare

vom revela şi conceptul a ceea ce este Sursa.

Să descriem acum pas cu pas, cum Sursa Unică poate să apară în diverse

manifestări, deci cum Unitatea şi Simplitatea pot conduce la o astfel de

Complexitate.

Sursa (Absolutul, Dumnezeu sau Adevărul) este într-o continuă Mişcare. Ea

vibrează în mod asemănător unor expansiuni şi contracţii continue şi

vibraţiile Ei sunt constituite dintr-un spectru larg, de la jos la înalt, ca şi

diferitele mărimi (înălţimi) ale valurilor pe suprafaţa unică a oceanului.

Universul este aceasta „Sursă în Mişcare” şi nimic altceva, pur şi simplu este

Sursa vibrând cu frecvenţe diferite. Fiecare lucru din jurul nostru este o

vibraţie (frecvenţă) diferită a aceleiaşi Surse, iar orice lucru pare diferit numai

din cauză diferitele vibraţii ale Sursei se

prezintă diferit celor cinci simţuri sau conştiinţei noastre. Cele mai multe

lucruri ne apar foarte solide deoarece anumite vibraţii creează forţe

electromagnetice ce dau falsa senzaţie de soliditate. Întrucât conştiinţa

noastră este limitată, ea nu poate vedea Adevărul, ci vede Adevărul numai

aşa cum îi apare ei, însă aparenţa nu este întreaga Realitate, ci este numai o

aparenţă a Realităţii. Conştiinţa nu este conştientă de acest lucru, ia aparenţa

ca Adevăr Unic şi creează o iluzie. Înţelegerea şi experienţa noastră privitoare

la Univers şi la Adevăr este din nefericire bazată pe iluzia creată de simţurile

noastre (sau conştiinţă). Să ne imaginăm Sursa precum un mare Ocean.

Oceanul este în mişcare şi când se mişcă formează valuri. Valurile sale urcă şi

coboară la diferite înălţimi – semănător cu vibraţiile Sursei. Când cineva

priveşte la ocean din afară, el vede numai o suprafaţă limitată. În fiecare

moment, fiecare val îi pare foarte solid şi el vede valuri distincte, ca şi cum

fiecare val este ceva diferit, cu o formă unică. Să presupunem – de dragul

argumentaţiei – că el nu a mai văzut niciodată apa sau oceanul şi nu poate

observa totalitatea şi integralitatea oceanului şi faptul că totul este apă. El

vede valuri distincte, foarte diferite şi separate unul de altul şi va gândi că

fiecare val acţionează şi se mişcă independent. Nu va înţelege că oceanul

este cel care se mişcă cu ajutorul valurilor sale şi că valurile nu sunt nimic

altceva decât o manifestare a oceanului – o aparenţă de suprafaţă. Conştiinţa

sau simţurile noastre sunt în aceeaşi poziţie cu persoana care scrutează

oceanul de la distanţă şi pierde unitatea şi integralitatea acestuia, dar

observă în loc, diferite forme ale valurilor (entităţi). Simţurile noastre, când

privesc Universul – în mod asemănător – văd fiecare persoană, fiecare obiect

sau fiecare entitate, foarte diferită, separată şi solidă. Simţurile noastre nu

înţeleg că în esenţă aceasta este o iluzie autocreată. Fiecare persoană,

fiecare lucru sunt doar diferite vibraţii ale Sursei Unice, pe care aceasta le

creează când se mişcă. Universul este manifestarea Sursei Unice.

Totul este vibraţie (precum frecvenţele notelor muzicale) şi pare solidă numai

simţurilor noastre. Orice lucru apare diferit şi separat numai la suprafaţă, deşi

în esenţă toate sunt conectate fără graniţe, într-o completă Unitate şi

Integralitate. Orice lucru văzut de noi este Aparenţa Sursei, aşa cum Ea se

arată simţurilor noastre, însă Adevărul nu este limitat doar la Aparenţă,

Adevărul este că „Tot ce există este Sursa Unică” – aşa cum fiecare val nu

este nimic altceva decât apă sau ocean. Sursa şi „Sursa în Mişcare” nu sunt

două lucruri diferite. Universul creat de către Sursa în mişcare este Sursa În

Sine. Orice fiinţă vie sau obiect fără viaţă este în esenţă Sursa sau dumnezeu

„travestit”, deoarece tot ce există sunt vibraţii ale Sursei, iar vibraţiile şi

Sursa nu sunt două lucruri diferite, ci numai UNUL. Aceasta este minunata

„nondualitate“ în Univers, care spune că Universul este Sursa în Mişcare, dar

spune şi că „Sursa în Mişcare” este chiar Sursa (nu două lucruri diferite),

astfel încât Universul nu este nimic altceva decât Sursa. Totul este Sursa sau

Dumnezeu şi nu există nimic altceva decât Sursa sau Dumnezeu. Este atât de

frumos şi

aceasta nu este filozofie, nu este doar teorie, este Adevărul fundamental.

Imaginaţi-vă un telescop direcţionat către o stea foarte îndepărtată. El nu ne

va arăta steaua, dar probabil că ne va arăta în loc, un punct de lumină.

Steaua, bineînţeles nu este o pată de lumină, însă ea va părea astfel celui ce

utilizează telescopul, din cauza limitărilor asociate lui. Conştiinţa noastră,

inclusiv cele cinci simţuri – ca şi telescopul de mai înainte – este numai un

instrument, ce ne ajută să observăm şi să dăm un sens Universului. Totuşi

conştiinţa fiind limitată,limitează Adevărul pe care încercăm să-l vedem sau

să-l cunoaştem, dar nu este numai aceasta, ci ea crede că Adevărul este aşa

cum îi apare ei însăşi şi creează o iluzie a Adevărului. Ea creează soliditatea

aparentă, diversitatea şi separarea, creează sensul universului fizic.

Acum să vedem ce este conştiinţa, şi de ce este aşa de limitată. Conştiinţa

este un produs al milioanelor de ani de evoluţie. Este o proprietate ce rezultă

din munca în colectiv a celulelor creierului (neuronii) şi este unul dintre cele

mai complexe lucruri din natură. În ciuda complexităţii sale este totuşi

limitată. Conştiinţa poate fi definită ca fiind capacitatea creierului de a

percepe stimulii interni (gânduri, emoţii, senzaţii...), la fel de bine ca şi

stimulii externi (intrări din mediu, prin cele cinci simţuri) şi de asemenea,

capacitatea de a da naştere unui răspuns –

acesta este un gând urmat de o acţiune. Conştiinţa este un fenomen vital,

căci ea permite vieţii să se desfăşoare aşa cum ştim noi, dă naştere relaţiilor

interumane şi unei curgeri a vieţii cu înţeles. Ea ne permite să fim conştienţi

de noi înşine, dar şi de alţii, ca şi de mediul înconjurător. Mai mult, din cauza

capacităţii sale de a focaliza sau concentra, ne permite să direcţionăm

Energia Universală, pentru beneficiul vital al corpului, aşa cum am văzut mai

înainte. În ciuda tuturor

avantajelor, trebuie să ne aducem aminte că atunci când vine să

experimenteze şi să cunoască Adevărul, conştiinţa este limitată şi este doar o

unealtă. Dar de ce conştiinţa este limitată ?

Conştiinţa este creată la energii foarte joase, în partea de jos a spectrului de

vibraţii, este o proprietate a Sursei ce iese la iveală datorită vibraţiilor sale

joase. Această proprietate a Sursei dă naştere complexităţii conştiinţei, care

fiind alcătuită din vibraţii joase, este limitată şi poate să perceapă numai alte

vibraţii joase, ce sunt percepute ca materie. Deci, când proprietatea sau

aspectul Sursei apare în forma conştiinţei, în acelaşi timp soliditatea şi

materia apar în legătură cu ea. Aceasta este explicată cel mai bine printr-un

exemplu. Imaginaţi-vă un aisberg pe mare. Aisbergul apare solid (gheaţă) din

cauză că sursa sa, apa, se manifestă ca gheaţă la temperaturi

joase. Acum – de dragul argumentaţiei – să ne imaginăm anumite simţuri

dezvoltate la vârful aisbergului şi că aceste simţuri observă aisbergul

(propriul corp) şi alte aisberguri, pentru a înţelege „ceea ce este”. Dar

simţurile aisbergului fiind făcute tot din apă la joasă temperatură – nu

contează ce observă, ele eşuând în a înţelege că totul este apă, dar vor

considera aparenţa apei ca gheaţă. Aceasta este exact poziţia conştiinţei.

Complexitatea conştiinţei nu-i va permite să perceapă simplitatea Sursei sale.

Fiind superficială (sau de suprafaţă), poate percepe şi înţelege

numai suprafaţa Adevărului şi nu poate cunoaşte Adevărul – Sursa.

Deci, materia şi separaţia sunt reale? Cu alte cuvinte, simţurile corpurilor

noastre, fiind separate de orice altceva, sunt ele adevărate? Răspunsul este

surprinzător: „da” şi „nu”. Acesta sună paradoxal, dar nu este. Este „da”,

pentru că simţul separării nu poate fi considerat separat faţă de Sursă. Tot ce

există, este Sursa – chiar şi simţul separării. Sursa este în tot – şi în mod

natural şi în conştiinţă şi în simţul separării – deci separarea este o realitate.

Pe de altă parte, răspunsul este de asemenea „nu”, pentru că el pretinde că

separarea este o realitate independentă, însă este incorect şi aceasta este o

iluzie. Separarea (sau sesizarea ei) nu este o realitate care există

independentă de Sursa sa şi este în acel simţ – nu real sau o iluzie. Simţul

separării este dependent de Sursă, în timp ce Sursa nu este dependentă de

altceva, Ea doar este. Separarea este o proprietate a Sursei ce iese la iveală,

care are alte proprietăţi şi multe nivele profunde de existenţă – precum

starea de conexiune, integralitate, nemărginire. Deci, separarea este o

realitate, dar nu REALITATEA. Ea este una dintre realităţile ce ies la iveală la

nivele diferit, este un nivel jos (sau numai de suprafaţă) al realităţii, un

Adevăr relativ. Gândind că asta este realitate (sau numai realitatea), este o

iluzie. Din nefericire, înţelegerea noastră asupra lucrurilor din Univers este

bazată în întregime pe această iluzie, pentru că noi ne percepem pe noi

înşine separaţi de restul Universului.

Să privim Sursa ca şi cum ţâşneşte simultan în diferite nivele (ierarhice) ale

realităţii. Să începem cu: Sursa este Unică. Este o stare a Unităţii şi Unicităţii.

(Cititorul trebuie să înţeleagă că acesta este un concept şi prin acest concept

noi trebuie să folosim concepte ce folosesc ca fiind indicatori ai Adevărului.

Conceptele nu sunt ele însele Adevărul. În realitate, Adevărul (sau Sursa) nu

poate fi cunoscut, el poate fi numai simţit printr-o percepţie directă că „este”.

Sursa nu poate fi cunoscută căci orice cunoaştere presupune un învăţător şi

ceva ce este de învăţat. Pentru

a cunoaşte ceva trebuie să te detaşezi de acel lucru pe care vrei să-l cunoşti.

Tu eşti Sursa, şi tu însuţi nu te poţi separa de Ea ca să O cunoşti, deci Sursa

nu poate fi cunoscută. Ea doar este şi Tu eşti Aceea.

Faptul că Sursa este Una, şi că orice este nimic altceva decât Sursa sau

manifestările Ei variate, este cel mai fundamental Adevăr (la cel mai profund

nivel).

Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii), este

faptul că Sursa se mişcă şi vibrează cu frecvenţe diferite. Chiar dacă fiecare

vibraţie ne apare ca o materie separată, depărtată în spaţiu, toate vibraţiile

Sursei formează un mare Câmp Universal, care nu are deloc

graniţe şi separări – este o completă stare de conexiune şi integralitate la

acest nivel – precum un ocean, unde totul este apă şi undele sunt strâns

legate. Deci la acest nivel al realităţii, ceea ce numim materie sunt de fapt

vibraţii, vibrând împreună cu orice altă vibraţie (materie) într-o stare „fără

graniţe” – unde nu există nici o separare, nici o identitate, ci o existenţă ale

aceleiaşi substanţe. În această stare a realităţii, nu există „eu”, tot ce există

este Sursa. Nu există „eu” sau „alţii”, din cauză că o altfel de distincţie,

separare sau identificare aici nu există întrucât realitatea

nu suportă entităţi variate – ea suportă numai o continuitate a existenţei,

continuitate în spaţiul fără diviziuni, fără relaţii subiect – obiect. Sursa este

subiectivă şi nu există o altă obiectivitate (cu alte cuvinte, nu există obiecte).

Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii),

Sursa se manifestă ca fiind conştiinţă şi împreună cu ea, materie şi solid.

Înţelesul diversităţii este multitudinea de entităţi (individualizate), distanţate

şi separate în spaţiu. Aceasta este înţelegerea acţiunii autonome, realizată de

către individualităţi, acţionând separat de restul Universului, în concordanţă

cu voinţa lor. Ego-ul şi „înţelesul existenţei mele şi a altora“ ies la iveală în

acelaşi timp, în diferenţa dintre subiect – obiect. Întregul pare a fi spart în

părţi şi fiecare parte pare a

fi doar o subdiviziune diferită a Universului, cu o slabă legătură cu restul

Universului. Fiinţa individuală pare a fi minusculă, un obiect vulnerabil

comparat cu Universul şi fără o legătură evidentă cu Întregul (Sursa). Trăind

numai în această realitate, nefiind conştient de profunzimile fundamentale

ale realităţii Integralităţii şi Unităţii, avem o limitare majoră impusă de cele

cinci simţuri. Sursa încorporează toate nivelele Realităţii Sale. Mai mult chiar,

noi părem ca fiind separaţi, dar la nivele profunde noi suntem conectaţi, iar la

cel mai fundamental nivel noi suntem

Una cu Sursa. Conştiinţa noastră limitată este o expresie a Sursei Unice şi

uneori are capacitatea de a depăşi limitările aparente, impuse de cele cinci

simţuri, văzând (nu cu ochii, ci cu intuiţia sau cunoaşterea) alte nivele ale

Realităţii. Realităţile înalte invizibile sunt acum reflectate pe ecranul

conştiinţei, ca şi atunci când tu nu poţi vedea luna, dar tu vezi reflectarea ei

într-un lac. Aceasta poate veni ca visuri profetice, conexiuni telepatice,

coincidenţe necauzale, sincronicitate, sau pur şi simplu, ca o sesizare a

Unităţii în timpul meditaţiei şi mult mai rar, ca o completă şi nezdruncinată

înţelegere şi intuiţie, precum în cazul maeştrilor (guru). Când acesta se

întâmplă, vorbind metaforic, noi percepem Lumina. Lumina îndepărtează

umbrele şi elimină toate iluziile şi atunci conştiinţa se dezvoltă, dar în acest

caz, nu numai datorită evoluţiei, ci şi datorită înţelegerii subite a „Ceea ce

este” (Sursa). De observat este că evoluţia şi cunoaşterea cu cele cinci

simţuri sunt vibraţii şi energii joase, pe de altă parte gândurile intuitive ce

sunt reflectate pe ecranul conştiinţei sunt vibraţii şi energii înalte, deci ele vor

reflecta realităţi înalte, aşa cum sunt percepute în aparenta lor realitate

(continuum dimensional spaţiu-timp).

Să ne întoarcem acum şi să analizăm ce este ego-ul, deoarece implicaţiile

sale sunt foarte importante.

Conştiinţa, din cauza percepţiilor limitate la nivelul de jos al realităţii, observă

entităţi diverse şi separate şi ca urmare, ea simte că este intim asociată cu

gândurile şi emoţiile sale interioare, create de un mecanism particular corp –

minte, care identificate cu acest corp, formează sentimentul propriei

existenţe sau individul. Deoarece individul percepe corpul ca pe o entitate

autonomă având voinţă, el presupune că corpul funcţionează separat – doar

cu unele interacţiuni – faţă de mediu şi de restul Universului. Astfel, toate

semnalele ce provin din mediu, devin externe în raport cu corpul, se creează

astfel o falsă identitate bazată pe o entitate sau pe o realitate apparent

independentă. Acesta este izvorul ego-ului, persoana crezând despre sine că

este o realitate independentă faţă de Sursă.

Ego-ul poate fi definit ca o proprietate a conştiinţei în interiorul minţii, care nu

numai că controlează funcţionarea corpului asociat, în concordanţă cu

condiţiile de mediu şi factorii genetici, dar el se şi identifică cu corpul şi cu

etichetarea sa (numele). Identificarea conştiinţei cu corpul asociat, prin care

apare o individualitate, denotă manifestarea (apariţia) unei entităţi false şi

iluzorii. Identificare cu corpul este cauza tuturor dualităţilor (dublelor faţete)

pe care noi le vedem în jurul nostru. Ea creează mai întâi dualitatea primară:

separarea subiect-obiect (sau eu contra celorlalţi) şi apoi celelalte dualităţi,

cum ar fi plăcere şi durere, bun şi rău, fericire şi nefericire, dragoste şi ură

etc. Când apare senzaţia separării persoanei, toate problemele se nasc odată

cu ea şi referitor la persoană, problemele nu vor înceta niciodată. În legătura

cu Totalitatea (Universul ca Întreg), problemele nu apar niciodată, aceasta din

cauză că Totalitatea nu vede

nici una din dualităţi. Dualităţile, pur şi simplu, nu sunt definite la nivelul înalt

al Realităţii, unde totul este conectat ca fiind vibraţii ale Universului.

Universul acţionează ca o singură celulă. Cititorul trebuie să observe aici că

separarea la nivelul jos al realităţii este numai o aparenţă în conştiinţă şi nu

este Adevărul fundamental, deci toate entităţile separate aparent, ca şi

indivizii, sunt profund conectate prin intermediul nivelelor înalte ale

existenţelor vibratorii. Deci totul este Sursa.

Împreună cu conştiinţa de sine (sau individuală), apare conştiinţa creatorului.

Când individul gândeşte că are o existenţă independentă, el crede despre

sine că este creatorul acţiunilor ce au loc prin mecanismul corp – minte şi

devine subiectul, în timp ce orice altceva apare ca obiect. Ca subiect,

individul pretinde: „Eu fac asta şi asta, eu am făcut asta sau eu am asta etc.”

Individualitatea pretinde că este creatoarea propriilor sale acţiuni şi mai mult,

ea percepe că poate să gândească şi să facă alegeri referitoare la cum să

acţioneze, experimentând astfel liberul arbitru. Dar acesta este oare Adevărul

?

La nivelul de jos al realităţii, aşa cum o percepem noi, ne apare că totul este

adevăr, însă la un nivel mai profund al său, aceasta NU ESTE. Nu există

liberul arbitru şi senzaţia creatorului este o iluzie, pentru următoarele trei

motive:

1. Dacă nu există o separare individuală, atunci cum pot exista acţiuni

individuale? Sursa sau

Totalitatea (Universul) acţionează prin individualităţi. Toate acţiunile sunt ale

Sursei sau ale lui Dumnezeu. Acţiunea personală este o iluzie, pentru că nici o

persoană nu poate acţiona. Când nu eşti o individualitate separată, când

orice este vibraţie a Sursei Unice impersonale, pot exista acţiuni personale?

Toate acţiunile sunt funcţionarea Totalitatăţii impersonale. Precum valurile şi

oceanul – ce se mişcă, valurile sau oceanul? Valul nu are existenţă aparte faţă

de ocean şi asta din cauză că oceanul se mişcă şi valul pare şi el că se mişcă

(acţionează). Unele lucruri par pentru entităţi a fi liberul arbitru. Dacă voi

vedeţi viaţa ca pe un film, Sursa a proiectat acel film, Ea interpretează rolurile

şi apoi tot Ea este cea care priveşte pe ecranul conştiinţei, care este de

asemenea al Sursei. Toate acţiunile sunt impersonale şi toate acţiunile sunt

ale Sursei.

Separarea individului şi acţiunile lui separate sunt iluzii în lumina Adevărului

fundamental. Ele nu există.

2. Fiecare acţiune pe care individul o numeşte acţiune a sa, este doar o

reacţie a gândului ce se

naşte în mintea sa. Fiecare gând pe care individul îl numeşte a fi gândul său,

este o reacţie a minţii, în conformitate cu programarea sa (este condiţionarea

mediului şi a factorilor genetici). Individul nu are controlul asupra nici unuia

din aceşti factori, deci el nu are controlul nici asupra gândului, nici asupra

acţiunii sale, prin urmare el nu are liberul arbitru. În multe cazuri, individul

acţionează cu o anumită dorinţă şi descoperă că Universul are complet un alt

plan pentru el.

Se manifestă oare toate gândurile noastre şi dorinţele noastre? Puteţi voi să

vă transformaţi gândul

într-o acţiune? Dacă da, înseamnă că aveţi liberul arbitru, însă bineînţeles că

nu este cazul. Individul experimentează liberul arbitru din cauza identificării

sale cu corpul, dar corpul este doar un instrument – în ciuda complexului său

de emoţii şi de gânduri – şi acţionează în concordanţă cu factorii săi în

momentul prezent şi aceştia nu sunt sub control.

Definiţia liberului arbitru este: „În aceleaşi condiţii date, pot eu să acţionez

altfel ?” Răspunsul este: Nu. Chiar dacă eu, dintr-o întâmplare, am ales să

acţionez într-un anumit mod, alegerea acţiunii mele este impusă de acel mod

particular, determinat de factorii pe care nu-i am sub control, deci eu nu am

nici un control asupra reacţiilor, pe care le numesc a fi acţiunea mea.

Individul percepe aceasta ca pe propria sa acţiune, pentru că el vede corpul

lui realizând asta şi fiind identificat cu corpul, se consideră realizatorul, însă

corpul, gândurile sale şi factorii determinanţi nu sunt nimic altceva decât

Sursa Însăşi. Corpul este un vehicul sau manifestarea Sursei şi programarea

Sa este factorul determinat de curgerea evenimentelor ce au loc în Univers,

care sunt tot o manifestare a Sursei.

Deci, Sursa sau Totalitatea acţionează prin corpurile individuale în moduri

diferite, corpul fiind doar un instrument ce exprimă acţiunea Sursei şi toate

acţiunile sunt vibraţii ale Sursei Unice.

3. Individul percepe existenţa sa ca fiind limitată în patru dimensiuni – spaţiutimp

(spaţiul

tridimensional şi timpul unidimensional), aşa că există un sens al existenţei în

spaţiu şi timp. Existenţa în spaţiu dă entităţilor aparenţa de a fi localizate întrun

anumit loc în spaţiu, de cele mai multe ori depărtate una de alta, iar

existenţa în timp conduce la experienţa curgerii timpului din trecut, în

prezent şi apoi spre viitor. Cunoscând trecutul şi momentul prezent, nu ştim

însă ce ne va aduce viitorul (cu excepţia unor cazuri rare), dar noi gândim că

viitorul este determinat de acţiunile şi alegerile noastre, însă nu este chiar

aşa.

Sensul existenţei în spaţiu determină iluzia separării în timp, iar sensul

existenţei în timp determină iluzia liberului arbitru. Chiar dacă părem a fi în

spaţiu şi în timp, Adevărul nu este limitat la acest fapt.

Adevărul este perceperea existenţei într-o reflexie (sau proiecţie) în patru

dimensiuni spaţiu-timp, a Fiinţei Tale. Deci, la un nivel mai înalt al Realităţii,

tu nu eşti limitat în spaţiu şi în timp, tu eşti dincolo de spaţiu şi timp. Tu eşti

numai conştient de existenţa ta în patru dimensiuni, dar nu de rest, precum

aisbergul ce are majoritatea gheţii sub apă, de cele mai multe ori invizibilă.

(Vezi comentariu ştiinţific, pentru o explicaţie ştiinţifică detaliată).

Cu cât tu te consideri mai mult a fi în spaţiu şi timp, tu eşti în afara lor. Fiind

în afara spaţiului

(nelocalizat în spaţiu), înseamnă să exişti la o dimensiune în care conceptul

nostru convenţional de spaţiu este irelevant şi transcendent. Aceasta

înseamnă că entităţile nu sunt separate prin spaţiul tridimensional, ci ele sunt

toate conectate fără distanţă şi separare, numai proiecţiile lor în spaţiu

tridimensional par a fi separate. În mod asemănător, fiind în afara timpului,

înseamnă că timpul este depăşit şi toate punctele timpului sunt conectate, cu

alte cuvinte trecutul şi viitorul sunt toate conţinute în acest moment prezent.

Nu numai trecutul, dar în mod potenţial viitorul, este de asemenea cunoscut –

la acel nivel al Realităţii (acesta este cunoscut în fizică ca nelocalizat în timp).

Acest fapt implică că din acel punct de referinţă, viitorul este deja acolo,

predeterminat să spunem, şi dacă viitorul este predeterminat, cum poate un

individ să facă alegeri sau să-şi exercite liberul său arbitru, care determină

viitorul? Fiecare individ îşi realizează numai destinul său, dar tu nu eşti corpul

sau individual care crezi că eşti, nu eşti numai asta, Tot ce există este Sursa şi

Tu eşti Aceea. Deci, destinul sau predeterminarea poate numai să determine

corpurile, care sunt doar instrumente ale Sursei. Pentru Sursă (Tu cel

adevărat), tot ce se întâmplă este numai o parte a „ceea ce este” şi nu există

nici o judecată dincolo de asta.

Să luăm exemplul unei furnici care merge repede. Furnica nu poate şti unde

va fi ea în viitor. Un

observator extern vede direcţia în care furnica se îndreaptă şi vede o

sămânţă de grâu în calea ei. Furnica ajunge întâi la sămânţă, poate să o lase

sau poate să o ia, în funcţie de alegerea sa de a acţiona sau de a merge mai

departe. Pentru observatorul extern, furnica a fost predestinată să găsească

sămânţa, căci el poate să prevadă viitorul furnicii. În concordanţă cu

Totalitatea (Universul sau vibraţiile Câmpului Universal), totuşi nu este nici un

liber arbitru nici un destin predeterminat, pentru că nu există decât eternul

moment prezent, în timp totul „aşa este” şi totul acţionează „aşa cum

trebuie”. Problema viitorului niciodată nu se pune pentru o Fiinţă impersonală

– Sursa sau Tu cel adevărat. (Cititorul trebuie să observe că aici, când ne

referim la Totalitate, la Sursă, noi nu implicăm percepţia noastră fizică ci, mai

mult, vibraţiile care sunt atât

în spaţiu cât şi în timp, dar şi dincolo de acestea).

În rezumat: liberul arbitru este experimentat, dar el nu există. Orice vedem

este manifestarea Unicei Surse, şi orice acţiune este o acţiune impersonală a

aceleiaşi Unice Surse. Nu există individualitate separată, căci nu există

acţiuni individuale. Sursa se identifică cu ea însăşi, precum conştiinţă se

identifică cu diferitele mecanisme corp – minte şi creează false

pseudosubiecte. Aceste subiecte (precum creatorii) nu sunt reale, pentru că

ele sunt bazate numai pe percepţii limitate, gânduri sau concluzii false. Când

Sursa se dezidentifică, atunci Adevărul fundamental

este revelat (ca şi în cazul în care elevul înţelege explicaţiile profesorului).

Deci, sensul creaţiei personale este o iluzie sau mai precis o realitate limitată.

Tu exişti simultan în diferite nivele a realităţii. La cel mai jos nivel al realităţii,

tu pari o individualitate ce se simte creator. La nivele mai înalte ale realităţii,

tu eşti constituit din vibraţii , eşti un corp energetic, iar la cel mai înalt nivel al

realităţii, Tu eşti Sursa – singurul Subiect, nu mai există un altul şi nu există

nici un obiect.

Aceste lucruri ridică în mintea noastră, cinci întrebări importante.

PRIMA

, dacă individul este un mecanism corp – minte, suntem oare noi

precum roboţii? Ce putem spune despre emoţiile şi simţirile noastre, oare

avem noi un spirit sau un suflet?

A DOUA

, de ce există răul în lume, el este tot acţiunea Sursei unice?

A TREIA

, dacă totul este predestinat, atunci de ce mai trebuie să fac eu

ceva, căci mă simt fără libertate, precum o marionetă?

A PATRA,

are ea viaţa un înţeles sau un scop?

A CINCEA

, care este avantajul sau folosul înţelegerii acestui nivel înalt al

realităţii ?

Să începem cu

PRIMA ÎNTREBARE. O fiinţă în viaţă, cu corpul şi cu mintea

sa, este mult mai mult decât un organism complet, decât un obiect fără viaţă,

cum ar fi un robot sau un calculator. O fiinţă umană este construită într-un

sistem biologic mult mai sofisticat decât orice altă fiinţă vie. Sentimentele

(emoţiile) şi gândurile se nasc, dar ele sunt tot parte a funcţionării biologice a

creierului, interacţionând cu corpul. Când apare o senzaţie, ea apare numai

din cauza factorilor genetici, biologici şi de mediu, prezenţi în acel moment şi

care cauzează schimbări chimice şi biologice în sistemul nervos şi endocrin.

Acestea conduc către o senzaţie pe care noi o numim simţământ (“feeling”),

sau altfel spus, gândurile şi emoţiile iau naştere datorită condiţionării corpului

(inclusiv a minţii), ce operează la un nivel mult mai complex decât un

calculator, care este un mecanism destul de asemănător corpului.

Calculatoarele lucrează în concordanţă cu programarea lor, echivalentă cu

condiţionarea sau programarea genetică (biologică) a corpului. Prin urmare,

corpul uman este în ciuda simţămintelor şi gândurilor – un sistem mecanic ca

şi oricare alt sistem. El recepţionează un semnal de intrare şi reacţionează la

el generând un răspuns (gând, acţiune etc.), în concordanţă cu condiţionarea

sa genetică şi de mediu – care împreună realizează programarea sa biologică

(constituţia sa biologică). Sentimentul de a fi o marionetă apare numai din

cauza identificării cu mecanismul corp – minte. Tu eşti Sursa, corpul este

marioneta. Tu nu eşti limitat numai la corp. Dar ce putem spune despre

sufletul şi spiritul nostru?

Dar despre al cui spirit şi suflet este vorba? Nu este ceva individual, deci cum

poate un suflet să aparţină unui individ? Există numai un singur SPIRIT, dacă

tu vrei să-l numeşti astfel şi acela este Sursa, Dumnezeu sau Tu cel adevărat.

Tot ce există este Sursa. Adevăratul „Tu” nu s-a născut nicicând şi nu va muri

niciodată şi în mod sigur nu va renaşte.

Individul, la cel mai înalt nivel al Realităţii, nu poate să existe ca urmare a

două motive:

primul, nu există frontiere şi separaţie, aşa că nu există entităţi separate ce

pot fi clasificate ca individualităţi separate din Totalitate;

al doilea, atât timp cât nu există un creator personal şi fiecare acţiune este o

funcţie impersonală a Totalităţii, ce funcţionează prin mecanisme variate corp

– minte (ce în mod eronat, cred despre ele că sunt individualităţi), este clar că

aici nu există subiecte ca în: „Eu am făcut asta”.

Dacă nu există subiecte individuale, atunci nu există motiv să se pretindă

existenţa individualităţilor, căci ele sunt doar obiecte, fără subiect (fără

obiectivitate).

Invers, Sursa este singurul Subiect (subiectivitate), acolo unde nu sunt

obiecte. Numele sunt numai etichete date mecanismului corp-minte.

Acum vom răspunde la

A DOUA ÎNTREBARE privind aşa numitul rău din

lume. Ca punct de plecare, bun şi rău sunt termeni ce există doar în minte şi

ca oricare termen dual, ies la iveală numai după dualitatea primară, care este

înţelesul lui „eu” (individul) contra „altora”. Nimic nu se întâmplă Totalităţii

sau Sursei, atât timp cât toate mişcările sunt în interiorul său propriu şi prin

urmare, dualitatea nu se poate aplica sau pur şi simplu nu este definită

pentru nivelele mai înalte ale Realităţii. Toate mişcările sunt simple

transformări ale energiei dintr-o formă în alta sau de la o scară vibraţională la

alta, şi la acest nivel nu există noţiuni cum ar fi bun sau rău. Energia totală se

conservă întotdeauna şi nimic nu poate fi pierdut. Cum în afara Sursei nu

există nimic sau în afara manifestării sale vibraţionale – Universul – nu se

poate întâmpla nimic în exterior, toate mişcările sunt interne.

Atunci când Sursa (în acest caz conştiinţa) se identifică cu mecanismul corp –

minte, astfel creând

sentimentul iluzoriu al „eu-ului” sau „individului”, toate dualităţile şi

problemele asociate apar odată cu el. Pentru individ problemele nu încetează

niciodată, dar pentru Totalitate (pentru Univers), problemele nu apar

niciodată. Aşa numitul individ percepe orice ce îi generează propria plăcere,

ca fiind bun şi orice îi generează durere, ca fiind rău.

Aceasta este numai o judecată a minţii. Universul (sau chiar viaţa) nu va

judeca astfel, ci se va exprima el însuşi în acest moment, ca o serie de

dezvăluiri spontane, unde nu există judecată, din cauza inexistenţei dualităţii.

Din clipa în care te-ai născut, tu eşti destinat morţii. Atât timp cât tu însuţi te

crezi o individualitate separată, tu eşti afectat de către toate dualităţile ce

provin din aceasta. Numai când Tu îţi dai seama că nu există o astfel de

individualitate şi astfel „Tu cel adevărat” nu s-a născut niciodată şi nu va muri

niciodată, atunci toate dualităţile vor fi depăşite şi nu ţi se mai pot aplica.

Moartea va fi văzută doar ca ceva ce se întâmplă corpului, aşa cum energia

se transformă în altă formă.

Când privim omoruri, războaie şi alte aşa numite acţiuni aşa numite rele, vom

înţelege că toţi acţionează în conformitate cu condiţionările sale,

îndeplinindu-şi destinul şi totul este o acţiune a Sursei. Când suntem în faţa

unor astfel de întâmplări, poate apărea tristeţea, dar când înţelegem

Adevărul, judecata nu va apărea. Totul este simplu, „aşa este” şi fiecare

acţiune este „cum trebuie să fie”. Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu.

În anumite cazuri, Sursa acţionează prin aşa numitul eu individualizat, pe aşa

numita cale rea, în special când există un conţinut puternic al identificării

(ego-ul). Individualităţile ce simt că ele sunt separate de Rest, generează

acţiuni pe care noi le numim rele, fie pentru a-şi alimenta orgoliul (în cazul

fiinţelor umane), fie foamea (în cazul animalelor). În alte situaţii, când

identificarea este mai slabă sau inexistentă (ca în cazul învăţătorilor

desăvârşiţi), acţiunile rele nu vor apărea, dar în ambele cazuri răul este o

judecată a minţii şi se găseşte într-un gând. Când un leu atacă un cerb

inocent, un alt cerb nu-l va judeca pe leu ca fiind rău. Leul, pur şi simplu,

acţionează conform instinctelor şi condiţionărilor sale şi de cele mai multe ori

există acceptarea din partea cerbului, cu excepţia faptului că el va fugi din

cauza propriilor sale instincte de conservare. Aici nu există judecată, viaţa se

exprimă ea însăşi fără judecată, numai minţile complexe o fac.

Rezumând: când orice acţiune este privită ca fiind o funcţie impersonală a

Totalităţii, nu poate apărea judecata, nici dualitatea şi nici întrebarea dacă

este bine sau rău. Binele şi răul există numai într-un gând fals, care este

susţinut de către un alt gând fundamental fals al identificării cu un mecanism

particular corp – minte, ce apare datorită perceperii conştiente a separării

materiei. Când Totalitatea este complet înţeleasă, aceasta separare nu va

exista în realitate şi astfel toate gândurile false vor fi anihilate instantaneu.

De observat este că identificarea şi procesul de dezidentificare sunt doar

procese în fenomenologie (cu alte cuvinte, mişcări în interiorul Sursei sau în

interiorul conştiinţei). Nimic nu se întâmplă Sursei în timpul identificării sau

procesului invers. Sursa (neumenon) nu este afectată de toate mişcările sau

turbulenţele.

Chiar dacă noi ne referim cel mai des la conştiinţă, ca o conştiinţă individuală

(ori minte), în realitate, deoarece nimic nu este separat, nu există nici

conştiinţă individuală. Toate minţile (conştiinţele) sunt conectate nelocalizat

şi astfel există o singură minte sau o conştiinţă colectivă. Conştiinţa Unică

este percepută de către diferite mecanisme corp – minte ca fiind conştiinţe

individualizate. Telepatia, visele profetice sau arhetipale, toate indică

conexiunea minţilor cu Mintea Unică. Toate corpurile şi creierele (minţile) sunt

conectate ca un mare şi unic câmp vibraţional în spaţiul exterior.

Mai mult, evenimentele ce au loc în fenomenologie sunt simple reflexii ale

mişcării vibraţionale a Sursei, pe ecranul conştiinţei unice – ele pot fi numite

„vise trăite”, fiind foarte asemănătoare cu visele din starea de somn.

În timpul viselor din somn, persoana se identifică cu un personaj visat şi

trăieşte anumite evenimente ce îi apar foarte reale. După ce se trezeşte, îşi

dă seama că a fost un vis nu un lucru real. Acelaşi lucru se întâmplă pe

durata stării de identificare ca individualitate, toate evenimentele sunt

observate ca fiind foarte reale pe ecranul conştiinţei individuale, aşa că odată

cu trezirea sau dezidentificarea, totul este înţeles doar ca „vis trăit” şi nu ca o

realitate. De aici, evenimentele sunt observate pe ecranul conştiinţei unice,

unde nimeni nu este spectator la nimic. Toate evenimentele sunt văzute ca

mişcări ale Sursei, aşa cum sunt reflectate în Sursă (precum conştiinţă) şi ele

nu sunt nimic mai mult decât vibraţiile unicului Câmp de Energie Universală.

Acum, putem răspunde la

A TREIA ÎNTREBARE: „De ce să acţionăm la tot,

dacă totul este o funcţionare a Sursei ?” şi „dacă noi nu avem liberul arbitru,

atunci mai există libertate ?”. Mecanismul corp – minte este programat de

factorii genetici, biologici şi de mediu să acţioneze, să se mişte sau pur şi

simplu să facă ceva. El nu poate sta inactiv, în aşteptare, mai mult timp.

Acţiunea sau lipsa ei nu este controlată de tine, tu acţionezi în conformitate

cu destinul tău. A nu face nimic înseamnă a face ceva, din cauză că a face şi

a nu face reprezintă mişcări în fenomenologie. Creierul tău poate reacţiona la

această cunoaştere într-un mod de a nu face nimic, în eventualitatea că

totuşi el va înţelege că Sursa se mişcă prin corp sau va decide să continue

mişcarea atât timp cât este spectator la „ceea ce se întâmplă”. Există o

reacţie a creierului la factorii curenţi determinanţi şi tu nu ai controlul asupra

acestora sau asupra reacţiei creierului. Deci, acţiunile vor continua să aibă

loc, precum au avut loc întotdeauna şi dacă acesta este destinul

mecanismului corp – minte, să stea şi să intermedieze, aşa va face.

Faptul că nu avem liberul arbitru restrânge libertatea noastră? Da şi nu. Corp

fiind, tu nu ai libertate. Dar de ce te necăjeşti? Acesta nu eşti Tu. Tu ca Sursa,

eşti liber să te mişti şi să vibrezi etern. Adevărata libertate se obţine numai

înţelegând adevărata ta fiinţă. Gândind că tu eşti o individualitate ce ai

nevoie în mod constant să faci ceva şi să lupţi pentru lucruri, făcând un efort

personal, poate fi chiar epuizant, nu vei avea o libertate adevărată.

Individualitatea gândeşte că ea are controlul asupra evenimentelor vieţii şi

atunci când acţionează într-un anumit fel, cum ar fi în scopul manifestării unei

anumite dorinţe – ea descoperă că Universul are un alt plan pentru ea. Când

ego-ul este puternic, el se luptă cu Universul să obţină ceea ce doreşte, aşa

că el poate funcţiona împotriva voinţei Universului. Este aceasta libertatea

sau este un prizonierat format din legături şi iluzii? Libertatea este să lucrezi

cu Universul, nu împotriva Lui.

Înţelegând că tu nu eşti individualitatea, pe care tu însuţi crezi că eşti, vei lua

o atitudine de spectator, vei crede în destinul propriu şi vei accepta „ceea ce

este” şi aceasta este Libertatea adevărată. Vei vedea că Universul a fost şi va

fi întotdeauna acţionat prin acest corp (pe care tu îl numeşti al tău) şi tu vei fi

mai puţin implicat şi prins în ceea ce se cheamă implicaţii personale. Tu vei

înţelege că orice lucru se întâmplă întotdeauna graţie Sursei sau lui

Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie, chiar dacă ego-ului tău nu-i place

aceasta întotdeauna.

Creaţia personală nu este libertate, este o robie, pentru că tu te limitezi pe

Tine Însuţi, la o persoană ce este o parte minusculă din Univers, atunci Sursa

este prinsă şi ea în acea sclavie. Totul este Sursa şi totul este acţiunea Sursei

şi a înţelege aceasta este adevărata libertate. O astfel de înţelegere nu poate

fi forţată, dar însă poate fi adusă printr-o înţelegere intuitivă a Adevărului. Tu

vei înţelege că totul se întâmplă întotdeauna graţie Sursei. Când tu cauţi în

afara sclaviei de a fi o persoană iluzorie, vei trage o concluzie importantă, că

atât persoana, cât şi dependenţa simţită, sunt bazate pe gânduri şi ele nu

sunt reale, în sensul că nu pot exista separat faţă de Sursă sau nu au o

existenţă independentă, deci apar şi dispar. Identificarea chiar dacă susţine

forma biologică, este bazată pe o gândire falsă, nu este reală deoarece se

poate schimba. Ceea ce este adevărat este imuabil şi etern.

În concluzie, persoana care se percepe ea însăşi ca un creator separat cu

liber arbitru, nu este într-o stare de libertate, ci într-o stare de sclavie. La un

nivel mai ridicat al Realităţii, nu există o astfel de individualitate sau cineva

care să fie liber sau sub sclavie, chiar dacă conceptul dual a fi liber sau sclav

este anihilat şi nu poate fi aplicat deloc. Tu (Sursa) exişti pur şi simplu şi

acesta este Adevărul Final.

A PATRA ÎNTREBARE

este „Există vreun înţeles al vieţii, avem noi vreun

scop ?”. Înţelesul şi scopul sunt etichete puse de către minte, care vede

viitorul ca fiind necunoscut şi străin. Mintea este cea care judecă ceea ce

observă, inventează un înţeles a ceea ce observă şi apoi aleargă după un

scop util, autocreat în viitor. Tu, ca un corp de vibraţii, nelimitatat în spaţiu şi

timp, eşti în afara spaţiului şi timpului, depăşindu-le. Dacă timpul este în

interiorul Tău, atunci el este de la momentul zero (sau Big Bang), până la cel

mai îndepărtat viitor (infinitul pozitiv). Dacă trecutul şi viitorul sunt deja

conţinute în momentul prezent, putem noi vorbi despre un înţeles sau un

scop? Toate fiinţele îndeplinesc doar destinul lor, aşa cum Sursa acţionează în

interiorul lor. La un asemenea nivel al Realităţii, nu poate exista judecată şi

astfel nu poate apărea întrebarea asupra înţelesului. Orice lucru este, numai

„aşa cum este”, nu din cauza unui motiv anume, ci pur şi simplu pentru că

„aşa este”. Nu este nevoie de nici o justificare. Universul şi viaţa sunt

întotdeauna în clipa prezentă, unde judecata şi înţelesul nu se aplică. Există o

continuă manifestare şi exprimare a Sursei, dezvăluindu-se Ea Însăşi prin

vibraţiile ce ne apar nouă ca evenimente specifice. În realitate, nu se

întâmplă absolut nimic. Sursa s-a mişcat, dar Ea încă există. Căutând un

scop, tu te ţii departe de momentul prezent, eşti împiedicat să te bucuri de

„ceea ce este” şi eşti determinat să alergi după invenţia minţii „ ceea ce ar

trebui să fie”, aceasta ducând la apariţia unui un conflict între cele două

concepte, conflict cheltuitor de energie. „Ceea ce ar trebui să fie” devine ţelul

tău, în timp ce tu încerci să schimbi cu eforturi personale, iluzorii, „ceea ce

este”, aceasta conducând la suferinţă. Când tu înţelegi că „ceea ce este” este

acelaşi lucru cu „ceea ce ar trebui să fie”, acţionezi ca fiind unul cu

Totalitatea, fără să mai alergi după ţeluri inventate de ego, lăsând Sursa să

conducă treburile corpului, fără să te mai temi de ceea ce se întâmplă.

Singurul scop în viaţă este a fi şi a trăi. A fi este natura Sursei şi a trăi sau a

funcţiona este natura

Universului şi Tu eşti Aceea . Corpul – pe care tu îl porţi cu tine însuţi – este

chiar un mecanism unic, care îi permite Sursei să funcţioneze prin el.

Metaforic vorbind, el poate reprezenta mâinile Sursei, permiţându-i să se

mişte şi nefiind separat de Aceasta. Totalitatea (Universul), inclusiv corpurile

noastre, sunt manifestări ale Sursei. Fiecare corp, fiind un câmp vibraţional,

nu este numai parte din Sursă, este chiar una cu Sursa. Fiecare corp este

unic, vibrând şi pulsând precum o stea strălucitoare pe cer, precum o piesă

fundamentală a unui mare puzzle, interacţionând constant, într-un mod

minunat, cu Universul. Nimic nu este separat şi Sursa este tot ceea ce există.

În sfârşit, suntem gata să răspundem la

ULTIMA ÎNTREBARE: „Care este

beneficiul înţelegerii celui mai înalt nivel al Realităţii ?” Beneficiile sunt

imense – chiar la cele mai înalte nivele ale înţelegerii, pentru că nu există

nimeni care să beneficieze de tot, deoarece nu există individualităţi. Atât timp

cât identificarea există, există şi sensul fiinţei individuale, deci rămâne să se

răspundă la această întrebare. O dată ce devine clar pentru individ că totul

este funcţionarea impersonală a Totalităţii (sau a Sursei), ea va prelua toată

greutatea de pe umerii individului,

care a gândit în tot acest timp că el a făcut acel lucru. Nu va mai exista luptă,

aceasta fiind înlocuită de către o atitudine contemplativă. Acţiunile vor avea

încă loc, dar fără a se aştepta rezultate. Nu vor mai fi dorinţe şi temeri

obsesive.

Odată înţeles că totul este „aşa”, totul este Sursa sau Dumnezeu şi fiecare

acţiune este „aşa cum trebuie să fie”, nu va mai exista „Eu ar fi trebuit să fac

altceva”, pentru că tu nu a trebuit să faci altceva. Mai întâi de toate, tu nu ai

făcut asta, ci factorii cumulaţi au făcut-o sau Universul (Sursa) a făcut-o prin

corpul tău, unde corpul tău era doar îndeplinirea destinului. Ceea ce s-a

petrecut în trecut, s-a petrecut; întregul Univers a luat parte la manifestarea

ta, nu exclusiv tu. Cum ai fi putut face tu altceva, tu (corpul tău), care nu ai

controlul asupra acestui lucru?

Înţelegând aceasta, nu vor fi remuşcări, nici vinovăţie şi nici depresie.

În mod asemănător, cunoscând că orice se va întâmpla, urmează să se

întâmple, se înlătură grija pentru viitor. Dacă ceva se presupune că se

întâmplă şi este parte din destinul tău, nimic nu poate preveni aceasta să se

întâmple. Destinul este atotputernic. Aceasta aduce credinţa în viitor, în

destinul fiecăruia. Nu va mai exista nici o nelinişte, va exista o acceptare

completă a „ceea ce este” şi a „ceea ce vine”. Tu vei trăi în momentul

prezent, în loc să fii prins în aşteptări inutile, despre viitorul dorit de ego-ul

tău.

Momentul prezent nu este întotdeauna plăcut pentru corp – uneori acesta

reprezintă durere sau suferinţă, însă tu trebuie să-ţi aduci aminte, atâta

vreme cât eşti o individualitate, că toate dualităţile sunt acolo. Dacă este

bine, va fi şi rău, dacă este plăcere, va fi şi durere, dacă este fericire, va fi şi

nefericire. Aceste dualităţi coexistă precum cele două feţe ale unei monede,

existenţa lor nu este o problemă, problema se naşte atunci când individual

vine cu preferinţe şi spune că vrea să păstreze numai o faţă a monedei, dar

nu şi pe cealaltă, persoana vrea numai

fericirea şi exclude nefericirea, însă nu este posibil pentru că fericirea şi

nefericirea sunt două stări (faţete) ale aceluiaşi lucru. Ele vin împreună şi

uneori ne arată o faţă, alteori cealaltă faţă.

Când dualitatea este acceptată, ea este depăşită, şi nu poate să mai atingă

prea mult. Dualitatea va fi văzută ca o parte naturală a manifestării

percepute şi întotdeauna va fi acolo, atâta timp cât există o individualitate.

Dacă cercetarea constantă numai a unei părţi (fericire, bun, plăcere etc.) va fi

oprită şi dualitatea va fi doar observată, se vor elimina cele mai multe

suferinţe. După o înţelegere completă (cu alte cuvinte, dezidentificarea care

vine odată cu convingerea completă şi de nezdruncinat), dualităţile vor

dispărea pentru că nu va mai fi un individ cu care să se

înrudească. Aceasta se întâmplă în cazul înţelegerii învăţătorilor (guru), când

Sursa nu mai este identificată cu mecanismul corp – minte şi o individualitate

separată încetează să existe. Dacă nu există o înţelegere completă (şi sensul

existenţei ca individ este încă acolo), dar dacă există o suficientă înţelegere a

Adevărului, nu se va naşte nici o nelinişte referitoare la viitor. Individul va afla

că nu este nimic constant în viaţă, iar schimbarea va fi plină de surprize:

Momentul prezent nu are vârstă, fiecare moment este ca un fulg de zăpadă,

unic, neprihănit, irepetabil şi poate fi apreciat prin modul său de a fi

surprinzător şi neaşteptat. Această înţelegere şi atitudine ne aduc pacea.

Nu va mai fi nici ură, nici invidie, nici mândrie, căci odată înţeles că nu este

nimic individual ci numai o falsă senzaţie a unei fiinţe, şi că nu există nici un

lucru ca o acţiune personală, ci doar un sentiment fals de creator, atunci cum

poate cineva să urască pe altcineva pentru ceea ce a făcut? Nu, pentru că el

a făcut asta şi n-a avut de ales. Va fi dăruită oricui iubirea necondiţionată,

cunoscând că orice persoană, de la Hitler până la Maica Teresa, sunt

manifestări ale aceleiaşi Surse Unice şi nu este văzută nici o separare. Iubirea

va ţâşni ca reflectarea Unităţii. Nu va fi nici invidie, pentru că fiecare va fi

acceptat pentru unicitatea sa, fără judecată, totul fiind expresia

lui Dumnezeu şi manifestarea Sursei. La fel, nu va mai fi nici mândrie,

cunoscând că fiecare acţiune este Sursa în Mişcare şi dacă nici o persoană nu

face nimic, poate cineva să se pretindă mândru pentru ceea ce s-a întâmplat?

Dacă corpul este răsplătit, fericirea poate să se nască. Corpul este un

spectator şi asta este tot.

Cea mai importantă consecinţă a înţelegerii Adevărului este atitudinea de

spectator. Persoana nu se va mai implica emoţional în evenimente, din cauza

acceptării, totul va fi acceptat fără judecată, acţiunile vor avea încă loc, însă

nu vor fi întreprinse pentru consecinţele lor, nu vor fi nici aşteptări şi nici

implicări. Dacă eu nu deţin controlul, atunci de ce mă necăjesc, eu voi face

doar ce este cel mai bine pentru mine şi voi ignora restul – va fi un tip de

atitudine. Cunoscând că tot ce există este Sursa sau Dumnezeu, aceasta îmi

va aduce o poziţie de spectator, este ca şi cum ai fi martor al unui accident,

fără să fii implicat însă în accident. Totul este o mărturie, fără o implicaţie

emoţională prelungită şi gândurile, emoţiile (pozitive şi negative) vor

continua să se nască, dar ele vor fi acceptate ca parte a „ceea ce este”, şi

dacă nu ne vom agăţa de ele sau nu ne vom identifica cu ele, atunci vor

exista numai pentru un moment, ca o reacţie instinctivă cauzată de condiţii

inerente şi apoi ele vor dispare la fel de repede cum au apărut. Din cauza

acceptării inerente, nu vor exista implicaţii sau dorinţe raţionale sau

conştiente (ori subconştiente), legate de aceste emoţii căci reacţiile nu vor

dăinui.

Acceptarea a „ceea ce este” sau atitudinea de spectator nu înseamnă lipsa

acţiunilor sau a emoţiilor, acţiunile vor avea loc, emoţiile se vor naşte, dar

una este să nu te implici emoţional, cu consecinţe şi să cunoşti că acea

acţiune sau emoţie trebuia să se întâmple ca acţiune a Universului, nu ca

acţiune a ta. Când cineva se îmbolnăveşte, boala este acceptată, dar ea nu-l

împiedică pe om să se ducă la medic şi să facă ceea ce este mai bine pentru

a se vindeca. Dacă însă nu va exista nici un interes pentru rezultatul acţiunii,

dacă în destinul corpului este

vindecarea, aceasta se va întâmpla, altfel nu. Aceasta este acceptarea. O

astfel de acceptare împiedică lupta emoţională sau reacţiile emoţionale

prelungite şi va aduce pacea interioară. Metaforic vorbind, persoana nu se va

mai lupta să înoate contra curentului, care este reprezentat de aşa numitele

emoţii şi eforturi personale.

Atitudinea de spectator împiedică şi „reacţia la stres”, care este cauza

principală a celor mai multe boli ale corpului (aşa cum s-a arătat anterior).

Pentru a înţelege mai clar, să privim la cauza suferinţei. Prima cauză a

suferinţei este identificarea cu mecanismul corp – minte, datorită senzaţiei

false de separare. Atât timp cât există senzaţia de individualitate, va fi

cineva, unul acolo, care va experimenta durerea, dar de fapt corpul

experimentează durerea, dar nu există cineva acolo, care să sufere. Existând

identificarea, împreună cu senzaţia falsă de existenţă

individuală (aşa cum este în cazul celor mai mulţi dintre noi) suferinţa va fi

întotdeauna acolo la un anumit grad, dar ea poate fi alinată într-o mare

măsură, dacă noi putem fi conştienţi de cea de a doua cauză a suferinţei,

deci noi putem elimina cauza.

A doua cauză a suferinţei este identificarea persoanei cu ceea ce noi numim

emoţii şi gânduri negative. Am văzut mai înainte că reacţiile emoţionale

prelungite conduc la „reacţia la stres”, iar persoana nefiind în stare să lucreze

cu emoţiile, se simte neajutorat şi frustrat, deci le interiorizează, asociindu-le

cu tensiune, în timp ce este sprijinită de reacţia „luptă sau fugi”. Când o

individualitate este faţă în faţă cu perturbaţia, pot să se nască brusc emoţii

precum supărarea, frica sau vulnerabilitatea, dar acestea nu creează „reacţia

la stres”. Ceea ce creează „reacţia la stres” este păstrarea acestor emoţii

negative, o lungă perioadă de timp, care duc la apariţia în corp a unor

tensiuni prelungite, ce conduc la boală.

Dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului şi împreună cu atitudinea de

spectator, persoana nu va mai păstra un timp îndelungat emoţiile, nu se va

mai implica emoţional şi nici nu se va mai identifica cu gândurile sau emoţiile

negative, deci nu se vor mai crea nici tensiunea cronică, nici disfuncţiile

datorate stresului. Atitudinea de spectator aduce acceptarea şi această

acceptare se răsfrânge asupra tuturor, acceptând rezultatul acţiunilor cuiva şi

perturbaţia simţită din acţiunile externe. Când există acceptarea a „ceea ce

este” şi când toate întâmplările, chiar şi nenorocirile, sunt văzute ca acţiuni

ale Sursei Unice, asupra cărora corpul nu are nici un control, atunci tot ceea

ce se întâmplă va fi privit fără implicaţii emoţionale prelungite, implicarea

emoţională sau identificarea nu vor exista şi nu va fi nici o judecată. Corpul

poate reacţiona la o perturbaţie cu câteva emoţii scurte, şi spontane, dar

chiar aceasta este o mărturie a neimplicării emoţionale. Va exista o credinţă

desăvârşită în destin.

Cu înţelegerea adevărului, vom avea o detaşare completă, care ori de câte ori

se produce, ajută în

fenomenologie şi este o mişcare în interiorul Sursei, însă nu afectează Sursa

(Tu cel adevărat). Nimic nu se întâmplă Sursei şi Tu eşti Aceea. Atunci de ce

să ne necăjim, să privim doar la acest „vis trăit”, atât timp cât el durează şi

să ne bucurăm !

O bază spirituală temeinică poate preveni identificarea individului cu emoţiile

şi gândurile, cu „reacţia la stres” şi cu cele mai multe boli (chiar dacă nu

toate). Odată ce corpul se află într-o stare de bine, finalul (sau moartea)

poate veni numai din cauza obiceiurilor sale ce creează dependenţe nocive

(drogul, alcoolul, tutunul), accidentele sau îmbătrânirea, ca parte a destinului

său, dar nu dintr-o boală ce nu are nici o bază pentru a se manifesta.

Înţelegând nivelele mai înalte ale Realităţii, primim pacea interioară şi

liniştea, în hiperminţile noastre.

Avand starea de relaxare a minţii şi trupului, avem pacea şi calmul, care

întotdeauna sunt martorii momentului prezent – de cele multe ori – precum

privim la un spectacol pe scenă. Tot ce părea foarte real şi serios înainte, nu

mai apare la fel de real – este doar „un vis trăit” şi ne vom pune din ce în ce

mai puţine întrebări şi vom fi străfulgeraţi de o adevărată trezire.

Prin acceptare şi prin atitudinea de spectator, nimic nu poate fi forţat să se

întâmple. Este suficientă o înţelegere a Adevărului, că totul este una, totul

este Sursa şi separarea este o realitate limitată (o iluzie). Când ea vine, vine

ca graţie a Sursei sau a lui Dumnezeu, care este adevăratul subiect al tuturor

acţiunilor sau evenimentelor.

Înţelegerea Adevărului va îndepărta vechea şi falsa condiţionare, astfel încât

implicarea instinctivă şi identificarea cu emoţiile negative vor fi înlocuite cu

pacea spectatorului, care va ţâşni spontan din înţelepciunea inerentă.

O singură întrebare poate să apară în acest punct şi aceasta este: Dacă toate

acţiunile sunt ale Sursei, atunci cum este posibil ca unii oameni să înţeleagă

Adevărul şi acceptarea, în timp ce alţii nu? De ce Sursa Unică acţionează prin

intermediul diferitelor fiinţe, în aşa multe feluri? Cititorul nu trebuie să uite

că, chiar dacă Sursa este Unică şi este tot ceea ce există, când ea se mişcă şi

vibrează în forma acestui uriaş Câmp Universal, dă naştere unor şiruri de

vibraţii, ce sunt parte fundamentală a Sursei în Mişcare. Conştiinţele separate

individuale percep combinaţii diferite şi foarte complexe ale acestor vibraţii,

care în realitate nu sunt câmpuri separate, precum undele,

care nu sunt părţi distincte ale marelui ocean. Deci, noi avem senzaţia falsă a

unei multitudini şi diversităţi (haos).

În realitate, anumite vibraţii ale Sursei sunt percepute ca fiind Sursa

identificată cu mecanismul corp – minte ce conduce la ideea că omul este

creatorul şi el nu acceptă altceva în timp ce alte vibraţii, sunt percepute ca

fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte, însă datorită înţelegerii

se naşte acceptarea omului şi poziţia sa de spectator. Alte vibraţii sunt văzute

ca fiind Sursa ce nu se identifică cu mecanismul corp – minte, căci ea

anihilează în întregime sentimentul de creator. Acestea se întâmplă din cauza

unui singur motiv: noi percepem diferit unele acţiuni ce au loc în Univers,

realizate de Sursa Unică, pentru că Sursa în Mişcare este constituită din

diverse

vibraţii, ce se manifestă simţurilor noastre (sau conştiinţelor noastre) ca

oameni diferiţi şi acţiuni diferite. Totul se întâmplă în fenomenologie

(manifestarea, Sursa în mişcare, Totalitatea sau universul) şi nimic nu se

întâmplă non – manifestării (neumenon). Extraordinarul este Sursa în acţiune,

care este Universul, ca un uriaş Câmp de Energie Universală ce vibrează.

Universul fizic, pe care noi îl cunoaştem în mod tradiţional, este doar o

reflexie a Câmpului Universal, pe ecranul conştiinţelor noastre.

Deci, ce este iluminarea? Iluminarea nu este doar o înţelegere a Adevărului,

este o înţelegere completă şi intuitivă a sa. Iluminarea este anihilarea totală

şi de nezdruncinat a sentimentului de creator, ea este înţelegerea că nu a

existat şi nu există niciodată o separare individuală. Iluminarea este

dezidentificarea Sursei cu mecanismul particular corp – minte, aşa că

sentimentul de fiinţă individuală încetează să existe. Ego-ul va fi doar în parte

acolo şi el guvernează funcţionarea corpului, în conformitate cu factorii săi

genetici şi condiţionările sale şi acolo va fi o identificare, cu numele dat

(numai ca etichetă, care ajută la funcţionarea normală), însă nu se va mai

produce

identificarea cu corpul sau cu gândurile, emoţiile şi acţiunile ce se nasc în

corp. Iluminarea este trezirea din „visul trăit”, înţelegând că Tu eşti chiar

Sursa. Iluminarea este depăşirea atitudinii de spectator, printr-un criteriu

suplimentar, nu există nimeni care să depună mărturie pentru nimic. Nu

există şi nici nu a existat vreodată cineva care să realizeze acest lucru.

Iluminarea este îndepărtarea gândului fals, pe care se bazează realităţile

limitate, ale separării şi identificării. Am văzut că prin atitudinea de spectator,

s-a îndepărtat cauza secundară a suferinţei. Prin iluminarea identificării cu

corpul s-a îndepărtat şi eliminat cauza primară a suferinţei, pentru eterninate.

Corpul poate simţi durerea, dar nu se va identifica cu aceasta, pentru că nu

va fi nimeni care să se poată identifica cu aşa ceva şi prin urmare suferinţa ia

sfârşit. De înţelegerea acestui lucru nu beneficiază nimeni, pentru că pur şi

simplu nu va fi nimeni acolo, nici o individualitate separată. Nu există

iluminare individuală, pentru că iluminarea este anihilarea finală a falsei

senzaţii de fiinţă individuală. Când iluminarea se întâmplă, ea doar se

întâmplă sau nu, ea nu este un obiect pe care individual poate să-l deţină

pentru a avea mai multă fericire. Iluminarea pur şi simplu schimbă individul,

deci urmările sale pot fi văzute în corp şi sunt asociate cu pacea eternă şi

iubirea. După iluminare, corpul continuă să funcţioneze aşa cum a făcut

întotdeauna. Singurul lucru ce îi lipseşte este falsa senzaţie a existenţei sale

ca individ separat, completată de senzaţia falsă de creator. Iluminarea nu

este o condiţie obligatorie, pentru că nimeni nu o poate provoca. Căutând

iluminarea prin efort personal, se întăreşte în mod suplimentar existenţa unei

persoane iluzorii. Iluminarea se întâmplă numai prin graţia lui Dumnezeu sau

a Sursei. Ea poate fi accelerată prin înţelegerea Adevărului şi aceasta graţie

Sursei. Tu eşti Sursa şi acesta este Adevărul Final.

Permite Soarelui să strălucească mult timp deasupra ta,

Toată dragostea să te-nconjoare,

Şi lumina pură din interiorul tău,

Să te călăuzească pe Cale.”

Irish Blessing„Permite-ţi să trăieşti toate zilele vieţii tale.”

J.Swift„Permite lui Dumnezeu (Sursei) să ţi se reveleze ţie,

aşa cum Îl cauţi tu pe El.”John Gilmer„Fie ca tu să depăşeşti toate dualităţile şi să-ţi găseşti în

interior, unde locuieşte adevărata frumuseţe şi împlinire,

perechea sufletului tău.“
 
 
 

2. Bazele ştiinţifice ale spiritualităţii

 

 

 
În conformitate cu cele mai recente descoperiri ale Fizicii Moderne, înainte de

Big Bang (explozia cosmică ce a avut loc acum 15-20 miliarde de ani, şi care

stă la baza Universului nostru) exista numai un spaţiu cu 10 dimensiuni, la

care noi ne vom referi ca fiind Hiperspaţiu. Cu un singur moment înainte de

Big Bang, (momentul zero), acest spaţiu cu 10 dimensiuni era stabil, iar când

a avut loc Big Bang-ul, acesta a devenit instabil şi a început să se mişte.

Mişcarea sa era (şi încă este) în termenii vibraţiilor.

Ca parte a acestor vibraţii, 4 din cele 10 dimensiuni au început să se extindă

exploziv, în timp ce celelalte 6 s-au contractat violent, până când au devenit

de mărime infinitezimală. Cele 4 dimensiuni ale Hiperspaţiu-ului sunt încă

extinse şi acesta este Universul, pe care noi îi observăm acum, cu cele trei

dimensiuni ale sale (lungime, lăţime şi înălţime) şi cu dimensiunea timp,

formând împreună spaţiul nostru tradiţional quadridimensional. Aceasta

expansiune, asemănătoare cu umflarea unui balon, este observabilă din

cauza faptului că alte stele sau galaxii sunt aruncate în afara noastră cu

viteze mari. Cu mult mai puţin decât o milisecundă (10

-43 secunde) după Big

Bang, celelalte 6 dimensiuni s-au contractat la o mărime mult mai mică decât

un milimetru (10

-33 cm) şi prin urmare aceste 6 dimensiuni au rămas pentru

noi invizibile, aşa cum acest Hiperspaţiu cu 10 dimensiuni pare a fi doar cu 4

dimensiuni.

Interesant este că în concordanţă cu „Teoria Superstring-urilor”, aceste 6

dimensiuni continuă să vibreze ca părţi ale vibraţiilor Hiperspaţiu-lui şi

formează un număr infinit de particule unidimensionale invizibile, numite

Superstring-uri”.

Ştim că

„Superstring-urile”

se comportă, metaforic vorbind, precum coardele chitarei, fiecare vibrând cu

frecvenţă diferită. Mişcarea lor vibraţională constituie un câmp uriaş, pe care

noi l-am numit Câmp de Energie Universală. La vibraţii joase (şi energii joase)

„Superstring-urile” apar ca fiind materia pe care o vedem în jurul nostru,

inclusiv copaci, flori, pământ, corpurile noastre etc. La vibraţii înalte,

„Superstring-urile” ne rămân invizibile, dar ele formează Câmpul de Energie

Universală subtil. Fiecare „Superstring” transportă energie, Energia

Universală, care este cea mai fundamentală energie în Univers, din toate

formele de energie ce există. Am văzut aceasta tot timpul, această

energie este transferată de la Câmpul Universal subtil către o formă grosieră

(mai densă) a Câmpului Universal, care este câmpul individual sau persoana,

la nivele foarte intense, în timpul tratamentelor cu Energie Universală.

Tot ceea ce vedem noi în jurul nostru, de la copaci la munţi şi la stele, sunt

doar vibraţiile „Superstringurilor” percepute în spaţiu-timp,

quadridimensional, pe care noi îl numim Universul nostru.

„Superstring-urile” însele sunt vibraţii ale Hiperspaţiului invizibil cu 6

dimensiuni, iar tot ce este în jurul nostru nu este nimic altceva decât vibraţiile

Hiperspaţiu-lui. Cel mai fundamental Adevăr este acela, totul este Hiperspaţiu

şi nimic nu este altceva decât Hiperspaţiu şi Hiperspaţiul este Sursa,

Dumnezeu sau Tu cel adevărat. Noi avem percepţia iluzorie a mai multor

obiecte separate în domeniul spaţiu-timp, quadridimensional, numai pentru

că celelalte 6 dimensiuni, proiectate în cele 4 dimensiuni familiare nouă, apar

conştiinţei noastre ca obiecte, maşini, corpuri, stele etc., care nu sunt nimic

altceva decât vibraţii ale Hiperspaţiului (Sursei).

Observăm că „Superstring-urile” NU sunt părţi sau obiecte ale Hiperspaţiului

cu 10 dimensiuni, ele sunt dimensiunile însele ale Hiperspaţiului. Totuşi,

reflexiile lor (proiecţiile) în spaţiul nostru tradiţional quadridimensional, apar

ca obiecte sau ca părţi ale Universului aşa cum noi îl observăm. Prin urmare,

când sunt văzute cele 4 dimensiuni spaţiu – timp, chiar dacă manifestarea

fiecărui „Superstring” apare a fi o minusculă parte a Universului nostru fizic,

aceasta este o iluzie, pentru că fiecare „Superstring” este Hiperspaţiul Însuşi.

Pentru acelaşi motiv, fiecare particulă subatomică, fiecare atom, celulă, corp,

stea etc. este Hiperspaţiul Însuşi şi de aceea,

chiar dacă tu ca persoană pari a fi o mică parte a Universului fizic, în realitate

întregul Univers este în interiorul tău sau mai precis, Tu eşti Universul.

Această formulare este corectă pentru că tot ceea ce există este Hiperspaţiu

şi dacă Tu eşti Acela, atunci Universul (manifestarea Hiperspaţiului) eşti de

asemenea „Tu”. (Vezi discuţiile despre holograme, referitoare la acest

argument.

Toate entităţile (care sunt în realitate „Superstring-uri”) interacţionează cu

spaţiul quadridimensional, în care ele se mişcă şi sunt forme inseparabile ale

acestuia. (Acesta este din cauză că toate entităţile, la fel de bine ca şi spaţiutimp,

sunt dimensiuni ale unicului Hiperspaţiu) Implicaţiile acestui fapt sunt

fenomenale. Rezultă că totul, incluzându-ne şi pe noi înşine, este conectat

intim cu spaţiul quadridimensional, care în trecut se credea a fi separate de

noi.

Pe scurt: Sursa este Hiperspaţiul cu 10 dimensiuni. Vibraţiile acestui

Hiperspaţiu, care include şi vibraţiile „Superstring-urilor” este de fapt Sursa în

Mişcare. Sursa în Mişcare cu cele 10 dimensiuni şi vibraţiile sale este

Universul nostru Adevărat, însă celelalte 6 dimensiuni ale sale nu ne sunt

nouă vizibile. Aceste 6 dimensiuni, cu vibraţii diferite (sau „Superstring-uri”),

apar simţurilor noastre mai mult ca materia pe care noi o vedem în jur.

Acesta este Universul fizic sau manifestarea Sursei.

Acum se pune întrebarea, cum pot „Superstring-urile” invizibile, să apară

simţurilor noastre (sau conştiinţei noastre) ca obiecte vizibile? Răspunsul

poate fi dat numai după o scurtă descriere a fenomenului neaşteptat. Un

fenomen neaşteptat are loc atunci când un sistem formează brusc un alt

sistem, diferit şi radical (sau un nivel diferit al realităţii). Cu alte cuvinte, chiar

dacă sistemul original inerent rămâne acelaşi, în anumite condiţii el arată o

proprietate bruscă şi neaşteptată, care nu era înainte, dar care face ca

sistemul original să pară a fi un sistem cu totul diferit, o structură

neaşteptată sau un alt nivel al organizării (sau alt nivel al realităţii). Un

exemplu simplu: gheaţa este o structură neaşteptată, care provine din apă

numai în condiţii specifice, în acest caz, temperaturile foarte scăzute. Deci,

acesta este un caz foarte obişnuit (gheaţă-apă), dar alte fenomene

neaşteptate pot fi radicale. Ele produc forme noi, ce nu sunt aşteptate pe

bazele unui nivel fundamental. În cele mai multe cazuri, analiza în amănunt

nu ne ajută prea mult, pentru că ea nu ne spune prea multe despre

complexitatea şi bogăţia acestui nou nivel de organizare. Fenomenul

neaşteptat în fizică, lucrează precum miracolul. Universul fizic, pe care noi îl

observăm, este o structură neaşteptată a „Superstring-urilor” fundamentale

(sau Câmpul de Energie Universală).

Dar cum apare el ?

Pentru a răspunde la această întrebare, să ne întoarcem înapoi cu 20 miliarde

de ani, în momentul Big Bang.

Iniţial a fost Hiperspaţiul (Sursa). Cu Big Bang-ul, el s-a mişcat şi a creat Sursa

în Mişcare, un Univers vibraţional cu 10 dimensiuni, care este foarte puţin

asemănător cu Universul fizic quadridimensional, observat de noi acum. La

mult mai puţin de o milisecundă (10

-43 secunde) după Big Bang, cele 4 din

cele 10 dimensiuni s-au extins (mai târziu au stabilit spaţiul – timp, cunoscut

nouă) şi celelalte 6 dimensiuni s-au contractat la o mărime mult mai mică

decât un milimetru (10

-33 cm), formând „Superstring-urile” vibratoare. Energia

Universului (Hiperspaţiu) era atunci la un nivel neaşteptat de 10

26 eV (această

energie este mai mare decât orice ne-am putea noi imagina). În acest punct,

domeniul vibraţiilor (variaţiile în nivel, nu nivelul însuşi) era mic, vibraţiile

(frecvenţa) şi energia aveau nivele incredibil de mari, cu alte cuvinte ele nu

variau mult. Cu timpul, variaţiile în vibraţii şi energie au început să crească,

aşa că a apărut un spectru de vibraţie şi energie. Acest spectru a permis

vibraţiilor joase, la fel de bine ca şi vibraţiilor înalte, să mişte „Superstringurile”.

Energia iniţială uriaşă, de 10

26 eV, s-a disipat în afară şi a creat o

gamă de energii (mai precis densităţi de energii) între 10

9 eV şi 1025 eV. Acest

lucru s-a întâmplat la momentul 10

-12 secunde. La nivelul inferior al spectrului

de energie, adică la nivelul energiei de 10

9 eV, vibraţiile joase ale

„Superstring-urilor” erau foarte dense (strâns unite) şi au creat prima

structură neaşteptată – quarcii şi electronii, care au fost primele particule

existente în Universul nostru. La celelalte nivele ale spectrului (nivelele de

energie medii şi înalte) „Superstring-urile” şi-au păstrat natura lor subtilă şi

infinitezimală.

Deci, particulele au apărut numai din „Superstring-uri” la cele mai joase

nivele de vibraţie ale energiei. Este important să observăm că fiecare quarc

este încă un „Superstring”. Fiecare quarc este doar un nivel mai înalt de

organizare al „Superstring-urilor” fundamentale. Altfel spus, quarcii

(particulele) apar ca un nivel mai jos al Realităţii, din nivelul mai înalt al

Realităţii. Fiecare particulă nu este nimic altceva decât vibraţii dense, forme

grosiere ale „Superstring-urilor”, şi ca o proprietate uimitoare a structurilor

neaşteptate, quarcii au o dimensiune mai mare decât forma subtilă a

„Superstring-urilor”. Pe măsură ce timpul a trecut, variaţiile în vibraţiile

„Superstring-urilor” şi spectrul lor de energie a devenit din ce în ce mai larg,

permiţând energiilor şi vibraţiilor să devină din ce în ce mai joase. La o

milisecundă după Big Bang, la nivelul relativ al energiei de 10

8 eV, vibraţiile

au devenit mai dense şi au format particule mai mari, neutronii şi protonii,

care sunt formaţi din quarci. După 3 minute, a fost format nucleul (compus

din neutroni şi protoni). După 700 000 ani, energiile din partea de jos a

spectrului au ajuns până la 0,01 eV şi vibraţiile acolo au devenit dense şi s-au

format primii atomi. Atomii erau mai mari decât orice altă particulă existentă

înainte şi erau formaţi din nucleu şi electroni. La energii mai joase (10 eV),

combinaţia atomilor a format moleculele. În mod asemănător, mai târziu,

anumite molecule au format celulele vieţii şi celulele au format corpul viu.

Unele cellule (neuroni) formează în colectiv creierul sau conştiinţa. Vedem

aşadar, că deşi energiile au devenit din ce în ce mai

joase şi vibraţiile au devenit din ce în ce mai dense, a apărut o organizare

fundamentală, ca sistem diferit (un nivel următor al organizării) la energia

joasă a spectrului. Începând cu „Superstring-urile”, după multe ierarhii, noi

avem ceea ce numim materie: copacii, oameni, stele etc., care sunt vizibile,

deşi „Superstring-urile” fundamentale sunt invizibile. În acest punct, sunt

două importante probleme de observat:

1. Încă există „Superstring-uri” invizibile la energii înalte ale spectrului, pe

care noi le-am denumit înainte în text Câmp de Energie Universală subtil,

(asta poate explica de ce astrofizicienii caută încă ceea ce este numită

pierderea masei Universului neînţelegând că acesta este Câmpul invizibil,

subtil, de Energie Universală, care nu are masă şi nu este detectabil). Aceste

„Superstring-uri” nu apar ca materie, dar interacţionează cu aceasta, sunt

răspândite peste tot şi noi le-am văzut aducând corpurilor noastre, Energie

Universală suplimentară.

2. Ceea ce numim noi materie şi ceea ce noi vedem ca materie diferită în

jurul nostru, nu este nimic altceva decât vibraţiile dense ale „Superstringurilor”,

la energii joase. Corpurile noastre sunt individualizări grosiere ale

Câmpului de Energie Universală, care apare ca materie solidă conştiinţelor

noastre. Deci, numai atunci când conştiinţa apare, apare împreună cu ea şi

iluzia materiei şi falsa senzaţie a separării. Noi ştim că Universul este format

numai din forme de vibraţii subtile şi dense şi din nimic altceva. Materia este

însă numai o etichetă, o iluzie, un adevăr limitat pe care noi îl folosim pentru

a descrie vibraţiile dense. Devine acum clar că atât corpurile noastre, cât şi

tot ce ne înconjoară, sunt corpuri energetice, iar materia solidă, separată,

este o iluzie creată de mintea noastră.

Motivul pentru care mintea noastră (conştiinţa) vede diferenţele în existenţa

din jurul nostru (precum o maşină, corp, aer) este doar pentru că totul

vibrează cu frecvenţe variate. Nivelul, adică cantitatea sau mărimea

vibraţiilor „Superstring-urilor”, determină tipul quarcului care apare, iar

combinaţiile diferite ale vibraţiilor determină ce tip de atomi se va manifesta

etc. Motivul pentru care noi simţim lucrurile ca fiind solide, este numai din

cauză că există câmp electromagnetic (forţă) între corpurile noastre şi

obiectele pe care le atingem, care există şi între fiecare atom şi care dă falsa

senzaţie de soliditate. Forţa electromagnetică nu este nimic altceva decât o

vibraţie diferită a „Superstring-urilor”. La început, în jurul momentului 10

-40

secunde, „Superstring-urile” au format o singură forţă unificată, ce mai târziu

în timp s-a divizat în forţe nucleare slabe şi tari, gravitaţie, forţe

electromagnetice, care sunt toate generate de bozoni, deci toate particulele

şi forţele în natură sunt doar vibraţii.

Dacă diferenţele între obiecte sunt iluzii şi dacă soliditatea obiectelor pe care

noi le atingem este tot o iluzie, atunci înseamnă că percepţia noastră asupra

materiei şi separării este tot o iluzie sau un nivel foarte jos al realităţii.

Realitatea fundamentală este aceea că totul este constituit din vibraţii şi

diferenţele ce există sunt urmare a nivelelor de vibraţie. Deci, în realitate,

ceea ce vedem noi ca lume fizică, este un ocean de câmpuri vibratorii, ce nu

are graniţe, îmbinate intim unele cu altele. Acesta este adevărata şi frumoasa

faţă a Universului nostru, pe care noi am cunoscut-o atât de puţin până

acum.

Noi am văzut aceasta din cauza fenomenului neaşteptat. Aceeaşi Sursă

(Hiperspaţiu) iese la iveală ca diferite aparenţe, într-un mod ierarhic, iar toate

aceste aparenţe diferite (organizări sau sisteme) coexistă simultan, ca fiind

aspecte diferite ale Hiperspaţiului. Trebuie să observăm că fiecare aspect este

Hiperspaţiul Însuşi, totuşi fiecare aspect sau fiecare aparenţă corespunde

unui nivel diferit al Realităţii. Cel mai fundamental, profund sau altfel spus,

cel mai înalt nivel al Realităţii este Hiperspaţiul, care este Sursa a tuturor

realităţilor. Alte realităţi ce apar din Hiperspaţiu, ca un nivel următor al

structurii neaşteptate, sunt totuşi nivele mai joase ale realităţilor, din cauză

că toate nivelele realităţilor depind de existenţa lor în Hiperspaţiu (Sursa), în

timp ce Hiperspaţiul poate exista independent. Să privim la toate aceste

realităţi, una câte una, căci ele joacă un rol foarte important în înţelegerea

Adevărului despre Existenţă. Vom diferenţia patru realităţi principale:

Primul nivel al Realităţii este Hiperspaţiul cu 10 dimensiuni sau Sursa.

A doua realitate apare din aceasta şi este planul vibraţiilor nelocalizate. Acest

plan reprezintă un nivel mai scăzut al Realităţii, în comparaţie cu primul. El

constă în Sursa în Mişcare şi mai special, vibraţiile „Superstring-urilor” cu 10

dimensiuni, care sunt compactările (sau contracţiile) celor 6 dimensiuni ale

Hiperspaţiului. Acest al doilea nivel este numit planul vibraţiilor nelocalizate

pentru că „Superstring-urile” sunt conectate nelocalizat sau dincolo de

spaţiu-timp. Aceasta este foarte adevărat, considerând că factorul cel mai

important este că „Superstring-urile” sunt cele 6 dimensiuni ale

Hiperspaţiului şi totuşi ele există în afara celor 4 dimensiuni, care constituie

spaţiul quadridimensional, convenţional pentru noi.

Al treilea nivel al Realităţii este planul local vibraţional şi se referă la aceleaşi

„Superstring-uri”, dar de această dată la reflexiile lor în spaţiul

quadridimensional, vizibil nouă. Cu alte cuvinte, acest nivel descrie cum cele

6 dimensiuni ale Hiperspaţiului – „Superstring-urile” – sunt percepute de către

celelalte 4 dimensiuni, sau de spaţiul quadridimensional, convenţional nouă.

Deci, în timp ce al doilea nivel al Realităţi vede vibraţiile „Superstringurilor”

mişcându-se într-un spaţiu cu 10 dimensiuni, al treilea nivel observă mişcarea

lor în spaţiul nostrum convenţional, cu 4 dimensiuni, care are o perspectivă

mult mai limitată. Acest nivel al Realităţii este local, sau în

spaţiu-timp. Cititorul trebuie să observe că deşi celelalte 6 dimensiuni există

simultan în Universul nostru, ele sunt invizibile şi noi suntem conştienţi doar

de cele 4 dimensiuni, pentru motivul că noi ne asumăm incorect faptul că

toate mişcările şi conectările sunt limitate la aceste 4 dimensiuni, dar nu este

aşa. Acesta este modul în care vibraţiile sunt percepute în al treilea nivel al

Realităţii.

În sfârşit, planul fizic este al patrulea şi cel mai de jos nivel al Realităţii,

aceasta este realitatea unde conştiinţa a apărut la marginea cea mai de jos a

spectrului de energie. În această realitate, toate vibraţiile apar conştiinţei ca

materie, cu alte cuvinte, acesta este Universul fizic de care noi suntem

conştienţi. Această realitate este locală şi are cea mai limitată aparenţă.

Interesant este că toate aceste patru realităţi există în acelaşi timp în

Universul nostru, deşi noi suntem de cele mai multe ori conştienţi numai de

cel de al patrulea nivel al realităţii. Aici trebuie să ne oprim şi să înţelegem ce

este localizarea şi Nelocalizarea.

Înainte de 1964, fizicienii gândeau că Universul era local. Local înseamnă că

dacă două obiecte A şi B erau separate şi distanţate în spaţiu, pentru ca

primul obiect A, să-l influenţeze pe al doilea obiect B, trebuie să călătorească

în spaţiu, pe drumul către obiectul B şi să-l influenţeze fizic, sau să trimită un

semnal către B şi acest semnal să poată călători în spaţiu, să-l găsească şi săl

afecteze pe B. Dacă A nu poate face aceasta, înseamnă că A nu este în

legătură cu B. Cu alte cuvinte, în conformitate cu localizarea, toate legăturile

sunt realizate prin spaţiul nostru quadridimensional şi sunt limitate. Ceea ce

noi vedem a fi separat, este în parte datorită localizării aparente. Noi gândim

că dacă două lucruri sunt depărtate, între ele nu există nici o legătură, iar

dacă sunt unul lângă altul, ele au legătură. În 1964, fizicianul Bell a dovedit

că această teorie era greşită, el a avut o străfulgerare în al doilea nivel al

Realităţii. Bell a arătat că două obiecte se pot influenţa unul pe altul şi

influenţa nu trebuie să călătorească în spaţiul quadridimensional,

convenţional pentru noi. Aceasta înseamnă că două entităţi, aflate la orice

distanţă sunt conectate şi se pot influenţa una pe alta instantaneu.

Nelocalizarea indică existenţa unui tărâm invizibil nouă, dar care este aici şi

există la un nivel foarte adânc şi la acest nivel orice lucru este conectat cu

orice altceva, dincolo de limitările spaţiu – timp. În timp ce localizarea

înseamnă în spaţiu şi timp, nelocalizarea înseamnă dincolo de spaţiu şi de

timp. Conform nelocalizării, două entităţi sunt conectate chiar dacă ele sunt

depărtate în spaţiu, aşa că spaţiul-timp quadridimensional tradiţional şi

limitările nu mai au nici o importanţă, fiind depăşite. Sub lumina acestor

informaţii, al patrulea nivel al Realităţii devine acum mult mai clar.

Deci, „Superstrig-urile sau vibraţiile sunt Hiperspaţiul cu 6 dimensiuni.

Aceasta implică două lucruri, primul înseamnă că ele sunt echivalente cu

Hiperspaţiul (cu alte cuvinte, ele nu sunt doar obiecte în el sau părţi ale lui),

al doilea, ele sunt în esenţă dincolo de spaţiul nostru quadridimensional,

tradiţional. Dacă ele sunt în afara spaţiului-timp, prin definiţia de mai sus ele

nu sunt localizate, deci chiar dacă proiecţiile lor apar a fi localizate în spaţiutimp,

în realitate ele nu sunt.

Aceste lucruri implică următoarele: ca parte a celui de al patrulea nivel al

Realităţii, numai entităţile ce sunt unele lângă altele, sunt conectate. Ca

parte a celui de al treilea nivel al Realităţii, toate entităţile sunt în esenţă

vibraţii, dar numai vibraţiile aceleia care este în imediata vecinătate a

celeilalte se conectează. Ca parte a celui de al doilea nivel al Realităţii, este

adevărat că orice vibraţie este conectată cu orice altă vibraţie şi nu contează

cât de departe se află ele. Dacă vibraţii („Superstring-urile”) sunt conectate

în 6 dimensiuni, cum ar putea fi ele permanent separate? În sfârşit, al

patrulea nivel al Realităţii spune că toate vibraţiile sunt una cu Hiperspaţiul şi

totul este Sursa Însăşi.

În rezumat: toate obiectele şi toţi oamenii sunt vibraţii şi orice lucru este

conectat cu orice altceva, nelocalizat, dincolo de spaţiu-timp. Aceasta se

poate datorită localizării (şi din cauza percepţiilor conştiinţei noastre, căreia

lucrurile îi apar separate), dar şi din cauza nelocalizării fundamentale (prin

care orice lucru din Univers este adânc conectat). La al patrulea nivel al

Realităţii, noi observăm materia (soliditate, diversitate) şi separaţia. Al treilea

nivel al Realităţii spune că toată materia este constituită din vibraţii, deşi nu

toate vibraţiile sunt conectate, ci numai acelea ce se înconjoară unele pe

altele – aceasta este o conectare locală. Diferenţele în materie

sunt depăşite în această realitate unde există asemănare şi armonie. Al

doilea nivel al Realităţii arată că toată materia este vibraţie şi totul este

conectat cu totul. Distanţa în spaţiu-timp este irlevantă. Această realitate

indică că separaţia este depăşită în întregime şi există Integralitatea în

Univers. În sfârşit, cel mai înalt şi primul nivel al Realităţii ne arată pur şi

simplu că toate obiectele, toate vibraţiile, toţi oamenii nu sunt decît Sursa

însăşi. Această realitate depăşeşte Nemărginirea. Aici există Unitatea.

Această realitate indică că universul nostru real este holografic, cu alte

cuvinte Tu nu eşti numai parte a Universului, dar Tu eşti Universul sau

Universul este în Tine (în concordanţă cu holografia – o ramură a opticii – din

fiecare mică parte a unei imagini fotografice, întreaga imagine poate fi

construită înapoi, aşadar o mică parte conţine în mod surprinzător întregul).

Pur şi simplu, orice lucru este conectat cu orice alt lucru, din cauză că el este

una cu Hiperspaţiul sau Sursa.

În acest moment, cititorul ar trebui să înţeleagă că Universul nostru perceput

fizic este cel mai de jos nivel al Realităţii, în comparaţie cu cele mai

fundamentale realităţi ale Integralităţii şi Unităţii. Universul fizic de care noi

suntem conştienţi este numai o manifestare limitată a Sursei. Universul

nostru real este un Univers vibraţional cu 10 dimensiuni (Sursa în mişcare) şi

nu Universul nostru fizic, quadridimensional. Fiecare materie, fiecare

persoană în Universul nostru, de fapt există în acest plan cu 10 dimensiuni şi

este conectată cu orice altă persoană sau cu orice

alt lucru în Univers, deşi pot să apară separate în spaţiu-timp.

Odată ce noi ştim sta devine clar că percepţiile extraordinare nu sunt de loc

extraordinare. Telepatia, este din cauza conexiunii noastre intime,

nelocalizate, din afara spaţiului tridimensional. Visele profetice sau

înţelepciunea intuitivă se datorează conectării nelocalizate, dincolo de timpul

unidimensional. În primul caz este depăşit spaţiul, în al doilea caz este

depăşit timpul. Acum înţelegem cum vindecăm la distanţă şi cum să accesăm

Energia Universală nelocalizat de la Câmpul Universal îndepărtat.

Nelocalizarea exprimă de asemenea conştiinţa

colectivă sau lipsa ei, prin care toate minţile sunt conectate şi mai mult orice

informaţie din viitor sau din trecut este în interiorul nostru şi poate fi accesată

(ca fiind dincolo de timp sau nelocalizată în timp), atâta vreme cât noi

suntem receptivi la aceasta.

Deci, nelocalizarea este un adevăr mult mai fundamental în Univers decît

localizarea. Aceasta înseamnă că chiar dacă lucrurile pot sau nu pot fi

conectate localizat în spaţiul quadridimensional, ele sunt întotdeauna

conectate nelocalizat. Chiar şi „Superstring”-urile sunt conectate nelocalizat,

iar proiecţiile lor, pe care le percepem în spaţiul quadridimensional, apar ca

fiind conectate numai localizat. Deci, fiecare influenţă este mai întâi nelocală,

din cauză că localizarea apare din nelocalizare. Să dăm un exemplu. Când noi

direcţionăm Energie Universală sau în gând, de la punctul A la punctul B,

aflate la distanţă, energia sau gândul pot să traverseze spaţiul prin intenţie

inconştientă, însă nu este necesar atunci când noi suntem conştienţi de

legătura nelocală dintre A şi B. A şi B apar a fi la distanţă, numai în percepţia

noastră. Apoi, noi putem face gândul sau energia să fie transferat de la A la B

instantaneu, fără nici o călătorie în spaţiu. În realitate, toate influenţele locale

sunt purtate de natura nelocală. Un exemplu simplu este apariţia în mintea

noastră a unui gând despre o persoană pe care nu o aşteptăm să vină şi ea

tocmai soseşte.

Altă implicaţie a diverselor nivele ale Realităţii este faptul că înţelegerea,

scopul şi determinarea, sunt concepte neaşteptate, ce există numai la nivele

joase ale Realităţii. Când noi privim la Adevăr dintr-un nivel adânc sau înalt al

Realităţii, conceptele nu mai există acolo. Sursa nu are o preferinţă pentru

aceasta sau cum să se mişte. Totul se întâmplă în interiorul Ei Însăşi şi nu

poate să se separe de mişcarea sa – să controleze mişcarea, aşa cum face

mintea cu corpul. Aceasta este într-o stare a Unităţii (şi Acesta este

Adevăratul Tu). Mişcarea ei apare spontan.

Ca un rezultat, mişcarea vibraţiilor în Univers este expresia lor însele, într-un

mod aleator – precum este dansul liber. Şi atunci, la cel mai de jos nivel al

Realităţii (a patra realitate), conştiinţa (mintea) apare şi cu ea apar judecata,

intenţia, scopul şi determinarea. Toate acestea nu erau înainte.

Fizicienii confirmă acest fapt în Fizica Cuantică. Universul este o întâmplare

inerentă, deşi el ne apare determinat. În conformitate cu realităţile cele mai

înalte, nu există nici un alt scop în viaţă, decât să trăieşti. Ţelurile spirituale

sunt minunate dar pastreaza in minte ca ele se intampla intotdeauna

neasteptaptat in fenomenologie (manifestare) şi nimic nu se întâmplă

Adevăratului Tu sau Sursei, când mintea ta este spirituală. Adevărul Final este

că Tu eşti Adevărul şi în loc să-L cauţi, bucură-te Tu, fiind chiar El, pentru că

Tu eşti deja Acela. Nu ar trebui să uităm că toată învăţătura este realizată

doar din concepte şi din indicatori ai Adevărului şi Tu eşti deja Acel Adevăr

înaintea învăţăturii. Când există înţelegere intuitivă şi completă că „Totul este

Dumnezeu sau Sursa” nu mai este necesară nici o învăţătură.

În concluzie, Universul fizic este mai mult o creaţie a minţii tale, pentru că

adânc, dincolo de orice lucru, sunt vibraţii nonfizice şi orice lucru este

conectat cu oricare altul.

Tot ce există este Sursa – Hiperspaţiul – „Nimicul”, în afara „Totului” –

Universul care a apărut şi s-a manifestat. Tu nu eşti limitat la persoana pe

care Tu o reprezinţi, Tu eşti chiar Sursa Întregii Creaţii.

Comments