cursuri‎ > ‎

curs 4 Valori fundamentale UE: focus drepturile omului si diversitate

Tratatul de la Lisabona (2007/ ultima ratificare 4/11/09 a președintelui Cehiei, va intra in vigoare în decembrie 2009 sau ianuarie 2010) statuează în preambul că: 
demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, domnia legii și respectul drepturilor omului sunt valorile fundamentale ale Uniunii Europene, comune tuturor statelor membre și obligatorii pentru toate statele care vor să devină membre ale UE. 

Promovarea acestor valori, a păcii și bunăstării cetățenilor Uniunii constituie principalele obiective ale acesteia. Aceste obiective generale sunt suplimentate de o listă mai detaliată, ce include promovarea justiției și protecției sociale, lupta împotriva excluderii sociale și discriminării. 

Prin Tratatul de la Lisabona este posibil ca Uniunea să adere la Convenția Europeană pentru Protejarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. 

Tratatul de la Lisabona garantează implementarea Chartei Drepturilor Fundamentale, ceea ce implică o serie de drepturi civile, politice, economice și sociale ce vor fi obligatorii legal nu numai pentru Uniune și instituțiile sale, dar și pentru statele membre care sunt actori cheie în implementarea legislației europene. Charta Drepturilor Fundamentale proclamă drepturi adiționale care nu sunt conținute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește protecția datelor, bioetica și dreptul la o bună administrare. Reafirmă pașii importanți pentru scoaterea în afara legii și pedepsirea discriminării pe temei de rasă, gen, culoare, etc. și menționează drepturile sociale în cadrul companiilor multinaționale, i.e. dreptul angajaților de a fi informați, de a negocia și dreptul la grevă și alte acțiuni colective. 

Introduce un nou drept ce va da cetățenilor europeni capacitatea de inițiativă la nivel european: o petiție cu cel puțin un milion de semnături din statele membre poate fi trimisă Comisiei Europene pentru a demara o inițiativă legislativă. 

Conceptul de drepturi fundamentale a fost introdus prin Tratatul de la Amsterdam (1999). Acesta a introdus o procedură prin care se puteau lua măsuri împotriva acelor state membre care violau drepturile fundamentale ale cetățenilor lor și a extins principiul non-discriminării restrâns până atunci la naționalitate și la gender, rasă, religie, vârstă și orientare sexuală. A îmbunătățit gradul de transparență al Uniunii la nivel de politici și a oferit cetățenilor un acces mai larg la documentele oficiale ale instituțiilor europene. 

În Decembrie 2000, la Nisa, a fost proclamată în mod solemnt Charta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Charta a fost redactată de o convenție compusă din: membri ai Parlamentelor naționale, parlamentari europeni, reprezentanți ai guvernelor naționale și un reprezentant al Comisiei Europene. 
Charta are 6 capitole si 54 de articole care statuează valorile fundamentale ale Uniunii și drepturile politice, civile, economice și sociale ale cetățenilor europeni. 
Cele 6 capitole sunt: 
Demnitate
Libertăți
Egalitate
Solidaritate
Drepturile cetățenilor 
Justiție


Articolul 22  din Tratatul Uniunii Europene prevede că Consiliul Miniștrilor poate oricând să introducă noi drepturi la propunerea Comisiei Europene. Pe măsură ce uniunea se extinde, noii membri trebuie să îndeplinească aceleași standarde în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. 

Instrumente: Charta Drepturilor Fundamentale (2000) și tratatele (Lisabona cel mai recent)

Instituții

Agenția drepturilor fundamentale

În 12-13 decembrie 2003, Consiliul European a decis să extindă scopul Centrului European de Monitorizare a Rasismului și Xenofobiei și să îl transforme în Agenția pentru Drepturi Fundamentale, idee ce mai fusese vehiculată în 1999 și sprijinită de PE. 
După o largă consultare publică, Comisia a inițiat o propunere privind agenția în Iulie 2005, iar la 15 Februarie 2007, Consiliul European a aprobat fondarea Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale. Are 3 obiective principale: să colecteze și să prelucreze date și informații; să ofere consultanță statelor membre și UE; să promoveze dialogul cu societatea civilă și să promoveze drepturile fundamentale publicului larg. 

Curtea de Justiție a Comunităților Europene

Creată în 1952, Curtea de Justiție a Comunităților Europene are misiunea  de a garanta „respectarea legii în interpretarea și aplicarea" tratatelor.

În cadrul acestei misiuni, Curtea de Justiție: controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene; se asigură că statele membre își îndeplinesc obligațiile comunitare; interpretează dreptul comunitar la solicitarea instanțelor naționale.

Astfel, aceasta reprezintă autoritatea judiciară a Uniunii Europene și, în colaborare cu instanțele din statele membre, asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului comunitar. Curtea de Justiție a Comunităților Europene, al cărei sediu este la Luxemburg, este compusă din trei instanțe: Curtea de Justiție, Tribunalul de Primă Instanță (creat în 1988) și Tribunalul Funcției Publice (creat în 2004).
De la crearea acestora, au fost pronunțate de către cele trei instanțe aproximativ 15 000 de hotărâri.

Jurisprudența Curții a stabilit standarde pentru protecția cetățenilor, exemple privind dreptul la un proces corect, dreptul la apel, la intimitate, liberă asociere, proprietate, secret profesional și libertatea expresiei. Curtea a decis că toate instituțiile europene trebuie să respecte drepturile fundamentale, la fel cum autoritățile naționale în implementarea legislației europene.

Parlamentul European

adoptă în fiecare an un raport privind respectarea drepturilor omului în statele membre și propune măsuri. A cerut Uniunii să adopte Charta Europeană a Limbilor Minoritare și Regionale, să ia măsuri pentru respectarea drepturilor deținuților și condițiilor de detenție, să ia măsuri în privința respectării și promovării drepturilor omului în afara Uniunii Europene. 

Alte instrumente europene

Consiliul Europei

Orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu o conditie: ca el sa accepte principiul suprematiei dreptului si sa garanteze drepturile omului si libertatile fundamentale pentru toate persoanele aflate sub jurisdictia sa.

Consiliul Europei este o organizatie interguvernamentala ale carei obiective sunt:

  • Protejarea drepturilor omului, a democratiei pluraliste si a suprematiei dreptului;
  • Favorizarea constientizarii si incurajarea dezvoltarii identitatii si diversitatii culturale ale Europei;
  • Cautarea solutiilor pentru problemele cu care se confrunta societatea europeana: discriminarea minoritatilor, xenofobia, intoleranta, bioetica si clonarea umana, terorismul, traficul de fiinte umane, crima organizata si coruptia, cibercriminalitatea, violenta contra copiilor etc.;
  • Dezvoltarea stabilitatii democratice in Europa prin sustinerea reformelor politice, legislative si constitutionale.
Creat la 5 mai 1949 de 10 state (Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia) urmate de Grecia si Turcia in august 1949, Consiliul Europei are astazi 46 de state membre: Islanda si Germania (1950), Austria (1956), Cipru (1961), Elvetia (1963), Malta (1965), Portugalia (1976), Spania (1977), Liechtenstein (1978), San Marino (1988), Finlanda (1989), Ungaria (1990), Polonia (1991), Bulgaria (1992), Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Ceha, Slovacia, Romania (1993), Andora (1994), Letonia, Albania, Moldova, Ucraina, �Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei� (1995), Federatia Rusa si Croatia (1996), Georgia (1999) si Armenia si Azerbaidjan (2001), Bosnia si Herzegovina (2002), Sebia (2003) si Monaco (2004), Muntenegru (2007) Consiliul Europei nu trebuie confundat cu Uniunea Europeana. Cele doua organizatii sunt distincte. 
Oricum, cele 25 state membre ale Uniunii Europene sunt si membre ale Consiliul Europei.

Consiliul Europei trateaza toate chestiunile majore cu care se confrunta societatea europeana cu exceptia celor ce privesc apararea. Programul lui cuprinde urmatoarele domenii de activitate: drepturile omului, media, cooperarea juridica, coeziunea sociala, sanatatea educatia, cultura, patrimoniul, sportul, tineretul, democratia locala si cooperarea transfrontaliera, protectia mediului si amenajarea teritoriala.

Imbunatatirea zilnica a protectiei drepturilor omului este una dintre misiunile fundamentale ale Consiliului Europei. In acest scop, el si-a fixat patru directii principale de actiune:

  • realizarea unor sisteme de control si de protectie eficace a drepturilor si libertatilor fundamentale;
  • identificarea noilor amenintari la adresa drepturilor omului si a demnitatii umane;
  • sensibilizarea publicului asupra importantei drepturilor omului;
  • promovarea educatiei si a formarii profesionale in materia drepturilor omului.

Printre cele mai importante tratate in aceasta materie figureaza Conventia europeana a drepturilor omului, Carta sociala europeana revizuita, Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante si Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale.

Convenția Europeană a drepturilor omului

Mecanismul initial de control cuprindea doua institutii: Comisia europeana a drepturilor omului (1954) care avea esentialmente functia de filtru si Curtea europeana a drepturilor omului (1959) care se pronunta asupra cauzelor transmise de Comisie sau de guverne. Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei controla executarea deciziilor Curtii si se pronunta in cauzele declarate ca admisibile de catre Comisie, dar care nu fusesera transmise Curtii.

De la inceputul anilor 80, volumul plangerilor a crescut periodic, supraincarcand sistemul si lungind procedura, care putea sa dureze cinci ani de la introducerea plangerii si pana la decizia finala.

Curtea europeana a drepturilor omului este acum direct accesibila persoanelor, iar jurisdictia sa este obligatorie pentru toate statele contractante. Ea functioneaza permanent, ocupandu-se de toate stadiile preliminare ale unei cauze si elaborand deciziile.

Curtea este formata dintr-un numar de judecatori egal cu cel al statelor contractante. Judecatorii sunt alesi de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, care desemneaza unul din cei 3 candidati propusi initial de guverne. Judecatorii se bucura de o independenta totala in exercitarea functiilor lor, fara sa reprezinte statul care i-a propus.

Actualul presedinte al Curtii este Luzius Wildhaber (Elvetia).

Cauzele care nu indeplinesc una sau alta din conditiile necesare pentru a fi admisibile (de exemplu, obligatia de a fi epuizat in prealabil toate recursurile juridice la nivel national) sau care sunt in mod clar nefondate sunt, dupa filtraj, retrase din sistem, intr-un stadiu de inceput, ca urmare a deciziei unanime a Curtii, luate de un comitet alcatuit din 3 judecatori. In majoritatea cazurilor, Curtea decide intr-o Camera de 7 judecatori. Daca apoi cauzele sunt declarate admisibile, Camera se va afla la dispozitia partilor pentru a se ajunge la o intelegere amiabila. In situatia in care partile nu se inteleg, Camera isi formuleaza decizia.

In situatii exceptionale, atunci cand, de exemplu, o cauza ridica o problema grava de interpretare sau aplicare a Conventiei, acesta poate fi trimis catre o Mare camera de 17 judecatori, fie de o Camera inainte ca aceasta sa decida, fie de una din parti, in timp de 3 luni dupa decizia unei Camere. Deciziile Camerei devin definitive dupa 3 luni iar cele ale Marii camere sunt definitive. Deciziile Curtii sunt obligatorii pentru statele implicate.

Controlul executarii deciziilor Curtii in care s-a constatat existenta unei incalcari revine Comitetului Ministrilor, care se asigura, in special, ca statele adopta masurile generale (modificarea legislatiei, jurisprudentei, reglementarilor si practicilor) necesare pentru evitarea unor noi incalcari. El se asigura, de asemenea, de efectuarea catre reclamant a platii satisfactiei echitabile acordate de Curte si, in anumite cazuri, aplicarea masurilor concrete care garanteaza o reparatie integrala (redeschiderea procedurii, ridicarea unei decizii de interdictie sau a unei ordonante de confiscare, stergerea mentiunilor din cazierul judiciar, acordarea unui permis de sedere etc.).

Plângerile individuale se refera la chestiuni din ce în ce mai diverse:

  • disparitii si asasinate;
  • tortura si rele tratamente pentru detinuti;
  • privarea arbitrara de libertate;
  • absenta accesului la un tribunal;
  • absenta unui proces echitabil într-un timp rezonabil;
  • ascultarea telefoanelor;
  • deportarea si extradarea;
  • discriminarea homosexualilor;
  • libertatea presei;
  • drepturile parintilor copiilor plasati în institutii;
  • ingerinte asupra dreptului la proprietate;
  • dizolvarea partidelor politice.

Dat fiind ca numarul cauzelor supuse Curtii a cunoscut o crestere neincetata, un alt proces de reforma a fost lansat, conducand la adoptarea unui nou Protocol, nr. 14. Acest protocol, care va intra in vigoare in momentul ratificarii de catre toate statele contractante, diminueaza nivelul interventiei judiciare in cauzele cele mai frecvent intalnite. Un singur judecator (si nu un comitet format din 3 judecatori cum este cazul in prezent) va putea respinge cauzele care sunt in mod clar inadmisibile si un comitet alcatuit din 3 judecatori va fi abilitat sa declare acceptabile si judecate cauzele respective, care sunt tratate in prezent de o camera formata din 7 judecatori. In plus, notiunea de "prejudiciu suportat" va fi introdusa, ceea ce va permite Curtii sa respinga cauzele daca reclamantul n-a suferit un asemenea prejudiciu. Totusi, ea poate proceda astfel numai daca respectarea drepturilor omului nu obliga Curtea sa examineze cauza pe fond si daca aceasta a fost examinata corespunzator de un tribunal intern.

 



Comments