CONSTRUCTII SPECTACULOASE



POSIBIL SANCTUAR GETIC ÎNCHINAT CULTULUI SOLAR (SAU NEOLITIC - FIIND PREZENT MOTIVUL ŞARPELUI) LÂNGĂ LOCALITATEA SEIMENI, PE MALUL DUNARII

Alte trei sanctuare similare dedicate Soarelui sunt prezentate pe site-ul:
http://sites.google.com/site/noidescopeririarheologice/descoperiri-arheologice/judetul-constanta

Localitatea Seimeni se află în zona de influenţă a anticului oraş greco-roman Axiopolis (greacă Ἀξιούπολις) care înainte de a fi reconstruit de Constantin cel Mare, a fost fondat de Lisimach, regele grec al Traciei. Cetatea Axiopolis se află la 3 km S de Cernavodă, în faţa insulei Hinog, pe malul drept al Dunării. Necropola cetaţii se află poziţionată la 4,5 km S pe şoseaua Cernavodă - Cochirleni.

Pe Dealul Sofia, aflat în nordul localităţii Cernavodă, a fost descoperit într-un mormânt din necropola de inhumaţie aparţinând culturii Hamangia din neoliticul mijlociu, "Gânditorul" şi perechea sa.
Conform Repertoarului Arheologic National:
- situl arheologic eneolitic de la Cernavoda  - "Dealul Sofia" - începând de la 100m V de Primaria orasului pana la malul Dunarii. Descoperiri în cadrul sitului:
    - asezare epoca eneolitic - Cultura Cernavoda
    - asezare epoca eneolitic - Cultura Gumelnita
- situl arheologic neolitic de la Cernavodă - Coada Zăvoiului - aşezare şi necropolă  

La Cernavoda, în punctul "La Cetate" din apropierea tell-ului, a fost descoperit un mormânt. Inventarul funerar este specific Culturii Gumelnita (P. Hasotti, 1977, p. 89).

Localitatea Seimeni se află la o distanţă de 4,5 km de necropola neolitică iar posibilul sanctuar, care este poziţionat chiar lângă localitate, are dimensiuni de 1,0 x 0,4 km.




O mare parte a acestui sanctuar se pare că a fost distrusă prin alunecarea terenului în lunca Dunării. Peste această parte a fost întemeiată localitatea Seimeni, fenomenul de distrugere fiind continuat prin construirea caselor, cât şi de factorii de mediu (lacul); întraga zona este supusa eroziunii - şoseaua de acces în localitatea Seimeni din direcţia localităţii Dunărea fiind întreruptă datorită alunecărilor de teren. Ocolitoarea s-a construit chiar la limita de N-E a sanctuarului. Această ipoteză este confirmată de imaginile următoare:






În imaginile care urmează pe pot observa discurile aflate la limita zonei de eroziune provocată prin alunecarea terenului:


















Se mai observă aproximativ 59 de discuri, fiecare disc având 20 m diametru. Discurile sunt încadrate cu ziduri având grosimi de până la 4,5 m.








Pe unul din discuri, având o poziţie centrală, se observă o formă spiralată.




În cadrul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte:
- Cultul Soarelui - discul
- Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe - spirala
- Cultul apelor - Dunărea

Cultul Soarelui a luat fiinţă o dată cu începutul agriculturii, entitatea abstractă a bunurilor Pământului-mamă atrăgând nevoia de exteriorizare a primilor agricultori şi punând bazele primului cult - cultul agrar.
Conform cunoscutului etnolog şi scriitor Romulus Vulcănescu: "Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă şi s-a dezvoltat după această etnogeneză la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromâni".

Cultul Zeiţei Şarpe se remarcă prin apariţia în spaţiul carpato-dunărean, încă de la sfârşitul paleoliticului, a unor ornamente reprezentând şarpele prin: linii simple, unduite sau în zigzag; spirale plane şi foarte rar helicoidale; meandre şi chiar şiruri de romburi - imitaţie a desenului existent pe spatele viperei cu corn - animal veninos aducător de moarte, endemic în această arie.
Conform materialului "Semiotica română în vizită la UNESCO", motivul spiralei îşi are originea în paleoliticul superior al spaţiului carpato-dunărean şi reprezintă şarpele, animal căruia, în timpuri de demult, pe aceste meleaguri, i-a fost atribuită o simbolistică duală încă din neoliticul timpuriu, dar a rămas pentru întreg neoliticul ca simbol al regenerării ciclice a naturii din care a derivat, probabil, mai târziu şi concepţia referitoare la nemurire a dacilor.
Puteţi citi întreg materialul accesând link-ul:
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:9dMSIhyE_5UJ:www.noidacii.ro/Noi%2520Dacii%2520nr.11/Ziar1.pdf+motiv+spirala+cult+soare&cd=5&hl=ro&ct=clnk&lr=lang_ro
La traci, motivul şarpelui, ca simbol al regenerării ciclice a naturii (la această latitudine şarpele intră sub pământ pentru hibernare în imediata apropiere a echinocţiului de toamnă şi reapare la suprafaţă odată cu echinocţiul de primăvară şi cu reînvierea vegetaţiei), este prezent încolăcit pe o tulpină în reprezentările Cavalerului Trac.

Cultul apelor este prezent şi la geto-daci, ca şi la alte popoare antice. Dunărea era fluviul lor sacru şi Strabon confirmă acest lucru atunci când localizează Cetatea Histria pe malul lacului Sinoe, "la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului". Acest cult se regăseşte în obiceiul dacilor de a nu porni la război înainte de a lua în gură apă din Istru, jurând că nu se vor întoarece acasă decât după ce vor învinge pe duşmani. Geto-dacii cunoşteau potenţialul vindecător al apelor minerale şi al apelor termale. Urme ale acestui cult au rămas în mitologia românească, unde Dunărea este considerată fluviu sacru cu calităţi purificatoare.
Merită menţionat faptul că, în conformitate cu Repertoarul Arheologic National - pentru localitatea Seimeni:
- asezarea latene de la Seimeni - Seimenii Mari, între soseaua Cernavoda - Topalu si Dunare, în S localitatii.


Motivul spiralei:
- după potopul gigantic petrecut în urmã cu 7.600 de ani pe locul unde acum se aflã Marea Neagrã (conform cercetãtorilor americani, William Ryan şi Walter Pitman, care primesc în anul 2000 cea mai înaltã distincţie din partea Columbia University, Shepard Medal pentru cercetãri exemplare în geologia marinã), un grup aparţinând populaţiilor carpato-dunărene duce acest motiv până pe malurile Rinului şi al Senei, unde au fost descoperite vase acoperite cu forme de spiralã - spirala carpato-dunãreanã, valuri concentrice, desene rectangulare şi tot felul de forme geometrice, asemãnãtoare cu cele din Moldova;
- în vechiul alfabet heroglific egiptean, semnul spiralei are înteles de apă;
- la tracii din Asia Mică, întreaga suprafaţă a armei era acoperită cu motive geometrice, în care domina spirala, motiv decorativ de mare efect, exprimând atât rafinamentul triburilor care o produceau, cât şi nivelul societăţii care solicita asemenea obiecte. În ornamentaţia cu caracter geometric, pe obiecte de lut sau pe arme, se desprind unele elemente dominante: cercuri, cercuri cu cruce, spirale, toate simbolizând soarele. Aceste ornamente ilustrează deosebita importanţă pe care au dat-o Tracii cultului zeului-lumină;
- spirala apare ca ornament pe piesele din tezaurul dezgropat de Schliemann la Troia;
- apare pe portalurile caselor ţăranilor daci, ori pe covoare, pe fote şi ţesături, semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul; este poate cel mai caracteristic, dar şi cel mai ermetic simbol al poporului nostru;


Ipoteze:
Conform lui Mircea Eliade în "Istoria credinţelor şi ideilor religioase":
Nu ştim în ce măsură structura iniţiatică şi eshatologică a misterului lui Zalmoxis mai supravieţuia în epoca lui Strabon. Dar autorii antici vorbesc despre anumiţi eramiţi şi oameni religioşi şi probabil că aceşti specialişti ai sacrului prelungeau tradiţia mistică a cultului lui Zalmoxis. Un alt amănunt pare de asemenea important pentru Strabon: faptul că Zalmoxis  - ca şi, mai recent, Deceneu - realizase o carieră atât de prodigioasă graţie mai ales cunoştinţelor sale astronomice şi mantice. În sec. al VI-lea e.n., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganţi interesul preoţilor daci pentru astronomie şi ştiinţele naturale. Insistenţa pe cunoaşterea corpurilor cereşti poate oglindi informaţii exacte. Într-adevăr, templele de la Sarmisegetuza şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, par să fi avut o funcţie calendaristică.

Despre traci, Mircea Eliade scrie:
După Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos şi Artemis; totuşi, regii lor venerau pe Hermes, ai cărui descendenţi se credeau. Cât despre Hermes, care, după Herodot, era cinstit exclusiv de către regi, adică de aristrocaţia militară, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, deşi un asemenea zeu este din belşug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea aşadar vedea în Hermes trac o divinitate solară. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totuşi de o concepţie mai târzie care nu lămureşte deloc teologia regală menţionată de Herodot.
Cultul lui Dionysos trac aminteşte ceremoniile ce se desfăşurau în timpul nopţii, în munţi, la lumina făcliilor; o muzică sălbalică (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamnă pe credincioşi să scoată ţipete de voioşie într-un dans circular, furios şi învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate şi epuizante; costumul lor era straniu; ele purtau bessares, lungi veşminte fluturânde, făcute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de căprioară şi, probabil, pe cap, coarne. În mâini ţineau şerpi consacraţi lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacră, ele apucau animelele alese pentru sacrificii şi le rupeau în bucăţi, sfâşiindu-le şi mâncându-le carnea crudă. Omofagia rituală săvârşea identificarea cu zeul; participanţii se numeau acum Sabos sau Sabazios.
Aşa cum a arătat şi Nicolae Iorga, fenomenul horal reprezintă o reminiscenţă a unui străvechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se săvârşea pe tot cuprinsul Daciei încă din epoca paleolitică. Ritualul numit Kolabrismos (de la gr. κολαβρισμός) sau a Kolo era o horă ezoterică, în timpul dansului, oamenii se înfrăţeau formând o fraţietate magico-rituală. Sunt puţine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem să le completăm cu ceea ce ştim despre hora actuală.
În Enciclopedia Britannica găsim următoarea definiţie: Kolo derivă din denumirea veche slavonă a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanică.
Kolo-ul trac a dat la noi Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la ruşi Korovad-ul şi la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la docoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
S-a stabilit că, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.H.), ultima mare cultura cu ceramică pictata din Europa. Descoperirea la Bodeşti-Frumuşica a unei reprezentări în ceramica a unei hore formate din şase femei, aparţinând acestei Culturi, ar atesta faptul că pe teritoriul ţării noastre exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet şi China.

Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei dansează înlănţuite câte 30-40 în interiorul unor discuri imense. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetică, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri până spre margine. 
Pot dansa la lumina misterioasă a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea caldă a Soarelui, mulţumindu-i pentru recoltele bogate.




UN SANCTUAR SIMILAR LÂNGĂ LOCALITATEA MIREASA

La aproximativ 25km de localitatea Seimeni, lângă localitatea Mireasa, am descoperit un sanctuar similar cu cel de la Seimeni. Se mai observă patru discuri cu diametrul de 26m.
Localitatea Mireasa nu este cuprinsă în Repertoarul Arheologic al României a Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", şi nici în Repertoarul Arheologic Naţional.













URME ALE UNOR FOSTE REZERVOARE DE COMBUSTIBIL?

O teorie enunţată de câţiva specialişti în arheologie susţine că urmele cu formă de discuri ar reprezenta locurile unde au fost rezervoare de petrol sau combustibil, posibil din cel de-al Doilea Război Mondial, care, nemaifiind folosite, au fost dezafectate iar părţile metalice au fost valorificate sau furate.


In capturile care urmeaza sunt prezentate rezervoare de combustibil de la Năvodari:



şi Constanţa:



Se observă faptul că rezervoarele au fost amplasate pe un teren plat, care să permită cu uşurinţă accesul la ele.

În continuare sunt postate câteva capturi care prezintă imagini ale unor rezervoare similare, dezafectate, din zona Ploieştiului:




Şi în acest caz părţile metalice au fost valorizate, însă zidurile din beton cu rol de protecţie din jurul rezervoarelor şi construcţiile demolate au ramas, fiind încă foarte bine vizibile. Deasemenea, se observă drumurile de acces auto şi, în primul rând feroviar. Importanţa instalaţiilor feroviare pot fi observate la Năvodari, Constanţa, cât şi la Ploieşti.

În mod contrar celor prezentate până acum, urmele cu formă de discuri de la Seimeni sunt împrăştiate pe coama unui deal, unele fiind amplasate chiar în pantă la un unghi de aproximativ 10 grade, altele la o distanţă foarte mică între ele - aproape se ating.


În cazul în care aceste rezervoare ar conţine lichid, abia dacă s-ar umple pe jumătate.





Unele urme sunt foarte apropiate - chiar se ating!

Se poate remarca faptul că, în cazul în care aceste urme discoidale ar reprezenta amprenta unor foste rezervoare pentru depozitarea produselor petroliere, ar însemna că, cel puţin în două situaţii, unele rezervoare se atingeau.
Însă, conform măsurilor de securitate la depozitarea produselor petroliere, în jurul rezervoarelor se construiesc cuve de retenţie (din beton armat) cu rolul de a reţine lichidul în cazul în care rezervorul este avariat şi astfel, de a împiedica un posibil incendiu. Tot din acest material prezentat mai jos rezulta că rezervoarele sau grupurile de rezervoare se amplasează pa terenuri plate, şi din considerentul ca, în cazul în care petrolul se revarsă în cuva de retenţie, oglinda lichidului scurs să rămână la 0,20 m sub înălţimea digului; ceea ce nu se poate obţine în cazul în care rezervorul ar fi amplasat pe un teren înclinat, petrolul revărsându-se peste buza digului.

Astfel:
Pentru a evita scăpările de produse petroliere şi răspândirea lor, care constituie principalul pericol de incendii şi explozii, la depozi­tare se vor lua o serie de măsuri:
- Cuve de retenţie. Rezervoarele izolate sau grupurile de re­zervoare se prevăd cu cuve de retenţie pentru a împiedica revăr­sarea produsului în cazuri de avarie sau incendiu. Înălţimea di­gului sau zidului  de  protecţie,  precum  şi  spaţiul  din   interiorul îndiguirii se calculează astfel încât să încapă în el întreaga capaci­tate de lichid din rezervoarele grupei respective sau a rezervorului izolat. Oglinda lichidului scurs trebuie să fie cu 0,20 m sub înălţi­mea digului.

Un material complet la:


În altă ordine de idei, presupunând că aceste rezervoare au existet şi au fost dezafectate iar părţile metalice au fost valorificate sau furate în scopul valorificării, nu cred că ar fi existat  voinţa ca acest teren să fie igienizat, toate resturile construcţiilor şi a digurilor de retenţie din jurul rezervoarelor să fie demolate, încărcate şi transportate pentru ca terenul să se prezinte ca acum (cred că ar reprezenta un caz unic în toată povestea terenurilor unde au existat cândva rezervoare de petrol, lăsate în paragină, poluate şi pline de bălţi de petrol). Aceste resturi ar fi fost împrăştiate peste tot şi ar fi fost vizibile, aşa cum se pot observa în zona Ploieştiului, pe locul unor foste asemenea rezervoare, poate contemporane cu aceste presupuse rezervoare de la Seimeni. 




În urma unor discuţii purtate cu persoane angajate în cadrul Primăriei Seimeni care cunosc istoria localitaţii, s-a desprins concluzia că în zona localităţii Seimeni NU AU EXISTAT rezervoare de combustibil. În cazul în care ar fi existat, acestea ar fi fost construite în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar persoanele cu care s-a discutat erau născute în acea perioadă şi ar fi avut cunoştinţă de aceste construcţii.

Cu câtă vreme în urmă să fi existat rezervoare de petrol la Seimeni astfel încât lumea să fi uitat cu desăvârşire de ele iar terenul să nu mai prezinte urme de construcţii?

Acelaşi fenomen se observă la Vârtop-Albeşti. Zona în care sunt amplasate discurile este foarte greu accesibilă chiar şi pentru o căruţă - pe pantele ce coboară spre un pârâu, între două dealuri; nu există drumuri de acces. Pentru a transporta petrol la rezervoare cu scopul de a-l depozita iar apoi pentru a-l transporta de la rezervoare acolo unde am nevoie de el, este nevoie de cel puţin drum corespunzător, cu toate că mai logic ar fi fost nevoie de cale ferată. Iar în situaţia în care aceste drumuri ar fi fost construite, ele s-ar fi putut observa si azi. Şi chiar şi aşa, ce rost ar fi avut să se amplaseze aceste rezervoare pe culmea unui deal (Seimeni), pe un teren denivelat, străbătut de pâraie (Mireasa) sau pe pantele ce duc spre izvoarele Râului Albeşti (Vârtop-Albeşti)?





În sprijinul celor prezentate vine şi filmarea drumului de la Cernavoda la Seimeni - poate fi vizionat la:
în care se observa foarte bine zona în care drumul trece pe sub stâlpii de înaltă tensiune (spre finalul filmării) - pe partea stângă a drumului un stâlp iar pe partea dreaptă a drumului doi stâlpi - iar reţeaua coteşte spre dreapta, paralel cu malul Dunării; în faţa stâlpului de pe partea stanga a drumului se află două urme discoidale - figurate prin culoarea roşie - şi, după cum se observă în capturile prezentate, înclinarea terenului este foarte mare. 

















POSIBIL OBSERVATOR ASTRONOMIC (CADRAN SOLAR) CU DIAMETRUL DE 100 M - confirmată ulterior (luna mai 2010) a fi patru instalatii automate de radio-faruri şi antena radianta pentru dirijarea traficului aerian la Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa
Am păstrat materialul pentru prezentarea suprafeţelor fortificate şi frumoasa geometrie a  structurii.

Între localităţile Piatra şi Palazu Mic se află o zonă înţesată cu fortificaţii formate din ziduri de formă sinuasă şi în formă de "za de lanţ".
În interiorul uneia din suprafeţe se observă un pătrat perfect cu latura de 100 m circumscris unui cerc (raza de 50 m).
În interiorul cercului se observă trei structuri rectangulare de la care pleacă în exterior 114 raze cu grosimi de până la 2 m care se opresc pe circumferinţa cercului.
De la mijlocul uneia din laturi, coliniar cu cele trei structuri rectangulare, porneşte o structură liniară, formată din linie dublă, de grosime egală cu 4,5 m. Structura liniară se mai observă pe o lungime de 465 m.















În prezent, administraţia Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a amplasat în adânciturile care localizează cele trei puncte coliniare (unite printr-o linie imaginară) din care pornesc razele, trei instalatii automate radio-faruri pentru dirijarea traficului aerian. Într-o captură prelucrată, structura ar arăta fără cele trei instalaţii astfel:



Se mai observă un lucru remarcabil:

    Sistemul de fortificaţii construit în apropierea localităţilor Piatra şi Palazu Mic este format din mai multe rânduri de ziduri, uneori paralele, unite între ele cu ziduri care au rolul de a compartimenta suprafata fortificată, fiind astfel mai greu de cucerit de către un eventual duşman.
    
    Aceste fortificaţii au fost ridicate probabil de către romani, ca o componentă a limesului scythic - porţiunea construită pe malul Dunării cu scopul apărării Drumului danubian şi denumită ripa gothica (vezi lanţurile de fortificaţii 1 şi 2, între Haţeg - Isaccea - Tulcea - Băltenii de Sus - probabil Halmyris), dar şi de-a lungul Drumului pontic care unea Tomisul de Histria, Argamum şi Halmyris (vezi lanţul de fortificaţii 3 între Argamum - Enisala - Babadag - Iulia - probabil Halmyris). Suprafeţele fortificate pot fi observate pe tronsonul de drum între Tomis şi Histria, între localităţile Piatra - Palazu Mic. Conform Repertoarului Arheologic National:
- lângă localitatea Palazu Mic a fost descopertă o aşezare şi ruinele unui templu al Minervei din epoca romană sec. II-III p. Chr.;
- la 1 km NV de podul şoselei Constanţa - Tulcea, în apropierea localităţii Palazu Mic, în locul "La pământul galben", a fost descoperită o aşezare romană, sec. I-III p. Chr.;
- în apropierea localităţii Piatra a fost descoperit un fragment de inscripţie.

    De asemenea, aceste fortificaţii ar fi putut fi construite şi de greci sau traci, cu jumătate de secol înaintea romanilor. Conform materialului "Linguae Thraco-Daco-Moesorum" scris de Sorin Mihai-Olteanu: în Peninsula Balcanică,  în afara celor trei rute principale (Drumul danubian, Drumul Traciei şi Via Egnatia), de anvergură imperială, existau alte câteva drumuri importante la nivelul peninsulei, în primul rând cele litorale, care o delimitau lateral, printre care şi Drumul pontic. Acestea sunt drumuri mult mai vechi, create în primele secole ale colonizării greceşti, bine cunoscute nu numai din itinerariile romane ci şi din periplurile geografilor şi navigatorilor greci.

    În Repertoarului Arheologic National, pentru localitatea Piatra, este prezentat:
- lângă localitatea Piatra, pe malul lacului, în locul numit "Răţărie", a fost descoperită o aşezare elenistică sec. III-I a. Chr.
    Forma sinuasă a zidurilor descoperite între localităţiel Piatra şi Palazu Mic, cât şi utilitatea tactică (două sau mai multe rânduri de ziduri paralele unite cu ziduri pentru compartimentare) seamănă izbitor de mult cu sistemul de fortificaţii construit pe dealul aflat în zona de influenţă a Cetăţii Troia.

    Prezint în continuare imagini ale fortificaţiilor troiene:







... şi imagini ale fortificaţiilor descoperite între localităţile Piatra şi Palazu Mic. Se observă atât forma sinuasă a zidurilor cât şi modul tactico-constructiv:




Sunt evidente cele două (cel puţin) rânduri de ziduri de formă sinuoasă unite între ele prin ziduri cu rol în compartimentarea suprafeţei fortificate:


Însă la fel de evident este şi faptul că aceste fortificaţii au fost construite peste ansamblul structural alcătuit din pătratul circumscris cercului, ca şi când acest ansamblu nici nu ar fi existat în acel loc la momentul construirii zidurilor:





Conform Repertoarului Arheologic National:
- Lângă localitatea Piatra a fost descoperită o aşezare din perioada Culturii Gumelniţa - perioadă eneolitică - 3500-2500 î.e.n.

Lângă localitatea Palazu Mic a fost identificată de către Adrian Rădulescu o aşezare aparţinând Culturii Gumelniţa (E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977)

În apropiere de Constanţa, la Palazu Mare, pe malul Lacului Siutghiol, s-a descoperit întâmplător un mormânt aparţinând fazei de început a Culturii Gumelniţa (P. Haşotti, 1997, p. 89).

Conform materialului "Cultura Gumelniţa pe teritoriul Dobrogei":
"Pe teritoriul Dobrogei, în funcţie de fondul cultural anterior şi de poziţia geografică favorabilă – existenţa a două culoare de acces: Dunarea şi Marea Neagră – se vor contura, începând cu etapa eneoliticului dezvoltat, două aspecte regionale. De-a lungul Dunării, în zona centrală şi nordică a Dobrogei s-a manifestat varianta dobrogeană, foarte apropiată de cea nord-dunăreană.
În zona litoralului vest-pontic, pe segmentul Burgas – Corbu de Jos, fondul cultural anterior Hamangia-Sava a determinat existenţa unor diferente regionale mult mai bine conturate. Producţia ceramică, canoanele plasticii de lut şi os, practicile funerare din etapa Gumelniţa îşi găsesc analogii în perioada anterioară. Aceste diferenţe regionale au fost accentuate de condiţiile şi resursele naturale specifice zonei litorale.
Cercetările de suprafaţă întreprinse de Gr. Tocilescu şi P. Polonic pentru identificarea limes-ului roman au prilejuit şi descoperirea unor urme de locuire preistorica de-a lungul Dunarii şi în apropierea litoralului vest-pontic.
În deceniile VI-VIII E. Comsa a efectuat numeroase cercetări de suprafaţă atât în nordul Dobrogei, pe litoralul vest-pontic cât şi de-a lungul Dunării, între Ostrov şi Hârşova. Dintre punctele noi amintim: Rasova – o aşezare şi un mormânt “la circa 3 km de sat”, Cochirleni I “o aşezare situată la 500 m nord de capatul valului”, Esichioi, Gradina, Palazu Mic, Insula Ovidiu , Istria IV – pe malul Lacului Sinoe, Navodari II, Mangalia – “La Ostrov” .
Doina Galbenu are meritul de a fi cercetat pentru prima dată aspectul vest-pontic, efectuând săpături de salvare la Costineşti şi Constanţa. Încadrarea descoperirilor din zona litoralului românesc în cea mai timpurie etapa a aspectului vest-pontic a fost confirmată de descoperirile ulterioare. Ipoteza formării în zona litoralului vest-pontic, între Burgas şi Palazu Mare, a unui aspect regional pe fond Hamangia a fost acceptată de cei mai multi arheologi."

Concluzie:
Este foarte probabil ca ansamblul format din pătratul circumscris cercului să aibă o vechime suficient de mare astfel încât, la data ridicării fortificaţiilor de către romani, greci sau traci, acesta să fie în totalitate acoperit de pământ.







ÎNTRE LOCALITĂŢILE SEIMENI ŞI PALAZU MIC, LÂNGĂ LOCALITATEA TÂRGUŞOR - UN LANŢ DE TUMULI


La aproximativ 7km de fortificaţiile descoperite lângă Palazu Mic, lângă localitatea Târguşor, există un lanţ de tumuli, dintre care doi au forme particulare. Pe unul dintre ei se poate observa o formă circulara cu un diametru de 20m.




În Repertoarul Arheologic Naţional, referitor la localitatea Târguşor, este precizat:
- aşezarea Hamangia de la Târguşor-Sitorman, din epoca neolitică, Cultura Hamangia
- aşezarea neolitică de la Târguşor - "Urs", la 4km SV de sat, din epoca neolitică (mileniul IV a. Chr.), Cultura Hamangia

Dar, între Târguşor şi Sitorman, se află suprafeţele fortificate iar pe una dintre ele, ansamblul geometric format din pătratul perfect cu latura de 100 m, circumscris cercului împărţit în 114 raze.


De asemenea, între aşezarea neolitică de la Târguşor - "Urs" şi cei doi tumuli cu forme particupare sunt mai puţin de 2 km.



Conform RAN - pentru Târguşor
Cod 62994.04 - Locuire în peşteră de la Târguşor- La Adam - situată la cca. 30 de km de Marea Neagră, pe malul pârâului Visterna, afluent al Casimcei - locuire în peşteră - Paleolitic, Mezolitic
Cod 62994.06 - Aşezarea Hamangia de la Târguşor - Sitorman - aşezare - Neolitic
Cod 62994.05 - Aşezarea tardenoisiană de la Târguşor - La Grădină - aşezare - Mezolitic
Cod 62994.02 - Aşezarea neolitică de la Târguşor - "Urs" - la 4 km SV de sat - aşezare - Neolitic / mil. IV a. Chr.
Cod 62994.01 - Situl arheologic de la Târguşor - "Ester" - de-a lungul căii ferate Tîrguşor - Cogealac, la 4 km NE de Halta CFR Târguşor - aşezare şi necropolă - Latène, Epoca medievală / sec. VII - VIII, sec. VI - VIII, sec. XIII -XVIII
Cod 62994.03 - Aşezarea romană de la Târguşor - "Sectorul zootehnic" - aşezare - Epoca romană / sec.I p.Chr.-sec.III. P.Ch.
Lanţ de tumuli - 8 tumuli - la S de localitate











O STRUCTRURĂ RECTANGULARĂ LÂNGĂ LOCALITATEA OVIDIU

Structura are aproximativ dimensiunile 42mx32m şi este formată din mai multe rânduri de ziduri paralele. In apropiere se observa ziduri de forma sinuasa.









UN PĂTRAT PERFECT LÂNGĂ LOCALITATEA SATU NOU
- confirmat ulterior (luna mai) a fi castru roman - descris de către Cristina Crăciun în lucrarea "Structuri antice descoperite prin fotointrepretarea imaginilor aeriene", pagina 358,  publicată în revista Pontica.
Pentru detalii acceasţi:

http://revistapontica.files.wordpress.com/2009/06/pontica-41-pag-357-392.pdf



























































Comments